Ramuri de lumină
Pe-o brumă de visare se-opreşte luna plină,
Orbită de-ntuneric, când aştiri o alină,
E-o pală de feeric, deplină despletire,
O revărsare-n flăcări, divină împlinire.
Nemărginirea vremii sculptează în tăcere,
Din taina ei virgină, fuior de fericire,
Ea tulbură oceanul de marmură albastră,
Şi pune în mişcare şi umbra cea sihastră.
Calde splendori brodează-n puntea care leagă doi,
Un trubadur fidel e cerul, îi alintă-n ploi,
Iar, plânsu-i ca o vrajă-n văpaia raţiunii,
Se stinge în iubirea, străină pentru unii.
Când s-or aprinde stele urzi-vor bolţi senine,
Ramuri de lumină s-or răsfira blajine,
S-or naşte iar, învăluiţi de mantii îngereşti,
Hrăniţi de-un gând frumos, ca-n lumea plină de poveşti.
S-or risipi ca umbrele, cu aripi ca de lut,
În pământeana viaţă, ce are un început,
Şi-or face dăpost din timpul trecător
Să fie în veci părtaşul, de dor, vindicător.
Vor îngheţa vechi temeri, în iarna ce-o să plece,
Timpu’ o rămâne-n loc, pe unde, ea va trece,
Iubirea-i secondată de caste jurăminte,
Ea, nu este un joc, e visul sfânt, cuminte.
———————————
Maria CĂLINESCU
5 februarie 2019
Pictura: Corina Chirila