Anatol COVALI: Iubirea

IUBIREA

– Sonet –

 

Iubirea este punctul cardinal
ce ne călăuzeşte-n profunzimi,
cea care dacă nu stă vertical
ne lasă să trăim printre-anonimi.

Numai iubind ciopleşti un ideal
şi faci lumină-n sumbre adâncimi.
Prin dragoste chiar şi un om banal
poate atinge orice înălţimi.

Iubirea însă cere să-i oferi
tot ce în lume este mai frumos,
tandreţe,dăruire, mângâieri

şi gândul cel mai pur, mai luminos.
Numai iubind eşti plin de adieri
şi ieşi din încercări victorios.

————————————–

Anatol COVALI

București

11 iunie 2019

Mugurel PUȘCAȘ: Hai Aniţă! Nu vin, bade!

Hai Aniţă-n deal, la nuc,
Să te-alint cu dor de cuc !
Vreau, mândruţo, să te am,
Pe-aşternut verde, de ram.

Nu vin, bade ! De mi-i lua,
Trupurile-or lăcrima,
Ramurile s-or pleca,
Dealul rău s-a clătina,
Nucu-n râpă s-a surpa.

Hai Aniţă, colo-n vie,
Să muşc sâni de iasomie,
Despletită de cosiţă,
Ne-om iubi pe pat de viţă.

Nu vin, bade ! De-oi veni
Lăstarii s-or împleti,
Mustu-n vin s-a primeni,
Iasomia a-nflori,
Cu păcat ne-om libovi.

Hai Aniţă, jos, la râu,
Apele curgă pârâu,
Pe şold tainic, fermecat…
Apoi mă iei de bărbat !

Nu vin, bade ! M-oi uda !
Apele s-or tulbura,
Râul matca şi-a schimba,
Pârâu s-a-nvolbura,
Apoi, bade, mi-i lăsa.

Hai Aniţă, sus, în crâng,
Cu jind aprig să te frâng,
Brâuleţ gol şi fierbinte,
Simţurile să-mi alinte.

Nu vin bade, că m-oi frige !
Dacă-n crâng brâul se-ncinge,
Dor cu dor se va atinge,
Stropi de rouă s-or prelinge,
Setea-ţi aspră se va stinge.

De-i veni, de nu-i veni,
Focul greu s-a ostoi,
Cuc flămând te-a aştepta
Până când te-i îmbuna.

Hai bădiţă, de mă fură,
Te aştept în fân, la şură…
Dealul, via, râul, crângul,
Pot să îşi aştepte rândul.

( din viitorul volum, ” Lutul de aur ” )

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

 

Elena NEAGU: Duioșia ochilor dintr-o icoană, când se înalță ruga-n noi

Duioșia ochilor dintr-o icoană,
când se înalță ruga-n noi

 

„Căci eu sunt tu și tu ești eu ,
Ne așteaptă aceeași cale ;
De voi muri,
Voi străluci în lacrimile tale .” PABLO NERUDA

 

Dimineața -mi bate -n geam
cu albaștrii-i ochi de cer,
ea nu știe că mi-e frig
și-mi adun în palme vara
pentru când nu ești cu mine ,
căci mi-e iarnă când te strig !
Și de-ar fi cum cântă cucul,
strigându-și perechea în crâng
visând vara să nu plece,
n-aș mai ști decât să plâng
până plânsu ‘ ar da să sece…
Dar te știu că-mi ești lumină,
duioșia ochilor dintr-o icoană
când se înalță ruga -n noi
și mai plâng că sunt o Ană
ce suspină-n amândoi .
Știu că cerul ne ascultă
punând caldul verii-n noi,
până munții-n sihăstrie
vor fi doar nisip sub ploi…

——————————–

Elena NEAGU

Carmen STUS: Descântec

Descântec

 

Te-nduplecă și stinge focul
Ce-l simt în piept de-un timp încoace,
Adună-n palme stropi de rouă
Amestecați cu busuioace,

Și pune-i pe-o frunză uscată
Ce-o noapte-a stat sub raza lunii,
Atâta cât s-o reînvie
S-audă foșnetul pădurii.

Apoi c-o tandră mângâiere
Atinge-mi buzele și ochii,
Iar frunza umedă păstreaz-o
Să simt pădurea, când te-apropii.

Mireasma verde-crud de vară
Să-mi intre-n pori, să-i simt răcoarea,
Iar noi, c-o caldă-mbrățișare
Să ne unim cu depărtarea.

————————-

Carmen STUS

9 iunie 2019

Elena TUDOSA: Dorință de liniște

Dorință de liniște

 

Din miezul sufletului ars de gânduri,
Zvâcnește-n van o ultimă scânteie,
Îmi iau condeiul și scriu aceste rânduri,
Ce mă – nsoțesc de-o vreme ca o cheie.

Mi-am pus demult la ușa inimii mele lacăt,
În lumea mea aparte, tăcută m-am închis,
Doar versu-i cel ce-mi mângâie în treacăt
Durerile amare, ce-n suflet mi-au pătruns.

Vise și amintiri mi le-adun într-un cufăr,
Pecete, o lacrimă amară voi pune peste ele,
Mă doare Întristarea, când văd cât de mult sufăr,
Precum un condamnat privind printre zabrele.

A destinului cărare, necunoscută – mi este,
Nu hotărăsc eu drumul pe unde am să merg,
Viața mea ca a orișicui e-o banală poveste,
Pe care o voi scrie în vers, s-o înțeleg.

În ceasurile nopții, când dorul rău mă arde,
Spre cufărul închis, (tăcut) privirea-oi îndrepta,
Speranțelor ce nu-s decât iluzii fade,
Le-oi spune calm și foarte cumsecade:,
Lăsa-ți-ma în pace, doresc doar liniștea!

——————————-

Elena TUDOSA

10 iunie 2019

Anatol COVALI: Zâmbesc

Zâmbesc

 

Zâmbesc. Şi-n zâmbet e tristeţea
că-i prea departe timpul când
nu bănuiam că tinereţea
va dispărea aşa curând.

Zâmbesc. Şi amintiri superbe
mă chemă să le retrăiesc,
crezând că trupul meu de cerb e
şi sare peste stânci firesc.

Zâmbesc. Tot zbuciumul din mine
este legat de un trecut
care din când în când revine
ca doar în fugă să-l sărut.

Zâmbesc. E tot ce pot acuma
să fac, când peste nostalgii
s-a aşezat trufaşă bruma
uitării şi e frg !…Ei, şi ?…

————————————–

Anatol COVALI

București

10 iunie 2019

Dunia PĂLĂNGEANU: Rupt e cerul, tună iar

Rupt e cerul, tună iar

 

Doamne, mai oprește ploaia,

și-adu pe pământ văpaia

zilelor calde, senine,

buburuze pe tulpine,

cireșe roșii pe crengi

și parfumul de scovergi,

cântec de cuc procopsit

și umbra celui iubit

rătăcită prin livadă

inima mea să îl vadă.

 

Rupt e cerul, tună iar,

oprită-i roata la car

iar murgul zace speriat

de fulgere-mpresurat,

azi grădina e sub ape

scapă cine poat’ să scape

din fața potopului

lacăt pus norocului.

 

Tună iar și rupt e cerul

brazdă face-n –n el hangerul.

—————————————————–

Dunia PĂLĂNGEANU

11 iunie 2019

Anatol COVALI: Joi

JOI

 

Ştiu că-n clepsidra care e-n destin
a mai rămas nisip foarte puţin

ce implacabil încontinuu cură
până la cea din urmă firmitură.

Dar simt c-a mea ursită-ar vrea şi-ncearcă
clepsidra vieţii mele s-o întoarcă,

să fie iarăşi sus nisipul dens
chiar dacă o să curgă mai intens.

Ar fi posibil un aşa miracol
dacă vicleanul timp n-ar fi obstacol

şi nu m-ar mai privi, ca la deochi,
atât de crud în obosiţii ochi.

Deci îmi rămâne numai să visez
că mai e vreme până ancorez,

că sunt în larg sfidând vânturi şi ploi
şi-n săptămâna vieţii e-abia joi !

————————————–

Anatol COVALI

București

10 iunie 2019

Florin-Cezar CĂLIN: Dincolo de mâine e speranța…

Dincolo de mâine e speranța…

 

– O femeie te condamnă să-i trăiești vis de iubire!,

… în schimb privilegiul tău e să bântui nostalgia.

(lacomă și aparentă … devorează fericire),

… iar privirile-i vorace, prelungește agonia.

 

Buzele devin fierbinți … și adesea carnivore,

(patologice pot spune) … în dorințe, insistențe.

… când se supără, se-ntind și devin chiar incolore,

dacă-n dragostea avută simte că sunt influențe.

… ține-n mâini ea Paradisul, dar în gheare tot Infernul,

(având parcă stângăcie … de femeie evadată!).

… în nevolnicia sorții … chiar a exilat blestemul,

dintr-o lume de mistere, insistent configurată.

 

– Ea mai poate tempera … tragediile umane!,

… sau să vindece o rană, ce se pare că e veche.

însă-i este foarte teamă de iubiri toxicomane,

(ce ar transforma chiar Eden … într-o lume nepereche).

 

Dragostea-i pământ fertil … iar iluziile tale,

… sunt semințele din care, trebuie să încolțească.

(vise ce-ai avut cândva … chiar ecouri maternale),

și fără să îți dai seama, vor începe să rodească.

Dincolo de-al nostru mâine este visul sau speranța,

(legăturile de viață, din neant prestabilite).

lumea ta în a mea lume simt că îmi dă siguranța,

dorurilor mutilate … niciodată potolite.

 

Lacomă și aparentă, devorându-ți fericirea!,

… și privirile-i vorace, prelundu-ți agonia.

ea, femeia te condamnă să-i trăiești vis de iubire,

chiar când privilegiul tău e să bântui nostalgia.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

11 iunie 2019

 

Simon JACK: Foșnete lirice

Beatificare

 

din tăcerea lemnului a mai rămas
molifta iertăciunii unui amnar
închipuit de sprijinit trotuare
învelite-n saci de canonizare,
iezuiți negrii
fac botezul iordanelor din ploi
matinale,

 

s-a început licitația tablourilor
cu templieri din muzeul
criptelor,
deasupra lor graaluri fumegă din
narghileaua unui diavol din rumeguș,
o sută de fluturi selenari
se fac călugări
și-n naose de coaste plânge pruncul
dezvelirii,

Beatificare,
încep sirenele să sune-n toace
pe la vămi de mortăciuni,
e pace-n stele
îngeri ne vor fi străbuni.

 

Domingo

 

joc selenar
și ploaia ce-mi umblă barbar
prin cuvinte, un dangăt fereastră
sună batrician prin colbul
din arcă,
domingo
foșnet neînsuflețit de abac numărat
cu anii în breaslă,
Continue reading „Simon JACK: Foșnete lirice”