DE ZIUA PATRIEI

O pastilă de iubire pentru țara mea azi iau

Și din drag mult pentru ea toate puterile-mi dau.

Am pastile pentru toți care-au uitat să iubească,

Luați, amici și îi cântați: „România să trăiască!”

.

În unire și-n iubire să ne-avem ca frații-n veci

Și la străini niciodată, române, să nu te-apleci!

Suntem os de daci străbuni, să jucăm hora frăției,

Să fim fiii îndrăzneți și veseli ai României!

.

Luați pastile de iubire și cu steaguri defilați

Și-n marșul vostru spre Alba din buciume să cântați.

Cerul întreg și pământul să participe cu noi,

Din cerul pur și albastru să ne privească eroi,

.

Să se bucure din plin că nu au murit degeabă,

Că viața va fi frumoasă, nu pentru străini tarabă,

Că a patriei zi sfântă e iubită de români,

La mulți ani cu sănătate și să fiți mereu mai buni!

Florentina Savu

Mama

.

Mama mă aștepta cu poarta deschisă,

mă cunoștea după cum pășesc…

adunase într-o năframă

zilele cu soare, îmbrățișările printre zâmbete,

filele pe care povesteam

cum era să ai o mamă

și mă susținea cum fac toate mamele.

Avea mereu bucurii condensate,

pentru zilele când mă va acoperi o durere.

Avea zâmbetul și puterea

cu care voia să-mi încep fiecare zi

și mi le tot vâra în buzunare,

îngăduința și răbdarea ca soarele

va fi mereu acolo și mă aștepta…

Păstrase în cămara ei secretă toate

versurile mele, aliniate pe ani și vieți,

ca să mă lumineze,

când ploua cu timpul meu

și secundele îmi bat la geam,

niște lacrimi plânse de soartă…

Constanța Popescu

Tribut

***

Motto:

Acolo unde ești se află lumea întreagă.

William Shakespeare

*

Mă închipui a fi frunză, pe obraz o umbră şuie

Se destramă în şuviţe ca lumina prin vitralii

Pete cafenii din soare vor pistrui vioi să-mi puie

Pe bărbie şi pe tâmple. Simt fiori uitaţi şi… stranii.

*

Şapte secole de-a rândul, şi tot şapte munţi de-aş trece

Îndemnată şi de gânduri, şi de inima prea-plină

Pe fereastra răstignită, în luciri, lumina rece

Mă-nfioară a tristeţe. Doamne, iartă a mea vină!

*

Am trezit zorii de-a valma, ei visau o iarnă albastră

Visele rămân de-acum, nesfârşite, ne-ndulcite

Picuri de-amintiri frumoase, curg suav de partea noastră

Zornăie ca chihlimbarul tot în verde… şi-adormite.

*

În tăceri ne-om înnopta, ca-ntr-o mare fără valuri

O perucă poartă vântul, semănând cu o vântoasă

Împletim pe-ascuns cosiţe, tainicelor idealuri

Minunată este viaţa. Hai s-o facem mai frumoasă! –

Autor: Ada NEMESCU

din volumul *Nuferi de lumină* – Ed. Astralis, 2021

Să-mi fii și să îți fiu durere…

Să punem semnul exclamării pe tot ce clocotește-n noi:

Să nu lăsăm să piară vraja, pitită-n lanul cu trifoi!

.

Să cerem inimii să bată în ritm normal și susținut:

Să-mi fii poemul dimineții, pe chipul zorilor sărut!

.

Să evadăm în nostalgia atâtor ani ce ne-au omis:

Să inventăm din mers iubirea, să zăbovim în paradis!

.

Să înrămăm cu flori dorința și temerile ce-mi irup:

Să-mi fii și să îți fiu durere, mai dulce decât mierea-n stup!

.

Îmi pare că mă adâncesc în ceață…

Îmi pare că mă adâncesc în ceață

Cu fiecare dor nealinat.

Nimic din tot ce-a fost nu mă răsfață,

De nenoroc la orice pas am dat.

.

Îmi pare că mă adâncesc în toamnă

Cu rănile ce dor și iarăși dor!

Când picuri reci de ploaie mă condamnă

Și îmi transformă noaptea în fior.

.

Îmi pare că mă adâncesc în mine

Cu toți cei dragi pe care nu-i mai am…

Dar mi-i alint în versuri și suspine,

Când râde soarele aprins prin ram.

.

Îngălbenită-i frunza…

Îngălbenită-i frunza, mi-e pasul ostenit,

Un scâncet pare ziua sub cerul de granit.

.

O vrabie își cată culcuș în pomul trist,

Un soare în derivă mai dă un acatist.

.

În grabă, înserarea îmi macină dureri,

Un înger se așază pe-același veșnic ieri.

.

Îngălbenită-i frunza, se-așterne-n pături moi,

Pomadă pentru suflet și răsărit în doi.

Autor: Valeria Merca