Sfârșitul fiecărui an vine cu tradițiile și ritualuri românești care s-au păstrat din generație în generație. La începutul Anului Nou, cea mai importantă sărbătoare din calendarul creștin-ortodox este Botezul Domnului, (Boboteaza), fiind numită: „Epifania”, „Teofania” sau „Arătarea Domnului”. Cele mai respectate tradiții sunt umblatului cu Botezul și sfințirea agheasmei, fiind practicate și ritualuri populare.
– Din 2 ianuarie, începe perioada umblatului cu Botezul. Preotul poartă cu el o găletușă cu apă sfințită (agheasmă) și merge din casă în casă prin toată comunitatea de credincioși, ca mesager vestitor al sărbătorii Boboteaza (pentru a sfinți casele, pe localnici și bunurile acestora (curți, grădini și animale din ogradă)
– După ce pleacă preotul, copiii vor înconjura gospodăria cu o lumânare aprinsă pentru ca familia să fie ocrotită de necazuri în acest an. În datină se mai spune și că această lumânare trebuie să fie păstrată în casă, pentru a fi reaprinsă în caz de pericole mari: secetă, inundații, dezastre naturale și tragedii soldate cu pierderi de vieți omenești.
– Pe 5 ianuarie, în Ajunul Bobotezei se spune că se deschid cerurile. În unele zone, copiii pleacă la colindat cu Chiraleisa, purtând clopoței și tălăngi, alături de vâsc, brad și busuioc la căciuli. Boboteaza este una dintre cele mai importante sărbători, atât pentru creştinii ortodocşi, cât şi pentru cei catolici.
– O superstiție amintește de faptul că nu trebuie să arunci gunoiul de Bobotează, ca să nu îți arunci norocul, odată cu acesta.
-Se spune că în noaptea de Ajunul Bobotezei fetele îşi visează ursitul, iar superstiția spune că trebuie să își lege pe degetul inelar un fir roşu şi să pună sub pernă o rămurică de busuioc de la preotul care umblă cu Botezul.
Pentru tinerii care cad pe gheaţă în ziua de Bobotează se spune în tradiția populară că se vor căsători în acel an.
– De asemenea, potrivit uneui ritual străbun, din ajunul Bobotezei în casele românilor se pregăteşte o masă asemănătoare cu cea din Ajunul Crăciunului. Astfel, sub faţa de masă se pune puțin fân, pe fiecare colţ al acesteia se pune un praf de sare, iar pe masă se aşază 12 feluri de mâncare: colivă, bob fiert, fiertură de prune, sarmale umplute cu crupe, borş de „burechiuşe” sau „urechiuşele babei” (fasole albă cu colţunaşi umpluţi cu ciuperci), borş de peşte, peşte prăjit, plăcinte de post umplute cu tocătură de varză acră, plăcinte cu mac, din care gustă toată familia.
– La Bobotează se sfinţesc toate apele, iar preotul se duce la o apă să arunce crucea de la ritualul sfințirii Agheasmei Mari, iar câțiva tineri se întrec în căutarea crucii, recuperarea și aducerea ei, înapoind-o preotului. Cel el care reuşeşte să ajungă primul la ea primeşte binecuvântarea preotului. În timpurile străvechi, cel care găsea primul crucea şi o aducea la mal, primea daruri de la domnitorul ţării și era ţinut la mare cinste de către ceilalţi.
CRUCEA BOBOTEZEI
Astăzi pe pământ coboară
Cruce din înaltul cer,
Pe ea aducând mister
De credință milenară.
Cruce cu Sfânta Treime
De la Tată și Duh Sfânt
În porumbel coborât,
Duce har prin timp ce vine.
Duhul Sfânt pe nor apare,
Cruce zugrăvind în zori,
Cu ger aspru și ninsori,
De-a sfinții Agheasma Mare.
Pe Mesia să-l boteze
Sfânt Ioan a primit har.
De-al păcatului coșmar,
Pe oameni să îi salveze.
Într-un veșmânt imaculat
Pe apa Iordanului
Venea Fiul Domnului,
De-a fi-n credință botezat.
Propovăduind credință,
Ioan pilduitorul
I-a fost Botezătorul,
Dintr-o cerească sentință.
Adeverind profeție
Despre Iisus Mesia,
A împlinit porunca
Din cerească-mpărăție.
Hristos pentru Botez venit,
A scos lumea din păcat.
Dar la moarte condamnat,
Pe cruce a fost răstignit.
http://www.crestinortodox.ro/poezie-ortodoxa/crucea-bobotezei-150863.html
5.01. 2015
————————————-
Maria FILIPOIU
Continue reading „Maria FILIPOIU: Tradiții de Bobotează la români”
Zilele acestea spre trecere, sper, spre un an mai nou și mai bun le-am petrecut la munte pe Valea Arieșului. Frumusețea geografică și încărcătura istorică este inconfundabilă și totuși din punct de vedere al investițiilor, în arealul acesta al Țării de Piatră, cum îi plăcea lui Geo Bogza să-i spună Apusenilor, nu s-a făcut mai nimic. Drumul de la Turda la Câmpeni spre Scărișoara și Arieșeni a rămas același de pe vremea lui Ceaușescu, fără modernizări și reasfaltare. E aproape identic ca atunci când am fost pe Valea Arieșului prima dată în 1993, denivelat, plin de gropi, ”amețit” de curbe și fără refugii sau parcări. Dacă ai ghinionul să prinzi pe traseu o mașină de lemne este aproape imposibil să depășești, drumul nu are porțiuni de două benzi pentru fluența traficului. Un drum de 100 kilometri și ceva ajungi să-l faci în două ore jumătate. Nu înțeleg de ce consiliile județene Cluj, Alba, Bihor nu bat mâna să facă din acest drum care străbate Apuseniul metalifer o via turistică. La intrarea în Câmpeni bătrâna mocăniță stă ruginită în fața porții de lemn a orașului, fapt ce-ți crează o stare de melancolie și jale. Încă în 1993, când am fost prima dată pe Valea Arieșului, această bijuterie feroviară funcționa ca pe vremea când coborau moții cu banițe încărcate de produse, la Turda. S-ar putea repune în funcțiune pe un traseu turistic care ar revigora economia, la fel ca mocănița de pe Valea Vaserului din Maramureș. După Câmpeni, un oraș rămas în antica atmosferă post-industrială sau post-comunistă intri în magicul triunghi al Scărișoarei, Gârdei de sus și Arieșenilor, un areal al istoriei și frumuseții brute, mult lăudate de Geo Bogza. Din păcate și aici s-a făcut puțină dezvoltare turistică. E adevărat că s-au ridicat pensiuni frumoase și moderne, dar prea puțin pentru a crește economic și turistic zona. Drumul spre peștera Scărișoara cu ghețarul său unic în Europa trebuia lărgit, pârtiile de schi de la Arieșeni sunt puține iar telescaunele și teleschiul nu prea funcționează. Încălzirea globală a cam scos iarna din joc. Chiar și la cotele 1400 nu este zăpadă suficientă pe pârtie. Ninge tot mai puțin.
Ioan Alexandru
,,O crenguță de brad, amintiri /O ridic și-o sărut /Mă învălui pierdut în amintiri /Clipe de odinioară chiuind într-o gară /Cu prieteni din munți / Mîine voi pleca iară, ca-ntr-o zi de vară /Sus în munți cei cărunți.
„Voi n-aţi stat cu noi în celule
Deseori, am auzit spunându-se despre ţara noastră că ar fi Grădina Maicii Domnului, ceea ce ar trebui poate să ne determine cel puţin pe unii dintre noi sa reflectăm mai bine asupra acestei problematici şi aspura Nevăzutului care caracterizează România în substanţa sa. Orice colţ de pământ are în spate o istorie care şi-a lăsat o anumită amprentă, care i-a lăsat drept moştenire o serie de particularităţi şi caracteristici, care, desigur, o dată cu trecerea timpului au cunoscut şi nişte modificări. Evident, istoria face ca populaţiile şi popoarele să difere net unele de celelalte, să aibă fiecare un anumit specific luat ca generic. Însă în interiorul acestui specific în calitate de generic se află extrem de multe particule elementare şi nebănuite pe care mintea cu toată puterea ei logică şi cognitivă nu le-ar putea defini. Una din aceste particule este exact Nevăzutul la care am făcut referire încă de la început, Nevăzutul în sine reprezentând cu totul altceva decât ceea ce cunoaştem despre o ţară în lumina lucrurilor care s-au întâmplat în plan concret. Nevăzutul cuprinde chipul serafimic ce se manifistă în condiţia suavă a transformărilor spirituale pe care o ţară sau alta le-a cunoscut. Adică, vorbim de istoria popoarelor scrisă în proiecte culturale şi mai cu seamă în acele proiecte propuse pentru Nemurire, cum a fost cazul creatorilor sau al misticilor care l-au înţeles pe Dumnezeu pentru că ei înşişi au fost în stare sa se desăvârşească în calitate de duhuri.
Doamne ajută,
Realitatea, voința, omul, sunt îmbinări cuantice specifice unei unde emise de univers.