GEORGE Anca: Hi Clarel

mă împlimb înnourat

musicului nespărat

parcului înstrăinat

de Streinu nepăzit

de De Gaulle neciuruit

mai o gheață la topit

din răcire încălzire

haruspiciu engolpire

vindecări de sodomire

iubire pură la azil

țânci mângâie alzheimer

bătrâni ghicesc în palmă

zăpada de afară

iluzie momentului

uitatare mormănită

pe cărare călător

țara vremurilor cui

cine vede nu mă crede

ce să mai oprești un pas

Eminescu bătrân strein

De Gaulle fără mustață

cocorii lui Valmiki

zburându-ți zidurile

în desperechere

se pare că femela

masculul se ucide

compune epopee

aștept catagrafie

tranșată morunie

în delta dunărie

părinți pe veresie

patrie pe chirie

Târgoviște vâlcie

dictată colivie

pereche porumbie

masa scriitorie

Trastevere zgurie

chemând nepărtășie

o mie nu și mie

se stă-n urbe vorbie

expresă mârlănie

Arghezi parinie

iar pline ghilotine

Continue reading „GEORGE Anca: Hi Clarel” →

Ion DEACONESCU: Dincolo de lume

Fotografie de Germain Droogenbroodt

Dincolo de lume

Poetul n-o să uite niciodată
Rădăcinile focului
Și ale luminii cuvântului.
Ochii lui dilatați de uimire
Văd dincolo de lume
Și de neliniștea zorilor.
Pe țărmul inimii sale
Naufragiază eternitatea.

Ion Deaconescu, Romania (1947)
Din ciclul „Grădina din pustiu” (1997), volumul ”Ferestre Zidite”, 2015, Ed. Grinta, Cluj Napoca

Lia RUSE: Februarie în joc

FEBRUARIE ÎN JOC

În jocul iernii zilele-s bătute pe-o salbă

Îmbrăcate-n învolburate mătăsuri grele

Şi bolta amorţită se-nfaşă-n blană albă

Să-i ţină-n izolare de cald şi de tăcere.

Steluţe pufoase te-opresc în loc, de vrei să treci.

Nehotărâtă, privirea se-nvârte printre fulgi,

În timp ce se chirceşte-n ochi, de-atâtea lacrimi reci,

Lumina în haină nouă (de-abia de poţi s-o smulgi).

Printre sitele iernii se zbat flori de narcise!

Creşte pământul surpând goluri în albe spume…

Aburii se sparg lunecând pe aripi de vise,

Măcinaţi, în roţi de timp, pun sechestru pe lume.

Printr-un şir de vocale, înalţ-o rugăciune,

Alergând, vântul. Face şi câte-o mătanie!

Sculptat în argint, spaţiu` ia formă de minune

Aură lucind pe fruntea lunii februarie…

……………………………………………………………

Această-arhitectură măreaţă stă să cadă

E mai mult imagine în nimicul de afară!

Sărbătoarea lumini este azi în zăpadă!

O, privirea ta, din nou, în inimă-mi, coboară…

————————————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

5 februarie 2019

Nina TĂRCHILĂ: Voi putea?

Voi putea?

voi putea eu să-ți șterg ochii vreodată de ea,
de cea prea iubită înaintea mea?
vei putea tu să mă ștergi vreodată de el,
de cel care mi-a fost peste ceilalți altfel?
de cei care dor ne vom putea vreodată desprinde
în numele unei primăveri abia pâlpâinde?
vom putea oare pe curat să renaștem un ceas
în care să ne fim tot ce ne-a mai rămas?
suntem atât de goi în rana luminii
și-atâta sânge pătează-n jur mărăcinii!
e-un plâns care latră-n poartă … l-auzi?
colții lui sunt puternici și cruzi!
voi fi eu destul cât să-l opresc să ți se scurgă-n artere
când mărturiile toate despre mine-o vor cere?
sau poate totul este deja definitiv ca o cruce uitată
la care nimeni nu merge să-ngenuncheze vreodată …
voi putea eu să-ți șterg ochii vreodată de ea,
ca apoi în lumină inima să mi-o poți vedea?

privindu-te, spaimele mi se decojesc de pe oase …
răsăriturile sufletului sunt atât de frumoase!

——————————

Nina TĂRCHILĂ

Timișoara

5 februarie 2019

Anna-Nora ROTARU: Viața-i un joc…

VIAȚA-I UN JOC…

Ce-i viața asta… când dulce, când amară…
Unii au preaslăvit-o-n vers și-n cânt…
Alții, în deznădejdi o blestemară,
Că strâmbă le-a fost calea ce urmară,
Destinul primit i-a doborât și frânt,
Ca trunchiuri la pământ…

Unii și-au dus viața-ntr-o desfătare,
Fără obstacole, stânci și buturugi…
Mers-au pe roate, fără frământare,
Neștiind ce-i răbdare și așteptare,
Ca tine, sărmane, cu temenele, rugi,
Că vrând, nu poți să fugi…

Ne-ncearcă uneori mare cruzime…
De sus amenință baltaua ca blestem…
Casa goală, masa cu-apă și azime,
Nu cu ospățuri, ca la burghezime,
Alți nemuncind, ascunsi după sistem…
S-au rugat la ce totem ?

„Ce poți face azi, nu lăsa pe mâine”,
„Că-n mâna ta e viața, s-o faci cum vrei”…
Cum însă, când pe masă nu e pâine,
Când traiul hărăzit e-aceluia de câine ?
Zeul nostru-i mai prejos, ne lasă singurei,
Pe umeri cu saci grei ?

Cum ne joci Tu, de-a viața și de-a moarta ?
De-ajunși la Tine, vom fi primiți în Rai ?
Paradis ne-o fi, când vei deschizi poarta ?
De ce ne naștem, de-i blestemată soarta ?
Aicea lasă-ne să ne bucurăm de trai…
Nu știm de-n ceruri e serai…

—————————–

Anna-Nora ROTARU (PAPADIMITRIOU)

Atena, Grecia

5 februarie 2019

Maria CĂLINESCU: Ramuri de lumină

Ramuri de lumină

Pe-o brumă de visare se-opreşte luna plină,
Orbită de-ntuneric, când aştiri o alină,
E-o pală de feeric, deplină despletire,
O revărsare-n flăcări, divină împlinire.

Nemărginirea vremii sculptează în tăcere,
Din taina ei virgină, fuior de fericire,
Ea tulbură oceanul de marmură albastră,
Şi pune în mişcare şi umbra cea sihastră.

Calde splendori brodează-n puntea care leagă doi,
Un trubadur fidel e cerul, îi alintă-n ploi,
Iar, plânsu-i ca o vrajă-n văpaia raţiunii,
Se stinge în iubirea, străină pentru unii.

Când s-or aprinde stele urzi-vor bolţi senine,
Ramuri de lumină s-or răsfira blajine,
S-or naşte iar, învăluiţi de mantii îngereşti,
Hrăniţi de-un gând frumos, ca-n lumea plină de poveşti.

S-or risipi ca umbrele, cu aripi ca de lut,
În pământeana viaţă, ce are un început,
Şi-or face dăpost din timpul trecător
Să fie în veci părtaşul, de dor, vindicător.

Vor îngheţa vechi temeri, în iarna ce-o să plece,
Timpu’ o rămâne-n loc, pe unde, ea va trece,
Iubirea-i secondată de caste jurăminte,
Ea, nu este un joc, e visul sfânt, cuminte.

———————————

Maria CĂLINESCU

5 februarie 2019

Pictura: Corina Chirila

Gheorghe PÂRLEA: Ninge

NINGE…

De-ar ninge odată
peste griul din gând,
peste viaţa-mi uitată,
un boţ de pământ
adăstat de-un mormânt.

De-ar ninge odată
peste biata-mi ogradă,
o punte de humă
peste care încă mai las
urme şi glas,
arsură de brumă.

De-ar ninge,-n sfârşit,
aş uita de pământ
frământat, tăvălit,
numai bun de zidit
într-un gol de mormânt.
***
Dar iată că ninge
şi-obida îmi stinge,
nici urmă de lut,
nici gând de durut…
Să ningă, să ningă,
obida să-ți stingă,
biet pumn de pământ,
vremelnic cuvânt,
vremelnic cuvânt…

———————————

Gheorghe PÂRLEA

5 februarie 2019

Nastasica POPA: Înveșmântată-n tine

Înveșmântată-n tine

Obraznice cuvinte…le simt sălbăticia,
Mă-n cătușează-n patimi, îmi leapădă veșmântul,
Fiori mă scaldă-n vene, săruți și-ți iei avântul,
Pe nuri, pe gât,pe coapse… Ți-ador năvălnicia!

Îți iert și lăcomia pornirilor nebune,
Îmi arde lutu-n flăcări, înveșmântată-n tine,
Îți voi ierta privirea în rugile creștine,
Cer nopților Celine în „bis” să mă răzbune.

Sub istovite vise și amnezii nocturne,
Să-i cazi în plasă minții, să-ți între doru-n oase…
Și-n nopțile ca zmoala să zbori prin Nebuloase
Să fiu doar eu cu tine,prin stele taciturne.

Să curgă amoru’ fluviu și-o brumă de răcoare
Să n-atingem pământul,sa fim noi lumi stelare.
Să nu mai bată vântul… sa fim doar o suflare,
Cometă arzătoare în trup să ne strecoare.

——————————-

Nastasica POPA

5 februarie 2019

Alina CRISTIAN: Poesis

Iubire fără anotimp

Într-o zi de vară ne scăldam împreună
Tu în privirea mea, eu în privirea ta…
Curcubeul făcea o punte-ntre noi
Și, deși eram doi, aveam o singură inimă
Un singur gând, și-același dor de neoprit.
Când vara era pe sfârșite, încă ne scăldam
Eu în privirea ta, tu în privirea mea…
Gândul era la fel de călător, arzător
Însă, dorul era mult mai sfâșietor.
Într-o zi de toamnă, frunzele spulberau,
Amintirile noastre, speranțele noastre…
La capătul drumului se afla iarna
Era încărunțită ca tine, ca mine.
Într-o zi de primăvară începuse povestea cu noi
Și cu fiecare anotimp, iubirea creștea, creștea…
Într-o zi, când nu vor mai conta anotimpurile
Iubirea ar putea pleca departe
Dar eu voi aștepta alte anotimpuri cu noi.

Refugiul

Inima ta îmi e refugiul
Când ploile încep s-apară
Eu mă strecor la tine iară
Iar tu-mi pecetluiești sărutul

Și-l port așa, mereu pe buze
Și inima-mi iarăși dansează,
Iar soarele îmi desenează
Un curcubeu, să mă amuze.

Iar gândul vinovat oftează
Când dorul vrea să îl supună,
Însă, privirea-ți vrea să spună
Că dragostea mereu veghează

Atentă la orice-ntâmplare
Nu lasă dorul să câștige
Se înarmează cu răbdare
Și cu credință, va învinge

Orice obstacol ce-i în cale,
Orice râu de lacrimi amare
Iubirea va-mpleti o punte
Ce va străbate orice mare.

Iubirea ta e numai zâmbet
Iar după o zi de ploaie deasă,
Când sufletul mi-e iar în ceață
Naufragiez la tine-n suflet.

Continue reading „Alina CRISTIAN: Poesis” →

Emma POENARIU SERAFIN: Te plâng prin mine Țară !

Te plâng prin mine ȚARĂ !

Din trupul tău azi țară s-au hămesit alți lupi
Și corbi-n întuneric te-au sfâșiat în ghiare,
Strânge-ți din ape bine, încet să nu le rupi
Și fă-ți din munți, ori alte, ori vrednice picioare.

Ți-au smuls bourul stemei și l-au legat la jug
Și l-au forțat la muncă, să-i rupă glia osul,
Apoi i-au luat pielea …sărând-o peste rug
Pentru-a ascunde furul până-a cânta cocoșul.

Cu Dunărea pe poale, făptura ta privea
Cum dealul se răsfață, cu pletele din vie
Și lacrima-n câmpie largi holde secera
Pe trupu-ți dodoloață, ce n-o să mai învie.

Te plâng prin mine țară și nu-i întâia oară
Izvoarele din munte, demult curg în gemut.
Văd un străin pe stradă, prohodu-ți la vioară
Și mă întreb: Cum țară, în mine-ai încăput?

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

4 februarie 2019