Doar un surâs…
Doar un surâs
spre cineva ascuns în tine
şi spre tăcerea urcată treptat în noi,
spre acel copil pe care
îl port peste tot,
spre uimirea sângelui tău,
un surâs pentru ochii plânşi
şi zâmbetul de nuanţele cerului,
un surâs către marea regăsire,
un surâs spre o prăjitură pudrată
pe care nu o vom mai mânca
şi pentru iubirea ce-mi venea din priviri,
întrebându-te dacă ne vom regăsi,
când, de ce despărţiţi?
Mă priveai bucuros că eram fericită,
că iubeam, râdeam, dansam şi cântam,
şi totuşi erai trist pentru că
acea prăjitură
nu o vom mai savura vreodată,
şi-atunci ţi-ai zis:
– E o minune de fată!
Magia celor două cuvinte
Cu fiecare clipă,
Cu fiecare cer atins,
Cu fiecare voal ridicat,
Cu fiecare strat de mătase tras,
Cu fiecare sărut pe rubinul buzelor,
Cu fiecare centimetru revelat privirii,
Cu fiecare lacrimă desprinsă, una câte una,
Cu fiecare alunecare în visul de lumină,
Cu fiecare unduire de val electrizant,
Cu fiecare strigăt şi adânc suspin,
Cu fiecare umbră suspendată,
Cu fiecare ritm desprins,
Cu fiecare respiraţie,
În taina nopţii, conectaţi cu cerul,
prin curcubeul de culori,
descoperi calea spre mine…
Laşi, în final, magia celor două cuvinte,
să vorbească de la sine.
Te iubesc!
Tandreţe…
Tandreţe,
dincolo de vuietul literelor,
oare ce există în râul acestui cuvânt?
Geneza unei atingeri,
uvertura constelaţiilor inimii,
petalele colorate de gânduri fluide,
sărutul acesta nedefinit de lumină stelară,
freamătul cuvântului care se joacă în inima ta,
tăcerea şi vibraţia înaltă care aleargă prin tine,
îndemnul irezistibil de a spune ceea ce simţi,
visele răsărite din farmecul zilei de mâine,
strălucirea razelor care navighează
pe aceste sentimente,
ochiul tău
atins de ochiul meu
sau poezia din privirile noastre?
Vom şti vreodată?!
Tu, liniştea inimii mele
O, inimă frumoasă, ca soarele eşti,
vibrând în nuanţe paradisiace!
Oare este ceva ce nu-nţeleg
între tăceri şi distanţe?
Agape, dăruire cristică,
dacă nu eşti aici, fiecare clipă
se stinge-n însingurare
pe malul umbrelor noastre,
durerea e mult prea mare
s-o mai port cu mine,
eşti tot ce-mi pot dori!
Am pierdut forţa de a mai fi cu mine,
schimbările sunt prea adânci,
fiorii prezenţei tale
îmi zdruncină din temelii
fundaţia cambrată pe talia clipei.
Prin tine curge viaţa
ce mă poartă spre mine însumi,
credeam că te pierd
şi m-am pierdut din nou, în neant,
sentimentele adâncite în mine
sunt mai puternice
decât orice am trăit vreodată.
Sunt frânt în faţa
unei forţe intense ce deschide,
cu nebănuite chei, paradisul vieţii!
Cu ochii îndreptaţi spre soare,
inima ta
mişcă cerul inimii mele
şi-l conduce spre un alt cer
scris cu litere nevăzute în inimă,
trăirile lumilor
ne străpung universurile,
redefinindu-ne paşii, gândurile
şi-amprentele memoriei.
Trăiesc o permanentă revelaţie,
tu, liniştea inimii mele,
un nou anotimp,
un cer senin, mereu încântător,
un glas aşteptat la capătul unui drum
ce părea mult prea lung! – îmi spui.
–––––––––––––
Irina Lucia MIHALCA
București
9 iulie. 2018
mişcă cerul inimii mele
şi-l conduce spre alt cer