„Cea mai mare bucurie a vieţii este să fii convins că eşti iubit.” – Victor Hugo
„Bărbaţii creează prin imaginaţie, însă femeile creează prin iubire.” – Rabindranath Tagore
– Iubirea este mugurele vieții din arborele genealogic. – Maria Filipoiu
Se spune că „la început a fost doar „Cuvântul”, care, însuflețit de o forță divină, a fost purtat în fuiorul vântului năvalnic, până când a ajuns în caierul zeiței din Tărâmul Mitologic, ce torcea fire, urmând a fi țesute mituri cu destine omenești. Astfel a fost țesut și mitul iubirii, în care au fost plăsmuite zeițele iubirii și frumuseții. Zeițe au existat în toate mitologiile lumii, menite cu daruri divine, ce le făceau dedicate și responsabile, atribute pentru care erau venerate de societățile antice.
Legendara zeiță Venus – patroana iubirii și frumuseții, fiica lui Jupiter și mama lui Cupidon – era corespondenta zeiței Afrodita din Grecia, inițial fiind zeița italică a vegetației și grădinilor, a renașterii și fertilității, asociată cu venirea primăverii.
De la strămoșii daci, românii l-au moștenit pe legendarul Dragobete, simbolul renașterii și iubirii, având origini slave, care este sărbătorit pe 24 februarie – Ziua Îndrăgostiților.
Dragobetele – sărbătoarea dragostei la români – își are rădăcinile în tradițiile dacice, simbolizând zeul iubirii, bunei dispoziții și renașterii primăverii, cunoscut în vorbirea populară ca: „Dragobetele pupă fetele” sau„Dragobete iubește românește”
În vechime, ziua de 24 februarie marca începutul primăverii, când natura se trezește la viață, ursul iese din bârlog, păsările încep să cânte și să-și construiască ori să-și refacă vechile cuiburi, iar omul își înnoiește sentimentele, participând la bucuria naturii.
În timpurile moderne, islamicii tradiționaliști au considerat sărbătoarea a fi o contaminare culturală din Occident, un rezultat al globalizării în India și se încearcă revitalizarea unei vechi datini, a serbării „Zilei Părinților” – cea mai populară în India.
În România, sărbătoarea populară a lui Dragobete, și-a pierdut din admiratori, fiind înlocuită cu sărbătoarea comercială a Sf. Valentin (14 februarie), care a câștigat timp și admirație în fața fiului Babei Dochia, rămas în credințele populare strămoșești ca cel mai venerat.
Dragobetele este prezentat ca un zeu tânăr, al iubirii și vegetației, identificat cu Eros sau Cupidon.
Este descris ca o ființă mitologică, tânăr, voinic și frumos, care umbla prin lume ca Sântoaderii sau Rusalcele, de-a intra în suflete inocente, cu sentimentul iubirii, fiind numit și „Năvalnicul”.
Continue reading „Maria FILIPOIU: DRAGOBETE – SIMBOL MITOLOGIC”
Chiar în zi de Dragobete
Adieri de prospețime se face simțită în ziua de 24 februarie cînd îi Capul Primăverii! Cîte un flutur galben se ițește de niciunde bătînd din aripi grăbit! Behăitul mielușeilor ce zburdă, sună ca un clopoțel! Se greablă prin livezi frunzele și vreascurile uscate și se aprind, iar cenușa se amestecă cu boabe de grîne pe care nănuțele le aruncă păsărilor: