O BOABĂ LĂCRIMATĂ
Pe toți ne cheamă satul din care am plecat,
Să ne-nturnăm acasă, că prea ne-am străinat,
S-a pustiit sărmanul de tineri ce-a avut,
Plecați în zări, departe, în cel necunoscut.
Așa că dacă încă mai țineți satu-n gând
Și n-ați uitat că-n dânsul s-a renoit la rând
Totți cei din neamul vostru de-acuma prea răriți,
Mai treceți pe acasă și-ți fi binevenți.
N-o fi, în pragul casei, părinții să v-aștepte,
Sunt duși demult sărmanii în lumi de-acum mai drepte,
Rămase-mi sunt doar neamuri, mai mult îndepărtați,
Doar veri și poate încă, cumnate și cumnați.
Cu ei să-mi stați de vorbă de câte s-a-ntâmplat
De când din cuibul ăsta voi încă ați plecat,
Pe unde-mi sunt toți ceilalți în lume risipiți
Și-n țintirim câți încă de-acum sunt însfințiți.
Și de vecinii voștri mai încă să-ntrebați,
Că uneori cu dânșii ați fost ca niște frați,
Cu ei răzbit-ați vremea la bine și la rău
Cum încă v-ajutat-a, El, Bunul Dumnezău.
La fiecare casă să-mi faceți închinare
Că-n ea îmi sunt istorii de-acuma în uitare,
Ele-au ținut nemșugul și toate câte-au fost
Ca scurta cea trăire în lume aibă-mi rost.
Și-un părăstas îmi puneți în ziua ce-i sortită
C-a lor trăire încă, să-mi fie amintită
În cartea vieții care mi-i trece în uitare,
Pe ei , ce-s dragi noștri și-i plângem la altare.
În Berc să-mi mergeți încă, pe Coastă, la Răzoare
Și în pomiștea popii, să-mi faceți căutare
La urma tinereții pe-aicea ce-i pierdută,
De când doar umbra vremii în lacrimi mi-o sărută.
Luați în al vost’ suflet din toate câte-un pic,
Ce pe acolo încă-i de-acuma un nimic,
Și-n schimb, plătiți-mi vamă de-acuma pe vecie,
O boabă lăcrimată, aminte să vă fie.
———————————–
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș
21 martie 2020
Când în zorii dimineții
Acolo unde-ţi puneai tu capul,
