Ioana CONDURARU: Doar gânduri

Doar gânduri

Aș vorbi despre Unire,
Dar mi-i vorba mult săracă
Și nu poate să exprime,
Dragostea de-a fi bogată
În iubire, sentimente,
Văzînd cum indiferența,
E luată drept de bine,
Pentru-acei ce vor pasența
Să le fie dăruită
Așa, ca un bun compun,
Căci doresc doar abundența,
Traiului frumos și bun.
Aș dori pe însuși Cuza
Și măsura lui în toate,
Chiar dacă ar strânge ura
Celor care n-au dreptate.
Ce durere simt în suflet!
Ce urgie simt în gând
Privind cum nefericirea
Plânge lângă un mormânt
Plin de spini și buruieni,
Că uitat de mult fusese,
De acei ce-ar trebui,
De iubire să le pese.
Sunt doar gânduri exprimate
La un ceas aniversar.
Să-mi fie vă rog iertate
Și, nu puneți la cântar,
Vorbele de-s exprimate
Într-un mod neexemplar,
Pentru că, doar deznădejdea
M-a îndurerat profund,
Văzând cum atâta ură,
Promovată-i pe pământ.

———————————-

Ioana CONDURARU

24 ianuarie 2019

Lia RUSE: 1859 – Farul Marii Uniri

1859 – Farul Marii Uniri

Era o zi sfântă-a marelui Gerar

Cu clipe de har, de vis şi înalte,

Fulgi de lumină încercau să salte

Speranţa-minune pe-omătul lunar…

Pe douăzecişipatru s-a-nfăptuit

Pasul spre “Statul Naţional Român“

O,..când moş Ioan Roată, deşi bătrân,

Cum toţi, o mare bucurie-a trăit.

Amândouă “Principatele“l-au ales,

În frunte, pe acelaşi Cuza-Vodă,

Un act îndrăzneţ, neprevăzut, imens !

Şi-Alecsandri a şi creat o odă…

Oda a prins în suflete o horă

Ce s-a întins, cu dor, peste hotare,

Îmbrăţişându-se soră cu soră

Cu gândul la Unirea viitoare…

————————————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

24 ianuarie 2019

Ileana Cornelia NEAGA: Hora prieteniei

Hora prieteniei

Pe pajiștea românească
S-a încins hora frățească.
Margarete, toporași
Fetițe și băiețași!

S-au prins toți în Alunel
Geamparale și Cindrel
Hora mare o rotesc
Pe plaiul cel strămoșesc.

Vlăstare de românași
Învârt hora, oltenași.
Nepoței de moldoveni
Strâng mâna la ardeleni.

Se leagănă-n armonie
Și în caldă prietenie
Se unesc cu legământ.
Pe pământul țării sfânt.

O măicuță-i…

O măicuță-i ce ne strînge
La sînu-i ocrotitor
Și de mult timp, ochiu`-i plînge
Ostoindu-se de dor.

E-o măicuță ce ne-adună
De prin lume-mprăștiați
Să ne-nvețe, să ne spună:
Să vă iubiți, sunteți frați!

România e măicuța
Mîndră de ai ei pruncași,
România îi căsuța,
Moldoveni și românași.

Cum să scriu…

Cum să scriu despre unire
Cînd e-atîta ură-n țară
Cînd nu îi iubirea-n fire
Și guvernu-i de ocară!

Unde îi „unirea-n cuget”
În suflet și în simțire,
Cînd aud doar jalnic muget
Și suspin făr’ de oprire?

Am ajuns la vorba veche
Să se certe, iarăși, frații.
Sudalmele n-au pereche,
Nu-și strîng mîinile fîrtații.

Cum să scriu despre unire
Cînd îi numai dezbinare?!
Unde îi sacra iubire?
Și noi vrem Unirea Mare!

Vrem cu toți…

„Vrem cu toți Marea Unire”
Ce ușor îi să strigăm!
Să-mplinim astă trăire
Nu cu vorbe să-ncercăm.

Cum putem să-nfăptuim
Vrerea unor generații?
Visele cum le-mplinim
Cînd nu se-nțeleg, nici frații?!

Ne ascundem după deget
Și ne dăm bătuți ușor,
Lupta noastră n-are preget
Pînă nu vom avea spor.

Vrem cu toți Unirea Mare.
Doamne-ajută ca să fie!
Podul cu flori la hotare
Să dureze-o veșnicie.

——————————-

Ileana Cornelia NEAGA

Sat Crișan, com. Ribița, Hunedoara

23 ianuarie 2019

Nina TĂRCHILĂ: Și te uit …

Și te uit …

anotimpul ăsta aprinzând duminici
peste respiraţii bete de culori,
face toţi copacii ameţiţi de vrajă
să recite-n taină versuri despre flori.
trecerea luminii printre umbre tulburi
face să îmi curgă sângele-ntr-un dor
dezlegând şuviţe de senin din ceruri,
îngeresc de-albastru zboară un cocor.
curge o lumină sfârâind de viaţă
peste răni ce urlă-n mine ca un lup,
strânse-n tâmpla vremii, visele de-a valma
fremătând speranţe, din neant erup
şi-mi dezleagă parcă depărtări uitate,
îţi mai şterge urma-n care am tot rămas –
anotimpul ăsta asta cu-ale lui duminici
despleteşte verde fiecare ceas
şi te uit – mireasma asta călătoare
dincolo de tine ţipă a poem.
printre ierburi ‘nalte mângâie lumina
clipa cursă-n rană când nu te mai chem,

şi te uit sub pleoapă şi te uit in gând
şi te scot din mine inimi despicând
şi te șterg din toate câte nu-şi au rost
şi te scurg din aripi ca şi cum n-ai fost.

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

22 ianuarie 2019

Mariana NISTOR: Lacrima

Lacrima

Prea tăcută
Și prea târzie ninsoare îmi ești,
Într-o prea devreme iarnă…
O lacrimă rătăcită,
Fără identitate,
Se așează
Obosită de dor
Și tristețe
În privirea ta…
Când vei simți toată iubirea,
Suspinul,
Strigătul ei mut,
Poate o vei plânge tu
Pentru mine,
Pentru elegia nesfârșită a
Visului neîmplinit…

––––––––-

Mariana NISTOR

(Pseudonim Măriuca Miriam)

22 ianuarie 2019

Dan MORARU: Trubaduri…

Trubaduri…

Când vii și treci, porti raze reci,
Nu mă găsești, eu vin când pleci.
N-avem răbdare să iubim,
Suntem pe drum ca doi străini…

Și căutăm cuvinte mute
Care să spună doruri multe,
Și ne croim pe drum cărare
Nu ne-ntâlnim, nu avem stare…

Dar timpul n-anvățat s-aștepte
Și nici nu știe să ne ierte,
Zadarnic îl rugăm să uite
C-am provocat doar doruri multe…

Și stăm din nou în așteptare
Tot alergând pe-acea cărare…
Și ne-ntâlnim întâmplător,
Și iar fugim cu-al nostru dor…

Hai iarnă… vino și ne cheamă
Și doar îngheață-această rană…
Tu-mi spui din când în când c-ai vrea,
Dar n-avem timp și n-am putea…

Preocupați de ce-i în lume
Nu avem timp, nu avem nume,
Și nu mai scriu nici jurăminte
Și-ți spun acum printre cuvinte …

Nu vezi… noi suntem trubaduri
Și împărțim aceste lumi,
Tu cauți viață în deșert
Eu numai muza ce-o aștept…

Și poate tu vei fi cândva
Cea care-mi spune inima,
Și vei fi viața din deșert
Și poate… muza ce-o aștept…

—————————

Dan MORARU

23 ianuarie 2019

Vasile COMAN: Testament

Testament

Dacă inima-mi înceată
Va-nceta pe veci să bată,
Îți las scris…aşa să știi
Ale mele poezii…

Și atunci când în pământ
Mă adoarme al meu Sfânt,
Să privești tainic în jur
Poate vezi al meu contur.

Aminteşte-mă și plângi
Sau iubește-mă și râzi
Și dincolo de orice somn
Să rugăm Bătrânul Domn

Ca în huma cea străină
Să nu îmi găsească vină
Că nu-i om fără-ncercare
Și nici rază fără soare.

Pieptul şi-ale mele mâini
Necăjite prin străini
De-acum se vor odihni,
Pământul le va iubi…

Mă va plânge-ncet, cu milă
O străină de copilă,
Trandafir imbobocit
Cu dureri spre infinit.

Şi-n odaia neştiută
Inima-mi va sta tăcută
Fără de nici un cuvânt
Doar tăcere…şi pământ..

26 mai 2017 Ploiești

——————————–

Vasile COMAN

Zenovia PRIBOI: Tu ai un fel…

Tu ai un fel…

Tu ai un fel al tău de-a fi,
ce mă intrigă și mă-ncântă,
tu poți să-mi prefaci noaptea-n zi,
și ziua s-o faci noapte-adâncă!

Tu îmi ești dulcele-acrișor,
ești tocmai cum îmi place mie,
când îmi șoptești vorbe de dor,
ochii-ți lucesc a nebunie!

Dar nebunia ta îmi place,
mă mângâie și mă-nfioară,
m-aruncă-n stele și mă face
puternică… nu mă omoară…

Și uneori parcă mi-e teamă,
căci totul duci la paroxism,
privești în jurul tău cu teamă
din viață-ți faci un aforism!

Dar îmi ești drag… cu îndoieli,
cu frământări și dor de mine,
azi te iubesc mai mult ca ieri,
și sigur… mai puțin ca mâine!

————————

Zenovia PRIBOI

22 ianuarie 2019

Corneliu NEAGU: Jurământul

JURĂMÂNTUL

Venea încet apusul pe umbra răsfirată
a fagului sihastru din vârful unui deal,
la marginea pădurii se auzea deodată
o doină neștiută, din cântec de caval.

Ajunsă mai aproape de dorurile mele,
trezite fără voie din somnul fără vis,
readucea în cuget doar amintiri rebele
rămase îngropate la margini de abis.

Călare pe o rază, scăpată dintre creste
din luna adormită pe colțul unui dâmb,
soseau la dată fixă cu tainica poveste
a clipelor jerfite pe jurământul strâmb.

Se spune în poveste că vajnica ursită,
venită să citească înscrisul prorocit,
plecase fără veste, sedusă de-o ispită,
lăsând-ne uitarea pe ce n-a fost rostit.

Inscrisul fără nume, rămas în amintire,
mă bântuie întruna c-un dor nemărginit,
când orele rebele mă cheamă în neștire
la neuitata plajă pe care ne-am iubit.

———————————————–

Corneliu NEAGU

23 ianuarie, 2019

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Rondel chemare…

Rondel chemare…

e-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire…
Templu din fulgi de nea, petale de argint,
Înalţ sub cer cu geana în trezire,
Este speranţa mea, să vii să te alint.

Când zorii iar apar cu limpezire,
Lăsând în urmă-o stea-n culori de hiacint,
Te-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire…
Templul din fulgi de nea, petale de argint.

Lăcaş ţi-oi face-n el pentru iubire,
Iar corpul tău să stea pe albe flori de mirt.
Cuvintele n-or bea din cupa cu absint,
Ci vor goli pocal de împlinire.

Te-aştept, iubite-n alb de-nzăpezire

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

23 ianuarie 2019