Florentina SAVU: Trecere de timp

TRECERE DE TIMP

Plânge un copac
Peste un drag lac,
Lacrimile sale
Sunt frunze de jale,
Galbene și mute
Și-atât de trecute!
Toamna l-a lovit,
Crunt l-a biciuit,
Rea, nepăsătoare,
Peste lacul mare.
Culori de rugină,
Că toamna-i regină,
Peste munți plutesc,
Râuri se hlizesc,
Soarele-i zgârcit,
Poate-i obosit,
Sărutări trimite
Tot mai adormite.
Pete de culoare,
Mulți lujeri de floare
Stau pe stânci și ape,
N-au șanse să scape,
Orice floare moare,
Sufletul mă doare,
Sălciile plâng,
Crengile își strâng,
Pe maluri de ape
Or să se îngroape,
Unele-or pluti
Și vor amuți
Pe oglinzi de râu,
Pe iute pârâu.
De-or fi pe pământ,
Le-o risipi vânt,
Le-o zbura aiurea,
Tristă îmi e firea!
Zarea cea de foc
Apusă-i pe loc,
În pumni strâng nisip,
Trecere de timp…

———————————–

Florentina SAVU

11 septembrie, 2018

Simina PĂUN-MOISE: Drag de tine

Drag de tine

Mi-e drag, când dragă-mi eşti pe seară,
Mi-drag, când dragă-mi eşti la răsărit,
Mi-e drag, când fericirea lumii te încape,
Mi-e drag, că te-am găsit acum, mai spre sfârşit.

Mi-e dragă îmbrățişarea privirilor pierdute,
Mi-e dragă despărțirea când încercam să te iubesc,
Mi- e drag si rodul tău iubit din pântec,
Mi-e drag, că eşti blestemul femeiesc.

Că te-am cuprins cu o clipire,
Că te-am iubit când lumea a-nceput,
C-ai fost mireasă-n amintire,
Atâtea ai fost, cum sa te uit?!

Mi-e dragă mâna încleştată cu simțire
Când te dădeai mai patimaş,
Mi-e drag acum, când dai de ştire
Că a mea iubire în urmă n-ai s-o lasi.

Mi-e dragă despărțirea noastră,
Mi-e drag când soare, când cu ploi,
Mi-e drag că te iubeam în răsărit de soare,
Mi-e drag că soarele rămâne-n miez de noapte între noi.

———————————–

Simina PĂUN-MOISE

11 septembrie, 2018

Costache NĂSTASE: Anotimpuri

ANOTIMPURI

În iarnă am venit pe lume
Gerul năprasnic m-a mușcat
De aceea mi-au părut mai bune
Vremurile calde ce-au urmat.

Am înflorit în primăvară
Sperând mereu să fie bine,
Și am trăit întâia oară
Și calzi fiori și clipe pline.

Din carnea verii am mușcat
Cu mult nesaț și lăcomie,
Am fost iubit și m-am scăldat
În muzică și poezie.

Dar toamna-mi zice-acum pe nume
Semn că ne-am împrietenit
Și pentru bilanțul de pe lume
E anotimpul potrivit.

Iar după sunet și lumină
Ce-au însoțit idei și fapte
Vine căderea de cortină
Ca dup-o piesă-n patru acte.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

11 septembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Maleficul troc

MALEFICUL TROC

Ceva se zvonise prin târgul uitării
şi zvonul se-ntinse în dansu-i baroc,
aleşii – sosiţi la voia întâmplării –
găsiră motivul de sfadă ad-hoc.
Era ceva nevăzut, ca o ură,
simţită arar prin apaticul loc,
dar cei din turnul de strajă văzură
că-n urbe, la colţuri, se vinde noroc.

Stăpânii cetătii, veniți din palate,
se-adună cu banii la masa de joc,
perechea de popi, cu dame furate,
înfruntă careul de aşi la mijloc.
Tu crezi că norocul se-ntoarce spre tine
și-adaugi o miză mai mare în joc,
dar chinta furată de mâna străină
sugrumă în fașă pretinsul noroc.

Rămâi pe crenel – ostaşul de strajă,
zadarnic te-aştepți la un schimb reciproc,
ivitul de zori, laminat ca prin cajă,
afară se vinde discret la obroc.
Dar vremea uitării veni ca o boare
ştergând frământarea uitatului loc,
la colțuri norocul încă dispare
prin sita ce-și cerne maleficul troc.

———————————————–

Corneliu NEAGU

11 septembrie, 2018

Anatol COVALI: Printre dinți

Printre dinți

Spun și iar spun,dar nimeni nu m-ascultă.
Urechi de vată holde năpădesc,
căci anu-acesta e recoltă multă
de surditate și de nefiresc.

Chiar de-or să-ncerce botniță să-mi pună
eu voi urla la dânșii printre dinți :
Lume nebună, nu mai fi nebună
și nu te mai tot vinde pe arginți !

Prea mult neant mereu ne înconjoară
ca să ne dăm întruna cei mai mari.
Suntem un biet popor și-o biată țară
ce călărim de-o vreme pe măgari.

De tot ce-a fost de rasă și pur sânge
ne-am bătut joc și-apoi ne-am lepădat.
Am avut har în a lovi și-a frânge,
în a spurca tot ce era curat.

Uitați-vă în jur. Nu vă-nspăimântă
atâta murdărie la un loc ?
Dacă vă e această Țară sfântă,
de ce cu-a ei iubire faceți troc ?!…

1991

————————————–

Anatol COVALI

București

Mariana Zorița TURDA: Ascunde-mă

Ascunde-mă

Ascunde-mă în toamnă
Sub frunzele căzute,
Ascunde-mă-n culoarea ruginie
Când vara ce pleacă
În toamnă se culca
-nvelită cu poame în serile reci !
Ascunde-mă în vise,
În amintiri pribege.
Ascunde-mă de mine
Ascunde-mă de noi !
Ascunde-mă-n uitare,
Sub vălul timpului apus…
Ascunde-mă în scrumul de țigară
Care a ars în scrumieră,
Când tu erai tăcut,
Erai cu gândul dus !
Ascunde-mă în iarnă,
În flacăra din sobă,
Ascunde-mă în fulgul
Ce-ți bate la fereastră!
Ascunde-mă-n furtuna
Cu vântul ei turbat…
Cu picături de ploaie,
Cu frunze răscolite,
Cu norii plumburii…
Ascunde-mă în tot ce știi!
Ascunde-mă și poate, într-o zi
Mă vei uita ! Nu voi mai fi !

——————————-

Mariana Zorița TURDA

10 septembrie, 2018

Vasile COMAN: Dragoste

Dragoste

Ea
asculta marea…
şi închisese
calea spre trecut…
El
asculta inima…
si grijuliu
i-a sărutat coapsa stângă.

Vântul deschisese
fereastra…
alungând tristețea.

Ea…
nu înțelesese cuvintele
de dinainte
dar ca o pasăre
pe ram
a început să cânte.
El…
era blând.
Cu binecunoscutul surâs.
ruga
albastrul cerului
să-l țină deschis…
Ea…
grijulie
de cuvintele lui
de pe coapsa stângă
tremura de vie…
El…
se mira liniștit
de tainica ei bucurie

Oricum
El și Ea
păsări, cerul și marea
Trăiau în Paradis
Poate…doar
existența lor
era…vis

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

1/8 iunie, 2017

Emma POENARIU SERAFIN: Indiferență

Indiferență

Zboară clipele prin timpuri și se-așează pe privire,
Licurici din ochi aleargă și se duc de nici n-au fost.
Bucuria luminării se ascunde făr’ de știre
Toate rosturile lumii, pare că și-au găsit rost.

Zboară vise amorțite ce-s pierdute prin speranțe,
Clopotele alinării, sunt vândute prin iubiri.
Umbrele de lună spartă că toiagele pe brațe
Și-un buchet de lăcrămioare , plânge printre amintiri.

Toate sunt lăsate-n toate și-ntrebări fără raspuns,
Pagina de carte ruptă, s-a desprins, în zbor de fluturi.
Citesc titlul, apoi prețul , pare a-mi fi de ajuns
Iar cuvinte prăfuite, prinse-n colb , de nu le scuturi.

Vreme trece, vreme vine și cu vremea, trecem noi,
File rup din calendare și cu ele, pernă-mi fac.
Bucurii peste necazuri si speranțe prin nevoi,
Strâng în mine alfabetul , pe-o copertă, că să-l zac.

Ceasul pierde minutarul, e bătrân și e sărac,
Cucul și-a uitat să cânte, zbiară-n cuiburi ce-s străine.
Prind o filă mai gălbuie și cu ea de lucru-mi fac
Aștept ziua de pe urmă, ce cred c-a uitat de mine.

Clipele din timp îmi zboară și îmi cern toată privirea,
Frunze verzi prin ochi aleargă și se duc de nici n-au fost.
Toată grija-ntunecimii îmi dezmiardă neclintirea,
Văd cum rosturile lumii, n-au avut și nici n-au rost.

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

10 septembrie, 2018

Irina Lucia MIHALCA: Şoaptele luminii (poeme)

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii

ne-opresc timpul

pe strada Mântuleasa.

Intersecţii de raze şi umbre,

punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,

păstrează nisipul din vidul clepsidrei.

Razele sufletului oglindesc

mozaicul paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor,

aripi de îngeri sfâşie tăcerea.

Prelinse în urmă, două din umbrele mele

se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru

risipite în tu… în eu…

în eu… în tu…

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

Şoaptele luminii ~ Transcendenţă

Ateh (Selma) adoarme.Un somn greu o cuprinse.
Gânduri, lumini, trăiri, vârtej de vise, întreabă-al ei spirit,
Ea, Fiica Luminii, se-nalţă, pluteşte,
în al său templu, pe AMON RA îl caută, doreşte.

În ritm sacadat de tobe păşeşte,
printre coloane uriaşe, hieroglife, culori, simboluri şi semne,
pe-acordul lirei, lutei, chimvalei, pătrunde
în sala hipostilă, magie de forme, frize şi fresce.

Ochi nevăzuţi o-nsoţesc, figuri, umbre şi suple forme
se-ndreaptă departe, adânc, spre întunecata-ncăpere,
ferit de arşiţa zile, pe-Osiris, trinitatea, întâlneşte,
continuă drumul

şi, dintr-o aură, Isis-Hathor, Stăpână a Tronului,
lumina nocturnă, zeiţă a Cerului,

soţie şi mamă ce cu credinţă-ngrijeşte.
Un lotus i-oferă şi-o cupă de aur, licoarea să soarbă

şi Hathor, zeiţa iubirii-i zâmbeşte,
în stânga-i surâde senină Bastet, ochiul lui Ra,
blânda zeiţă cu cap de pisică.

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Şoaptele luminii (poeme)” →

Anatol COVALI: Nicio urmă

Nicio urmă

Mentalități închistate-n rutină.
Mereu aceiași bat pasul pe loc
peste speranța căzută-n ruină
zâmbind a plâns și a trist nenoroc.

Nu e nimic de făcut mai departe
atâta timp cât mustim de trecut
și nimeni nu se mai poate desparte
de veacul care prin noi ne-a pierdut.

Cădem mereu în neantul durerii
și nu găsim niciun sprijin nicicând,
bolnavi de-atâtea mărunte mizerii
ce nu vor trece deloc prea curând.

Numai atunci când gonind resemnarea
îi vom lua pe netrebnici de gât
o să ne spele în lacrimi onoarea
tot ce în noi mai miroase urât.

Dar cu speranța urlând că se curmă
nu mai putem decât triști să privim
cum nu lăsăm după noi nicio urmă,
cum devenim un trecut anonim.

1991

————————————–

Anatol COVALI

București