Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Te vezi în fața ta, altul

Te vezi în fața ta, altul

 

Spintecă pe burtă întunericul
hălci din el sunt vândute la vrăjitori,
din luciul apei ies capete încornorate
care aleargă după umbre.

Ca un făcut în văzul tău
micile lumini te sperie cu forme ciudate,
vrei să fluieri și nu poți,
trupu-ți devine ud și rece
ca o piatră pe care o pipăi în apă
și alunecă prin tine fior de șarpe.

Noaptea te scoate din tine-n afară,
nu te mai recunoști,
te vezi în fața ta, altul
ce-ți duce trupul de mână la ziuă.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

9 ianuarie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Lui Eminescu

EMINESCU ȘI GIURGIU

15.01.2019/Ziua Culturii Române
169 de ani de la nașterea Poetului Național

 

 

LUI EMINESCU

 

E ora sfântă în Alei
Ne -oprim din trecere şi pasul
Lumina curge dintr-un tei
Şi-n ochi de bronz oprit e Ceasul.

O taină albastră ne pătrunde
Şi versul său azi ne adună,
Tresare Dunărea în unde
Când prin Cetate el răsună.

O clipă totu-i nemişcare
Şi Eminescu ne priveşte
Iar aura-i prelinsă-n zare
În inimile noastre creşte.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Rondelul privirii

Rondelul privirii

 

Șăgalnică privire spre mine se apleacă
Să mă cuprindă blând în caldă-mbrățișare,
Iar trupu-n dezmorțire orice tristețe seacă;
Iubirea ei vibrând, îmi schimbă-nfățișare.

Din ochi, sub gene-lire, răzbate să-mi petreacă
Pe-obrazul luminând o stea-n armonizare,
Șăgalnică privire spre mine se apleacă
Să mă cuprindă blând în caldă-mbrățișare.

O clipă de uimire hotarul vrea să-l treacă
Și suflet tremurând de-atâta-nfiorare
Alungă orice gând și uită supărare;
Sub dulce zăbovire în ochii calzi mă-neacă

Șăgalnică privire spre mine când se-apleacă.

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

9 ianuarie 2019

 

Marin BEȘCUCĂ: Dinspre Mneru (I)

DINSPRE MNERU
– partea întâi –

 

cum nu mi-l știți ?
Profesorul meu de prețiozități, el, omul cu care
am întors metafora pe dos, am căutat în pântecele ei
fiorul ascuns,
am căutat descătușarea tainei dintr-un mister pe care
zorii ni-l puseseră arc peste timpurile depărtării
și cu el am stabilit de multe ori ce ziceri să aducem în Poem,
am dus tot cu el atâtea căutări la izbândă, iar când ceasul
nu s-a fost favorabil, MNERU mi-a pus făclie clipa …
așa am descoperit câtă bucurie ascunsă-n amintirile din timpuri străvechi, MĂR LA MARGINE DE DRUM, iar acolo atâta fecund că vocabulele aduceau descântec petalelor care se sulemeneau cu razele dimineții, roua întremându-se din frumosul lăsat de vers și de bucurie,
LACRIMI DE ROUĂ SE RĂMĂSESERĂ-N STAFII …
și era atâta murmur prin sălbăticii, și era atâta cădere din noapte, umbrele căutau spații să se desfășoare de portativ,
DILIMANDJARO solfegia peste timp – timpul, uluit !
atrăgea rază cu rază soarele să-și derule ghemul de scântei,
pârjol sub care UNULne CU TINE CONTOPESC … eh,
dar câte spectacole ni s-ar trebui, MNERU le știe și înțelege,
însă focul nostru se stinge-n răspântii, îngerul de acolo plecat
nu se prea omora să ne viziteze, nici omul din el nu o făcuse,
dar nu făceam din asta un capăt de țară, nu făceam capăt de țară nici din faptul că mai toți ne închideau porțile, tam-nisam,
iar când încercam ieșirile din noi … ORDIN DE SUS !
iată formula uzitată din toate părțile, absolut ….
apăi eu cum altufel, Profesorul meu de neprețuit, eu care mă joc mereu cu focul și scapăr, și scapăr, și scapăr …
vâlvătaia a atras în mai multe rânduri 112,
dar băieții nu aveau gamela la ei și m-am lăsat pe-o șa
și v-am tot spus …
până-a-nflorit giuvaer în MĂR LA MARGINE DE DRUM,
au venit atâția trăitori-trecători să se minuneze, au venit
și cu poznăi …
câțiva s-au repezit la secure, dar i-am îmbunat:
despre voi, de ici și până colea !… era o învățătură săpată în timpuri, chiar dacă eu găsisem și adusesem timpii cei târzii,
aceștia n-au dat nimic pe de lături erau asemeni aceluia care n-a vrut să-și deschidă gura la stomatolog și hop bătrânul dentist i-a scos măseaua pe partea cealaltă …
dar eu ce să fac acestor timpuri, ce să scot de la ele, că i-am mai și așezat în ODISEIC direct de răspântii, și ce să vezi …
LACRIMI DE ROUĂ SE RĂMĂSESERĂ-N STAFII !
mă feream să nu se simtă vreo sirenă … vă reamintesc ce-am pățit eu cu una … eu omul din mine, că Poetul a fost cel care a dus cazna rușinii la căpătâiul meu, cel nevrednic de Mila Domnului, cel nevrednic și de AUREO, care acum a dus pocinogul în tăcerile peștilor să se afle de acolo cine s-a fost sirena, spre groaza lui DFlor că AUREO poate să o ducă
de acadea pe vreun acatist anonimus, doar atâtea se întâmplă
printr-un lăcaș de la țară, unde se sfințește și o troiță de Brătcuța, numai că ȘteHan pare să nu imite filozofia romanilor
de a dărâma cetățile din pământurile acropoleene și să dea iz de Eternitate Cetății cezarȚepeleene …
UNULne CU TINE CONTOPESC s-a fost declarația la care am construit mai de trei ani, unul spart în 28 de decembrie, de teamă să nu strice totul gerul bobotezei … ha-ha, MNERU, de ne-ai fi văzut cum ne luptam cu sfertul academic, ha-ha …
Domnule !… toate se-nvârt în măsură, deși tot omul Om știe că DUMNEZEU e măsura tuturor lucrurilor … de aici eu am luat minotaurul de coarne și l-am zvârlit în zmeul cel fără de inimă, dar care se umfla-n piept să zică lumile că i se aud bătăile … în fine, UNULne CU TINE CONTOPESC am mai zis, ușurat !
trecusem cu călcâiul și pe taur și pe zmeu și dasem contopire,
ha, BALADA STĂTEA CU CAPUL PLECAT, venea un ecou
dinspre Soroca și chiar am primit pinteni de vers, care au durut
un timp, doar ce să-mi ascut tăișul Hangerului Cel de Argint și
apoi să-mi înclin privirile în întâmpine de amurg – acolo am dat unele povești despre cum se vede eclipsa prin ciobul cel afumat ispre, nicio taină-mi scape neatinsă de mângâiul silabei și silaba s-a curs lacteic !
au sărit attilozaurii când să mi-l traducă pe Szebeni, chiar au reușit, dar este o reușită de neam prost, pesemne că nimeni n-a să înțeleagă ce-nseamnă în adevăratul sens să te treci de trăire fix din SĂLDĂBAGIU DE MUNTE-AL IUBIRII … he-he-he, rr-ați ai dracului de năimiți, cu fructele voastre de mare cu tot, că m-am săturat să vă tot povestesc printre vânturi, iar Cardinalul Nordului să-mi arate că v-ați făcut un heliport unde se vor decoperi toate cavalcadele dumicaților de pământ care odată … hăt !
dar nu voi pomeni gepizii acum, stați în măruntaiele timpului că oricum MNERU este cu prețiozitățile, unde mai pui și că mi-am dat lunecare –n scurta proză, aducând pățaniile unui timp pe care Omul l-a suportat cum ai suporta jugul chiar și de
simți cu claritate că … CEVA TE TRAGE ÎN SUS și chiar atât
de arțăgos o face că-ți viine să țipi în viscolul ce se va veni:
CUM SĂ FIU SĂTUL DE ȚARA MEA ?
bolțile cerurilor dau peste mine cu 99 de curcubee având ca sorginte culoarea Lunei, din motivul ăsta toți cei 99 de sori vin împețit în aceeași zi și la aceeași oră, chiar dacă unii dau orei
dualitatea iarnă-vară, fără să-l întrebe pe DUMNEZEU, ceea ce te determină să preiei un citat al Papei de azi:
„Oamenii care merg la biserică în fiecare zi, stau acolo și apoi trăiesc cu ură față de ceilalți și vorbesc pe alții de rău sunt de toată rușinea: mai bine să trăiești ca un ateu, decât să fii un fals creștin.”
deja sunt unii care se întreabă cum l-ar fi chemând pe Papa !
chiar așa, cum l-or fi strigând !?
PÂNĂ ȘI MORMÂNTUL M-AR VREA POEZIE le răspund acelora care încă n-au înțeles că aplecarea asupra Cuvântului este chiar la îndemîna oricui, doar chestiunile legate de gust nu se discută nici măcar la Masa Cavalerilor – eee … la Masa Tăcerii, acolo nu crește nimic, de-aia Înțeleptul a dat Coloana, să nu cumva careva uite cum se stă cu trădarea, iar mai apoi să te și uiți printr-un infinit, sperând că nimeni nu-ți va găsi toporul de i te-ai fost de coadă …
ADUCEȚI CERURILE !… strigă istoria care nu se va scrie niciodată așa cum s-ar trebui scrie, iar de cineva din viitorime
ar întoarce ochii cu o mie de ani înapoia, poate că altfel ne-am îngrijora de popoarele care vin acum să-și ceară înapoi ce li s-a furat și de o fac prin mijloace necreștinești, învățate la înaltele școli creștine … da Profesore de prețiozități, cum bine știi, PĂMÂNTUL TACE ȘI ÎNGHITE !… nu știm cât asta, nu și nici nu vrem să știm, fiecare se lasă-n fuga banului care a mârșăvit totul, a stricat respirul, a stricat starea pe picioarele tale oricine te-ai fi, numai că atunci când e vorba de sănătatea trupului, imediat s-a pune la cale un MONDIAL, nu contează cine gazează, nu cine face săpun din rămășițele omenești și iar, și iar Creionarii !
Creionarii vor face desen tehnic pe chipul pământului lumesc,
chiar dacă Papa le știe și pe astea, dar tace-complace … sub semnul crucii s-au târât popoarele în nenorociri, sub semnul crucii se jură strâmb pe Biblie de președintele unei țări, sub ochii omenirii și Omenirea tace, nechibzuind cum demnitatea strămoșească este otrăvită fără temei,
dar cu aprobarea tacită !
dar descoperim întâietatea geților …
că te-ntrebi: dar de ce trăim noi atât de prost de milenii și sub pământurile noastre sunt atâtea comori ale oamenilor, apoi ale pământului îngropate …
chiar,
o fi întrebat cineva Munții Bucegi unde este ascuns Adevărul ?
M-AM ÎNTORS LA BĂTRÂNUL MEU ORAȘ croit să mă despart de el pe considerente de sorgintea genetică, însă nu mi-am închipuit ce durere trebuie să îndur, iar când am închis-o în mine, mi-am dat seama că lacătul nu are chei, deci se va trebui să sfarm un ceva dat pentru a înțelege de fapt că ce ți se este în dat nu se intră-n tocmeală …
de ici până colea !… iată teoria pământului adusă mie de chiar MNERU, apoi pusă aici să știm să învățăm că plapuma trebuie să fie ea însăși o măsură … iar plapuma nu știe carte, știe doar că trebuie să te acopere, restul e-n seama ta,
taie-ți picioarele !
DEPOZITUL DE LIBERTATE nu costă bani, nu costă inimi, nu costă suflete, nu costă pământuri, nu ape …costă vieți!
PE ARIPILE NĂRAVULUI nu se învață nimic, iar când ceva se pierde se trece pe răbojul generațional,
SEMN că gnerațiile s-ar putea mânca între ele … ceva timp în urmă copii de-ai noștii erau instigați împotriva bătrânilor, iar asta nu trezea nimic în Puterea cu care se chivernisește țara,
DA, MĂRIA SA, OMUL !… dar despre care om s-ar putea fi vorba când omeneștile noastre sunt călcate în picioare, iar de-ai noștri se pricep de minune să instige … cum pe cine ?… Papa vede și tace, mai dă un dicton, mai aduce o bulă,
dintre vede …!
MĂRIA TA !… cui să ne mai adresăm astfel și când, când și timpii istorici afectați generației noastre s-au intrat la mezat, mai acuș ne vom trece la friptură și vom umple oale și ulcele
TĂCUTA ELITĂ consumă elitră și o face fără semn de carte,
jumate-jumate și timpu și țara se-mparte pe motiv că nu mai e loc de tradițional, că hoții de cai sunt cai, că oul și boul …
ÎNSĂ E O PROBLEMĂ DE PERCEPȚIE și asta musai are să
și intre-n filozofii, că filozofia …
NOROC BUN !
am venit să plantăm flori, ni s-au împrumutat din Holandia, cu camătă !… portul, și marea, și Dunărea și le-ar vrea pe toate în scripte, din scripte !… dar câți șerpi nu și-ar mai cere CNP pe scriere română, apoi alte-mpărțiri …
DOR DURUT … ne vom purta pe umerii țării tot mai aduși, viscolul încă un infinit va bate dinspre ruși, ba cică o va mai ține dup-aia cinci veșnicii și-un an lumină, parsecul de ni se va cere de compas, ne va da atâta bătaie de cap, de va trebui să-l întrebăm subtimp pe Decebal unde și-a ascuns comoara și-o șoaptă se va șopti: TITLUL VOLUMULUI SE VA NUMI …
CE TITRE DU VOLUME S’APPELLERA, vor îngâna geții !

-va urma –

—————————–

Marin BEȘCUCĂ

9 ianuarie 2019

Laura Cristina CRISTEA: Poeme

Muza

 

Muza sublime emoții
a pasiunii omeneşti
fără nici o stavilă
a existenței noastre pământeşti
într-un extaz îmbătător
licărul amintirilor
vâltoarea bețiilor vieții
a omului sentimental

Muza imaginea vieții
în arta poetică
ca aripile serafimilor
unde luminoase
duioase pline de delicatețe
izvorâte din dragoste
nesecate comori ale grației
farmec izvorât
versuri , imagini eternizate
dintr-un secol în altul

Muza …iluzii ce nu mor
pansament şi leac
ce dă lumină
sciziuni în fantasmagoria unei clipe
leac şi otravă
punct nodal ce prinde formă şi viață
reverență fac în fața muzei

 

Non sens !

 

Trist mormânt al gândurilor mele
Aripă dulce a închipuirii
În inima mea, apa cerului întinde
Pagini larg deschise din soarta vieţii

E toamnă târzie în caruselul vieţii
Alung zilele calde ce zboară epocal
Frunzele subţiri le torn într-un pocal
Gânduri dezgolite fug în alte zări şuvoi

E un tablou zidit în frescă sumbră
Aripi de vise, bombă de opal
Ecou solid al gândului din umbră
Suflet netemător dar nu pe piedestal

Iar voi citiţi mestecând în frunze goale
Pana vântului ce scrie
Norii mi-au dăruit cerneala
Ca să scrie …..cine scrise

Continue reading „Laura Cristina CRISTEA: Poeme”

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Rugă

Rugă

lasă-mi Doamne zările
dă-mi marea să îmbrățișez chemarea
a unei femei ce a pășit spre nemurire
nu am înțeles atunci durerea ce mă apasă
era har, era blestem
să văd cum mori în taina primei primăveri
lasă-mă femeie să țin în brațele vânjoase surâsul
rătăcit între buze arse de gânduri
lasă-mă să descopăr curcubeul privirii
să frâng în palme neștiutul
deschide-te femeie în noapte
mătasea verde învăluindu-ți sânii
trupul gol să se răsfrângă în ape
sub raza clarului de lună
știi, privirea ta a început să se confunde azi cu zarea
seara îți mângâia pașii
la cina poeților în altarul cuvântului
treceai dintr-o clipă în altă clipă
lăsând în urmă flori de câmp
culese în zori de pe câmpii de dor
treceai albă și pură
o lacrimă crudă în poala universului
treceai și nu îți păsa
că viața asta te lasă
te vei așeza în cer între îngeri
ascunzând o aripă rănită într-un zid
femeie, bătaie de aripi
ai deschis raiul în mlădierea duioasă a cuvintelor rostite
cu glas divin, tulburător
împletind din timpuri maramă
valsai odată printre stele
tu cea mai suavă dintre ele
scriai în slova timpului cu lacrimi de ceară
râdeai privind la mine
în jocul nebunesc a două trupuri împletite
un joc de dor, adânc, profund, amețitor
am înțeles atunci
erai un ideal cioplit din plăsmuiri
se risipeau nopțile în zori de zi
dacă tu vei pleca
eu voi muri sub stea polară
dacă tu, atunci eu
cu cine aș vorbi
zările vor fi searbăde, pustii
eu am rămas, femeie
un trubadur nebun pe țărmul mării
adunând cuvinte în palmă din cioburi de speranță
în zori voi coborî să mor în valuri
tot așteptând sărutul unei tainice femei
în lotca ce plângea pe mare

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

9 ianuarie, 2019

Vasile COMAN: Dragă Domnule Eminescu

Dragă Domnule Eminescu,

 

Află despre noi, românii
– Numele ni-l dau străinii –
Dar noi, tot copii de dac,
Așa vom rămâne în veac.

Țara ni-i vândută vrac.

România-i ciuntită,
De hainul Ribbentrop
Și a fost reîmpărțită
De-un nemernic Molotov.
„De la Nistru până la Tisa,
Tot românul plânsu-mi-s-a.”
Tot așa e, cum ne știi,
Ale lumii sărăcii.
Codrul tău cu păsărele,
L-au tăiat niște lichele,
Iară apa din izvor
Nu e a noastră – e a lor.
Mamele sunt la străini,
Slugărind pe bani puțini,
Trudesc la niște stihii,
Asta n-ai cum s-o știi.
Biet român e pustiit,
Alungat și prigonit
Și într-o Europă Mare,
Noi nu avem loc sub soare.
Alergăm prin întuneric,
Tot ce-a fost, a fost feeric
Într-o țară milenară,

Daci am fost întâia oară.

Am un sentiment puternic
De la tine, e vremelnic,
Dulcea noastră Românie,
Mare a fost și-o să mai fie!

9 ianuarie 2016, Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

Anatol COVALI: Ce minunat

Ce minunat

 

Ce minunat este ca-n tine
să simţi un suflet zbuciumat,
care de-o viaţă-ntr-însul ţine
tot ce în Slavă i sa dat.

Ce minunat e să-ţi dai seama
că inima ce-ţi bate-n piept
n-a cunoscut ce-nseamnă teama
şi n-a gândit nicicând nedrept.

Ce minunat este ca-n minte
să ai un freamăt de idei
care se lăfăie-n cuvinte
şi vieţii tale-îi sunt temei.

Ce minunat e să n-ai tracuri,
şi ne-ncetat să crezi, să speri
că îndoielile sunt fleacuri,
pe când speranţele-s puteri.

————————————–

Anatol COVALI

București

9 ianuarie 2019

Victor COBZAC: Pe urmele lui Eminescu

PE URMELE LUI EMINESCU

 

Pe lângă plopii, urcă-n cer,
Sub ploi stelare să se scalde,
În vis îl văd pe Eminescu,
Îi calc pe urme, încă-s calde.

Îl văd adesea… ră-tă-cind,
În căutare… de cuvânt,
Îngândurat, de unul singur,
Cu pletele cărunte-n vânt.

Nu la cruțat se vede, timpul,
Deprins de capul lui să zboare,
E nemilos… și cu Poeții,
Cu cei mai talentați, mai tare.

E nalt, frumos, cu fruntea lată,
Numai din ce n-a fost cioplit,
Cu trăsături… universale
Și-atât de mult… de toți… iubit.

Ce des îi prind în vis privirea,
De lacrimi… ochi îmbobociți,
Trăiește-n inimi… cu chirie,
La cei de El… în-drăgostiți.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

2 mai 2018

 

Elena VOLCINSCHI: Ce-i dorul tău?

CE-I DORUL TĂU?

Ce-i dorul tău? Un pas de vânt zănatec,
Căruia-i furi prinosul curs în adorare,
Când înflorirea visului primăvăratec,
Îmi cerne-n amintiri, cu atâta încântare…
Aș vrea, să te sărut de mii și mii de ori
Cu buze ce tresaltă în dor, împurpurate,
Să spăl rana din visul avut în prag de zori
Și apoi, să-l unduiesc pe atingeri vinovate…
„E drept, să fiu o stea îndepărtată
Ce doruri risipește în nopțile albite
În care glăsuiește neliniștea ciudată
Și fără de odihnă, frământă în ispite?
Mă-ncurcă aceste gânduri și tare m-amețesc…
Le șterg din poala minții, altfel înnebunesc”!

—————————————–

Elena VOLCINSCHI

(Din volumul ,,La margine de azur”, 2014 )