COLONIALĂ
…Sora mea Vitregă – văzându-i pe
Servitorii noștri Negri – pe
Bunii noștri Servitori Negri – continuând să deretice
liniștiți – prin Ogrăzi și prin
Case – CA ȘI CUM NICIUN CORB NU-ȘI
VIBRASE – PESTE EI – VESTEA FURTUNII DE
MOARTE (…Negrii Oameni continuând A FACE – senini – cu
UNELTELE SFINTE – intrate în
Carnea Mâinilor – a Ochilor și a
Trupurilor lor de
Abanos – Lucind în Sudoare – …UNELTELE LOR SFINTE – una
făcute – cu Mâinile – Ochii și
Trupurile lor de Abanos…) – …văzându-i Sora mea
Vitregă – pe
Servitorii noștri Negri continuând
să-mplinească – prin Ogrăzi și prin Case (cu
Carnea și Uneltele lor
Sfinte – întrepătrunse !) – tot ce se
Cerea – în Legea și
Liturghia unor
Tărâmuri Vii – ale
Bunei Cuviințe – înăbușind în ei orice
Rază Firavă de
Bocet – deși primiseră
TOATE VEȘTILE MORȚII NĂPRASNICE – ALE
NEAMULUI LOR – în Focul
Dement – în Dansul Satanic al
Războiului – ținând de
Nenumărabile Vecìi… – …Sora mea Vitregă
(…cu Chipul Luminat de-o
Minune în Curs…) – mi-a șoptit la
Ureche – ca-ntr-o Minunată și Îngrozitoare
Viziune – mi-a șoptit ca-ntr-o
Incantație (…auzită de
dincolo de Stele…) :
”…fără nicio îndoială – acești Bieți
Oameni au ajuns – ÎN SFÂRȘIT – la Străfundul
Nenorocirii – Străfund Învârtejit – Cumplit
Întunecat – și de la care Străfund
nu te mai poți întoarce – decât
Înțelept – Împăcat întru
Vecie – și
Orbitor Luminat”…
…așa și era : deci – m-am alăturat – tăcut și
grav – liniștit – lor – Bunilor noștri Servitori
Negri – din Ogrăzi și din
Case : am pus – și eu – Mâna pe
SFINTELE LOR UNELTE – și am început să
deretic – să trudesc – întru
Desăvârșit Senin – simțind cum
Mâinile – Ochii și
Trupul meu – devin una cu
SFINȚENIA MUNCII
UNELTELOR…
așa și era : SIMȚEAM – CRÂNCEN – CUM SE
POGOARĂ TOȚI
CORBII LUMII – PESTE MINE – ȘI N-AU CE-MI
RĂPI (…căci Sufletul meu nu se
Vede…nu s-a văzut
Niciodată…) – dar – totdeodată – la Temeliile
Tăișului Zărilor – fulgerau – în fața
Ochilor-Mei-Fără-Carne : Porțile de Diamant ale
Cerului – dincolo de orișice Nevoie de
Suspin – dincolo de Orice
Înlănțuită – Nevoie de
Libertate…
…acum – se-ntredeschideau Porțile de
Diamant ale Cerului – către Viziunea mea din
Copilărie : Lacul de
Lumină – Brăzdat
Ritualic – de Regine-Lebede – Lacul de
Lumină – de la Poalele unor
Munți Însoriți – unor Munți
Nevăzuți – decât de
Ochii mei – înlăcrimați de cea mai
Absurdă și mai
Uriașă – Dumnezeiesc
Invadatoare – dintre
Posibilele Bucurii date
Omului – spre
Învățul Extazului Celui Dintâi…
…Servitorii noștri Negri – fără niciun
Cuvânt – m-au primit între Țărmii
Străvezii – ai
Nenorocirii și ai
Copilăriei Sufletului
Lumii…
…de la Servitorii noștri
Negri – am căpătat – printre
Extatice Lacrimi de
Inexplicabilă Bucurie a
Deznădejdii : PRIMA MEA
ÎNALTĂ ÎNVĂȚĂTURĂ !
…în unele Nopți – fără Lună – Servitorii noștri
Negri scot Fum pe Nas – și
Flăcări pe Gură – ca
Balaurii Subpământului – Cel
Divin-Înțelept și
Tainic…
***
EXASPERAT
m-am uitat – exasperat – la cei Doi
Infractori Cosmici (Unul de Zi și
Unul de Noapte !) – care fuseseră
prinși – apoi
aduși – de Poliția Stelară – în
fața mea :
Infractorii Priodici – care
umblaseră la ”Dosarul Cărților Mele ” – având în
El – Prorocirile mele – și
pe toate – le eliberaseră – le
zburătăciseră – de pe Hârtie – spre
Lumi (și retur…) – întru Gigantic-Asasina lor
Împlinire
îi privesc – mohorât și
neputincios – pe cei Doi
Demenți Ciclici : de-acum
Totul se va urma – se va
împlini – întocmai după cum am spus și am
scris – eu
”Acolo”…
…dar eu le pusesem – de Gât
Prorocirilor mele – Bolovanii Neputinței de a fi
citite și eliberate spre
Bezna Înțelegerii
lor…
acum – asta-i : ”Apocalipsa după
Botez” a-nceput – și Nimeni din
Univers – n-o mai poate
opri…
Infractorii Cosmici vor fi aneantizați – Ciclic – prin
însăși Făptuirea lor – vor fi
aneantizați – zdrobiți și
pulverizați în Concasorul Sorții și al
propriei lor Fapte
Demente (…conforme – adică
Tradiției…)
…Grădina Zoo-Cosmică își eliberează – astfel
Tigrii-Zilele Divine – spre Panterele-Nopțile Divine – Nopțile
Divine-Pantere spre Tigrii-Zilele Divine – de fiecare dată când
Demiurgul suspină – între Ciclurile :
Ultimul Necunoscut – și
Ultimul Provizoriu – ale Fiecărui
Manvantara[1] …!
***
SUNT SINGUR – NU-NGENUNCHEAT – DAR SCHILODIT
sunt singur – nu-ngenuncheat – dar schilodit
de-Aducerile-Aminte – ce năvălesc în Valuri
(…îmi năvălesc prin Răni – ca-n Vaste Baluri…) :
n-am fost iubit – nu am iubit – prea îndesat urâi pripit
am înotat Oceane : nu m-am atins de Maluri…
Dureri m-au ostenit – iar Nerecunoștința
m-a doborât – pervers – din Piscuri-de-Visare…
pot – de pe-acum – la Cap să-mi pun o Lumânare :
nu ești sfruntat : te-a sugrumat Știința…
…e mult trecut de Miezul Nopții : Lacrimi
făr’ de folos – mi-au sufocat Credința :
căci în Plămada-mi – Frunte fosta-mi Umilința
și Lovituri Continue – ”FĂRĂ CRATIMI”…
cerșesc pe Drumul Nesfârșit al Firii
Regeștii-mi Megieși își primesc Musafirii :
eu sunt Calic în Calea Razelor de Lună
nu voi primi – măcar – o Veste Bună…
…n-avui Părinți – n-am Rubedenii și nici Liniști :
tot caut – Șarpe Hulit – Găuri – să mă ascund prin Miriști…
***
N-AM ÎNȚELES NIMIC – NIMIC – DIN VIAȚA ASTA
n-am înțeles nimic – nimic – din Viața Asta
decât că are Fìride – Bezne-n Cotloane
Ascunzători de tine însuți – Grotești Toane
și Labirinturi de Arcane și Capcane – -n Coasta
Morții – care-o-nsoțește – amuzată – spre Fruntàrii
pân’ se-ntâlnesc la Hat – lovind cu Fier – precum Plugarii…
stau – umilit de multe Ne-Nțelesuri – trist și slab
sub Lemne ce-mi vor arde Amintirea – un Năglab…
e Noapte-n Viață – Noapte e și-n Moarte
nu mai e mult până va fi Prea Greu Departe…
poate n-aș sufoca Nădejdea – dacă n-aș urî
toată-Omenirea – dar și Zeii : complici ce vor târî
în Neființă – toată Truda-mi Oarbă – Cumplita Osteneală
de a cinsti – nedrept – pe Sclavii-de-Dârvală…
***
CĂLĂTORUL SPRE LUMINĂ – GREU TRUDIT
Călătorul spre Lumină – greu trudit
va ajunge – dintre toate – la un Schit :
e Schitul de Tămâie – din Poveste
și Călătorul când mai e – când nu mai este…
Continue reading „Adrian BOTEZ: Rânduri Celeste (stihuri)” →
…Cum strălucești!
E atâta ură-n astă lume și atâta nepăsare