“Și Cuvântul S-a făcut trup și s-a sălășuit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr.”(Ioan 1;14)
În acest text ni se arată adevăruri esențiale.
În primul rând că Fiul lui Dumnezeu, ”Cuvântul”, s-a întrupat și s-a sălășuit între oameni. Ni se mai spune că oamenii au văzut “slava Lui”, Mărirea Lui. Iar a vedea “Slavei” înseamnă a cinsti, a respecta, a da ascultare.
Este cuprinsă aici, în câteva vorbe, învățătura cutremurătoare despre Cuvânt, cel prin care s-au făcut toate cele văzute și toate cele nevăzute. Rostirea de către Dumnezeu, ”Cuvântul” Lui, Fiul Lui, a adus în ființă întreaga creație, iar pentru a mântui această creație, căzută prin păcatul omenesc, același Cuvânt s-a făcut trup.
Dar dincolo de aceste adevăruri existențiale acest text evanghelic ar trebui să ne îndemne, pe toți și pe fiecare, să folosim cu toată grijă și toată responsabilitatea propriile noastre cuvinte.
Prin “cuvinte” ne putem mântui și prin “cuvinte” ne osândim. Folosirea fără grijă, la întâmplare a “cuvintelor” dovedește gol existențial, lipsă de grijă, sărăcie de gândire.
“Cuvintele” sunt cele care ne apropie unul de altul și tot ele exprimă adâncul, sau vidul, din inima noastră, din centrul nostru existențial. ”Cuvintele” sunt cele care așează stările în memoria personală și colectivă. ”Cuvintele” exprimă frumosul și urâtul, ierarhizează și, într-o perspectivă mai largă, ”cuvintele” reînfățișează lumea. Prin cuvinte lumea în care trăim este tălmăcită și împărtășită celor care vor veni.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Despre Cuvânt”
Categorie: Eseu
Valeriu DULGHERU: Trei evenimente majore ale săptămânii!
Să le luăm pe rând. Primul a fost sărbătorirea Zilei Internaționale a Femeii. Guvernarea le-a creat și o minivacanță de 4 zile. În general serbarea unei zile dedicate femeii este o recunoaștere a rolului femeii pentru societate. Fecioara Maria este simbolul Femeii dătătoare de viață. Fecioara Maria e hărăzită să odrăslească frumosul şi dragostea în Creaţia Fiului ei. Eterna iubire este Femeia care te-nalţă cu sufletul pur spre cer, spre universul necuprins al constelaţiilor. Esenţa Mamei e din rădăcina divină ce strânge la sân frumuseţi, adevăr şi lumină. Ziua mamei se sărbătorea încă de pe vremea zeilor din Olimp, în cadrul festival dedicate zeităţilor pe nume Rhea în Grecia Antică. Diferite neamuri și-au creat sărbătorile lor dedicate Femeii, Mamei.
În anul 1977, Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională. Ziua femeii a fost recunoscută ca sărbătoare internațională în 1977, devenind o tradiție în majoritatea țărilor din Europa și în SUA, fiecare sărbătorind-o așa cum o simte. În Anglia, unde pe 8 Martie au loc marșuri și întruniri în memoria acestor Femei. În Italia, de 8 martie sunt organizate reuniuni despre afirmarea drepturilor femeilor, a siguranței acestora la locul de muncă, a sănătății. În România şi Bulgaria, se păstrează obiceiurile de dinainte de căderea comunismului, când de 8 martie, de Ziua Mamei, copiii făceau cadouri mamelor, bunicilor, învăţătoarelor şi profesoarelor. Până în decembrie 1989 se vorbea de ziua mamei, prilej cu care se organizau spectacole dedicate mamelor. În țările baltice, de 8 martie se pune mai mult accent pe Ziua mamei, sărbătoare marcată prin oferirea de daruri și flori acestora. Orice femeie așteaptă cu nerăbdare ziua femeii, zi în care își dorește să fie răsfățată atât de iubit, soț, cât și de copii, rude și chiar colegi. Este ziua în care femeia este sau ar trebui să fie ridicată pe piedestalul unei regine, să primească flori în semn de respect și mulțumire.
O sărbătoare a femeilor, recunoscută internațional, dar fără a se preciza o zi anume, a fost hotărâtă încă din 1910, de Internaționala Socialistă reunită la Copenhaga ( de fapt propusă de socialistele Clara Zetkin și Roza Luksemburg încă în 1908). Ziua de 8 martie a fost stabilită în 1913. Din acelaşi an, în Rusia, Ziua Femeii era sărbătorită în ultima duminică din februarie conform calendarului pe stil vechi, iar din 1917 această zi a coincis cu 8 martie raportat la calendarul pe stil nou. Tot în 1917, în a opta zi a lunii martie are loc greva femeilor de la Uzina Putilov din Petrograd care cereau încheierea războiului şi înlăturarea Ţarului, marcând practic începuturile Revoluţiei Bolşevice. Din 1921, 8 martie devine sărbătoare oficială în Uniunea Sovietică, în memoria evenimentelor care au precedat Marea Revoluţie din Octombrie, deci este o creaţie a Uniunii Sovietice. În acest an Dodon a făcut din această frumoasă sărbătoare a Femeii o făcătură socialist-comunistă de tipul celor din perioada sovietică. În general, mai de ce se apucă Dodon (fie Ziua Independenței, fie omagierea marelui Ștefan cel Mare ș.a.) se întâmplă tocmai ca în bancul ce urmează. Se știe că în perioada sovietică, în special, brejnevistă se fura. Fiecare se hrănea de la locul de lucru. Muncitorii furau piese de la uzinele la care lucrau. Se vorbește că un muncitor care lucra la o uzina de produse de consum popular fura câte o piesă în fiecare zi pentru a asambla acasă să admitem un tocător de carne, dar în final oricum se primea un automat (aluzia este că majoritatea uzinelor camuflate cu producerea produselor de consum popular erau militare).
Continue reading „Valeriu DULGHERU: Trei evenimente majore ale săptămânii!”
Irina STAVER: “Casa Poeziei “ – o trăire, nu o clădire!
Salut! Mă numesc Irina Staver. “Fata din lumină”, așa cum obișnuiau să îmi mai spună colegii de la Radio Moldova Tineret. Dintotdeauna mi-a plăcut să comunic ceva lumii și în schimb să primesc zâmbete, uneori aplauze. Vremea din veacul meu, e mereu aceeași și alta tot. Pentru că sunt născută în luna mai, in luna poeziei, așa cred eu, nu aveam cum să nu iubesc și versul! Îl scriu de mică. Am lansat două volume – „Odă Poeziei”și „Mai Poetic. „Te invit cu mare plăcere pe 16 februarie, la ora 18:30, la Tucano Coffee, să împărtășim împreună dragostea pentru poezie.
Anume așa am consfințit eu să scriu despre mine, desenându-mi singură un portret artistic, liric în care poezia este și va fi Regină!.
Așadar, în data de 16 februarie, într-o seară de vineri ce mai închidea o săptămână și deschidea câteva zile libere de odihna, deci tocmai potrivite pentru meditație, poezie, cântec, am fost fericită să particip la un eveniment inedit. De poezie. De întâlnire cu ea, de întoarcere la suflet, la speranță, la primăvara, deci la lumină!.
Trei tineri poeți: Damian Scott (cu un recital de versuri în limba rusă), Diana Hristisean și Irina Staver (adică eu), ne-am spus poveștile din fiecare poezie mai dragă nouă, oamenilor.
Poezia e despre.. a dărui. Așa cred eu. E.. ca de Paști, cu lumânarea. Poezia se scrie în singurătate dar se prezintă ca o sărbătoare lumii, ca o mireasă care iese pentru a fi văzută, admirată, făcând pe ceilalți mai buni parcă numai prin frumusețea ei, puritatea ei, gingășia ei. Așa mi-am scris eu poezia ani la rând și tot așa, din confesiunile lor, au făcut și ceilalți doi protagoniști.
Poezia mai e și despre.. emoție!. Iar fiecare dintre noi, le-am așezat celor din fața noastră câte o emoție pe suflet. Că așa se face. Noi, oamenii ne facem emoțiile ca mai târziu să ne hrănim din ele. Continue reading „Irina STAVER: “Casa Poeziei “ – o trăire, nu o clădire!”
Alexandru NEMOIANU: Cine sunt cei chemați?
În urmă cu doar câteva zile am purtat o discuție, în spațiul virtual, cu o fosta colegă. În esență discuția era despre modul în care percepem “lumea” actuală, ce socotim să fie bun și rău în ea. Pe scurt nici unul, nici altul nu ne-am putut convinge și am rămas la părerile din început: ea încredințată că “globalismul” și accesoriile sale ar fi un lucru bun și eu încă mai convins că sunt un lucru rău. În mod civilizat am ajuns de acord că “nu suntem de acord”. Dar în încunoștințarea acestei stări, fosta mea colegă, a aflat de bine să afirme, în legătură cu spectaculoasa întoarcere la Ortodoxie a unei mari țări, de fapt ea a citat pe altcineva: “cva la bătrânețe se face damă Ortodoxă”. Bănuiesc că dorea să fie asta un soi de ironie derogatorie. De fapt nu era. Era afirmarea unui adevăr Ortodox fundamental despre cine sunt “cei chemați”.
Dacă “ea“ (“cv..a” citată) face acest lucru dovedește că este și inteligență și grijulie și biruitoare. ”Ea” nici măcar nu este singulară. Acest model de comportare l-a avut, mult înaintea “dânsei” în discuție, tălharul “de-a-dreapta”, cel care în ultimul ceas a “răpit” Raiul. În această privința să fim bine înțeleși. Sub legea Romei crucificați erau doar cei care puneau în primejdie statul Romei și tâlhării cei mai odioși, care uciseseră și între cei uciși se aflau prunci. Asemenea crime legea Romei nu le tolera. Deci acel tâlhar trebuie că era apăsat de mari păcate, categoric mai mari decât ale “dânsei” pomenite. Dar, o singură mărturisire l-a așezat direct în Rai, înaintea tuturor drepților Vechiului Testament. Iar asta este absolut consistent cu mesajul și voință Fiului lui Dumnezeu: ”n-am venit să chem, pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăința”. Dumnezeu îi cheamă și îi primește pe cei care știu și se căiesc de starea de păcat și nu pe “deștepții” trufași și nici pe “drepții” neascultători. Iar pocăință nu înseamnă plâns fățarnic și semne exterioare, înseamnă “întoarcere”(“metanoia”,”pokoi”) de la calea cea rea. Iar cine sunt cei chemați? Este fiul risipitor, este femeia “prinsă în adulter”, este vameșul, este tâlharul de pe Cruce, toți cei care în ceasul încercării, cu nădejde și credință, cheamă ajutorul Lui.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Cine sunt cei chemați?”
Vavila POPOVICI: Minciuna ipocrită
„Minciuna premeditată nu mai e o chestiune de fantezie, ci de caracter.” – Tudor Mușatescu
Minciuna este definită de dicționar ca fiind o afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr, deprindere de a minți, înșelăciune, vicleșug, ficțiune, plăsmuire, născocire, răsucirea adevărului într-o măsură mai mică sau mai mare. Când este însoțită de vicleșugurile mincinosului, de ipocrizia lui, produce confuzie, tulbură gândirea și atmosfera dintre oameni.
Este și teribilism, dar și o stare de spirit negativă a stăpânilor față de supuși. Ei au interesele lor care sunt mai presus de grija pentru popor, țară, deși, actori buni fiind, jură că le pasă. Unii – supușii – deznădăjduiesc, alții – conducătorii – se împătimesc. Devin hoți, mincinoși, palavragii, trădători. Pasul înainte făcut de mincinos este ipocrizia – minciuna transpusă în comportament uman bine conturat pentru cel ce o folosește, în care naturalul dispare complet. Ipocritul se arată altfel de cum este, adoptă această atitudine pentru a ascunde gândurile și acțiunile lui, urâciunea din suflet, fiind ghidat doar de dorința de putere și avere.
Despre minciuna am mai vorbit cândva, dar se pare ca în zilele noastre ea are un alt colorit. Pe vremea scriitorului Alexandru Vlahuţă, în apocalipticul an 1907, minciuna sta cu regele la masă: „Minciuna stă cu regele la masă…/ Doar asta-i cam de multişor poveste: / De când sunt regi, de când minciună este, / Duc laolaltă cea mai bună casă…”. Acum alți actori, piese noi… „Minciuna e grăbită, adevărul întotdeauna așteaptă”, mai spunea Vlahuță.
Alexandru NEMOIANU: Din nou despre abominația #rezist
Uneori este bine ca anume păreri sa fie repetate și înfățișate din nou. Asta mai ales în condițiile în care o propagandă absolut gigantică împroașcă minciuna și ura în toată lumea. Mai rău, aceasta propaganda este “specializată” pe țări și acolo toacă mărunt și apăsat, folosind stereotipuri, angoase istorice și anti-cultură. Este cazul situației din România unde vechile puncte de atac ale comunismului și “socialismului internaționalist” și care au fost Biserica Ortodoxă, Tradiția Românească și idea de Neam Românesc au fost atacate sălbatic. Noua “ordine globalistă” (Plutocrați din toate țările uniți-vă!) a reluat aceste atacuri după ce le-a dat haina nouă: ”europenism” (?!), snobism de țoapă și pretenții fără rost și acoperire. O multitudine de mijloace sunt folosite, mijloacele de informare, Organizațiile Ne Guvernamentale (toate finanțate de către demonicul George Soros), abominatia #rezist . Iar aceste contracții sunt urmate de jalnica ceată a “imbecililor utili”. Personaje fără minte și pe punctul de a își pierde sufletele și asta pentru nimic. Nu întâmplător în Ortodoxie prostia este considerată un viciu și un păcat. (Ne-purtarea de grijă.)
În acest articol voi căuta să prezint ceea ce, după cunoștință și conștiința mea, ar fi un număr de concluzii privind starea României și viitorul ei. Sunt absolut convins că nu este obligatoriu să am dreptate în tot ce voi spune, dar cu toată siguranța ceea ce spun este, din nou după cunoștința și conștiința mea, adevărul. Nu am nici un fel de afiliere politică în România și ca cetățean Român trăind în afară hotarelor României, nici nu particip la alegerile parlamentare. Direct implicat sunt doar în satul Borlovenii Vechi, satul unde străbunii mei de multe generații au fost fruntași și mari donatori, unde am în proprietate parte dintr-o casă și plătesc impozite. În altă ordine de idei sentimentele mele sunt Creștin Ortodoxe, Naționale și pentru dreptate socială. Deci cine va voi să dea acestui articol înțeles de atitudine partinică, fie nu ar înțelege nimica, fie o face din rea credință.
În România din Decembrie 1989 nu mai există comunism. Acel sistem bestial a fost terminat odată pentru totdeauna și doar oameni tulburați la minte îi pot duce dorul. Dar în același timp istoria nu a stat în loc. O nouă etapă istorică a început și ea este tulbure, contradictorie și încă în desfășurare.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Din nou despre abominația #rezist”
Alexandru NEMOIANU: ,,Sate de vacanță”
Banatul de munte este una dintre cele mai frumoase zone geografice pe care le-am văzut. Nu spun că acolo sunt “cele mai frumoase locuri din lume”, dar cred că sunt locuri la fel de frumoase ca și cele mai frumoase din lume. Există acolo munți spectaculoși, dealuri submontane impresionante și văi intramontane fără egal: calde, intime, primitoare. Iar totul este, încă, acoperit de păduri de fag și brad. Banatul montan a fost binecuvântat cu locuitori cu mare personalitate și cu rădăcini milenare. În regiune sunt orașe și sate frumoase și, mai ales, cu o identitate puternică și diversă. Pe scurt o zona de enormă frumusețe.
În ultimii ani această regiune a intrat în ritmul unor transformări rapide și profunde. Părerea mea este că oamenii s-au adaptat bine și pot întâmpina viitorul fără frică și fără așteptări fără acoperire. De fapt, psihologic, acești oamenii erau pregătiți pentru schimbări căci au avut parte de ele și în trecut. Ca soldați grăniceri strămoșii lor au străbătut Imperiul, luptând acolo unde era lipsă, au văzut diversitatea lumii și au știut să adauge sau să ignoreze cele din “lume”. Sunt încredințat că așa vor face și acuma.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,Sate de vacanță””
Valeriu DULGHERU: Unionismul devine mai pragmatic
„O singură carte nu este în stare să pună capăt unei idei preconcepute, dar poate crea o opinie publică, iar aceasta, la rândul ei, poate să ducă la o schimbare a lucrurilor” (Haim Cohn, „Arestarea, procesul şi moartea lui Iisus”)
Unionismul a fost întotdeauna în sângele românilor, in special, al celor basarabeni. După 1812 acesta a devenit mai puternic, chiar dacă o perioadă lungă s-a aflat în stare de hibernare sub cruntele regimuri ruse țarist și sovietic. După ce perestroica gorbaciovistă a slăbit puțin chingile unionismul a ieșit din acea lungă stare de hibernare. Însă această istorie de 30 de ani a unionismului modern în Basarabia a fost puternic dominată de componenta idealistă, alimentată, în special, de cozile de topor infiltrate în Mișcarea de Eliberare Națională. Nimeni nu neagă necesitatea idealismului în unionism dar el trebuia neapărat să fie completat cu unionismul pragmatic. Drept o formă pragmatică a unionismului pot fi privite și Declarațiile de Unire cu România ale autorităților locale.
Avalanșa semnării Declarațiilor de Unire cu România ia amploare. Deja sunt în jurul la o sută de autorități locale semnatare. Dușmanii Reunirii prezintă acest proces drept unul fără consecințe juridice, un capriciu al unor „elemente unioniste antistataliste”. Atunci de ce îi deranjează atât de mult? De ce kremlinezul Dodon prin diferite metode (trimitere de emisari pentru a-i intimida pe primarii semnatari, organizarea maimuțărelii de votare a declarațiilor anti-unire, instigarea la război a alogenilor (a se vedea Găgăuzia), convocarea consiliului de securitate cu „problema unirii” la ordinea de zi (a terminat kremlinezul lupta cu corupția, a găsit miliardul furat și hoții, și nu mai are nimic de făcut!)) încearcă să frâneze acest proces natural. Kremlinezul nu știe că unele procese naturale practic nu pot fi oprite și e mai bine să nu te pui în calea lor. La fiecare declarație năucită a kremlinezului Dodon Talpa Țării răspunde cu zeci de noi Declarații de Unire semnate. De ce nu ia măsuri cu cei care, într-adevăr, se pregătesc de război (a se vedea cazul depozitului de arme găsit în pădurea din sectorul Râșcani!, declarația războinică a democratului găgăuz Dudnic făcută la Comrat ș.a.).
Din păcate sunt păreologi și printre cei cu opțiuni unioniste. Unii spun că „acele semnături sunt formale” și nu au niciun efect juridic. Alții – că „sunt fără sens, mai bine s-ar realiza mai multe proiecte economice (de ex. interconectarea rețelelor electrice din Basarabia cu cea europeană din România, finalizarea gazoductului Iași-Chișinău ș.a.)”. Într-adevăr, aceste semnături nu au putere juridică (de altfel, și cele din județele Bălți, Soroca, Orhei de la 1918 n-aveau putere juridică!). Dar parafrazându-l pe H. Cohn putem afirma cu certitudine că: „Doar semnăturile Declarațiilor pentru Unire nu fac Unirea, dar pot crea (sau fortifica!) opinia unionistă care va realiza Unirea”. Este un moment deosebit de important în acest an electoral atât la nivel republican (alegerile parlamentare) cât și local (alegerile din municipiile Chișinău și Bălți). Continue reading „Valeriu DULGHERU: Unionismul devine mai pragmatic”
Alexandru NEMOIANU: Șoaptă de suflet
Cu emoție am recitit cartea Profesorului Pavel Panduru despre Almăj și devenirea lui istorică. (Pavel Panduru, Monografia localității Prigor, Editura Timpul, Reșița, 2000). Cartea își păstrează importanța,ca document dar și prin mesaj.
Profesorul Pavel Panduru, pentru cei care iubesc Țară Almăjului, este o noțiune. El este unul dintre cei care fac cu putință prezentul și dezvăluie trecutul unui colț de Rai, care este Țara Almăjului. De fapt întreaga existența a Profesorului Pavel Panduru se poate aduna sub semnul dragostei pentru Almăj. Și cartea pe care Domnia Sa ne-o înfățișează nici nu este altceva.
Această carte este, sub semnul informației, un foarte solid și convingător îndrumar privind geografia, economia, fizionomia socială și istoria semnificativă a unei “țări” românești. Bibliografia folosită este impresionantă și dovedește probitate și dedicație profesională. În același timp cartea înfățișează cum destinul unui colț de țară izolat s-a alcătuit în istoria Românească, cum s-a petrecut, cum a fost cu putință acest fenomen, care este miracolul unității Românești.
Cartea lui Pavel Panduru este răspuns și explicație a acestui miracol și această carte mai înseamnă ceva pentru ziua și clipă istorică pe care le trăim.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Șoaptă de suflet”
Vavila POPOVICI: Înfumurare nejustificată
„În toate merge înainte minciuna, trăgând prostia după ea, de funia vulgarității fără leac, iar adevărul vine din urmă, șchiopătând încet, la braț cu timpul.”
Baltasar Gracián y Morales
Dovedind înfumurare nejustificată, social-democratul poreclit „mitralieră” după ce a spus că ar folosi arma sa AKM pe manifestanții care au protestat împotriva OUG 13, enervat și gata de răzbunare, cu una sau două zile înainte de anunțata vizită a prim-vicepreședintelui Comisiei Europene Frans Timmermans, la București, a exprimat la Digi 24: „Ce ați vrea dumneavoastră să facă cineva din România când vine Timmermans? Să stea în genunchi că vine Timmermans, sau Parlamentul României a ajuns să fie anexa vreunui stat? Vine Timmermans, domne… și dacă vine ce? Parteneriat înseamnă parteneriat, nu sclavi și stăpâni. Parteneriat – trebuie să ne respectăm între noi, nu e cineva șef! Un parteneriat înseamnă că dacă Timmermans vine trebuie să asculte poziția noastră, să respecte Parlamentul României, nu să vină Timmermans… E un partener! Când se duce în Franța sau Germania, ce face Timmermans? Unde corupția e așa de mare…”. Avocatul Ioan Cupșa i-a răspuns, totodată provocându-l cu o întrebare: „Face ce face și în România. În România ce face?” „Nu o să mai facă nici în România, vă spun eu. Să vină ca un partener să discutăm”, a completat „profetul”, deputatul PSD.
Constantin Noica spunea că „din civilizație iei cât vrei, din cultură iei cât poți”. Noi românii putem lua mult din cultură, mai putem și da, dar din civilizația celorlalte țări europene de ce nu vrem a lua?
Și, Frans Timmermans, născut în Olanda, țară care impresionează prin gradul înalt de civilizație, decență și dragoste pentru propriul teritoriu, om stimat, cu o vastă experiență a „traversat continentul” – vorba unui ziarist – sosind la București, în data de 2 martie, să tragă un dramatic semnal de alarmă, și într-un mod politicos, amiabil, diplomatic, să consemneze faptul că situația din România riscă să se deterioreze rapid și tocmai pentru ca țara să nu ajungă în această situație și-a programat vizita din acea zi.
Continue reading „Vavila POPOVICI: Înfumurare nejustificată”