PRIMĂVERILE DE ODINIOARĂ
( La Ruşii-Munţi… )
Păşesc în satul meu, de odinioară,
Celest tărâm în primăveri de mai,
În existenţa-i sacră, milenară,
Leagăn a fost, scump colţişor de rai.
Se hârjonesc lăstunii în livadă,
Pomii valsează în veșmânt de flori,
Îmi pigmentează pasul prin ogradă,
Corole graţioase, vii culori.
Mi-e dor de buni, de uliţi pietruite,
De pluguri adâncind picior de plai,
De-a satului meleaguri, dragi şi sfinte,
Reprimenite în mirific strai.
Sub ” Bursucău ” un vultur dă târcoale,
Cu ochi agili în zboru-i maiestuos,
Cu aripi largi se pierde lin în zare,
Vechi paznic al vernalului frumos.
Pe pajişti jilave, de dimineaţă,
Îl văd pe George, cocostârcul jun,
Prin treistii către Mureș, albi, în ceaţă,
Pasc mieluşei frugalul mic-dejun.
Ce zori-de-zi, fierbinţi, pline de viaţă!
Ce forfotă, la cântec de cocoşi !
Bat clopote, în rugi de dimineaţă,
Un gând pios se-nalţă spre strămoşi.
Dor de sătucul meu de odinioară…
Chiot în lunci, iubiri trecute-n zori,
Poveşti cu tâlc în seri de şezătoare,
Vechi amintiri pe aripi de cocori.
LUNA LUI FLORAR
Vechi parfum de Florar,
Sărut pur de fecioară…
Primăvară celestă,
Cânt divin de vioară.
Jind frenetic, carnal,
Mângâieri diafane,
Caldă, iarba încinge,
Dulci alinturi profane.
Umbra vechilor nuci,
Trupuri nude și doruri,
Atingându-se blând,
În florale decoruri. Continue reading „Mugurel PUȘCAȘ: Petale de Florar” →
Marie Paule Deville Chabrolle
CEVA DINTR-UN SUSPIN