Ioana CONDURARU: La mulți ani, oameni dăruitor de frumos!

La mulți ani,
oameni dăruitor de frumos!

 

                                                         (Cu recunoștință pentru cei ce dăruiesc
                                                                fărâmă din suflet prin scrieri și dăruire).

 

 

O perlă
pe blazon de cuvinte
tu, care hrănești frumusețea
prin psaltirii sfinte.
Tu care din eternul înțelepciunii,
ți-ai făcut scară din șoapte idilice
punând pată de culoare pe lumea confuză,
un crin la poarta mocirlită a sărăciei,
dăruind minunată muză.
Te-ai născut din astrul enigmatic
luminând într-o lume de intregi,
ridicând pe cerul vieții frumusețea inocenței,
aprinsă în candeli de dor
iar transfuzia iubirii,
ai realizat prin zâmbet de floare
și fluturi ce roiesc prin gânduri,
contopind universul in visuri stelare.
Așa ai devenit perla vieții,
ai devenit cânt inseparabil
pentru sufletul îndrăgostit
alungând ceața,
mergând pe calea nemărginirii
pentru adevărul incontestabil.
Cum ar fi existat viața fără scriitor,
fără poet,
fără oameni care scriu stelelor
iubirea nesfârșită!
Fără muza care îneacă amarul
în elocența gândurilor minunate.
Cum ar înmuguri amorul
pe crengile sufletului în nopți fermecate!
O perlă, un mărgean
la margine de rânduri,
presărate ades într-un roman.

———————————-

Ioana CONDURARU

3 martie 2019

 

Anatol COVALI: Ca ereţii

Ca ereţii

 

Daţi foc la cuvinte,
să ardă intense
pădurile dense
din propria minte,

căci numai fierbinte
un gând plin de sens e,
învinge ofense,
atinge-orice ţinte.

Cât timp doar adie
prin frunze frământul
ideii, cuvântul
nu are tărie

şi-acea bărbăţie
ce mistuie-avântul
din care ţeşi vântul
ce-l vrei vijelie.

Tuşiţi de vă vine
când fumul vă-neacă.
Curând o să treacă
şi jar veţi obţine.

Din el orişicine
e liber, în joacă,
luceferi să facă
sau stele meschine.

Topiţi toţi nămeţii
din orice dorinţe,
visaţi biruinţe,
sens nou dându-i vieţii,

sfărmaţi toţi pereţii
zidiţi pe voinţe
şi din suferinţe
zburaţi ca ereţii.

————————————–

Anatol COVALI

București

3 martie 2019

Nicolae BĂLȚESCU: Imn Poeziei!

Imn Poeziei!

 

Poezie! Eşti veşnic conflict
Între suflet şi trupul de lut…
Eşti Scara spre Cerul
Albastru, înstelat,
Inversiuni de cascade,
În slove, în cantate
Ridicate spre Înalt,
Înspre Lumină.
Eşti avântul curat
Al Iubirii în Etern Absolut,
Spre Culmi, armonii, libertate.

Poezie! Eşti suflul
Uranian şi ecoul Lirei,
Crez verbal al Frumuseţii,
Al Nostalgiei, al Suferinţei
Şi al Alinării
În vers Vulcanic
Şi în vers Zidit
Pe unduiri, vibraţii,
Tresăriri senine,
Efervescente,
În sunete de bronz monolit,
Curate, cristaline,
Curgeri de cuvinte
În şuvoaie şi torente,
Când zbuciumate
Şi când lente.

Poezie, ritm al adevărului,
Iubirii şi dreptăţii în cuvinte,
Predecesoare a simţirii
Şi mladă a desăvârşirii!
Poezie, eşti prima dimineaţă
A lumii şi a omenirii,
Eşti grai de suflet,
Muzică sublimă
În veşnicul veşmânt
Al purităţii din Olimp,
Calea în transcendent,
Culoarea exprimării
Ce-i dincolo de spaţiu
Şi de timp.

 

Vă felicit cu această Zi Frumoasă, dragi prieteni, cei care cu dragoste Către Cuvânt și prin Cuvânt spun și promovează Adevărul, și cărora Graiul Sufletului le este Poezia! Vă doresc tuturor să acceptați Primăvara și să purtați pururi în suflet!

———————————-

Nicolae BĂLȚESCU

Chișinău

Florin-Cezar CĂLIN: Poeme de dragoste

O situație nemaiîntâlnită…

 

Aș dori să-ți uit iubirea ce mi-ai picurat-o-n suflet,
… și să sting al său jăratec care arde-n el mocnit.
dar tu ai trezit în mine, dragostea, cu al său tunet,
… fulgerând a mea speranță … lucru nemaiîntâlnit.

 

”- Oare crezi că-mi poți răpune visul încă mânios?”,
(fără să diseci secunda … zvonurilor ne-mplinite!).
„- Oare va mai fi vreodată tot atâta de frumos?”
… gândul ce atinge clipa viselor … nedefinite.

 

Văd că-mi controlezi destinul (lucru practic imposibil),
… dar și cerul meu de vise … sau chiar ultimă dorință.
(tot ce am crezut cândva … astăzi e neverosimil),
… o sinapsă ce-a fost ruptă, într-o mare suferință.

 

Sufletu-mi de lut tectonic dus în galaxii de stele,
… simt că îți imită visul … încă în convalescență.
… sărutările divine … toate dorurile grele!,
sunt de-acuma nostalgii sau cu mine-n concurență.

 

Tu n-ai vrut să fii stingheră dară nicio primadonă,
… ți-ai dorit să fii delictul … strecurat, mie în viață.
(pentru alții … tratament, dar făcut cu beladonă!),
permanent, definitiv … altfel (ce-ai făcut) … îngheață.

 

Aș dori să-ți uit iubirea ce mi-ai picurat-o-n suflet,
… și să sting al său jăratec care arde-n el mocnit.
dar tu ai trezit în mine, dragostea, cu al său tunet,
… fulgerând a mea speranță … lucru nemaiîntâlnit.

 

P.S. beladonă = medicament din frunzele și rădăcinile mătrăgunei.

 

 

Semnele vitale ale burlăciei…

 

– Am văzut cum nemurirea, prin puterea-i de dragon!,

… pune fericirii mele … coronița ei … de stres.

… leagă visele-mi în ceață … la condiția de Om,

cu sudoarea parfumată a ”dorinței” de aleas.

 

– Am tot alergat prin viață, uneori pe contasens!,

(fluturi de speranță, negri, mi-au fost veșnicul blestem).

… am fugit mâncând pământul … galaxiile din mers,

însă dragostea-ți perenă a fost (clar) al meu totem.

– Te-am închis în beciul mării ca să-mi odihnesc eu visul!,

… căci mi-e milă de aceia … care-și trag prin el năvodul.

(și-n femeia-heruvim) … ce și-a consemnat alesul,

… în Scriptura Căsniciei, (care-i va cânta prohodul).

… am propus la suicid, vise, gânduri sau cuvântul,

”- M-am născut chiar matinal numai să nu-mi fii ispită!.

… dar pe stada nemuririi … tu mi-a devenit mormântul,

ori speranța pentru viață … și posibila iubită.

 

– În dicționarul vieții, am citit precum un orb!,

… și am șters din constelații … visul tău de calendar.

(însă m-am împotmolit … și-acum rabd ca bietul Iov!),

… tot ce soarta disperată, a jurat pe-al tău altar.

Am sperat că n-o să-mi iei chiar și bruma de speranță,

… țipătul ce frânge osul … zilelor celibatare.

(picătura demnității … care și-a păstrat prestanță),

până-n clipa când iubirea mi-a luat … semnele vitale.

 

 

Convingerea femeiască…

 

– Dacă într-un timp anume … nu-ți găsesc eu liniștea!,
… iartă-mi disperarea nopții ce sărutul ți-l atinge.
… când eu nu voi fi acolo … nici măcar nu întreba!,
de ce lacrima-mi uscată, sentimentul îți tot plânge.

– Am dat de băut uitării, să rămână fără tine!,
… să te piardă în neant și-n clepsidra cu iluzii.
… să nu-ntrebe de ce doru-ți, mă dorește doar pe mine,
iar în detrimentul sorții, să facă mereu confuzii.

Inima-mi (cândva de piatră) bate … tunet în furtună,
(pentru tine și iubirea … dedicație a firii!).
chiar dacă stropii de ploaie udă (semn de vreme bună),
… sentimente de obidă … sau secretul nemuririi.

– Dragostea îți malignă, canceroasă, eu pot spune!,
… un complex de îndoieli, într-o stare de iubire.
chinul lacrimilor grele … stresul nopților peline,
… adunate sistematic … în pocal de fericire.

Tot trecutul tău ambiguu, astăzi pare pueril,
(un conglomerat de fapte … înzestrate cu tăcere).
… chiar nevinovate lacrimi, scurse-n ochii de copil,
și-ai divinității tale … când îți cer o mângâiere.

– Astăzi dacă ceru-ți plânge … tu să nu te întristezi,
… fiindcă-s lacrimile noastre, lacrimile bucuriei.
… în curând ai să răsari, precum soarele-n livezi,
punând capăt disperării sau minciunii, agoniei.

– Dacă într-un timp anume … nu-ți găsesc eu liniștea!,
… iartă-mi disperarea nopții ce sărutul ți-l atinge.
… când eu nu voi fi acolo … nici măcar nu întreba!,
de ce lacrima-mi uscată, sentimentul tău convinge.

 

Convalescența unui moment culminant…

 

– Inima-ntreabă de tine! Ce ar trebui să-i spun?!,
(că ești zorii zilei mele … ce mi-au năvălit pe frunte?).
… sau că-mi ești un răsărit (nu baloane de săpun),
unde practic nemurirea … nu prea mai are cuvinte.

… ești neantul meu divin, revărsat dintr-o clepsidră,
sau un râu imens de foc care nu-și știe izvorul.
… trandafirul de lumină … încuiat într-o firidă,
ori motivul meu atroce, pe care-l suportă dorul.

Când oftezi, simt cum îmi smulgi sufletul din rădăcină,
(vise le prefaci în stele … sufocate de-așteptare!).
ai pornit războiul minții și dezastrul în minciună,
… iar iubirii ne-ncepute, nu prea îi găsești scăpare.

– Mă cam fâstâcesc în gesturi, unele chiar amețite!,
… și pășesc în prag de seară peste punțile-ți nătânge.
(cred că m-asaltează gânduri … momentan, neavenite)
dacă în amurgul serii visul nostru încă plânge.

… frângi în mintea ta trecutul care tot mai lăcrimează,
(cu intenții de neant … pregătite dinainte).
… visul meu în al tău gând simt cum doru-ți îl prizează,
pregătind în noi demersuri pentru multe jurăminte.

Continue reading „Florin-Cezar CĂLIN: Poeme de dragoste”

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu: Vino, primăvară!

Vino, primăvară!

 

Dimineața cade
în ceașca de cafea
gândul hoinărește
floare de zorea,

iarba își arată
mugurii de ied
prin grădini de zarzăr
zorile se pierd.

Vino, primăvară,
poarta-i descuiată
doar la casa albă
lacătul se-arată.

Trece Anotimpul
suspinând prin mine
azi în gara veche
trenul nu mai vine,

nu mai iese mama
tata-i prin grădini
îi aud oftatul
printre mărăcini.

Vino, primăvară,
porta-i descuiată
se pierd pe potecă
pașii mei de fată.

                                                   Dunia Palangeanu/Giurgiu

 

ADIO, IARNĂ !

 

Te las cu bine , Iarnă minunată ,
Mi-ai dat pe îndelete ce-am dorit ,
Înfășurat în mantia-ți bogată ,
Eu m-am simțit prin tine împlinit.

Cu lupii tăi eu am plecat la stână ,
Ne-am înfruptat din sutele de oi ,
Până ce ziua noaptea o îngână
Și sună blând păstorul din cimpoi.

Am mers pe lacuri albe , ferecate ,
Ne-am petrecut cu pașii înghețați ,
Pe aburul dihaniilor din sate ,
Noi ne-am întors de chicuri presărați.

Când viforul s-a întețit sălbatic
Și vinul fiert prelins-a pe gâtlej ,
Încoresetați de gustul lui tomnatic
Ne-am amintit de strugurii din vrej.

Tu lași acum în locul tău o alta,
Pe care nu știu de o voi iubi…
Ca sculptorul ce își aruncă dalta
Când Galateea, în fine, se ivii….

                                                       Cosmin – Ștefan Georgescu/Paris

—————————————————–

Dunia Palangeanu&Cosmin Ștefan Georgescu

Giurgiu – Paris

3 februarie 2019

Ioana CONDURARU: Poezia

Ce clipă picuri inimă,
Pe versul unui răsărit!
Penița ta din ciutură,
Dă apa vieții pe pământ.

Tremuri la gândul întristat,
Aşterni pe foaie șoapta lui
Cu gândul cald şi adorat,
Popasul dorului dintâi.

Creezi frumoasă poezie
Din muza care te încântă,
Înalți spre cer o armonie
Şi pui esență pe lăută.

Eu visez un val de mare,
Tu mă ademeneşti mereu,
Să-not īn clipa-nşelătoare
Ce dă al vieții crud ecou.

Dar unda la mal mă aduce
Pe aripa muzei adorate
Şi din mirajul care-nvinge,
Pe rânduri pune nestemate.

Din rima dulce ca o fragă,
Cu drag iau versul miruit,
O poezia sfântă, dragă
Pentru eternul fericit.
21-02-2018

———————————-

Ioana CONDURARU

Emma POENARIU SERAFIN: La mulți ani confrați de condei !

La mulți ani confrați de condei !

 

Dragi poeți, de pe Pământ ori nori
Vă scriu la toți, astăzi la post-restant
În timpul nostru , timp halucinant
Adună-ți scrisul, prin cuvinte…dori…

Degeaba scrii pe dune în dşsert
Ori peste Soare, peste răsărit
Cuvântul tău, e lamă de cuțit
Nu-l ascuți, că doar aşa te iert….

Vezi, dalta ta, te-nscrie printre arte
Cu vârful penei daltă din granit
Sculptează-zi numele de stea,pe Infinit,
Și poart-o-n sân, ca alții pașapoarte!

Cu jepul rupt, și fără bani
E ziuă ta şi: ,, La mulți ani! ”

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

3 Martie 2019

Olga VĂDUVA (Grigorov): Seva cuvântului

SEVA CUVÂNTULUI

 

Condeiul, încărcat de gânduri,
zace în mâna mea , tăcut.
Cerul, revarsă curcubeul dimineții
peste orizontul senin,
ochii culeg cioburi de lacrimi
așteptând o scânteie vie.
Încerc să-mi limpezesc vălmășagul de gânduri
împletite în firul memoriei,
arunc doar o privire în hăul fântânii,
dăltuită în granitul sufletului stingher,
întrezăresc izvorul nesecat al slovelor…lăcrimând.
Picături de adâncă smerenie și credință,
se strâng în călimara tainelor…
Un înger fără nume
mă rotește
prin spirala infinită a iubirii,
simt o tresărire în adâncul inimii…
E seva cuvântului!

———————————–

Olga VĂDUVA (Grigorov)

3 martie 2019

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Tainice repere

Tainice repere
                                        (după Psalmul 50 al lui David)

 

Mare să îți fie mila Ta, Doamne,
Cât de multe sunt ale mele greșale!
Păcatul meu la picioarele Tale,
Lacrimi vărsate pun azi să-l condamne.

La Tine-am venit cu păcat ancestral
Și ți-am tot greșit prin păcat nedorit
Ori necunoscut, prea ușor săvârșit,
Prin Triadă Sfântă să-l ștergi Magistral!

Cunoașterea Ta sufletu-mi va spăla:
– Picuri de isop peste fruntea mea,
Suflet ce se-mbracă-n mantie de nea –
Iertarea-mi nimic n-o va egala.

Cuvântu-mi deschis, către-a Ta voire,
Sufletu-mi hrăni-va și-mi va adăpa.
Duh Sfânt în cunună Ține-n mila Ta
Har în om ales, cale-n mântuire.

Mult îmi voi înmulți talanți ce mi-Ai dat.
La cel rătăcit drum îi voi deschide
Prin Cuvântul Sfânt, întru-a se decide
Capul să coboare pentru-a fi iertat.

Gândul luminat și inimă plină,
Zid de biruință pentru renegat,
Să nu mai strecoare urmă de păcat
Unde avea ieri intrare deplină.

Inima-nfrântă Domnul o ascultă,
Duhul smerit nicicând nu l-a urgisit.
Prinosul jertfit fi-va bine primit,
Slavă se cântă-n ofranda plăcută.

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

28 februarie 2019

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU: Noi poeţii

Noi poeţii

 

Pe cerul stins în noapte se-aşează diamante,
Şiraguri de lumini sclipesc pe zarea largă,
Cu astre înţesate în doruri fascinante
Gânduri ursind prin cer, în depărtări aleargă.

Din colţuri şi cotloane poveştile se-adună
Zburdând apoi pe foi în dansuri pătimaşe,
Culegem fructe coapte din merii de pe lună
Şi ne-nfrupăm din cer cu stele nărăvaşe.

Idile cu scânteie aşternem pe hârtie
În constelaţii noi pătrundem cu sfială,
Nemărginirii noastre îi cernem armonie,
La vis de nebunie, pe stih punem beteală.

Însângerăm apusul cu flăcări colosale
Sau răsărituri reci la umbră de lumină,
Când respirăm cuvântul din urne abisale
Stafiile în noi, se plimbă fără vină.

În bezna ce se-nţeapă în zâmbetele lunii
Visele noastre ard pe ruguri de speranţă,
Ne adunăm puterea din spaima ficţiunii
Să evadăm din noi în altă circumstanţă.

Şi încercăm să scriem cu paşi noi pe cărare
În clipa de hazard ce trece fără teamă,
Ne fâstâcim adesea când sărutăm o floare
Dar zâmbetu-i candid înspre neant ne cheamă.

——————————

Ştefan Doroftei DOIMĂNEANU

3 martie 2019