Nastasica POPA: Noiembrie…cu flori de vise

Noiembrie…cu flori de vise

Te mai aștept…să vii în prag de toamnă,
Să-mi umpli brațele cu flori-de-vise,
Mirosul lor să-l simt,iar eu o doamnă
Să uit că norul negru le strivise.

M-aș amăgi…să-ți simt la piept suflarea,
În adieri de vânt și-olive frunze,
Cu sufletul bolnav schimbându-și starea.
Revino iar în trupul unei muze.

Și mai sărută-mi tâmpla visătoare,
Miros de ambră,busuioc și-afină
Să simt în toamna asta sărbătoare
Și gustul tău,pe buze,de sulfină.

Te mai aștept…amurgu-ncet se stinge,
Pe-alei se-aștern covoare ruginite,
Sub geana nopții noiembrie-atinge,
Tăcerea tainelor nemărginite.

Un fir de ață-i tot ce ne mai leagă…
Cu brațele deschise tu să m-aștepți,
Am obosit ca viața să aleagă,
Doar flori-de-vise culese-n triste nopți.

În ceasul când iar ora lui se schimbă
Și timpul îmi lasă în povară ani,
Nu vreau să știu c-aleile îmi plimbă,
Pașii rătăciți prin frunze de castani.

——————————-

Nastasica POPA

7 noiembrie, 2018

Sursa foto internet

Anatol COVALI: Era prima zi pecete

Era prima zi pecete

Şi era o zi senină
dintr-o toamnă minunată,
când lăsam să ne străbată,
blând, a dragostei lumină.

Îmi simţeam inima plină
de o patimă ciudată
şi vedeam întâia dată
că-n extaz prind rădăcină.

Trupul tău era fierbinte
şi în el vibra dorinţa
când îţi răscoleam fiinţa
şi mi te sculpam în minte.

Ochii-ardeau, tăceau cuvinte
admirându-ţi iscusinţa
de-a-mi primi făgăduinţa
de-a avea aceleaşi ţinte.

Era prima zi pecete
a iubirii de o viaţă
când surâzătoarea-ţi faţă
a ştiut să mă desfete,

ştergând orişice regrete,
cucerind o fortăreaţă
care se credea măreaţă
şi-au distrus-o nişte plete!…

Îţi aduci aminte, Doamnă,
de tăcerile profunde
când simţeam între noi unde
şi ştiam perfect ce-nseamnă?

Amintirea mă îndeamnă
să trăiesc ce-n ea ascunde,
să simt arşiţe fecunde
dintr-un început de toamnă.

————————————–

Anatol COVALI

București

8 noiembrie, 2018

Gheorghe LUCHIAN: Dincolo de orice

DINCOLO DE ORICE

Prezența Ta o simt. E suverană.
Chiar dincolo de gând și de vorbire.
Izvor din care toți, de bună seamă
Ne tragem seva. Ești, întreaga fire.

S-au străduit, mulțime de artiști
Un chip să-ți zugrăvească. Nălucire.
Eu cred, că Tu continui să exiști
Mult mai presus de orice-nchipuire.

Cu ce să te compar din lumea mea?
La Tine nu se află concurență…
Să am pe suflet vina cea mai grea
Știu că la Tine voi găsi clemență.

Ne pasc nenumărate încercări.
La fiecare pas, e o ispită;
În loc de drumuri, preferăm cărări
Spre lumea în derivă, rătăcită.

Trădarea, lăcomia, ni-s altare
La care zilnic ne-nclinăm smeriți;
Mințim, senini, nimic nu ne mai doare
Când frați de sânge gem. Și-s asupriți.

Ne acostează primul doritor
De parvenire. Vrea să ne conducă.
Vorbește elevat, curtenitor
Ca mai apoi, să prade ce apucă.

Omizi atroce, rodul ni-l răpesc;
Grădina ce ne-ai dat-o moștenire
E loc unde tâlharii huzuresc
Iar pentru noi, un prag de pătimire…

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

9 noiembrie, 2018

Oana Adriana ALEXANDRESCU: O ultimă frunză…

O ULTIMĂ FRUNZĂ…

O ultimă frunză desprinsă din ram
Își scutură-n zbor neputința
De-acum dalbe flori s-or așterne pe geam
Iar toamna-și semnează sentința..

Se tânguie stins cu bruma din zori
Ce-o-așterne pe rănile-i hâde..
O dor frunzele și suspină-n culori
Arămii sentimente-o pătrunde!..

Iar și iar…picurând ploaie rece și dor
Își așteaptă surata să vină
Când nu plânge..suspină într-o umbră de nor
Ceață deasă.. așterne-n surdină..

I-ar fi somnul mai dulce și visul mai lin
Amintiri peste pleoape și-ar coase..
Doar o zi s-o revadă cum își cerne sublim
Desfătarea în fulgi de mătase..

Dar întârzie…plânge cu gânduri și ploi
O poveste pictată pe-o frunză
Ce coboară spre moarte și valsează greoi
Să-mi servească mie drept muză…

—————————————

Oana Adriana ALEXANDRESCU

Focșani

9 noiembrie, 2017

Vasile COMAN: Iartă-mi mamă, depărtarea…

Iartă-mi mamă, depărtarea…

Şi iar plec, bătrână mamă,
După blestematul ban,
Văd privirea şi ți-e teamă
Că nu mai trăieşti un an.

Şi mă porți în rugăciune,
Suferi mult şi des suspini,
C-am plecat maică în lume
Să muncesc pentru străini.

Iartă-mă, măicuța mea…
Ca să scap de sărăcie
Am plecat din casa ta,
Chiar din fragedă pruncie.

Şi iar plec…și iar suspini
Şi mi-e teamă că orfan
Rămân, mamă, prin străini…
Pentru blestematul ban…

Plânge sufletul în mine,
Aud dorul cum mă cheamă
Şi de multe ori îmi vine
Să fac drum întors din vamă.

Şi mi-e teamă deseori
Şi îngân o rugăciune,
Să nu vin târziu…cu flori
Să n-am…mamă, cui a spune…

——————————–

Vasile COMAN

Ploiești

7 noiembrie, 2018

Silvia URLIH: Fă-mă ploaie

FĂ-MĂ PLOAIE

Fă-te ploaie
şi mă spală,
fă-mă fulgul din ninsoare,
cerne-mi
zilele prin ciur,
strânge-le
din scuturare ,
strânge-n candela uitării
nopți
cântate-n lăcrimare,
iartă-mi gându-ngândurat,
mai dă-mi încă
o născare.

Fă-mă zile
fără neguri,
fă ca vântul să nu doară,
fă-mă stea
să îmi lumin întunericul
din seară,
plouă noaptea
ce e-n mine,
viața,
să nu-mi fie-amară,
fă-mă ploaie
să-mi spăl anii,
să renasc
a doua oară.

Prefă-te Doamne în ploaie
și spală-mă de negura din mine

și din jurul meu !

—————————

Silvia URLIH

8 noiembrie, 2018

Corneliu NEAGU: Geniul

GENIUL

Statui căzute de pe soclu
cu ochii rezemaţi pe cer
citesc poeme fără titlu
în versuri pline de mister.
Din ritmurile lor celeste
şi rime prinse pe contur
îşi lasă magica poveste
în ochii din granitul dur.

Se rupe vraja neştiută
pe locu-n care au căzut,
un geniu urcă în volută
pe soclul încă nevăzut.
Lumină sacră se adună
pe chipul geniului curat,
revin statuile-mpreună
pe socluri fără de păcat.

Din locurile regăsite
recită versurile-n cor,
dispar temutele ispite,
nălucile sinistre mor.
O lună plină se ridică
lângă pădurea de stejar,
îndrăgostiții, fără frică,
din sărutări își fac altar.

———————————————–

Corneliu NEAGU

8 noiembrie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: La răscruci de lumină

LA RĂSCRUCI DE LUMINĂ

Încă din zori te aștept la răscruci de lumină,
Pictate-n necuvinte de curcubeie arămii
Tămăduite de șevaletul fără vină
În culori din agonia clipelor târzii.

Mă joc cu nimbul ludic al razei de lumină,
Al florilor de nufăr ce-ți acoperă văpaia
Ce îmi soarbe atom cu atom ființa meschină
Șiroaie de lacrimi nerostite îmi inundă odaia.

La răscruce de raiuri, eu casă mi-am făcut, naiadă,
Să mă vezi când din icoane ființa ta coboară
Lasă blestemul zeilor peste condeiul meu să cadă
Și sărutul tău boem să-nceapă să mă doară.

Răstignit pe rugi aprinse la răscruci de vis damnat,
Chem vulturii să mă sfâșie-n necuvinte
Curg ploi de lacrimi peste versuri și plânge un pian
Curs și eu odată cu nisipul din clepsidră.

Vagabond printre clipe la răscruce de timp,
Gust fiecare picătură de zenit ce mă atinge
Luna s-a stins, nu mai am orizont sau anotimp
În ritm de menuet spre necuprins noaptea mă împinge.

—————————–

Cristian Gabriel VULPOIU

7 noiembrie, 2018

Dan-Obogeanu Gheorghe: Iubire…

Iubire…

Îți pun o inimă în palmă
Să te-ncălzească între zori,
Să-mi vii îndrăgostită, calmă…
De n-ai să-mi vii, tu ai să mori!

Că nu-s iubiri deloc pierdute
În cerul alb și infinit,
Ci doar trăirile prea multe
Răsar în câmpul pârjolit!

Și să culegi un braț din ele
Pentru un timp pierdut cu rost,
Să fie focul de surcele
Aprins, când singură ai fost…

Să ne-ncălzim cu trupul moale
Îmbrățișați cu dor nebun,
Între iubirile domoale
Vom arde-n serile în scrum!
……………………….
Iar din iubiri s-or naște vise
În nopți cu bratele întinse!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

7 noiembrie, 2018

Anatol COVALI: Rugăciune către Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil

Rugăciune către Sfinţii
Voievozi Mihail şi Gavriil

Voi, ce peste-ngereştile puteri
sunteţi Arhistrategi şi staţi mereu
aproape de Preabunul Dumnezeu
primind ale Lui blânde mângâieri,

Vegheaţi asupra mea, Arhangheli sfinţi,
şi-aşa cum daţi lumină tuturor,
atingeţi cu iubire blând, uşor,
sufletul meu şi ochii mei fierbinţi.

Tu, Mihail, ce-n cer ai adunat
soborul celor care n-au căzut,
fii şi în a mea viaţă vajnic scut,
ca să-mi rămână sufletul curat.

Tu, Gavriil, ce vise-ai tâlcuit
şi L-ai vestit Fecioarei pe Hristos,
veselitor arhanghel prea frumos,
nu mă lăsa să fiu nefericit.

Plin de iubire chem al vostru har,
arhangheli sfinţi, şi umilit vă cer
să vă rugaţi la Domnul Drept din cer
ca-n sufletu-mi să stea incendiar.

————————————–

Anatol COVALI

București

7 noiembrie, 2018