Liliana Moldovan: Simfonia inimii – Interviu cu Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români

REPERE BIO-BIBLIOGRAFICE

ŢENE Florinel Sandu (Al. Florin ŢENE), născut în oraşul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, la 13 iunie 1942. Părinţii Ion şi Ecaterina. În 1964 se căsătoreşte cu poeta Titina Nica-Ţene. Are doi băieţi: Florin, specialist în imagine de televiziune şi Ionuţ, doctor în istorie şi master în drept, istoric, poet şi scriitor, fondatorul ziarului „Napoca News”, cu 16 cărţi publicate.

Este membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

Este membru corespondent al Academiei Americană Română (A.R.A), din anul 2011.

Este membru al Asociaţiei Scriitorilor Români din Canada.

În anul 2011 a primit DIPLOMA DE EXCELENŢĂ din partea Senatului Universităţii de Vest „Vasile Goldişi “, din Arad, pentru întreaga operă şi activitatea sa în promovarea literaturii române.

Liga Scriitorilor Români îi acordă în anul 2012 MEDALIA”VIRTUTEA LITERARĂ “, pentru strălucita sa creaţie literară şi pentru promovarea culturii române în ţară şi străinătate. În ianuarie 2012 Universitatea “Alexandru Ioan Cuza “,Facultatea de Filologie şi Fundaţia “Vasile Pogor“ din Iaşi îi acordă DIPLOMA la Festivalul Internaţional Eminescu pentru lucrarea “Norocul limbii române, Eminescu “.

Urmare faptului că Al.Florin Ţene a oglindit în opera sa şi viaţa şi activitatea oamenilor de pe Valea Jiului Sindicatul Liber al E.M. Paroşeni i-a oferit cel mai înalt ORDIN MINERESC „ SFÂNTA VARVARA“, în luna mai 2012.

Foloseşte pseudonimele: Al.Roşianu, Florin Roşianu, Florin Drăgăşenescu.

În 1997 primeşte o bursă de studii la Bruxelles, în structurile Uniunii Europene, unde i se oferă diploma de „Jurnalist European”.

În septembrie 2006, a înfiinţat „Liga Scriitorilor din România”, devenind preşedintele executiv al acestei organizaţii profesionale care are 30 de filiale în ţară şi 12 în străinătate şi care editează 15 reviste în care se promovează literatura română autentică.

Este fondatorul revistelor :„ Agora Literară„, „Regatul Cuvintelor „, „ Constelaţii diamantine„, „Scurt circuit oltean „, etc.

În prezent este directorul revistei „Agora Literară” care apare sub egida Ligii Scriitorilor din România.

Activitate profesională şi literară:

Şcoala primară şi Liceul Teoretic (absolvit în 1960) în oraşul Drăgăşani,
1960-1962 Urmează cursurile de 2 ani ale Şcoali Tehnice de Tehnoredactori „Dimitrie Marinescu” din Bucureşti,
1962-1965 Institutul Pedagogic din Baia Mare, Facultatea de Filologie-istorie.

După absolvirea facultăţii lucrează ca profesor în comuna Tarna Mare din regiunea Maramureş. În 1964 devine redactor al Staţiei de Radioficare Drăgăşani, în emisiunile căreia difuzează reportaje şi lucrări literare ale scriitorilor drăgăşeneni, cum ar fi: prof.Emil Istocescu, Dumitru Constantin, Dumitru Velea, părintele Bălaşa, N.Cochinescu, Virgil Mazilescu, Titina Nica Ţene, dar şi vâlcenii, Doru Moţoc, Traian D.Lungu, Ion Lazăr, Gh.Diaconu, Costea Marinoiu, George Ţărnea, Lucian Avramescu, etc. În perioada 1965-2004 ocupă diferite funcţii economice în Drăgăşani şi Cluj-Napoca. În 1959 înfiinţează, pe lângă Casa de Cultură din Drăgăşani, Cenaclul literar „Gib I.Mihăescu” care funcţionează şi astăzi. La şedinţele acestui cenaclu au participat poetul Virgil Mazilescu, pe atunci elev la liceul din Drăgăşani, viitorul prim-ministru Radu Vasile, Nicolae Cochinescu, procuror pe atunci în Drăgăşani, azi membru în Curtea Supremă de Justiţie. Pe când era student la Baia Mare a înfiinţat împreună cu poetul Vasile Radu Ghenceanu „Cenaclul Literar Nord”. În 2004, la Cluj-Napoca a pus bazele cenaclului literar „Vasile Sav”, care funcţionează pe lângă o secţie a Primăriei Cluj-Napoca. În perioada 1970-1971 lucrează ca redactor la ziarul de şantier „Lumina de pe Lotru” ce apărea pe şantierul hidro-energetic de la Voineasa. A fost redactor şi la „Curierul Primăriei Cluj-Napoca” şi la revista „Cetatea Culturală”, inclusiv la „Confluenţe româneşti”.

Debutează cu poezie în 1959 în revista Tribuna, pe când era elev în clasa XI-a. Debutează editorial în 1974 cu volumul de versuri „Ochi deschis”, editura Litera, Bucureşti. În 1979 îi apare al doilea volum de versuri „Fuga Statuilor”, editura Litera, Bucureşti. Este tradus în limbile sârbă, engleză, coreană, rusă, franceză.

Publică poezie, articole, critică literară şi eseu în peste 40 de reviste și alte publicații seriale.

Înainte de 1989 este anchetat de securitatea comunistă împreună cu soţia, poeta Titina Nica-Ţene, pentru o scrisoare adresată revistei Flacăra în care demasca înfometarea poporului român de către dictatorul Ceauşescu.

A participat activ la Revoluţia din decembrie 1989.

În anul 2000 a fost exclus din Uniunea Scriitorilor din România fiind acuzat de plagiat, în fond intertextualitate, aşa cum au folosit foarte mulţi din generaţia opzecistă. Adevărul este că Al. Florin Ţene a publicat un articol într-un ziar din Valea Jiului în care arăta că o parte din conducerea Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor a colaborat cu Securitatea comunistă bazându-se pe unele documente găsite în Comitetul judeţean PCR Cluj în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989. Urmare acestui fapt Conducerea Filialei l-a exclus din Uniunea Scriitorilor înscenându-i plagiatul. Din 2011 este membru corespondent al Academiei Americane Române.

Premii naţionale:

Premiul special la Festivalul şi Concursul de Poezie Nicolae Bălcescu, Râmnicu Vâlcea,1972
Premiul lll la Festivalul de Creaţie Literară „Octavian Goga”, septembrie,1996
Premiul l la Concursul Pavel Dan, ianuarie 1999
Premiul revistei „Poesis” la festivalul Internaţional „Lucian Blaga”, Lancrăm, Sebeş-Alba, 2000
Diploma de onoare pentru promovarea valorilor literare, oferită de Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Gorj
Premiul ll la Concursul Naţional „Permanenţele unei biografii eroice”, Alba Iulia, 2000
Premiul şi Medalia pentru critică literară „Duiliu Zamfirescu”!, Focşani, 2000
Diplomă de Excelenţă pentru întreaga activitate oferită de Asociaţia Epigramiştilor olteni prin domnul ambasador Petre Gigea-Gorun.
Premiul OPERA OMNIA oferit de acad.Gh.Păun.
DIPLOMA PREMIULUI I la Concursul Internaţional de Poezie STARPRESS, 2010, pentru românii din întreaga lume.
DIPLOMA şi TROFEUL DE EXCELENŢĂ la Festivalul Internaţional” Mihai Eminescu-Poet Naţional şi Universal“, oferite de către Universitatea” Al.I.Cuza“, Facultatea de Litere, Iaşi, pentru lucrarea “Norocul Literaturii Române, Eminescu “, şi pentru întreaga activitate în domeniul promovării literaturii române.
Premiul Ligii Scriitorilor pentru critică literară, 2011.
DIPLONĂ pentru organizarea concursului germane-român DANUBE IN POEMES. Proect finanţat de Comisia Europeană.

Premii internaţionale:

Diploma de jurnalist european, oferită de Uniunea Europeană prin Excelenţa Sa Ambasadoarea Karen Fogg, cu o bursă în structurile UE din Bruxelles,1997
Premiul Rhone-Poulenc Rhodia,1999, pentru cel mai bun ziarist în domeniul protecţiei mediului, oferit de Guvernul Franţei prin Excelenţa Sa, domnul Pierre Menat, ambasadorul Franţei la Bucureşti
Marele Premiu pentru Poezie la „Festivalul Internaţional de Poezie”, din Uzdin, Serbia, 2000
Diploma de „Om al anului 1999”, oferită de „American Biographical Institute”, din SUA
Diploma pentru întreaga sa excepţională creaţie literară, oferită de Asociaţia Internaţională „Publius Ovidius Naso – Sodalitasd Ovidiana”, pentru promovarea umanismului, semnată de Acad. Prof. Grigore Tănăsescu
Premiul OPERA OMNIA acordat de Fundaţia Petre Ionescu-Muscel şi revista Pietrele Doamnei, prin domnul academician Gh.Păun.

Al. Florin Ţene a primit 56 de Premii şi Diplome naţionale şi internaţionale pentru activitatea sa literară şi de promotor cultural.

Al. Florin Țene

Opera

„Ochi deschis”, versuri, editura Litera,1974, Bucureşti
„Fuga Statuilor”, poeme, editura Litera, 1979, Bucureşti
„Nucul dintre două veacuri”, versuri, editura L’Etoile d’Argent, Namur, Belgia,1996
„Vitraliile mării”, versuri, editura L’Etoile d’Argent, Namur, Belgia,1997
„Chipul din oglindă”, roman, editura Fundaţiei Culturale „I.D. Sîrbu”, Petroşani, 1997
„Confesiunea unui navigator pe uscat”, poeme, editura Academiei Americano-Română, Mannhein, Germania,1998
”Să ne unim mâinile”, prieteni, poeme, volum bilingv (român-maghiar), Fundaţia Prietenia din Pecs, Ungaria,1997
„Alfa juvenile”, în colaborare, editura Tinivar, Cluj-Napoca,1997
„Moment poetic”, în colaborare, editura Carter, Chişinău,1998
„Insula viscolului”, roman, editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2000
„Cerul meu de hârtie”, poeme, volum bilingv (român-englez), traducere Mariana Zavati Gardner, editura Tibiscus, Uzdin, Serbia, 2000
„Orbul din Muzeul Satului”, roman, este al treilea volum, împreună cu „Chipul din Oglindă”, „Insula Viscolulu”i, ce fac parte din trilogia „Insula Viscolului”, ce se constituie într-o frescă a societăţii româneşti din secolul XX. Editura Napoca Star, 2002
„Vă somez, domnule doctor!”, piesă de teatru, editura Fundaţiei „I. D. Sîrbu”, Petroşani, 2003
„Memoria inimii, analiză istorică”, editura Etnograph, 2004
„Cina cea fără de taină”, poeme, volum bilingv (român-englez), traducere Mariana Zavati Gardner, editura Eurograph, 2006
„Gh. P. Lăzanu – Viaţa şi faptele sale”, monografie, Editura Napoca Star, 2006
„Cărticica de dat în leagăn gândul”, povestiri onirice, editura Viaţa Arădeană, 2008
„Antologie de poezie românească”, poezii de Al. Florin Ţene, editura Noul Orfeu, 2008
„Arca lecturii, cronici de carte”, editura Semănătorul, 2008
„Prizonierul oglinzilor paralele”, eseuri, editura Semănătorul, 2008
„Critică literară”, editura Semănătorul, 2008
„Arca frumoaselor vise de vânzare”, piesă de teatru într-un act, editura Semănătorul, 2008
„Un teatru cât o inimă”, critică teatrală, editura Fundaţiei „I.D. Sîrbu”, Petroşani, 2008
„Cu inima în palmă”, interviuri, editura Contrafort, Craiova, 2010
„A şaptea zi după Artur”, poezii, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2009
„Evadare în Cutia Pandorii”, eseuri şi interpretări filozofice, Editura Semănătorul, 2009.
„O stafie tulbură speranţa”, piesă de teatru într-un act, editura Semănătorul, 2010.
„Florile Sarmisegetusei”, dramă istorică în versuri, Editura Semănătorul, 2010.
„Cozia, dramă istorică în versuri”, Editura Semănătorul, 2010.
„Ochiul magic al metaforei, critică literară şi eseuri”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2010.
„Sonată pentru creşterea ierbii”, poeme, Editura Carte şi Arte, Bucureşti, 2010.
„Răbdarea pietrei”, poeme, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Metafore ce ţin de mână ideile să nu rătăcească”, eseuri, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Întoarcerea statuilor”, antologie de poeme, Editura DACIA XXI, Cluj-Napoca, 2011.
„Întoarcerea statuilor”, antologie de poeme, ed. a II-a, completată, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Cartea – prietena mea”, însemnări, editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Cronici noi şi poezii”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Drumul Golgotei spre sfinţenie, viaţa în versuri a lui Arsenie Boca”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Sonată pentru creşterea ierbii”, poeme, ed. a II-a, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Geamănul din oglindă”, roman, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„A şaptea zi după Artur”, ed. a II-a, revăzută, Ed. Contrafort, Craiova, 2009.
„Paznic la o pisică şi un castel”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Cărticica de dat în leagăn gândul”, Editura Fundaţiei Culturale „I.D. Sârbu”, Petroşani, 2010.
„Dicţionarul Ligii Scriitorilor”, vol. I, în colaborare cu Anda Dejeu, Editura DACIA XXI, Cluj-Napoca, 2011.
„Aventură prin dicţiunea ideilor”, eseuri, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Un teatru cât o inimă”, ediţia a II-a, cronici teatrale, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Între Thalia şi Minerva”, critică literară, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Autoritatea adevărului – Adevărul autorităţii”, interviuri, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„O viaţă din întrebări şi răspunsuri – convorbiri între Al. Florin Ţene şi scriitorul australian de origine română George Roca”, Editura Semănătorul, Bucureşti, 2011.
„Geamănul din oglindă”, roman, Editura NICO, Târgu Mureş, 2012.
„Sămânţa din interiorul Cuvântului”, versuri, Editura Semănătorul, 2012.
„Germinaţia cuvântului de sub zăpadă”, vol. I, versuri, de la A la I, Editura Semănătorul, 2012.
„Germinaţia cuvântului de sub zăpadă”, vol. II, versuri, de la Î la Z, Editura Semănătorul, 2012.
„Pe când poezia ţinea de foame”, proză scurtă, Editura Semănătorul, 2012.
„Contemporanul meu, Iisus! Poezii”, Editura Semănătorul, 2012.
„Eseul, metaforă a gândirii logice”, eseuri, Editura Semănătorul, 2012.
„Călcâiul vulnerabil al mării”, Poeme, Editura Semănătorul, 2012.
„Călcâiul vulnerabil al mării”, Poeme, Editura Nico, Târgu Mureş, 2012.
„Subiectul ca text şi ideea ca subiect, eseuri şi cronici literare”, Editura Semănătorul, 2012.
„Emirate de gânduri”, poeme, Editura Semănătorul, 2013.
„Inelul de iarbă”, roman, Editura Semănătorul, 2013.
„Concert în lipsa mea-poeme”, Editura Semănătorul, 2013.
„Inelul de iarbă”, ediţie revăzută, roman, cu o prefaţă de Voichiţa Pălăcean Vereş, Editura Napoca Nova, 2013
„Vârcolacii”, povestiri, prefaţă de Marinela Preoteasa, Editura CuArt, 2013.
„Un ocean de deşert” – roman, Editura Semănătorul, 2013.
„Un ocean de deşert” – roman, cu o Prefaţă de Mariana Cristescu, Editura NICO, 2013.
„Aventura metaforelor prin canionul cu idei”, publicistică literară, Editura Semănătorul,2013.
„Din stampe, Clujul…”, antologie realizată în colaborare cu Iulian Patca, Editura Napoca Nova, 2013.
„În genunchi mă întorc la Vers” – poezii, Editura Semănătorul, 2014.
„Critica între artă şi ştiinţă”, cronici şi eseuri, Editura Semănătorul, 2014.
„Răzbunarea gemenelor”, roman, Editura Semănătorul, 2015.
„Platanii visează veşnicia”, poezii, Editura Semănătorul, 2015.
„Răzbunarea gemenelor”, roman, cu prefaţă de Mariana Cristescu, Editura NICO, Târgu Mureş, 2015.
„La braţ cu Andromeda, viaţa scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate şi poveste”, prefaţă de Voichiţa Pălăcean Vereş, roman, Editura NAPOCA NOVA, Cluj-Napoca, 2016.
„Oglinda Ligii Scriitorilor”, o altfel de istorie a literaturii române, în colaborare cu Voichiţa Pălăcean Vereş şi Gavril Moisa, Editura Napoca Nova, 2016.
„Veniţi, privighetoarea cântă! Viaţa scriitorului Alexandru Macedonski între realitate şi poveste” – roman, Editura Napoca Nova, prefaţă de prof.univ.dr. Florentin Smarandache.
Repetabila întoarcere pe o punte de cuvinte. Viața scriitorului Augustin Ostace între realitate și poveste, Editura Amazon, 2018.
„Manifest. În anul Centenarului. Vinovăția criticilor și istoricilor literari care și acum promovează „operele” scriitorilor ce au scris în spiritul realismului socialist. Un pericol pentru elevi și tineretul de astăzi”.
„Orice călimară poate să devină un Vezuviu”- Compendiu la o istorie a jurnalismului pe teritoriul carpato-danubiano-pontic. Editura Napoca Star, 2019.
„Cursă pentru șobolan”, roman polițist. Editura Napoca Star, 2019.
„Întoarcere pe o punte de pâine”, roman, Editura Napoca Nova, 2019
„Sens și contrasens în înțelepciunile pentru ziariști”, Editura Napoca Star, 2019.
„Întoarcere din cruciadă, viața lui Radu Gyr între realitate și poveste”, 2020.

Publică poezii și critică literară în 62 de antologii. A publicat până în prezent 7690 de articole de critică literară, anchete sociale, economice etc.

Liliana Moldovan (L.M) : – Recent, la începutul lunii martie, ați publicat, în Ediția 3349 a Revistei „Confluențe literare” un articol despre prima monografie în limba franceză referitoare la viața și activitatea lui Ion Creangă. Credeți că publicul din România mai are nevoie de monografii, de lucrări ample și bine documentate care să pună în valoare viața și activitatea unor personalități literare marcante pentru cultura națională?

Al. Florin Țene (Al.F.Ț) : – Pentru a cunoaște, cu adevărat, viața unor scriitori sunt necesare monografiile. Însă, nu acele monografii ”„osificate” cu date biobibliografice și considerații critice și științifice care îndepărtează pe tânărul cititor. Prin anii 1956 apăreau la Editura „Cartea Rusă” cărți biobliografice romanțate despre Tolstoi, Ilia Ehrenburg etc, pe care noi liceenii le citeam cu mare plăcere. Amintindu-mi de acele cărți am început să scriu câteva romane, pe care le-am publicat, între realitate și poveste despre Gib I. Mihăescu, Ion Minulescu, Macedonski și Radu Gyr, cărți mult apreciate de tinerii cititori. Aceste tipuri de romane sunt adevărate lecții de viață. O asfel de carte devine un prieten. Și acest prieten este precum spunea abatele Jacques Delille, poet fiind: „Fericit, ori nefericit, omul are nevoie de alt om, căci nu trăiești decât pe jumătate când trăiești doar pentru el.“

L.M : – În cadrul amplei dumneavoastră activități literare un loc important îl ocupă încercările de promovare a cărților nou apărute pe piața editorială. Despre ce scriu autorii de astăzi, care sunt temele predilecte ale cărților pe care le-ați recenzat?

Al.F.Ț : – În general cei care scriu proză abordează conflictele sociale și iubirea. Iar în poezie scriu despre dragostea față de jumătatea mitologică, femeia.

L.M : – Putem vorbi despre o strategie comună a criticii literare din România contemporană?

Al.F.Ț : – În istoria Ţărilor Române democrația prin cultură a apărut mult mai înainte decât democrația promovată de politic. Însăși cuvântul grec „demoskratos” însemnând: demos „popor” și kratos „putere”, ne duce cu gândul la faptul că această formă de guvernare este menită să asigure egalitatea cetățenilor în fața legii, libertatea cuvântului, a presei, a întrunirilor, participarea la guvernare prin instituțiile democratice ca parlamentul, votul universal etc.

Aspirațiile poporului român spre democrație au existat aproape dintotdeauna. „Psaltirea în versuri” (1673) a lui Dosoftei, tipărită în Polonia la Uniev, este printre primele lucrări literare în care sunt abordate unele elemente democratice, într‑o perioadă când „dreptatea umbla cu capul spart”, și dorința de libertate față de turci răbufnea în versurile: „Ne‑au suit păgânii în ceafă/ Cu rău ce ne fac și ne cer leafă”. Însuși faptul că Grigore Ureche aducând o serie de date în favoarea tezei sale despre originea comună a Valahilor și Moldavilor, inclusiv atitudinea ostilă față de cotropitorii turci în cronica sa „Domnii Țării Moldovei și viața lor”, este o formă de luptă în implementarea unor firave elemente democratice în rândul populației din spațiul Danubiano‑Carpato‑Pontic. Același lucru se află și în „Letopisețul Ţării Moldovei” a lui Miron Costin (1633‑1691), în care prin faptul că arată cum a venit la domnie Alexandru Vodă Ilieș, cronicarul subliniază starea de mizerie a țărănimii ca o fierbere „în greutăți și netocmele” din care pricină ușor au putut fi răsculați împotriva stăpânirii.

În toată literatura începutului istoriografiei în limba română, inclusiv în „Cronica Ţării Românești” a lui Radu Popescu și în „cronica anonimă” pe care N. Bălcescu a publicat‑o sub titlul „Istoria Ţării Românești dela 1689 încoace, continuată de un anonim” unde este zugrăvită epoca lui Brâncoveanu, descoperim aspirațiile țărănimii spre o viață mai bună și sperând la firave elemente democratice și sociale.

În acea perioadă Isaac Newton publica „Principiile matematice ale filozofiei naturale” (1687), iar francezul Nicolas Malebranche căuta să înlăture de pe poziții idealist‑teologice dualismul lui Descartes, scriind „Despre căutarea adevărului „ (1674‑1675).

În literatura română de la sfârșitul secolului al XVIII‑lea și începutul secolului al XIX‑lea, prin reprezentanții Școlii Ardelene, se ducea lupta împotriva instituțiilor pe care se sprijinea orânduirea feudală, împotriva obscurantismului și pentru luminarea poporului. Lucrările ce au făcut obiectul acestor idealuri au fost: „Istoria lucrurile și întâmplările Românilor” de Samuil Micu, „Hronica Românilor și a mai multor neamuri” de Gheorghe Șincai și „Istoria pentru începutul Românilor în Dachia” a lui Petru Maior. Prin scrierile lor aceștia au militat pentru ideea unității românilor. Atitudinea lor era văzută ca progresistă cu tendințe democratice, de neacceptat de ocârmuitori.

Însă, ideile democratice în Principatele Române în secolul XIX au venit prin filiera literaturii și artei promovate de boierii cu dragoste de cultură ca Iancu Văcărescu și Iordache Golescu, fratele lui Dinicu. Gheorghe Lazăr deschide în 1818, la Sf. Sava, prima școală superioară în limba română din Ţara Românească. Publică în 1820 un abecedar „Povățuitorul tinerimii”, iar Constantin Dinicu Golescu scrie „Însemnare a călătoriei mele făcută în anii 1824, 1825, 1826”, în paginile căreia găsim imaginea vieții țărănimii exploatate, metodele cu care se storceau birurile de la țărani.

Un om cu idei înaintate a fost Ionică Tăutu, un boiernaș moldovean, autor a unor pamflete politice. Ca și Dinicu Golescu, el a luptat cu arma scrisului pentru smulgerea poporului din întunericul inculturii și pentru dreptatea socială într‑un context democratic.

În slujba ideilor progresiste, în preajma revoluției de la 1848, un rol important l‑au avut publicațiile periodice. Ion Eliade Rădulescu, cu sprijinul lui Kisseleff, editează „Curierul Românesc”, primul ziar din Muntenia. În același an apare, din inițiativa lui Gh. Asachi, la Iași, „Albina Românească”, iar în 1836, Eliade adaugă gazetei sale un supliment literar: „Curierul de ambe sexe”, urmat fiind de Asachi, care editează și el „Alăuta Românească” (1837).

În Transilvania, Gheorghe Bariț scoate în 1838, la Brașov, „Gazeta de Transilvania”, căruia îi adaugă un supliment „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. În același ritm cu transformările economico‑sociale din principate, presa românească promovează idei democratice, pătrunzând în mase.

În 1844, în urma înțelegerii cu Ion Ghica și cu N. Bălcescu, Mihai Kogălniceanu scoate o altă revistă – „Propășirea”. Numele revistei fiind socotit de cenzură prea revoluționar și democratic a făcut ca să apară doar cu subtitlul „Foaie științifică și literară”. După câteva luni de la apariție, revista a fost suprimată din ordinal lui Mihai Sturza.

O parte activă la mișcarea revoluționară de la 1848, o au gazetele „Poporul Suveran” și „Pruncul Român”, care apar în timpul revoluției, promovând idei revoluționar‑democratice. În ultima publicație amintită din 8 iulie 1848, C. Aricescu publică „Odă la eroina română, Ana Ipătescu”. Trebuie să spunem despre „Marșul Revoluționar” al tânărului poet Ioan Catina. Ideile înflăcărate ale acestui marș urmăreau să dinamizeze mulțimea în luptă pentru democrație și libertate.

„Finul Pepelei, cel isteț ca un proverb „ ‑ cum îl caracterizează în poezia „Epigonii” poetul Eminescu ‑ Anton Pann (1794‑1854) nu a fost un simplu tipăritor de literatură populară. De remarcat în privința ideilor ce le propagă este „Povestea vorbei” care reflectă și critică moravurile vremii, inclusiv instituțiile de stat.

Continue reading „Liliana Moldovan: Simfonia inimii – Interviu cu Al. Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor Români” →

Vavila POPOVICI: Lipsa de bunătate a oamenilor fără credință în Dumnezeu

„Omul este, ce e drept, destul de nesfânt, dar umanitatea în persoana lui trebuie să-i fie sfântă.” – Immanuel Kant

Ce este bunătatea? Este desăvârșire morală. Ce este răutatea? Este lipsa moralei. Dicționarele definesc bunătatea drept însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine, calitatea care te îndeamnă la acțiuni bune; răutatea – înclinarea omului spre a face rău altora, slăbiciune, păcat, atitudine instinctuală primară, universal răspândită. Să fii rău este ușor, să fii bun cere efort, gândire, simț și înțelegere. Nicolae Iorga spunea că omul bun este acela care „ar fi putut fi rău și n-a fost”.

A fi rău înseamnă a fi agresiv și a ucide calitățile bunătății, dragostea din suflet, a ucide credința sau a o perverti. Înseamnă a anula speranța, adică lumina vieții.

Omul bun face bine altora, celor din jurul său. Însă, pentru a ne bucura de pace, bunătate, și pentru a fi fericiți, avem nevoie de etalonul bunătății care ne este Dumnezeu. Și pentru a realiza acest etalon, avem nevoie de Credință. Ar trebui să mărturisim cu lacrimi în ochi, tulburătoarele și paradoxalele cuvinte ori de câte ori ne părăsește Credința: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”

La revelarea Domnului Isus din cer cu îngerii săi plini de putere, se spune că va fi adusă răzbunarea „asupra celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu și a celor care nu ascultă de vestea bună, aceștia „vor suferi pedeapsa judecătorească a distrugerii veșnice”.

Bunătatea este, am mai scris undeva, o limbă pe care o înțelege oricine, pe care „surdul o poate auzi și orbul o poate vedea”, după spusele scriitorului Mark Twain. Bunătatea aparține oamenilor de caracter, oamenilor echilibrați, oamenilor puternici. Ea este o atitudine specific umană.

Există bunătate interioară și personală, precum și bunătate exterioară și socială. Omul bun se străduiește să realizeze în el însuși, dar și la alții, idealul cel mai înalt de inteligență, putere și dragoste care duce la fericire, chiar dacă fericirea, unora li se dovedește până la urmă a fi o îndelungă așteptare; „Fiți buni unii cu alții” ne învață Biblia.

Bunătății îi sunt asociate o serie de alte calități precum noblețea și echilibrul, prin aceste calități putând să ordoneze viața. Tot Biblia ne spune că ,,Domnul este bun și drept” și ,,Dreptatea și pacea se sărută”. Aceste învățături ar trebui să ne călăuzească în relațiile cu semenii, ca niciodată bunătatea să nu intre în dezacord cu dreptatea și cu datoria. Dar dreptatea se face uneori cu duritate, pentru pedepsirea răului, pentru instaurarea echilibrului, a păcii. Ea se face de către organele abilitate de a veghea asupra respectării legilor, a instrucțiunilor emise, a încălcării datoriei de cetățean, mai ales în situații grave. Kant scria: „Datorie! Tu, nume mare și sublim, care n-ai nimic plăcut în tine ce ar ispiti prin măgulire, ci care cere supunere, dar nici, spre a mișca voința, nu ameninți cu nimic ce ar trezi în suflet teamă firească li ce ar înfricoșa, ci statornicești numai o lege, care-și găsește de la sine intrarea în minte (…) Nu este asta decât personalitatea, adică libertatea și neatârnarea de mecanismul întregii naturi, considerată totodată ca facultate a unei ființe, care e supusă unor legi practice pure deosebite, date de propria sa rațiune?…”

Opus oamenilor buni există printre noi destui oameni egoiști, răi, isterici, oameni agresivi care ucid calitățile bunătății, dragostea din suflet, ucid credința sau a o pervertesc; anulează speranța, adică lumina vieții. A fi rău înseamnă a nu avea credință în Dumnezeu, fiindcă Dumnezeu nu tolerează răutatea. Înseamnă a nu respecta conducătorii care se dăruiesc oamenilor în momentele grele ale vieții, a nu respecta legea morală care determină voința în judecata rațiunii. A fi rău înseamnă a nu acorda sprijin celor investiți pentru a face ordine în momentele de derută și a-i împiedica să acționeze prin vorbe ca acestea: „să-i trimitem la casa de nebuni” și multe alte ofense și răutăți, înseamnă a fi arogant, a dori să te răcorești prin a scoate o parte din veninul sufletului tău. Cui folosește? De folosit, nu folosește, dar întunecă mințile unora care acceptă cu ușurință ideile răului.

De ce trebuie să fim uniți, să manifestăm înțelegere, bunătate, în astfel de momente critice ca acestea, datorate Pandemiei instalate pe întreg globul?

Din Efeseni capitolul 5 rezum câteva îndrumări: „Urmați dar pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți.” (…) „Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi” (…) „Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte, căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători.” (…) „Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii.” (…) „Căci roada luminii stă în orice bunătate, în neprihănire și în adevăr.” (…) „De aceea zice: „Deșteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morți, și Hristos te va lumina.” (…) „Luați seama deci să umblați cu băgare de seamă, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți.” (…) „Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile în Numele Domnului nostru Iisus Hristos.”

Măsurile drastice luate de guvernele țărilor ar trebui să ne unească, ci nu să dezbine. Să arătăm bunăvoință și considerație față de sentimentele celorlalți și să manifestăm căldură sufletească față de cei aflați la putere în aceste momente, fiindcă și ei sunt oameni ca noi, și ei au sentimente, rațiune și voința de a face bine.

Putem judeca și înțelege, pentru a ști ce avem de făcut pentru a ne salva? Comunitatea internațională nu e în fața primului său război antiviruși. Doar că acum „inamicul” e mai înfricoșător, așa spun experții virusologi.

Într-un final Dumnezeu va lumina mințile unor cercetători și se va putea stopa această boală, acest adevărat măcel împotriva omenirii, dar cu cât nu vom respecta măsurile luate, legile preconizate, cu cât vom blama și vom urî pe cei care conduc destinul nostru în aceste momente și le vom pune piedici în loc să contribuim cu sfaturi blânde și înțelepte, cu atât vom avea mai multe pierderi omenești, cu atât speranța nu ne va putea hrăni sufletele.

Ar trebui să manifestăm bunătatea, înțelegerea, să fim uniți în fața pericolului, să-i încurajăm în acest moment pe conducătorii care și-au asumat lupta contra răului, protejarea celor îmbolnăviți dar și a celor expuși îmbolnăvirii, iar noi facem exact ce nu trebuie, manifestându-ne neîncrederea, răutatea, dezbinarea. Unde vrem să ajungem? În loc să fim pe întreg globul buni, îngăduitori, iertători, am devenit, o parte dintre noi – răi, cinici, orgolioși, egoiști, mincinoși, trădători ai binelui, răzbunători și ucigători, răsturnând mersul cuvenit al istoriei.

Să ne ferească Dumnezeu să ajungem acolo unde credea Părintele Arsenie Boca – mare îndrumător de suflete din secolul XX – că se poate ajunge: „Oamenii vor strânge așa de multe rele pe pământ, încât nu mai rămâne istoriei altă soluție decât sfârșitul ei”. Asta am ajuns să ne dorim?

Transcriu un Psalm al lui David, cel cu numărul 140 (Către mai-marele cântăreților): „Scapă-mă, Doamne, de oamenii cei răi!/ Păzește-mă de oamenii asupritori,/ care cugetă lucruri rele în inima lor/ și sunt totdeauna gata să ațâțe războiul!/ Ei își ascut limba ca un șarpe,/ au pe buze o otravă de năpârcă./ Păzește-mă, Doamne, de mâinile celui rău!”.

————————————-

Vavila POPOVICI

Carolina de Nord

21 martie 2020

Dumitru Puiu POPESCU: Vine primãvara şi la Toronto

Să o primim cu căldurã în suflete şi să nu lăsăm alarma virusului să întunece acest minunat anotimp…
Vremurile pe care le-am trăit nu au fost deloc uşoare pentru mulţi dintre noi. Vom trece şi peste această cumpănă a existenţei noastre .

De câteva zile temperatura a crescut şi în această parte de lume..
E începutul timid al primăverii care sperăm să aducă în inimi si în suflete mai multă lumina călăuzitoare a gândurilor şi paşilor noştri.

Avem nevoie de primăvară spre a ne dezmorţi, spre a ne da un imbold, a ne îndemna să luăm atitudine şi să trecem la acţiune ! Pentru cei care aveau nevoie de un stimulent, acesta este un moment oportun de a-şi lua vieţile în propriile mâini şi a porni corabia proprie.

Primăvara, pe care o aşteptăm cu aşa nerăbdare, este unul dintre cele mai frumoase anotimpuri, este reînvierea naturii şi dezmorţirea pământului.
Ea ne face să visăm mai mult şi să fim mai fericiţi! Este anotimpul iubirii, al dăruirii şi al frumuseţii.

Dar nu numai natura îmbracă o haină nouã primăvara, ci şi omul.
Casa în care acesta locuieşte trebuie să aibă parte şi ea de modificări pentru ca “cele rele să se spele, iar cele bune să se adune”. Să îndrăznim, mai mult, să dăm sens vieţii noastre!

Cât de grăbit păşim adeseori pe stradă, fără să observăm măcar puţin din ceea ce se întâmplă în jurul nostru.
Alergăm, gândindu-ne că timpul e neiertător, iar milioane de şanse zboară pe lângă noi, fără să fi ştiut că le-am avut vreodată.
Vreme să ne uităm cu ochi mari şi senini la cei din jur. E fascinantă aceastã lume a diversităţii.
O vedem pe stradă, o întâlnim în mijloacele de transport, în locuri publice.
Prilej să ne imaginăm câte o poveste pe care o ţesem din expresiile pe care le surprindem pe feţele trecătorilor sau din frânturile de conversaţii interesante care-ţi ajung la ureche.
Participăm la un spectacol magnific şi gratuit care e, de fapt, al tuturor.
Nimeni nu opreşte pe nimeni să ia parte la el.
La fel cum un poet îşi gãseste inspiraţia în naturã sau în iubire, noi putem sã o găsim în oameni, pentru că fiinţa umană este infinită.

Ce poate fi mai mai minunat ca să vezi şi să te bucuri, de această exuberanţă a tinereţii, de frumuseţe şi optimism.
La care putem fi, indirect, şi noi parte, părinţii sau bunicii.

Primăvara TREBUIE să înseamne bucurie, entuziasm, mulţumire de sine, visare şi contemplare.

Să o primim cu căldurã în suflete şi cu speranţa unei lumi mai curate şi mai înţelepte în care să trãim cu toţii !

Continue reading „Dumitru Puiu POPESCU: Vine primãvara şi la Toronto” →

Dorel SCHOR: O ştire bună

* O știre bună e când se infirmă un zvon rău.

* Cine mai crede azi în minuni? Toată lumea!!

* Ce-am gândit și ce-a ieșit…

* Dacă tot trebuie să spălăm mâinile, spălăm și vasele.

* Cutare s-a dovedit cel mai iresponzabil dintre toți responzabilii.

* Și bătrânii îmbătrânesc.

* E posibil să nu fiți înțeleși, să înțelegeți greșit sau să nu fiți de acord cu ce se înțelege.

* E trist când te mănâncă limba, dar nu are cine să te scarpene.

* Cele mai folosite cuvinte erau până de curând Made in China. Acum este Corona! E acelaș lucru.

* Pilat din Pont a fost printre primii care s-a spălat pe mâini.

* Viitorul depinde de visele tale. Nu pierde timpul, du-te și te culcă (transmisă de G. Goldhamer)

* Un politician vocal…

* A împrumutat niște bani definitiv.

* La nevoie disprețul se deghizează în respect.

* Tăcerea e ca mierea. Rimează, dar e și adevărat.

* Un moment poate dura cât o eternitate.

* Haz de necaz, numai că unul trece și celălalt rămâne.

——————————————

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

Laura OPARIUC: Timpul bătând la ureche

TIMPUL BĂTÂND LA URECHE

Mi-am pus timpul pe-o ureche,
o clepsidră și-o pendulă,
timpul nu are pereche,
zbor firav de libelulă,
dans de sticlă peste simțuri,
pulsul ticăie-n auz
și se scurge-apoi în gânduri,
inima e-n ritm confuz…
Unghiul drept e-acum rotund,
însuși timpul e o sferă..
Ritmul inimii, la rând,
curge-n altă emisferă …
Ca-n magazin de suvenire,
tresar la fiece culoare,
ocean sticlos în primenire
răsărit din noul soare…
Nu există timp, mi-am spus,
cu mine însămi în război,
nu e jos, nu e nici sus,
nu înainte, nici înapoi…
E doar clipa de-acum,
sferă fără pereche,
privesc pieziș către drum,
cu timpul bătând la ureche…

—————————-

Laura OPARIUC

( din volumul ,, Versuri din sticlă „, 2019)

Flori GOMBOȘ: Cuvântul – piatră de jertfă

CUVÂNTUL-PIATRĂ DE JERTFĂ

M-am dus
să sparg
poarta ferecată…
mâinile-mi sunt
înţepenite,
trupul îmi e ca
un trist peisaj
arheologic,
prăbuşit între
pereţii mucegăiţi…
Ignoraţi-mi
existenţa vătămată
de vremuri grele;
vreau
să mă eliberez din
pântecul timpului şi
să mă privesc
în nespaţiu,
vieţuind acolo,
în el,
multiplicată
de dimensiuni,
ca la începuturi.
De mâna mea
e legat CUVÂNTUL,
ca o piatră de jertfă.

—————————–

Flori GOMBOȘ

21 martie 2020

Mircea Dorin ISTRATE: O boabă lăcrimată

O BOABĂ LĂCRIMATĂ

Pe toți ne cheamă satul din care am plecat,

Să ne-nturnăm acasă, că prea ne-am străinat,

S-a pustiit sărmanul de tineri ce-a avut,

Plecați în zări, departe, în cel necunoscut.

Așa că dacă încă mai țineți satu-n gând

Și n-ați uitat că-n dânsul s-a renoit la rând

Totți cei din neamul vostru de-acuma prea răriți,

Mai treceți pe acasă și-ți fi binevenți.

N-o fi, în pragul casei, părinții să v-aștepte,

Sunt duși demult sărmanii în lumi de-acum mai drepte,

Rămase-mi sunt doar neamuri, mai mult îndepărtați,

Doar veri și poate încă, cumnate și cumnați.

Cu ei să-mi stați de vorbă de câte s-a-ntâmplat

De când din cuibul ăsta voi încă ați plecat,

Pe unde-mi sunt toți ceilalți în lume risipiți

Și-n țintirim câți încă de-acum sunt însfințiți.

Și de vecinii voștri mai încă să-ntrebați,

Că uneori cu dânșii ați fost ca niște frați,

Cu ei răzbit-ați vremea la bine și la rău

Cum încă v-ajutat-a, El, Bunul Dumnezău.

La fiecare casă să-mi faceți închinare

Că-n ea îmi sunt istorii de-acuma în uitare,

Ele-au ținut nemșugul și toate câte-au fost

Ca scurta cea trăire în lume aibă-mi rost.

Și-un părăstas îmi puneți în ziua ce-i sortită

C-a lor trăire încă, să-mi fie amintită

În cartea vieții care mi-i trece în uitare,

Pe ei , ce-s dragi noștri și-i plângem la altare.

În Berc să-mi mergeți încă, pe Coastă, la Răzoare

Și în pomiștea popii, să-mi faceți căutare

La urma tinereții pe-aicea ce-i pierdută,

De când doar umbra vremii în lacrimi mi-o sărută.

Luați în al vost’ suflet din toate câte-un pic,

Ce pe acolo încă-i de-acuma un nimic,

Și-n schimb, plătiți-mi vamă de-acuma pe vecie,

O boabă lăcrimată, aminte să vă fie.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș

21 martie 2020

Camelia CRISTEA: Pădurile dorm

Pădurile dorm

Pădurile dorm, răstignite pe cruci
Nici nu știi, nici nu vezi, pe unde să apuci
Tăceri de mormânt și liniștea grea,
Apasă pe timpul, ce ia tot ce vrea…

Pădurile dorm pe umerilor lor,
Ca somnul acesta să fie ușor
Un freamăt se-aude, e vântul hoinar,
Tăcerea mă strânge, nu e-n zadar!

Pădurile dorm pe brațe întinse,
Când îngerii vin să fie cuprinse
Lumina lină să cadă ușor
Să aline tăcerea și ultimul dor…

—————————–

Camelia CRISTEA

21 martie 2020

Paul CELAN: Anii de la tine la mine

Sandro Botticelli

Anii de la tine la mine

Îți vălurește părul iar când plâng. Cu-azurul din priviri
iubirii noastre praznic îi așterni: pat între vară și toamnă.
Bem ceva distilat de un altul, străin de mine și de tine:
sorbim din vid și din finit.

Privim cum în adânc de mare ni se reflectă chipul și grăbiți
ne-ntindem unul altuia merinde:
noaptea e noapte și, cu zorii începând,
mă culcă lângă tine.

Paul Celan, Bucovina (1920 – 1970)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din “Paul Celan, obras completas”, Editura Trotta, Madrid

***

Die Jahre von dir zu mir / Wieder wellt sich dein Haar, wenn ich wein. Mit dem Blau deiner Augen / deckst du den Tisch unsrer Liebe: ein Bett zwischen Sommer und Herbst. / Wir trinken, was einer gebraut, der nicht ich war, noch du, noch ein dritter: / wir schlürfen ein Leeres und Letztes. / Wir sehen uns zu in den Spiegeln der Tiefsee und reichen uns rascher die Speisen: / die Nacht ist die Nacht, sie beginnt mit dem Morgen, / sie legt mich zu dir.

Olimpia MUREȘAN: Cheiţa de la scrinul mamei – Convorbiri spirituale

Italianul Dante Alighieri se găsea în starea mea de acum:

„ Nel mezzo di camin di nostra vita/ Mi ritrovai nel una selva oscura / che la dirita via era smarita”(La mijlocul vieții mele/ M-am trezit într-o pădure întunecată/ Din care nu știam ieșirea).

M-a salvat cheița mamei, de la scrinul ei de ieri/ Cheiță fermecată/ ce deschideai o lume minunată/ dincolo de nori/ mjcă erai/ dar marea era înăuntrul tău.

Mașina timpului nu-i adusese încă

pe idolii secolului nostru: pornografia, televiziunea, internetul!

Cea de-a șaptea artă-cinematografia

s-a mutat la internet

sălile sunt goale

dar nu la buffet!

-Ce bine era atunci!

Când vizionam un film la căminul cultural!

-Fericirea durează numai o clipă?

-Nu, ea a durat cât era viu scrinul și mama!

-Deschide cheiță lada de zestre

plină cu pături de lână

și haine de in!

Acum second-hand-uri/ întunecă norii/ cu sclipiri de noblețe/ zadarnice purtări.

Lumea-i veche, alta-i nouă/ unii spre lumină/ alții spre-întuneric/Evoluția spirituală în spirale/ suntem la punctul inferior/ n-avem un model/ ne facem propriul nostru model.

Azi e un dar de la Dumnezeu/ Dumnezeu merge mereu înaintea noastră!

Cameră cu vedere la ocean/ ca o floare din glastră/ ce se agață de ultima picătură de apă ca să mai trăiască!

Cultura e răpusă, pe frecvență redusă/ teatru, concerte, opera!

Mașina timpului merge înainte/ nu o poți nici întârzia/ ce o să fie se va întâmpla!

„La ce statornicia părerilor de rău/ când prin această lume să trecem ne e scris/ ca visul unei umbre și umbra unui vis?”scria marele Eminescu.

Bijuterie nouă-scrinul mamei/ inima telefonului intelligent!

Zgomotul e afară/ liniștea e în noi!

O lume întreagă încearcă să înțeleagă/ VIRUSUL-ființă imaginară, invizibilă la microscop,/mai mic ca și bacteria/ ce se reproduce, se transformă/ numai în cellule vii./

Continue reading „Olimpia MUREȘAN: Cheiţa de la scrinul mamei – Convorbiri spirituale” →