Mugurel PUȘCAȘ: Roza din toamnă

ROZA DIN TOAMNĂ

 

Cândva-ntr-o toamnă ruginie
Din frunze veştede, sub rouă,
O roză roșie, târzie,
A răsărit sub Lună Nouă.

Vrăjit, din mantia de brumă,
Am resădit planta măiastră,
Să vegeteze-n nouă humă,
La cald, în a iubirii glastră.

Trandafiraşul mic și magic,
A înflorit neîncetat,
Corola lui, profund și tainic,
Prin colorit m-a fermecat.

Apoi căzut-au lin petale…
Floarea în elegiac veșmânt,
S-a-ndepărtat tristuţ în zare,
Plutind pe-adieri de vânt.

Te-aştept cu dor, draga mea veche,
În suflet să-ţi aduc alin,
Să-mi fii a inimii pereche,
Să-ţi fie bine și senin.

Săruturi lude, delicate,
Să-ndepărteze colbul gri,
Din ochii verzi, lacrimi uscate,
Când vei veni din sihăstrii.

Ai pribegit nevrând prin lume,
Pe căi de gheaţă, în neant,
Nisipul în clepsidră curge
Inevitabil şi constant.

Oprește-te pe veci la mine,
În sufletu-ţi prea desuet,
De multişor, ştii foarte bine,
Sălăşluieşte un poet.

Poeme sacre sau profane,
Catrene dulci, stih fermecat,
Păşesc în visuri diafane,
Călcând uşor şi delicat.

Pe cer o pasăre măiastră,
Veghează zborul spre sublim,
E semn de aripă cerească,
Dualul rai… Să ne iubim !

E Lună Nouă, iarăși toamnă,
Toate-s la fel, așa cum ştii…
Reînflorește roza, doamnă !
Mai am un singur dor… Să-mi vii !

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

Lasă un răspuns