În cursul uneia dintre vacanțele mele « românești » am stat mai tot timpul la Borloveni, în Valea Almăjului. A fost un timp binecuvântat.
În una din zile am urcat în susul Nerganului printre copaci schimbând culorile și în șopot de râu. Am ajuns până la un picior, „crac”, Strâmba (cred). Am urcat pe el lin și într-o tăcere și solemnitate de catedrală. Am trecut printre goruni și fagi învăluiți în culorile Toamnei și în puritate ca la facerea lumii. La un moment dat am greșit cărarea, am trecut printre livezi, literalmente copleșite de mere: roșii, galbene, aurii. Am trecut pe lângă colibe tainice și contopite cu natura. Mici vetre de foc și viață. Eram încredințat că urc spre vârful „Dâlma” de unde voi putea cobora în Borloveni. După circa treizeci de minute am văzut că m-am rătăcit. Era doar jumătatea dimineții, vremea era superbă, știam că nu putusem să mă abat din drum mai mult de circa doi kilometrii și deci nu eram nici neliniștit și nici în panică. Dar livezile deveneau rare, intram în poiene necosite și treceam pe lângă „colibe” ce păreau abandonate și mă temeam să intru în pădure gândind că aș termina mergând în cercuri. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Râul, ramul””
Categorie: Eseu
Viorel ROMAN: Războiul dintre Statele Paralele (2)
Demisia d-nei Laura C. Kövesi, din 2013 procurorul şef la Direcția Națională Anticorupție? DNA, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, combate corupția la nivel înalt, colaborează cu Oficiul European de Luptă Anti-Fraudă / OLAF și e firește sub presiunea președinților de partide, prim-miniștrilor, miniștrilor, senatorilor, deputaților etc. corupți, mai ales ortodocși, care refuza in pectore acquis-ul UE, obligațiile de sorginte catolica, străine de cutuma devălmășiei valahe, statului paralel. Un mileniu de incompatibilitate dintre ortodocșii și catolicii nu s-a volatilizat la aderarea la civilizația occidentală. 1989 Cortina de Fier s-a metamorfozat în una de Argint, dar mentalitățile diferire, decalajul est-vest se perpetuiază, Vezi confruntarea de civilizații, confesiuni, concepții politice, juridice …
http://www.logossiagape.ro/
http://confluente.org/viorel_
Pentru Samuel P. Huntington în Ciocnirea civilizațiilor, granița e pe Carpați, la răsărit in mentalul ortodox, justiția e a Puterii, in vest e invers. In afara de acesta realitate milenara mascata în Războiul Rece de ideologii fără Dumnezeu, de care ținem seama politically correct, mai este si viziunea lui José Ortega y Gasset. Autorul Revolta maselor, descoperă (1) că toți purtam masca preotului, doctorului, judecătorului etc., mii profesii vechi de milenii pe care ne străduim să le îndeplinim, dar nu de rare ori nu facem față, doar masca ne salvează, și (2) că oamenii de rând în lupta lor anevoioasă de a face față nevoilor zilnice sunt în conflict cu intelectualii pe care nu-i înțeleg, îi detestă, urăsc din tot sufletul.
Plecând de de aceste considerente religioase și filozofice, cazul d-nei Kövesi este dupa Huntington atât la frontiera celesta și terestră, ortodoxie-catolicism, stat paralel oriental versus occidental, cât și după Ortega y Gasset, la granița conflictului inexoriabil dintre intelectualii par excellence de sorginte occidentală și dreptcredincioșii jerfelnici orientali. Suntem în fata unui conflict religios între culturi, civilizații, care n-ar avea nevoie de nici un rechizitoriu în viziunea orientală, ortodoxă moldo-valaha, dacă România n-ar fi aderat la acquis-ul UE, la alianța militară NATO, până la Marea Neagră. Continue reading „Viorel ROMAN: Războiul dintre Statele Paralele (2)”
Vavila POPOVICI: A trăi corect și drept
„Nu este nici o deosebire între a săvârși un rău și a pricinui o nedreptate.”
– Socrate
Socrate, cel dintâi filosof al antichității (469-399 î.Hr.), – pe care-l interesa gândirea corectă, ea însemnând „să înțelegi ceea ce spui și să dai socoteală de tine” – spunea: „nu a trăi e de mare preț, ci a trăi cinstit”, și „a trăi cinstit este totuna cu a trăi corect și drept”. „Datoria noastră cere supunere, dreptatea ne cere să nu ne dăm în lături, nici să ne codim, nici să părăsim rândul”. „Oricine este călcător de legi, prea lesne poate fi crezut și stricător al tinerimii și al celor naivi”. „Virtutea, dreptatea, legile și supunerea la legi sunt pentru oameni mai prețioase ca orice lucru”.
Niște nebuni, iviți în zilele noastre, cred că prin schimbări urgente de direcție, își vor dovedi diplomația, deșteptăciunea, dar de fapt este prostia, inconsecvența și nebunia lor, a unor politicieni speriați, cum am spus și altă dată, de prăbușirea conducătorului lor de pe soclul pe care a fost înălțat de baronii din jurul său, urmare căreia s-ar putea alege, atât el cât și cei din jurul lui, cu condamnări cu executare.
Termenului de baron era folosit în evul mediu. Unii din nobilii din regatele din vestul Europei cărora li se permitea să-și dezvolte afacerile deveneau foarte puternici economic și militar, depășind chiar puterea regelui. Din această cauză nu mai puteau fi controlați (stăpâniți) de suveran, aceștia întorcându-se de multe ori împotriva protectorilor lor, adică a înalților dregători care i-au ajutat să devină atât de puternici. Baron ulterior devenit un titlu de noblețe care se putea cumpăra. Asta or fi sperând și baronii zilelor noastre!?
Alexandru NEMOIANU: Rea credința
Destul de des auzim, din gură celor superficiali la toate modurile, afirmații dintre cele mai contradictorii. Afirmații care se contrazic, se anulează, dovedesc vid mintal. Spre exemplu. ”Ei” se revoltă pudic față cu pedofilia promovată de Țările de Jos. Dar în același timp se înduioșează de afirmații gen ”fără Europa Unită nu vom putea exista că țară”. Nu pricep că Europa Unită ESTE pedofilie! Afirmațiile de acest gen sunt o modalitate de refulare și aserțiune a unui loc în spațiul public. Accesul la rețelele sociale virtuale a făcut acest fenomen endemic. Cum ziceam acest mod de a vorbi fără rost ține de aceia a căror esență este superficialitatea; culturală și afectivă. ”Genul ăsta nu are credințe, are instincte. Până la un punct această categorie poate fi direct înțeleasă; până la un punct. Dar dramatic este faptul că acest mod de gândire schizoid a fost preluat și transportat în spațiul public și al administrației. Încă și mai rău este însă că această împrejurare este deliberată. Mai exact reprezentanți publici, ”politicieni”, folosesc raționamente schizoide pentru a promova răul și încă și mai exact starea de haos, care este blestemul spațiului românesc public. Oameni lipsiți de credențiale morale, care trăiesc din bunuri însușite dubios, care folosesc orice modalitate spre a se încă îmbogăți, se află în treabă predicând “corectitudinea”. Un asemenea flagrant exemplu de a “face una și a predica altă” încerc să îl prezint.
Un relativ nou partid politic, care și-a făcut program din “nenorocirea țării”, caută să se facă simțit promovând tot soiul de năbădăi și neghiobii. O reprezentantă a acestei formațiuni, emblematică pentru întregul “partid”, zbiera că , “la nevoie dăm foc țării”. Deci “focul” ei interior, care va fi fost, îl vedea proiectat asupra bietei țări. Lăsând însă gluma la o parte trebuie arătat că această formațiune năbădăioasă nu a fost capabilă să aducă în spațiul public decât un negativism sordid. Fără îndoială că, formațiunea pomenită și care fără mari îndoieli sau scrupule morale și-a debarcat întemeietorul scurt după ce a reușit să se fofileze în Parlament, nu va putea, prin acest negativism, decât să intre într-o bine meritată și fără glorie uitare. ”Sorosismul” ei programatic nu îi va fi de folos. Acești zurbagii nici măcar nu își dau seama că “sorosimul” nu mai este o opțiune, ”sorosismul” e pe dric! Dar totuși o “inițiativă” a lor trebuie pomenită. Nu de altă, dar că exemplu de neghioabă rea credință.
Acești temperamentali au în gând să propună, după vorba lui Farfuridi, un “plebicist”. Deci vor să cheme un vot privitor la modificarea Constituției. În acest scop își propun să adune cinci sute de mii de semnături. (În paranteză fie spus aceiași formațiune tace mâlc în privința referendumului privind definirea familiei, pentru care s-au strâns peste trei milioane de semnături. Definirea familiei, ca uniunea dintre un barbat și o femeie, sta contrar “valorilor” EU, “globalsito”, “sorosiste” care promovează înflăcărat sodomia. Dar în materie de fermitate și consecvență morală acești gălăgioși încetișori la minte pun întrebarea , “cu ce se mănâncă?”). Formațiunea politică cu pricina, alcătuită din personaje mai încetișoare la minte (cum apucasem să zic) și foarte neîndemânatice la folosirea condeiului, au apelat la ajutorul unora care ar ști să scrie. Între aceștia un bătrân “filozof” , a cărui senilitate a luat forma umblatului vandra la demonstrații organizate de scandalagii și un altul, care este un trist simbol al fripturismului literar. Ce zic “ei”?
Vor să introducă în Constituție cum că aceia condamnați penal nu vor mai fi acceptați în spațiul public. Frumos, dar nu și în “detalii, în”detaliile” în care, întotdeauna, se sălășuiește necuratul. De ce?
Întreaga clasa politică românească și întreaga haită a neo-îmbogățiților este alcătuită din oameni care au acționat și acționează în afară legii, potențiali penali. Cei care alcătuiesc acest partid, TOȚI, sunt beneficiari și părtași la marele rapt al țării, direct și indirect participanți la acte de delapidare a bunului național. Dacă ar fi cercetați fiecare dintre ei s-ar afla pus după gratii. Dar nu despre asta este vorba. Este vorba că aceasta, faptul că toată clasa politică românească și toți neo îmbogățiții au comis fără-de-legi sau beneficiază de fără-de-legi, este o situație tristă dar care nu mai poate fi schimbată. Este una dintre tragediile care trebuiesc acceptate. Singurul lucru care poate fi făcut este garantarea principului că unica puterea, aleasă prin vot popular, are autoritate. Această autoritate, aleasa prin vot popular, trebuie să aibă întreaga putere. În acest fel va fi la voia Poporului Român să își aleagă conducătorii și trebuie să avem încredere în înțelepciunea și cumințenia românească. Este singura nădejde pe care o mai avem. Această fiind situația, ubicuitatea potențialilor “penali”, marii trăgători de sfori din Bruxelles, au aflat calea să o utilizeze în folosul lor.
Au înființat oficii de urmărire penală ”paralele”, aflate în afară controlului puterii legal ales. Aceste oficii pun sub acuzare pe cine vor sau, mai exact pe cine li se comandă din Bruxelles, pe cine este incomod fie “globalismului”, fie “sorosismului”. În acest fel posibilitatea de șantaj este garantată. Atâta vreme cât va există acest mecanism de șantaj și presiune, o reforma Constituțională de felul celei propuse de zurbagii amintiți, nu numai că nu are rost, ar produce și ar garanta haos perpetuu. Politicienii, fiind toți cu “musca pe căciulă”, se vor întrece a intra în grațiile celor care controlează oficiile “paralele” iar problemele reale ale țării nu vor fi adresate.
În momentul în care sistemul judiciar va fi reformat și în momentul în care oficiile “paralele” vor fi eliminate, abia atunci o asemenea măsură va putea fi contemplată și ar avea sens.
În momentul de față însă asistăm la continuarea circului făcut de o “opoziție” care a intrat în criză de idei. Negativismul nu poate deveni program politic și nu va putea înșela un electorat care are bun simț românesc. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Rea credința”
Alexandru NEMOIANU: Bucuria laudei
În “Pateric”, această comoară fără egal a Ortodoxiei, exista următoarea relatare.
“Se spune pentru avva Agathon, că s-au dus la dânsul auzind că are dreaptă și mare socoteală. Și vrând să-l cerce de a se mânia, i-au zis lui: tu eșți Agathon? Am auzit pentru ține că ești curvar și mândru. Iar el a zis; ei bine, așa este. Și i-au zis lui: tu ești Agathon bârfitorul și clevetitorul? Iar el a zis: eu sunt. Au zis iarăși: tu ești Agathon ereticul? Iar el a răspuns: nu sunt eretic. Și l-au rugat pe el, zicând: spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ți-am zis ție le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit? Zis-a lor: cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărțire de Dumnezeu și nu voiesc să mă despart de Dumnezeu.”
În această scurtă apoftegmă din Pateric se cuprinde o înțelepciune și cale de trăire ale căror adâncimi ne copleșesc.
Prin viată sa îmbunătățită Avva Agathon mărturisea și modul în care, ca oameni, cădem în păcat și modul în care, cu mila lui Dumnezeu, putem ieși din păcat și merge la viață.
Învățătura avvei Agathon ne arată că înaintea oricărui păcat se găsește o cădere în Credință, o separare de voia lui Dumnezeu. Iar aceasta înseamnă învățătură greșită, incompletă, pe scurt “erezie” și sectarism.
În primul rând diavolul îl luptă pe om prin gânduri necredincioase, gânduri care pun la îndoială sau, mai rău, oferă “alternative” la voia lui Dumnezeu.
Așa au fost amăgiți protopărinții noștri și așa au ajuns să fie alungați din Rai. Iar acest “model” este urmat de necuratul de atunci încoace cu tot mai multă furie și din nefericire, cu tot mai mare “succes”.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Bucuria laudei”
Alexandru NEMOIANU: Duhul Almăjului
Sunt numeroase manifestările care au drept scop promovarea tradiţiilor şi valorilor din Valea Almăjului, din Ţara Almăjului.
Unele dintre aceste manifestări au caracter memorialistic, comemorativ, dar altele, cum sunt “nigeiile”, “jocurile”, sărbătorile religioase, sunt acţiuni vii şi manifestări ale unei tradiţii care, la rândul, ei este vie şi pururea creatoare.
Toate aceste manifestări, la un loc cu însuşi comportamentul oamenilor, cu felul lor, fără egal, de “a fi”, alcătuiesc Almăjul viu. În acest întreg viu se arată un “loc” şi Duhul sau, raţiunea care îl face să fie într-un anume fel şi nu altul, raţiunea care l-a ţinut în existenţa, îl ţine în existenţa şi care este şi făgăduinţă viitorului său. În acelaşi timp este evident că întregul Almăj trece printr-o prorfunda criză demografică şi economică. Este rezultatul a şase decenii de stalinism, de agricultură « colectivizată », de distrugere sistematică a tradiţiilor economice, spirituale, culturale, de distrugere a ierarhiei valorilor sociale şi de promovare a gunoiului social, a celor mai josnice elemente cu putinţă şi îmi este de ajuns să îl pomenesc aici pe derbedeul Ilie Tola din Borlovenii Vechi drept exemplu negativ. După această perioada care a devastat trei generaţii de ţărani a urmat instalarea regimului actual politic din România , »regimul neamului prost ». Având în fruntea judeţului un om cu numele Frunzăverde cum ar fi fost posibil un progres sau măcar redresarea minimală ? Prin simplul fapt că se numeşte Frunzăverde o persoană nu ar trebui admisă în viaţă publică. Este suspect prin nume. Depopularea a fost unul dintre efectele acestor dezastre cumulate. Dar mă întreb, era mai bună migrarea spre şcoli profesionale aproximative, celei în Germania, Austria, Italia sau Spania ? După părerea mea categoric nu. Cei plecaţi în « apus » , măcar în parte, vor veni înapoi şi vor produce progres economic. În acelaşi timp este credinţă mea fermă că « duhul Almăjului », nemuritor şi inspirat de credinţă în Ortodoxie a rămas viu şi este viu.
Cred că pentru Almăj şi pentru Almăjeni acest Duh înseamnă, în esenţă lui supremă, dorinţa nesmintită, nebiruită şi totală pentru libertate.
Căci liber a fost Almajul şi liberi au fost Almajenii în tot cursul existenţei lor. În Almăj nu au fost nici “grofi”, nici “seniori”. În Almaj toţi şi fiecare dintre Almajeni a fost şi este şi “domn” şi “stăpân”. În Almaj, în fiecare sat al sau, se păstrează încă în ființa vie hotare comunale libere, cu ape, păduri, păşuni şi munţi, în care nici un străin şi nici un “grof” nu a cutezat să între. Almajenii au fost şi sunt “neam liber”!
Dar să nu ne amăgim!
Toate, şi încă mai vârtos libertatea au un preţ. Iar preţul libertăţii este vigilenţa necontenită. Este mai lesne să păstrezi libertatea decât să o capeţi înapoi. Extrem de suspecte mi se par glasurile de sirenă şi chemările false spre o « limitare » a ariilor protejate din Banatul montan. Acele « arii protejate » asigura Almăjulului şi Banatului montan un loc fruntaş între splendorile naturale ale lumii. Cei care caută să le limiteze sunt oameni cu intenţii rele şi dorinţe de câştig în detrimentul public. Frumuseţea Banatului montan nu este a lor, este a Almăjenilor şi Bănăţenilor, liberi şi neînvinși.
De aceea cu mare îngrijorare trebuie privită încercarea de aservire insidioasă, ascunsă, mascată, fie şi sub formă “concesionarilor” încercate spre înstrăinarea hotarului secular. Iar aici am în minte, că trist şi regretabil exemplu, penibilă încercare “Miclea-Ţiriac” din Februarie 2011, la Bozovici. La fel încercarea sinistră a lui Pavel Verindeanu, un om bătut de Dumnezeu şi care este incapabil să înveţe ceva din mustrările primite de la Dumnezeu, un jalnic şi de tristă amintire primar al Prigorului, de a « concesiona », adică a înstrăina pământ comunal, sau de a distruge Nera prin amenajări de « micro hidrocentrale » fără rost. Cu uluire aud că acest nemernic Pavel Verindean încă mai contempla la gândul de a redeveni primar în comună Prigor pe care a furat-o (prin luare de mită, primind o dreapta, deşi insuficientă condamnare penală) şi pe care a căutat să o distrugă. Sunt convins că oamenii din satele comunei Prigor vor respinge încercarea acestui golan. Aceste încercări de fraudare a bunului colectiv au fost respinse prin voinţa Almăjenilor şi această rezistenţă colectivă trebuie să o ţinem minte şi repeta la nevoie.
În rândul acţiunilor foarte primejdioase se numără şi încercarea de a elimina legislația care apără « ariilor protejate ». Deci de a face cu putinţă distrugerea frumuseţilor din Banatul de munte. Foarte bine vor trebui oamenii din zona să se gândească mai înainte de a vota sau re-vota pe acești politicieni.
Pământul Almăjului a fost liber şi este liber prin strădania străbunilor şi părinţilor noştri. Avem obligaţia de a păstra această realitate şi de a o dărui neştirbită copiilor noştri. Ca şi ei să se bucure şi să ducă mai departe mândrul Duh al Almăjului care este libertatea. Iar libertatea deplină nu poate fi aflată decât în Tradiţia străbună şi în Biserica Ortodoxă,Trupul mistic al lui Hristos cel care este Calea, Adevărul şi Viaţă. Ieri, astăzi, întotdeauna. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Duhul Almăjului”
Vavila POPOVICI: Ambâț, arțag și pârțag. Modestie – Canci !
„Lipsa modestiei nu este numai o dovadă clară de lipsă de caracter, ci și o gravă impolitețe și răutate față de cei prezenți.”
Michel de Montaigne
Am asistat în ultimele săptămâni la evenimente, atitudini degradante. Pe scena noastră politică și-au jucat rolurile scandalagii, flecarii, actori mediocri plini de ifose, care au urmărit obținerea de efecte teatrale cu mijloace de prost gust și pe care lumea serioasă îi consideră cabotini. Citisem în tinerețe o carte care se intitula „Cabotini și cabotine”. De ce oare memoria mi-a păstrat atât de bine titlul cărții? Se vede că, în creier se fac conexiuni neașteptate, neuronii lucrează…
Concret, Secretarul general adjunct al PSD a declarat, cu o săptămână în urmă, că PSD va modifica „mult” Codurile penale și, întrebat de ce miniștri cu probleme penale vor face parte din Cabinetul guvernului, acesta a răspuns „pentru că putem”. De asemenea, întrebat dacă modificarea Codurilor penale va continua, secretarul general al PSD a spus: „Vor fi modificate Codurile Penale mult. În sens pozitiv. Societatea civilă este partea aia mare din România care ne-a votat și ne-a dat această împuternicire…. ”.
După ședința Comitetului Executiv Național (CExN) al PSD, Președintele PSD a fost întrebat dacă vor putea fi miniștri cei cu dosare penale și răspunsul a fost: „Am hotărât să ne facem noi Guvernul, și nu alte instituții”. Întrebat dacă membrii PSD cu dosare penale ar putea face parte din viitorul Guvern, liderul social-democraților a răspuns: „Da”.
Continue reading „Vavila POPOVICI: Ambâț, arțag și pârțag. Modestie – Canci !”
Ioan POPOIU: Sfinţii Trei Ierarhi
La 30 ianuarie, Biserica sărbătoreşte pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.
Ei au trăit în secolul al IV-lea, perioada de mare însemnătate în istoria politică şi bisericească europeană, când Imperiul roman se împarte în două, în anul 395, la moartea împăratului Theodosius I, iar creştinismul, legalizat în 313, de împăratul Constantin, este confruntat cu marea erezie ariană. Ierarhia creştină, aşa cum s-a cristalizat după primul Conciliu ecumenic de la Niceea, din anul 325, era confruntată cu mari provocări în afara sa, dar mai ales înlăuntrul său. Deşi la Niceea tezele episcopului Arius au fost condamnate ca eretice (în afara dreptei credinţe), după mijlocul secolului al IV-lea, erezia ariană a făcut mari progrese, fiind îmbrăţişată atât de membrii familiei imperiale (împăratul Constantius-337-361), cât şi de elitele politice şi intelectuale. Doctrina bisericească ariană, care contesta divinitatea lui Hristos (a Fiului) şi afirma monarhia Tatălui, conţinea un sâmbure raţionalist care atrăgea deopotrivă elita şi mulţimea. O vreme, lupta împotriva acestei erezii puternice fost condusă de Atanasie, episcopul Alexandriei, adept al lui Antonie cel Mare, exilat de multe ori de conducătorii politici arieni. Însă după moartea lui Atanasie, în 373, Biserica s-a aflat într-o situaţie foarte dificilă, deoarece curentul arianist nu era puternic doar în societatea vremii, dar pătrunsese adânc şi printre creştini, mulţi episcopi înclinând să-l accepte.
În aceste împrejurări complexe din sânul Bisericii, s-a impus personalitatea arhiepiscopului din Cezareea Capadociei, Vasile cel Mare. După Atanasie, el a fost ierarhul de mare credinţă, profunzime şi curaj, care a condus cu mare energie lupta ortodoxiei împotriva autorităţilor politice şi bisericeşti ariene, l-a înfruntat pe însuşi împăratul Valens (364-378). Născut într-o familie creştină din Pont, părinţii săi, Vasile şi Emilia, au avut numeroşi copii (11), crescuţi în credinţă şi moralitate. Tânăr fiind, Vasile şi-a făcut studiile la Şcoala (Universitatea) din Atena, având drept coleg pe Grigorie Teologul. Revenit în Pont, Vasile s-a botezat (să precizăm că, în primele secole creştine, botezul se făcea la majorat!), apoi s-a retras o vreme la o mănăstire. Dar, cel cunoscut ca episcop al Cezareii, marele Capadocian, rămâne în memoria noastră ca apărător al ortodoxiei şi autor al unor lucrări consacrate Sfintei Treimi (De Trinitate), având un rol fundamental în elaborarea învăţăturii ortodoxe despre Sf. Treime. El este şi autorul unor Comentarii la Facere, apreciate de contemporani, a unor Comentarii la Psalmi şi a unor Reguli monahale aplicate şi azi. El a părăsit această lume la doar 49 de ani.
Alexandru NEMOIANU: Resacralizarea spațiului
Recitind câteva lucrări fundamentale despre obiceiuri și credințe românești am rămas cu totul fermecat. Aceste lucrări sunt scrise într-o limbă românească frumoasă, curată, înmiresmată. Această limbă se află în dureros contrast cu actualul jargon stradal, urât, vulgar, repezit și hăituit de “barbarisme” fără rost. Lucrările de care vorbesc au fost semnate de către Simion Florea Marian, Tudor Pamfile și . Primul fusese Preot în Bucovina, al doilea ofițer de carieră din Țepu, Tecuci iar al treilea avocat în Oravița. (O foarte documentată monografie a operei lui Simeon Mangiuca a fost alcătuită, în anii douăzeci ai veacului al XX-lea, de către Profesorul Ilie Rusmir originar din Borlovenii-Vechi, Țara Almăjului). Cum spuneam aceste lucrări vorbesc despre obiceiurile românești și sărbătorile românești de la sfârșitul veacului al XIX-lea și începutul veacului XX. O perioadă de care ne despart ceva mai mult de o sută de ani. În timp istoric, un răgaz scurt.
Informațiile sunt copleșitoare; numeroase, diverse, fermecătoare. Ne este înfățișat “spațiul” de viață imediată, modul în care trăiau și se raportau la timp, anotimp, viață imediată și viață spirituală, strămoșii noștri nu prea îndepărtați, bunici și străbunici. Ceea ce ni se înfățișează este uluitor.
Era o viață vie, mereu cu evenimente. O vreme în care nu era răgaz pentru ‘plictiseală” și lenevie, mentală și fizică. ”Omul” nu era sclavul necesitații, a “orarului” și “condicii”, zilele de sărbătoare erau numeroase și observarea lor obligatorie. Răgazul de gândire spre cele de Sus era mereu prezent. În permanență avea loc un “eveniment”, care trebuia întâmpinat cu grijă, cu pregătiri, cu atenție elaborată. ”Calendarul” satelor și al fiecărui membru al lor, era foarte încărcat și fiecare persoană participa și avea rol în ciclul festiv. Deoarece un ciclu festiv, de sărbătoare era, un ciclul în care mereu să înălța laudă lui Dumnezeu, I se cerea milă și se reamintea că fiecare membru al comunității este, în chip ideal, cetățean al Raiului. Frumusețea era în tot locul și ea se manifestă sub infinite forme, prin port, prin comportament, prin cântare, prin bucățele așezate pe masă. Întregul spațiu era văzut sfânt și era trăit în sfințenie. Toate aceste sărbătoriri erau creștine și integrate în ciclul liturgic. Chiar dacă în formele practice se mai vedeau urme ante creștine, acele urme erau în totul “îmblânzite” și integrate înțelegerii Ortodoxe. Toți oamenii știau că rânduiala Ortodoxă este cea bună și că puterile răului trebuiesc aruncate. Era un spațiu întreg, fără spărturi, un spațiu sacru. Se poate spune că dacă această viață comună era trăită, la capătul ei, toți și fiecare redeveneau cetățeni ai Raiului. Într-o asemenea înțelegere efectiv ne putem închipui cu uluire mulțimea Sfinților Români, “norul de Sfinți”, care se roagă pentru noi. Poate pentru ei Dumnezeu nu a îngăduit pierderea noastră!
Acest fel de viață a fost viu și vibrant până în urmă cu șaptezeci sau optzeci de ani. Apoi obiceiurile și tradițiile au început să fie uitate, eliminate și persecutate. Persecuția s-a făcut mai întâi printr-un soi de “didactică” simplă și prostească. S-au aflat semi docți și destui nătărăi care să vorbească despre “mulțimea superstițiilor”, a atitudinilor “retrograde”, a “robiei (!!!) față de obiceiuri.Tot asemenea indivizi au vorbit despre “eliberarea” prin ateism și cercetare științifică”. (Bun înțeles trecând sub tăcere că toți oamenii de știință autentici au fost, au avut, concepții ateiste). Iar apoi s-a întărit puterea răului, a ateismului militant și violent. O perioada în care Credința a fost persecutată activ și violent. O perioada în care Biserici au fost închise sau distruse; o perioada în care Mănăstiri au fost închise, sau distruse, și călugări persecutați cu furie. Cu voia lui Dumnezeu acea vreme a trecut. Dar în locul ei s-a instalat secularismul consumarist degradant. Larma, dezordinea și destrăbălarea sunt prezentate ca stări naturale și firești. În cazul Românilor personalitățile esențiale au fost diminuate, calomniate, insultate; de la Ileana Cosânzeana la Făt Frumos și de la Eminescu la Caragiale. Tinerei, necopți la minte și fără multă minte, dau curs acestor chemări și se pierd fără urmă. În spatele acestor “chemări” stă același “șarpe bătrân”, aceiași negativitate pură, răul distilat. Iar manifestările lui sunt același: parazitismul, impostura și parodia. Un miros greu și o figura rânjind hâd este ce se oferă.
Spațiul, în toate manifestările lui s-a încercat a fi desacralizat, lipsit de sfințenie și deci de rost și direcție. Mă voi referi doar la modul în care a fost scoasă dimensiunea sacră din Istorie.
Evenimentele și desfășurarea istoriei, deci a vieții Neamului omenesc, a fost înfățișată ca scurgere fără consecință, la voia unor circumstanțe economice și la voia “oamenilor” și mai exact a “oamenilor” răi. Căci trebuie să înțelegem bine că orânduielile omenești, TOATE, sunt rele și singurul mod de a nu fi, de a nu sta complice, este ca în toate împrejurările să te afli de partea celor care “pierd”, a văduvei, orfanului, săracului. Nu este altă cale.
Acest pustiu duhovnicesc, pe care îl străbatem, a generat doar disperare și vid. Dar acest pustiu duhovnicesc este o manifestare a haosului și haosul este o stare temporară.Vedem în jurul nostru că acest haos începe să se risipească și asta înseamnă: RESACRALIZAREA SPAȚIULUI. Este un marș care a început, dar a început cu avânt, bucurie și fără teamă. În cazul Românilor, ca întotdeauna, această renaștere a început prin Ortodoxie. Nu este întâmplător, căci Hristos este Trupul mistic al acestei Biserici și Hristos ÎNVIE! Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Resacralizarea spațiului”
Alexandru NEMOIANU: Despre Dragostea de Țară
Există în momentul de față două tendințe, am putea spune încă mai exact, două ispite, de-a stânga și de-a dreapta, în exprimarea relațiilor cu realitatea covârșitoare numită “țară”. Iar în spațiul românesc, după cum se știe, ”țară” este și patria dar și țărișoarele-văi, din Maramureș și până în Țara Almăjului.
Ispita “de-a stânga” află de bine să ponegrească tot ce se referă la “țară”.
Tot ce este românesc, după acești înverșunați, este rău, superficial, neautentic, înapoiat, etc. etc. Aceste generalități negative sunt rostite cu glas tare, fără drept de apel, cu anume bucurie și, culmea, cu aerul unor înțelepciuni speciale. Punctele de referință existențial pentru Neamul Românesc, de la Ileana Cosânzeana la Făt Frumos și de la Eminescu la Caragiale, sunt minimalizate, calomniate, întinate. Este o manifestare de, cum ziceam, înverșunare fără argument; afirmație și atâta.
Este de spus că orice generalitate, orice afirmație “la grămadă”, este din capul locului suspectă.
Ce înseamnă “tot”? Cine sunt acești “toți”? Care este relația dintre înverșunații cu pricina și restul “toților”?
Fără îndoială cei căzuți în asemenea strășnicie ar trebui să își facă, din când în când, un examen de conștiința, ar trebui să se privească în oglindă și, de vor putea fi sinceri, măcar atunci când sunt singuri, vor vedea stultiția căreia i-au căzut pradă.
Dar în plus de asta cei care se avântă în asemenea aproximații intelectuale sunt chiar cei care pierd. Deci cei care s-au erijat în procurori, avocați și judecători sunt cei care arată întunerecul lor interior. Căci capacitatea de a produce doar venin arată frustrare, oportunism, infantilism râzgâiat și neputință existențială. Chiar venite din partea unor opozanți din temperament asemenea afirmații arată lașitate, ranchiună și elementară lipsă de bun simț. Acești oameni practică cu pasiune autoflagelarea degradantă.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre Dragostea de Țară”