Simina PĂUN-MOISE: Poeme

RUGĂ

Fă tu, să cadă o ploaie
Din desenele tale.
Fă tu, ca mâinile ce se împreunează a rugă,
Să mă atingă şi pe mine.
Să mă rog şi eu,
Odată cu mâinile tale.

Şi lasă-mă să ți le spăl.
Sunt pline de păcate…
Păcatele mele….

Nu le mai desface niciodată!

Din ploaie cresc semințe…
Şi viață creşte.
Cât de frumos le ai împreunate!

Palmele ți-s bucuria mea trupească.
Și-apoi, respirația mea,
Necondiționat
O să ți le răcorească

Sub armura divină,
Palmele tale or să mă țina.

Şi ploaia când n- o să mai cadă,
Din palmele-a rugă
Sufletul meu,
Sus în tablou se va duce…
Devine o umbră.

Fă tu,
Să cadă o ploaie cu rugi şi cuvinte!
Şi pasul ce vine,
Să mă arunce , atât de departe de tine!

Februarie de- atunci

de- atunci

Cum ninge doamne,
Ca-poveşti!
Şi mama in toiag mi se arată.
Cât de puțina mamă eşti,
Nu îmi mai pari ca altă dată!

Te- apropii-ncet de prag
Şi parcă lung, pe tata-l cauți cu ochii.
Stingi candela de lânga calendar
Şi semn ii faci cu mâna popii.

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Poeme” →

Petru Daniel VĂCĂREANU: Ce meritați…

Ce meritați…

Păduchi tembeli ce-mi umblați
Prin bucla sfintei mele patrii mamă
Luați-aminte cu băgare de seamă!
Când părul verde vorace îl tăiați

Că vă aștept pe lumea cealaltă
Să râd când primiți răsplată!
Pentru lacrimile ce-s ca ploile
În sufletele și în privirile

Ăstor Români mereu necăjiți..
Căci Tepeș vă așteaptă la poartă!
Cu nume-n versuri, satirizați
De Luceafăr cu a sa lumină.

La tribuna țepelor să atârnați
De corbi întunericului sfâșiați
Cu sare stoarsă din lacrimi presurați!
Să primiți ce aici,..eu cred că meritați…

–––––––––––

Petru Daniel VĂCĂREANU

9 mai, 2018

Costache NĂSTASE: Căutări

CĂUTĂRI

Ades ne punem întrebări,
În principal cum şi de ce,
Dovada unor frământări
Pentru a şti ce se petrece.

Nevoia de cunoştere,
De a-nţelege ce-i în jur
Se manifestă cu putere
Când totul este cam obscur.

Probleme existenţiale
Din câmpul realtăţii
Sau nelinişti subminale
Vor şi ele explicaţii.

Sunt aspiraţii spre lumină
Şi un imbold în acţiune
Clarificarea cea deplină,
Evident ni se cuvine.

Şi mai destramă din mister
Gândirea cea elastică
Făcând paşi spre adevăr
Pe calea euristică.

–––––––––––

Costache NĂSTASE

București

8 mai, 2018

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Imediat ne vom ieși din matca tăcerii

IMEDIAT NE VOM IEȘI DIN MATCA TĂCERII

… trecuse furtuna din mine,
să se fi fost două, poate trei ceasuri cu iz de nămiaz,
ici eu monstrul am cultivat sub salcia ce mă definește
o floare vie, de Anthol …
m-am dus spre băietele cucuiete doroftian
și mi-am înșfăcat o porție dublă de tămâie,
eram beat de timp !
iar timpul îmi juca șicane,
lacul broscăia-n nentrecutele dantele de mătase,
trestii gânditoare învățau undițele să eviscereze râmele
pe fiecare inel în parte, spre uluirea zeiței primăvară,
iar unii se cred penița DUMNEZEU – pe tărâmul făgăduinței !
dar unde e prea mult de multă libertate, la ce să te aștepți ?
noi punem în gherghef filozofia bâzdoacei
și ne complicăm să cerem căderea guvernului …
da, este un paroxism că de două luni tot strig să mă audă
careva că nu avem bec în stâlpul străzii, dar
o tăcere mai adâncă decât noaptea, mi-a pus mintea
pe bigudiuri din imaginație inimaginabilă și-am
descoperit că-mi înfllorise o floare vie de Anthol …
uau !
îmi strigă jejununul, ofticat nevoie mare din considerente
elucubrante, dar, de mă chiar auzi,
cântă-mi în flautul poeziei !
am descoperit o dihotomie hărăzită colinelor și m-am gândit
la câte orașe de pe Saturn s-ar fi pe câte șapte coline …
sigur audeam ecouri de saturnalii,
eh, ce drum lăuntric ai căutat,
dar aflate-n sodomă, ciurde de limbrici aveau febra fânului
la tulpini de peniciline și era atâta mucigai în vezicula biliară
că toate petecele de rostopască din jurul blocului
au cerut neapărat să intre-n insolvență …
șapte crini regali au fost internați la azil
și-n răspântii, un bacil intrase-n greva foamei,
dar am un aer de gură verde !
și mă simt în stare să cer neînceperea urmăririi penale
tuturor frunzelor care și-au ratat intrarea-n fotosinteză …
și o înnebunitoare criză de constip mă obligă
să iau lucrurile-n procrastinație fără niciun motiv dialectic
legat de 3,14 …
colinele primăverii mi-au hărăzit zeița,
greierii și-au dus viorile la fier vechi și-au trecut la împletit
lanul de aur,
simt un profund aer dinlăuntric ieșindu-mă pe gură verde,
numai gata să suflu flautul poeziei …
m-am chinuit teribil să ud cu lacrima o floare
vie din Anthol, dar din grădina zeilor
mi se descălecă Heracle, îmbrăcat în blana oii de aur …
ah și ce-am obosit să mă prind de cei doi piloni
ai cuponului de pensie,
chit că m-a lăsat bateria la mașină,
tot strig, TITANIA,
trage tu frâna de mână !
P:S:
… eh, zic unii că îmi cam place să bat câmpii …
(sau poate chiar așa !… îmi place mie, să-ți bat câmpii …)
dar până și ziua de azi fusese hărăzită colinelor,
însă, în caz că încă nu se știe, toate gândurile
mi se statorniciseră
într-un lan de aur împletit în cosițele ei
și tot albastrul lumii mi se prăvălise-n suflet
prin ochii ei !
zeița primăverii îmi venise cu ea de mână,
zână !
despletită într-un 10 de april – colț cu un 30
dintr-un alt april,
din cu un an-lumină mai devreme,
din care ni se desprinsese-n deapăn
mătasea basmului – și-mi deschisese
zăvoarele Atriumului cu un singur zâmbet …
ce iarba fiarelor !? …
buzele își căutau filozofia sărutului
vrând să-i îndespice firul în patru,
dar sărutul și-avea atâția muguri prin îndespicături,
încât fluctua în noi acel aer de gură verde
ce alimenta fotosinteza iubirii …
dar tu cântă-mi din flautul poeziei !… se tot tânguia
o harpă de fotoni împrăștiați în arealul încăperii …
și ce simfonie poezia pielii,
și ce madrigal de fiori că întreaga armadă a dimineții
ni se unise-n cvartet …
IUBIREA, ne etalase-n concert !
ne auziră până și cele patru vânturi
de ni se duse vestea peste mări, mai mult chiar,
fuseserăm îmbiați să ne punem petalele
într-o floare vie de Anthol,
dar Poemul își cerea drept total de AuThor
în UNUL-ne !!
și imediat ne vom ieși din matca tăcerii
cu ALBIILE DORULUI !… unde atâta metaforă
ne-am scăldat, că veți vedea pălind, petală cu petală,
orișice floare vie de Anthol !

——————————

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ

Dumbrava Roșie

9 mai, 2018

Diana CIUGUREANU-ZLATAN: Timp fără granițe dintre el

Timp fără granițe dintre el

Mai știi, iubite, cum ne-au ascuns în taina lor, cele mai frumoase povești, scrise cu ultimele picături de credință?
Și îți mai amintești cum ne trezeau îngerii cu melodia primelor zâmbete de regăsire?
Atunci, iubite, ți-am desenat chipul din norii plini cu roua iertării întregii lumi
Și a fost ceasul când se număra numai în inimile noastre eternizate.

Dacă ai fi știut, iubite, cum îți biciuiam inocența prin spinii păcatelor spălate cu strigătul sărutului singurătății…
Eu cred că era micul popas în brațele Lui Dumnezeu de atâta tortură a timpului spre mântuire…
Nu mă pedepseai, iubite, decât cu uimirea unui univers îndrăgostit de acea minciună a neputinței noastre
Și îți șopteam să mergem cu degetele împletite precum firele de pâine plămădită cu tihna inimii de mamă.

Îmi cereai, iubite, să nu te mai sufoc cu pașii mei prin venele tale, iar eu tot închideam ochii de atâta clipit al genelor tale…
Vedeai, iubite, cum mă renaște moartea umilinței de a te fi binecuvântat să-mi culegi sufletul din rugina petalelor?
Iar dacă dangătul clopotului turnat din nevăzute, ne perinda prin lanuri de descântec,
Eu îți povesteam cum mă strigași cu tot cu lutul vetrei obosite fără un foc al glasului strămoșilor împăcați cu tine.

Atunci se cerneau ecourile epidemiei de trădare scurtând rătăcirea prin semănatul de bine durut.
Iubite, întinde mâna spre tot ce mi-ar surpa ziua în noapte și noaptea în zi
Numai ca frântura de secundă în care te vei fi concrescut, iubite, cu un anotimp îmblânzind toate zilele anului ferfenițate de mirarea că nu erai,
Se prelingea ca mierea din sticluța rugăciunii vestind pălălaia primei științe a dorului sondând stele cu lupa smereniei.

––––––––––-

Diana CIUGUREANU-ZLATAN

9 mai, 2018

Alejandra PIZARNIK: Cine luminează

Marie Paule Deville Chabrolle

Cine luminează

Când mă privești,
ochii mei sunt chei,
zidul are secrete,
frica mea cuvinte, poeme.
Numai tu faci din memoria mea
o fascinată călătoare,
un foc neîntrerupt.

Alejandra Pizarnik, Argentina

Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

***

Quien alumbra // Cuando me miras,/mis ojos son llaves,/el muro tiene secretos,
mi temor palabras, poemas. / Sólo tú haces de mí memoria / una viajera fascinada,
un fuego incesante.

Eleonora SCHIPOR: Sosirea verii

Sosirea verii

A venit şi dulcea vară,

Am ieşit la câmp afară,

Plaiurile colindând,

Totul în jur admirând.

De sus cobor spre ape

Oi de munte să se-adape,

Dintre fagi se desluşesc

Vers de fluier ciobănesc.

Freamăt de pădure verde,

Blând auzul ni-l dezmierde,

Iar pe creanga unui nuc

Cântă cu plăcere un cuc.

Ce frumos e câmpu-n floare

Cu cer albastru-nvelitoare,

Brazii, clătinaţi de vânt

Lin adie a dulce cânt.

—————————-

Eleonora SCHIPOR

Pătrăiții de Jos, Ucraina

8 mai, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Cuvântul Luminii

Cuvântul Luminii

Pe drumul spre lumină

mergi, mergi mereu,

înaintezi,

chiar dacă, uneori,

eşti nevoit să te întorci,

dar mergi,

continui să mergi

prin emanaţiile umbrelor,

prin raza de lumină

izvorâtă din En Sof,

prin triada celorlalte nouă raze,

dincolo de metafora gândului,

dincolo de cerul cuvântului,

dincolo de punţile literelor,

dincolo de orice măsură a omului,

în adânc, tot mai adânc,

departe, tot mai departe,

treci de vămile atâtor lumi,

cu erorile, slăbiciunile, durerile

şi primejdiile lor,

treci prin fiecare cer izvorât

unul dintr-altul,

treci de vârtejul norilor

în spirala creaţiei,

înaintezi prin visul din vis

din focul nepieritor al adevărului,

în adânc, tot mai adânc,

departe, tot mai departe,

dincolo de trecut,

dincolo de prezent,

spre Eternitate,

spre-a te cufunda, din nou,

în viaţa izvorului Luminii.

– La început a fost

doar cuvântul Lumină! –

––––––––––––

Irina Lucia MIHALCA

București

8 mai, 2018

Stana Florin-http://api.ning.com:80/…/CuvntulLuminiiIrinaLuciaMihalca.mp3

Mugurel PUȘCAȘ: Petale de Florar

PRIMĂVERILE DE ODINIOARĂ
( La Ruşii-Munţi… )

Păşesc în satul meu, de odinioară,
Celest tărâm în primăveri de mai,
În existenţa-i sacră, milenară,
Leagăn a fost, scump colţişor de rai.

Se hârjonesc lăstunii în livadă,
Pomii valsează în veșmânt de flori,
Îmi pigmentează pasul prin ogradă,
Corole graţioase, vii culori.

Mi-e dor de buni, de uliţi pietruite,
De pluguri adâncind picior de plai,
De-a satului meleaguri, dragi şi sfinte,
Reprimenite în mirific strai.

Sub ” Bursucău ” un vultur dă târcoale,
Cu ochi agili în zboru-i maiestuos,
Cu aripi largi se pierde lin în zare,
Vechi paznic al vernalului frumos.

Pe pajişti jilave, de dimineaţă,
Îl văd pe George, cocostârcul jun,
Prin treistii către Mureș, albi, în ceaţă,
Pasc mieluşei frugalul mic-dejun.

Ce zori-de-zi, fierbinţi, pline de viaţă!
Ce forfotă, la cântec de cocoşi !
Bat clopote, în rugi de dimineaţă,
Un gând pios se-nalţă spre strămoşi.

Dor de sătucul meu de odinioară…
Chiot în lunci, iubiri trecute-n zori,
Poveşti cu tâlc în seri de şezătoare,
Vechi amintiri pe aripi de cocori.

LUNA LUI FLORAR

Vechi parfum de Florar,
Sărut pur de fecioară…
Primăvară celestă,
Cânt divin de vioară.

Jind frenetic, carnal,
Mângâieri diafane,
Caldă, iarba încinge,
Dulci alinturi profane.

Umbra vechilor nuci,
Trupuri nude și doruri,
Atingându-se blând,
În florale decoruri. Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Petale de Florar” →

Nicu GAVRILOVICI: Rătăcirea unui cal sălbatic

Rătăcirea unui cal sălbatic

Pe caldarâmul fierbinte al vieții
trec în tropot șchiopătat
ca un cal de curând potcovit.
În coama lungă port sclipirile soarelui
care mă hrănește cu jăratic
din aurita-i tigaie…
Nu voi accepta să îmi puneți căpăstru…
sunt un cal sălbatic
ce în nopțile cu lună plină
îmi semăn chipul
în izvoarele de la poalele munților.
Rătăcit și speriat între luminile
și claxoanele camioanelor,
aștept însetat seara,
când mă voi adăpa din jgheabul lunii…
Atunci îmi vor crește aripile
și voi simți în nările fremătânde
miros de cetini celeste…
Voi alerga pe spinările dealurilor
îmbătat de mirosul florilor de măceș,
strângând în coama fluturândă ca un văl de mireasă, rouă.

Ce frumos vor necheza,
herghelie a cerului,
stelele…

–––––––––––

Nicu GAVRILOVICI

6 mai, 2018