Gheorghe DRAGOMIR: Pandemia de covid

Pandemia de covid-19, şoc istoric pentru civilizaţia umană, ori acţiune bine elaborată a ocultei globaliste? Temeri şi speranţe.

Motto:

„Când mulţimea guvernează, omul este condus de ignoranţă;

când biserica guvernează, omul e condus de superstiţie;

când statul guvernează, omul e condus de frică.

Pentru că oamenii să trăiască în armonie şi înţelegere,

ignoranta trebuie transformată în înţelepciune,

superstiţia într-o credinţă iluminată

şi frică în dragoste.”

(Manly P. HALL, The secret teachnigs of all ages, 1917)

Nimic nu este întâmplător.

Într-o altă lucrare, Manly P. HALL, explica visul vechi pentru instaurarea unui guvern mondial şi o nouă ordine mondială, subliniind că: „democraţia lumii a fost visul secret al marilor filozofi clasici. Pentru îndeplinirea acestei mari idei, în istoria omenirii, ei au propus programe de educaţie, religie şi conduita socială în vederea creerii unei frăţii universale. Însă, pentru realizarea practică a acestor obiective, aceşti erudiţi antici s-au organizat în confrerii. Şcolile de mistere din EGIPT, GRECIA, INDIA, CHINA, precum şi ordinele preoţilor filozofi iniţiaţi, au format un organism suveran, cu scopul de a-I instrui, consilia şi direcţiona pe conducătorii statelor.” (Manly P.HALL, Destiny of AMERICA).

Din păcate, mulţi sunt cei care conduc astăzi destinele popoarelor, o fac fără să-şi pună pielea la bătaie, căci asta ar presupune a avea ceva de pierdut şi să accepţi acest risc cu onoare şi sacrificiu. De aceea, se presupune că, numai cei naivi sau cei plini de trufie îşi iau riscuri pe care nu le înţeleg, dar escrocii, în marea lor majoritate conducători, transfera riscurile altora, la fel cum fac marii economişti şi finanţişti ai lumii când iau unele măsuri de criză ale căror riscuri sunt transferate de obicei oamenilor de bună credinţă ce reprezintă clasa de mijoc. Revenind la ideea construirii NOM (Noii Ordini Mondiale) şi proiectele finanţate de ocultă internaţională pentru a se atinge acest obiectiv, se cuvine a aminti aici despre existenţa monumentului misterios cunoscut sub numele de AMERICAN STONEHENGE sau Pietrele Îndrumătoare, situat în regiunea ELBERTON (GEORGIA), format din şase blocuri din granit cu o înălţime de 6 metri şi 109 tone, în care sunt săpate „zece reguli „pentru o epocă a „raţiunii”; care vorbesc despre necesitatea instaurării unui guvern mondial; controlul demografiei; introducerea unui nou tip de spiritualitate; protejarea mediului. Finanţatorii monumentului sunt anonimi cu excepţia preşedintelui companiei ELBERTON GRANIT, Joe H. FENDLEY şi inscripţia R.C., care ne duce cu gândul la ROZACRUCIENI, ordin precursor masoneriei.

Textul înscris în plăcile de granit este în engleză, spaniolă, hindi, ebraică, arabă, chineză, swahili, însă partea de sus a structurii se poate citi un rezumat al textului, în limbile vechi: babiloniana, greacă clasică, sanscrită, hieroglife. Cele „zece porunci”, vorbesc despre o lume ideală, că cea imaginata de societăţile oculte, rozacrucienii fiind cunoscuţi că intervinind în organizarea societăţii umane în momente cruciale când se anunţă apariţia unor evenimente cu magnitudine planetară care vor modela lumea pentru secolele următoare. Prin mesajul transmis de aceşti „anonimi”, se anunţă globalizarea, ca fenomen ce va marca sfârşitul secolului XX şi intrarea în Mileniul III. Faptul că primele două porunci se referă la menţinerea umanităţii la 500 milioane de indivizi şi îndeamnă la controlul reproducerii cu „înţelepciune îmbunătăţind conformitatea cu diversitatea”, este argumentul cel mai convingător că s-a pregătit un proiect în acest sens. Ideile cuprinse în textul amintit au fost preluate şi puse în operă de organizaţii şi societăţi oculte pentru a realiza „măreaţă lucrare” de creare a NOM.

Interesant că, SUA a publicat un ghid de acţiune completă în caz de pandemie, adus la zi în 2017, care conţinea toate elementele de care AMERICA duce lipsă azi: teste, măşti, echipamente de protecţie medicală, carantinarea bolnavilor, monitorizarea traseelor celor contaminate, izolare parţială şi voluntară, generalizarea purtării măştilor medicale, control la aeroporturi şi porturi. Problema care se pune şi care ne trimite în zona speculaţiilor este: de ce nu s-au pus în aplicare măsurile cuprinse în ghid? Trebuia lăsat să se întâmple fenomenul pentru a se justifica măsurile de restricţionare a drepturilor şi libertăţilor şi de a induce o nouă temere şi apăsare asupra poporului american? Nu cumva acest scenariu seamănă la indigo cu atentatele de la 11 septembrie 2001 care au direcţionat atenţia întregii lumi spre un război împotriva terorismului, abătându-se atenţia de la gravele probleme cu care se confruntă la acea dată SUA şi întreaga lume la începutul Mileniului III, a societăţii umane în era globalizării prin Inteligenţă Artificială?

Dar, să continuăm cu incursiunea noastră în tenebroasele planuri ale unor minţi bolnave care vor să conducă lumea, cu orice preţ. Astfel, în 2009, la iniţiative lui Bill GATES (cunoscut ca fiind promotorul unui proiect de sterilizare chimică a bărbaţilor din ţările cu demografie ridicată) s-au reunit în secret „marii filantropi” ai lumii într-o organizaţie numită „GOOD CLUB”, incluzând figuri emblematice: David ROCKEFELLER jr, Warren BUFFET, George SOROS, Michael BLOOMBERG (la acea dată primarul NEW-YORK şi candidat la preşedinţia SUA în 2020), Ted TURNER şi Oprah WINFREY (mogulii de presă), pentru a creiona modul de organizare a societăţii umane în era globalizării, Inteligenţei Artificiale şi a spaţiului virtual, care prin noile tehnologii va revoluţiona modul de gândire şi comportamentul oamenilor la nivel individual şi colectiv, cât şi sistemul de relaţii internaţionale.

Declanşarea pandemiei de covid-19, a generat pe reţelele de socializare ample dezbateri privind originea, scopul, şi momentul apariţiei acestei noi ameninţări la adresa securităţii sanitare şi mentale a planetei, terorismul fiind trecut în plan secund. Putem aprecia că aceasta este o formă perversă a războiului hibrid, asimetric folosind armă biologică. Pe un alt plan, s-a declanşat un adevărat război mediatic transferat cu prioritate în spaţial virtual, între SUA şi CHINA cu acuze reciproce privind sursa pandemiei şi adevărata dimensiune a dezastrului în CHINA, prin ascunderea cifrelor reale privind decesele şi numărul contaminaţilor. Cum era de aşteptat, tinta predilectă a atacurilor administraţiei americane a fost IRANUL şi EUROPA, considerată de preşedintele TRUMP o ameninţare la adresa securităţii sanitare a planetei. De fapt s-a dorit ca aceasta confruntare propagandistică să acopere incompetenţă, lipsa de organizare şi reacţie preventivă a guvernelor statelor dezvoltate şi transferarea răspunderii în sarcina altora.

Continue reading „Gheorghe DRAGOMIR: Pandemia de covid” →

Augustin OSTACE: Sfârșitul Occidentului (2)

Occident ajuns pe o dublă Golgota, una a morţii economice, Wirtschafttod, cealaltă a morţii virusale, Coronatod, sau Covidtod!

Sapiens, prin dezvoltarea extrem de complexă, atât BIOLOGICĂ (suntem evoluţie din natură, dar de o formă şi structură anatomio-fiziologică cu totul aparte!), cât şi ONTOLOGICĂ (suntem evoluţie din cultură, dar de o formă de exprimare abstractă cu totul aparte!), nu poate supravieţui unilateral (adică Biologic fără Ontologic, sau Ontologic fără Biologic!) Deci, în Sapiens nu există Biologic fără Ontologic şi nici Ontologic fără Biologic! (După cum în lumea ideilor nu există Libertate fără Adevăr şi Adevăr fără Libertate, Libertatea – Freedom – Freiheit, fiind astfel o măsură, un etalon, o relaţie, o echivalenţă a adevărurilor dobândite şi cucerite!)

Ce-i de făcut? What’s to be done? Was ist zu machen? Sto Delati? Răspunsul vine în însăşi extrema dificultate de autoizolare a umanului dezvoltat social şi industrial din ultimii 5.000 de ani de civilizaţii şi imperii, de oraşe, de polis şi de Metropolis, care este grav neadaptabil la carantine prelungite implicând populaţii de milioane de potenţiali infectabili, care este greu de convins la dezinfecţii în masă, implicând regiuni cu zeci de

milioane de locuitori, căruia îi este greu de impus igienizări de proporţii naţionale, continentale şi transcontinentale, şi evident de neconceput ca economic (fundamentalitate ontologică a umanului), se poate colapsa sau chiar sucomba prin prezenta molimă!

Occidentul este cel mai lovit sub toate aspectele, atât în cifre virusale de coşmar astronomic (peste 2 milioane din cei 3 milioane de infectaţi sunt occidentali, iar din cele 210.000 de decese mondiale, peste 150.000 sunt occidentali), cât şi în cifre de pierderi economic-financiare, toate de proporţii apocaliptice!

Occidentul s-a dovedit cel mai vulnerabil şi mai fragil în faţa acestui Pathologion şi Pandemion de proporţii planetare, plătind extrem de scump utopismelor sale nesfârşite (nu avem nevoie de frontiere, de control şi legalitate, toată lumea are numai drepturi şi nici o obligaţie, elogiul inimaginabil al nemuncii şi imoralităţii, politizarea excesivă a societăţilor occidentale prin subcultură şi neînvăţătură, falsificarea realităţilor biologice şi ontologice din uman, urmând modele de dobitocism generalizat, tragic înscrise în legi, constituţii, tratate, respingerea brutală la toate nivelele a oricărei forme de prezentări a unui nucleu de medicină teoretică, extrema aroganţă şi ignoranţă a aşa-zişilor specialişti şi experţi, instituţionalizarea dictatorială, quasi-imposibil de clătinat prin reclamaţii, memorii sau chiar plângeri juridice!) Iar lista exemplelor tragice ale acestui occident nenorocit este mult mai lungă! În plus, suntem intraţi într-o temporo-tehnologizare axială a umanităţii în care individul, comunitatea, naţiunea, s-au artificializat, s-au domnit în proporţii uriaşe, prin radio şi televizor, prin auto, prin telefon şi smartphone, prin fax şi email, prin internetul cel de toate formele şi de toate zilele, prin masiva orăşenizare, prin cityzare, toate glorificate, toate deificate şi zeificate, uitând de natură, de mişcare, uitând de munca în natură, uitând de munca în mişcare!

Avem, pe acest fond de modernizare, un sistem imunitar general slăbit? Desigur! Totul este artificializat şi hibridizat şi genetizat, şi fructe şi legume, şi carne şi lapte şi pâine şi dulciuri şi cartofi şi roşii şi mere şi pere! Triada industrializare – artificializare – hibridizare aduce profit, are randament, este plătită de piaţa marelui şi micului business, evident, toate acestea, cu costurile umanului artificializat şi el, a umanului virtualizat deasemenea, a umanului extrem de fragil şi vulnerabil în sistemele sale imunitare (Immunity system – Immunabwehr!)

Ca de obicei, o nenorocire nu vine niciodată singură! Ca de obicei, criza este prezentă, şi niciodată singulara! Ca de obicei, boala, patologia, suferinţa, vin, şi niciodată, nu vin singure! Facem parte dintr-un destin planetar în care legile echilibrului biologic nu le facem noi!

P.S. 1

Să mulţumim cerului (Gott sei dank!), că cel puţin în România, cifrele de infectare şi decese virale, se menţin foarte scăzute în comparaţie cu horificul West! Indiferent de inerentele controverse, măsurile de restricţie (Stay-at-home / Lockdown / Ausgangsperre / Abriegelung 2 m Abstand), trebuie urmate întru binele general şi accelerarea ieşirii din molima COVID-19, rebotezată de mine în cărţile de pe Amazon KDP şi Google Play Book prin SAPIENTOCOVID- 2020!

P.S. 2 Continue reading „Augustin OSTACE: Sfârșitul Occidentului (2)” →

Lecția de poezie -Titina Nica ŢENE

LECŢIA DE POEZIE a Amurgului – scriitorul Titina Nica Ţene, Cluj Napoca, România. Poet şi prozator. Născută la 10 iulie 1944 în satul Uşurei, comuna Şuşani, jud. Vâlcea, membru fondator al Ligii Scriitorilor Români. Studii: Liceul teoretic din Drăgăşani, Şcoala Tehnică Hortiviticolă de 4 ani Drăgăşani. Debut în revista Săteanca. Învăţătoare la Tarna-Mare, apoi secretară la revista TRIBUNA, Cluj-Napoca. Este membră fondatoare a Ligi Scriitorilor Români, septembrie 2006. Cărţi publicate: Bucuria lucrurilor simple, poezii pentru copii, Ed. Ion Creangă, 1989, Recreaţia grădinii, poezii pentru copii, Ed. Porto-Franco, Galaţi, 1997, Amurg de întoarcere, volum de versuri, Ed. Napoca–Star, 2002, Pietre de aducere aminte, povestiri, Ed. Napoca-Star, 2004, Scaunul Harului, poezii, Ed. Contrafort, Craiova, 2009. Viaţa ca o punte, Ed. DACIA XXI, 2011, Anotimpul jocului, Ed. NICO, Târgu Mureş, 2011, Un strop de veşnicie, Ed. Semănătorul, 2012, Un strop de veşnicie, Ed. Ecou, Cluj-Napoca, 2012,Un strop de veşnicie, ed. A II-a, traducere în limba engleză de Mariana Zavati Gardner, Neastâmpărul toamnei, poezii, Ed. Semănătorul, 2014, şi O noapte palpitantă-întâmplări c-o nepoţică povestite de bunică, Ed. Semănătorul, 2014, povestiri pentru copii, Întâmplări hazlii cu o nepoţică povestite de bunică, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Ed. Ecou Transilvan, 2014, Nostalgia întoarcerii, Ed. Absolut, București, 2016. Despre aceaste cărti au scris revistele: Oglinda Literară, Viaţa de Pretutindeni, Amurg Sentimental, Eminescu, România Literară, revistele on-line A.R.P. Zeit,Vestea etc. Articolele semnate de Alex. Ştefănescu, Al.Stănescu, Petrică Birău, Mariana Zavati Gardner (Anglia), Ioan Miclău (Australia), Mariana Sperlea, Ionel Andraşoni, Ioan Pop, Marin Oprea, Marian Barbu, Adina Enăchescu. N Tomoniu, Mariana Cristescu, Antonia Bodea, Petre Petria, Rodica Marian, Voichiţa Pălăcean-Vereş, Raveca Vlaşin, Virginia Brănescu, Liliana Boian Terziu, Floarea Ranta Cândea, Paraschiva Cărbunar şi alţii. Drumul spre suflet, memorii, Editura Semănătorul, 2014 şi Drumul spre suflet, memorii, cu o prefaţă de Mariana Cristescu, Ed. Nico, Târgu Mureş, 2014. În anul 1981, după o noapte de stat la coadă la ulei, cu toată familia şi nereuşind să venim acasă cu nici-o picătură de ulei, ţiganii ne-au călcat în picioare, a scris o scrisoare lui Adrian Păunescu, la revista Flacăra. Cu o săptămână înainte venise la Cluj însoţind familia dictatorului Ceauşescu. În scrisoare arăta că în Cluj şi în ţară se moare de foame şi ar fi de bun simţ să nu-l mai susţină pe dictator. Adrian Păunescu a trimis scrisoarea la Securitatea din Cluj şi, ca urmare Titina Nica Ţene a fost dată afară din servici şi a lucrat la revista Tribuna şapte ani pe un post neadecvat studiilor, cu o jumătate de normă. După Revoluţie a fost pusă în drepturi. Colaborări la revistele: Tribuna, Amurg Sentimental, Ecoul, Rusidava Culturală, Cuvând Torăcean-Serbia, Viaţa de pretutindeni, Lettres Europeennes-Belgia, Dor de Dor, Poesis, Milenium, Poezia, Eminescu, Apollon, Apollon Junior, Semne, Pietrele Doamnei,şi revistele o-line ARP şi Iosif Vulcan, Confluenţe Româneşti, Napoca News, Făclia, Adevărul de Cluj, Mesagerul Transilvan, Confluenţe Românşti, Agora Literară, Diebrucke(Germania ), Observatorul din Toronto, eCreator, Rotonda Valahă şi în alte câteva reviste din Spania. Este prezentă în Dicţionare, ca: Oameni de ştiinţă şi artă vâlceni, de Petre Petria, 1996; Dicţionar de poeţi, de Petru Poantă, Cluj-Napoca,1998; Clujeni ai secolului 20-dicţionar esenţial, 2000 şi Personalităţi române şi faptele lor, de Constantin Toni Dârţu, 2004, Enciclopedia Personalităţilor din România (Who is Who), Dicţionarul Ligi Scriitorilor Români, vol 2, Dicţionarul Scriitorilor Români de Azi, Dicţionarul PERSONALITĂŢI ROMÂNE ŞI FAPTELE LOR; vol. 58, în Antologii din România, Basarabia, Bucovina de Nord, Banatul sârbesc, Europa Occidentală, Israel, America, de Boris Crăciun şi Daniela Crăciun-Costin, Iaşi, 2011. Prezenţe feminine vâlcene afirmate în domeniul culturii şi al ştiinţei naţionale. Mic dicţionar, de Petre Petria, 2009. Este prezentă în Dicţionarul Autorilor Români Contemporani, de Alina Kristinka, Este în Enciclopedia “Personalităţi Române şi Faptele lor-1950-2013“, vol. 56, autor Constantin Toni Dârţu, “Femei şi destine din Ţara Vlădesei “ de Doina Mărghitaş, (Titina Nica Ţene- o olteancă în Ţara Vlădesei) etc. Este în Enciclopedia scriitorilor români de pretutindeni – Dicționarul Scriitorilor Români editat de Academia din Rep. Moldova în colaborare cu Uniunea Scriitorilor Moldoveni, autori academician Mihai Cimpoi și Traian Vasilcău. În această amplă lucrare sunt prezenți Al.Florin Țene împreună cu soția Titina Nica Țene și fiul dr. Ionuț Țene. Este tradusă de Ana Muela Sopena, alături de Ana Blandiana, Marin Sorescu, Carolina Ilica, Geo Bogza, Ion Stratan, Nora Iuga în limba spaniolă în revista ARBRE DEL TEMPS, din Catalania şi Germania de către Mircea M. Pop, spaniolă, albaneză și Italiană. Este prezentă în Antologia “Cărticica mea de vară “, Ed. Maria Cristina, 2013. Mariana Cristescu editează cartea “FAMILIA ŢENE – Destine contemporane“, Ed. Nico, Târgu Mureş, 2013. Este prezentă în Antologia Internaţională de Poezie Românească, ARTA DE A FI UMAN, vol. 5, 2013, editată de Daniela Voicu, antologia AFIRMĂRI culturale, întocmită de Elena Buţu, Ed.Sitech, Craiova, 2014, “ Antologia Scriitorilor Români de pe toate continentele“, de Elisabeta Iosif, Ed. Cetatea Cărţii, 2014. “OGLINDA Ligii Scriitorilor Români – o altfel de istorie a literatrurii române” – 2016, și antologia internațională „Poesia oltre confini“, apărută în Canada, și difuzată în Italia, Nigeria, Spania, Portugalia și România. Premii: Ecoul, la Festivalul de poezia George Coşbuc, Bistriţa,1984, Premiul 1, la Festivalul de poezie Liviu Rebreanu,Târgu Mureş, 1985, premiul a fost acordat de Puia Florica Rebreanu, fiica marelui prozator. Premiul pentru poezie la Vara visurilor mele, Bucureşti, 2002, organizat de revista Amurg sentimental. Premiul pentru anul 2011 al Ligii Scriitorilor pentru poezii pentru copii. Premiul I la Concursul Internaţional de Poezie Starpress, 2012. Diploma Editurii NAPOCA NOVA pentru volumul „Un strop de veşnicie„, pe anul 2012. Continue reading „Lecția de poezie -Titina Nica ŢENE” →

Lăcrămioara Varga Oprea: Profesorul Dorin Urițescu și lecția de optimism

La sfârșit de aprilie ar fi împlinit 74 de ani. S-a stins la jumătatea lunii, lăsându-ne să înțelegem prin încă un trist semn cât de înainte de vreme a plecat. A nins cu fulgi imenși printre raze de soare în dimineața aceea, și cum ai putea să nu vezi în acest uimitor tablou un senin gest de bun rămas din partea unui om față de care nu poți avea decât același fel de admirație?

Ne vom aminti de profesorul Dorin Urițescu în multe feluri.

In primul rând, probabil, la masa de lucru, neobosit, pasionat, îndrăgostit și transfigurat de munca lui, un cercetător minuțios și exigent, ce vedea ”semne și minuni” lingvistice peste tot în jurul lui, fascinat până și de pertinența transformărilor fonologice intuitive din ”stâlcirea” propriului nume de către nepotul lui.
Mărturie stau fără îndoială zecile de articole publicate, cărțile, Atlasul lingvistic al Crișanei, atlasul lingvistic online sau inovatorul, unicatul program de analiză lingvistică aplicat datelor din atlas.

Toate sunt lucrări de mare anvergură cu zeci de ani de cercetare tradițională în spate, dar și cu sau poate mai ales cu deschiderea spre metode moderne, vizionare, prin folosirea mijloacelor computaționale în stocarea, analizarea și înțelegerea fenomenelor lingvistice complexe.
A fost un om de știință cunoscut și respectat în mediile lingvisticii generale, ale romanisticii și geolingvisiticii, impunând studiul limbii române, al subdialectului Crișean sau al francezei din Quebec ca aducând contribuții esențiale la înțelegerea spațiului lingvistic romanic.

Ce este probabil mai puțin cunoscut este de câtă erudiție și de câte calități umane și intelectuale este nevoie pentru o asemenea întreprindere științifică, de la munca de teren și culegerea datelor, la sistematizare și evaluarea lor, la analiza și interpretarea lor, la prezentarea lor pertinentă și relevantă.
E o muncă ce pare fără sfârșit și fără îndoială D. Uritțescu mai avea planuri pentru câteva vieți bune în plus.
Nu fără temei spunea adesea doamna Gabriela Urițescu, mai în glumă, mai în serios, că uneori i se pare că s-a măritat cu Atlasul Crișanei.

Doar că toți cei care au avut privilegiul de a-l cunoaște mai îndeaproape știu că familia nu a fost niciodată pentru el pe al doilea plan.
Și-a adorat fetele, nepotul lui a devenit bucuria lui desăvârșită în ultimii ani, iar glasul lui avea o delicatețe deosebită când vorbea despre soția lui ca despre cineva cu supraputeri și fără de care nu ar fi putut trece peste atâtea încercări și n-ar fi putut să fie el însuși.

Continue reading „Lăcrămioara Varga Oprea: Profesorul Dorin Urițescu și lecția de optimism” →

Emma POENARIU SERAFIN: Mi-e tare-amară pita

Mă doare grija țării de nu pot s-o descriu
Și pana mea se frânge din lipsă de idei
Acum când patrioții își uită grija ei
Când prin trădări se-adună de zici că nici nu știu.

Miroase-a praf de pușcă de-aș vrea să mă înșel
Din margine de țară și până-n alt hotar
De cei plecați de-acasă prin morți de n-au habar
De mine din mocirlă, de tine, ori de-un el…

Văd scena țării goală, de public, veșnic gol
Să-mi iau bilet nu-mi vine de el nu aș râvni
Cu găuri la mansardă de prinde-a ploconi
La un actor sinistru să-și joace ultim rol.

Cu pași plecați din mine sunt tristul spectator
Cortina cade coaptă pe ochii tuturor
Acoperind nimicul, acoperind sufleor
Și bate gongul tare de spaima lui să mor.

Și plâng de grija țării din sufletul de scrum
Nu mai recunosc locul prin demolat decor
Dar unde-s spectatorii că mor de dorul lor
Un vânt ușor mă bate, prin fulgii mei de fum.

Din cap în cap de țară printr-un decor banal
Și bate miezul nopții, dar vai, nu mai tresar
Zbat colbul sub picioare, că n-are titular,
Ori sar să mă ia vântul în jocul său carnal.

Îmi caut altă scenă pe care-aș vrea să joc
Să-mi vând pe bilet viața, apoi să pot să mor
Cum nu i-am fost nici țării de mare ajutor
Cu mărăcini pe frunte la care le-aș da foc.

Nu vreau să mai văd piesa că m-aș intoxica
Prin scena cresc ciulinii că nu-i altcineva,
Mă doare-adânc de mine, dar mai adânc de ea
Mi-e tare-amară pita, ori n-o mai știu… mânca.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

29 aprilie 2020

Imagine: sursa internet

Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: Grecia, pași prin istorie, călător prin timp

Se spune, ca nicăieri nu-i mai frumoasă luna plină, decât atunci când urci pe Acrοpole! Deşi românca, aşa cum am fost, sunt şi voi fi, rădăcinile rămânând rădăcini, iubesc mult această ţară, Ellada – Hellas, cum e numele ei adevărat, (după cum la noi ar fi trebuit să se cheme Dacia sau Getia, poporul nostru, de romani fiind numiţi daci, de greci, geţi). Ellada deci, şi nu Grecia, numele de grecos, fiind dat umilitor de turci când au ocupat țara, acesta însemnând ceva în sens de iobag!

Deci, iubesc mult Ellada, care m-a adoptat de mai bine de 30 de ani, m-a onorat dându-mi cetăţenia greacă de pe la începuturi chiar, bucurându-mă de toate drepturile, fără nicio diferenţiere! Stabilită aici, am iubit acest popor plin de viaţă şi primitor, sufletist, în mijlocul căruia am trăit şi trăiesc cu cinste şi onoare, eu şi familia mea, împărţind cu el şi bune şi rele, trecând prin criză economică gravă, trece şi acum şi vă mai trece şi mai mult cu epidemia ce-a izbucnit! Am constatat de multe ori şi m-au durut discreditările lui pe plan european, mondial, împrumutate de multe popoare, unele din neştiinţă, altele din rea credinţă, încercând de-al minimaliza, de-ai acapara parte din teritoriul său, de-a-i pune la îndoială istoria, ba chiar şi de-a o fura, cum ar fi Turcia, în continuu conflict, apoi vecinii nordici, ce se cred macedoneni, adică urmaşii lui Alexandru Macedon, slăvi fiind şi de alte naţii, furându-i fără scrupule simbolurile, parte din istorie, având şi pretenţii teritoariale! Mă refer la acel mic stat, dar nu numai cu 2 mil. locuitori, format din albanezi, bulgari, turci, romi, sârbi bosniaci, de limba albană şi slavonă, format de Tito, F.Y.R.O.M. (former Yugoslav Republic of Macedonia) din motive politice, capitala Skopje, chipurile azi vrând să se cheme Macedonia sau Nord Macedonia, nume pe care poporul grec, pe bun drept se răzvrăteşte, aceia nefiind urmaşii lui Alexandru Macedon cum se vor, ci doar trăind pe o porţiune mică a Macedoniei de altă dată, numele, simbolurile aparţinând istoriei Greciei, Macedonia aparţinându-i ei şi numai ei! De aceea simt nevoia de-a scrie câteva cuvinte, gânduri, informaţii, nu ca fiind vreun ambasador ci doar ca simplu om, căruia îi place să cerceteze, să descopere, să cunoască, documentându-se ca cititor şi filtrând adevărurile, pentru a fi cât mai obiectiv şi drept!

Istoria unei ţări, a unui popor, nu poate fi trasă exact cu compasul, definită, vorbindu-se de oameni care în cursul existenţei lor, nu au fost statici, s-au deplasat, însă când s-au format ca stat, atunci şi-au pus granitile lor, pentru care au luptat cu lăcrimă şi sânge şi se lupta, fiind pe-acel loc din moşi-strămoşi, graniţe ce trebuiesc respecate! Aşa scriind şi cunoscându-se adevărata istorie, nepusă la îndoială de oamenii de ştiinţă cu conştiinţă, este indiscutabil că Grecia este leagănul civilizaţiei pe acest pământ! Pe lângă instituții, politică, democrație, educație și spirit civic, Grecia antică a lăsat moștenire Romei și mai apoi Europei moderne o știință cutezătoare, o cultură strălucitoare şi nu numai ei, ţinând cont că doar pentru un vot, în America nu s-a vorbit limba greacă! De asta, când imperiul Roman a cucerit Grecia, Cicero a spus, că „deşi noi v-am cucerit, de fapt voi ne-aţi cucerit” prin toată civilizaţia pe care au găsit-o, au învăţat-o, au însuşit-o fireşte şi-au dus-o strălucit pe mai departe! Să nu uităm, că sute şi mii de cuvinte din vocabularul grecesc, se întâlnesc răspândite în mai toate limbile, stând la baza lor expimand terminologii, noţiuni şi cunoştinţe de bază în toate domeniile!

Aşadar, iată câteva contribuţii la civilizaţia întregii omeniri, în diferite domenii:

Știința a înregistrat în Grecia antică performanțe remarcabile în planul teoretic; în cel al experimentului și tehnologiilor, o autentică dezvoltare s-a constatat abia în epoca elenistică. Totuși, Ellada a propulsat știința ca mod de cunoaștere a omului, a lumii și a Universului printr-o serie de descoperiri epocale.

Matematica: Arhimede sec III i Hr, dezvolta mecanica fluidelor și geometria; a fixat legile fundamentale ale hidrostaticii; a inventat numeroase mașini de război, considerat a fi unul din cei mai mari matematicieni ai antichității și unul dintre cei mai mari ai tuturor timpurilor, fiind primul matematician universal, realizările sale înscriindu-se în numeroase domenii științifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie și filozofie. Carl Friedrich Gauss considera că Arhimede și Isaac Newton au fost cei mai mari oameni de știință din întreaga istorie a civilizației umane. Alt nume de rezonanţă, Pitagora (secolul VI î.Hr.) întemeietorul pitagorismului, care punea la baza întregii realități, teoria numerelor și a armoniei şi i se atribuie descoperirea teoremei geometrice și a tablei de înmulțire ce-i poartă numele şi împreună cu Euclid (secolul III î.Hr.) pun bazele geometriei plane. Graţie teoriei pitagoreice aflam teorii despre număr ca monada, par şi impar, doimea nedefinită, care împreună cu monada vor da naştere la numere, până se ajunge la 10, numărul perfect, care este suma primelor patru numere (1+2+3+4=10), apoi Generarea universului sensibil (al lucrurilor), Armonia universală, Teoria despre muzică, Cosmogonia cu referire la planete, considerate 10 (al zecelea numit Antihton sau Contrapamant) toate sferice mişcându-se în jurul focului central, nu a soarelui ci, a ceva numit Sufletul Universului, apoi Muzica Sferelor- după care, fiecare planetă produce un sunet diferit, conform mărimii și vitezei sale de mișcare. În acest fel ia naștere un sunet armonic produs de sferele în mișcare, muzica sferelor, pe care noi nu o percep fiind obişnuiţi cu ea şi deasemeni Teoria sufletului, Pitagora crezând că sufletul este pur și nevinovat, dar se află închis în trup ca într-un mormânt. Interesant, nu?

Fizică: tot Arhimede (secolul III î.Hr.) prin cele menţionate mai sus, dar şi alţii!

Astronomie: Aristarh din Samos (n. 310 î.Hr. – d. 230 î.Hr.) a fost un astronom și matematician grec, primul care a susținut că Pământul se rotește în jurul Soarelui, afirmând existența sistemului heliocentric anticipând cu multe secole mai târziu pe Copernic; A fost și primul astronom care a estimat dimensiunile Soarelui și Lunii, ca și distanța de la această până la Pământ. Interesant, nu?

Istorie: Herodot (484 – 425 î.Hr.), „părintele ISTORIEI”, bazându-se pe observarea directă și studierea tradițiilor și ale altor surse de informare; el prezenţa și primele informații scrise, culese de la „fața locului”, despre traci și geți. Tucidide (460 – 425 î.Hr.), cu opera sa capitală Istoria Războiului peloponeziac, a dezvoltat metoda cercetaţii științifice critice, folosind surse literare și epigrafice! Apoi Democrit- ” considerat părintele DEMOCRAŢIEI „, de care azi se tot vorbeşte, uitându-se intenţionat de unii, cine a avut ideea şi de unde-i provine numele, numai democraţie astăzi nefiind!

Geografie: Strabon, considerat „părintele GEOGRAFIEI” în lucrarea sa „Geografia” în 17 volume, descriind locuri, popoare, climă, etnografie, mitologie, un bogat izvor de cunoştinţe din lumea antică. Pytheas din Marsilla (Descrierea Oceanului și Periplu) a măsurat distanța până la Soare și a stabilit legăturile între maree și fazele Lunii. Eratostene din Cirene a evaluat lungimea circumferinței Pământului. Pitheas, care a interprins o călătorie de explorare a Europei de N-V în 325 i.Hr, fiind primul care a cunoscut şi descris nopţile polare, gheaţa polară, mareele şi conexiunea lor cu luna; Pausanias, mare geograf şi el!

Medicină: Hippocrate din Coş (460 – 377 î.Hr.) a fost cel mai vestit medic al Greciei antice. Este considerat „părintele MEDICINEI”, fondator al Școlii Hipocratice de Medicină. Această școală intelectuală a revoluționat medicina Greciei antice, a inițiat observația clinică și a introdus în lumea medicilor „Jurământul hipocratic”. Au mai fost Areteus, Herophilos, Galenus, Democede…

Poezia și muzica au marcat îndeaproape viața publică și privată a vechilor greci. Iliada și Odiseea, atribuite legendarului Homer, echivalau cu un fel de „Biblie a grecilor”, exaltând eroismul, virtuțile războinice, viața „cavalerească”. Prin opera lui Homer s-a cimentat unitatea culturală a Greciei și s-au educat generații de tineri în spiritul elenismului. Hesiod, prin Munci și zile și Teogonia, cultiva idealurile omului simplu, ale agricultorului, căruia i se datorau, în perioadele de liniște, stabilitatea și prosperitatea cetății. Apoi Pindar- poet antic, Sofocle – poet tragic grec şi împreună cu Eschil şi Euripide, pun bazele TRAGEDIEI clasice greceşti, Aristofan – mare dramaturg grec, considerat „parintle COMEDIEI „, Herodot, Tucidide şi alţii!

Pictura, sculptura, arhitectura au evoluat de la maniera hieratică din epoca arhaică la atitudini din ce în ce mai corespunzătoare realităților umane. Corpul omului și omul, în general, au stat în centrul atenției artiștilor. Pictura, sculptură și arhitectura și-au unit eforturile pentru edificarea de mari complexe de cult, cetății, elemente de etalare a puterii, prestigiului și solidității acesteia. Printre sculptorii renumiţi la vremea aceea au fost Agesandros, Athanadoros şi Polidoros, care au compus grupul Laocoon, Fidias, Callikrates, Lisip, Dedal, Praxiteles… Sculptura, pictură și arhitectura au fost astfel combinate încât să creeze temple somptuoase și locuri pline de culoare, răspândite fiind şi prin Asia Mică şi-n ţările din sudul Mediteranei, lăsând amprenta gravată în vreme a trecerii grecilor, toate în decursul incursiunilor lui Alexandru Macedon! Sculpturile au fost mult mai colorate decât ne imaginăm, deoarece statuile grecești, care astăzi, spălate de timp, par a fi o artă atât de sobră, din marmora albă, erau de fapt, pictate complet, echipate cu tot felul de podoabe, că, de exemplu, ochi aplicați, care, probabil, le confereau o aparență strălucitoare. Parthenonul este cel mai mare dintr-o serie de temple situate pe Acropolis (citadelă), pe cea mai mare înălţime pietroasă, numită şi „stanca sfânta”- în jurul căreia, încă de-atunci, 2500 de ani în urmă şi de-a lungul timpurilor s-au format ciclic aşezări până la a se ajunge la Atena de azi. Toate aceste temple au fost înălțate în a doua jumătate a secolului V î.Hr. (culme a perioadei clasice) deasupra celor vechi distruse din timpul războaielor cu perşii şi urme ale cărora se pot deosebi şi astăzi, vechea Acropole, ce datează încă de mai înainte, din sec. VI. IHr. În timpul ocupaţiei otomane, s-au făcut multe stricăciuni şi devastări a templelor, precum şi-n timpul ocupaţiei germane, ce-au asediat-o punând în vârf steagul lor; aici vreau să semnalez o mare fisiognomie a istoriei moderne, ce zilele astea pe 30 martie a decedat, în vârstă de 98 de ani, Manolis Glezos, un grec politician de stânga, erou al Rezistenței Naționale, jurnalist și scriitor. Împreună cu Lakis Santa, au realizat dintre primele acțiuni de rezistență în Grecia ocupată și mai pe larg în Europa ocupată de Axa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când în noaptea de 30-31 mai 1941, plini de entuziasmul tinereţii, riscându-şi viaţa, au coborât de pe stânca Acropolei din Atena drapelul Germaniei naziste. Încă se mai văd şi astăzi semnele trecerii lor în pe-alocuri marmora sfârtecata de ovide! Pe lângă Parthenon, pe Acropolis se mai află și mai micul templu al zeiţei Atena, Erecteum, cu cariatidele lui distinctive (stâlpi sculptați sub formă de femei) și o mare poartă de intrare, numită Propylea. Pericle (aproximativ 495 – 429 î.Hr.) a fost un general, orator și om de stat atenian. A fost conducător al Atenei între 443 și 429 î.Hr., timp în care a inițiat numeroase reforme democratice, care au transformat orașul într-un centru politic, cultural, artistic și economic al lumii grecești. A construit Partenonul, noul Erechtheion⁠ și altele. Lucrările de construcție au fost supravegheate de Fidias, care a creat și colosala statuie a lui Zeus, considerată una din cele 7 minuni ale lumii antice, de 13 m înălţime din fildeş, ornată cu aur dar şi a zeiţei Fecioarei Athena, în interiorul Parthenonului de 13 m înălţime şi ea, tot din fildeş şi aur de 1140 kg, distrusă prin veacul III d.Hr de un foc izbucnit în templu, dar şi o altă statuie gigantă a zeiţei Promachos Athena (luptătoarei), de vreo 40 de m înălţime cu tot cu coloana pe care se afla, din cupru, purtând coif şi o suliţă în mâna sus ridicată având o lungime mult mai mare ca cea a Parthenonului şi care domina cu măreţie, fiind văzută de la mari distanţe, chiar de pe mare de vapoarele ce pluteau. A fost făurita tot de Fidias prin topirea sulitelor sfărâmate, scuturilor şi săbiilor ostaşilor morţi din razboie persane. Statuia a rămas până în 465 d.Hr, apoi au mutat-o în Constantinopole, devenit capitala Noii Rome, ca trofeu pentru protecţia Imperiului Bizantin şi-apoi distrusă de religioşii fanatici! Arhitecții Parthenonului propriu-zis au fost Callicratis și Ictimus. Reliefurile clasice cele mai frumoase și sculpturile din fronton făceau parte din templul atenian Parthenos, mai bine cunoscut sub numele de Parthenon. Multe sculpturi din ele aparțin pe nedrept de vreo 80 de ani, fiind sustrase, însuşite de pe timpul războiului de diverşi acaparatori şi vânzători de artă şi deţinute acum în colecția Elgin, în British Museum din Londra, însă Parthenonul însuși supraviețuiește ca o ruină nobilă şi aşteaptă răbdătoare, să-şi vadă comorile ce-i aparţin, luând locul de unde lipsesc de zeci de ani, alături de celelalte. De toţi ataţi ani Ellada îşi cere înapoi aceste reliefuri şi sculpturi, ca făcând parte din patrimoniul naţional şi universal, muzeul londrez însă, în ciuda atâtor intervenţii refuza cu pizma, sub fel de fel de pretexte neviabile, unul şi cel mai ridicol fiind acela că sunt mult mai bine protejate decât cele ce se afla la Acropole ce domina de 2500 de ani… de semnalat ca vizitatorii le văd azi deteriorate, vopsite chipurile pentru păstrare în condiţii de mucegai şi chir mulţi londrezi dorind să fie întoarse la patria-mamă.

– Filozofia – Anaximandru, Anaximene, Thales din Milet, Pitagora, Platon, Socrate, Aristotel, Democrit, Epicur, Celsus, Heraclip, Hypatia din Alexandria, şi mulţi alţii… Sofiștii, Socrate, Platon și Continue reading „Anna-Nora ROTARU-PAPADIMITRIOU: Grecia, pași prin istorie, călător prin timp” →

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Homo mimeticus

De multe ori stăm la televizor şi, uitându-ne, din greşeală, la emisiuni de ştiinţă, ne uimesc infinitele capacităţi de mimetism ale fiinţelor vii, de la ciupercile otrăvitoare care aromesc a trufe, dar te fac să latri, la gândacul ce semănă perfect cu un băţ uscat şi nu este înfulecat de păsări, până la şarpele de culoarea pietrelor care îţi dă fiori de admiraţie abia după ce ai călcat pe el. Eiii, gândeşti, dacă şi oamenii ar putea să se… Nici prin cap nu-ţi trece că oamenii, mă rog, doar unii dintre ei, folosind marea inteligenţă cu care au fost căpătuiţi de Creator, sunt capabili de performanţe mult mai mari. Cei ce l-au cunoscut pe Spiridon Târtiţă au avut prilejul de a constata pe viu acest fapt.

Spiridon se născuse, aparent ca un copil normal, mai ales că taică-său fiind de profesie paracliser nu prea avea metode de a depista în mod oportun superinteligenţa fiului său. De altfel, a şi murit la timp doborât de ciroză, că prea îl enerva pe părintele paroh evaporarea subită a vinului de împărtăşanie. Imediat după naştere, Spiridon a mimat cu o tehnică ireproşabilă tipul de copil plângăcios, bubos, pârâcios şi foarte antipatic, apoi ca şcolar tipul cretinoid care ia note mici, este rău şi agresiv cu toţi colegii, dar lingău cu profesorii. Iar asta, ultima, i-a reuşit de minune! Toată lumea a respirat uşurată când Spirel a terminat şcoala şi s-a dus la profesională. Aici a fost numit Spirache şi s-a transformat în tipul ucenicului trândav cu bască şi salopetă unsuroasă, care ia şuturi în fundul cam gras, castane în cap şi este alintat cu vorbe de duh specifice ca: „Bă, Spirache-n gura mă-tii, scoală dă pă strung, că putrezeşte sub tine!” şi altele de aceeaşi factură, cum se obişnuieşte în mediul muncitoresc.

Daaar, culmea, a absolvit şi această înaltă şcoală, reuşind să nu fie strivit de vreun motostivuitor şi devenind brusc un tânăr de viitor, încadrat în câmpul muncii, tot cu bască şi salopetă, acum însă şi privire şmecheră, ţigară în colţul gurii, plus gura plină de nobilele idealuri ale timpului său. Striga din rărunchi pe unde apuca: „patriei, cât mai mult cărbune cocsificabil (beton, oţel, ciment, acid cianhidric, sau locomotive, însă nu şi ulei de candelă, că poporul doar nu mănâncă rahaturi d-astea). Şi, deşi era lăcătuş mecanic necalificat, îşi păstrase intactă capacitatea de a turna profesionist din orice poziţie, calitate care-l ridica mult în ochii şefilor. Cum la modă erau linsul şi pupatul fără scrupule, mai ales dacă aveai ca ţintă fundul marelui conducător şi al savantei de nevastă-sa, tânărul Spiridon se transformă în cea mai catifelată limbă, plus cele mai fierbinţi buze din aria sa de cuprindere. Reuşi astfel, însoţit de înjurăturile, admiraţia, ura, dispreţul şi invidia celor din jur, să ajungă în structurile de conducere ale partidului. Dovedea cu probe că nătărăii care făceau, cu sau fără talent, aceleaşi exerciţii de pupat şi lins erau doar nişte bieţi amatori pe lângă el. El avea har! Or, cu asta nu te pui! Întrucât nu avea o meserie practicabilă (aia de lăcătuş rămăsese la stadiul embrionar), fu numit ideolog al noilor succese obţinute sub ilustra conducere şi publică în presa vremii tot felul de articole scrise de mercenarii condeiului, sub pseudonimul D. Pumnul. Se vedea de departe că tov Spiridon era un om al vremurilor sale, un vizionar al socialismului triumfător, om de omenie, bun şi drept, hotărât şi energic. Pe scurt, tăia în carne vie! Numai că…

Într-o zi de iarnă, pe când se îndrepta îngândurat spre bufetul gării să ia una mică, se trezi în mijlocul unor oameni care strigau de mama focului tot felul de lucruri foarte ciudate cu libertate, libertate, jos tirania, huooo, democraţie, mâncare, căldură în casă, drepturile omului şi alte tâmpenii. Nici nu apucă măcar să se mire, fiindcă instinctul său mimetic îl metamorfoză brusc. Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Homo mimeticus” →

Eugenia BUCUR: Diviziune

Diviziune

Mă topesc perechiile frumoase…

Două cireşe, două pâini, două mâini,

Firea omului în haină de mireasă

Şi firul de soare ce-mi intră pe geam!

Rămâne sufletul, copil rătăcit, în privire,

În aripa unei păsări ce o pune pe cer

În seninul inimii pline de nevinovăție,

Purtând în mâna întinsă tuturor

ADN-ul din începuturi.

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

30 aprilie 2020

Dorel SCHOR: O singură idee (ziceri)

* Blestem asiatic – fie să trăiești în timpuri interesante!

* Dacă are o singură ideie, e foarte normal să fie fixă.

* Un domn adevărat nu înjură nici când are dreptate.

* Când nimeni nu știe nimic, toată lumea știe tot.

* Un politician știe ce se va întâmpla, apoi îți explică de ce nu s-a întâmplat (W. Churchill).

* Corona – Câte zile poate fi purtată o cămasă de noapte?

* Sunt pesimist și nu mai vreau să am dreptate.

* O prostie se poate ușor acoperi cu o prostie și mai mare

* Mint pentru că dacă spun adevărul adevărat nu mă crede nimeni…

* Șansa nu favorizează decât mințile pregătite (Louis Pasteur).

* Nu poate fi dus la bun sfârșit ceea ce nici nu ai început (citat).

* Dacă contul meu e gol și al tău la fel este co- vid.

Continue reading „Dorel SCHOR: O singură idee (ziceri)” →

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Duelul literaților

Poetul Angel Strungăreaţă sărută aproape pasional volumul său de debut şi scrise pe unul din ele o dedicaţie, de fapt, mai mult o odă, deoarece îl dăruia marelui critic, pentru ca acesta să-şi spună părerea, iar pe baza acesteia Poetul să intre în marea galerie a celor consacraţi. Desigur, cu beneficiile de rigoare.

Marele Critic primi volumul şi îşi pregăti uneltele pentru o temeinică analiză literară: sticla de votcă, un burghiu, fierăstrăul, trei cuţite, barda şi ceva chibrituri, ca să fie la nevoie. Nu a fost. După câteva săptămâni de muncă (a se înţelege cam cinci minute pe la miezul nopţii), volumul era făcut rumeguş, iar rezultatele comunicate poetului printr-o epistolă ce trebuia ţinută în retortă, având ea un caracter foarte acid. Aflat de tot atâta vreme în criză de insomnie, la primirea epistolei, poetul simţi cum în creier îi explodează iambii, troheii, spondeii, dactilii, ba chiar şi ceva safi, precum grăunţele de porumb când se fac popcorn (foste floricele, dar nu de stil). Puse mâna pe telefon şi mimând o criză de nebunie (poeţii pot foarte uşor să facă asta, cu rezultate remarcabile) formă numărul criticului şi timp de câteva ore bune schimbară metafore şi hiperbole de o mare frumuseţe lingvistică, valorificând din plin uriaşul potenţial folcloric. Din păcate, aceste bijuterii culturale sunt pierdute pentru totdeauna, ele fiind ireproductibile chiar şi în filmele americane cu bandiţi mexicani. Însă datorită faptului că situaţia s-a repetat cel puţin o dată la trei zile, timp de ani şi ani, ceva-ceva trebuie să fi rămas, măcar în subconştientul colectiv al marilor creatori de poezie.

Istoria literaturii nu consemnează dacă disputa s-a încheiată prin decesul, eventual asasinarea, vreunui împricinat, cert este că cei doi nu au fost văzuţi împreună nici măcar la parastase, evenimente, precum bine ştim, foarte apreciate în rândul acestei nobile bresle. Cum însă nici un fenomen literar nu scapă neobservat, s-a constatat după puţină vreme de la debutul duelului intelectual al celor doi corifei, că societatea de telefonie încurajează prin reclamă agresivă pături largi ale populaţiei să se dedice scrisului, mai cu seamă poeziei, ba chiar şi criticii literare. Concomitent se observă că, de la o vreme, autorităţile susţin prin acţiuni directe sau subtile, pe creatorii sau criticii care vor să emigreze. În curând, ne vom putea mândri cu o mare cultură specifică, transfron- talieră, ba chiar, acum este posibil, universală.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

———————————–

Mihai BATOG-BUJENIȚĂ

Iași, 30 aprilie 2020