Cu glasul tăcerii
Împins dincolo de arestul mâinilor rebele
nicio încăpere nu-mi pare sigură
mai mult decât zăvoarele puse.
În memoria cheii rămâne dilema,
să-şi acopere gaura ori nu
cu glasul tăcerii
unde cruda aşteptare în vârful şperaclului
sparge întunericul.
Zidurile contemplă cerul ursuz,
alunecă prin ochi ferestrele de dincolo
şi un ţipăt de pasăre strident
rupe teama şi o aruncă după colţuri
unde se întrupează îngerii
în paznici ai libertăţii divine.
———————–—————–
Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU
3 noiembrie, 2018