În luna martie 2018, un număr de iubitori ai Almăjului au avut ocazia să sărbătorească cea de a șaptezecea aniversare a nașterii lui Iosif Băcilă.
Este un prag, în fața căruia, oamenii sunt chemați să își facă o socoteală; au trăit cu rost, sau fără rost, au făcut ceea ce este bun sau nu.
După părerea mea la aceste întrebări Iosif Băcilă poate răspunde pozitiv: existența lui a fost cu rost, în cursul ei a fost ales binele și la aceasta se mai adaugă ceva nespus de important, esențial: promovarea frumosului.
În cursul carierei sale didactice, Profesor de Limbă și Literatură română la Liceul “Eftimie Murgu” din Bozovici, Iosif Băcilă a fost neobosit. El i-a învățat pe copii nu numai despre frumusețea limbii române și obligativitatea de a o vorbi corect și nu numai despre istoria Literaturii Române. Iosif Băcilă a pătruns mult mai departe, în straturile unde se așează concepții și unde se alcătuiesc hotărâri existențiale. El i-a învățat pe elevii săi că Limba și Literatura Română sunt un tezaur de cel mai mare preț, alcătuit cu trudă și cu jertfă și că a cinsti acest tezaur este egal în importanță cu a îți cinsti părinții și strămoșii. În mai multe feluri, Iosif Băcilă, a întipărit în sufletele elevilor lor hotărârea de a “nu uită niciodată ceea ce datorează strămoșilor”. Dar această carierea didactică nu a fost decât parte din activitatea lui Iosif Băcilă. Căci “profesorul” Iosif Băcilă este, în același timp, și “poetul” Iosif Băcilă.Versurile lui, chiar și atunci când le lipsea agerimea, au fost mereu oneste.
El este autorul a numeroase volume de poezie și proză. Aceste volume, toate, sunt dedicate unui “loc” și acel loc este Valea Almăjului.
Iosif Băcilă a căutat să afle taină acelui loc și, până la un punct, a aflat-o. Este adevărat că în anii din urmă, când Iosif Băcilă a început să se abată de la poziția lui inițială aceasta “taina” i s-a ascuns. Din păcate el a aflat de bine că, în asociație cu persoane orbite de ambiții și doruri personale, să își pună numele pe cărți neconvingătoare și cu mesaj dubios…
Acestor activități ale sale, pomenite mai sus, li se mai adaugă una, esențială, cea de editor al revistei “Almăjana”. “Almăjana” este acuma o prezență cunoscută în literatură bănățeană. Revista a crescut de la an la an, în conținut, în ținută și calitate, dar ea a rămas, până în anii din urmă, meru credincioasă “mesajului” cu care a început, un mesaj care este mântuitor pentru clipă istorică pe care o traversăm.
Acest “mesaj” afirmă că “locurile” și identitatea locală au importanță esențială în alcătuirea unui Neam și în împlinirea rostului istoric al acelui Neam. Este un mesaj care este “incomod” în actualele condiții și care mesaj categoric nu așează pe purtătorul sau în “grațiile” celor puternici ai zilei. Este un mesaj riscant. Dar acest risc și l-a luat Iosif Băcilă și i-a rămas credincios multă vreme, abia în anii din urma el a cedat “duhului vremii”. Revista “Almăjana” , prin conținut, și prin mesajul pe care îl poartă a fost, multă vreme, exemplu de emulat și punct de referință.
Revista a fost parte a “renașterii” Almăjene. O mișcare începută în urmă cu câteva decenii și care continuă furtunos și azi, chiar și fără “Almăjana”. Această “renaștere” înseamna dragostea de “loc” și de identitatea lui; Românească și Ortodoxă. Sub apăsarea “duhului vremii”, cum ziceam, Iosif Băcilă a cedat. Cred ca nu din convingere, ci din motive mărunt circumstanțiale.
În ultimii ani “Almăjana” a sucombat unor dorințe de slavă deșartă. Ea s-a rătăcit într-un soi de “triumfalism” “ad hominem” și unei ancilaritati jenante față de presupuși eroi de mucava, ambițiilor lor fără acoperire. Spiritul critic a fost schimbat pentru interese personale și conținutul a început să nu mai aibă legătură cu scopul inițial al revistei. Pentru a fi mai lămurit.
Revista a început sa publice texte referitoare la personaje fără legătură cu Almăjul (versificatorii de bună credință dar cu talent mai puțin.) încă mai rău revista a preluat, sau a încercat să preia, ceva din “relativismul” valoric al curentelor la modă. Dar acest mimetism ancilar nu este authentic și nefiind authentic eșuează în ridicol. Spre exemplu, atunci când revista încearcă să fie “echidistantă” în ce privește Credința, când încearcă să așeze pe treaptă egală ortodoxia și cultele, atunci revista nu face decât să cadă în penibil.
Totuși meritele ei anterioare rămân. Așa cum rămân și meritele anterioare ale lui Iosif Băcilă.
—————————————
Alexandru NEMOIANU
Istoric
The Romanian American Heritage Center
24 martie 2018