Vasile Dan MARCHIȘ: Dedicație

DEDICAȚIE

 

Ți-ai făcut, iubito,
din toată indiferența lumii
un lacăt
cu care ți-ai închis inima

Cu toate că
n-am găsit cheie atât de mare
pe măsura acestui lacăt,
totuși ți-am deschis-o
folosind drept șperaclu – poezia

Iar acum, iubito,
m-ai pus să scriu poezii, de parcă
îți dau sufletul…

Astfel nu mai știu
care-mi este sufletul
și care poezia!
În fond și la urma urmei,
prin această procedură, iubito,
nu știu ce-ți dau,
poezie sau suflet.

——————————–

Vasile Dan MARCHIȘ

Lasă un răspuns