Psalm
Mi se inundă sufletul de Tine, mirarea primă și ultimul declin
Mă-nchin cu mâinile-piroane și în piroane îți mai tac puțin…
Mi-ai dezlegat trei lanțuri de pe sine când bezna mă chemase la festin
Și-ți vin dar n-o să fac canoane ci slavă îți ridic printr-un Amin.
Păcatul existenței sper Tu să mi-l ierți , să mă inviți la plâns să-mi amintesc
Cât de grotesc eu te-am privit cu ochi din Iadul pământesc
Mă îngrozesc că pot pieri între coperți de-n ochii Tăi nu-ncerc să mă găsesc
Să întregesc tot ce-am strivit, mi-e dor, dar parcă nu-ndrăznesc…
Mi se îmbată cu- amăgire eul, iubire sfântă supusă la-abandon
În propriu-mi tomberon cu stele și renegați de panteon…
Mi-e ghinion și rană Curcubeul și-n veacuri triste sunt un epigon
Doar frison e-n scrierile mele de când m- am rupt de-al tău cordon.
Rebotează-mă să fiu doar Lumină când nasc Infernu-n propriile stări
Când prin ocări mă dezlipesc de Sfânt și mă cos în uitări!
Din întristări nu-mi face ghilotină și nu-mi uni în plânset depărtări…
Căci vreau să Te iubesc pășind în taina veșnicelor scări!
——————————
Ella IAKAB