Maria HOTEA: Lumina Sfântului Crăciun

Lumina Sfântului Crăciun

 

E iarnă grea și-i ger cumplit,
iar pașii îi simt c-au obosit
sub ei zăpada parcă geme,
dorul de casă părintească
prinde să mă cheme!

Pământul tot a amorțit,
omătul vântul la troienit
privirea o pierd în depărtare,
totul în jur este pustiu
în prag de înserare.

Arar zăresc câte-o lumină,
simt sufletul cum îmi suspină
văd poartă casei zăvorâtă,
iar în ogradă văd numai ninsoarea
ce-n dalb covor e așternută.

Spre ușa casei mă îndrept,
o clipă stau și parcă aștept
cu mâna clanța o ating
în casă întru și aș vrea s-o strig
pe mama și-n brațe să o strâng.

Dar în odaie văd un țol pe pat
și perinele cum măicuța le-așezat
pe un perete sub ștergar este icoană
și candelă pe care o aprindea
cu mâna tremurând măicuța iarnă!

Tabloul mamei îl privesc,
de chipu-i blând îmi amintesc
sub pleoape lacrimile izvorăsc
îmi curg ușor pe gene,
apoi pe față îmi șiroiesc.

S-a înnoptat și numai gândul,
se întrece călător cu vântul
mă văd din nou copila ce-n Ajun,
îl aștepta la geamul înghețat
cu un colind pe moș Crăciun!
………………………………………
Afară noaptea e târzie,
iar sufletu întristat ar vrea să știe
că-n cer cu îngerii măicuța mea colindă,
că S-a Născut Iisus Cel Blând
în seara Sfântă de Crăciun
Lumina Lui să mă pătrundă!

——————————-

Maria HOTEA

10 decembrie, 2018

Violeta SECOȘAN CADAR: Naştere

Naştere

 

Bat clopotele mute pe lespedea tăcerii…
Din cer ni se arată.. o iarnă-nverşunată!
Nămeți şi izolare cu fulgi pufoși
de nea!
Cel Viu se naşte-n iarnă!
Veniți în Calea Sa!

Din rănile omenești curg flori de iasomie!
Balsam peste durere e nașterea Iubirii!
Iisus se naşte!.Speranța curge vie!
Veniți luați IUBIRE!
VENIȚI ÎN CALEA SA
CU NAȘTEREA…. RENAȘTE! …COPIL
ÎN NOUĂ LUME…
„IISUS SE NAȘTE DOMNUL COBOARĂ.
ÎNGERII CÂNTĂ.
MAGII ÎL ADORĂ!..”
Stai azi copile fă pace pe pământ!

—————————————-

Violeta SECOȘAN CADAR 

Timișoara

10 decembrie, 2018

Florentina SAVU: Ne-am pierdut (versuri)

LECȚIA

 

Vezi tu copile natura
Căt de verde-i și frumoasă?
Țara ne e bătătura
Cum e și-a noastră de-acasă…
Uite-aici toate sunt verzi
Și mustesc de sănătate,
Și imașuri și livezi,
Și grădinile cu toate…
Le-ngrijim cu dragoste
Și le stropim cu iubire
Gunoiul e-o pacoste
Care-aduce ofilire,
Care-aduce boli, microbi,
Urâțenie, miasme,
Și ne transformă în robi
Punând pe viață fantasme.
Ce dulce este natura
Când e verde și curată
Când noi toți iubim făptura
Și o dorim respectată!
Ia aminte, drag copil,
Natura-i sursă de viață ,
Nicicând n-o fi dificil
Să o hrănești cu speranță,
Atitudine să iei
Împotriva celor care
Calcă drepturile ei
Provocându-i supărare,
Otrăvind-o zi de zi,
Nepăsători și-ncrezuți,
Uitând că timp s-o ivi
Când ei vor fi decăzuți,
Când plăti-vor pentru toate,
Cu toți banii lor furați,
Când și-or pierde libertate
Cât ar fi de împărați!
Doar natura e stăpână
Și pe viață, și pe moarte,
De-avem purtare păgână
Vom plăti pe săturate…
Fiule, grilujiu fii
Cu toate din jurul tău
Moștenire la copii
Să le lași ecoul tău,
Faptele-ți de omenie
Și iubirea pentru țară,
Curăția să le fie
Drum de cinste nu ocară!

 

GÂND LA GÂND

 

– Mândruțo, te-am scos la poartă
Știi? Mi te-am visat azi-noapte,
Am visat că erai moartă
De dragu-mi…Și câte șoapte

Îmi murmurai de amor,
Stând desculță-n patul meu,
Îmi zâmbeai plină de dor
Cum o faci și-acum, văd eu!

Nu mai lăsa capu-n jos,
Privește-mă curajoasă
Și mă iubește duios,
Doamne, cât ești de frumoasă!

Te-ai grăbit să ieși la drum
Și ți-s picioarele goale,
Te rog recunoaște-acum…
Erai prea nerăbdătoare

Să mă vezi și să te văd,
Că ți-s drag, că îmi ești dragă,
Iubirea ne e prăpăd,
Mândra mea cu gura fragă!

Ai crezut că te-am uitat
Și că pe-alta mi-am găsit…
Fato, doar te-am tachinat,
Chipul tău l-am îndrăgit.

– Neică, tu te joci cu mine,
Când mă iubești, când mă nu,
Să ne meargă-n viață bine
Fii mai serios și tu!

Eu mi-s fată simplă tare
Și de glumă nu prea știu,
Pentru tine-mi dau suflare,
Îmi dau întreg sufletu’,

Știi bine că îmi ești drag,
Atunci de ce mă testezi?
Nu vreau necazuri să trag,
Mă bucur că mă visezi!

Sunt desculță, m-am grăbit
Să ies să te întâlnesc,
Tu ești singuru-mi iubit,
Lângă tine mă topesc!

– Să ne topim împreună
Până-n veacul de apoi,
Vreau să-ți pun pe cap cunună,
Vreau ca să devenim”noi”!

– Ăsta e și visul meu,
Gând la gând cu bucurie,
Și la bine, și la greu
Ne vom trăi căsnicie!

Continue reading „Florentina SAVU: Ne-am pierdut (versuri)”

Ninetta POPESCU: Căutare

Căutare

 

Îţi aminteşti?
O fugã, o rãpire, o tristã rãtãcire,
Lacrimi de cãutare, amare.
Figuri necunoscute, întrebãtoare, mute
Priveau la goana mea nebunã dupã Soare.
Pierdusem totul, îmi închipuiam atunci
Şi alergam dupã tine, Soare, o razã sã-mi arunci.
Tu strãluceai departe, când inima-mi robitã şi ochii
Te gãsirã în sutele de inşi.
Erai tu unul, ca nimeni pe Pãmânt,
Înalt, frumos şi mândru.
Pierduţi printre mulţime,
La braţul tãu mergeam.
A fost aevea oare,
Sau visul meu era?
Am luat metroul, parcã,
Te rog mã iartã, Ştiu,
Dar ce-mi aduc aminte cu drag, mereu,
Sunt douã mâini unite de bunul Dumnezeu,
De o dorinţã surdã,
De-o aprigã chemare:
Te căuta Pământul, Soare.
Şi te-a găsit, în parc,
Iar eu, ca-n visul cel de mult visat,
Pe vârfuri înălţându-mă spre Soare,
Obrazul tău sau cerul atunci am sărutat?

––––––––––

Ninetta POPESCU

10 decembrie, 2018

– Imagine sursa internet –

 

Elena VOLCINSCHI: Îndrăgostit

ÎNDRĂGOSTIT

 

Mi-ardea febra la umbra gleznei tale
Și atras de mierea-ți cursă în poezie,
Tânjeam să gust esența păcatelor carnale
Ce-mi sfredelea flămânda fantezie…

Simțeam chemarea avidă, a dorurilor coapte
Sub tremur de zefir, pe sâni de așteptare,
Slobozeam libertate fiorului de noapte,
Când patima dorinței mă-mpingea-n căutare…

Avid sorbeam din tine în clipa de visare,
Lava ce se stingea-n profunda-ți dăruire…
Te devoram cu setea prelinsă -n adorare
Și apoi te adunam-n extazul de iubire.
…………………………………………………………..
,,De ce-ai plecat? În vin sălbatic setea-mi se-neacă
Mă doare a ta durere care în mine țipă…
Chitara vrerii nu are cum să tacă
Și mă afundă-n strunele adâncului o clipă,

Când pătimaș la piept te înfășor
Și-n dorul meu durut, îmi este dor”…

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(Din volumul ,,Iubită doamnă”, 2016” )

 

Alexandra GĂLUȘCĂ: Poeme

Scara vieții

 

Tot urcând spre cer trepte,
Ades ne mai şi împiedicăm,
Nu sunt din piatră modelate,
Şi încercăm să ne ridicăm.

Sunt făcute din momente
De dureri şi bucurii ,
Din trăiri şi sentimente,
Despărțiri şi nostalgii

Ne-am înarmat cu speranță
Am luat visurile cu noi,
Dorim să fim în siguranță,
Când ne simțim în suflet goi

Tot urcând pe scara vieții,
La Poarta cerului s-ajugem
Vom escalada şi munții
Dorind Raiul să atingem

 

Trenul vieții

 

Trenul se îndepărta încet,
De gara cenuşie din câmpie
Ne despărțea cu-un scâncet
De locul drag din copilărie

Călătoria-i o mare aventură
Scrisă-n cartea vieții de soartă,
Stațiile din ea sunt o frântură,
Din lumea, unde trenul ne poartă

Vrem să ne-ntoarcem în timp,
Şi privim ades cu nostalgie,
Spre al tinereții drag anotimp
Dorim iar în a copilăriei magie

Trenul ne poartă cum ne e dat,
Încet şi sigur spre stația finală
Şi tare-am vrea să ne fi înapoiat
În gara copilăriei, acum terminală

Continue reading „Alexandra GĂLUȘCĂ: Poeme”

Anatol COVALI: Împlinire (sonet)

Împlinire

                                                          Sonet

 

Încă mai cred într-o minune sfântă,
chiar dacă haite de-ndoieli mă latră
când din ursita ce s-a vrut de piatră
aud izvorul viselor cum cântă.

În jurul lui stă a speranţei şatră
al cărei iureş sufletu-mi încântă.
Tot ce îmi dă fiori şi mă frământă
e aruncat şi ars în a ei vatră.

Cum sar scântei din inima-mi bătrână,
şi-n flăcările albe mă purific
când din durere izvorăsc fântână,

iar tot destinu-mi sumbru îl modific,
curgând apoi în împlinire, până
ajung cu dânsa să mă identific !…

————————————–

Anatol COVALI

București

10 decembrie, 2018

Costache NĂSTASE: Sclipiri de gând

SCLIPIRI DE GÂND

Percep în viață adieri
Venite din depărtări
Incerte ca niște păreri,
Aducându-mi mângâieri.

Aud plutirea unui fulg
Nesigură și tremurândă,
Nesațul meu cu care smulg
Din veșnicie, o secundă.

Sau mugurii unor idei
Încolțiți în nelumină,
Prezența unei femei
Ce niciodată n-o să vină.

Percep și foșnetul de gând
Care abia se înfiripă,
Puiul de înger bătând
Timid din a sa aripă.

Aromă de mirodenii,
Esență de copilărie
Străbătând peste decenii
Cu ce ar fi putut să fie.

Sau e ecoul cristalin
Al unor vorbe nespuse
Sau aspirații spre sublim
Din fașa viselor ucise.

Colb de regrete măcinate
Duse de vânt spre nicăieri,
Urmând să se depună, poate,
Pe netrăite primăveri.

Ori văd schița unui zâmbet
Pregătit să-l înflorească,
Enigmatic și discret,
O Mona Lisa românească.

E gânguritul unui prunc
Sau adierea unui mac
Pe care sigur o produc
Petalele când se desfac.

Sunt gânduri nevinovate
Care ajung la mine-n prag
Si cum sunt sincere, curate
Le deschid ușa cât mai larg.

—————————————

Costache NĂSTASE

Bucureşti

10 decembrie, 2018

Maria CĂLINESCU: În timpul fără ceas

În timpul fără ceas

 

Secundele îmi sapă timpul fără ceas,
Îmi lasă un răvaş pe unde de lumini,
Raze crude-mbracă visu-mi ce-a rămas,
În golul unei pagini roasă de rugini.

Umbra de-ntuneric dispare, cum n-ar fi,
Pete de culoare par stelele ce tac,
Născocitor de vorbe e gându-n plină zi
Adăpostire vrea, nu am ce să-i mai fac.

Înveşnicesc prezentu-n doruri încărcat,
Cu iz de liliac şi flori albe de soc,
Făclii de curcubeu, îngeri au aruncat,
Stropii de speranţă-s cernuţi, de limbi de foc.

Întregesc tabloul c-un buchet de vise,
Tatuat cu-arginţii din luna arzândă,
Pulsu-ncetinit ca-ntinderile ninse
Îmi răsfrânge-amurgu‘n inima flămândă.

Vantu-aduce norii curaţi, fără de ploi,
Miroase-a mere coapte, se disting iar zori,
Luna indecisă îşi scaldă chipu-n noi,
Ca dulcea himeră, lumea-i sub ninsori.

Sensuri scurse-n hău au semnul fericirii,
Surâsul nou născut, pulbere de vrere.
Ne’mblânzite aripi dăruie iubirii
Visul împlinit alung-orice durere.

———————————

Maria CĂLINESCU

9 decembrie, 2018

Valeriu CÎMPEANU: Versuri

 

LEVITAȚIE

 

Suflete, învolburat de ne-ntrebări

greu de-atâta cer și atâtea zări

cum să te mai port

cu timpul ce mă fură…

nu vezi că zborul meu

s-a transformat în gură

 

SE FĂCEA

 

Se făcea că era

pe când începutul sfârșit nu avea

Era doar infinit

Ațipisei, Doamne, de ce Te-ai trezit …

 

PERPETUA ALERGARE

 

Tot alergând cu veșnicia-n brațe
am dat peste Mine:
dincolo de timp și patimi
cârpeam infinitul cu lacrimi…

—————————-

Valeriu CÎMPEANU

10 decembrie, 2018