Sfârșim ca fiind Luminii…rațiunea cu puroi
O calamitate-i soarta așteptării ce ne suflă
Peste răni cu motivarea decernărilor la dor…
De atâta întristare marea valurile-s umflă
Din adânc cu acceptarea chinului că te ador.
Mă răzgâie nepătrunsul gândului supus de funii
Ce-și acordă cu-al meu simț o posibilă-evadare…
Ochii mei varsă poeme ce în ciudă-i fac furtunii
Curățându-te de vină, de regrete sau… trădare.
„Pescărușii sunt reflecții vorbelor de-mpăciuire”
Mi-ai șoptit pe când furtuna n-avea cale către port…
Însă spune-mi ce-i tăcerea dacă nu nelegiuire
Ori pedeapsa ce împinge o speranță la avort?!
Ce preasfântă consolare te mângâie când ți-e pieptul
Înglodat în datoria unui puls sinucigaș?
Pentru care stângăcie timpul își arogă dreptul,
De-a ne contura absurdul pe al zilelor răvaș?
Ne vor putrezi-n retine fericiri neîntâmplate
Peșteri fără de ecou amândoi vom deveni…
Am dat credit să ne lege patru aripi „mutilate”
Aroganța că tristețea nouă ni s-ar cuveni.
Uite prapurii minciunii cum iau naștere din cuget…
De când lași însingurarea să te facă adăpost!
Poți fi surd când Veșnicia își dă rostul pe un muget
Să-ți prezinte prăpădirea ce ne paște fără rost?
Saltimbanci suntem dar rangul egoismului e cârma
Vasului ce ne conduce către-un țărm cu falși eroi…
I-am mânjit Dumnezeirii și emoția și urma
Şi sfârșim ca fiind Luminii… rațiunea cu puroi.
——————————
Ella IAKAB
14 martie 2019
