Categorie: Poezie

Anatol COVALI: Nu ştiu

Nu ştiu

 

Nu ştiu nici când, nu ştiu nici unde
şi cum din lume-am să dispar,
dar sper că am să pot pătrunde
nu-n întuneric, ci în clar.

Nu ştiu ce viaţă mă aşteaptă,
căci sunt convins c-am să trăiesc,
dar cred că judecată dreaptă
în Univers am să găsesc.

Nu ştiu ce voi lua cu mine
în tolba mea cu amintiri,
căci cele bune par puţine
chiar dacă-s pline de rodiri.

Nu ştiu,dar ştiu că-acea plecare
mă va mâhni, fiindcă ador
pământu-acesta drag pe care
am putut fi făuritor.

————————————–

Anatol COVALI

București

19 mai 2019

Miriam Nadia DĂBĂU: De dorul tău

De dorul tău

 

Mi-e inima pierdută de durere,
Când vântul rătăcește printre plopi
Pe frunzele curate ale nopții
Sunt scrise lacrimi și iubiri ce dor!

Veni-va timpul când vei plânge iară-și
Și fără mine nu-ți va fi ușor
Pierdută să mă lași prin frunze
Să fiu aproape de iubirea lor!

Stropește-mă cu apă prea sfințită
păcatele să ți le iert mereu
Când zilele vor fi prea grele
Să mă iubești de dorul lor!

–––––––––––-

Miriam Nadia DĂBĂU

(Miriam Miriam)

Paris, Franța

19 mai 2019

 

 

Ella IAKAB: Psalm

Psalm

Mi se inundă sufletul de Tine, mirarea primă și ultimul declin
Mă-nchin cu mâinile-piroane și în piroane îți mai tac puțin…
Mi-ai dezlegat trei lanțuri de pe sine când bezna mă chemase la festin
Și-ți vin dar n-o să fac canoane ci slavă îți ridic printr-un Amin.

Păcatul existenței sper Tu să mi-l ierți , să mă inviți la plâns să-mi amintesc
Cât de grotesc eu te-am privit cu ochi din Iadul pământesc
Mă îngrozesc că pot pieri între coperți de-n ochii Tăi nu-ncerc să mă găsesc
Să întregesc tot ce-am strivit, mi-e dor, dar parcă nu-ndrăznesc…

Mi se îmbată cu- amăgire eul, iubire sfântă supusă la-abandon
În propriu-mi tomberon cu stele și renegați de panteon…
Mi-e ghinion și rană Curcubeul și-n veacuri triste sunt un epigon
Doar frison e-n scrierile mele de când m- am rupt de-al tău cordon.

Rebotează-mă să fiu doar Lumină când nasc Infernu-n propriile stări
Când prin ocări mă dezlipesc de Sfânt și mă cos în uitări!
Din întristări nu-mi face ghilotină și nu-mi uni în plânset depărtări…
Căci vreau să Te iubesc pășind în taina veșnicelor scări!

——————————

Ella IAKAB

Lia RUSE: 13 Mai la Cenaclul lui Mihai

Cu penelu-n culoare, luna mai se joacă-n vis,

În culori alb si roz, pictând grădini de trandafir,

Cu spumă din soare zvântată ușor de zefir

Și cu atâta armonie drapată în scris!…

 

 

 

Pe mese îmbrăcate în roze museline

Imaginația a cizelat coșuri cu flori.

Privesc amuțită și străbătută de fiori…

Cum bucuria cântă prin vorbele lor, line!!

 

Pătrund sclipiri fantastice în linii oblice,

În lucruri și în ființe, strecurând veselie,..

E multă frumusețe ca într-o poezie.

Din inima vremii, fug sufluri melancolice…

 

O!.. În farmecul crescut îmi înoată privirea

Și-mi șoptește duios că e aniversarea mea!

O fotografie îmi plasează amintirea

Pe o melodie dulce ce nu o pot uita! !

 

Toată iubirea bântuie cenaclul lui Mihai!…

Sufletul meu are candoare de primăvară…

S-a cuibărit clipa,-n mine, ca în vis s-apară,

Iară, sărbătoarea zilei de treisprezece mai!

————————————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

13 mai 2019

 

(Lia Ruse  la cenaclul ,,Mihai Eminescu”  Montreal)

 

Amir OR: Cum

Elisabeth Gecius, Berlin

 

Dragoste vrăjită

Cum

Cum să îți spun? – Nesuportat de aproape îmi ești.
Un fruct care în inimă se coace.
Nume-odihnind în gura care tace.
Ca marea-n al Pâmântului căuș.
Te-ating și sunt gelos pe mâna mea,
Deși te țin aproape, să te-ating aș vrea.
Mă urmărește spaima clipei de nemișcare:
Căci prea adânc în mine, lăuntric te păstrez.
Mistuitor e focul ce sufletul mi-l arde,
Însă-n a lui văpaie inima nu-mi dispare.

Amir Or, Israel (1956)
Din “Loot”, Dhali Books, India, 2017

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

 

 

אמיר אור

אהבה מכשפת

אֵיךְ אֹמַר לָךְ? – אַתְּ קְרוֹבָה מִנְּשֹא.

אַתְּ הַפְּרִי הַפּוֹקֵעַ בַּלֵּב.

אַתְּ הַשֵּׁם הַנִּשָּׂא בַּפֶּה הָאִלֵּם

כְּמוֹ יָם בְּכַף אֲדָמָה.

אֲנִי נוֹגֵעַ וּמְקַנֵּא בְּיָדִי הַנּוֹגַעַת,

נוֹגֵעַ וּמִתְגַּעְגֵּעַ לָגַעַת.

בֶּהָלַת הָרֶגַע שֶׁאֵינֶנּוּ חוֹלֵף:

אַתְּ כָּאן בְּתוֹךְ כָּאן בְּתוֹךְ כָּאן.

כָּאן אֵשׁ הַנְּשָׁמָה בּוֹעֶרֶת

כָּאן הַלֵּב אֵינֶנּוּ אֻכָּל.

Corneliu NEAGU: În prag de toamnă

ÎN PRAG DE TOAMNĂ

 

Se lasă toamna încă aşteptată,

părerile de rău se-ntorc pe rând,

pe-o margine de clipă-ntârziată

la ușa gândului ajung dansând.

Și mă cuprind regrete insolite,

fără să știu de am greșit cumva

când dorurile-n straie de ispite

visau adânc pe nori de mucava.

Regretele s-așază peste gânduri

cu amintiri trezite prea târziu

în notele urcate printre ziduri

din partitura unui potpuriu.

Revin acum, în clipe fără miză,

cu vânturi reci sosite de la nord,

în prag de seară ultimă surpriză,

cu amăgiri căzute-n dezacord.

La poarta neuitării se destramă,

iar gândul le alungă în trecut,

în mijlocul pădurii de aramă,

pe umbrele din visul renăscut.

Acolo te zăresc îngândurată,

cu dorurile strânse la un loc,

pe chipul ce apare ca o pată

în ramă aurită de breloc.

Așez brelocul pe o etajeră,

întinsă peste spațiul infinit,

privirea ta, venind din altă eră,

îmi leagănă surâsul obosit.

————————————

Corneliu NEAGU

București

18 mai 2019

 

Olguța LUNCAȘU TRIFAN: Rondelul bucuriei

Rondelul bucuriei

 

Iubitule, au înflorit salcâmii!
Ne ning cu floarea lor și-ntinerim,
Iar cu mirosul lor, umplând plămânii,
Trezim în noi dorința să iubim,

Să povestim acest miracol lumii
Și-a noastră fericire să-mpărțim…
Iubitule, au înflorit salcâmii!
Ne ning cu floarea lor și-ntinerim,

Sub fulgii lor ne vom simți stăpânii
Iubirii-n Dar primită s-o împlinim,
Ciorchini de viață-n vrajă să-mpletim
Cunună cum ne-au îndrumat bătrânii…

Iubitule, au înflorit salcâmii!

———————————–

Olguța LUNCAȘU TRIFAN

18 mai 2019

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Dincolo de zare

Dincolo de zare

pășeam sub strașina cerului
degetele gânditoare peste lacrimile lumii
așezând cuvântul din humă
pe crucea de zări
fluierul suna trist la ceas de uitare
dansam peste pietre încinse
căutând pasul într-o îmbrățișare
în zori am pășit în biserici de suflet
ștergând dureri la intrare
plouase mult peste culmi de tăcere
pana aluneca peste raze sfâșiate
durerea creștea, tot creștea
în valurile orizontului
udând țărâna străbună
din lut ciopleam clepsidre de suflet
în eternul cânt peste ape
purtam în ochi doruri despletite
cu rădăcinile înfipte în humă
zidind altare din petale de zări

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

18 mai 2019