DUIOS SINGURĂTATEA TRECEA
Pe străzile înguste
albite de aburul dimineţii
cu tramvaie ticsite
de oameni plictisiţi
şi grăbiţi
alergând neîncetat
cu himere despletite
în coaste
mestecând în fiecare staţie
orbitul unor vise
întrerupte brusc
de ţipătul liftului,
prin orăşelul palid
în care duminica
fanfara cântă
adunând emoţii
de şerbet roz
langă un pahar
cu apă linistită
pe tipsia dantelată
a zilei
prin parcul
în care frunzele
se sinucid
aruncându-se
sub tălpile pantofilor guban,
ei bine,
duios singurătatea trecea,
ca o felină
veşnic flamândă
cautându-şi neâncetat prada
sub cerul mov.
———————————
Dunia PĂLĂNGEANU
(Din vol.”Miniaturi dunărene”, autoare Dunia Pălăngeanu, Ed “Amurg Sentimental”, București)