Ionuț ȚENE: Seducătorul domn Nae Ionescu. O biografie sentimentală!

Nu toate biografiile scrise de Tatiana Niculescu sunt reuşite. Cea despre viaţa lui Arsenie Boca musteşte de ideologica propagandă futilă a vremurilor noastre. Totuşi, în recenta carte publicată, de fapt o isagogie, Tatiana Niculescu îşi recapătă echilibru intelectual şi ne oferă o biografie sentimentală a filosofului Nae Ionescu, acest teolog mefistofelic reprodus în pictura iadului într-o biserică ortodoxă de către patriarhul Miron Cristea – „Seducătorul domn Nae. Viaţa lui Nae Ionescu” (Ed. Humanitas). Nae Ionescu a fost un profesor şi filosof complicat şi complex, care a creat şcoala trăirismului sau existenţialismului interbelic, de la care şi-au tras sevele telurice un Cioran, Eliade, Noica sau Mircea Vulcănescu. Să scrii despre brăileanul Nae Ionescu nu este uşor. „Spre sfârșitul secolului XIX, în 1890, anul nașterii lui Nae Ionescu, se spunea despre Brăila că e cel mai cosmopolit și mai prosper oraș al țării.” Personajul s-a dublat mefistofelic sub fascinaţia faustiană a lui Goehte. Născut dintr-o familie săracă şi rămas de foarte tânăr orfan, Nae Ionescu şi-a direcţionat inteligenţa sclipitoare spre o ambiţie de a parveni în marea cultură şi în elitele societăţii. Cu o studenţie sub semnul modestiei materiale, dar atins de marea cultură germană Nae Ionescu sprijinit de C. Rădulescu Motru obţine o bursă în Germania, la Göttingen. Aici învaţă cu sârguinţă, dar nu este neapărat sclipitor. Caracterul sentimental i se oţeleşte în dragostea pentru Elena Margareta, o fată dintr-o familie distinsă, care refuză alianţa cu un scăpătat. Elena Margareta fuge de acasă şi i se dăruieşte ca logodnică lui „Domn Nae”, care după un periplu complicat sentimental prin Germania belică, prin lagăre şi restrişti, se căsătoresc ortodox. Prin căsătorie, Nae Ionescu devine un mic moşier, chiar dacă mai mult sentimental, ridicându-se în scara socială. Nae Ionescu devine un admirator al culturii germane, dar şi un reprezentant al firmelor din Republica de la Weimar sau Reich în România, situaţie care îi aduce bani şi un Mercedes. El înţelege repede că politica şi femeile din înalta societate îl pot duce pe culmile succesului în Bucureşti. Se reîntoarce în ţară, unde devine profesor la Mănăstirea Dealu. Sub influenţa unui autor englez impune cercetăşia la tinerii aleşi pentru a urma acest liceu al viitoarelor elite româneşti. Din carte aflăm o informaţie interesantă. Nae Ionescu i-a fost profesor de liceu lui Corneliu Zelea Codreanu, viitorul căpitan al Mişcării Legionare. Poate de la Nae, liderul Legiunii să fi învăţat metodele cercetăşiei care le-a aplicat în cuiburi? Ajuns profesor la facultatea de Litere din Bucureşti, Nae Ionescu devine idolul noii generaţii naţionaliste din România. El a folosit maieutica, metoda socratică de a fascina auditoriul tânăr. Era spontan şi teatral la cursuri. Unii îl acuzau că îl preda pe Oswald Spengler ad litteram.

La cursurile sale cu ore înainte se aşează studenţii pentru a-l asculta pe maestru. „Îi place să i se spună Nae. Împământenește un limbaj teologic românesc, face din predarea filozofiei o împărtășire a înțelep-ciunii, le deschide studenților gustul pentru metafizică și gândire speculativă, învigorează scrisul gazetăresc, participă la primele mari proiecte editoriale românești, se implică în mișcările de tineret, e mândru să fie sfetnic de taină al regelui Carol II. Cu inteligența, umorul și farmecul lui aparte își conduce discipolii pe cărări politice periculoase. Este deopotrivă venerat și detestat: un seducător al minților și al inimilor, pentru care Maria Cantacuzino (Maruca), prietena reginei Maria, e gata să se sinucidă. Imensul orgoliu intelectual îi este zeu și călăuză în toate contradicțiile existenței sale” scrie autoarea. Se visa deja şef al Siguranţei, aşa cum îi spunea în secret discipolului său Mircea Vulcănescu.”Perspectiva de a deveni șef al Siguranței în România Mare din secolul următor și la o vârstă apropiată de cea la care tatăl său îndeplinise ultima slujbă a vieții sale ca șef al poliției va fi adus multe amintiri în gândurile Profesorului, în timp ce studenților le vorbise despre arhangheli, serafimi, heruvimi, domniile, stăpânirile și începătoriile îngerești”. Nae Ionescu devenise prin publicaţia sa „Cuvântul” o voce respectată şi temută în România Mare. Avea o cultură catolică, prieten cu monseniorul Vladimir Ghika, dar se afirma ca cel mai „ortodox dintre ortodocşi”, iar „românul era sinonim cu „a fi ortodox”. Mulţi îl acuzau că introduce un catolicism abscons în teologia ortodoxă. Prieten cu Nicolae Malaxa, de la care împrumuta bani să-şi ridice casa din Băneasa, de un alb imaculat în contrast cu figura sa negricioasă şi sprâncenele mari, Nae Ionescu trăia ca un rege în mijlocul generaţiei sale tot mai fanatizate în lupta împotriva vechilor structuri. Chiar şi un scriitor evreu s-a lăsat sedus intelectual de el, Mihail Continue reading „Ionuț ȚENE: Seducătorul domn Nae Ionescu. O biografie sentimentală!” →

Paul LEIBOVICI: Konrad Bercovici – scenaristul filmului ,,Dictatorul”

,,Nimeni nu e mai îndreptățit decât mine să vorbească despre România. E țara în care m-am născut. Nu mi-a fost niciodată rușine de acest lucru. Am fost adesea mâhnit pentru felul în care este guvernată. Dar n-am încetat să-mi iubesc țara de origine, limba ei, oamenii ei, folclorul, tradițiile, munții, râurile, văile ei”. Konrad Bercovici

Ziaristul, scriitorul și scenaristul Konrad Bercovici – de origine română, s-a născut și a trăit la Galați  și Brăila în anii 1882 -1903. În familia sa vorbeau curent câteva limbi: idiș, franceza, germana și greaca. Familia sa a locuit și în Dobrogea, căci tatăl său făcea comerț de caii și întreținea chiar și o crescătorie – unică în acele timpuri – în România. Tatăl său a decedat la Galați pe când Konrad avea doar 11 ani. Pierderea părintelui, a determinat familia să se mute la Brăila pentru o scurtă vreme. Emigrarea familiei la Paris i-a dat posibilitate tânărului Konrad să studieze la conservatorul Faubourg – Saint Antoine. Pentru a se întreține, în perioada studenției, unde a învățat la clasa instrumentului ,,Organ” a muncit ca vopsitor la Turnul Eifel. Deasemenea Parisul și frecventarea cercurilor intelectuale, i-a oferit prilejul de a face cunoștiință, apropiindu-se de scriitori precum Anatole France, Jean Jaures Bergsan. Konrad Bercovici s-a angajat la Societatea Stadeker. Aici o va cunoaște pe viitoarea lui soție românca Neomi Librescu – artist plastic. Împreună au emigrat în America de Nord. Apoi, s-au mutat la Montreal-Canada. Atât la Manhatten cât și la New Yorg a fost profesor de pian și orgă. În paralel va publica reportaje într-un ziar de limba idiș. Tot aici va scrie primul său roman ,,CRIMES of Chariete” a cărui prefață a fost semnată de Gion Rid. Publicistica vremii semnalizează un prim succes a lui Konrad Bercovici. Desigur, nepărăsind ziaristica, se va dedica profesiei de scriitor. Succesele obținute vor avea ecou în primul rând în cercurile sfaradimilor. Prietenia cu Paul Robson la încurajat și un timp va publica despre viața emigranților.

A întreținut relații de prietenie cu scriitorii vremii precum Hemingway, Scott  F.Fitzgerald, Theodor Dreiser. Volumele au fost apreciate la New York. Cu vremea s-a făcut cunoscut, în calitate de scriitor în Europa. Povestirile lui treptat au fost apreciate la Holywood. Fapt care la determinat să scrie o seamă de scenarii. Aici îl va cunoaște și se va împrieteni cu marele creator Charllie Chaplin(1915). Prietenia dintre Chaplin și K.Bercovici a dăinuit vreme îndelungată, dovedindu-se ,,o prietenie, la cataramă”. Relația dintre cei doi s-a legat tot mai mult, în ciuda gloriei galopante pe care o cunoaște Chaplin, după producțiile ,,Luminile orașului” (1931) și ,,Timpuri Noi”(1936).

Deasemenea va colabora cu Meri Finkford,Daglas, Faier Benks, Tiodor Dreizer. Cei doi își făceau vizite familiare. Chaplin făcuse numeroase cadouri fetelor românului Bercovici. La lansarea filmului ,,Dictatorul” la 15 octombrie 1940 –film satiric, în care Hitler – o satiră puternică –caricaturizând pe dictatorul Hitler fiind în același timp o satiră  la adresa nazismului. K.Bercovici –unul din invitații de onoare se aștepta ca numele său să fie scris pe genericul peliculei. Românul considera că ideea scenariului îi aparținea. La început K.Bercovici n-a pretins a fi răsplătit, n-a cerut bani ci doar dreptul de a fii recunoscut pentru contribuția sa iar drept răsplată-a fi trecut pe genericul filmului. E interesant de menționat faptul: la conferința de presă de după premiera filmului, Chaplin a recunoscut că ideea scenariului a fost a românului Bercovici. Totuși, în mod practic, Charlie nu a corectat pelicula.

Cu alte cuvinte numele lui Konrad Bercovici nu a apărut.

Continue reading „Paul LEIBOVICI: Konrad Bercovici – scenaristul filmului ,,Dictatorul”” →

Al. Florin ŢENE: O secvență din viața compozitorul Haydn; capodoperele se nasc și dispar din întâmplări neobișnuite

Aflându-se a doua oară în Anglia, compozitorul Joseph Haydn, ce ajunsese în Londra în 4 februarie 1794, fiind primit cu onoruri, ca și prima oară, într-o după amiază a fost vizitat la hotelul unde era găzduit, de un tânăr ofițer de marină, blond și cu ochii albaștri.

            -Ce doriți domnule ofițer?

            -Mister Haydn, vă rog să mă scuzați de vizita mea inoportună, dar…am venit să vă propun o mica afacere. Pot să vă vorbesc?

            -Poftiți! Spuneți!

            -Mâine eu plec cu vasul meu în Orientul îndepărtat, în Indii. În echipaj am 80 de oameni. Traversarea e lungă și periculoasă, durează aproximativ trei luni, oamenii suferă de “spleen “, adică ajung într-o stare nemotivată de melancolie, se manifestă  prin plictiseală și dezgust față de orice. Devin răi…Mi-ar trebui un leac împotriva acestor stări psihice. M-am gândit că un cântec antrenant și frumos plin de voiciune, mi-ar fi de folos. Am venit, în acest sens, să vă propun o afacere.Vă rog să-mi compuneți un cântec până diseară… și uitați banii. Sunt sigur că numai dumneavoastră mister Haydn, sunteți cel care puteți să compuneți o capodoperă să poată potolii marinarii mei. Vă mulțumesc anticipat cu mare plecăciune…

            Marinarul, ajustându-și vestonul, a salutat și plecând grăbit, fără să mai aștepte replica compozitorului.

            Lui Haydn i-a plăcut și ca fizic și ca atitudine marinarul englez. Rămânând pe gânduri și fredonând în gând, în două ore marșul a fost gata.L-a așternut pe hârtie și la ora stabilită ofițerul s-a prezentat. Hayndn cum l-a văzut, s-a așezat la pian și a început să cânte. Ofițerul l-a ascultat de două ori și fiind mulțumit a luat partitura.

            -All right!*

            După care a strâns mâna compozitorului și cu un entuziasm puțin obișnuit a plecat. Însă, toată noaptea Haydn a avut remușcări, I s-a părut că marșul compus nu era pe măsura banilor primiți.”Ași fi putut să compun ceva mai bun… “ Pe la miezul nopții s-a apucat să compună un mars mai frumos, mai dinamic, mai prețios sub aspectul realizării artistice.

            După ce a terminat de pus pe note și transcris pe portativ, s-a întins pe pat și a adormit.

            Dis de dimineață când încă mai persista ceața pe Tamisa a pornit spre port, acolo unde erau ancorate corăbiile de cursă lungă. Cercetând fiecare vas aflat lângă chei, cu mare greutate a descoperit corabia marinarului cu pricina. Vasul tocmai ridica ancora.

            -De ce ați venit maestre Haydn? L-a întrebat surprins comandantul vasului cu ochii lui albaștri.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: O secvență din viața compozitorul Haydn; capodoperele se nasc și dispar din întâmplări neobișnuite” →

Magdalena BRĂTESCU: „Zadarnicele chinuri ale dragostei” de Shakespeare la Teatrul Bulandra din București

„Zadarnicele chinuri ale dragostei” de Shakespeare la Teatrul Bulandra BULANDRA din București

O piesă regizată de Andrei Șerban este o tentație irezistibilă pentru iubitorii de teatru, mai ales în zilele noastre când lui Shakespeare i se caută subînțelesuri adaptate contemporaneității. „Love’s labour’s lost” este una dintre lucrările dramatice de început ale marelui Will, scrisă prin 1595-1596, deci în perioada în care a realizat totuși capodopere precum „Romeo și Julieta”, sau comedia „Cum vă place”. Cu aceasta din urmă având în comun scena de „teatru în teatru” din ultimul act care însă aici e departe de a provoca râsul…

„Zadarnicele chinuri ale dragostei” s-a montat rar chiar și în Anglia. Amintesc  Royal Shakespeare Company (1965) cu Glenda Jackson și Timothy West, tot acolo din nou în 2014, la National Theatre (1968) în regia lui Laurence Olivier și la Shakespeare’s Globe Theatre (2009).

Tema piesei se referă la redirecționarea pasiunilor trupești, a apetitului sexual bărbătesc înspre faimă și onoare, prin post, studiu intensiv și reducerea orelor de somn. Femeia fiind declarată periculoasă pentru masculinitate și intelect!

Textul obscur, din punctul de vedere al formei,  a fost considerat de criticii literari ca unul dintre cele mai spirituale ale dramaturgului englez grație jocurilor de cuvinte sofisticate, calambururilor, referințelor literare și parodiilor subtile ale poeticii epocii. Deci un umor erudit, greu accesibil publicului modern.

Un spectacol în altă limbă decât engleza presupune o excelentă traducere care să amuze. Pe scena Teatrului Bulandra (Grădina Icoanei)  ea este realizată de Horia Gârbea și Lucia Verona. Spectacolul, în adaptarea liberă a Danielei Dima, are totuși  o durată resimțită de două ore și jumătate. Am remarcat doar folosirea amuzantului apelativ „Tărtăcuță” și eliminarea a două personaje, Nathaniel și Holofernes. Și mi-a plăcut ideea lui Andrei Șerban de a-i lăsa pe actori să recite și să cânte în engleză, vezi interludiile muzicale „Cucul și bufnița” și cele dansante „There is no business like show business”, sau „I’am in heaven”.

Subiectul se referă la un grup masculin compus din Ferdinand, regele Navarrei (George Ivașcu) și cei trei curteni ai săi, Berowne (Șerban Pavlu), Longaville (Alin State) și Du Maine (Lucian Ifrim). Toți semnează o declarație de castitate pe trei ani, bravură pusă la grea încercare de sosirea Prințesei Franței (Ioana Anastasia Anton) însoțită de trei doamne de companie, Rosaline (excelenta Alexandra Fasolă), Maria (Maria Vâslan) și Katherine (Silvana Negruțiu). Vizita are ca scop tratative legate de cedarea drepturilor asupra provinciei Aquitania.

Continue reading „Magdalena BRĂTESCU: „Zadarnicele chinuri ale dragostei” de Shakespeare la Teatrul Bulandra din București” →

Alexandru Eusebiu CIOBANU: Antologiile „Regal Literar”

În aceste vremuri marcate de conflicte subtile ale lumii noastre și cu amenințări în tot ceea ce poate defini educația prin pierderea culturii, a identității și a tradițiilor ca identificare a etniei, cădem de acord, cei care am promis pe întreg totul că vom apăra adevărul și vom muri pentru adevăr, să aducem în fața iubitorilor de cultură și literatură, antologii care se doresc a păstra spre neuitare autorii incluși, creațiile și darurile lor către orice percepție. „Regal Literar” reprezintă ultimul curent de creație pe care românii îl abordează din anii 2000.

Autori de toate vârstele sunt incluși în aceaste antologii ale creațiilor literare contemporane la care noi am visat să existe și să se promoveze neîncetat publicului român a cărui fundație este construită din valorile ce vor triumfa etern: dragostea, arta, adevărul și bunătatea necondiționată. Așa cum axis mundi face legătura între lumea creată și lumea necreată, arta face legătura între noi toți, oameni ce trăim pe Pământ și ne dăruim cu trupul și sufletul misiunii intuitive cu toată rațiunea umană – aceea de a ajunge în cer. Indiferent unde se află cerul, centrul lumilor, Agartha sau raiul promis pocăiților, tot ceea ce avem și toată bucuria noastră stă în arta și dragostea pe care le naștem și le împărtășim aici, pe Pământ. Și acestea sunt incontestabile daruri ale divinului sau poate chiar parte din el, neputând nimeni, niciodată, să considere dragostea sau arta că fiind simțiri, acte sau manifestări păcătoase.

Ne putem uni și putem întinde o mână spre a-i ajuta pe cei ce nu pot înțelege, simți și vibra atunci când sunt în centrul unui profund manifest și proces artistic, fie acesta muzical, teatral, literar sau de altă natură.

Să începem să arătăm celor neputincioși, trimiși pe drumuri ale pustietății de către maleficul omenesc și supra-omenesc, universal și non-universal; că viața este o explozie de stări, emoții și vibrații coordonate de artă și de dragoste. Cu toată plăcerea de a dărui, sperăm ca acest proiect să vă aducă procesul de catharsis de care aveți nevoie în urma ultimelor învățături, înțelegeri, credințe și speranțe.

Continue reading „Alexandru Eusebiu CIOBANU: Antologiile „Regal Literar”” →

Ioan MICLĂU GEPIANU: Restituiri – Scrisori spre lumea artelor

Frace BENULE,

    Mulțumesc din suflet pentru cele trimise; scrieri frumoase și extrem de interesante!

    Mi-a plăcut scrierea despre George Anca, acest om, am mai zis, e un adevărat șlefuitor de perle. El adună in scrisul său doar scânteile, adună jarul cel viu și aprins, aruncă cenușa aia degeaba a palavragelii inutile, iar ceea ce obține e prea lucitor pentru ochii/mințile multora. Aprecierea ta  e chiar perfectă, și mai descoperi la Anca enorma cultură, în linie cu cercetătorul istoric G.Teleoaca, Artur Silvestri, A.Botez, etc.

 El deschide o rană din realitate, o vindecă prin o trimitere în erele vechimii sau invers.  Scrie dintr-un autor o înțelepciune, o dă cu nămolul prezentului, și o confirmă cu un citat de unde nici nu te aștepți, adică, posedă o cultură universală.

   M-am obișnuit să-l înțeleg, el leagă un episod din frază, abia după ce a pus punct, cu tema următoarei prezentări a temei urmărite, desigur cu precizie. Dar scrisul lui e extraordinar de coerent, cu o minte agilă și șlefuită de multe studii. Felicitări din partea noastră!

   Apoi, recenta primire despre sculpturile lui William Ricketts din Muntele Dandenong de lângă Olinda, Australia, cu aborigeni, într-adevăr sunt fantastice, artistice și de valoare mare pentru istoria noastră  australiană.

   Câteodată Benule îmi vine să cred că Istoria asta a lumii este atât de unitară în origine, încât privind-o chiar prin studiile și cercetările științei, duce liniar spre același unic izvor al creației și apoi al evoluției. De la primul om adamic, culorile, vetrele, rasele sunt ale Naturii, aceasta ne-a îmbrăcat după locurile pe unde ne-a plimbat desfacerea continentelor, și culorile solului cu ale cărui plante ne-a hrănit. Știu că n-ai să mă critici de încăpățânare, dar mai bună explicare văd că nu avem, în afara intereselor neroade, cu interes sau fără interes, așa că pânâ și viața animalelor ne este o oglindă, căci mai sălbatice ca omenirea nici acestea nu par a fi. Dar, moartea le ajunge și pe ele prin aceleași legități.

   Dumnezeu ne-a ales, ne-a înzestrat mințile. Ne-a dat mijloace și îndeletniciri să ne făurim limbile, și ne-a dat libertatea a ne ridica, și a avea o cale spre sfințenia vieții noastre.

   Grea cale, după cum se vede până în ziua de azi.

    (Culeasă din cartea ”Pe drumurile artei” autor Ioan Miclău,  Ed. ”Cuget Românesc”2013, cu un Cuvând de desschidere – O lacrimă pe sânul Mării – De Ben Todica)

                                                *

Dragostea s-a făcut casă!

     ”…În același timp munceam conștient că nimeni nu te primește intr-o țară să te plimbi pe străzi, dar mult mai conștient deveneam când mă gândeam la responsabilitatea ce o aveam pentru familia pe care o iubeam și o așteptam să vină aici în Australia. Se cerea sacrificiu, iar eu mi l-am impus fără rezerve.

    După un an de muncă grea la oțelăriile Port Kemblei aveam banii pentru a vorbi despre cumpărarea unei case! Bineînțeles nu de întregul preț, dar compania la care lucram, prin Banca ANZ-Australia m-a ajutat cu un împrumut să pot achita casa. Mâna lui Dumnezeu din nou, fiindcă aveam siguranța locului de muncă, îmi ziceam mie însumi; cât timp găsește de bine să mă ajute, speram că nu au în gând să mă concedieze pierzându-mi locul de muncă.

    Problema era că nu aveam mașină, dar nici licență de conducere, nici Limba Engleză prea zdravănă, deci trebuia să-mi aleg casa cât mai aproape de compania la care lucram. Așa am procedat, așa mi-am găsit casa la Cringila, Wollongong-town, pe care am cumpărat-o, iar în anul următor, 1981, mi-a sosit familia, cu siguranță numai prin îndurarea cea dumnezeească, pentru lacrimile și rugăciunile mele în fiece moment, ziua și noaptea. Puțini au fost aceia ce credeau atunci, ceea ce scriu acum!

     Pe 12 Februarie 1981, soția și cele trei fetițe ale noastre întrau în casa noastră din Cringila, N.S.W. Biletele de avion au fost plătite de Biserica Anglicană din Sydney, căreea ulterior i-am rambursat banii treptat.

    În bagajele ce le-au adus din România mai mult cântăreau cărțile, fericirea întregii familii. Soția cumpărase, desigur, atâtea cât a avut posibilitatea să cumpere cărți noi de la edituri, pe lângă cele mai vechi ce le aveam.

De folosință ne este și azi Micul Dicționar Enciclopedic-1979, cumpărat cu 190 lei, dar cu asigurarea din Prefață, a cuprinde o largă și multilaterală informație, ceea ce s-a și dovedit.

     Având în noua proprietate cumpărată o clădire aparte, căreea îi ziceam ”garaj”, dar în care locuise înainte o familie de emigranți, am amenajat ceea ce aveam să numesc mai târziu o bibliotecă a familiei mele. Am înlocuit dușumeaua cu ciment, am acoperit totul cu faianță, am reânoit tavanul, am aranjat dulapuri cu rafturi pe care să-mi așez și eu cărțile familiei. Aveam deja o mică bibliotecă de familie, cu mese cu scaune, totul cât mai apropiat de una reală.

     Timpul ne era favorabil, fiindcă nu-l pierdeam degeaba, fetele la școală, Florica nevastă-mea și-a găsit și ea loc de muncă, și încă angajată permanent.

Eu munceam și scriam, eram mândru de sorgintea mea românească, o și dovedeam prin fapte.  Mă scufundasem în studii, citind mult, considerându-mă un autodidact desăvârșit. Cu Limba Engleză nu prea stăteam bine deloc, așa că m-am înscris la T.A.F.E – Wollongong (Institutul Tehnologic and Further Education), pe care l-am încheiat cu bine. Acum ajunsesem a studia în rând cu fiicele mele, vorba ceea, ”dacă n-ai învățat când a trebuit”. Am obținut și admitere la Universitatea din Wollongog în 1999, dar în al doilea an m-am retras, eforturile multiple atingeau clopoțelul sănătății.

     Dar în anii 1996, aveam o miniatură și o frumusețe(zic eu) de bibliotecă pe care am anunțat-o că o am, și că oricare român doritor de o carte românească aici o poate găsi. Ba încă am și numit-o  biblioteca ”Mihai Eminescu”, așa din drag și respect pentru poetul pe care l-am iubit din copilărie, din clasele primare.

Era în realitate o ocupație benevolă, deci de profit financiar nici vorbă, și tot benevol, și pe cheltuieli proprii la 1997, an deschis revista de artă și cultură – ”Iosif Vulcan”, pe care am continuat-o timp de 10 ani, a încetat să mai apară în 2007, iar eu publicam, și public și azi scrierile mele la diferite publicații  românești, destul de bine primite. La ai mei 80 de ani, acum ajutat de fiicele mele, mai respir literar prin ”blogul ”Poezia” – www.ionmiclau.wordpress.com/

 

*

 

Rază divină!

                                      (revăzută și întregită)

 

Ce uscat mi-ar pare mie,

C-ar fi lutul ce mă poartă,

De n-ar fi legată-n suflet,

Cu o rază biata-mi soartă;

 

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANU: Restituiri – Scrisori spre lumea artelor” →

Al. Florin ŢENE: Honoré de Balzac – 221 ani de la naștere

                Honoré de Balzac

 

Honoré de Balzac  s-a născut la 20 mai 1799, a fost romancier, critic literar, eseist, jurnalist și scriitor francez. El este considerat unul dintre cei mai mari scriitori francezi în domeniul romanului realist, romanului psihologic și al romanului fantastic. Primul succes al lui Balzac “Les Chouans” 1829, inițial publicat sub numele de “Le Dernier Chouan”, a fost urmat de “La Peau de chagrin” (1831). În următorii 20 de ani el a scris o vastă colecție de romane și scurte povești cunoscută sub numele “La Comédie humaine”.

Datorită observației sale amănunțite despre detalii și reprezentării nefiltrate a societății, Balzac este considerat unul dintre fondatorii realismului în literatura europeană . [6] Este renumit pentru personajele sale multiple; chiar și personajele sale mai mici sunt complexe, ambigue moral și pe deplin umane. Obiectele neînsuflețite sunt de asemenea caracterizate de personaj; orașul Paris , fundal pentru o mare parte din scrierea sa, preia multe calități umane. Scrisul său a influențat mulți scriitori celebri, inclusiv romancierii Émile Zola , Charles Dickens , Gustave Flaubert și Henry James , cineastul François Truffaut , precum și filozofi importanți precum Friedrich Engels și Karl Marx . Multe dintre lucrările lui Balzac au fost făcute în filme și continuă să inspire alți scriitori.

Cititor entuziast și gânditor independent de când era copil, Balzac a avut probleme să se adapteze stilului de predare al școlii sale de liceu . Natura sa voită a provocat probleme de-a lungul vieții sale și i-a frustrat ambițiile de a reuși în lumea afacerilor. Când a terminat școala, Balzac a fost ucenic într-un cabinet de avocatură , dar a întors spatele studiului dreptului după ce a obosit inumanitatea și rutina banală. Înainte și în timpul carierei sale de scriitor, a încercat să fie editor, tipograf, om de afaceri, critic și politician; a eșuat în toate aceste eforturi. La Comédie Humaine reflectă dificultățile sale din viața reală și include scene din propria sa experiență.

Balzac a suferit probleme de sănătate de-a lungul vieții, probabil datorită programului său de scriere intens. Relația cu familia sa a fost adesea încordată de drama financiară și personală și a pierdut mai mult de un prieten din cauza recenziilor critice. În 1850, Balzac s-a căsătorit cu Ewelina Hańska , o aristocrat poloneză și cu dragostea lui de multă vreme; a murit la Paris cinci luni mai târziu.

Honoré de Balzac s-a născut într-o familie care prin industria și eforturile sale a aspirat să obțină respectabilitate.  Tatăl său, născut Bernard-François Balssa,  era unul dintre cei unsprezece copii dintr-o familie de artizani din Tarn , o regiune din sudul Franței. În 1760 a plecat spre Paris cu o monedă Louis în buzunar, intenționând să-și îmbunătățească poziția socială ; până în 1776 devenise secretar al Consiliului Regelui și francmason (și-a schimbat și numele în cel mai nobil sunet „Balzac”, fiul său adăugând ulterior – fără recunoaștere oficială – particula nobiliară : „ de ”).  După Regatul Terorii (1793–94), François Balzac a fost trimis la Tours pentru a coordona proviziile pentru armată .

Mama lui Balzac, născută Anne-Charlotte-Laure Sallambier, provenea dintr-o familie de negustori din Paris. Bogăția familiei sale a fost un factor considerabil în meci: ea avea optsprezece ani la momentul nunții și François Balzac, cincizeci.  După cum a explicat autorul și criticul literar Sir Victor Pritchett , „Cu siguranță a fost foarte conștient de faptul că i-a fost dată unui bătrân soț ca recompensă pentru serviciile sale profesionale unui prieten al familiei sale și că capitalul era de partea ei. . Nu era îndrăgostită de soțul ei „.

Honoré (numit după Saint-Honoré de Amiens , care este pomenit la 16 mai, cu patru zile înainte de ziua de naștere a lui Balzac) a fost de fapt al doilea copil născut în Balzac; cu exact un an înainte, Louis-Daniel se născuse, dar a trăit doar o lună. Surorile lui Honoré Laure și Laurence s-au născut în 1800 și 1802, iar fratele său mai mic Henry-François în 1807.

Ca un sugar Balzac a fost trimis la o asistentă umedă ; în anul următor i s-a alăturat sora sa Laure și au petrecut patru ani departe de casă.  (Deși influenta carte a lui Jean-Jacques Rousseau a filosofului Genevan, Émile a convins multe mame ale vremii să-și alăpteze copiii, trimiterea bebelușilor la asistente umede era încă comună în clasele de mijloc și superioare.) Când copiii Balzac s-au întors acasă, au fost ținuți la o distanță înghețată de părinții lor, ceea ce a afectat autorul să fie semnificativ. Romanul său din 1835, Le Lys dans la vallée, prezintă o guvernantă crudă pe nume Miss Caroline, modelată după propria sa îngrijitoare.

La zece ani, Balzac a fost trimis la școala de gramatică oratoriană din Vendôme , unde a studiat timp de șapte ani. Tatăl său, care a căutat să insufle aceeași etică de lucru greu care i-a câștigat stima societății, a acordat intenționat puțini bani cheltuitori băiatului. Acest lucru l-a făcut obiectul ridicolului printre colegii săi mult mai bogați.

Balzac a avut dificultăți în a se adapta stilului de învățare la școală. Drept urmare, el a fost trimis frecvent la „alcove”, o celulă de pedeapsă rezervată studenților neascultători.  (Consilierul de la școală, când a fost întrebat mai târziu dacă și-a amintit de Honoré, a răspuns: „Țineți minte M. Balzac? Ar trebui să cred că o fac! Am avut onoarea să-l escortez în temniță de mai mult de o sută de ori!”)  Totuși, singurul său timp i-a oferit băiatului o mare libertate de a citi fiecare carte care i-a venit în cale.

Balzac a lucrat aceste scene din copilărie – în timp ce făcea multe aspecte din viața sa și din viața celor din jurul său – în La Comédie humaine . Timpul său la Vendôme este reflectat în Louis Lambert , romanul său din 1832 despre un băiat tânăr care studiază la o școală de gramatică oratoriană la Vendôme. Naratorul spune: „A devorat cărți de orice fel, hrănind fără discriminare lucrări religioase, istorie și literatură, filozofie și fizică. Mi-a spus că a găsit încântare de nedescris în citirea dicționarelor din lipsa altor cărți.”

Balzac s-a îmbolnăvit adesea, determinând în sfârșit directorul să-și contacteze familia cu veștile despre „un fel de comă”.  Când s-a întors acasă, bunica a spus: „ Voilà donc comme le collège nous renvoie les jolis que nous lui envoyons! ” („Uite cum academia le întoarce pe cele frumoase pe care le trimitem!”)  Balzac însuși i-a fost atribuit starea lui de „congestie intelectuală”, dar limitarea sa extinsă în „alcove” a fost cu siguranță un factor. (Între timp, tatăl său scria un tratat cu privire la „mijloacele de prevenire a furturilor și crimelor și restabilirea bărbaților care îi comit un rol util în societate”, în care a adus disprețul închisorii ca formă de prevenire a criminalității. )

În 1814, familia Balzac s-a mutat la Paris, iar Honoré a fost trimisă la tutori și școli private pentru următorii doi ani și jumătate. Aceasta a fost o perioadă nefericită în viața sa, timp în care a încercat să se sinucidă pe un pod peste râul Loira .

În 1816, Balzac a intrat în Sorbona , unde a studiat sub trei profesori celebri: François Guizot , care ulterior va deveni prim-ministru , a fost profesor de istorie modernă; Abel-François Villemain , sosire recentă de la Collège Charlemagne , a ținut prelegeri despre literatura franceză și clasică; și, cel mai influent dintre toate, cursurile lui Victor Cousin despre filozofie i-au încurajat pe studenții săi să gândească independent.

După terminarea studiilor sale, Balzac a fost convins de tatăl său să-l urmeze în Lege; timp de trei ani s-a antrenat și a lucrat la biroul lui Victor Passez, un prieten de familie. În această perioadă, Balzac a început să înțeleagă înfăptuirile naturii umane. În romanul său, din 1840, Le Notaire , el a scris că un tânăr din profesia de avocatură vede „roțile uleioase ale fiecărei averi, rătăcirea hidoasă a moștenitorilor asupra cadavrelor încă reci, inima umană apucând Codul Penal”.

În 1819, Passez s-a oferit să-l facă pe Balzac urmașul său, dar ucenicul său a avut destul de mult Legea. El a disperat să fie „un funcționar, o mașină, un hack de școală de echitație, să mănânce și să bea și să doarmă la ore fixe. Ar trebui să fiu ca toți ceilalți. Și așa se numește viață, viața aceea la piatra de grind, făcând același lucru iar și iar …. Îmi este foame și nu se oferă nimic care să-mi potolească pofta de mâncare „.  Și-a anunțat intenția de a deveni scriitor.

Pierderea acestei oportunități a provocat grave discordii în gospodăria Balzac, deși Honoré nu a fost respinsă în totalitate. În schimb, în ​​aprilie 1819 i s-a permis să locuiască în capitala franceză – așa cum o descrie criticul englez George Saintsbury – „într-o haină mobilată în mod cel mai spartan, cu indemnizație de înfometare și o bătrână care să aibă grijă de el”, în timp ce restul familiei s-au mutat într-o casă de douăzeci de mile [32 km] în afara Parisului.

Primele eforturi literarePrimele eforturi literare

Primul proiect al lui Balzac a fost un libret pentru o operă comică numită Le Corsaire , bazată pe The Corsair de Lord Byron . Dându-și seama că ar avea probleme să găsească un compozitor, totuși, el a apelat la alte urmăriri.

În 1820, Balzac a încheiat tragedia cu cinci acte Cromwell . Deși palide în comparație cu lucrările sale ulterioare, unii critici consideră că este un text de bună calitate.  Când a terminat, Balzac a mers la Villeparisis și a citit întreaga lucrare familiei sale; erau neimpresi.  A urmat acest efort începând (dar nu terminând niciodată) trei romane: Sténie , Falthurne și Corsino .

În 1821, Balzac l-a cunoscut pe întreprinzătorul Auguste Le Poitevin , care l-a convins pe autor să scrie nuvele, pe care Le Poitevin le va vinde apoi editorilor. Balzac a apelat rapid la lucrări mai lungi și până în 1826 scrisese nouă romane, toate publicate sub pseudonime și adesea produse în colaborare cu alți scriitori.  De exemplu, romanul scandalos Vicaire des Ardennes (1822) – dat în evidență pentru relațiile sale aproape incestuoase și, mai neobișnuit, ale unui preot căsătorit – atribuit unui „Horace de Saint-Aubin”.  Aceste cărți erau romane potboiler , concepute pentru a vinde rapid și pentru a titila publicul. În opinia lui Saintsbury, „sunt curioși, interesant, aproape enervant de răi”.  Saintsbury indică faptul că Robert Louis Stevenson a încercat să-l descurajeze de la citirea acestor lucrări timpurii ale lui Balzac.  Criticul american Samuel Rogers, însă, observă că „fără pregătirea pe care i-au oferit-o Balzac, în timp ce-și croia drum spre concepția sa matură a romanului și fără obiceiul pe care l-a format ca tânăr de a scrie sub presiune, se poate cu greu își imaginează producția sa La Comédie Humaine „.  Biograful Graham Robb sugerează că, pe măsură ce a descoperit romanul, Balzac s-a descoperit.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Honoré de Balzac – 221 ani de la naștere” →

Victor RAVINI: De la Zamolxe și Pitagora la Ion Creangă

Profunzimea geniului lui Ion Creangă nu a fost pe deplin investigată și încă mai oferă nebănuite filoane aurifere. Opinia după care „Povestea lui Harap Alb” ar fi un amalgam eclectic de basme nu definește adecvat structura alcătuită de autor. Mozaicul literar din această poveste are perfecțiunea cristalelor și un echilibru interior conform acelorași legi geometrice și aritmetice, simple dar fundamentale, ce guvernează matematica cu implicații filozofice a lui Pitagora sau a lui Zamolxe. Herodot afirmă că Zamolxe a trăit cu mult înaintea lui Pitagora. Cultul cifrei 3 este atestat arheologic pe teritoriul românesc încă din vremuri anterioare lui Pitagora. Creangă a moștenit din cultura populară orală cultul cifrei 3, ca simbol al perfecțiunii sau al echilibrului universal și a structurat narațiunea sa după criterii matematice. Nu putem fi siguri dacă Ion Creangă cunoștea totul sau măcar ceva cât de cât, despre valoarea simbolică a cifrelor la Pitagora, însă știm că era de la țară, din zona culturii Cucuteni, și avea o solidă cultură populară multimilenară, moștenită din străbuni.

Cifra 3 structurează întreaga construcție epică a poveștii lui Creangă și este incorporată, ca grinzile de rezistență ale edificiului literar, sub zugrăveala policromă a narațiunii și dialogurilor. Arhitectura narațiunii se încheagă ca un monument literar perfect alcătuit, cu precizia și finețea unei catedrale magnifice, încât pare să fie gândită de autor cu instrumente geometrice în mână. Sunt 3 capete încoronate: tatăl lui Harap Alb, împăratul Verde și împăratul Roșu. Trei crăiese: Crăiasa furnicilor, Crăiasa albinelor și Crăiasa zânelor. Trei exponenți ai răului: spânul, împăratul Roșu și fiica acestuia. Deznodământul fiecăruia e motivat cu 3 atitudini diferite: ură, indiferență, iubire. Craiul are 3 feciori. Eroul principal cere tatălui său 3 elemente: calul, armele și hainele. Calul mușcă din jăratec de 3 ori și de 3 ori e lovit cu frâul în cap. Calul se scutură de 3 ori și se transformă, apoi face 3 zboruri: până în nori, la lună și la soare. Eroul pleacă de la tatăl său a treia zi. Spânul îi iese în cale de 3 ori. Cerbul scurmă de 3 ori cu piciorul în pământ. Când eroul se întoarce cu capul și cu pielea cerbului, i se fac 3 propuneri de a le vinde. Gerilă suflă de 3 ori asupra casei de aramă înroșită. Bruma pe aceasta e groasă de 3 palme. Păsări-Lăți-Lungilă și Ochilă o caută pe farmazoană de 3 ori și o prind abia a treia oară. Spânul îl trimite pe Harap Alb la pierzanie de 3 ori: la urs, la cerb și la împăratul Roșu. Acesta îl pune la 3 încercări: casa de aramă, ospățul și alegerea macului din nisip. Și fata împăratului Roșu îi prilejuiește tot 3 probe: să o păzească, să o recunoască și, a treia oară, să îi aducă 3 lucruri: apa vie, apa moartă și smicelele, în număr și ele tot de 3. La prima vedere, pare să fie o înlănțuire progresivă a lui 3, în perioadă matematică, dar la o analiză mitologică, toate aceste încercări sunt probe și etape din rituri de inițiere în tainele sau misterele fundamentale ale universului oamenilor arhaici.

Niciun element din compoziție nu este de prisos, cum li s-a părut unora dintre exegeți. În jurul protagonistului gravitează 3 grupuri a câte 3 personaje auxiliare, pe 3 niveluri de abstractizare: 1. Calul, furnicile și albinele (ființe reale cu comportament fantastic, ce pot reprezenta armonia dintre om și 3 elemente din regnul zoologic, dar pot simboliza multe alte abstracțiuni); 2. Gerilă, Flămânzilă și Setilă (personaje fantastice, cu comportament uman, simbolizând 3 calamități naturale, de care țăranul român nu se mai teme, ba chiar știe să le facă utile); 3. Crăiasa zânelor, Ochilă și Păsări-Lăți-Lungilă (simboluri și mai abstracte). Crăiasa zânelor intervine de 3 ori. Harap Alb iese de 3 ori din mijlocul personajelor care îl ajută și se înfățișează înaintea împăratului Roșu, cerând mâna fetei lui de 3 ori. Înseamnă că, la o eventuală reprezentare schematică sau geometrică, nu trebuie să înșirăm personajele auxiliare liniar unul sub altul, ci legate radiar cu Omul în mijlocul lor.

Și mai interesant este faptul că cifra 3 apare metamorfozată în multiplii ei, cu și mai complicate simboluri hermetice: 3 la pătrat, de 3 ori succesiv este egal cu 3 la puterea a treia. Harap Alb și spânul merg peste 9 mări, 9 țări și 9 ape mari (9×3=27). Cifra 3 apare multiplicată cu 4, adică 2 la pătrat: împăratul Roșu le dă 12 căruțe cu pâine, 12 vaci fripte și 12 butoaie cu vin (3×12=36). Apare și 3 multiplicat cu 8, adică cu 2 la puterea a treia: Gerilă se încălzește cu 24 de stânjeni  de lemne, Flămânzilă mănâncă brazda a 24 de pluguri, Setilă soarbe 24 de iazuri (3×24=72). În aceste 3 eșaloane ale numărului magic 3, adică 27, 36 și 72, Pitagora vedea ritmuri cosmice sau biologice și explicarea tuturor structurilor din univers.

Acestea ar fi doar câteva observații, din multele care se mai pot face, asupra mitologiei din Povestea lui Harap Alb, plină de metafore, alegorii și simboluri abstracte, cu multiple sensuri, prin care Creangă ne-a împărtășit câteva pietre prețioase din bogăția de idei culese de el din mai multe basme. El le-a potrivit într-o armonie perfectă, conformă cu matematica pitagoreică sau zamolxiană, prezentă în cultura populară orală și în obiectele arheologice ce stau mărturie despre o cultură înaltă, fie ea cultura Cucuteni, Hamangia, Vădastra, Gumelnița și câte alte multe culturi preistorice împânzesc teritoriul locuit de români, în țară sau în afara țării.

Creangă a combinat armonios în „Povestea lui Harap Alb” mai multe basme, ca episoade dintr-o epopee mitologică, în care eroul parcurge mai multe etape din rituri de inițiere în misterele cosmosului, naturii și ale psihicului uman, așa cum erau cunoscute aceste taine în trecut. Este evidentă concepția antropocentristă, dualismul bine-rău și optimismul, victoria binelui asupra răului. Această Poveste e un basm complex, ce aduce un elogiu curajului, dârzeniei, perseverenței, încrederii în puterea omului de a mobiliza în jurul său toate resursele umane și naturale pentru a lupta împotriva răului. În imagini simple, dar elocvente și ordonate după o aritmetică riguroasă, încărcată de simboluri bătrânești etern valabile, înțeleptul prea modest de la Humulești vorbește despre frăția omului cu natura înconjurătoare, despre armoniile geometrice ale vieții echilibrate, ale regnurilor sau ale cosmosului și despre calitățile morale, ce conferă omului suprema sa valoare absolută în ierarhia universală.

Continue reading „Victor RAVINI: De la Zamolxe și Pitagora la Ion Creangă” →

Comunicat de presă – Regal Literar

În aceste vremuri marcate de conflicte subtile ale lumii noastre și cu amenințări în tot ceea ce poate defini educația prin pierderea culturii, a identității și a tradițiilor ca identificare a etniei, cădem de acord, cei care am promis pe întreg totul că vom apăra adevărul și vom muri pentru adevăr, să aducem în fața iubitorilor de cultură și literatură, antologii care se doresc a păstra spre neuitare autorii incluși, creațiile și darurile lor către orice percepție. Regal Literar reprezintă ultimul curent de creație pe care românii îl abordează din anii 2000.

Autori de toate vârstele sunt incluși în aceaste antologii ale creațiilor literare contemporane la care noi am visat să existe și să se promoveze neîncetat publicului român a cărui fundație este construită din valorile ce vor triumfa etern: dragostea, arta, adevărul și bunătatea necondiționată. Așa cum axis mundi face legătura între lumea creată și lumea necreată, arta face legătura între noi toți, oameni ce trăim pe Pământ și ne dăruim cu trupul și sufletul misiunii intuitive cu toată rațiunea umană – aceea de a ajunge în cer. Indiferent unde se află cerul, centrul lumilor, Agartha sau raiul promis pocăiților, tot ceea ce avem și toată bucuria noastră stă în arta și dragostea pe care le naștem și le împărtășim aici, pe Pământ. Și acestea sunt incontestabile daruri ale divinului sau poate chiar parte din el, neputând nimeni, niciodată, să considere dragostea sau arta că fiind simțiri, acte sau manifestări păcătoase.

Ne putem uni și putem întinde o mână spre a-i ajuta pe cei ce nu pot înțelege, simți și vibra atunci când sunt în centrul unui profund manifest și proces artistic, fie acesta muzical, teatral, literar sau de altă natură.
Să începem să arătăm celor neputincioși, trimiși pe drumuri ale pustietății de către maleficul omenesc și supra-omenesc, universal și non-universal; că viața este o explozie de stări, emoții și vibrații coordonate de artă și de dragoste. Cu toată plăcerea de a dărui, sperăm ca acest proiect să vă aducă procesul de catharsis de care aveți nevoie în urma ultimelor învățături, înțelegeri, credințe și speranțe.

Regal Literar este un proiect cultural care își propune publicarea de antologii ce cuprind creații literare ale scriitorilor contemporani. Antologiile proiectului Regal Literar se vor publica o dată pe an cu menționarea numărului ediției. De asemenea, creații literare – eseuri, proză și poezie, vor apărea și pe platforma digitală a proiectului.
Fondatorii își propun a decerna premii autorilor de literatură în fiecare an, în semn de recunoștință și apreciere pentru contribuțiile aduse culturii și societății din care aceștia fac parte. În cadrul proiectului va activa și un cenaclu care îi va purta numele din care vor face parte autori ce vor trimite solicitări de înscrieri.
Mai multe informații la adresa de e-mail :regal.literar@yahoo.com.

Coordonatori:

Claudiu Dumitrache

Alexandru-Eusebiu Ciobanu

Stefan Lucian Muresanu

 

Ioan MICLĂU – GEPIANU: Cuvinte de Minte

-Educatorul bun nu primește mita înșelătorului!

-Educația tinerilor nu se face dându-le bani, ci arătându-le calea prin care se face banii!

-E o fericire interioară ce te înalță, atunci când realizezi că ești bun  cu cei din jur.

-Educația politică este o profesie, nuo cale a gâlcevilor publice.

-Energiile oamenilor trebuiesc îndreptate spre zidirea păcii și a bunei stări spirituale și materiale, nu spre vitejiile războinice!

-E hula o calitate ca și alte multe rele, care tactic finisate te înjunghe pe la spate.

-Entuziasmul iubirii și dragul de viață sunt semnele divine că Omul  este ființă divină!

-Este mai ușor a distruge decât a construi, și…, lumea tot ce e mai ușor vrea!

-Este o fericire să ai o nevastă care te susține în bine, chiar dacă Eva lui Adam a greșit la început!

-Este o greșeală a umple casa cu jucării de tot felul pentru copii, mai bine arătați-le frumusețile naturii, să li se dezvolte natural sănătatea și mintea!

-Ești bogat și nemuritor prin buna creștere ce o dai copiilor tăi, în speranța că și ei la rândul lor, vor fi ca tine!

-Eterna știință este credința ta în relația cu divinul Dumnezeu!

-Europa a fost o fată frumoasă, ce a venit să-și revadă locurile natale!

-Evenimentul cel mai măreț îl realizează o Mamă, dând viață unei noi vieți!

-Escrocheria se dă singură de gol, prin aceea că, deși vorbește la infinit, încă nu a pus punctul pe ”i”.*

-Exemplul tău de părinte, luminează calea de viitor a copilului.

-Explicați copiilor frumusețile lumii înconjurătoare, frumusețea fiecărei  ființe create de Dumnezeu, astfel vă veți bucura de ei la bătrânețile  voastre!

-Ești cel mai cuminte  și fericit om, mulțumindu-te cu agoniseala muncii tale cinstite; poți fi și cu bogăție, dar să nu-ți sărăcești sufletul!

-Eterne, frumoase și adevărate sunt poveștile, plac tuturor, și celor mici și celor mari, fiindcă un grăunte de învățătură tot aduc ele, altfel n-ar fi povestitori să le povestească!

(*-fără a atinge esențialul)

(Culese din cartea, ”Cuvinte de Minte” autor Ioan Miclău, Ed ”Cuget Românesc”, 2012).

***

 

Aprecieri:

 

Familia Maria și Florin Hornărescu – Sydney

    „ Poetul nostru român, afirmat și recunoscut în țara de adopție; marea țară-continent Australia căreia merită să-i acordați multă dragoste și respect pentru realizarea visului și afirmarea dumneavoastră de a deveni, poet, prozator și dramaturg, înhămat la muncă asiduă și tenace pentru toată viața.

     Mă alătur societății literare SCWC (South Coast Writers Centre) pentru a vă felicita din tot sufletul pentru frumosul cadou-prețuire-acordare în calitatea de ”Life Member” al SCWC – Wollongong”.

De asemenea vă felicit și vă doresc ”Mulți ani fericiți, sănătate și împlinirea tuturor dorințelor, succes în activitatea scriitoricească și același țel de muncă pentru comunitatea noastră românească în Australia.

(Cu ocazia pensionării).

     Pensionarea înseamnă continuitatea activităților într-un ritm lejer, fără griji și destindere completă în mijlocul familiei. Mă bucur mult de aceste două vești semnificative: ”Pensionare și ”Life Member”, care vor fi încântarea și mulțumirea dumneavoastră pentru multă vreme.

    Vă mulțumesc pentru aprecierea sentimentelor noastre, pentru promptitudinea în trimiterea cărților solicitate, pentru cartea cadou ”TEATRU” și aștept următoarea Carte ”Poezii alese” vol.II, pe care o vom citi cu aceeași plăcere și prețuire.

20 septembrie, 2005

 

Elena M. Maling

  I want to thank my Dad for giving me and my sisters, the opportunity of discovering The world of imagination and reality, by letting us discover the beauty of reading books. Dad and Mom never obliged us to read, instid Dad explained în his own stile, the Subject of the books he read. I was always fascinated by how much he loved to read. He would tell us that a book is like a person, and has its own character. The more books you read, the more interesting they become.

  I remember when I was small, Dad would tell me bedtime stories. I would love certain stories and ask for those again and again.There were times when he had some small Detail different to previous nights, I would be so happy to catch his mistakes and correct Him. Much later I realised he would intentionaly change the story, and enjoyed seeing me So interested in the story telling. My own enjoyment in reading books was always there.

   As a teenage în Australia with no English Language skills, I looked to books and magazine like a duck to water. When I entered the University my Dad cried. As time pased by, he never gave up on his childhood dreams, of being a writer or poet.

   Continue reading „Ioan MICLĂU – GEPIANU: Cuvinte de Minte” →