Mama
.
Mama mă aștepta cu poarta deschisă,
mă cunoștea după cum pășesc…
adunase într-o năframă
zilele cu soare, îmbrățișările printre zâmbete,
filele pe care povesteam
cum era să ai o mamă
și mă susținea cum fac toate mamele.
Avea mereu bucurii condensate,
pentru zilele când mă va acoperi o durere.
Avea zâmbetul și puterea
cu care voia să-mi încep fiecare zi
și mi le tot vâra în buzunare,
îngăduința și răbdarea ca soarele
va fi mereu acolo și mă aștepta…
Păstrase în cămara ei secretă toate
versurile mele, aliniate pe ani și vieți,
ca să mă lumineze,
când ploua cu timpul meu
și secundele îmi bat la geam,
niște lacrimi plânse de soartă…
Constanța Popescu