Poetul Angel Strungăreaţă sărută aproape pasional volumul său de debut şi scrise pe unul din ele o dedicaţie, de fapt, mai mult o odă, deoarece îl dăruia marelui critic, pentru ca acesta să-şi spună părerea, iar pe baza acesteia Poetul să intre în marea galerie a celor consacraţi. Desigur, cu beneficiile de rigoare.
Marele Critic primi volumul şi îşi pregăti uneltele pentru o temeinică analiză literară: sticla de votcă, un burghiu, fierăstrăul, trei cuţite, barda şi ceva chibrituri, ca să fie la nevoie. Nu a fost. După câteva săptămâni de muncă (a se înţelege cam cinci minute pe la miezul nopţii), volumul era făcut rumeguş, iar rezultatele comunicate poetului printr-o epistolă ce trebuia ţinută în retortă, având ea un caracter foarte acid. Aflat de tot atâta vreme în criză de insomnie, la primirea epistolei, poetul simţi cum în creier îi explodează iambii, troheii, spondeii, dactilii, ba chiar şi ceva safi, precum grăunţele de porumb când se fac popcorn (foste floricele, dar nu de stil). Puse mâna pe telefon şi mimând o criză de nebunie (poeţii pot foarte uşor să facă asta, cu rezultate remarcabile) formă numărul criticului şi timp de câteva ore bune schimbară metafore şi hiperbole de o mare frumuseţe lingvistică, valorificând din plin uriaşul potenţial folcloric. Din păcate, aceste bijuterii culturale sunt pierdute pentru totdeauna, ele fiind ireproductibile chiar şi în filmele americane cu bandiţi mexicani. Însă datorită faptului că situaţia s-a repetat cel puţin o dată la trei zile, timp de ani şi ani, ceva-ceva trebuie să fi rămas, măcar în subconştientul colectiv al marilor creatori de poezie.
Istoria literaturii nu consemnează dacă disputa s-a încheiată prin decesul, eventual asasinarea, vreunui împricinat, cert este că cei doi nu au fost văzuţi împreună nici măcar la parastase, evenimente, precum bine ştim, foarte apreciate în rândul acestei nobile bresle. Cum însă nici un fenomen literar nu scapă neobservat, s-a constatat după puţină vreme de la debutul duelului intelectual al celor doi corifei, că societatea de telefonie încurajează prin reclamă agresivă pături largi ale populaţiei să se dedice scrisului, mai cu seamă poeziei, ba chiar şi criticii literare. Concomitent se observă că, de la o vreme, autorităţile susţin prin acţiuni directe sau subtile, pe creatorii sau criticii care vor să emigreze. În curând, ne vom putea mândri cu o mare cultură specifică, transfron- talieră, ba chiar, acum este posibil, universală.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
———————————–
Mihai BATOG-BUJENIȚĂ
Iași, 30 aprilie 2020