Pășind, îți fâlfâie voalurile-ți cernite,
În surdină gemi și parc-ai căuta ceva…
Îți simt durerea în privirile-ți mâhnite,
De vise, doruri neîmplinite și lihnite,
Că, poate în urma ta rămas-a cineva,
Amarnic plângând pe undeva…

Foșnesc frunzele moarte sub pașii plăpânzi,
Trosnește-o creangă în tăcerile mortuare…
Treziți din somn, se rotesc corbii flămânzi,
Cătând să ia tributul și de la stârv dobânzi,
Ocol făcând în jur, ca-n stoluri să coboare,
Cu negre aripi să te-nfășoare…

Uitându-te spre ei, privirea ta-i îngheață…
Spășiți se-ascund printre crengile dezgolite…
La surda ta durere pe fruntea semeață,
Croncănitul și-l curmă, dorința hrăpăreață,
Iar tu, Nălucă mergi, cu voaluri ramolite,
Doruri să-ți alini, nepotolite…

Oriunde te-i pitula, şi-n firele de iarbă
Sau printre umbre, sub soare, călător,
Sângele îţi va pulsa, gata să fiarbă,
În sânge viu, ce-mi freamătă de dor !

Oricum te-ai cuibări, prin frunze ruginii,
Dar şi-n ape repezi, ce volburoase curg,
Te voi găsi, iubite, nestemată între mii,
Că-mi vei străluci-n culorile de-amurg

Şi mă-ntreb, eu, de ce tot te ascunzi,
De ce ne-amăgim, pierduţi pe după vis,
Când sunt în tine şi-n mine îmi pătrunzi
Şi-amândoi, cutreierăm prin cer şi-abis ?

Suntem parcă legaţi, cu fire de argint,
Supuşi dulcelui dans, acel al înrobirii,
Când ochii ne vorbesc şi nu ne mint
Şi gura ne priveşte, cu lacrimile iubirii !

Hai-mpreună să fugim, pe cărărui bătute,
Mână-n mână, să nu mi-o laşi nicicum…
Ne-om avânta din grote şi labirinturi mute
Spre lumină iar, oricât, oriunde şi oricum !