Liliana DEREVICI: La Cenaclu literar „Radu Stanca”, medalion literar – Nașterea lui Iisus Hristos sau întoarcerea în lumină, simbolul înțelepciunii omului

Aflându-ne în preajma sfintelor sărbători ale Nașterii lui Iisus Hristos, cenaclul literar „Radu Stanca” de la „Centrul de vârstnici nr. 2” a avut ca temă astăzi 11 decembrie 2019: prezentarea tradițiilor de Crăciun, citirea din creațiile proprii ale membrilor cenaclului despre aceste sărbători creștine și sărbătorirea doamnei Lucia-Elena Locusteanu care în noiembrie a împlinit frumoasa și respectabila vârstă 80 de ani.

Ședința a fost deschisă de președintele cenaclului, scriitorul Al.Florin Țene care a susținut o conferință despre originile nașterii Fiului lui Dumnezeu, sărbătoare ce a pornit de la evanghelia după Luca și cea după Matei și uneori de la textele apocrife. Acestea îl descriu pe Iisus Hristos născut în Bethlehemul Iudeii din mamă fecioară într-o iesle. La nașterea Lui apar îngerii care vestesc că acesta este salvatorul întregii omeniri iar păstorii vin să-l adore. În relatarea lui Matei magii urmează o stea până la Bethleem pentru a aduce daruri lui Iisus, născut ca regele iudeilor. Irod ordonă masacrul tuturor băieților care au mai puțin de doi ani. Familia lui Iisus fuge în Egipt iar mai târziu se stabilește în Nazaret.

În ce privește data sărbătoririi Nașterii lui Iisus după calendarul gregorian ar fi 25 decembrie iar după cel iulian 7 ianuarie. Unele culte protestante nu sărbătoresc de loc nașterea Domnului susținând că nu există dovezi biblice că Iisus s-ar fi născut la acea dată. Primele evanghelii au apărut după 100 de ani de la nașterea lui Iisus.

Semnificația acestei sărbători este că Nașterea lui Iisus se referă la întruparea Lui ca un al doilea Adam, ca împlinirea voinței divine a lui Dumnezeu ca o dezlegare a daunelor cauzate de căderea primului om, Adam. Acesta constituie un subiect major pentru artiștii creștini ai secolului IV. Începând cu secolul XIII scena nașterii a provocat o imagine diferită de simbolistica timpurie, ca domn și stăpân, afectând abordările de bază ale evanghelizării pastorale creștine.

Ziua de 25 decembrie a fost aleasă ca să coincidă cu sărbătorile păgâne care se țineau în preajma solstițiului de iarnă când zilele încep să crească pentru a celebra renașterea soarelui. Saturnaliile romane, o sărbătoare dedicată lui Saturn, zeul agriculturii și forței reînnoite a soarelui se țineau tot în acea perioadă și se consideră că unele obiceiuri de Crăciun își au rădăcina în aceste sărbători păgâne antice.

Sărbătoarea Crăciunului ne aduce vestea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, făcut om pentru mântuirea noastră. Nașterea Mântuitorului a avut loc la 9 luni de la întruparea Sa de la duhul sfânt, la Buna Vestire când Dumnezeu a trimis pe îngerul Gavril să vestească Fecioarei Maria că Domnul este cu Ea, Fecioara acceptând cuvântul lui Dumnezeu, acesta fiind momentul zămislirii Fiului lui Dumnezeu.

Continue reading „Liliana DEREVICI: La Cenaclu literar „Radu Stanca”, medalion literar – Nașterea lui Iisus Hristos sau întoarcerea în lumină, simbolul înțelepciunii omului” →

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Cărți rare, decembrie, 2019

Parohia Malovăţ

Loc. Malovăţ – Jud. Mehedinţi

România

Tel. 0724.99.80.86

E-mail: stanciulescubarda@gmail.com

Vă rugăm să ne permiteți să vă prezentăm lucrările pe care le avem disponibile în stocul parohiei noastre. Ne exprimăm, totodată, speranța, că ele vor găsi ecoul cuvenit în sufletul Dvs. și ne veți face comenzi, atât pentru nevoile Dvs. spirituale, cât și ale celor dragi.

Parohia noastră pune la îndemână tuturor cărți ziditoare de suflet, de literatură, de istorie, filozofie și din alte domenii, tocmai în această perioadă, când, pe toate canalele de informație, suntem bombardați cu tot felul de produse menite să ne îndepărteze de Dumnezeu. Cărțile propuse de parohia noastră pot fi hrană pentru sufletul Dvs., dar și un cadou fericit, pe care îl puteți oferi celor din jurul Dvs. Se cheltuiesc sume enorme pentru tot felul de daruri ce se fac celor dragi, deși multe sunt doar simbolice și de circumstanță. Noi vă punem la dispoziție cărți, care să fie un prieten de nădejde pe drumul către Dumnezeu, atât pentru Dvs., dar și pentru cel ce le primește ca dar din partea Dvs. O scurtă privire asupra listei de mai jos v-ar convinge de seriozitatea ofertei noastre. Ele sunt achiziționate de la centrele eparhiale, de la diferite edituri, care s-au remarcat prin seriozitatea și competența publicațiilor în domeniile menționate mai sus.

Înțelegem că această activitate de răspândire a publicațiilor religioase creștine ortodoxe face parte din însăși misiunea noastră de a răspândi, cu timp și fără timp, cuvântul lui Dumnezeu. Datorită acestei lucrări, putem să desfășurăm și o serie de activități misionar-pastorale în parohie, de ajutorare a unor familii și persoane aflate în dificultate, donații de cărți în parohie, gratuitatea serviciilor religioase și multe altele.

Vă mulțumim cordial celor care ați comandat deja cărți. Vă mulțumim celor care ne-ați încurajat, celor care ne-ați îndrumat. Vă mulțumim și celor care nu ne-ați răspuns. Din toate am înțeles că doriți să avem lucrări cât mai bune, cât mai ziditoare de suflet și cât mai diverse. Ne străduim să împlinim această dorință a Dvs. Sperăm că prezenta ofertă să fie mult mai interesantă. Regretăm, însă, că stocurile sunt foarte mici, iar stocurile de la capitolul ,,Micul anticariat” se reduc în cele mai multe cazuri la câte un singur exemplar.

Trimitem cărți și în străinătate, dacă ne sunt solicitate, cu precizarea că taxele poștale revin cumpărătorului. Pentru trimiterile în țară taxele poștale sunt suportate de parohie.

Precizăm, de asemenea, că publicăm, de două ori pe lună, ,,Scrisoare pastorală”, pe care o trimitem gratuit tuturor familiilor din parohie, cât și la câteva sute de persoane din afara parohiei, prin poștă sau pe e-mail. Daca va interesează, comunicați-ne și vă putem trimite și Dvs. această publicație a noastră gratuit. Găsiți acolo multe lucruri care v-ar putea interesa.

În cazul în care mesajul nostru nu vă interesează sau vă deranjează, vă rugăm să ne scuzaţi, eventual să ne daţi un semn, ca să ştergem pentru totdeauna adresa Dvs. din evidenţele noastre. Oricum, să dea Dumnezeu ca acesta să fie singurul necaz al Dvs., altele să nu mai aveți.

Sfintele Sărbători cu sănătate, pace și bucurii în viața și în casa Dvs.

La mulți ani!

Aşadar, avem disponibile următoarele lucrări:

Cărți recent apărute:

1. Colinde străvechi românești, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 94 pag., 8 lei;

Colindele din acest volum au fost culese de regretata învățătoare Alice N. Sârbulescu, originară din Baia de Aramă, înainte de 1951, când a fost deportată împreună cu soțul său, medic, în Bărăgan. Acolo a locuit într-un bordei de pământ, dar, ca intelectual, a folosit timpul, adunând de la localnici folclor, în primul rând situându-se aceste colinde. Ele sunt adevărate perle ale folclorului nostru, unii dintre informatori știindu-le de la bunicii și străbunicii lor, adică de la oameni din Bărăgan, în special din zona Călărașilor, care au trăit la jumătatea veacului al XIX-lea. Textul cărții ne-a fost pus la dispoziție de nepoata regretatei Înv. Alice N. Sârbulescu, respectiv Doamna Deputat Oana Manolescu din Craiova.

2. N. N. Sârbulescu, Zavera lui Tudor Vladimirescu, Ediția a III-a, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 58 pag., 6 lei, piesă de teatru în patru acte.

Autorul piesei, N. N. Sârbulescu, face parte din elita intelectualității românești de la începutul veacului trecut; face parte din elita corpului didactic care a format generația celor ce au realizat Marea Unire de la 1918. Autorul este un intelectual notoriu, un patriot desăvârșit și un român adevărat. El valorifică toate cunoștințele sale dobândite din cărți și din informațiile culese de la cei ce au trăit evenimentele respective. Pe toate acestea le coroborează cu pricepere, le expune cu măiestrie în formele unei limbi românești curate, cristaline, accesibile. Creațiile sale sunt gustate și de cei învățați, dar și de cei simpli, mai puțin școliți. Informația este împletită cu plăcutul, cu frumosul, cu utilul și toată construcția literară realizată de domnia-sa urmărește educarea publicului în spiritul dragostei de țară, de istorie, de valorile perene ale neamului românesc. Observăm cu ușurință, după lecturarea piesei de față, că aceste bijuterii literare își păstrează frumusețea, actualitatea și puterea educativă și azi, după mai bine de un secol de la zămislirea ei. Precizăm că prima ediție a fost apreciată și de Constantin Rădulescu-Motru. Aceasta, alături de cartea lui Gheorghe Duncea, Tudor Vladimirescu, așa cum l-am cunoscut, și cartea profesorului Ioan Neacșu, Oastea pandurilor, sunt lucrări care se pot constitui într-un adevărat omagiu pe care-l aducem și noi marelui erou cu prilejul comemorării a două veacuri de la martiriul său.

3.Pr. Prof. Dr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Mitropolia Olteniei”(1948 – 2008), vol. II, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2014, 645 pag., hârtie și tipar offset, copertă policromă, plastifiată, 40 lei;

Dacă vol. I cuprindea Secțiunea Biblică, Secțiunea Sistematică și Secțiunea Practică, vol. II este destinat Secțiunii Istorice. În el sunt înregistrate, pe discipline și probleme, cele câteva mii de materiale privind Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia, Istoria Bisericii Ortodoxe Române și Istoria României. Nu se va putea scrie o istorie obiectivă și adevărată a Olteniei în special și a României în general, o istorie universală, fără a se face apel la studiile, documentele și manuscrisele publicate în ,;Mitropolia Olteniei”. Au colaborat istorici de elită, atât din cadrul Bisericii, cât și din cadrul culturii române în general. În ciuda cenzurii, care a supravegheat-o cu atenție multe decenii, revista, ostenitorii și colaboratorii ei au găsit întotdeauna soluții ca să poată supraviețui și în același timp să-și facă misiunea sa de revistă a spațiului cultural oltean.

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda,Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), vol. I, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2016, 636 pag., format A5, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 40 lei.

Volumul I al lucrării urmărește să prezinte bazele creștinismului (Secţiunea Biblică), strădaniile Sfinților Părinți și teologi de a aprofunda învățătura creștină (Secţiunea Sistematică: Dogmatica, Morala, Filozofia creştină), cât și mijloacele și strategiile prin care creștinismul s-a putut răspândi în lume(Secţiunea Practică: Dreptul bisericesc, Liturgica, Omiletica şi Catehetica, Pastorala, Muzica, Pedagogia şi Îndrumările misionare sau Sectologia).

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. II, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, format A5, 692 pagini, 45 lei;

Cartea cuprinde capitolele: Istoria Bisericii Universale, Ecumenism, Bizantinologie, Patrologie, Istoria Religiilor, Etnografie și Folclor. Volumul conține acele materiale care privesc răspândirea creștinismului în lume timp de 2000 de ani, relațiile dintre Biserici, relațiile creștinismului cu necreștinii, evoluția sentimentului religios la diferite popoare, tradiții, obiceiuri și datini românești și nu numai. Cele mai importante din cele peste 7.000 de materiale bibliografiate beneficiază de un rezumat telegrafic. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase specifice

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Cristian Stănciulescu-Bârda, Bibliografia Revistei ,,Biserica Ortodoxă Română”(1874-2014), Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, vol. III, hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, plastifiată, format A5, 1.000 pagini, 60 lei;

Al treilea volum, – și cel mai dezvoltat -, cuprinde Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Istoria României, Literatură, Folclor, Redacţionale, urmărind să prezinte apariția, răspândirea și dezvoltarea creștinismului la poporul român din epoca apostolică până în vremea noastră. O mare parte din materiale sunt însoțite de scurte rezumate, care ajută cititorul să știe mai bine despre ce este vorba în materialul respectiv. Mii de documente, manuscrise, recenzii, articole și studii sunt dedicate istoriei României și Bisericii Ortodoxe Române, iar revista noastră le-a găzduit cu generozitate de-a lungul celor 140 de ani de existență, devenind prin vreme ea însăși nu numai un depozitar, ci și un document istoric propriu-zis. Al doilea volum își propune să prezinte creștinismul în special și religia în general ca fenomen istoric, ce s-a dezvoltat de-a lungul veacurilor în contextul unor realități culturale, sociale, politice și religioase specifice (Secțiunea Istorică: Istoria Bisericii Universale, Bizantinologia şi Istoria literaturii creştine sau Patrologia, Istoria Religiilor). Creștinismul se remarcă drept o religie superioară, cu origine divină, capabilă să-și croiască drum în lume în ciuda tuturor vicistitudinilor celor două milenii ale sale, capabil să devină una din cele mai puternice religii ale lumii, în permanentă expansiune în plan spiritual.

7.Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Scrisoare pastorală, vol. X, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 647 pag., 40 lei.

Cartea cuprinde numerele 361-400 din ,,Scrisoare pastorală”, publicația bilunară a Parohiei Malovăț.

Am ajuns repede la concluzia că e păcat să se piardă atâta muncă și atâta informație. Cele șase pagini în format A4 aveau ,,viața” lor de câteva zile, după care dispăreau. Trebuia făcut ceva care să le prelungească existența. Și atunci am găsit o soluție: cartea. Am adunat câte 40 de numere din ,,Scrisoare pastorală” și le-am pregătit pentru tipar sub formă de volum. Până în prezent iată că au apărut zece asemenea volume. Ele au fost răspândite de-a lungul timpului în țară și străinătate, la cititori particulari, la biblioteci publice.

În permanență, când am redactat ,,Scrisoarea pastorală”, ori când am răspândit-o, am avut conștiința că nu facem decât ceea ce ne revine ca datorie profesională, ca o prelungire a activității pastorale, ca o împlinire a misiunii de preot de a răspândi învățătura creștină. În acest sens, recomandăm călduros tuturor confraților să încerce să recurgă la instrumente similare pentru a-și împlini misiunea de preoți. Oricum, dă rezultate mulțumitoare.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru puterea ce ne-a dat-o de a realiza cele 400 numere ale ,,Scrisorii pastorale”, respectiv cele zece volume care le conțin. Vă mulțumim dumneavoastră, cititorii și enoriașii parohiei noastre, căci fără dumneavoastră ,,scrisoarea” n-ar fi apărut, nu și-ar fi găsit rostul. Mulțumim enoriașilor care s-au ostenit de-a lungul anilor să ducă din poartă-n poartă ,,scrisoarea” fiecăruia, fie că a fost ploaie, ninsoare, cald, frig, fie că au avut timp, fie că nu au avut. Mulțumim redacțiilor unor reviste de prestigiu din țară și din străinătate, precum ,,Națiunea”(București), ,,Bibliotheca Septentrionalis”(Baia Mare), ,,Observatorul”(Toronto-Canada), ,,Omniscop”(Craiova), ,,Clipa”(Philadephia-SUA), ,,Logos și Agape”(Timișoara) și altele, care au preluat în întregime sau parțial ,,Scrisoarea pastorală”. Dumnezeu să le răsplătească, fiindcă, prin osteneala lor, au făcut și dânșii un mic apostolat pentru Domnul Hristos. Sperăm să ducem mai departe ,,Scrisoarea pastorală” cât ne va mai răbda Dumnezeu pe această lume, sau cât ne vor mai permite autoritățile s-o facem. Doamne ajută!

Pr. Al. Stănciulescu-Bârda, Europa, Europa!…, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 384 pag., 30 lei;

Lucrarea este o antologie de articole scrise de-a lungul ultimelor trei decenii pe tema raporturilor româno-europene. Sunt scoase în evidență valorile perene ale poporului român, atât de ordin material, cât și spiritual, care sunt în pericol de a fi subminate, distruse, pierdute pentru totdeauna în procesul de europenizare. Sunt analizate, de asemenea, anumite aspecte ale stărilor de lucruri și politicii europene față de națiunile ce compun uniunea, față de imigranți, față de nenumăratele curente religioase și ideologice ce amenință viitorul european, specificitatea spiritualității europene. Este o carte care, după ce o lecturezi, te pune pe gânduri, fiindcă vorbește despre tine ca individ, despre familia ta, despre urmașii noștri, despre țara noastră.

Viețile Sfinților, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, vol. III, 744 pag., 50 lei; vol. IV, 602 pag., 40 lei; vol. V, 432 pag., 30 lei.

Aceste volume conțin viețile sfinților sărbătoriți în timpul unui an. Nu putem vorbi de sfinții dintr-o anumită perioadă a istoriei creștine, ci de o epocă foarte extinsă, dacă este să ne gândim că cei dintâi sfinți căzuți pentru Hristos și credința creștină au fost chiar dintre Sfinții Apostoli și ucenicii lor, iar ultimii menționați în prezentul volum au trăit în secolul al XIX-lea. Nu putem vorbi nici de sfinți dintr-o anumită parte a lumii. Unii dintre ei au trăit în Imperiul Roman și au suportat persecuțiile greu de înțeles pentru omul zilelor noastre, alții în Imperiul Bizantin și au luptat pentru apărarea valorilor majore ale învățăturii creștine, prin sinoadele ecumenice, prin scrierile lor, prin predica lor, dar mai ales prin însăși jertfa vieții lor. Alții au trăit în Europa Occidentală, alții în Rusia țaristă sau în Principatele Române. Viețile Sfinților nu sunt povești, ci fapte de viață, scrise cel mai adesea cu sânge și lacrimi, dar și cu speranță nestrămutată. Cu ani în urmă, răsfoiam la Biblioteca Academiei din București câteva din cele peste 40 de volume din Vitae Sanctorum(Viețile Sfinților), care cuprindeau hotărârile judecătorești ale instanțelor romane privitoare la creștinii care nu voiau să jertfească idolilor sau să mănânce din cele jertfite acestora, care nu voiau să ia parte la manifestările și sărbătorile dedicate împăratului, care era socotit zeu sau semizeu(sec. I-IV). Romanii nu ucideau pe creștini de dragul de a ucide, ci îi condamnau în urma unei judecăți oficiale, desfășurată după toate regulile procedurale, în conformitate cu legislația imperială în vigoare de la acea dată. Colecția menționată mai sus conținea, așadar, sentințele judecătorești, prin care erau condamnați la moarte pentru nerespectarea legilor imperiului. Volumul de față nu ne prezintă documente judecătorești, ci povestirea multora din acele procese. Vedem oameni simpli, oameni cu diferite ocupații, cu diferite pregătiri intelectuale, cu diferite poziții sociale, care manifestă credința și apartenența lor la Biserica lui Hristos cu un curaj impresionant. Nu se înfricoșează de judecată, de bătăi, de închisoare, de maltratări, de moarte. Mărturisesc credința lor și suportă cu un eroism cutremurător metodele sălbatice prin care li se storcea și ultima picătură de viață din trupul vlăguit și terciuit. Când pui astfel de oameni alături de unii dintre creștinii noștri de azi, care-și leapădă nepăsători credința și se duc la diferite secte pentru simplul motiv că acolo li se oferă o strachină de linte sau câțiva biscuiți, poți să realizezi cât de departe suntem de sfințenia celor de atunci! Întâlnim în acest volum creștini învățați, care-și dedică viața studiului Sfintei Scripturi și adâncirii învățăturilor ei. Luptă cu vorba și cu condeiul pentru apărarea învățăturilor fundamentale ale credinței creștine: Sfânta Treime, Maica Domnului, Sfintele Taine, Sfintele Icoane și multe altele. Pentru curajul lor suferă alungări din funcții, confiscări de averi, exiluri, bătăi și chiar moartea. Aceștia sunt stâlpii teologiei creștine, pe care se sprijină Biserica de două mii de ani. Astfel de modele de credință și de viață oferim enoriașilor și cititorilor noștri, într-o vreme în care mass-media, pe toate canalele sale, oferă cu totul alte modele.

Pr. Gh. Paschia, Călăuză patristică, Malovăț, Editura Parohiei Malovăț, 2016, 314 pag., 30 lei.

Cartea cuprinde peste 1600 citate(cugetări, reflecții și maxime) culese cu atenție din scrierile Sfinților Părinți. Acestea sunt organizate pe teme și probleme, fiind însoțite apoi de indici tematici și de autori. Este o lucrare de pionierat în domeniu.

Bucate de post, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, ediția a III-a, 2019, 328 pag., 30 lei

Cartea conține câteva sute de rețete de mâncăruri și prăjituri de post, murături și băuturi răcoritoare. Edițiile anterioare au fost foarte apreciate și folosite de enoriașii parohiei noastre, cât și de cititorii din afara parohiei. Mai mult, a fost achiziționată și de licee cu profil de alimentație publică, tocmai fiindcă este bine alcătuită și bine documentată.

Dicționarul proverbelor religioase românești, vol. III, Bârda, Editura ,,Cuget Românesc”, 2019, 642 pag., hârtie offset, tipar offset, copertă policromă, 45 lei.

Fericitul Augustin se hotărâse să scrie o carte despre Dumnezeu. Se plimba pe plaja mării și se gândea cum să înceapă cartea, cum –o împartă în capitole. La un moment dat a văzut un copilaș, care săpa cu mânuțele o gropiță în nisip și l-a întrebat: ,,- Ce faci tu aici?” ,,- Sap o groapă, în care să torn toată apa mării!” A zâmbit îngăduitor Fericitul Augustin și a zis în sine: ,,Ce naivitate! Cum să torni toată apa mării într-o asemenea gropiță?” După câțiva pași, reflectând, a constatat că, de fapt, și el seamănă cu copilul: ,,Nu cumva și eu vreau să cuprind imensitatea tainei lui Dumnezeu în biata mea minte?”

Așa vor zice, poate, cunoscătorii într-ale religiei, care vor întâlni pe cineva căutând pe Dumnezeu și învățătura Sa în cuvintele simple ale țăranilor români. Și, totuși, dacă vor citi sau vor reciti nenumăratele nestemate de gândire și simțire românească și creștinească adunate pe filele acestor cărți, vor privi cu alți ochi pe anonimul trăitor al învățăturii creștine din spațiul românesc, vor iubi mai mult sufletul lui și limba românească. Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Cărți rare, decembrie, 2019” →

George ANCA: IPSE

SCENARIU IPSE

George Anca – Monica Andreescu – Constantin Noica – Mădănila Țucu – Andrei Mihai – Dumitru Grumăzescu – Secretul finlandezilor – Silvian Floarea – Camil Petrescu – Dimitrie Grama – George Roca – Liliana Popa – Daniel Vorona – Ion Cristofor – Vișan Dragoș – Lora Levițchi – Alexia Ema Ema – Adela Conciu – Elena Tudosa

Spaţiu vast, supercatedrală, dând spre mare, cu lume pe plajă, animată, toropită

Din caietul lui Vizante pică pe nisip un acatist. Voce (VO): „Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori”. Un Ford alb, intrând pe plajă încă în viteză şi evitând un Renault roşu, pornit spre uscat, doboară un cuplu cu braţele pline de crini. Peste ţipetele şocate (soka-sloka), se suprapune aceeaşi voce: „Harul cel dumnezeiesc v-a umbrit în chip minunat, Sfinţilor” şi fraze de muzică gregoriană, bhakti şi din Grieg. Dintre corturi, Virginica scrutează înaltul.

***

MAI MULŢI

Criminalule!

Buluceală în jurul „mirilor” căzuţi, la care se alătură şi soferul, sub huiduieli.

Shiva – Parvati

La câţiva metri, sub umbrar, Ovidiu îi operează Corinei un coş pe degetul mare de la picior. Femeia urmăreşte cu privirea un fluture, o rândunea, pescăruşul înot, întorcând mental valul concentric în sârmă ghimpată .

CORINA

Pescăruşul înota, rândunica flutura, fluturele rândunea.

La doi paşi, Delia se prăvăleşte peste rezemătoarea scaunului, încă un genunchi julit.

ELEMER

Nu vă supăraţi, domnule, sunt ţânţari?

DELIA

(ridicându-se)

Uite, mamă, ţânţari, înţeapă şi în ciorapi.

ELEMER

Până anul trecut nu erau.

CORINA

(recitând)

Coloanele lui Memnon afumate, Peer.

ELEMER

Bună ziua! Mi-am simţit coloana la loc în mormântul învierii, când am sărutat mâna de argint a Maicii Domnului.

OVIDIU

Ce ziceţi de accident?

ELEMER

Puteau să-şi termine nunta la catedrală.

DELIA

Sau la moschee. Genunchiul meu!

Parapantă furată de nori la mii de metri.

ELEMER

Mi-a julit actul de deces al tatei.

OVIDIU

Ţine-mi farurile alea în ochi.

ELEMER

Lumina înoată în lumânare ca mine în mare.

(Deliei). Hai unu, sai unşpe, treci 21, din 31 fă 41, măr 51, bob 61, prun 71, mur 91, mir 01. Numărul e mai curat ca dialectul şi nisipul.

CORINA

Acrofob, dar te-ai mutat la 9. Ţi-ai tăiat şi unghiile.

Asemănarea apei mării cu iarba o ştii tu, fluture algă.

Papa recită din Eminescu. Din cupolă, de pe schela-parapantă, Elemer se prăbuşeşte.

GENERIC. Titlu: IBSEN RAMAYANA

Din caietul Naratorului pică pe nisip un acatist. Voce: „Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mărturisitori”. Un Ford alb, intrând pe plajă încă în viteză şi evitând un Renault roşu, pornit spre a pleca, doboară un cuplu cu braţele pline de crini. Peste ţipetele şocate, se suprapune aceeaşi voce: „Harul cel dumnezeiesc v-a umbrit în chip minunat, Sfinţilor” şi fraze de muzică gregoriană şi din Grieg.

Vik îi operează Mariei un coş pe degetul mare de la picior. Maria urmăreşte cu privirea un fluture, o rândunea, pescăruşul înot, valul concentric prefăcându-se, analogic, în sârmă ghimpată .

Delia se prăvăleşte peste rezemătoarea scaunului, încă un genunchi julit.

Uşa cortului, umbrarul şi un ţânţar (zăbavă). Cerc de cunoscuţi. Parapanta la 1500, 3000, furată la 10 000 m, de adrenalina cleptomană a norilor vizibilă în zmeul liberat al lui Elemer.

scene vizibile, ceva rap în ce-ar fi fost amiază, mai şi demosnstrăm care e plăcerea.

Mărul pictat să-l mai pozezi, pezmetul Berini îl papă Berni,

Pescăruşul pe mâna dreaptă. Veveriţa vine spre el. Pescăruşul zboară şi mai la dreapta, puiul chel, căutător de dreptate, pescăruşul-veveriţă. Fluturele aterizează pe coada şoricelului. Fulgerul zigzaghează norul, atrage fierul ceasului, umbrarul. Conversaţii, ce facem, apucaţi de furtună televizabilă. Umbrarul ibsenienilor se dărâmă. Vizante, lăsat de pază, se uită la cortul gata să cadă sub picuri. Virginica – eunucul adolescenţilor – citeşte. Se aud copii, folia cocoloşită, tună. Sonorităţi shivaite. Trăznetul carbonizează pe Vizante, scenă vizibilă pentru Virginica. Rap. Ţânţari pe vânt. Parapanta lui Elemer. Păcură. Maşina copiilor ibsenieni se opreşte şi Delia, părinţii ei, Corina şi Ovidiu coboară salvator, apucându-se de remontat umbrarul.

Continue reading „George ANCA: IPSE” →

George ANCA: Artur Silvestri, de două ori ocult(at)

Ocultul literar are, sub comunismul târziu, un “cuptor alchimistic” în scriitura lui Artur Silvestri, republicat, în multe cărţi, după 1989, la Carpathia Press, cu minime addenda, dublat şi de proza imobiliarului, un jurnalism literar arborat în avangarda tranziţiei prelungite. Clăditul parcă nu se putea să nu se prelungească în publicaţii virtuale, reconciliind, odată în plus, vechea “zicere de coduri” cu “eseismul” noii scriituri specializate, amintindu-i scriitorului şi afaceristului/bussinesman (“eu nu câştig din cărţi ci din afacere”) de Vlădica Antonie Plămădeală, “socotit de biserică prea literat şi de literaţi prea bisericesc”.

De o parte, arhetipul călugărilor sciţi, originismul, renaşterea isihastă, brâncovenismul literar, reconquista profetică etc., de altă parte, retrocedarea secolului, România în anul 2010, exerciţii de exorcism social, ţara consultanţilor cu pistolul la brâu, şase blocuri de 40 de etaje în Herăstrău, în locul Muzeului Satului etc. Rămânem, poate, între cele două istorii – a ocupantului, a autohtonului -, fluturându-ne “înfăţişasrea Caesarului ocult, a protectorului tainic din vremea de dincolo de istorie”, dar ne şi retrocedăm, dintre “incendiatorii semidocţi”, retroculturii, “tradiţie a blestemului antropologic”, sau “românitate de Ahasver”. Ne va fi unind “patologia neîncrederii”. “Suntem în spaţiul fenomenului horal”, în Cucuteni, cu Mircea Vulcănescu şi Romulus Vulcănescu (acesta răspunzând, la îndemnul lui Gusti, spaţiului mioritic al lui Blaga cu fenomenul horal). Şi cu Petrus Diaconus, “personalitate enigmatică”, şi cu Petre Diaconu, de la Păcui-Vicina.

În fapt, adevărata literatură a lui Artur Silvestri este cea din ocultul imobiliar (altoit pe anteriorul esoterism medievist-matein): “Toate otrepele ce trebuiau să-şi afle locul în ‘Curtea miracolelor’ dau tonul azi şi instituie o cenzură fără precedent prin efectele răsturnării aproape complete de proporţii naturale. Ucigaşi, demolatori şi paricizi, vânzători de iluzii şi născocitori de teme false, tăinuitori şi uneltitori mărunţi, de un lăutărism şocant prin chiar lipsa de talent în cântatul după ureche, toată această pegră de şcoală nouă constituie o viermuială de saturnalie contemporană şi de lupanar, unde pare că lipsesc numai vrăjitoarele călărind pe mătură spre a avea pictura de extracţie infernală” (Prostologhikon. Vremea clownilor: cum se fabrică suprarealitatea de ziar, 2008, p.4). “Puţini înţeleg, însă, că preţul secret al pârjolului de la noi nu este o temă ce priveşte banii ci însăşi viaţa noastră istorică, sacrificată cu cinism de mâinile apucătoare ale căror unghii vor trebui tăiate într-o zi, alături de mâna toată care a apucat” (ibidem, p. 83).

Şi totuşi, în volumul Loc şi persoană. Eseuri despre geografia tainică, “Utopia etnografică” (1988) succede afinitar eseului “Duhul locurilor” (1990), înapoi, de la Marin Preda la Brâncoveanu, via casa, “Reşedinţa de la Băneasa a Mareşalului Ion Antonescu s-a înălţat în 1936 prin osârdia arhitectului G.M. Cantacuzino şi datorită gândului pătrunzător al acestui intelectual a cărui redescoperire integrală rămâne de împlinit. Privită mai de departe, casa mărturiseşte urme ce o situează în prelungirea stilului brâncovenesc, reprodus simbolic după sute de ani: pridvorul, ca un foişor de culă oltenească, masivitatea austeră şi totuşi somptuoasă, simetriile ce amintesc o voinţă valahă de clasicitate ca şi ornamentaţiile în stucaturi aurite ce dau chenarului unei ferestre dinspre răsărit o Continue reading „George ANCA: Artur Silvestri, de două ori ocult(at)” →

George ANCA: Aventurile lui Sârbiță

Sârbiţă (dulce la guriţă)

Regina reginelor (şi mama albinelor)

Vultur (Flutur)

Copii, un roi (îi cheamă ca pe voi)

CRAINIC

(tainic)

Cine-i vultur?

Cine flutur?

Cine

vine?

Uf,

Pui de puf.

MUSCULIŢE

(ferfeniţe)

ZZZ

SSS

SÂRBIŢĂ

Am aprins un licurici

printre arici printre furnici –

cine e pe aici?

Unu, doi, trei, patru, cinci

şi cu mine

şi albine

peste flori

în zori de zori

POVESTEA

Hai, Sârbiţă,

la portiţă

SÂRBIŢĂ

Cine eşti

din ce poveşti?

POVESTEA

Fără veste

sunt Poveste

SÂRBIŢĂ

Pleci sau vii

între copii?

POVESTEA

Ssst, abia îi adormii,

unul doar mi se trezi.

Hai de-aici, dar nu departe,

că ne caută în carte,

ne găseşte, cine ştie,

ne facem de băcănie

SÂRBIŢĂ

Nu-ţi dai drumul

nu-i nici unul

nici tu focul

nici tu fumul

Mă joc

şi vă pun pe foc

până mâine poimîine

vă faceţi pâine,

vă pun în traistă

sui pe coastă

dau de albine

le iau cu mine

Pe vale mă duc

şi pe deal mă-ntorc

nu mai ştiu să cânt

dar mai pot să joc

Dansul mi-l sun

până să-l spun

apoi îl tac

să îl desfac

cu braţele zbor

bat din picior

văd prin pulbere

vultur fluture

îl cos cu mireasmă

să ştiu cum îl cheamă

Continue reading „George ANCA: Aventurile lui Sârbiță” →

George PETROVAI: Rolul de frunte al povestitorului în marea literatură rusă

Scriitorii se deosebesc printr-o serie de însușiri (spiritul de observație, ideile dezbătute, limbajul întrebuințat, talentul de povestitor etc.), toate aceste componente, în împletirea lor subtilă și armonioasă, contribuind la formarea stilului și la punerea în evidență a artei cu care este înzestrat (mai mult sau mai puțin) fiecare dintre slujitorii cuvântului scris.

Tocmai de aceea este foarte dificil, ba poate că de-a dreptul riscant, să faci distincție între scriitorul artist și scriitorul povestitor. Totuși, chiar în marile literaturi identificăm artiști mai degrabă cu vocația povestitului decât cu cea a profunzimii ori a amplorii ideilor abordate.

Făcând această afirmație nu-i am în vedere pe povestitorii de meserie (H.Cr.Andersen, frații Grimm sau Petre Ispirescu), ei înșiși artiști de-o factură aparte – cea a basmului mereu încântător și de-a pururi nemuritor, ci gândul mă poartă la harul inegalabil al acelor artiști care narează scene de viață cu cuceritoarea ușurință cu care oamenii obișnuiți se mișcă, respiră și mănâncă…

Iar literatura rusă este plină ochi de adorabili povestitori. Firește, primul în seria acestora este Nikolai Gogol, cel din a cărui Manta vor ieși adevărați titani și cel care niciodată nu și-a dezmințit excepționala înzestrare de povestitor (ba sarcastic, ba duios, dar mereu irezistibil, în pofida paseismului său), nici în grațioasele scrieri ale tinereții – Serile în cătunul de lângă Dikanka, nici în cele de mai târziu (Taras Bulba, Cum s-a certat Ivan Ivanovici cu Ivan Nikiforovici, Nasul, Mantaua), pentru ca în comedia Revizorul și, mai ales, în romanul neterminat Suflete moarte să atingă adevărate culmi privind misiunea artistului în societate și meșteșugul înaripat al acestuia de-a transmite cititorilor opiniile sale.

Iată „fermecătoarele povestiri cu draci și vrăjitoare din Serile în cătunul de lângă Dikanka” (Dumitru Solomon în Prefață la Mirgorod) unde, cu grație și dezinvoltură, Gogol și-a diseminat fantasticul său încărcat de umor și duioșie, dar iată și povestirea Vii, povestire despre care criticul Bielinski avea să noteze la vremea aceea că fantasticul nu i-a prea reușit autorului, întrucât acesta a oferit un abuz de amănunte despre Vii, mai marele spiridușilor, încălcând astfel regula potrivit căreia o fantomă descrisă detaliat își pierde caracterul metafizic și rămâne doar monstruoasă…

Pentru noi românii povestirea are o semnificație aparte, asta deoarece episodul cu goana nocturnă a filosofului Homa aburcat în cârca vrăjitoarei, a fost preluat de Caragiale și inclus în nuvela sa Calul dracului.

Cu toată aparenta sa îndepărtare de problematica rusă a vremii din pricina călătoriilor întreprinse și a șederii sale îndelungate în străinătate, totuși, Ivan Turgheniev a rămas rus get-beget pînă la moarte.

Este adevărat că el se simțea atras de confortul și civilizația Apusului, îndeosebi de civilizația și spiritualitatea franceză. Dar tot atât de adevărat este că, occidentalizat până în vârful unghiilor, Turgheniev dorea cu aprindere ca Rusia să-și rezolve gravele probleme de esență feudală cu care se confrunta.

Cu siguranță că ăsta-i unul din motivele pentru care el scrie Povestirile unui vânător așa cum le știm, carte care se poate spune că reprezintă piatra unghiulară a întregului său edificiu cultural-conceptual. Apar în această carte personaje memorabile așa ca Hori și Kalinîci, îi întâlnim pe moșierii Viaceslav Harionovici Hvalînski și Mardari Apolonîci Stegunov (frați buni cu cei doi Ivani certăreți ai lui Gogol), facem cunoștință cu buna moșiereasă Tatiana Borisovna și cu parazitul de nepotu-său, dar mai ales îi cunoaștem pe băieții care-și pasc caii în lunca Biejei și se dovedesc neîntrecuți povestitori despre domovoi și vodianoi.

De altminteri, acestei cărți i se datorează exilul scriitorului la moșia sa de la Spasskoe-Lutovinovo pentru o perioadă de 21 de luni, exil ordonat de țarul Nicolae I. Dar tot ei i se datorează în bună măsură și urgentarea de către țar în anul 1861 a reformei agrare (abolirea iobăgiei).

Cu toate că propriu-zis F.M.Dostoievski nu este un povestitor de talia lui Gogol sau Turgheniev, două sunt argumentele care ne obligă să-l includem în galeria celor mai iluștri condeieri ruși ai tuturor timpurilor:

1)Dintre toți scriitorii care au ieșit din Mantaua lui Gogol, Dostoievski este artistul-gânditor căruia cultura universală îi datorează cel mai mult, nu doar în ceea ce privește strălucita sa contribuție la dezvoltarea literaturii de investigație și minuțioasă analiză psihologică, ci și în ceea ce privește prestigiul imprimat existențialismului creștin;

2)Dostoievski cultivă cu succes fantasticul în povestirile Bobok și Visul unui om ridicol, scrieri pe care el însuși le-a intitulat Povestiri fantastice. Dar mă grăbesc să precizez că este un fantastic diferit de cel gogolian, căci – am putea spune – este un fantastic mult mai intelectual, adică lipsit de draci, spiriduși și vrăjitoare.

Povestirea Bobok, de pildă, surprinde un captivant dialog sepulcral între decedați de diverse vârste, ocupații și condiții sociale: un general, un funcționar lingușitor, o cucoană arțăgoasă, o fetișcană ușuratică, un escroc lipsit de scrupule etc., dialog din care – grație angajamentului morților că în această postură nu mai are nici un sens să mintă – aflăm păcatele tuturor acelora despre care se poate spune că la țanc și-au dat obștescul sfârșit.

Iar Visul unui om ridicol relatează visul fabulos al unui personaj fără nume, de care toată lumea râde și care taman pentru acest motiv decide să se sinucidă. Nu apucă să o facă, deoarece adoarme cu pistolul așezat în fața lui. În vis are loc o translație de planuri, astfel că personajul ridicol se vede pe sine mort, așezat în coșciug și apoi depus în întunericul de nepătruns al mormântului.

Absolut toate amănuntele oferite de acest fals sinucigaș sunt cutremurătoare prin precizia lor maladivă, prelungită dincolo de existență: picăturile de apă care-i cad pe ochiul stâng exact din minut în minut, invocarea Stăpânului Universului și pe urmă zborul prin spațiile incomensurabile, pentru ca în final să aterizeze pe o planetă ce ne este înfățișată ca o reeditare a Pământului.

Dar un Pământ paradiziac, unde nu se cunoaște ura, minciuna și suferința, căci locuitorii acestei planete se supun doar armoniei și iubirii. Însă după pătrunderea omului ridicol în această lume a inocenței începutului, locuitorii încep să cunoască minciuna, nedreptatea și violența, și toate astea le fac mare plăcere. Degeaba mai protestează personajul nostru împotriva răului devenit dominant; este prea târziu și nu face decât să-și ridice locuitorii planetei în cap…

Ce folos, notează scriitorul cu amară ironie, că personajul s-a trezit cu sentimentul înviorător că deține un adevăr neștiut de ceilalți semeni: n-a scăpat de apelativul „ridicol”, ba mai mult, după ce începe să împărtășească pe ici, pe colo din experiența acumulată în vis, ascultătorii îi râd în față și-i spun că a luat-o razna cu propovăduirea iubirii aproapelui.

Despre apolinicul Lev Tolstoi se poate spune că vâna sa de povestitor răzbate mai degrabă din adorabilele povești scrise pentru copii și din tulburătoarele nuvele scrise la bătrânețe (Părintele Serghi, Hagi Murad) decât din marile sale romane, unde (îndeosebi în Învierea) el „sacrifică” farmecul povestirii în favoarea documentației și a temei social-politice de mare gravitate, pe care o urmărește cu perseverență și o dezbate cu pasiune: libertinajul tinerilor nobili, prostituția, transfigurarea morală a unora dintre personaje.

Fără a uita măcar o clipă de talentul narativ al lui Anton Cehov din încântătoarele lui schițe și nuvele (Chirurgia, Nuntă cu general, Majurul Prișibeev, Stepa, Salonul nr.6, Casa cu mezanin etc.), precum și de rolul pe care el l-a avut la dezvoltarea literaturii ruse prin aplecarea asupra vieții omului mărunt, nu trebuie pierdut din vedere mai ales Ivan Bunin, acest ultim clasic rus.

Aidoma lui Turgheniev, Ivan Bunin a trăit ani mulți în străinătate. Dar dacă Turgheniev a făcut-o din niște capricii specifice condiției sale de nobil înstărit, la Bunin – aristocrat contemporan cu suita de dezastre generate de ascensiunea bolșevismului – refugierea în străinătate a fost o necesitate impusă de conjunctura dușmănoasă chiar și la adresa unor moșieri scăpătați, așa cum se prezenta la acea vreme familia scriitorului nostru.

Întreaga operă a lui Bunin, pentru care în anul 1933 a fost răsplătit cu Premiul Nobel (primul dintre ruși), este străbătută de nostalgia după viața patriarhală a Rusiei de altădată, cu „parfumul din alte vremuri” al conacelor boierești, în care – ne spune scriitorul în povestirea Merele Antonovka – „era obiceiul să se sporovăiască pe înserate, în penumbra amurgului, când luminile nu s-au aprins încă”.

Iar opera sa din perioada exilului este marcată de dorul fără leac după patrie: „Și iată că m-am întors cu gândul la acele nopți de altădată, nopți de toamnă, aproape uitate, pe care le trăisem cândva în copilărie, în stepa deluroasă și săracă a Rusiei Centrale”, se confesează el în Noaptea târziu, după ce Parisul se cufundase în somn.

Scrierile sale, între care se remarcă nuvela de mari dimensiuni Satul, nuvelă de un realism sumbru și deprimant, parcă sunt fragmente ale unei simfonii sfâșietor de nostalgică după un trecut de neuitat, dar și tablouri uimitor de precise, desenate cu creionul dorului de țară și împlinite cu culorile aleanului. Indiscutabil că în precizia descrierilor Bunin se dovedește cehovian, pe când în lirismul evocării „cuiburilor de nobili” el își vădește filiația turghenieviană.

Chiar dacă Maxim Gorki (adevăratul lui nume este Alexei Maximovici Peșkov) a ajuns prietenul lui Lenin și într-atât de bolșevizat, încât – pastișându-l pe Dostoievski cu Mantaua lui Gogol – Lenid Leonov anunța că „Noi toți (scriitorii proletari, nota mea, G.P.) am ieșit din mâneca largă a lui Gorki”, aptitudinile sale de povestitor nu pot fi contestate, dovada acestor însușiri el făcând-o încă de la primele povestiri (Makar Ciudra, Bătrîna Izerghil, Hanul și feciorul său etc.).

Iar trilogia autobiografică Copilăria-La stăpân-Universitățile mele constituie mult mai mult decât relatarea vieții plină de privațiuni a lui Alexei, la bunicii dinspre mamă când era doar de-o șchioapă, apoi – după ce a mai crescut – la diverși stăpâni și în final la Kazan, oraș în care intenționa să urmeze universitatea.

Prin aria ei de cuprindere în timp și spațiu, precum și prin numărul mare de persoane cu care tânărul Alexei vine în contact în decursul anilor și al peregrinărilor, trilogia poate fi considerată o reușită frescă a epocii.

Fără discuție că, așa cum reiese cu prisosință din trilogie, bunica a fost ființa cea mai dragă și mai apropiată de oropsit, îndeosebi după moartea mamei sale, cea dintâi care l-a modelat cu bunătatea ei și cu harul ce-l avea de-a povesti și recita, în felul acesta pregătind sufletul copilului pentru receptarea frumosului și cunoașterea emoției artistice: „Tare le mai plac diavolilor șotiile! îi istorisește bunica nepotului. Parc-ar fi copii mici, nu alta. Odată Continue reading „George PETROVAI: Rolul de frunte al povestitorului în marea literatură rusă” →

Nicoleta NICOLAE: Radio ProDiaspora a acordat Premiului de Excelență doamnei Camelia Florescu

Radio ProDiaspora a fost prezentă, pe data de 22 noiembrie 2019, la evenimentul organizat de artista Camelia Florescu, eveniment care a avut ca scop dubla lansare de carte și un CD cu noi piese muzicale. Postul nostru de radio a fost prezent dorind să aprecieze si să marcheze realizările remarcabile, activitățile artistei, prin acordarea Premiului de Excelență ca o recunoaștere a valorii sale artistice, a întregii sale cariere și a aptitudinilor remarcabile, demonstrate cu perseverență timp de 40 de ani.

Cartea este primul volum de autor (poezie), și vine după un lung proces creativ de-a lungul anilor de antologii colective publicate, iar CD-ul, scris integral pe versurile sale, alcătuit numai din prime audiții semnate de compozitori cu nume sonore – Ovidiu Komornyik, Virgil Popescu, Jimi El Laco, Bela Andrasi, Antonio Passarelli, Francisc Reiter, Oleg Baraliuc (Chișinău), Ivan Aculov (Chișinău).

Evenimentul intitulat „Nu-s o fată ca oricare” a avut loc la restaurantul Monarh din capitală,cu aproximativ 300 de invitați, care au putut sa vadă, ceea ce tatăl artistei, parafrazând-ul, a văzut dintotdeauna în sufletul fiicei sale: unicitatea și originalitatea frumusetii sale interioare, personalitatea sa artistică și creatoare, dinamismul și potențialul său nelimitat, tatăl fiind muza inspiratoare a artistei, imprimând in conștiința acesteia efecte profunde.

Evenimentul a fost o adevarată sărbătoare, sărbătoare care continuă să genereze ecouri pozitive. A fost bucurie pură, plină de admirația invitaților prezenti, de susținerea prietenilor săi minunați și a familiei sale deosebite. Toti, impreună, au creat o atmosferă de o calitate rafinată, la fel ca și actul artistic al solistei. Camelia Florescu a făcut ca fiecare moment să fie încărcat cu o semnificație specială. A fost un adevărat spectacol, un minunat musicall show.

Cu această ocazie s-a dovedit a fi un foarte bun organizator si comunicator în relațiile cu publicul. Un public care a fost foarte prietenos de altfel, foarte aproape de sufletul artistei, magnetizat si atras chiar de la mare distanta,venind din diferite orașe. Camelia a știut să-și răsplătească publicul, familia și prietenii, dăruindu-le un spectacol veritabil, demonstrând că este o artistă autentică și de neegalat. Eforturile sale au fost încununate de succes, iar acest moment particular din viața sa poate fi la fel de bine un moment care deschide poarta către realizări si mai mărețe.

A prezentat piese proprii, a cântat,a dansat, împreună cu invitații săi speciali care la rândul lor au recitat si au vorbit despre vocea si calitătile ei.
Evenimentul a avut cea mai bună prezentare posibilă, a lui Octavian Ursulescu. A recitat actrița Bianca Brad.

In spectacol au participat Adam Jenei – un tanar talentat de numai 15 ani din Baia Mare, Silvia Dumitrescu, Sanda Ladoși, George Călin, Ligya Diaconescu, Virgil Popescu, Oleg Baraliuc, Carmen Voinea Raducanu, Otilia Rosianu, Trupa Pro Dance, Corul școlii româno-finlandeze.

Piesa de rezistență cu care s-a încheiat spectacolul, numită “Testament” compusă de compozitorul Oleg Baraliuc din Chișinău,a fost compusă in dar pentru fiul său,dar poate fi considerat un cântec manifest pentru societatea Continue reading „Nicoleta NICOLAE: Radio ProDiaspora a acordat Premiului de Excelență doamnei Camelia Florescu” →

Invitație la spectacolul lectură IN MEMORIAM AMOS OZ

TEATRUL EVREIESC DE STAT

prezintă

spectacolul lectură IN MEMORIAM AMOS OZ

În distribuție: Maia Morgenstern, Dorina Păunescu, Roxana Guttman, Viorica Bantaș, Nicolae Călugărița, Mircea Dragoman, Mircea Drîmbăreanu, Nicu Predica, Viorel Manole, Mihai Prejban

Invitați de onoare:

Doamna Denisa Comănescu, Director General al Editurii Humanitas Fiction Excelența Sa Domnul David Saranga, Ambasador al Israelului în România

Eveniment realizat în parteneriat cu Editura Humanitas Fiction și Ambasada Israelului în România.

AMOS OZ (1939–2018) este cel mai important prozator și eseist israelian. S-a născut la Ierusalim, părinții săi fiind originari din Polonia și Rusia. La 15 ani se stabilește în kibbutzul Hulda. A absolvit Facultatea de Filozofie a Universității Ebraice din Ierusalim. După succesul internațional al romanului Soțul meu, Michael, scriitorul continuă să publice cărți de ficțiune: Odihnă desăvârșită, Cutia neagră, Să cunoști o femeie, Să nu pronunți: noapte, Aceeași mare, Poveste despre dragoste și întuneric, Rime despre viață și moarte, Scene de viață campestră, Între prieteni, Iuda. Semnează eseuri literare, culturale și politice, cele mai cunoscute aflându-se în Cum să lecuiești un fanatic, Dragi fanatici. În 2012, publică împreună cu fiica sa, istoricul Fania Oz-Salzberger, eseul Evreii și cuvintele. Opera sa impresionantă promovează umanitatea, generozitatea, pacea și a fost tradusă în peste 40 de limbi. Printre cele peste 30 de premii și distincții primite de autor se numără: Premiul Păcii al Editorilor Germani (1992), Premiul Goethe (2005), Premiul Grinzane Cavour (2007), Premiul Príncipe de Asturias pentru literatură (2007), Premiul Heinrich Heine (2008), Premiul Franz Kafka (2013).

Marți 3 decembrie, ora 16.00

Intrare liberă

Liliana DEREVICI: Medalionul literar “Memoria ca pagină de istorie“

Artur Silvestri, scriitor al cărui nume îl poartă cenaclul literar al Ligii Scriitorilor Români, născut la 19 martie 1953 în județul Teleorman, s-a stins din viață la 30 noiembrie 2008, în zorii zilei de Sfântul Andrei și în preajma sărbătorii naționale a românilor-1 Decembrie. Artur Silvestri este pseudonimul lui Gabriel Tîrnăcop, scriitor român și ziarist dar nu numai, ci și editor, critic literar, artist plastic, compozitor, sociolog, promotor cultural, întemeietor de organizații culturale și cetățenești, într-un cuvânt o personalitate complexă dar și contradictorie. Mărturii privind activitatea sa sunt adunate într-un volum „In memoriam Artur Silvestri”, editura Carpathia în 2009. În acest volum semnează nu mai puțin de 61 de scriitori, clerici și alți oameni de cultură, inclusiv președintele Ligii Scriitorilor Al.Florin Țene..

În debutul ședinței cenaclului literar de astăzi, domnul Iulian Patca a împărțit tuturor participanților ultimul număr al revistei „AGORA LITERARĂ” iar domnul președinte al AL. FLORIN ŢENE a distribuit tuturor ziarul local „FĂCLIA” unde domnia sa a scris o recenzie despre noul număr al revistei Ligii Scriitorilor Români „AGORA LITERARĂ”, apărut în decembrie 2019, afirmând că această revistă este structurată pe 3 paliere: poezie, proză și critică literară și evidențiind pe fiecare palier numele scriitorilor respectivi care apar în revistă.

După care doamna prof. VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ, președinta cenaclului, a deschis ședința mulțumind tuturor participanților pentru prezență și evidențiind oaspeții veniți de departe: domnul dr. Mihai Ganea din Baia Mare, poetele Mariana Cristina Popan și Ionela Sima tot din Baia Mare, domnul Vele, Nicolae Suciu din Gherla, poeta Raveca Vlasin din Dej și doamna Zamfira Toderici.

Momentul cel mai important a fost lansarea cărții doamnei Maria Someșan „Rădăcini. Dorință și speranță”.Scriitoarea menționează faptul că pe prima pagină din „Medial Jurnal” din SUA a apărut Klaus Johanes felicitat cu ocazia câștigării celui de-al doilea mandat de președinte al țării noastre, iar dedesubt cu roșu a apărut un interviu pe care l-a dat băimăreanul Ionel Sima în care vorbește despre Liga Scriitorilor Români cum a fost dânsul încurajat să scrie când a fost tânăr pensionar ezitant. În articol sunt menționați prolificul scriitor și promotor cultural Al. Florin Țene, domnul Iulian Patca, președintele filialei Cluj a Ligii Scriitorilor Români și doamna Voichița Pălăcean Vereș.

A urmat informarea lunară asupra activităților desfășurate şi cărților și revistelor apărute făcută de domnul președinte al Ligii Scriitorilor, Al. Florin Țene care a spus, încă de la început că în urmă cu câteva zile. a avut loc tripla lansare de carte și aniversarea a 80 de ani a doamnei prof. Lucia-Elena Locusteanu.

În 27 noiembrie la Liceul „Tehnofrig” s-a desfășurat un moment de poezie și muzică patriotică cu ocazia Zilei Naționale a Românilor unde au participat doamna prof. Lucia Vlad, alături de un scriitor coleg din Ligă și un profesor de la Liceul de Muzică „Sigismund Toduță”. Tot odată Liga Scriitorilor a mai avut loc un parteneriat cu studenți din ASCOR.

În 19 noiembrie Filiala Constanța a sărbătorit 10 ani de existență și au editat revista „Dobrogea culturală” care cuprinde județele Constanța, Tulcea și Galați.

Domnul Alexandru Birou . nu și-a mai continuat activitatea fiind aleasă de adunarea generală a filialei Constanța scriitoarea Vasilica Mitrea . Dânsul a fost recompensat de către Al.Florin Țene cu diploma Medalia “Virtutea literară”, iar revista a primit “Diploma de excelență:, și Vasilica Mitrea a primit Diploma “Virtutea Literară “, semn de prețuire pentru activitatea depusă în slujba culturii române.

Așa cu a intrat în tradiția cenaclului Al.Florin Țene a prezentat și comentat cărțile și revistele primite pe adresa Ligii Scriitorilor:

Maria Someșan-„Rădăcini. Dorință, speranță”
Lucia Cosmina Vlad-„Valoarea suferinței”
Teofil Mândruțiu-„Cusături în torente”
Lazăr Magu- „Pași pe cupolă”
George G. Echim-„Întoarcerea în ființă” și „Echimisme”-antologie de versuri aforistice
Toth Arpad-„Istoria unui tăietor de lemne”
Marilena Raghinaru-„Iubirea ca o poezie” și „Căutări pe tărâmul unui vis”
Ionel Arădoaie-„Cântec pentru iubita mea” (poezii)
Ioan Velica- „Personalități evreiești din Valea Jiului”
Damian Todiţa-„Reveniri în timp și spațiu”
Calistrat Robu-„Misterul lupului alb”
Florin Țene-„Punte prin cuvinte” vol. I
Zamfira Toderici-„În dulce grai”
„Claviaturi”-revistă trimestrială de poezie în care au scris și Al. Florin Etne și Iulian Patca, apărută la Brașov
Revista „Nord-Est cultural”, redactor șef Dan Teodorescu
„Uscând o lacrimă”-revistă de cultură, istorie, turism și tradiții din Buzău, editată de Dumitru K Negoiță, președintele filialei Buzău a Ligii Scriitorilor
Iustinian Gr. Zegreanu “Mic tratat de deflorare…intelectuală “
Onel Mihalache”Un trandafir prea repede veștejit “, “Fântâna cu uluc “și “Poezii cu rimă și fără rimă. “

În continuare, domnul Nicolae Suciu și-a prezentat activitatea sa pe care a avut-o la Cenaclul literar „Artur Silvestri” din Cluj-Napoca după pensionare, domnia sa având 82 de ani și 58 de ani de căsătorie, scriind cartea „Razele amurgului” după care a recitat o poezie a Magdei Isanos: „ Un bătrân către fiul său” .

Momentul central l-a constituit lansarea cărții doamnei Maria Someșan–„Rădăcini. Dorință, speranță”. Despre carte a vorbit Voichița Pălăcean Vereș, și domnul Al. Florin Țene .

În cuvântarea sa Iulian Patca a sintetizat foarte frumos câteva observații: cartea este „e un roman-fluviu, poveștile decurgând una din alta.Personalitatea autoarei este de o sensibilitate aparte datorită destinului aparte pe care l-a avut, greutăților prin care i-a fost dat să treacă și care în loc să o înfrângă au făcut-o o învingătoare în confruntarea cu destinul.Aceasta este a cincea carte, fiecăruia dându-i un titlu pe care apoi l-a întărit cu o explicație.Subiectul este predilect iar personajele sunt vii, interesante, bine conturate. Ele sunt creionate ca o tușă de penel care îți rămân în memorie-Ana, Ștefan, Dumitru, Aura, Aneta. În interiorul personajelor autoarea face introspecții fine și psihologice, descifrând trăirile lor și înfățișându-le direct dar subtil și într-o manieră modernă.

Altă dimensiune a acestei proze sunt descrierile, peisajele României ca de exemplu-Cheile Bicazului, Lacu Roșu, Hanul Ancuței, Cetatea Soroca, Mănăstirea Căpriana, etc., locuri mirifice pe care domnia sa spune că noi nu le cunoaștem suficient. Acesta este un prilej de educatei patriotică, istorică, geografică pe care îl abordează autoarea.

Cartea are limpezime fiind scrisă într-un stil frumos lăsând finalul în suspans. Este vorba de o fată, adoptată căreia îi moare mama care a înfiat-o și care după moartea acesteia merge în căutarea rădăcinilor familiare.

Al.Florin Țene, în cuvântarea sa a specificat că a publicat în 4 reviste comentarii asupra acestei cărți, vorbind și la lansarea acesteia la Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Dânsul a scos în evidență palierul etic și stilistic prezentat, fiind același în toate cărțile autoarei. Este vorba de o cronică de familie. Cartea are 9 capitole cu o prefață scrisă de dr. Constantin Victor Măruţoiu, fiind o adevărată Saga. Proza narativă cuprinde povestiri și legende istorice cu caracter eroic aparținând popoarelor scandinave. Este vorba de un fel de cronică, un roman totul fiind împletit cu momente eroice din istoria locurilor prin care trece. Autoarea face un evantai policrom al Nordului Bucovinei. Este o monografie de familie. Romanul pare a fi autobiografic. Totul e o reușita ce degajă o înaltă temperatură morală, un eseu de patriotism.

Continue reading „Liliana DEREVICI: Medalionul literar “Memoria ca pagină de istorie“” →

George ANCA: Pastișă în grup

Grupul. Pastişe. Depastişare. Libertăţile scriitorilor.

Semn şi sens. Poezie şi muzică. Existenţialism şi structuralism.

Credinţă şi speranţă. Literatură şi lingvistică.

Context universal românesc. Atic şi asiatic

Pasticcio, pastiche, pastişă. Opera Parvati e o pastişă după Kumarasambhava de Kalidasa. Pastişă? se interesează Olimpiu Nuşfelean. M-a prins, dar am mărturisit-o, şi n-o fi nici aşa groasă, gen scena europeană ca pastişă a celei americane, „Contractul cu România”, auzi, pastişă după programul republicanilor americani „Contract with America”, nici The British Museum Is Falling Down (1965) de David Lodge – pastişă a „lucrărilor/works” lui Joyce, Kafka şi Virginia Wolf -, sau măcar Televache Ma liberte de pisser pastiche de Florent Pagny. (Bibliografie: pastişa Internet).

Iată pastişa gustului în materie de roman străin în secolul XX: „Ce gustă scriitorii clujeni?” (Steaua, 6/2005, p.4-13). Potrivit răspunsurilor la „anchetă” a 44 de scriitori clujeni, autorii cel mai des nominalizaţi au fost, în ordine: Thomas Mann, Gabriel Garcia Marquez, Marcel Proust, Franz Kafka, William Faulkner. Cele mai „votate” romane: Maestrul şi Margareta de Mihail Bulgakov, Muntele vrăjit de Thomas Mann, Ulise de James Joyce. Dilema Veche (nr.75/2005) inserează 29 (+ 1 în numărul următor, +…) de răspunsuri la „Chestionarul lui Proust”, iar în nr. 77, „bursa cărţilor de vacanţă”, autori (DV/Târgul de carte) despre cărţile lor: Centrifuga – T. O. Bobe, Jules Verne – Paradoxurile unui mit – Lucian Boia, Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei – Livius Ciocârlie, Al doilea top – Alexandru Cistelecan, Lindenfeld – Ioan T. Morar, Cerul din burtă – Ioana Nicolae, Jean Cheller – Tudor Octavian, Eul detestabil – Octavian Paler, Paltonul de vară – Mircea Horia Simionescu; Forin Iaru a citit Middlesex de Jeffrey Eugenides, Silviu Lupescu recomandă Stalinism pentru eternitate de Vladimir Tismăneanu, Ordinea lui Alexandru Ecovoiu, Jocul de smarald de Ioan Petru Culianu, Ioana Pârvulescu este bucuroasă, ca editor, pentru De ce iubim femeile, Bogdan Ghiu a tradus, după 30 de ani, A supraveghea şi a pedepsi de Michel Foucault.

Am copiat (pastişat?), odată, multe din însemnările copiştilor tipărite de Gabriel Strempel. Le reciteam în ocazii felurite, după mănăstirile copierii, expresivităţile blestemului, remanuscriptizate, dacă nu chiar după tentaţiile stilului domintant al pastişei:

Eu, fiind om fără de sminteală,

Întinsei condeiul în cerneală

Şi mă apucai a scrie

Această Alexandrie…

( Gabriel Strempel, Copişti de manuscrise româneşti până la 1800, vol I, Editura Academiei, 1959, p. XXIV)

Grupul: Teologie-Litere III (Claudia, Minodora, Sorina, Augustin şcl)

Pastişe (ex tempora): In days when I was young and didn’t know the taste of sorrow; cum se poate spera să se retrăiască marile experienţe creatoare ale culturilor mari şi mici prin lectură şi meditaţie; noche oscura del alma etc.

Excerpte: …iei era Pound şi-ţi afli tămăduirea…uiţi brusc de toate legile imanente ale evoluţiei, de sisteme, structuri, intertextualitate, principii – uiţi totul, mori şi-ţi sădeşti cadavrul pe un ţărm îndepărtat, aşteptând să-ţi crească pe mormânt un eucalipt blond…

…puţini la număr mai citesc un Stendhal, Baudelaire, Tolstoi, Dostoievski, Thomas Mann, Zola, Dickens… şi le place, chiar le place experienţa personajelor…şi vorbim despre ei, poate le spunem şi altora, dar acei alţii nu sunt interesaţi, vorbim în vag, suntem neînţeleşi, şi totuşi rămân pentru noi, pentru că nu se ştie cum vreodată te apucă nebunia, dragă studentă, şi vrei să scrii ceva şi ajungi să scrii în stilul vreunui autor, să vorbeşti ca un personaj, să te comporţi ca altul, să-ţi doreşti viaţa Annei Karenina, să o trăieşti, să vrei să fii Ispita lui Thomas Mann sau Logodnica lui Cehov… pe fiecare dintre noi e scris un scris pe care de vrei să-l ştergi îţi trebuie acel burete care înseamnă: moarte, nebunie, sinucidere, sau o carte…

…Suntem superficiali în trăiri, implicarea noastră sau a celor care creează în real este numai una de suprafaţă, suntem prea grăbiţi în a spune, în a zice sau a face, fără a mai face efortul de a medita sau măcar a gândi… Probabil că lumea s-a obişnuit cu cenzura, cu ascunderea a ceea ce ne doare sau nu ne convine…Pur şi simplu, suntem nişte fricoşi, nişte laşi care se ascund în spatele paravanelor mediocre ale societăţii… Frica de Dumnezeu nu e frica sclavului faţă de stăpân, ci frica faţă de tot ce-l ofensează pe Dumnezeu… Prin cuvintele Papei, prin lungul drum al anilor, el a reuşit să ne ofere nouă, românilor, şi mai ales tinerilor, un mod de cunoaştere a sinelui…

…Cum spune poetul în ultimul vers – ce frig, ce timp fain de toamnă -, aşa şi omul…ce zi rece de toamnă…

…Cei care trăiesc cu adevărat în viaţa întunecată a sufletului, dar nu ştiu, nu cred, nu vor să ştie, nu vor să creadă, privesc viaţa omului credincios ca fiind noche oscura del alma…Prin cuvintele Papei, prin lucrurile pe care le învăţ la acest curs şi la altele şi prin slujba mea şi elevii mei, în fiecare zi şi noapte parcă mă schimb, sunt alta. Sunt oare mai bună?

Atâta suferinţă

Nu credeam vreodată

A putea să gust.

Suntem prinşi de glasurile superbe ale recitatorilor.

Şi el spune, şi eu spun

Doar cuvinte în lăstun

… de ce mergi, tată, cu spatele-nainte…

iacă drumul mă duce-napoi, fiule,

vântul mă suflă-n tăcere

ca-ntr-o mare de cucută…

Depastişare

( din notiţele Claudiei)

Flaubert este un scriitor bun, dar nu atinge cerinţele clasei muncitoare.

O zi din viaţa lui Heminguei: s-a sinucis.

Paul Goma s-a născut la 2 octombrie 1935, cel mai liber scriitor în viaţă. Toţi cei care se arată mântuitorii societăţii în carte apar ca nişte bestii, pentru autor, nimeni nu mai este curat. Eugen Ionescu a scris: Paul Goma este un Soljeniţ român. Firea lui Goma devine un arbitru cu mari crudităţi. Dă în libertinajul de tranziţie care spală creierii… Cum ne povestea el în celulă Giois şi eu dormeam. Goma, în Jurnal, e un Savonarola. În realitate, a fost cel mai represat în puşcării şi cel mai exilat la Paris. Pe mormântul lui Eugen Ionescu scrie: Cine mă salvează? poate Iisus. La moartea lui Mircea Eliade: Cărturarul lasă în urmă cărţile, a luat cu el limba română vorbită; era starea de graţie a limbii române. Paul Goma vorbeşte despre cei care nu mai vorbesc româneşte într-un pamflet…

Dintre toate temele realismului şi libertăţile scriitorilor, una ar fi: cum se poate spera să se retrăiască marile experienţe creatoare ale culturilor mari şi mici prin lectură şi meditaţie? Opriţi ca vasul zugrăvit/Pe-o zugrăvită mare (Samuel Cambridge); Sufletul îi este obosit de orice, numai de credinţa în Dumnezeu şi de iubirea arzătoare pentru om nu este obosit (Thomas de Quincey); Hercule preschimbat în rândunică (Paul Valery); În braţele zeilor am crescut (Johann Christian Friederich Holderlin); Mi-e uneori ruşine ce slabi suntem în lume (Alfred de Vigny); Negru soare – melancolia (Gerard de Nerval).

Continue reading „George ANCA: Pastișă în grup” →