AVE LIBERTATE

niciodată nu veți mai plânge
și nu veți mai bate palmele
peste tâmpla nopților
mâinile adormite
se vor ruga înghețate
în fiecare iarnă
dincolo de noi veți cânta
armonia vieții
celor care nu o cunosc
niciodată nu veți mai rosti
decât în mintea noastră
ave libertate
iar noi vom alege globulețele
nepoților
și vom plânge amestecat
în ceștile cu ciocolată
vom oferi flori
din încolțirea voastră
în fiecare timp
în fiecare viață

 

 

OMUL FĂRĂ ARIPI

 

secundele sunt fluturi

grăbiți

o fericire colorată

peste albul care

inundă timpul

nu voi  muri

călătoria mea

este numai a mea

caderile în gol

nu mă sperie

sunt născut înger

din păcatul omenesc

lasă-mă om

să nu întinez zborul

 

 

SPIRALA

 

nu te găsesc în cafeaua

răsturnată

unde nesomnul

are melci pe frunte

iar tu nu înțelegi

de ce când eu sosesc

tu pleci

 

 

SATUL PĂRĂSIT

 

M-am reîntors acolo din întâmplare,

gardul căzut pe o ulcică ce moare,

spartă și plânsă, goală de vești…

Ce risipite povești!

Totul era rugină și scorburi,

apoi nimeni nu există nici hornuri,

nimeni nu strigă de la fântână,

nici viață nu este, nici tihnă…

Văd locul unde mă ascundeam

să văd iubiri neatinse

și nurii de fete aprinse,

nimeni nu plânge în poartă,

doar zgomot de clopot

din biserica înclinată.

Nici iarba nu mai are parfum

de cai zburători pregătiți pentru drum,

nu mai simt în aer miros de salcâm.

Cine să moară, cine să nască,

alai de nuntă în glastră.

Ce verde era Universul acela

când erau copii

cu semne de cireșe furate,

când iezii Domnului alergau

în satul plin de miresme,

mirosul de pâine din cruce

să poată viața ușor a o duce.

Lapte de mamă, lapte de viață,

să crească copilul ferit de boli…

Copilul să aibă noroc

pus pe ștergarul de flori,

să scape de apă și foc,

să-i fie poarta deschisă,

să intre norocul șuvoi

pentru el, pentru toți…

Trecătorului ce bate la porți,

ce soarbe din ulcica cu boabe de rouă

ce aduce gazdei noroc.

Urarea să aibă belșug cât o vrea…

Unde ești, satule de călători,

cu lacăte părăsite la porți,

locul unde vin morții să ude flori!

 

 

PAHARUL PIERZANIEI

 

am poftă de un pahar cu vin

înainte de insomniile din noapte

un egoism permis de soartă

dau noroc prin pereții de carton

cu băutorii din bloc

prea transparentă intimitatea

parcă ar fi o centrală telefonică

bârfitoare cu flașnetari plutonieri

așa era în Trabantul sinucigaș

când ne plimbam amândoi

cu cine să dai noroc față în față

unul este încornorat de foame

altul este egoist din fire

ține ușile bătute în cuie

se crede un zburător ratat

apoi numerele sunt întoarse

și viața la televizor sau la coadă

este remediul pierzaniei la modă

 

 

NEMURIRE

mă vei uita în fiecare
primăvară
iar toamna îți vei aminti
când va ploua cu lacrimi
pe pietre singuratice
vei alerga
să îmi aduci o haină
și multe amintiri
trecute-n altă lume
vom sta la taclale până
ploaia se va usca în noi
iubirea noastră
se va strecura sub pietre
asemeni șerpilor
nemuritori

 

 

STRECURAT PRINTRE ECOURI

Viața mea trăiește
între oameni cu aripile albe
Nici un nor nu cade pe mine
când spaimele
îmi scormonesc inima
Uneori păsările negre
mă caută
ciugulind din aripile mele
colorând cerul cu sânge
Adorm
cu rănile din inima lumii
în cimitirul zborului
unde crucile au aripi
mă întorc pe pământ
sub forma unui om
strecurat printre ecouri

 

 

CLOVNUL CAPTIV

clovnul din poeziile mele
nu poate să fie furat
el are inima pictată
părul colorat
el este captivant
și prins de mult
în lacrimile
din inimile voastre
nu are vârstă
doar un claxon pe nas
de unde pleacă
sunetele cuvintelor

 

 

ÎNȚELEPCIUNEA AȘEZATĂ ÎN BANCĂ

 

asculta cu indiferență

discursul despre iubire

rostit de o femeie

nu era prea arătos

a ajuns general

și  învins de soție

a exersat iubirea prin alte femei

una se numea filozofie

alta Diotima…

așa a devenit un simplu student

paradoxal urâtul se transforma

în frumos

iar filozofia creația femeii

 

 

VISELE CARE ASCUND LACRIMI

 

are viața care cade pe el

și face politică ca o râșniță ieftină

nu pricepe că masa de prânz nu

este din covrigi

oasele golite sunt tain pentru

câinii de pază

mici și lătrători

nu ai salariu să pui perdele la stradă

dar stai camuflat între ziare

șefii tăi consumă caviar

nu au stomacul nobil

și servesc votcă

localul de cinci stele

plânge din lipsă de clienți

fetișcane oftează goale pe masă

of ..economia de piață

are viața care plânge pe el

și strigă strigă

după libertate

are un salariu de cinci sute

telefon și echipă de zgomote

te ia de piept

și dă cu tine de pământ

pentru că nu te uiți la televizor

ce să faci omule în lumea asta

unde mai ai o singură pereche de pantofi

o bere de la prieteni

un selfie cu pițipoance vesele

care locuiesc la hotel

iar el se întoarce în singurătate

la patul metalic care doare

sticla de apă să stingă ficatul chinuit

și visele care cer șpagă să-i ascundă lacrimile

 

 

APROAPE FEMEIE

viața ne poate certa
că ești aproape femeie
păcatul a căzut din mine
atunci când ai strigat
ochii tăi cristale
aruncate pe pat
într-un joc care doare
prea multă iubire
pierdută-n neant
iar eu prea târziu iubesc
înflorirea din tine
și cade primăvara din mine
acum când femeia vine
într-o toamnă târzie

 

 

DESPRE FIDELITATE

Iubirile ascunse
Sunt şoaptele de sirenă
Care te întorc din drum
Strigăt de Penelopă –
Turnir până termini
De croşetat pe şal
Umbra bărbatului
Părăsit între fidelitate şi şerpi,
Între iubire şi tentaţie,
Legătură de catarg!

 

 

STELE FĂRĂ SFÂRȘIT

Ce să-ți spun despre moarte?!
Te întinzi pe un pat cu flori
Și rotești butonul fiecărei stele
Până vei obosi de prea multe luminițe
Care se sting fără sfârșit!

 

 

SINGURĂTATEA ÎMBĂTRÂNITĂ

 

am fost și eu cineva

pe vremea când

dansul nu tăcea

am avut mâinile suave

de pianist care

nu plânge

acum am adormit

lângă fereastră

și aștept timpul

care nu mai vine

eu sunt aici

dar nimeni nu mă știe

sunt doar o cifră

mare într-o frizerie

unde

mai tai cu foarfeca fărâma

de singurătate încă vie

am fost și eu cineva

privește această fotografie

 

 

SINCRONISM

îmi sugerezi
să-mi colorez părul
care îmi accelerează inima
am creioane colorate
și fobia de alb-negru
nu am ascuțitoare
toată viața am
folosit unghiile
oasele mele sunt
simpatice
sufletul meu este alb
nu păcălește inima
indiferent de culoare

 

 

CRUCEA NOASTRĂ

 

crucea din mintea ta

nu stă în stradă

trufia este la fel omule

arde sufletele

nu mai am timp să plâng

căruțele cu boi

care cară tăcerea

că nu mai știe omul

care este direcția

pe stradă unde

nu mai este nimeni

iar crucea ta

cade la fecare răscruce

dacă nu ai răbdarea

să o poți duce

doar El știe

când timpul ne tot duce

 

 

CIULEANDRA REDIVIVUS

 

vom locui izolați

vom construi viața în balcoane

separați vom asculta

concertul acestei lumi

pe străzi drone și megafoane

ne vor vinde iluzii

de pe alte tărâmuri

Iar noi păziți până-n dinți

vom șterge clanțele

cu parfumuri scumpe

și vom dansa vom dansa

Ciuleandra

fără să ne atingem

până atunci când vom păși pe străzi

asemeni copiilor care încep să meargă

scâncetul de fericire al pruncului

va aduce păsările la cuiburi

vietățile vor vorbi din nou

iar noi vom construi clădiri

cu flori suspendate dar fără balcoane

atunci Dumnezeu ne va ierta

 

 

 

 

MASCA DE LUX?!

 

am renunțat la cămașa americană

de la frac

să-mi confecționez mască

antivirus

oricum nu mă mai încăpea

la întâlnirile cu ștaif mergeam când

Continue reading „Nicolae NISTOR: Gânduri pe timp de pandemie (poezii)” →