De câțiva ani buni aș fi dorit să descriu această experiență prin care am trecut și care mi-a rămas în memorie de parcă s-ar fi petrecut ieri. Am mai auzit de Lourdes, Fatima sau Siracusa-pe acolo nu am fost. Dar toate la timpul lor…și iată relatarea! Am mai povestit pe ici, pe colo-la unii prieteni-dar nu prea am avut crezare și nici interes din partea lor; îi îndemnam să meargă acolo la Medjugorje să se convingă de adevărul celor spuse de mine, dar nimeni din cei consiliați nu mi-a îndeplinit dorința! De altfel și eu am nimerit absolut întâmplător în autocarul care avea de făcut un pelerinaj cu deplasare de la Baia Mare la Medjugorje-acolo unde Fecioara Maria apare pentru prima dată pe un deal, se întâlnește cu șase copii ai localității croate. E destul de greu de ajuns la Medjugorje deoarece nu exista transport aerian, deci trebuia să mergi cu autocarul, o persoană ce era înscrisă la pelerinaj a renunțat la această oportunitate și am fost contactată eu, m-am bucurat, am acceptat imediat înlocuirea și nu regret nici azi acest lucru; călătoria a fost destul de obositoare, mai ales pe timp de noapte când ne-am întins puțin între scaune ca să ațipim nițel.
În autocar s-a creat o atmosfera deosebită, ne-am prezentat fiecare de la microfonul prezent(adevărat spectacol, regizat de profesoara Livia Felecan- o persoană deosebit de sociabilă și care era de fapt organizatoarea pelerinajului), am spus ce-am vrut fiecare, s-au cântat cântece închinate Reginei Păcii-Fecioara Maria, eram ca într-o familie-sau deveniserăm o familie datorită atmosferei create, s-au spus multe, multe rugăciuni începând cu Tatăl Nostru, Născătoarea de Dumnezeu, Crezul etc. Am aflat mai târziu că dna. Livia Felecan nu era la prima experiență de acest fel, organizase încă multe deplasări spre Medjugorje. Ni se părea greu de la început, apoi timpul s-a comprimat și totul s-a desfășurat foarte repede! În sfârșit, am ajuns, ne-am luat în primire camerele de la o micuță pensiune ce ne erau pregătite de gazde, ne-am odihnit puțin, apoi gazdele ne-au pregătit un bufet suedez pe cinste-de care am fost încântați fiind foarte obosiți de pe drum. Am sosit, vineri-22 iunie 2012-prima provocare era Drumul Crucii; cu autocarul am mers până la poalele muntelui Podbrdo, de acolo pe jos am urcat cam 500 de metri până la crucea de sus care era crucea unde a apărut prima oară Fecioara Maria( o să-i spun și eu de acum Gospa-în traducere croată). Erau 15 stări, ca-n drumul Golgotei-ne opream la fiecare cu rugăciuni; trebuie să vă imaginați că nu eram numai noi pentru ascensiunea pe munte, erau zeci și sute de alți oameni veniți din toată Europa și nu numai.. Sus de tot era Crucea ridicată de populația locală. Ziceam că la începutul acestei ascensiuni spre Cer ca să ne întâlnim cu Gospa era un drum vechi, marcat cu pietre rotunjite, lucioase, luminate de razele soarelui și îmbietoare, prin entuziasmul lor mai mulți pelerini din autocarul meu în frunte cu organizatoarea dna. Livia Felecan s-au descălțat și au parcurs cei 500 de metri desculți. Atunci am observat un fapt ce m-a cutremurat, parcă vedeam miile de pași care au pășit pe acele pietre, nu se putea altfel- deoarece erau așa de netede, șlefuite, dar nu de mâna omului, ci de pașii omului care caută scăpare prin rugăciuni închinate celui ce ne-a creat! La un moment dat m-am pierdut de grup, rămăsesem la un grup de italieni care, mi se părea mie că explicau mai mult, cu amănunte statuia care reprezenta starea lui Iisus pe drumul crucii de la Golgota. M-am trezit la timp, am luat-o „la picior” cum se spune și am ajuns grupul meu care se depărtase destul de mult, regret că n-am fost la explicațiile celorlalte stări; trebuia să spun de la început că grupul nostru era însoțit de doi preoți care aveau ca sarcină să explice pelerinilor semnificațiile unor simboluri bisericești. Sus de tot Crucea-semnificând biruirea morții și Învierea, pe ea scria: „Pregate, pregate, pregate, la preghiera e il respiro dell anima”(în traducere din italiană: Rugați-vă, rugați-vă, rugăciunea e respirația sufletului) –scria sus în dreapta pe cruce; am coborât pe altă cale-mai ușoară, unii desculți, alții cu încălțăminte ușoară-fiind vară, nimeni nu s-a plâns c-ar fi obosit! Gospa era cu noi!
Dac-ar fi să redau toate mesajele transmise de Gospa vizionarilor și pe care le cunosc prin intermediari, aș scrie o carte, de aceea mă voi limita doar la câteva spre sfârșitul articolului.
În anul 1981 când Sfânta Fecioară a început să apară celor șase vizionari s-a creat o atmosferă de tensiune, frică și neîncredere în această mică parohie, localitatea este un sat catolic anonim, oprimat de un regim ateist, se găsea în Federația Bosnia Herțegovina în care trăiesc catolici, musulmani și ortodocși, la atât de mulți ani de la primele apariții, se poate spune că această coborâre a Cerului pe pământ s-a făcut pentru a fi toți oamenii într-un gând și-o simțire, pentru pace și bună înțelegere între toți oamenii indiferent de etnie sau religie. Parohia Medjugorje din Herțegovina este situată în sud-vestul orașului Mostar-pe paralela 43 la fel ca și orașul Assisi, numele satului este dat de amplasarea sa geografică și înseamnă „între munți”. Din timpuri străvechi croații au ca stemă tabla de șah în culorile alb și roșu simbolizând forțele ce se luptă pentru viață. Locuitorii se ocupau cu creșterea animalelor, mai ales oi și cu plantarea și recoltarea tutunului; după apariții, oamenii au devenit comercianți- deschizând magazine de suveniruri și există și multe pensiuni familiale, hoteluri pentru mulțimea de pelerini veniți să se reculeagă și să asculte mesajele transmise din cer prin intermediul vizionarilor; aceștia și-au întemeiat familii, unii nu mai locuiesc la Medjugorje-dar vin mereu pentru a relata celor interesați povestea lor sau pentru a primi alte mesaje de la Regina Păcii; mai mult ca oricând acum trebuie să înălțăm rugăciuni către Iisus și către Măicuța noastră, a tuturor!
Atmosfera din Miorița este arhaică, iar stilul lapidar și enigmatic. Totul în Miorița e simbol. Fiecare cuvânt are un bogat înțeles metaforic, tainic, ce nu se lasă descifrat la prima lectură. Și poate nici la a doua. S-au emis mai multe ipoteze pentru datarea Mioriței, însă au fost insuficient argumentate. Ovid Densusianu a datat Miorița în istoria recentă și a adus ca dovadă 37 de documente juridice de la tribunal. Dumitru Caracostea s-a abținut să nu râdă, când a obiectat că Mioriţa nu poate fi datată pe baza unor documente scrise după publicarea ei. Alții o datează pornind de la niște documente, ce nu au nicio legătură cu Mioriţa şi nici Mioriţa nu are de a face cu ele. Nicolae Iorga ne asigură că Mioriţa a fost creată de un singur anonim prin secolul al XVIII-lea. La prestigiul lui, nu mai era nevoie să își susțină afirmația cu argumente și dovezi. Nu putem pune la îndoială spusele lui. Hasdeu datează Miorița pe criterii lingvistice între 1350-1450. Datarea cea mai îndepărtată în timp a fost făcută de Caracostea, Ion Diaconu şi alţii, care o datează pe vremea dacilor, fără să ne spună pe ce criterii sau cu ce dovezi. Îi credem și pe ei, pe cuvânt de onoare.
Mă aflu pe o insulă într-o comunitate, respectând ideea Stay at home, în aceste momente când o boală copleșitoare a indus oamenilor ideea de spaimă și panică. M-am asumat voluntar să mă izolez într-o casă princiară din Knox, unde am la dispoziție toate condițiile unui trai tihnit. Am la mine o singură carte, luată din biblioteca personală pentru lectura în avionul transatlantic, cu care îmi întrețin gimnastica sufletului și o anumită cultură a minții. E vorba de volumul Poezii, de Lucian Blaga, editat în anul 1981. Conversațiile de alungare a plictiselii și stresului de pe net mi se par anoste, fiind amprentate de formule banale (”Cum ești?”, ”Să ai grijă de tine!”, ”O zi mai bună!” etc.). Câte o veste tristă se îmbină cu un zâmbet ponderat; optimismul meu ia uneori locul zădărniciei, ca apoi teama să înlocuiască speranța. Timpul mă îndeamnă să-i dau folosință, psihicul are nevoie de protecție, iar trupul solicită sănătate.
Poeta Mioara Oprișan, de a cărei carte facem vorbire în aceste pagini, are o activitate în domeniul literaturii destul de bogată.
În viziunea lui Valeriu Valegvi (Marșul nucilor pe mare, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2019), toamna este atât anotimp, cât și o vârstă a omului, aceea a maturității depline, când se poate descoperi pe sine, dar și o vârstă apropae de „zbor”, de părăsirea acestei lumi („Devii pe zi ce trece / o pasăre cu zborul întors / spre înăuntru / te uimesc plăsmuirile clipei” – E toamnă).
Scriitorul, jurnalistul și disidentul Paul Goma născut la 2 octombrie 1935, în localitatea Mana,- Orhei, a decedat într-un spital din Paris în 24 martie, fiind bolnav de coronavirul 19.România, , În tinerețe a cochetat cu comunismul, indus în eroare de propaganda sistemului comunist-criminal. Apoi este cunoscut pentru atitudinile anticomuniste și naționaliste. Datorită atitudinii anticomuniste și anti ceaușiste este expulzat din ţară în noiembrie 1977, împreună cu soţia şi copilul. Fiind un luptător cu “arma” scrisului a continuat lupta împotriva regimului comunist. Eşecurile spionajului în epoca lui Nicolae Plesiţă care a organizat atentate cu colete a făcut să scape cu viață. La 2 octombrie, Paul Goma împlineşte 84 de ani. Statutul său a rămas în ultimii 42 de ani cel de azilant politic, spune Flori Bălănescu, reprezentanta editorială a lui Paul Goma în România. Acelaşi statut a avut şi Ana Maria, care a murit acum câțiva ani, acelaşi statut îl are şi fiul lor – Filip Ieronim. „Am atins o cotă de saturaţie insuportabilă la textele „de atitudine” despre Goma. Oamenii cred că o aniversare trebuie să fie mereu motiv de bucurie. Pentru mine, ziua de 2 octombrie este una de covârşitoare tristeţe, aş spune că – dacă n-ar suna prea medieval pentru urechile prea progresiste – este ziua în care retrăiesc cu inima în gât toată istoria lui Goma, aşa cum am aflat-o şi înţeles-o din cărţile lui şi din tonele de documente pe care le-am citit. Îi urez sănătate şi «mulţi ani!», cu îndemnul pentru noi să fim mai conştienţi de lumea în care trăim, să ne lepădăm de superficialităţi“, transmite Flori Bălănescu, cercetător ştiinţific la “Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului”. Scriitorul Paul Goma avea deja un trecut revoluţionar notoriu atunci când, în anul 1977, a reuşit să trimită la postul de radio „Europa Liberă“ o scrisoare deschisă adresată lui Nicolae Ceauşescu în care vorbea despre nerespectarea drepturilor omului în România. Anterior, el a trimis o scrisoare deschisă şi lui Pavel Kohout, lider al „Chartei 77“(n.r. – mişcare disidentă care a luat naştere în Cehoslovacia la începutul anului 1977, din care a făcut parte şi Vaclav Havel). În anul 1952, în timp ce era elev la Liceul „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, a fost reţinut opt zile de Securitatea din Sibiu pentru că vorbise în clasă despre partizani şi pentru că ţinea un jurnal. În toamnă aceluiaşi an a fost exmatriculat. În timpul revoltei de la Budapesta, din 1956, fiind student, Goma a criticat materialismul dialectic, a afirmat că limba moldovenească este o invenţie şi că trupele sovietice sunt de ocupaţie. Afrontul lui n-a rămas nepedepsit. A fost arestat în acelaşi an, sub acuzaţia de „tentativă de organizare de manifestaţie ostilă“, fiind condamnat la doi ani de închisoare corecţională, pe care i-a executat la Jilava şi Gherla. . În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universitatea din București la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar l-a ales pe ultimul. Între timp Goma devenise membru al Uniunii Tineretului Comunist și apoi, al Uniunii Tineretului Muncitoresc. În toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, iar în iunie 1956 a fost chemat la rectoratul universității pentru a i se atrage atenția. După înfrângerea revoluției maghiare din 1956, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM după care, în noiembrie 1956 a fost arestat și acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă” În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Bărăgan, la Lătești, azi Bordușani, din județul Ialomița, unde a rămas până în 1964.
În recenzia publicată despre Întoarcerea din cruciadă. Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste (Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2020), romanul lui Al. Florin Țene, pomeneam metaforic despre ”floricelele” folosite ca ingrediente pentru aromarea textului și incitarea la o lectură multinevalară. Acestea erau ”buclele” informaționale suplimentare, care se dezvoltau în jurul biografiei narative și care, aparent, n-aveau vreo legătură implicită cu viața și activitatea poetului Radu Gyr. Este vorba de uciderea lui Eminescu, viața lui Zelea Codreanu, moartea agresivă a lui Iorga, abdicarea forțată a lui Cuza și alte câteva. (Cuvântul floricele” l-am preluat din limbajul unui prieten, cu care am schiat pe ghețarul Stella Ronda (cu 52 km de coborâre), propunându-mi să ne abatem ”într-o floricea”, adică să ne relaxăm schiind pe pârtii suplimentare deviate de la traseul principal).
A venit timpul să privim Bunavestire și altfel decât în estetica devenită oarecum clișeu „mama cu copilul”. Acum e criză, e gripă, pe undeva departe parcă își scoate capul și moartea… Deci ce moment mai bun să reevaluam viața decât o criză a vieții?