George ANCA: COZIA TAIL

         Sensacionismo. Nu e încă lumină. Se dichisesc păduchii cu nume de rădăcină. Nu mai mâncase mere coapte de mult timp. În Germania, o chestie d’asta se plăteşte. N-ar scrie aşa, n-ar fi el. Un privilegiu. Două doine, trei doctori. Cui fumăm cenuşa? Nemţi să-mi găseşti. Descriem coasta vânătorii. Orgoliu în ce priveşte aspectul fizic. Oboseală neyogină, transe regăsite. Se întâmplă interzis, decât premiat. Răsturnare de tabu. Manipularea senzaţiilor auditive şi vizuale.

          Septicemie. Dorinţa ei testamentară a fost să fie incinerată. Să ajungă în India, în Gange. Să se purifice. Dorinţa fiicei mele mă apasă. Nu pot să ajung acolo. Cineva care merge acolo. Să am certitudinea că ajunge în Gange. Ultima călătorie, a opta, pe Himalaia, în Tibet, poate i-a cauzat moartea. S-a adresat şi unei colege de la ambasada americană, în toamnă. I-a spus, dacă nu poate mama, să te duci tu.

          Insulină. Diabet, ciroză. Hemoragie terminală. Nu se mai înţelege ce spune, mănâncă plăcintă, i-au găsit glicemia 470. Nici nu era întreagă la cap. Părintele Pişti la telefon.

          Îţi faci de lucru, să te dregi. Alerg. Aleg’, aleg’ oilor. M-ai scos la drum, şerpoaico. La fraza romantică da morire. Erotica de partid. Nu mai ştiţi ce să scrieţi şi nu vreţi să munciţi. Adaptaţi radiaţiei, nu se simt bine în altă parte.

          Porniţi iarăşi ventilatorul. Malarie, nu bere. Suflu la inimă, plămâni-ţigări pasive. Când candidoza. 13-7. Accentuarea interstiţiului pulmonar difuz bilateral, mai important intrahilar. Sinusuri costadia fragmatice libere. Cord cu diametrul transvers crescut. În aorta poporului.

         Printre caractere aburi pe gânduri de artă vărsaţi din grui în grai. Viaţă perlată reflex. Wallahi: if one can do it, let him do it. Striscia la notizia. Superoxid de dismutază, pitonul birmanez – cheia vindecării inimilor noastre. Zalapanpatak. Cunundru. Mai-o-maya. Neamuluilor. Stai-ca-Antonioni-nu-te-mai-năşteai.

*

          Aurel Opiatră, Radu Humor, Toma Hegel. Bordurile crapă numai dacă te uiţi la ele. Victoria şi foloasele sunt ale securităţii criminale. Mitletoe and the mighty Oak. Dies Natalis Solis Invicti. Christmukkah. De quadam libertate Decembrica (John Beleth). Bona Dea. Orhidectomie. Noi aşa am crescut. Terţinele bărbii făcute bazaconii. Marina avusese 20 de musafiri. Tu du-i la restaurant. Tu eşti Hegel. Pe Kant i-l las lui Sandu, cu Eminescu. Da’ taică-meu? Tot Kant. Molatec la Văratec. Semănător singur.

          Cozia Tail. Pomenirea la Copaie, ginerele lui. Fetele Hegel – Adina, Mariana, Veronica. Ancora Doru. HA Hegel Again. Sublimăm. De coloribus. Ţeapăn în ţeapă. Potul cotul. I want to sin.  Victima propriei capacităţi de adaptare şi încă o dispariţie pindarică. Addidaşi? Îl ucise.Animismul n-ajută definitiv. Du-te. Legătură un pic divină. Dacă nu umbli, nu mergi. Cine mişcă nu mai mişcă. Tăietură curată, de topor. Câini de urmă. Mantra asupra karma. Locul naşterii, amorul.

          Meleoni, cameleoni. Noi fără noimă. 2012, Bram, Braun. A Game. Barba-n bâtă, tichii în Tichileşti. Atotştiutor a nimic cunoscător. Linga Ligonier. Nirvana Ninive. Saudi Isai. Tomaidorii adori-i. E orfan, şi-a ucis părinţii. Egipto. Pigudel. Actor de matineu. Ţi-am umplut coşul cu ceapă, ca să-i apuce plânsul pe duşmani.

*

          Conferinţa se ţinea în vechiul palat. Mă strecurasem cu Plata, pe o uşă lăturalnică. Am luat-o singur printr-o sală. M-am trezit sub podium. M-am întors, am deschis o încăpere persană. Ne instalasem, când au intrat două femei şi un bărbat. N-a deschis nimeni gura şi au ieşit. Apoi, o fată din casă ne-a zis că să stăm acolo şi să mâncăm cât putem. În societatea congresiştilor, uite o elevă a lui nea Romică, da, zici, am văzut-o cu graurul ei. Eram şi noi coz(i).

          Mâncasei pâine sărată, ţi-am adus apă în vis, urturoi contra strigoi. Ascunsesei coasele. Toţi militarii morţi au văduvele în armată. Scafandri pe sub arcul de triumf. Spiritul de corp. Solidaritate neanexată politicii. Trădarea de ţară în aur se măsoară. Omega. Om. Vum. Architecturae cosmicae. Indi-geţi cuejdi. Lasă faţa asta, că nu e pe falsitate. Trebuie să-ţi faci loc cu corpul. Aerul Tismanei.

          Ne-o despărţi apa, ne-o uni cerul cu pământul. Fata ne va revedea şi în manuscris. Rânjind schelet, jertfind popor, criminal străin. Te-am făcut de ruşine în oraş. Who controls the past controls the future, who controls the present controls the past. Se apropie şi solistiţiul. Voiai să ajungi mai târziu acasă, să adoarmă copilul vecinului, care nu te lasă să dormi. O superbombă mariană şi ar şti şi un thailandez că Aricescu a fost un poet minor din secolul 19. Pont d’Avignon.

          Rănit la Oituz. Oferta valetului britanic. Nu au progresat decât distrugând. Cei cu bani nu sunt proşti. Vai, ce mâţă are tovarăşul. Au Doo Mau, hai la drum, triolet. Frica de oameni te împinge în sunetele lor. Au, că nu mi-era frate, poate Dumnezeu. Margareta lui frate-său cu asasini-ochi. Vezi tu, Au Doo Mau, coeur de loup. Hai la tramvai, la împins cu Mihai, sor’ta mai. Claustru lacustru.

          Berjera, personaj de persoana întâi. Tăiatul, desenat de asasinat în concurenţa berjerei. Invizibilităţi adăugite psiho. Am fi portretizat agonia. Mantre boeme, noeme. Farben. Ne-am văzut în Maroc. Kun invadează Transilvania conform planurilor lui Lenin. Unfortunately, an uprising. Largo desolato. Dictatura de dezvoltare. Como de un icono se tratase. Portret de şarpe. No dirty gold. Culegea măsline, a căzut din copac şi a murit. Magi, shphards, kings, wise men. Cea mai trează fiinţă. Skammen. Jikji. Un Goma. Vişegradizare haveliană. Telefon ilicit. Unsuited for Germanization. Doi metri mai jos.

(Vatra veche, nr.2, februarie 2012, p.69)

————————–————-

Dr. George ANCA

Lasă un răspuns