Viața este singur pod
– Gazel –
Viața este peste-o apă curgătoare, singur pod
Peste care trece-n fugă, o mulțime de norod.
Zbor înalt, pentru-o clipită, către visul îndrăzneț,
Pe care-al speranței suflu crede să-l prindă-n năvod.
Suflet împlinit și vesel ce-a umplut casa de flori:
Roadele iubirii, șoapte, zâmbet inocent de plod
Bucuria tinereții, zbucium peste care calci,
Cu pași mici și singuratici, pe-un vremelnic calapod.
Salt grăbit printre capcane, când la trap când la galop,
Ahtiat de-mbogățire, caraghios ca un irod.
Biată zbatere de aripi între doua clipiri reci,
Arcul între pruncul verde și bătrânul om schilod.
Timp fugar ce zboară-n pripă fără remușcări, răgaz,
E o cale-ntortochiată între scâncet și prohod.
Am auzit iubite ceva, sau mi se pare?!
Am auzit iubite ceva, sau mi se pare?!
Parcă mi-ai pus sfielnic, șoptit, o întrebare,
Sau era o-ncercare de jinduit răspuns,
Ce-o vreme-ntre cuvinte nespuse s-a ascuns?!
Mi-a fost doar mie dată plăcerea să ascult,
Cum răscolea aievea al inimii tumult?!
Rostirea tăinuită este adevărată,
Sau dulcea miere-a gurii în tihnă mă îmbată?!
Ne-am întalnit acuma, sau poate și-altădată,
Te-ntreb, zărind lumina, sub pleoapa-ți tremurată?!
Și-am înțeles menirea unor nescrise legi,
Ce-n lunga pribegire rămasu-ne-au întregi.
Am dăltuit o treaptă în amintirea vie,
Din focul pasiunii și roua din câmpie.
Și în amiaza vieții, noi clipe de extaz,
Mai pun o sărutare, pe-al inimii obraz.
Mi-a spus iubirea
Mi-a spus iubirea: bună dimineața!
Și inima-mi, plăpândă căprioară,
Iuțindu-și pașii, a fugit pe scară,
Iar în obraji i-a apărut roșeața.
Sfioasa-i umbră-n taină se-nfășoară,
Tot rătăcind potecile mirată,
Aleargă tristă și îndurerată,
Nădăjduind ca frica să îi piară.
Oprindu-se sub pleoapa înserării,
Sub stele mii, își trase răsuflarea
Și o cuprinse-n brațe disperarea
Că-n veci va pierde gustul sărutării.
Făcând în fuga mare-ntoarsă cale,
Zvârli cernitul val de-nsingurare
Și alungând perfida ei blazare,
S-a dăruit pornirii ancestrale.
Mai fac un pas
Mai fac un pas spre porți desferecate,
Rotesc în gând robitele tăceri,
Ce-și strigă dreptul sfânt la grațieri,
Tânjind după un ceas de libertate.
Mai fac un pas spre zări de idealuri
Încerc să ‘naintez fără popas
Și-n biata vlagă care mi-a rămas,
Pun toată truda să ating noi maluri.
Mai fac un pas spre-a cerului răsfrângeri
Să-nchin cu zeii nesperat pocal,
Ca vasul sacru-al Sfântului Graal,
Cu răni de Crist și stropii lor de frângeri.
Frumoasa mea
Frumoasa mea, de heruvimi ți-e glasul,
Dulceața însetatei guri mă-mbată,
Privirea-ți tandră ochii mi-i desfată,
Descătușând în mintea mea Parnasul.
Sânii-ți se zbat, dorințelor dând viață,
Din noaptea amorțirii se deșteaptă.
Rotunde coapse mângaieri așteaptă
Și alfabetul dragostei învață.
Sub sărutări ai înflorit, viu mugur,
Treaptă cu treaptă am atins extazul.
Te-ai unduit în spasme, ca talazul
Și lacomi am sorbit licori de strugur.
Frumoasa mea, dumnezeiesc ți-e trupul
Sub roua ce te-aseamănă câmpiei.
Te-am încuiat în floarea veșniciei,
Iar mierea-ți m-a făcut bogat ca stupul.
——————————-
Mihaela BANU
Târgoviște
14 mai 2019