NE TOT RĂREȘTI TU DOAMNE
La 56 de ani de la absolvirea liceului
Înlăcrimat mi-e gândul privindu-vă pe voi,
Colegii mei cu care, de-ntoarcem timp n-apoi
Mă văd în vremea ceea, de-acuma ce-i trecută,
Ce ne-a-ndulcit clipita, din raiuri parcă ruptă.
Nebuni fără vre-o grijă iubeam în desfătare
Și d-am un cer de stele pe-o dulce sărutare,
Și duși într-o visare, în mutele cuvinte
Din inimă și suflet ne spus-am jurăminte.
N-aveam nimic cu lumea, ci doar cu tinerețea,
Nebună fost-a clipa și dulce frumusețea
Acelor zile care, tot cursu-mi-au la vale
Că se cereau trăite, cu toate ale sale.
Credeam că noi schimba-vom din temelii ce-a lume
Și-n roșie hlamidă, pe cap purtând cunune,
Visam c-om fi în glorii de-atunci pân’, la sfârșit
Și lumea la picioare va sta în gudurit.
N-a fost așa să fie, dar n-am rămas datori
Părinților și școlii și-apoi, adeseori
În fală și-n mândrie, de viață prețuiți,
Am fost cum se cuvine, cu ce-am avut în minți.
Acum, în jurul nostru un gol mereu se face,
Din câți am fost odată, prea mulți îmi dorm în pace,
Și va veni, sunt sigur, de-acuma ziua-n care
Un ultim ce-o rămâne, plecava-n înălțare.
Ce-o fi apoie după, o scurtă amintire
C-am fost și noi odată aici, în viețuire
Ființe gânditoare sub umbră de noroc,
Ce-n veșnicitul lumii, avutu-am un loc.
Trăiți aceste clipe că-s cele de la urmă,
Suntem în toamna vieții, cu vii răcori și brumă,
De-acum, a noastre zile cu grijă-s numărate,
Că una de-i primită, se scade din ce-s date.
20.06.2019
ÎNTR-O VARĂ DEZMIERDATĂ
Mai ții minte cum odată
Într-o vară dezmierdată
Ne-am iubit ca doi nebuni.
Fost-a vis și fericire,
Fostu-mi-a dumnezeire,
Dulce rai din alte lumi.
Clipa ceea miruită
De iubire îndulcită,
Ne-a rămas sfântă icoană
Până în a vieții toamnă.
Azi, pe-o geană tremurată,
Într-o boabă lăcrimată
E trecut și amintire,
Taină vesnic ce-o să fie,
Din ce-a fost atunci iubire.
Iar acum, ‘n-avieții toamnă
Gândul încă mă îndeamnă
Să-i mai fac, de vreau pomană,
O clipită de-amintire,
Din trecuta mea iubire,
Boabă de, dumnezeire,
Lăcrimată nostalgie.
21.06.2019
COPILĂRIE
Te caut primăvara prin crângul dezghețat
Ce iute prinde viață sub razele de soare
La strâns la viorele cu alți copii din sat,
Ori ciobănind prin luncă cioporul de mioare.
Iar vara mi te caut pe vale, la scăldat,,
Ori în pomiștea popii pe Coastă înșirată,
La mure și frăguțe de fete dezmierdat
Și-n Continit la stâna cu stele picurată.
Apoi, în miez de toamne neprinșii hoți la vie
La pepeni și la poame eram vestiți în sat,
Și-n seri cu vre-o codană făcând ucenicie
La îndulcit săruturi, așa, pe apucat.
Când se-așternea omătul de-mi îngropa cărarea,
A noastră era lumea, pe deal, la săniat,
Apoi, smeriți ca nimeni, pioși ca lumânarea
Cutreieram tot satul să-l facem colindat.
*
Ca acul mi te caut pe-aici de-o bună vreme
Copilărie dragă, ce te-am trăit cândva,
În țandndăra din mintea mereu a tale semne
Mă-ntorc mereu la tine, că ai să-mi spui ceva.
Nimica nu-i pe lume ca cea copilărie
Ce am trăit-o-n grabă, atunci când n-i s-a dat,
A fost minunea vieții, nicicând n-o să mai vie
Că a rămas de-apururi, în rai de preacurat.
23.06.2019
————————————-
Mircea Dorin ISTRATE
Târgu Mureș