Buznă
Ușa speranței făcută-i fărâme
spre-a da năvală puhoiul de râme
ce vor și ultimul vis să-l dărâme.
Noi înlăuntru, în tremur isteric,
privim cum Moartea aprinde feeric
magice torțe de întuneric.
Cuprinși de panică, cu disperare,
ne îmbrâncim, ne călcăm în picioare
spre-a ne ascunde de-a ei sărutare.
Căci de ne-atinge cu negrele-i plete
nu ne mai pasă că foame și sete
au îndurat ale noastre schelete.
Oricât de tragică ne pare viața
nu vrem ca Morții să-i vedem fața
știind ce șubredă ne este ața.
Și în neliniștea de spaime plină,
din a speranței cumplită ruină
privim cum bezna dă buzna-n lumină.
1992
————————————–
Anatol COVALI
București