Mă doare grija țării de nu pot s-o descriu
Și pana mea se frânge din lipsă de idei
Acum când patrioții își uită grija ei
Când prin trădări se-adună de zici că nici nu știu.
Miroase-a praf de pușcă de-aș vrea să mă înșel
Din margine de țară și până-n alt hotar
De cei plecați de-acasă prin morți de n-au habar
De mine din mocirlă, de tine, ori de-un el…
Văd scena țării goală, de public, veșnic gol
Să-mi iau bilet nu-mi vine de el nu aș râvni
Cu găuri la mansardă de prinde-a ploconi
La un actor sinistru să-și joace ultim rol.
Cu pași plecați din mine sunt tristul spectator
Cortina cade coaptă pe ochii tuturor
Acoperind nimicul, acoperind sufleor
Și bate gongul tare de spaima lui să mor.
Și plâng de grija țării din sufletul de scrum
Nu mai recunosc locul prin demolat decor
Dar unde-s spectatorii că mor de dorul lor
Un vânt ușor mă bate, prin fulgii mei de fum.
Din cap în cap de țară printr-un decor banal
Și bate miezul nopții, dar vai, nu mai tresar
Zbat colbul sub picioare, că n-are titular,
Ori sar să mă ia vântul în jocul său carnal.
Îmi caut altă scenă pe care-aș vrea să joc
Să-mi vând pe bilet viața, apoi să pot să mor
Cum nu i-am fost nici țării de mare ajutor
Cu mărăcini pe frunte la care le-aș da foc.
Nu vreau să mai văd piesa că m-aș intoxica
Prin scena cresc ciulinii că nu-i altcineva,
Mă doare-adânc de mine, dar mai adânc de ea
Mi-e tare-amară pita, ori n-o mai știu… mânca.
————————————————–
Emma POENARIU SERAFIN
Sibiu
29 aprilie 2020
Imagine: sursa internet