Lucia-Elena LOCUSTEANU: Al. Florin Țene – ,,talent vulcanic și neliniștit”

ALEXANDRU FLORIN ȚENE

PREȘEDINTELE

LIGII SCRIITORILOR ROMÂNI,

Membru corespondent al

ACADEMIEI AMERICA-ROMÂNE 

 

           Personalitate complexă, recunoscută în țară și peste hotare, și-a închinat întreaga viață puterii de penetrare a cuvântului, având o activitate cultural – publicistică efervescentă, fondând numeroase publicații literare, înființând Liga Scriitorilor Români, dar și numeroase Cenacluri literare, dar și de noi curente literare – ,,proglobmodernul”, îmbrățișând toate sferele literare: poezia, proza, dramaturgia, dar și istoria, critica și estetica literară, activitate încununată de multiple Ordine, Medalii, Diplome și Premii, dar, mai ales, de fără număr pagini de ardere permanentă la tot ceea ce înseamnă destin românesc.

          ,,Cale lungă are poetul pe lumină călcând” căci  ,,De pe plaiuri natale n-am plecat nicicând, / Ai să mă recunoști după gândire / Și după cântecul ce-l zic în gând / Pe drumul infinit spre nemurire.” – mărturisește poetul convins că  ,, Înțelepciunea o ascult când vorbește POEZIA” și se roagă : ,,Mai dă-mi Doamne bucuria / să cânt în vers timpul…”, dat fiind că  ,,Curge veacul, fluviu, peste noi, / și râurile din stânci sub care dorm eroi.” Pentru EL ,,Același Olt își cioplește maluri / Lumină să aprindă în Olimp.” Deoarece ,,POETUL –  verbul unei abateri de la firesc – / Poartă sub aripi visul îngeresc, // EL este și ploaie, secetă și duh / Pasăre măiastră rătăcind prin văzduh.”

          Dar Al. Florin Țene este și PROZATOR, dar și ROMANCIERUL ce dă viață eternă scriitorilor înaintași în ,romanele: ,,La braț cu Andromeda”, viața scriitorului Gib I. Mihăescu între realitate și ficțiune, dar și  ,,Veniți, privighetoarea cântă!” Viața scriitorului Alexandru Macedonski între realitate și poveste, ,,Repetabila întoarcere pe o punte de cuvinte” Viața scriitorului Augustin Ostace între realitate și poveste, dar și  romanul despre Viața lui Radu Gyr  între realitate și ficțiune – ,,Întoarcerea din Cruciadă”, roman recent apărut, ca să amintim doar o infimă parte din vasta operă.

          Volumul ,,Visul alb” – Povestiri și teatru aduce în fața cititorului – POVESTITORUL și DRAMATURGUL – Al. Florin Țene, cel care, în anul Centenarului Marii Uniri, ne propune o întoarcere în timp, împletind firul istoriei cu cel al artei și mitologiei, în primele două piese din EPOPEEA ROMÂNĂ, respectiv, ,,COZIA” și ,,FLORILE SERMISEGETUZEI”, îmbogățind motivul Dochiei cu noi semnificații.

     Scriitor polivalent – Al. Florin Țene – ,,talent vulcanic și neliniștit” e în același timp și CRONICAR literar și ESEIST – a se vedea ,,AVENTURA IDEILOR”, preocupat de tot ce e legat de oameni, societate, educație, cultură, de tot ce e în legătură cu viața poporului român și cu acel respect imens ce trebuie dat acurateței limbii române, limbii noastre pe care astăzi și aici – la Olănești – cu toții o omagiem, cinstind astfel ,,CLIPA CEA REPEDE / CE NI S-A DAT” – așa cum a imortalizat-o Eminescu, pentru că:

 

,,POEȚII NU MOR NICIODATĂ,

SE-NTORC ÎN CUVINTE”

 

în cuvintele calde-ale limbii străbune,

ale limbii române!”

Prof. Lucia-Elena Locustean Membru al Ligii Scriitorilor Români, Filiala Cluj–Napoca.

Lasă un răspuns