Vasile COMAN: Versuri

Cerșetorul de iubire

Vezi, tu, suflete cum ești
Fără temere de chinuri,
Sclav în trup- întinerești
Bei dulceață din pelinuri.

Nu ai gând de mântuire
Și de lumea te mâhnește,
Cerșetor ești de iubire…
Crezi că trupul te-ocrotește.

Ce prieten îmi ești oare
De amar privesc spre moarte?
Cerșesc răsărit de soare…
Dar pe dinăuntru…arde…

Ce ciudat! Cuvinte plouă
Despre iad sau gustul vieții,
Cum plesnesc bobocii-n rouă
Se-ntorc anii tinereții.

Vezi, tu, suflete cum ești?
Amintiri, tristeți, trădare…
Sclav în trup…și tot iubești
Zâmbetul drăguței tale…

14 martie 2017

Durabila iubire

Cândva…a fost un om vestit
Cum e mălinul pe sub geamuri.
Dar, astăzi, e de dor gonit
De-amurguri poposind pe ramuri.

Icoana veche într-o mână
O strânge ca pe un mister,
Şi-acuma anii și-i adună
În vise seci ce-n gânduri pier.

Continue reading „Vasile COMAN: Versuri” →

DUNIA PĂLĂNGEANU: Dialog ireal

Dialog ireal

Mai ştie cineva dintre noi
cum se învârtea mămăliga
si cum îşi înfoia fustele
lelea Marina pe când
ieşea pentru prima oară
la horă?

Mai e careva
să-şi amintească
cum pocnea sub stropii grei de ploaie
praful încins pe uliţa satului
şi cum chiuiau flăcăii
prin codrii înalţi
cotropind semeţ cărările
în sunet de şei argintate?

Mai cântă cineva
la fluier sau la cimpoi
în văile noastre sau în vârful muntelui
– Iată, dragi elevi,
două instrumente
pe cale de dispariţie
dacă le mai găsiţi prin podul
casei bunicilor
aduceţi-le la muzeu.

Măcar să le mai privim
măcar să le ştergem de praf
sau să le atingem
înfioraţi de tristeţea
că nu mai ştim deloc
să cântăm din ele.

Un vaier prelung
mi se-mplântă în gânduri
Refuz să cred că va avea loc
vreodată
un dialog real şi asemănător
în ţara lui Marin Preda
de aceea toaca stăruitoare
din eu-l meu
bate, bate, bate,
împrăştiind gustul acru
pătrunzător al temerilor mele.

Ta-ca, ta-ca, ta-ca, ta-ca…
Cumva, a plâns Eminescu?

–––––––––––––––

Dunia PĂLĂNGEANU
(Din vol „La Turnul cu Ceas” , Ed. Amurg Sentimental ,București)

Simina PĂUN-MOISE: Poeme

Nicicând, zbura

Mi s-au încurcat genunchii cu gleznele.
Încheietura mâinii,
şi ea mă doare.
Le-am uitat pe un țărm de soare,
când am plecat în mare.
Aripa clipei,
nu s-a ajuns
să le acopere pe toate,
şi au rămas descoperite
peste noapte.
Inima-mi s-a încurcat cu valul.
Sufletul şi-acum îmi țipă
şi tremurândă,
mi-au răsturnat pocalul.
( cum să-mi mai pun la loc,
de-atunci, verticalul?! )
În ramuri de pomi
cu nuferii roz,
aripile-mi s-au rupt,
când spre tine
am încercat să mă-ntorc.
Căci fără de genunchi şi glezne,
încheieturi,
fără de suflet,
cu inima-n mare
(jarul făcându-l tăciuni)
m-ai fi primit,
întors către oglinda din inima ta.

Continue reading „Simina PĂUN-MOISE: Poeme” →

Cornelia CHIFU: Poezii pentru copii

CÂNTEC DE LEAGĂN PENTRU ALBERT

Alui lui, cu-n legănel

Lângă micul băieţel,

Bate luna în fereşti,

Ene vine cu poveşti,

Raze-râuri curg din stele

Toarce noaptea vis din ele.

Alui lui, cu mama, pui,

Lângă poarta cerului

Bravul nostru Făt-Frumos

E-aşa mic şi somnoros,

Rătăcind în lumi celeste

Trena lungă din poveste.

MICUL CĂLĂREŢ

Moşu-şi ia nepotu-n cârcă

Sus pe braţe el îl urcă:

– Hai, voinice, hai călare,

Să pornim în lumea mare!

Când la trap, când la galop,

Di, di, dii şi hopa-hop!

La noi în sufragerie

E o-ntreagă herghelie

– Numai joc şi veselie –

Râde-n barbă moş Ilie

Şi nu stă o clipă-n loc,

Din covor face padoc.

Calul paşte şi nechează,

Călăreţu-n şa visează.

– Să-l iertaţi, că este mic

Şi se odihneşte-un pic!

MICUL DRESOR

La bunica în ogradă

Are Sergiu o moţată.

Nimeni încă n-a ghicit

Cum s-au împrietenit.

Continue reading „Cornelia CHIFU: Poezii pentru copii” →

Marin BEŞCUCĂ: Strigăt spre ceruri

STRIGĂT SPRE CERURI

… Seniorule !
DUMNEZEU să-ți țină spiritul viu peste țară !
ieri s-a fost ceasul nașterii tale,
dar nu ți-am scris ieri,
i-am lăsat pe alții !
mereu mi te-am păstrat cum mi te-ai arătat atunci,
în 18 acela de octombrie a lui 1995,
venisem să mi te duc oamenilor …
erai Scânteia, Seniorule !
erai linia de demarcație între oprimat și liber,
erai chintesența democrației spusă în cel mai simplu mod,
iar exercițiul tău social s-a fost impecabil,
dar stâncile pe unde ți-ai lăsat izvorul erau și s-au rămas cumplite …
cumplit și radicalul prin care m-a trecut comunitatea aceea unde mi te-am dus,
aceiași oameni se transformau cameleonic,
dar canimalul e mai ceva decât canibalul, Seniorule …
secunda m-a schingiuit,
ora m-a torturat,
zilele mi-au picurat otravă, anii m-au astupat …
dar nu mi-au stins mirabilul, Seniorule !
iar din trecere mi-am făcut fertil …
și ce prestanță în Scaunul țării ne-ai arătat,
cu câtă demnitate te-ai raportat la timp !
și cu câtă demnitate ți-ai etalat raportul social
cu universitarul șef de opoziție …
cât de viu mi te-ai rămas Seniorule !
m-am stăruit să-nfrunt opreliștile,
m-am străduit cu timpul,
m-am străduit cu oamenii,
dar oamenii mușcau din totu-mi …
nu timpul îmi închidea ferestrele !
nu timpul ușile !
oamenii doar că nu mi-au cerut viză schengen
să le calc instituțiile …
li te povesteam dar îmi răspundeau pereții
și la București, și la Slatina, și la Cluj, și la Timișoara, și la Oradea, și la Sovata, și la Covasna, și la Constanța …
Continue reading „Marin BEŞCUCĂ: Strigăt spre ceruri” →

Emilia ŢUŢUIANU: Nostalgii poetice

Secvenţe

De câte ori ninge cu flori de măr,

simt că trăiesc miracolul devenirii…

Le iau în palme, le sărut

dar ele se metamorfozează

În lacrimi, ce cad una câte una…

pentru a îmbrăţişa pământul

cu flacăra Iubirii…

Acceptare

În intervale de ani

tipicul Vis se repetă,

şi-ntr-o lume paralelă,

cu umerii plecaţi păşesc

potrivindu-mi paşii

cu tăcerea din regresul cuvintelor…

Un vânt pribeag mă poartă

peste pământul verde,

zămislitor de viaţă

şi-n mâini cuprind înfiorată

izvoarele cu apă cristalină

în care mă privesc ca-ntr-oglindă…

Aştept şi Tac,

Plâng şi Zâmbesc

…Trăiesc!

De ce?

Uneori mă întreb

de ce melcii

își duc casa în spinare?

De ce noi oamenii

avem poveri

pe care le ducem

cu tristeți

lacrimi

și durere?

Drumul lung

ca o râu nesfârșit

oare ne duce

la apa cea mare?

Căsuța mea

Doamne, într-un loc anume

mi-am regăsit rostul

Continue reading „Emilia ŢUŢUIANU: Nostalgii poetice” →

Anna-Nora ROTARU: Poesis

GÂNDURI PE MALUL TĂCERII

Un foc mocnește-adânc în măruntaie,
Ce-n fiecare zi mă mistuie mai mult…
Și scapără-n tăciunii stinși o vâlvătaie,
Bucăți de suflet îmi arde și îmi taie,
Orice dorință avui cândva, demult…

Întuneric e-n odaie… ca de smoală…
O stranie tăcere și singurătate sumbră…
Pe nimeni n-am să-mi spună ,”scoala”,
Încremenită-i mintea și de suflet goală,
Că rost nu am, degeaba mai fac umbră…

Să nu mă-ntrebi, de ce parcă-s bolnavă,
De ce mi-s gândurile negre și pustii…
E că-n mine, încă focul m-arde, ca otravă,
Corabie mă simt, cu arse pânze, o epavă,
Că încă te iubesac, dar cum și cât, nu știi…

Și n-ai să știi nici cum visele mă fură ,
La ceea ce ne-am spus ultima oară…
Și nici cum clipe, zile, ani trecură…
Amintiri pe pânza timpului, o gravură,
Coșcovită pare azi, de lacrime de ceară…

Dar, parcă-n mine țâșnește o scânteie…
Speranța în noapte îmi strigă strident…
Aud zgomot de pași, să-mi vină pe alee
Și-aud la ușă, cum se răsucește-o cheie…
Himeră-i, amăgire sau dorul meu ardent ?

DOAR BASME ȘI POVEȘTI…

Sub pleoape-ncerc să-mi țin lacrima ce doare,
Să n-alunece cu cele ce-au brăzdat obrazul,
C-ajunsă-n piept să-mi stingă flacăra ce moare…
Când să deschid oare ochii larg spre soare ?
Îi țin strâns închiși, cerând timpului răgazul,
Și potopului zăgazul…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Poesis” →

Victor COBZAC: Cineva

CINEVA

( Versuri dedicate Poetului Traian Vasilcău,

cu ocazia lansării a nouă volume „INSCRIPȚII PE ETERN” )

Cineva… îl mai plânge,

Cineva… îl mai cântă,

Îi adună-n palme fața,

Pentru mulți,

Atât de sfântă.

Cineva-și întoarce capul,

Cineva… i se închină,

Cineva, din câte are,

Îi întinde

Caldă-o mână.

Cineva îi dă binețe,

I se scaldă-n ochii triști,

Risipindu-i din tristețe,

Ochi…

Atât de optimiști.

Cineva… îl mai invidie,

Cineva… îl mai bârfește,

Cineva… îl mai acuză,

Cineva… Îl mai iubește.

Numai bunul Dumnezeu,

Este drept ca-întotdeauna,

Cu o mână îl cuprinde,

Cu alta-i prinde-n păr

Cununa.

Din lauri, împletit-au sfinții,

Pentru Poet, nu-s puși pe glume

Și-n primul rând, pentru Părinții,

Care l-au adus

Pe lume.

A mai pus umărul natura

Din greu muncind la chipul lui,

Zile-n șir și nopți cu stele,

Că azi, ca dânsul,

Nimeni nu-i.

––––––––––––––-

Victor COBZAC (VicCo)

Chişinău

22 mai, 2018

Anatol COVALI: Poeme

Fluviu

Nu-ngenunchez
fiindcã în miez
ard şi vibrez
când stele cern
şi le machez
cu-aur etern.
Încã visez,
încã discern,
încã cutez
ca-n ce-i modern,
când nou creez,
clasic s-aştern.

Din spaţii vin
cu un destin
de aştri plin,
spre-a-i da în dar
arzând deplin,
incendiar.
Mai e puţin
şi-o sã dispar,
de-aceea ţin
sã sap, sã ar
ca sã obţin
ce-i scump şi rar.

Continue reading „Anatol COVALI: Poeme” →

Nina TĂRCHILĂ: Mamei

Mamei

de ce mi-ai pus, mamă, peste suflet
când m-am născut, tumulturi în alai
şi mi-ai tivit cu stele anotimpul
iubirilor, cu care te-mbrăcai?
de ce mi-ai luminat drumul lăuntric
cu lanuri unduioase de cuvânt,
de îmi miroase inima a viaţă
şi când târâtă mi-e pe sub pământ?
mă doare veacul ăsta fără noimă,
mă doare zarea asta fără crez!
dar mi-ai sădit cu-atâta drag Lumina
c-oriunde merg, în suflet o păstrez.
şi-mi este dor ades de tine, mamă,
ca de-un izvor ce murmură-ndelung
prin Valea Plângerii spre liniştea de sine
pe care-ncerc mereu să o ajung.
te odihneşti în ochiul trist al vremii
şi pasul tău celest îl mai ascult.
ecou luminii ce-ai purtat in tine,
reverberezi în omul care sunt.

––––––––––-

Nina TĂRCHILĂ

Timişoara

23 mai, 2018