Doar un surâs…

 

Doar un surâs

spre cineva ascuns în tine

şi spre tăcerea urcată treptat în noi,

spre acel copil pe care

îl port peste tot,

spre uimirea sângelui tău,

un surâs pentru ochii plânşi

şi zâmbetul de nuanţele cerului,

un surâs către marea regăsire,

un surâs spre o prăjitură pudrată

pe care nu o vom mai mânca

şi pentru iubirea ce-mi venea din priviri,

întrebându-te dacă ne vom regăsi,

când, de ce despărţiţi?

 

Mă priveai bucuros că eram fericită,

că iubeam, râdeam, dansam şi cântam,

şi totuşi erai trist pentru că

acea prăjitură

nu o vom mai savura vreodată,

şi-atunci ţi-ai zis:

 – E o minune de fată!

 

 Magia celor două cuvinte

 

Cu fiecare clipă,

Cu fiecare cer atins,

Cu fiecare voal ridicat,

Cu fiecare strat de mătase tras,

Cu fiecare sărut pe rubinul buzelor,

Cu fiecare centimetru revelat privirii,

Cu fiecare lacrimă desprinsă, una câte una,

Cu fiecare alunecare în visul de lumină,

Cu fiecare unduire de val electrizant,

Cu fiecare strigăt şi adânc suspin,

Cu fiecare umbră suspendată,

Cu fiecare ritm desprins,

Cu fiecare respiraţie,

În taina nopţii, conectaţi cu cerul,

prin curcubeul de culori,

descoperi calea spre mine…

 

Laşi, în final, magia celor două cuvinte,

să vorbească de la sine.

 Te iubesc!

 

 Tandreţe…

 

Tandreţe,

dincolo de vuietul literelor,

oare ce există în râul acestui cuvânt?

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Geneza unei atingeri…” →