Cristian Petru BĂLAN: O călătorie imaginară care ne atrage

(Adnotări pe marginea eseului „O călătorie imaginară” scris de

Prof. Dr. Nicholas Dima)

Toți politicienii și intelectualii români de elită îl cunosc pe Prof. Dr. Nicholas Dima, nu numai ca unul din pricipalii realizatori ai emisiunilor românești de la Radio Vocea Americii, dar și ca profesor universitar american specialist în geografie, geopolitică și studii internaționale. De asemenea, este cunoscut și ca un prolific scriitor și autor al mai multor cărți și studii publicate în limba engleză, în Statele Unite, precum și în limba română, semnate ca Nicolae Dima. Sunt lucrări deosebit de informative și de mare valoare pentru specialiști. Îmi permit să amintesc doar câteva titluri, din cele mai cunoscute: „Horn of Africa: Culture, Religion and Politic”; „Geopolitica”; „A Journey to the Omo Region of Ethiopia”; „The Mankind Quarterly, Winter 2007”; „The United States and the War on Terrorism since 9/11.2001“NAFTA and the Perspectives of a North American Community – SFPPR”; „NAFTA and the Perspectives of a North American Community – SFPPR”; „Is a Russo-Ukrainian Conflict Imminent? – SFPPRR”; „Moldova between Russia and Romania – SFPPR”; „University Education in Eastern Europe: The Case of Geography” Journal of Geography, May 1978 – etc., etc.

Dintre lucrările scrise în limba română, studiul „O călătorie imaginară” (Gânduri și preocupări între știință și conștiință) este printre cele mai interesante dezbateri cu care cititorii români iau contact, fiindcă aduce informații cu totul noi, cu tente nu atât filosofice cât, mai ales, științifice, referitoare la domeniul metafizicii și al fizicii cuantice. Autorul este preocupat să analizeze în profunzime aceste probleme și să ni le explice în termeni concentrați, expunându-ni-le așa cum le-a înțeles el însuși la un moment dat. „Potrivit cercetărilor, spune profesorul Nicholas Dima, realitatea cuantică constă din energie vibrantă, care la anumite frecvențe se transformă în materie. Tot la nivel cuantic, materia se schimbă permanent și se retransformă în energie. În cadrul acestei refaceri și prefaceri se petrece însă o mare enigmă. Fiecare transformare păstrează informația trecerii de la energie la materie și de la materie înapoi la energie.”

Reversibilitatea materiei fusese deja bănuită de autor și s-a bucurat că ceea ce bănuise înainte, un grup de oameni de știință, prin cercetări și analize complexe, au demonstrat că este un fapt real. Aceștia, după cum ne explică profesorul Dima, au descoperit că „fiecare transformare păstrează informația trecerii de la energie la materie și de la materie înapoi la energie. Dacă la nivel quantic materia se transformă în energie, la nivel cosmic, atât materia cât și energia, sunt înghițite în final de sorburi cosmice sau aspiratoare cerești.” Transformările de genul acesta devin implicit și o cale de recuperare a iluminării conștiinței, fiind o apropiere de dimensiuni transcendentale necunoscute, iar omul atins de iluminare intră în această dimensiune și se adaugă procesului de salvare.

În filosofia creștină, dar nu numai, se atrage totdeauna atenție că forțele binelui sunt într-o continuă luptă cu forțele demonice ale răului. Ele nu trebuie subestimate. „În cercurile dantești, ne avertizează studiul autorului, diavolul este implantat într-un bloc infinit de gheata și condamnat în eternitate să zacă acolo inert. Dar va exista un moment în timp, când procesul trebuie terminat, cei salvați fiind admiși în imperiul luminii, iar cei răi aruncați în hăul nimicului pentru vecie. A doua venire! Pe scurt, eu tind să ader la aceasta explicație.” Afirmația autorului este pe deplin credibilă, mai ales că ea vine și din partea unor nume cu rezonanță: Blavatzki, Gurgie, Ouspenski, Kabala, Urantzia, Capra, Dante și a multor altor nume mari, pentru că este văzută ca pe singura aserțiune capabilă să reconcilieze toate paradoxurile existenței…

Autorul studiului citat de noi este întru totul de acord cu teoriile celor amintiți, dar, în plus, încearcă să le completeze cu unele adăugiri care concurează cu cele existente. Se știe că fiecare atom din acest univers este caracterizat de o vibrație a electronilor pe orbită și cu cât vibrația este mai înaltă (deci, cu amplitudini și frecvențe mari), cu atât atomul respectiv este mai încărcat cu energie pozitivă sau negativă. Este un adevăr stabilit după ce s-a cercetat amănunțit tabloul elementelor lui Mendeleev. Astfel, în natură, s-a descoperit că atomul de hidrogen are cea mai simplă structură, acest gaz fiind absolut predominant în cosmos (stele, galaxii etc), constituientele respective fiind surse infinite de energie.

Continue reading „Cristian Petru BĂLAN: O călătorie imaginară care ne atrage” →

Daniel IONIȚĂ: Abordarea filozofică și practică a traducerii de poezie din limba română în limba engleză (o introducere)

Abstract: Articolul prezintă o introducere în abordarea filozofică și practică a traducerii de poezie din limba română în limba engleză, bazată pe experiența lucrării la o serie de volume[1] dezvoltate și publicate în ultimii zece ani. Articolul nu se dorește a fi exhaustiv, și nu abordează toate elementele care influențează traducerea de poezie din limba română în limba engleză (Pentru aceasta ar fi nevoie de un studiu de doctorat, sau chiar de mai multe!). El reprezintă numai o introducere, concentrându-se asupra unor elemente care au înfluențat mai pregnant (decât altele) abordarea mea, și anume: elementele „domesticării” și „înstrăinării” și ocazionala relație dintre ele, problema redări prozodiei românești în limba engleză, și în final înțelegerea și acceptarea unei loialități împărțite (traducătorul este un agent dublu), dar mai degrabă orientate către țintă. Argumentul meu horticultural… este că deși poemul rămâne „înrădcinat” din limba de origine, el trebuie altoit ca să poată „înflori” în limba țintă!

––––––-

Cuvinte cheie: (3-5), poezie, traducere, domesticare, înstrăinare, prozodie, suplimentare

IONIȚĂ, Daniel, născut la București în 1960 și emigrat la antipozi în 1980, predă cursuri de „Organisational Improvement” la University of Technology din Sydney, Australia. A publicat printre altele volumele „Romanian Poetry from its Origins to the Present” și „Testament – 400 de ani de poezie românească” (Editura Minerva, București, 2019) colecție comprehensivă a poeziei românești de la origini și până astăzi, Este actualul președinte al Academiei Româno-Australiene pentru Cultură.

***

„Pentru a rămâne fidelă, o reinterpretare poetică trebuie să menţină în echilibru estetica, semantica și forma.” – Roman Jakobson (2010)

„…traducerea de poezie [trebuie să lupte în primul rând] pentru obţinerea echivalenţei emoţionale, mai degrabă decât pentru o corespondenţă exactă de ambele părţi” – Jonas Zdanys (2014)

Context și premize.

Carl Jung (1953) a postulat că noi, fiinţele umane, ne percepem și ne explicăm propria existență prin mituri – largi și cuprinzătoare povestiri – construind prin ele arhetipuri definitorii. Prin acestea ne evaluăm pe noi și pe cei din jur, cel mai adesea în mod subconștient – ele formând baza și cadrul prin care luăm decizii și acţionăm. Folosesc aici cuvântul „mit“ în sensul lui cel mai larg, și nu ca pe o expresie derogatorie – aceea de basm sau falsitate – care, din nefericire, prevalează în ziua de azi.

În urma grelei pedepse pe care Dumnezeu a abătut-o asupra pământului prin potop, umanitatea în recuperare a decis să construiască faimosul turn Babel. „Şi au mai zis: haidem să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului!“ (Geneza 11:4, Biblia – traducerea Dumitru Cornliescu, 1924).

Este interesant că, în opinia multora, turnul Babel ar fi fost construit din teama că umanitatea ar putea suferi o nouă distrugere, că el ar fi fost un fel de asigurare împotriva unui alt potop, pentru a nu rămâne, pur și simplu, fără apărare în faţa unui dezatru asemănător. Mai degrabă forţa motrică pentru această încercare grandioasă a umanităţii a fost dorința de a-și redefini identitatea, precum și setea de putere și faimă: dorim să fim puternici, dorim să fim faimoși, dorim să rămânem în istorie.

Cunoaștem concluzia acestei încercări. Cel Atotputernic a decis ca oamenii – în loc să aibă o singură limbă și să fie deci un singur popor – acestea două însemnând același lucru – vor vorbi instantaneu limbi diferite, astfel fiind separaţi în triburi diferite, aceasta însemnând dezvoltări culturale, atitudini cu privire la viaţă și valori diferite. În accepțiunea cărții Genezei, din marele computer celest au fost descărcate diferite softuri în creierele a diferitelor grupuri și clanuri, astfel că un popor a devenit mai multe naţii, nemaifiind în stare să se înţeleagă. Și uite-așa, treburi simple precum căratul cărămizilor sau topirea smoalei au devenit casus-belli. Oamenii, care fuseseră uniţi cu câteva clipe mai devreme, s-au risipit, plecând fiecare la tribul și naţiunea lui, adică înlăuntrul limbii fiecăruia, iar toate visurile de mărire bazate pe unire s-au spulberat. Marele turn și tot ceea ce semnifica el au rămas neterminate. Iar acest lucru rămâne și azi călcâiul lui Ahile al umanităţii, fiind de-a lungul mileniilor cauza, factorul catalizator cel mai important, al celor mai mari și distrugătoare conflicte de pe planetă.

Nici chiar bine intenţionatele, dar profund defectuoasele politici de „multiculturalism“ (care presupun, printre altele, echivalenţa culturală, de valori etc.), nu au reușit să rezolve această problemă de bază și efectele ei. Și chiar în sânul aceleiași limbi, diferitele accente regionale pot hotărî soarta cuiva, precum în faimosul caz biblic „șibolet“ (Judecători, 12:6 – Biblia, traducerea Dumitru Cornliescu, 1924). Sigur, în ziua de azi, în cele mai multe ţări, este puţin probabil să fii ucis din cauza accentului. Totuși, de exemplu în România, bucureștenii (care au o anumită atitudine pariziană de second-hand faţă de provinciali) se vor amuza, uneori răutăcios, dacă vei fi trădat de un accent oltenesc, moldovenesc sau ardelenesc. Știu asta pentru că sunt bucureștean… În Franţa, amuzându-te (și chiar producând filme) pe seama Ch’tis (pronunţat „ști”) din regiunea de nord, pare a fi un sport naţional. În Marea Britanie, toată lumea râde de toată lumea, dar în special de proclivitățile de dicție ale scoţienilor, iar în Australia este îndeosebi parodiată pronunţia nazală, „castrată“, a locuitorilor de la nord de Brisbane, din statul Queensland.

Bineînţeles că imediat după Babel, consecinţa naturală a acestui eveniment a fost apariţia meseriei de traducător. Aceasta este probabil una din cele mai vechi profesii, plasată istoric probabil imediat după cea mai veche, care se spune că ar fi cea de prostituată… Și… asemenea prostituatelor, cu toate că translatorii îndeplinesc un job important – s-ar putea spune chiar vital – nimeni nu are deplină încredere în ei. Traducătorii sunt de multe ori în pericol și nu li se acordă, mai niciodată, recunoaștere publică. Pe de altă parte, adesea reputaţia lor suferă execuţii publice, dacă fac greșeli (reale, închipuite), chiar minore unele…

În ciuda acestei stări de fapt, cei mai mulţi traducători încearcă, cu pricepere și onestitate, să transfere cât mai bine adevărul – pășind cu atenţie pe puntea îngustă, alunecoasă și fără balustradă de susținere, între două limbi reprezentând culturi diferite, și, deci, atitudini diferite despre lume și viaţă.

Pe de altă parte, ca mai toate activităţile din ziua de azi, traducerea, arta și munca de traducător, au început să fie invadate, ameninţate chiar, de programe soft, de „inteligenţă“ artificială. Instrumente de traducere din ce în ce mai sofisticate – precum obișnuitele programe „google translate“ și „bing translator“ – au devenit Peștele Babel pe care Douglas Adams l-a imaginat (lugubru-amuzant) cu câteva decenii în urmă (Adams, 1979). Munca traducătorilor este acum mult mai ușoară – convertind ghiduri turistice, buletine de știri, chiar unele părţi din manuale tehnice. Totuși, sunt cel puţin două domenii în care este nevoie ca traducători pricepuţi să practice, încă, această meserie grea și periculoasă.

Unul din aceste domenii este diplomaţia, unde traducerea este adesea menită să ascundă adevărata însemnătate, să pretindă pe furiș, cel mai adesea să acopere pretinzând că ar descoperi, să trișeze, dacă vreți, să te facă să crezi ce vrei, fără a spune mai nimic. Al doilea domeniu este poezia, care are nevoie de un parcurs exact opus: acela de a deschide ferestrele sufletului, de a revela simţămintele și emoţiile lui cele mai adânci – pentru oricine, la scenă deschisă. Și indiferent în care din aceste domenii acţionează – ca să reprezinte calitate – traducerea trebuie să se poziționeze atent pe axa dintre foarte subtil (la o extremă), și foarte brutal (la cealaltă). Iar tot ceea ce se află între acestea două să fie realizat cu multă pricepere, cu multă simțire, ca să rezulte ceva bun. Pentru că vorbim de traducerile de poezie, dincolo de expertiza lingvistică, această pricepere și simțire trebuie să fie cea poetică. Traducătorul trebuie să fie în primul rând poet, dar despre asta mai târziu.

Uneori, când se află că scriu și traduc poezie, există anumite suflete mai „inocente“ care argumentează împotriva faptului că poezia poate fi tradusă cu succes. Că ar fi musai să cunoști limba originalului, că nimeni altcineva nu pricepe sufletul nostru poetic românesc, că niciun străin nu-l poate aprecia pe Eminescu în traducere. Că traducerea ar fi un prânz regurgitat de altcineva, mâncat de cititor la mâna a doua.

Această părere despre imposibilitatea traducerii poeziei nu este neobișnuită, numărul acestor „inocenţi“ fiind legiune, pentru că sunt mulţi. De fapt, unul din primii agenţi provocatori în acest domeniu a fost Robert Frost, în niciun caz un nevinovat, cu faimoasa lui  intervenţie, cel mai probabil poznașă – spusă în glumă – pentru că sună bine: „Poezia este ceea ce rămâne pe dinafara traducerii” – cu alte cuvinte, orice traducere ar fi un fals poetic. Totuși, dovezile contra acestor argumente sunt pe cât de simple, pe atât de hotărâtoare. Haideți să gândim puțin în direcție opusă: cum oare ne-am fi bucurat în limba română, fără a avea traducere, de un Shakespeare, Yeats, Frost însuși, Baudelaire, Verlaine, Hugo, Whitman, Browning, Cummings, Heine, Rilke, Pușkin, Lermontov, Esenin, de Vega, Tasso, Petrarca, Matsuo Basho, Omar Khayyam, Li Bai, Tagore sau – mergând mai înainte la poemele străvechi – de Psalmii lui David, Cartea lui Iov, Cântarea Cântărilor lui Solomon, Mahābhārata și Rāmāyana, de Homer, Virgiliu, Ovidiu? Ca rezultat al traducerilor, lucrări ca acestea și multe altele au pătruns în conștienţa spirituală universală. Rezultă că traducerea poetică poate fi realizată cu succes.

Pe de altă parte, sunt de acord și cu proverbul italian „traduttore… tradittore“ (traducătorul e un trădător). Pentru că dacă vrem să trecem peste această punte lungă, îngustă și alunecoasă dintre două limbi, două culturi, două feluri diferite de a vedea lumea, avem nevoie acută de compromis, de reinterpretare, de repoziţionare, de reimaginare. In final, ne spun psiho-lingviștii, chiar și dialogul între două persoane care vorbesc aceeași limbă este o traducere. Ceea ce exprimă cineva, NU va fi perceput de interlocutorul lui exact cu aceleași valențe de nuanță, de însemnătate, pe care vorbitorul le-a intenționat. Această înțelegere diferită depinde de multe filtre – educație, personalitate, „toanele” în care se află ascultătorul la momentul respectiv etc. (Chomsky, 1975 ; Peterson, 1999). Deci unde este adevărul? Se poate traduce poezia cu fidelitate sau nu se poate? Aici ar trebui să abordăm ce întegem prin fidelitate, dar despre asta mai târziu. Destul aici, să menționez aforismul faimosului câștigător al Premiului Nobel pentru fizică, Niels Bohr: „Opusul unui mare adevăr nu este întotdeauna o minciună, ci poate fi un alt mare adevăr !” (în Marshall, 2018)

Un dublu pact: domesticire și înstrăinare. Traducătorul face un pact eminamente faustian. Pentru că, precum îmi spunea profesorul dr. Daniel Reynaud demult, la începutul călătoriei mele în lumea traducerilor, nu există, de fapt, „traducere de poezie“. Există doar reinterpretare a ei într-o altă limbă. Loialitatea traducătorului este contiuu sub microscop, este un „agent dublu”, un fel de Mata Hari fără sex-appeal. Și trebuie să fie mai mult orientat către limba țintă decât către original (Dharwadker, 1999). Aceasta este o opinie împărtășită, cu variațiuni minore, de către traducătorii cei mai credibili și experimentaţi– Raffle, Lefevere, Stainer, Grossman, Ramanujan, Szondi, Toury, Bassnet, Bonnefoy, etc. Veșnica problemă pentru un traducător, sau mai corect re-interpretator, constă în alegerile continue care rezultă din încercarea de a transfera un poem din limbă-sursă înspre limba-ţintă.

Două din elementele majore (am spus că mă voi ocupa doar de câteva în acest articol), care pot opera independent, dar pot fi și „în tensiune” una cu cealaltă, sunt „domesticirea“ și „înstrăinarea“ (Eco, 2001). Traducerea are nevoie de o mare doză de „domesticire“ – transformarea expresiilor străine în expresii familiare limbii-ţintă. Astfel expresiile străine lor, „sălbatice” pentru limba țintă (engleza aici), devin familiare, „domesticate”

Spre exemplu, expresia lui Eminescu din Glossă – „viitorul și trecutul sunt a filei două feţe“ a fost domesticită pentru cititorul de limbă engleză în „…the two faces of a coin“ – un compromis (traducerea e plină de ele) care reţine și prozodia, ritmul și rima clasice, ca și semantica, sensul filosofic, mult mai bine decât ar fi făcut-o „the two sides of a page“, „the two faces of a page”, „the two sides of a sheet (of paper)” etc… De ce am preferat asta? Fiindcă expresia „the two faces of the same coin” este una des folosită în engleză – cu conotație cunoscută și similară intenției poetice eminesciene, dar celelalte – „two sides of a sheet” etc. – nu sunt. Ele vor suna forțat în engleză, deși se doresc a rămâne „credincioase” originalului. Domesticirea este „arma de bază” din arsenalul traducătorului (Eco, 2001) iar exemplele ar fi prea multe pentru a vă plictisi. Citiți vă rog orice poezie în traducere, și le veți găsi, nenumărate.

Dar anumite elemente din poezie au nevoie de „înstrăinare“ în traducere. De exemplu, rămânând pe tărâm eminescian, termeni precum „doine“ – melodie sau cântec unic românesc fără corespondent în engleză – ar trebui păstrați, adăugându-se o notă explicativă corespunzătoare, cum este cazul sonetului „Trecut-au anii”. „Povești și doine, ghicitori, eresuri…” Povești = tales,  ghicitori = riddles, doine ? = doine ! Doine vor rămâne doine (pentru mine cel puțin) cu nota explicativă la subsol – înstrăinarea acesta mi se pare necesară. Sau identificările din balada „Miorița” – expresia „unu-i moldovan/ unu-i transilvan/ și altu-i vrâncean”, trebuie de asemenea înstrăinată (și explicată prin note de subsol) – fiindcă identitățile celor trei protagoniști sunt importante, chiar dacă numai pentru introducerea premizei povestirii. Cel mai clar exemplu îl prezintă faimosul sau notoriul (după cum vreți) poem al lui Radu Gyr „Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!”. L-am văzut tradus domesticat „Stand up George, Stand up John!” Această abordare mi se pare greșită. Înstrăinarea este, de departe, de preferat. „Rise up now Gheorghe, Rise up now Ion!”. Ne este uneori teamă că lumea vorbitoare de engleză nu va pricepe semnificația acestor nume, dacă le înstrăinăm, dacă „le dăm pe mână” originalul. În mod sigur vor pricepe – fiindcă și ei au stereotipurile lor cu privire la nume – Smith and Jones, sau every Tom, Dick and Harry… reprezentând pe englezul de rând. Deci o explicație la subsolul poemului, arătând că aceste nume reprezintă pe românul de rând, românul obișnuit, nu-i va șoca, nu-i va traumatiza pe cititorii de limbă engleză, nu-i va determina să aprecieze mai puțin acest poem – dimpotrivă. Drept contrast, celălalt poem al lui Gyr tradus de mine „As’ Noapte Iisus/Late last night, Jesus” în „Romanian Poetry from its Origins to the Present” (pag.134-135) – n-are nevoie de nici o explicație, de nici o înstrăinare. Funcționează perfect fiindcă abordează o temă universală.

Din fericire, majoritatea poemelor nu au nevoie de înstrăinări sau domesticiri prea drastice – spre exemplu ”Riga Crypto” și ”Lapona Enigel” a lui Ion Barbu este repovestirea magistrală a unui mit universal al nepotrivirii – traducerea n-are nevoie decât să fie transpusă cât mai fidel, cu păstrarea mai ales a muzicalității inegalabile, a ritmului ,  a frazării, a rimei, a prozodiei în general – fără altă „chirurgie”, fie ea domesticare sau înstrăinare .

Înstrăinarea este un element cheie pentru traducere. Prin înstrăinare, limba țintă (engleza, în acest caz) se îmbogățește, câștigă  ceva important. Sigur, există numeroase exemple în sens invers, de înstrăinari prin care limba română s-a îmbogățit enorm. Limba română este o limbă flexibilă în acest sens, și de aceea o limbă vie. Limbile care nu mai acceptă înstrăinări devin limbi moarte. De aceea a fost și este benefic pentru limba franceză faptul că populația a ignorat „directivele” date de L’Académie Française, de a adapta în franceză toate „englezismele” care au invadat lumea, inclusiv Franța, de vreo patruzeci de ani încoace.  Populația Franței, având mult mai mult bun-simț lingvistic decât academia ei, păstrează astfel franceza ca pe o limbă vie. Dar să ne reîntoarcem la traducerea de poezie…

Deciziile de felul acesta (înstrăinare/domesticare) sunt influențate de multe variabile – unul pregnant ar fi tonul epocii în care poezia a fost scrisă (nu poți folosi același vocabular în engleză pentru traducerea lui Dosoftei ca și pentru Cărtărescu, spre exemplu). Când anume trebuie luate asemenea decizii și cum, pe ce criterii? Acestea sunt provocări constante și ne-am ocupat până acum doar de una din multele variabile care afectează traducerea poetică.

Echipa de traducători: experiență și competență lingvistică. De aceea, structura echipei noastre de traducători a fost importantă pentru a asigura luarea unor decizii optime. Am avut trei vorbitori „nativi“ de limbă engleză, care s-au îngrijit de rafinarea atât a aspectelor lingvistice, cât și a celor de poetică, în limba țintă – Profesorul Dr. Daniel Reynaud, Prof. Rochelle Bews – la edițiile inițiale, mai apoi Dr. Adriana Paul și Eva Foster. Doamna Adriana Paul – fiind vorbitoare/cititoare nativă și în limba română – a contribuit de asemenea și la aprofundarea înțelegerii subtilităților poetice românești, – ceea ce a reprezentat un mare avantaj – eu nefiind singurul care să duc această povară…

Apropos de asta, experienţa mea „între două lumi“ (20 de ani în România și 40 de ani în spaţiul limbii engleze) a asigurat familiaritatea cu poezia românească și evoluţia ei, apoi cu poezia de limbă engleză (Marea Britanie, Statele Unite și din fostele colonii britanice, Australia, Noua Zeelandă, India, Marea Caraibilor), dar și cu traducerile de poezie din alte limbi – germană, franceză, rusă, italiană, spaniolă – în limba engleză.

Dar dincolo de toată această experienţă acumulată prin prisma studiilor și a pasiunii, ceea ce m-a ajutat cel mai mult la traducere a fost faptul că am scris și mi s-au publicat propriile poezii, atât în românește, cât și în engleză. Pentru mine, cu mult mai important decât studiile academice și lectura cât mai largă în domeniu, elementul crucial care contribuie la o traducere poetică bună este ca traducătorul să fie și poet. Dacă ești un poet care cunoaște două limbi, ai șanse (nu e o garanție, dar ai șanse…) să faci o traducere bună. Însă dacă ești doar „traducător”, specialist cercetător, academician, în domeniul traducerii, dar nu ești și poet – traducerile tale de cele mai multe ori sunt mediocre. Am citit multe traduceri poetice proaste, făcute de „specialiști“ cu doctorate în domeniu, unii din ei chiar cu câte două. Sigur, am citit și multe traduceri bune de-ale cadrelor universitare, dar de obicei aceștia sunt și poeți. Condiția principală, în opinia mea, este ca aceștia să nu rămână legați de o dogmă sau alta – un păcat în care cadrele universitare pot cădea adesea. Aceasta datorită teoretizării dogmatice inerente lumii academice – care, în cazul lor, poate intra în conflict cu pragmatismul, adesea necesar unui transfer poetic de succes dintr-o limbă în alta. Am citit pe de altă parte traduceri splendide făcute de poeți – vezi Ezra Pound sau Paul Celan, sau George Lesnea la noi (Esenin tradus de Lesnea, sună, pe alocuri, chiar mai bine ca …Esenin, îmi spunea un traducător din limba rusă, de la Chișinău). Poeților nu le este teamă să re-creeze în traducere, să reimagineze originalul, adaptându-l la limba țintă fără inhibiții academice înăbușitoare.

Procesul traducerii.

Pe scurt, cum s-a desfășurat procesul traducerii pentru volumele noastre (privit de foarte sus)… Primul pas a fost mereu al meu, traducând prima versiune a poemelor, pe care asistenţii mei le rafinau fiecare individual stagiul doi (aveam astfel la dispoziție mai multe versiuni, idei, sugestii – independente). Pentru ca apoi (stagiul trei) eu să revizuiesc sugestiile lor, și să decid care dintre ele vor fi păstrate, care va fi versiunea semi-finală, a poemelor. Stagiul patru, și ultimul, reprezenta recitarea cu voce tare a poemelor – în ambele versiuni – în fața întregului grup. In acest context se petreceau ultimele ajustări, și determinam versiunea „bun de tipar”.

Pe tot parcursul acestei „călătorii în etape”, a fost nevoie să le ofer, împreună cu Adriana Paul, celorlalți colegi (Daniel Reynaud, Eva Foster, Rochelle Bews) informaţiile de bază cu privire la limba și poezia românească, asigurându-ne că ei vor putea dezvolta perspectiva necesară, că sunt echipaţi în mod adecvat pentru ca sugestiile, rafinamentele propuse de ei pentru varianta finală în engleză, să fie benefice traducerii.

Tehnica extrem de benefică enunțată mai sus – recitarea cu voce tare a ambelor versiuni, originalul și traducerea – o recomand cu căldură oricărui traducător, de fapt oricărui cititor de poezie. Trebuie să mulțumesc colegilor mei Daniel Reynaud și Rochelle Bews, care încă de la volumul inițial din 2012, au sugerat acest model de „control al calității”: recitarea cu voce tare a ambele versiuni, inclusiv cea în limba română, pe care ei nu o cunoșteau. Este important, în special dacă se lucrează cu asistenți traducători care nu cunosc limba română, să priceapă prozodia, ritmul, accentele. Dar și pentru mine, ca „agent dublu”, acest lucru a fost crucial. Multe inadvertențe și stângăcii ies astfel la lumină. M-am transformat, vrând-nevrând, într-un fel de recitator bilingv (acest exercițiu mi-a fost folositor mai târziu, la prezentările de pe youtube sau la spectacolele Academiei Australiano-Române, dar asta e altă poveste). Am realizat de îndată valoarea acestei activități. Problemele ritmului, accentelor, simțului poetic general – de care aceste poeme sunt dependente pentru efectul lor artistic-emoțional – toate acestea ne săreau în ochi prin recitarea cu voce tare. Sau mai degrabă în urechi! Iar asta e valabil atât pentru poemele cu metru definit, dar și pentru multe, dacă nu marea majoriate, din cele în vers alb, dar care au muzicalitate internă clară (vezi „Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” a lui Blaga).

Am ajuns astfel la concluzia că poezia, la modul general, trebuie recitată cu voce tare – dacă este să-i apreciem valoarea cu adevărat. Citită doar în gând, efectul ei este mult diminuat. Mi se trimit sute de poezii, fie pentru traducere, fie pur și simplu pentru a-mi exprima opinia asupra valorii lor. Le citesc mereu cu voce tare sau cel puțin un eșantion reprezentativ. Poezia nu va putea fi apreciată la valoarea ei decât astfel. De asemenea lipsa de valoare va fi mai ușor detectată. Vă sfătuiesc: recitați cu voce tare poemele, în special cele care vă plac. Iar dacă traduceți – recitați ambele versiuni una după cealaltă, strofă lângă strofă, vers lângă vers. Asfel cele două versiuni devin „martore” una alteia. Și… nu există loc de ascuns!

Dar să ne întoarcem la provocările traducerii… Desigur, multe din cuvintele și expresiile unei limbi nu își găsesc corespondenţă exactă în alte limbi – ceea ce obligă traducătorul, cum spuneam, spre compromisuri. Iar în poezie, forma cea mai intensă de comunicare a unei limbi (Steiner, 1988), compromisurile au un impact imens. Chiar elementele poetice cele mai de bază ale poeziei – cum ar fi forma poetică, rima, ritmul, prozodia – devin complicate în traducere. Unul dintre motive este că fiecare limbă are prozodia ei, propriul ritm muzical intern.

Dacă adăugăm la aceasta complexitatea imaginilor poetice, tonul, dicţia, „vocea“ poetului, nu e deloc surprinzător că majoritatea traducătorilor stau departe de traducerea poetică. Cum putem oare captura efectele simultane ale imaginii poetice cu semnificaţiile confuzionate concomitent și continuu de conotaţie și denotaţie – unele din ele fiind determinate cultural, ca de exemplu metaforele, glumele, poantele glumelor? Acestea sunt foarte „rezistente“ la traducere. Cum putem împleti aceste elemente cu prozodia, rima și ritmul menţionate mai sus? Aceste probleme se înmulţesc atunci când lucrezi cu versuri, strofe, poezii, stiluri poetice, genuri și epoci literare diferite. (Robinson, 2010)

Suplimentare.

Dar probabil cea mai dificilă provocare pentru reinterpretatorul de poeme din lumea limbilor romanice în limba engleză este destul de cunoscută și documentată: ea se referă la prozodie și la folosirea, adecvată sau greșită, a suplimentării de silabe și cuvinte în versiunea de limbă engleză (Lefevere, 1992 ; Raffel, 1988). De ce avem nevoie de această tehnică? Pentru că termenii de mare uzanţă poetică, cei reprezentând emoţiile (de exemplu: iubire, bucurie, durere / love, joy, pain), elementele naturii (soare, lună, pârâu, copac, frunză / sun, moon, brook, tree, leaf) sau părţi ale corpului (buze, mână, inimă / lips, hand, heart), sunt monosilabici în limba engleză și multisilabici în românește, dar și în alte limbi cu origini latine.

Deci, același vers în limba engleză va trebui să conţină mai multe cuvinte decât în originalul românesc pentru a menţine numărul de silabe, ritmul, muzicalitatea. Acest lucru este necesar pentru a echivala în engleză simţirea prozodică din originalul românesc (vezi Robinson, 2010 și Zdanys, 2014 – amintiți în motto-ul de la început). Pentru traducător, acest fenomen de la graniţa dintre limbile romanice și limba engleză este, în același timp, o binecuvântare și un blestem, din motive ce vor deveni lesne de înţeles.

Câteva exemple:

  • Viitorul și trecutul (trei cuvinte) – past and future go together (5 cuvinte).

A trebuit să suplimentez numărul de cuvinte. De ce? Pentru a menține numărul de silabe, accentele, deci ritmul și muzicalitatea specifică „Glossei” lui Eminescu. De notat că din punct de vedere prozodic, ambele variante au 8 silabe – așa cum cere ritmul eminescian.

  • Nu spera și nu ai teamă (6 cuvinte) = do not hope and do not worry (7 cuvinte)

Ambele au câte 8 silabe. Un alt exemplu din „Corydon”, al lui Radu Stanca:

  • Sunt cel mai frumos din orașul acesta (7 cuvinte) = I am the most handsome of all in this town (10 cuvinte).

Asta se aplică chiar și la poemele în aparență fără rimă, dar cu un ritm, sau muzicalitate interioară – am amintit deja de faimosul poem al lui Lucian Blaga:

  • Eu nu strivesc corolla de minuni a lumii… (8 cuvinte) – I do not crush the crown of this worlds wonders (10 cuvinte).

Este adevărat că există și excepții – deci rare – tocmai de aceea sunt excepții. Acestea se petrec în puținele cazuri (se pot număra pe degetele unei singur mâini) când versul original este foarte scurt – să spunem „telegraphic”, obligând traducătorul să se supună acestui telegrafism, dacă vrea să păstreze muzicalitatea. Iată un exemplu din poezia „Dorul” de Nina Cassian, unde numărul de cuvinte este uneori mai mare în engleză! Dar numărul de silabe, și accentuarea – deci muzicalitatea – sunt identice:

Singurătăţi…

Nu mi te-arăţi,

nu-mi trimiţi vești.

Cât fără rost.

Oare ai fost?

Oare mai ești?

Loneliness, drear…

You don’t appear,

no news to get.

What sense, this tryst?

Did you exist?

And do you, yet?

Cum am spus, o excepție care nu face decât să întărească regula…

Deci, pe de o parte, în versiunea engleză avem mai mult spaţiu de manevră pentru a reda ritmul, rima (dacă este necesar) și reprezentarea semnificaţiei în limba ţintă, fără provocări extrem de dificile din punct de vedere metric. Spre deosebire de traducerea în limba germană, ale cărei cuvinte mai lungi forţează o economie de expresie care poate pune în mod serios în pericol fidelitatea semnificaţiei în traducere. În acest context am mare respect pentru Christian W. Schenk, care a tradus atât de frumos pe Eminescu în dificila limbă germană! (Sunt în cunoștință de cauză, am crescut vorbind germana în familie…).

In engleză lucrurile par, la prima vedere, mult mai simple. Nu trebuie să tăiem, ci să suplimentăm. Și slavă Domnului, limba engleză fiind mult mai bogată și mai nuanțată decât limba română (are peste 500.000 de cuvinte, față de limba română care are undeva între 100.000-150.000…) avem de unde alege!

Echivalența emoțională: estetica + semantica + forma. Pe de altă parte, această suplimentare poate fi un exerciţiu periculos: culcându-ne pe o ureche, putem suplimenta elemente irelevante, care distrag sau, pur și simplu, nu sunt poetice. O traducere bună va rămâne pe cât posibil credincioasă originalului, dar nu numai din punct de vedere tranzacţional. Pentru mine, cele mai adecvate definiţii care să cuprindă conceptul de fidelitate în traducere sunt exprimate de Jonas Zdanys (în Corbin, 2014) – să se depună eforturi: „pentru obţinerea echivalenţei emoţionale, mai degrabă decât pentru o corespondenţă exactă de ambele părţi”, și de Roman Jakobson: „pentru a rămâne fidelă, o reinterpretare trebuie să menţină în echilibru «sfânta treime» a esteticii, semanticii și formei”. (Jakobson, 2010)

Din nefericire, abordarea fetișizată în prezent de „specialiști“, cei care cercetează, teoretizează și predau altora în universităţi cum anume să traducă poezie, sunt cei din „școala vestică“. Marele unghi mort care cauzează șubrezenia și prăbușirea acestui eșafodaj de traducere, este dependenţa psihotică de „fidelitatea semantică“ a traducerii faţă de original. Cu măsură, acest lucru este acceptabil. Dar metoda „vestică“ cere ca semantica originalului să fie păstrată cu orice preţ. Dacă e nevoie poți face aceasta în detrimentul muzicalităţii, ritmului, rimei, impactului emoţional, a simţirii poetice generate de acestea. Astfel poemul poate să-și piardă frumuseţea liricii. În practică, pentru volumele coordonate de mine, am renunțat de la început la aspectele dogmatice ale acestei metode. Consider gălăgia asta cacofonică în favoarea preciziei – cu-orice-preţ din punct de vedere semantic, cel puţin greșită și adesea respingătoare. Cu riscul începerii unei dezbateri ce nu poate fi finalizată aici, postulez că această codependenţă de semantica „pură“ se datorează, în mare parte, unui nechibzuit simțământ de „vinovăţie” colonială pe deoparte (cel puțin în privința traducătorilor nativi în limba engleză), și apoi de tendința cadrelor universitare de a fetișiza teoria/dogma în dauna pragmatismului, pe de alta.

Această poziţie terifiantă de „corectitudine“ faţă de original ţine adesea poemul prizonier pe tărâmul nativ, nereușind să-l transporte către ţintă – poemul rămânând astfel adesea neadecvat ca operă de artă. Mai degrabă ar putea fi asemănat cu o listă de cumpărături sau cu termenii și condiţiile de utilizare pentru vreun aparat de bucătărie. Nu e de mirare că urmașii acestei metode vestice dominante – foarte numeroși – continuă să practice, în mod îngust, aproape numai traducere de vers alb. Arareori se abat să traducă poezie în stilul clasic – iar în acele ocazii când se aventurează pe acest tărâm – ei ignoră cu rigurozitate orice prozodie sau muzicalitate, chiar dacă aceasta există, în mod clar, în original. Acești traducători ar putea foarte bine folosi „google translate“ ca să-și îndeplinească lucrarea. Poate că într-adevăr asta și fac!

Prin urmare – practica noastră a fost ca atunci când a existat un conflict direct, o competiție, în engleză, între o expresie mai nuanţată, echivalentă din punct de vedere estetic-emoţional, și cea semantică precisă, dar neadecvată poeticii engleze – am tins spre cea dintâi – preferând echivalența emoțională enunțată de Zdanys (2014). Bineînțeles între anumite limite, pentru că și aici, ca oriunde altundeva în traducere, compromisurile sunt vitale.

Poemele trebuie să „traverseze” cu succes spre limba țintă. Revenind la partea practică, probabil cea mai dificilă provocare a fost aceea de a reda aspectele stilistice din română în echivalentele lor englezești pentru poezia veche (de dinainte de Eminescu, de epoca modernă). Multe din poemele mai vechi folosesc termeni arhaici, cu fraze, rime etc. care se află dincolo de graniţele limbii engleze de astăzi, similare probabil cu convenţiile poetice din limba engleză dinainte de 1800. Spre exemplu la Dosoftei, Văcărescu, Budai-Deleanu – a fost nevoie să apelăm la diferite versiuni de vocabular din limba engleză mai vechi, pentru a reda în traducere simțul poetic arhaic. Aici Shakespeare, sau traducerea „King James Bible” (Sinodul de la 1611) ne-au fost de ajutor. Însă conform aplecării noastre pragmatice, am folosit această metodă în mod selectiv, nu generalizat. A contat pentru noi produsul final, și nu o metodă sau alta. Din fericire, majoritatea traducerilor din acest volum sunt din epoca modernă și mai ales contemporană de după 1900, unde asemenea provocări sunt aproape inexistente.

Principiul care a guvernat mai presus de orice procesul traducerilor mele a fost acela de a lupta pentru a reproduce în engleză, cât mai fidel posibil, impactul emoţional și intelectual al poemului original românesc. Aceasta a însemnat ca toate celelalte elemente ale traducerii poetice să fie aduse în slujba acestui fundament călăuzitor. De exemplu, am ales imagini în engleză care uneori sunt tranzacţional ușor diferite, dar echivalente din punct de vedere poetic, emoțional-artistic. Astfel, imagini specifice culturii lumii vorbitoare de engleză au fost substituite originalului românesc, dar cu condiţia să se menţină, în același timp, semnificaţia, prozodia, și, acolo unde a fost necesar, rima și ritmul.

De aceea, după cum probabil intuiți, cea mai mare grijă a mea a fost ca poemele să traverseze, să „curgă“ bine în versiunea tradusă, ca poeme de sine stătătoare și de valoare în limba engleză.

Este nevoie ca traducătorul să continue să privească în urmă?

Cu privire la ultimul punct, mi-a fost descoperită sau mai degrabă „împinsă în față (aproape literal) chiar de către teoreticianul ei principal (Adrian Sahlnean) – o metodă cel puțin ciudată, dar în acelaș timp artificială și chiar periculoasă pentru traducerea de poezie. Dacă nu a inventat-o domnia sa, atunci o predică cu precădere, ca pe o sfântă dogmă. Această metodă se numește „retroversiune”. Practic, după ce execută traducerea din română în engleză, el pretinde oricui vrea să-l asculte ca să se re-traducă poemul înapoi rezultat în limba țintă (engleza, în speță), înapoi, către limba originalului (româna, în cazul nostru).

Am arătat mai sus că pentru a fi poem acceptabil… ca poem în engleză – orientarea traducătorului trebuie să fie spre limba țintă – să țină cont în special de elementele poetice adesea diferite față de limba de origine și să adapteze (acolo unde este nevoie) poemul în favoarea  direcției spre care țintește (engleza) fără a rămâne „legat de glie” față de limba de origine. Iată motivele pentru care consider această medodă drept superficială, artificială și periculoasă pentru rezultatul final:

  1. Poemul tradus trebuie să aibă sens să emoționeze artistic în limba ȚINTĂ (engleza), și nu neapărat când este retradus („retroversionat”) în românește… Ce rost are ca poemul să facă această cale-ntoarsă? Mai mult, dacă el încă are sens prin „retroversiune” pentru români – aceasta poate fi o dovadă destul de puternică a faptului că nu va avea sens pentru cititori în limba engleză – că autorul a rămas legat în mod rigid de poetica românească. Aceasta mi se pare o fals-înțeleasă și neavenită „credincioșie”. Altfel spus…
  1. …Dacă traducătorul se tot uită peste umăr, înapoi spre original, atunci nu se mai poate concentra asupra țintei – ca să transfere cu succes poemul în limba țintă. Sigur, poemul a pornit din română, unde-i sunt rădăcinile – dar nu neapărat și florile, care vor trebui să înflorească în mod necesar dintr-un compromis, dintr-un altoi…(am argumentat mai sus de ce). Ele vor avea o aromă similară, dar vor arăta oarecum altfel, fiindcă vorbim de altă limbă… de alt popor… cu o altă istorie, alte experiențe culturale… altă viziune despre lume și viață! În loc să se poziționeze în direcția optimă, acest traducător se tot retroversionează (sau pretinde c-o face, a se vedea mai jos), chinuindu-se să fie sigur că poemul va suna ok, înapoi în românește. De ce oare să se chinuie traducătorul să reconstruiască poemul „reversibil” ? Cine are nevoie de așa ceva ? În nici un caz cititorul român, iar cel de limbă engleză nici atât…
  1. …Fiindcă…nu s-au adresat deja românilor chiar poeții (Eminescu, Bacovia, Blandiana, etc.) care-au scris originalul în limba română?! Ce rost are s-o facă traducătorul, să re-poetizeze în românește? Traducătorul, chiar dacă este un poet foarte bun, nu se va putea întrece cu Eminescu în a fi Eminescu, cu Bacovia în a fi Bacovia, cu Blandiana în a mima pe Blandiana. Am căutat dovezi, dar nu le-am găsit, că autorul acestei teorii ar fi poet. Sigur, dacă lucrurile stau altfel, aștept dovezi.
  1. Deci… Traducătorul are misiunea să se adreseze străinilor – care oricum nu au acces la original. Ce rost are ciurul „retroversiunii” – când multe elemente poetice transferate în engleză – care fac ca poemul să-l reprezinte pe poet în mijlocul unei alte lumi -expresii, metafore, poante, etc nu vor avea sens, vor suna aiurea. De aceea traducerile nu-s niciodată „perfecte” nici înainte și cu atât mai puțin „în marche arrière”. Este o realitate, deal with it!

Interesant este faptul că analizând, de curiozitate, traducerile acestui „reversibilizator”, el însuși nu-și respectă regula întotdeauna mai deloc – fiindcă nu are cum. Am folosit expresia că el „predică”, nu că „practică” ceea ce predică. Traducerile lui nu sunt rele, tocmai pentru că nu-și respectă propria regulă! Probabil că această găselniță i se pare interesantă, sună bine, poate că este sincer, dar nu-și vede propriul lui unghi mort în acest sens, sau poate este doar un simplu ipocrit căruia-i place să impună reguli pe care el însuși nu le poate respecta. Nu știu. Dau un singur exemplu de „retroversiune” din opera lui, dar ele sunt „legiune” în traducerile lui A.G. Sahlean – asemenea incoerențe între teorie și practică sunt vizibile la fiecare pas:

Original Eminescu:

„Nu spera când vezi mişeii

La izbîndă făcînd punte,

Te-or întrece nătărăii,

De ai fi cu stea în frunte;”

Traducere A. G.Sahlean

„Hope not when the villains cluster

By success and glory drawn;

Fools with perfect lack of luster

Will outshine Hyperion!”

 

Retroversiune (după regula Sahlean)

„Nu spera când lașii se adună

De succes și glorie atrași

Nebuni cu o lipsă perfectă/totală de luciu/strălucire

Îl vor eclispa pe Hyperion!” sau „Vor străluci mai puternic decât Hyperion!”

 

Dacă domnul Sahlean ar aplica cu sincerite, netendențios, acest principiu al „retroversiunii” la propriile traduceri, atunci numele domniei sale poate fi substituit oricărui alt traducător pe care-l acuză de lipsă de „retroversiune”. Mai mult, eu susțin că este chiar lipsa împlinirii acestei reguli artificiale și nefaste a „retroversiuni” care ajută ca traducerea domnului Sahlean să fie cât de cât acceptabilă. Sigur, ca să-i iasă rima, el contaminează „Glossa” cu un element din „Luceafărul” – unul chiar greoi, iar acel semn al exclamării după Hyperion ar crea unor traducători mai dogmatici (nu mie) un atac cerebral… Oricum, semnul excalmării „!” nu poate fi retroversionat!  Sunt convins că dacă cineva ar lua la puricat traducerile mele, va găsi unul sau două asemnea „păcate”. Așa că nu-l acuz în acest sens pe domnul Sahlean – ci subliniez numai, prin acest exemplu, lipsa ”retroversiunii”, a reversibilității pe care o tot predică. „Care va să zică, că nu există”, pentru a-l parafraza pe conu Trahanache.

În sumar, autenticitatea sau fidelitatea traducerii– așa cum au descris-o teoreticienii și practicienii Peter Robinson (2010) , A.K. Ramanujan (in Dharwadker, 1999), Edith Grossman (2010), dar nu numai ei – are de a face mult mai degrabă cu sensul larg al simţirii poetice din limba țintă: nu doar cel semantic, dar, de asemenea, cel filosofic, integrat în exprimarea artistico-estetică a ideii poetice, care include forma –  cu textura, culoarea, ritmul, curgerea și muzicalitatea ei.

Redau mai jos patru poeme în ambele versiuni.

 Primul va fi „Scrisoare de bun rămas” a lui George Țărnea, arhicunoscută deoarece a fost magistral pusă pe muzică de Mircea Baniciu și Pasărea Colibri. Am inclus-o tocmai pentru că mulți cunosc melodia și pot încerca s-o fredoneze în timp ce citesc (cu voce tare…) traducerea în engleză. Este un test dificil de trecut – un examen ce a trebuit să-l parcurg și cu „Decembre”, poezia lui Bacovia (pe melodia lui Nicu Alifantis) sau cu „Arsura” lui Adrian Popescu (compozitor Adrian Ivanițchi), și cu multe alte poeme puse pe muzică de cantautori cunoscuți. Dacă se poate cânta pe aceeași melodie și în limba engleză, cu același efect (ceea ce Daniel Reynaud a și făcut în studioul de înregistrare al lui Alifantis din București, cu „Decembre”) atunci traducerea trebuie că e cel puțin acceptabilă… zic eu.  Apoi poemul „Glossă” de Mihai Eminescu, inclus de istoricul și criticul literar Alex Ștefănescu, în traducere, la capitolul „Despre Glossă” din volumul lui Eminescu – Poem cu Poem – (2017).

Continui cu faimosul diamant (singurul…) al lui Ștefan Augustin Doinaș, „Mistrețul cu colți de argint”. Frumusețea liricii progreseiei poetice în limba română, și provocarea redării ei în engleză face acest poem să fie un exemplu „obligatoriu” de exemplificare a traducerii… În final, pentru că am făcut anumite afirmații cu privire la mine ca poet, nu numai traducător – voi include un poem propriu, în traducere proprie, „Ninge”. Poemele mele nu sunt, de regulă, „în dulcele stil clasic”, cu metru și rimă. Dar pentru că traducerea pentru poemele cu metru și rimă reprezintă examenul suprem pentru un traducător de poezie, l-am inclus pe acesta. Sfătuiesc, ca de obicei, citirea cu voce TARE a ambelor versiuni. După care, cititorii bilingvi pot evalua în ce măsură ne-am apropiat de țintele propuse. Happy recital mate! (Recital plăcut coane!

 

 

 

 

George Ţărnea: Farewell Letter

(translation Daniel Ionita)

What multitudes between us now, my dear,

Numbering rains in pairs, if far or near,

And from a longing eye, aloof, unknown,

How many snows on our lips have grown…

Listen to me and then just let me cry

I fear the dark, the cold, I can’t deny

And I don’t want to know who, in the end,

Has beautifully loved, who’s love misspent,

Who first stepped out at night, who went away,

Who left the game, and who was left in play,

Who pulled at walls to wreck them one by one,

Whose days, in thought, returned where they begun,

Who’s on the winning side and who has lost,

Who’s bound, and who away the shackles tossed,

Who in the other with more faith confided,

 And under skies too strange, too high, was guided,

When I’ll forget your voice and its sweet verse,

Apart from silence, what can I find worse

And how can I beneath the stars find rest

When I have lost your shadow from my breast?

Numbering rains in pairs, if far or near,

What multitudes between us now, my dear.

Scrisoare de bun rămas[2]

(George Țărnea 1945-2003)

 

Iubito, câtă lume între noi

Numărători de ploi din doi în doi

Şi dintr-un ochi de dor necunoscut,

Câte zăpezi pe buze ne-au crescut…

Ascultă-mă şi lasă-mă să strig

Mi-e frică de-ntuneric şi de frig

Şi nu mai vreau să ştiu până la sfârşit

Cine-a iubit frumos, cine-a greşit

Cine-a făcut spre noapte primul pas

Cine-a plecat din joc, cine-a rămas

Cine şi-a smuls pereţii rând pe rând

Cine s-a-ntors mereu cu ziua-n gând

Cine a pierdut şi cine a câştigat

De toate înlănţuit sau dezlegat

Cine-a crezut mai mult în celălalt

Sub cerul prea străin şi prea înalt

Când am să uit cum sună glasul tău,

Decât tacerea, ce-mi va fi mai rău

Şi cum să pot sub stele înnopta

Când nu mai simt ce-nseamnă umbra ta?

Numărători de ploi din doi în doi

Iubito, câtă lume între noi.

*

Mihai Eminescu: Glossa

translation Daniel Ionita)

Time is passing, time comes yet,

All is old, and all is new;

What for good or ill is set

You can ponder and construe;

Do not hope and do not worry,

What’s a wave, will wave away;

Though enticing with a flurry,

Cool remain to all they say.

 

Many things pass by before us,

Many things we hear and see,

Who remembers all their ruckus

And would listen to their plea?…

You sit calmly ‘round the edges,

Find yourself, despite their threat,

While you hear their noisy pledges,

Time is passing, time comes yet.

 

Not inclining in expression

The cold balance of our thinking

To a moment, an impression,

Mask of happiness now sinking,

Of its own death notwithstanding

Takes one lonely breath for you;

But for him who’s understanding

All is old, and all is new.

 

Entertained by actors playing

In this world yourself depict:

Though four roles one is portraying,

His true face you can predict;

If he weeps, or if he’s fighting,

You just watch him without fret

And deduce from his inciting

What for good or ill is set.

 

Past and future go together,

The two faces of a coin,

You can tell tomorrow’s weather,

Then you learn the two to join;

All that was and all that follows

In this moment we see true,

On their false and empty hollows

You can ponder and construe.

 

The same means this world is using

To constrain in all she fashions,

And for thousand years suffusing

Joy and sadness duly rations;

Other masks, the same old drama,

Other mouths, the same old story,

Discontent at their conformance

Do not hope and do not worry.

 

Do not hope because some cheater

Wrestles to successes steady,

Idiots will have you beaten,

Though you’ve shown them off already;

Have no fear if when they gather

Ostentations they display,

Don’t resemble them, don’t blather:

What’s a wave, will wave away.

 

Like some charming siren calling,

The world’s luring and inviting;

Other actors when they’re falling,

It wants you to do their fighting;

Move aside, it’s just deception,

Pass them by, away you scurry,

From your path make no exception,

Though enticing with a flurry.

 

Should they touch you, get some distance,

Should they curse you, keep your polish,

Why advise and show persistence,

When you know they just demolish?

Let them blather on forever,

Doesn’t matter whom they sway,

Don’t grow fond of them, be clever,

Cool remain to all they say.

 

Cool remain to all they say,

Though enticing with a flurry;

What’s a wave, will wave away,

Do not hope and do not worry;

You can ponder and construe

What for good or ill is set;

All is old, and all is new:

Times is passing, time comes yet.

Mihai Eminescu: Glossă[3] 

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreabă şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece.

Multe trec pe dinainte,
În auz ne sună multe,
Cine ţine toate minte
Şi ar sta să le asculte?…
Tu aşează-te deoparte,
Regăsindu-te pe tine,
Când cu zgomote deşarte
Vreme trece, vreme vine.

Nici încline a ei limbă
Recea cumpăn-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii,
Ce din moartea ei se naşte
Şi o clipă ţine poate;
Pentru cine o cunoaşte
Toate-s vechi şi nouă toate.

Privitor ca la teatru
Tu în lume să te-nchipui:
Joace unul şi pe patru,
Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
Şi de plânge, de se ceartă,
Tu în colţ petreci în tine
Şi-nţelegi din a lor artă
Ce e rău şi ce e bine.

Viitorul şi trecutul
Sunt a filei două feţe,
Vede-n capăt începutul
Cine ştie să le-nveţe;
Tot ce-a fost ori o să fie
În prezent le-avem pe toate,
Dar de-a lor zădărnicie
Te întreabă şi socoate.

Căci aceloraşi mijloace
Se supun câte există,
Şi de mii de ani încoace
Lumea-i veselă şi tristă;
Alte măşti, aceeaşi piesă,
Alte guri, aceeaşi gamă,
Amăgit atât de-adese
Nu spera şi nu ai teamă.

Nu spera când vezi mişeii
La izbândă făcând punte,
Te-or întrece nătărăii,
De ai fi cu stea în frunte;
Teamă n-ai, căta-vor iarăşi
Între dânşii să se plece,
Nu te prinde lor tovarăş:
Ce e val, ca valul trece.

Cu un cântec de sirenă,
Lumea-ntinde lucii mreje;
Ca să schimbe-actorii-n scenă,
Te momeşte în vârteje;
Tu pe-alături te strecoară,
Nu băga nici chiar de seamă,
Din cărarea ta afară
De te-ndeamnă, de te cheamă.

De te-ating, să feri în laturi,
De hulesc, să taci din gură;
Ce mai vrei cu-a tale sfaturi,
Dacă ştii a lor măsură;
Zică toţi ce vor să zică,
Treacă-n lume cine-o trece;
Ca să nu-ndrăgeşti nimică,
Tu rămâi la toate rece.

Tu rămâi la toate rece,
De te-ndeamnă, de te cheamă;
Ce e val, ca valul trece,
Nu spera şi nu ai teamă;
Te întreabă şi socoate
Ce e rău şi ce e bine;
Toate-s vechi şi nouă toate:
Vreme trece, vreme vine.

*

Stefan Augustin Doinas: The Silver fanged Boar

(translation Daniel Ionita)

A Levantine prince quite enamored with hunting,

some dark-hearted forest was travelling through

and making his path with great effort and grunting,

he said, while on bone-flute he merrily blew:

 

– Let’s hunt through these forests, untrodden and daunting,

the silver-fanged boar who’s ferocious and wild,

who changes his fur every day, as he’s molting,

and changes his hooves, and his glass eye reviled….

 

– Oh, master, the servants with trumpets would say,

that bloodthirsty boar does not travel through here.

It’s better to chase down the antlers to slay,

or red colored foxes, or hares that are near….

 

But smiling and certain the prince passed ahead

and carefully gazing at trees and their hues,

he left in his lair the young deer full of dread,

and the sparkly eyed lynx who’ll smile for a ruse.

  Continue reading „Daniel IONIȚĂ: Abordarea filozofică și practică a traducerii de poezie din limba română în limba engleză (o introducere)” →

Al. Florin ȚENE: “ENCICLOPEDIA scriitori din generația 2000, volumul I”-cariatidă ce susține cupola catedralei literaturii române contemporane.

        Am primit de curând marea enciclopedie a scriitorilor din generația 2000, inițiată de Nicolae Vasile  și alcătuită de un grup de scriitori (Nicolae Vasile, Mihai Stan, Antoneta Rădoi, Ionel Marin, Victor Petrescu, Nicolae Toma, Geo Călugăru, Gheorghe A. Stroia, Eugen Duță, Cristian Petru Bălan, Nicu Doftoreanu, Mariana Gurza, Nicoleta Lepădatu, Viorel Martin, Viorica Popescu- Cojocaru, Ion Popescu-Topolog, Al.Florin Țene și Victor Atanasiu ), sub coordonarea scriitorului Nicolae Vasile. Lucrarea apărută la Editura UZPR, 2020, în condiții grafice, tipografice, estetice și stilistice de excepție, în format A 4, cu coperți cartonate, și având 683 de pagini este o bornă ce marchează teritoriul spiritual al culturii române.  Încă odată m-am convins și prin această lucrare că Editura UZPR a ajuns la un înalt stadiu de profesionalism în domeniul editării cărților, revistelor și calendarelor.

         Lucrarea, având o ținută academică, se deschide cu o prefață, intitulată “Privire parțială asupra literaturii începutului de secol și mileniu “ de Victor Atanasiu, urmată de un “Cuvânt înainte “ și “Despre creație și creatori în epoca 2000 “, semnate de  Nicolae Vasile, în care autorul pune accentul pe necesitatea apariției acestei enciclopedii, ce reprezintă prezentul proiect, cum s-a realizat această inițiativă, ce se așteaptă de la acest proiect, iar în al doilea material semnat de inițiatorul acestei ample lucrări scrie despre cultura ca trăire, ca mesaj, trasmisia de cultură și recepția acesteia.

       Citind această enciclopedie mi-am adus aminte de spusele lui Voltaire despre astfel de lucrări: ”monument al progresului spiritului uman”. Mă aliniez acestui aforism pe care îl atribui ca atribut acestei ample enciclopedii.

            Lucrarea este structurată în două mari secvențe: “Grpări literare” și “Despre autori “,  încheindu-se cu “Index de nume “. În prima secțiune este vorba despre Gruparea literară Armonii culturale, Gruparea literară bibliotheca-litere-Societate, Scriitorilor târgovișteni, Gruparea culturală Bogdania, Gruparea literară Convorbiri literar-artistice, Liga Scriitorilor Români și Gruparea Literar ING. În această secțiune sunt relatate activitățile acestor organizații în slujba culturii române și rolul acestora în promovarea autorilor și a creațiile lor, atât în țară cât și pe meridianele mapamondului. Remarcăm activitatea Grupării Literare Armonii Culturale și a Ligii Scriitorilor Români care prin cele 19 reviste, 39 de filiale în țară și diasporă și prin cenaclurile literare din cadrul fiecărei filiale promovează creațiile literare autentice, constituindu-se într-un pol pozitiv de atragere a scriitorilor valoroși, publicați în paginile revistelor pe care le editează Liga și în emisiunile televiziunii Porțile Nordului, condusă de dr.Mihai Ganea, televiziune ce activează sub egida Ligii Scriitorilor Români. Remarcăm faptul că această asociație profesională are imn, siglă și stemă, editând antologii și cărțile scriitorilor, acordând premii anuale indiferent din ce grupare face parte scriitorul.Fiindcă operele autorilor sunt ale literaturii române și nu a unei organizații sau găști, așa cum le numea un actual filozof, cum procedează USR-ul.

            Remarcăm acuitatea și plasticitatea imaginilor ce redau secvențe din activitatea acestor organizații, devenind adevărate memorii ale clipei.

            Capitolul “Despre autori “ este o adevărată oglindă a vieții, activității și a operelor celor73 de scriitori incluși în enciclopedie. Generația sub care apare enciclopedia face parte din mai multe Continue reading „Al. Florin ȚENE: “ENCICLOPEDIA scriitori din generația 2000, volumul I”-cariatidă ce susține cupola catedralei literaturii române contemporane.” →

Gabriela RAUCĂ: Cristinel Cristea Alexievici un spectacol de emoție pură

Cristinel Cristea Alexievici, un nume de care se leagă câteva mii de poezii, fermecătoare, publicate în ultimii doi ani, în nu mai puțin de douăsprezece volume.

Ultimele dintre ele, „Acesta e copilul meu” și „O pană din cer” apărute recent la Editura Izvorul Cuvântului, conțin poezii, care înfățișează și scot în evidență sufletul autorului, plin de sensibilitate și emoție, talentul său înnăscut, de a face ca versurile să curgă cu atâta fluiditate și ușurință către sufletul cititorului.

A prezenta cel de-al unsprezecelea volum, care conține un număr de peste 500 de poezii, cuprinse în cele 400 de pagini ale sale, înseamnă a pătrunde în intimitatea celorlalte zece apărute anterior, el fiind o selecție a celor mai frumoase dintre ele. „Acesta e copilul meu”…un titlu care spune totul, despre dragostea și dăruirea cu care autorul își tratează operele, despre sensibilitatea cu care „aduce pe lume” fiecare vers, despre grija acordată creațiilor sale.

Cristinel Cristea a întins un arc peste timp, între poeziile adolescenței, oferite nouă în primul volum și cele scrise în ultima perioadă, de un poet ajuns la maturitatea lirică.

Volumul al unsprezecelea este, nu numai o retrospectivă a creațiilor sale, ci și un spectacol de emoție pură, transmisă în direct de la suflet la suflet. „O pană din cer„, cel de al doisprezecelea, înfățișează efectul darului divin, pe care autorul este în stare să îl dea mai departe, sub forma operelor sale minunate, transmițând emoție și frumusețe, la superlativ. Continue reading „Gabriela RAUCĂ: Cristinel Cristea Alexievici un spectacol de emoție pură” →

Adrian BOTEZ: RUBAIYATE DACO-VALAHE

2-DESPRE DIVINITATE, LUME, OM ȘI PĂCAT

MOTTO:

Ființa Lui Sublimă-și dă toată silința

s-echilibrez’ Putinți  – cu Neputința :

nu poate – Nicicui  – Rău a face – Niciodată

ci numai Bine-aduce – Iubire și Răsplată !

(Dumnezeul meu)

1-CELE-ADÂNCI   IZVOARE

 

cele-adânci Izvoare – pornească-n Pâraie

Stelele Cuminți –Furtuni-Jărăgaie :

Lacrimile noastre – târâte-nspre Mare

întâlnească-Oceanul – Cerul-de-Altare !

***

2-CU BOALA MORȚII-N  ELE SE NASC TOATE

 

cu Boala Morții-n ele se nasc toate

și nu-i tabib[1] care să lecuiască…

în Cer – împărățesc Ceasuri Deșarte :

de Ace-și spânzură Cadavrele de Iască…

***

 

 

 

3-DE VEȘNICIE – PÂN’ ȘI ZEU-I SPÂN

 

nu m-am cerut născut – deci nici nu-i drept să mor :

ai hotărât – c-așa te crezi  : ETERN  STĂPÂN !

dar te-i pleca –  -ntr-o dimineață –   peste undele de-Izvor

și-i auzi șoptind : ”de veșnicie – pân’ și Zeu-i SPÂN!”

*** 

 

4-FII DEMN FAȚĂ DE ZEI – INFATUAȚI  CELEȘTI

 

fii demn față de Zei – Infatuați  Celești :

Miloaga – Ruga : la ce-s bune lor ?

TOT ce vor Ei s-a  face – oricât te-umilești :

peste Durerea ta Ei trec – Cinici – în Zbor…

***

 

5-NICIUNUI  ZEU NU MĂ-NCHIN – NU MĂ ROG

 

niciunui  Zeu nu mă-nchin – nu mă rog

să-mi dea Limpezimi și Puteri d-Inorog :

de nu – deveni-voi Vrajă a Florii de Soc

de nu – voi șterge – din Cer – Slova mea de Proroc…

***

 

6-NU AM PRIETENI – NU MAI AM DUȘMANI

 

nu am Prieteni – nu mai am Dușmani :

e plicticoasă Cenușata Lume…

caut Munți – Câmpie și niște Țărani :

Atotputernicul i-a nimicit – ANUME !

***           

 

7-O LUME NE-NGĂDUITOARE

 

o lume-n care n-au ce căuta – nicicând – Bătrânii

o lume sufocantă – cum moliciunea Lânii

o lume-n care Tineri turbează – delirează

alungă-n Noapte – -ndată – oricare Blândă-Amiază…

***

 

8-PROTEST

 

Pâinea – prin truda Brațelor s-o dobândească…

dară Sudoarea – la ce i-ai dat-o – să-l orbească ?!

pentru ce-o fi făcut Adam (nu știu !) – îl pedepsești :

ajungă-Ți – Doamne ! – …pentru ce-l mai și batjocorești ?

***

 

 

 

9-ENIGMATICA SABIE A APOSTOLULUI PETRU

 

de unde – de ce  – oare – Petru avut-a Sabie ?

Iubirea Lui Crist nu-i destulă Corabie ?

poate-Iubirea tre’ s-aibă-alături Oglinzi de Tăiș :

iubești Arătatul Cel Bun  –  dar stârpești Rău Furiș…

***

 

10-AȘTEPTARE

 

când  Îngerii nu mai bârfesc Umanul

când vreun Seraf îndură Uraganul

pentru ca noi să trecem spre Vecie :

eu – pe Hristos –  L-aștept – la Cină ca să vie !

***

 

11-NEMERNICIE COSMICĂ

 

nu există nimic care să merite a exista :

a-nceput Masacrul Zânelor – a dat Ciuma-ntr-o Stea…

Cerșetor și-Mpărat – mereu – la fel voi dispărea :

li s-a umplut  –  Zeilor  – Gura de Zgură : nimic n-or Cuvânta !

***

 

12-ADEVĂRATUL PARADIS

 

prin Vii Livezi – dinspre Mir de Izvoare

se instaurează Paradisul – fără de Zăvoare :

Oame Răznit – NU POȚI PĂCĂTUIRE

CÂT CRIST POATE IERTA – -NTRU DĂRUIRE !

***

 

13-SĂRAC  E  CERUL  FĂRĂ  DE  IERTARE

                                                    

sărac e Cerul fără de Iertare

nu merită să-l vezi – d-apoi să-ți faci Intrare !

un Paradis cu Cheie și cu Poartă

ascunde-un Zeu Calic – năpăstuit de Soartă !

***

 

14-LOCUL PROROCIT

 

vin Câini – buluc – să lingă Sângele din Vale-mi

iar eu nu pot opri Căderea Frunzei – baremi…

făr’ Călăuză – -ajuns-am în Locul prorocit

unde și Crist se simte pustiu și părăsit…

***

 

 

 

15-FINAL E DE CĂRARE

    

nimic în lume nu m-ademenește

mi-am smuls Cărbunele Iubirii cu un Clește :

de ce mai scoateți Inimi la Vânzare ?

Roca pe care stați : FINAL E DE CĂRARE !

***

 

16-EU  NU-S  KHAYYAM

 

eu nu-s Khayyam – să fiu iubit de Zâne – s-am  Cupe Ne-ncepute

cu Vinuri Scumpe – prin care să mă-mpac – călduț  –  cu Viața…

urăscu-mă – Lui Dumnezeu Îi scuip și Fața :

Neantul să mă soarbă – din Lumile Vândute !

***

 

17-TAINE ÎN MAREA MĂCELĂRIE

 

știu ce E  – nu știu ce NU E : jalnic  Blestem de Orb !

…și cât aș vrea – din Taina Morții – un Graàl să sorb…

aici – e o Măcelărie :  nu știi – la Tăiere

Cuțitul-Ceas : când vine Oii – sângerat să zbiere…!

***

 

18-REVOLTĂ

 

nu mă mai rog deloc – de ce – nedemn – să mă mai rog ?

ca Tu să m-umilești – batjocorești – mai tare ?

râzi – idiot – și-mi dai un Chin mai mare

dar nu-Ți asumi nimic – laș Dumnezeu-Potlog !

***    

 

19-HRISTOS – SINGUR DUMNEZEU – UNIC ȘI ADEVĂRAT

 

Hristos e Tată – Fiu – Sfânt Duh – deodată  –  -n Cer și pe Pământ :

e Tată Creator – a Tot și toate cele

Fiu chinuit – în fiece Creaturi Durute (bune – rele… )

Puterea Lui de-a Suferi și-a Făuri :  e Duhul Sfânt !

***

 

20-CLIENT EXCLUSIV

 

de ridic Capul – mă trăsnești în Țeastă

deasupră-mi Cruce fac Slăvite Clăi de Jar…

…de ce Ți-am devenit Clientul Exclusiv – când e Năpastă

și nu împarți – cu DREPTU‘ – -n Omenire – iar și iar ?

***

 

 

 

21-UITARE CERUTĂ

 

ca să nu Te nedreptățesc – hulesc – pentru Durerea-mi –  tot mai mult crescută :

Tu – Dumnezeul Sadic – cu-Aromă de Cucută

uită – o dată în Vecie ! – de Clientu-Ți Frânt :

uită c-am fost – cândva – o Umbră – vană – pe Pământ…

***

 

22-MOARTEA-MI APARȚINE

 

Nașterea-a fost cu Sila – dar Moartea-mi aparține !

…când Umilința-mi va crește cu-asupra de măsură

Zeii Celești – Borțoși de Fală – cu Dimensiuni Alpine

vor constata că le-am scăpat – arzându-i drept în Gură !

***

 

23-O GÂZĂ SE RĂSTEȘTE

 

Te-am supărat ? – dar Tu pe mine ?! – nu mă-ntrebi ?

…așa-i :  Tu ești Prea Mare – -ai Importante Trebi…

dintr-un Tufiș – o Gâză – la Tine se răstește…

dar Biata Gâză știe : o-ignori…ÎMPĂRĂTEȘTE !

***

 

24-VÂNĂTOARE COSMICĂ

 

din spate – plete dalbe : zici că-i Dumnezeu…

din față – e Satana – Cel Rânjind Călău !

…Satana dănțuiește-n Univers :

eu îl împușc – trăgând Vers după Vers !

***

 

25-TOAMNĂ CONTRADICTORIE

 

e TOAMNĂ și e VIAȚĂ : Te contrazici – ori nu mai vezi ?!

jum’ate din Copaci sunt Galbeni  – jum’ate-s  –  ca Otrava – Verzi…

decide-te îndată – Frumoasă-a Lunii Vrăjitoare :

vii Suflet să culegi ? învii o Nouă –Nemaivăzută Floare ?

***

 

26-MOTIV POSIBIL

 

pe Cărările Umblate risipii mii de Comori

dar nici nimeni nu le vede – le disprețuiesc Cocori…

nu pogoară dinspre Ceruri – nu se-apleacă să le strângă :

poate pentru că – atuncea – le zvârlii…CU MÂNA STÂNGĂ !

***

 

 

 

27-CĂUTARE

 

am ajuns – prin Codri – la Munți de-Ametist

mi-am durat o Casă – -ncinsă de Poieni…

…stau – acum –  la Vatră – Foc de Buruieni :

Jar din mine scormonesc – să-L aflu pe Crist…

***

 

28-PLEDOARIE PENTRU IUDA

 

ne ducem Crucea – fiecare – SINGUR – pe Gòlgota de Sânge…

Soldați – ca și-Apostoli – niciunul – trezit – nu se-nfrânge :

nu-și scuipă Talanții – ca Iuda – -n Pridvorul Calp Sfânt

nici – disperați de-Nțelegere – nu devin Podețe – -ntre Cer și Pământ…

***

 

29-ABSURD EXISTENȚIAL

 

a fost odată un Cristal-Pământ

totu-n Văzduhuri respira a Sfânt…

…de-atunci – o Bufniță-a-ntors Luna – spre Ninsori

de-atunci mor lângă Tine  –  mă scuipi : tu n-ai să mori…

***

30-EGOISM PARANOIC

 

un Trandafir și un Izvor : ce-ți trebuie mai mult  –  Vecine ?

ba-ți trebuie – să vezi la alții : Morți și Rău !

îți trebuie ca toți din jur de tine

să piară : să rămâi…”Rege în Sine” !

***

 

31-DEZERTARE

 

s-a închircit în Somn – ca – pe Furtună – -ntr-o Cabană –  -n Munți :

s-a săturat de prefirat – prin Gând – Nebuni Mărunți…

…refuză – -n Vis – să fie – Altei Lumi – Zidar :

Câinii Urgiei i-au dat drumul – spre Zadar…

***

 

32-CIOCOI

 

Muscă de Bălegar fu maica-ți – iar Tata – un Bondar…

n-are a face – Gloate ! – …căci tu ești dat cu Var !

Ciocoi dintr-ăștia – Doamne – îmi tot săpară Groapa…

deși știau –  din vreme – că-n Groapă cade…SAPA !

***

 

33-CONDIȚIA UMANĂ

 

nici nu știm ce nu știm – nici nu știm să vrem

nu știi că există – pentru-a ști să ceri…

…stau descreierații : numai dorm și gem…

nu te rogi – ci râgâi – când nu poți să speri !

***

 

34-SFAT

 

nu te da cu Lumea :  adu Lumea-n tine

iar când vine – spornic – sfarm-o cât mai bine !

…fii tu Model – Prorocul – fii Dumnezeul lor :

ca Gloata să te vadă-n Flăcări – călare pe un Nor !

***

 

35-PĂCATE…

 

parcă și Dumnezeu îmi așteaptă Păcatul

atunci când el vine din Vrăji-de-Frumos :

Păcat ce nu-l vede – spre-a-l face – tot Natul…

…da – sunt Păcate pe care și El e gelos…

***

 

36-GÂND ȘI HOIT

 

nu Vremea e Urâtă – ci Gândul nu-i Frumos

căci simți cum te târăște – din Jos în tot mai Jos…

aș vrea – cu Gândul – răzbit în Empireu

să-mi pierd – în Lume – Hoitul – ca pe-un Prisos – mereu…

***

 

37-NEARMONIZĂRI

 

nu pot păcătui – când Cina-i cu Hristos !

Cina o fi – dar Gândul e prejos

Ispite mi se-arată – zâmbesc cu-Ademenire

chiar când mă-nchin – la Cristul meu – din Fire…

***

 

38-DOAR MĂSURA LUI

 

…bine –  nu mai numim ”Păcate”  Ispitele de rând  :

te rătăcești – vremelnic – nici măcar cu-ntreg Gând…

dar sar – ca arse – și fac o zurbă mare – Ispitele Regești !

…așa că doar Măsura Lui – de-o vrea – desparte Rea-Credința – de Hrana din Povești…

***

 

39-ADAPTARE-ARMONIZARE

 

un Orb – la Veneția – -adus de-ntâmplare – s-a înecat…

…Fra’-su-i scrisese – cum află că plecase  – și mult  îngrijat :

”auzii că Orașul e mare : Crist te ajute să nu te-mpiedici  – pe-Uscat !”

…Orbul-Stafìe i s-a-arătat : ”nu putui să mă-mpiedic de Ape – deci : M-AM ÎNECAT !”

***

 

40- LUNGUL NASULUI

 

n-am mai văzut – de mult – vreo Pasăre Măiastră

și doar – de-o Viață – stau numai în Fereastră…

dar Viața nu mi-a fost – nicicând – Sihastră :

nu merit eu decât – pe Prici – o Glastră…

***

 

41-ÎN GRĂDINA DE PĂCAT

 

Galben cade peste Galben – în Vulcanul de Vântoase

din Copacul de-altădată au rămas Slăvite Oase…

nu te du la Styx – să-l tulburi : în Grădina de Păcat

Stelele – în Războire – una pe-alta s-au mâncat…

***

 

42-PEISAJ CU MONȘTRI PANDEMICI

 

Monștrii vin – tot vin – din Pivniți și din Găuri de Păcat

se târăsc – fără-osebire –  din Pământ – spre Zeu-Uscat…

e o Demnă Colcăire – încât Bezna se-ngrozește

și – din Mine – încă Omul – o Caràcatiță crește…

***

 

43-ANATOMIA PANDEMIEI

 

nu-mi arăta vreo Față strict Umană – arată-mi Boturi și Sticliri de Fiare…

au apărut – pe-aici – Jungle Comode – Tentàculele de Ziare !

Nebunii Furioși acaparează – harnic –  Minți – Televizoare…

…simt că – din propriile-mi Fălci – cresc Crocodili – și – nicidecum…vreo Floare !

***

 

44-CERTARE LA LIPSA DE-ADAPTARE

 

nu aștepta Înțelepciune – acolo unde-ai răsădit Furie

filosofezi – bolborosind – pe Vremuri Largi de Nebunie

Monștrii rânjesc – în fața ta –  și-ți pregătesc o Sfântă Cină de Urgie !

oprește-te – dă-ți Foc în Pieți – urmând Scenariul de Veche Tragedie…

***

 

45-TOAMNĂ FĂRĂ BUSOLĂ

 

te-ai suit în Pom de Toamnă – deci – te vestejești pe

mâini…

urlă către Omenire : ” nu muriți de-a’ mele vini

ci de Cretinism – Smereală – Închinare către Stei…

ia veniți  –  în Munți –  cu mine  :  să vedeți Fulger și Zei !”

***

 

46-POSIBILĂ SCHIMBARE

 

Pitici și Tâmpiți – de-Ăștia Lumea-i plină !

Crist – fără zăbavă – tare-aș vrea să vină :

Castel de Nisip – șteargă ! – iar din Fund de Mare

iște – minunat  :   Zeii de Lumină  – și Parfum de-Altare !

***

 

47-LUMINAȚI LA STÂNI

 

la Capu-Nțelegerii voastre-ați ajuns – bieți Humanoizi :

dacă vă mai scremeți – peste Fire – Mintea : ies Hemoroizi !

Timpul nu v-ajută – Lumea vă-mbrâncește – ca pe Sclavi Bătrâni :

dar urcați în Pisc de Munte – LUMINAȚI LA STÂNI !

***

 

48-PARADOX

 

șuieră Șerpii prin Iarbă – Înțelepții Zei :

nu mai zăbovi – la Poartă : ia-te după Ei !

c-așa-i scrisa Omenirii : la Crist se închină

de-ascultat – ascultă Șerpii – Târâtori de Vină !

***

 

49-MAT

 

Azi îți dorești – Mâine nu-ți vei mai dori nimic :

nu va mai fi cin’ să dorească – nici măcar un Plic…

Cineva a crezut c-a văzut o Umbră – s-a-nșelat :

era doar  un  Reziduu de Gândire Sumbră – și – deci : MAT !

***

 

50-AM ÎNVINS : CĂCI LUMINA DURERII NE-A TREZIT ÎNTRE VII !

 

Doctorul a murit ! – funcționează – de-acum – doar MINUNEA !

predă-te CURĂȚENIEI COSMICE : vei păși –  iar –  ”ca lumea” !

…am străbătut Iadul  Întreg – am înfruntat Sinistre Stafìi…

am învins : căci LUMINA DURERII NE-A TREZIT ÎNTRE VII !

***

 

 

3-DESPRE TIMP, TOAMNĂ, MOARTE – VEȘNICIE ȘI LIBERTATE-DEMNITATE

 

 

MOTTO :

 

nu-i la Drac în Frac – Cântar !

…iar la Dumnezeu : e Har !

nu te duce după Rai :

Raiul e la tine – -n Nai !

 

 

1-TURNIRURI

 

am înfruntat atâtea Toamne – în Turnir :

pe toate le-am învins – căci Fruntea-mi purta Mir…

acum – de Ultima – mă voi lăsa învins :

în loc de Mir – pe Frunte-un Nor s-a prins…

***

 

2-TOAMNĂ

 

e Toamnă – și n-ascult Ciocănitoarea

Piroanele cum bate-n toată Zarea :

sărut – Frunză cu Frunză – Codrul – SFÂNTUL :

Lacrimi și Raze strâng : să le iubească Vântul !

***

 

3-LINĂ-I MOARTEA ȘI TĂCUTĂ

 

lină-i Moartea și tăcută  – ba – chiar mă compătimește :

din Oștean – Privire Cruntă și cu Inima Căruntă

disperat – deschid  eu Gura – protestând naiv – prostește :

rămân Mut – zbătând din Coadă – cum e pe Uscat  –  un Pește…

***

 

4-FIECARE – CE ȘTIE…

 

departe – Regi și Prinți benchetuiesc

în Săli-Palate pline cu Verdeață…

eu – Liniștea mi-o strâng la Pieptu-mi Ne-Ceresc

îmi șterg – din Carte – Zâmbet – ca și Față…

***

 

5-MOARTE – VIAȚĂ – NEANT

 

Moartea-i Uitare – Viața : Uitarea-a Uitării

dar  –   în Oglinzi – tu –  Matroz – zărești  – Ochii Mării !

…din Condici – șterge-mă – Iisuse :  după Uși – Savantul

cu Mine Însumi m-a-nvățat să procitesc – Neantul !

***

 

6-AMÂNARE

 

Bătrân Amurg – încearcă să mă fure

la Ceasul de Arhangheli  – Arătării :

Păduri – și Munți  – și Păsări – scot Azure

Săbii – din Teaca Sfintei : Îndurării !

***

 

7-NE-MPIEDICĂM – MEREU – DE PRAGUL MORȚII

 

ne-mpiedicăm – mereu – de Pragul Morții

dăm vina pe-alții : c-ar fi măsluit  – hoți ! –  Sorții…

dar nu vedem că Umbra ne-a plecat

de mult :  s-a-ndrăgostit de Styx – ca de-un Păcat…

***

 

 

😯 VORBĂ

 

o Vorbă – cu Ac de Zvon și Aripi de Prostie

cerne Cenuși în Cer – se-nvârte – Ciocârlie…

…mă plec învins – sub Ea :  Zăbranicul de Soartă…

celor ce trec le spun : ”schimb Inimii o Roată”…

***

 

9-CAVALERII APOCALIPSULUI

 

vin –  călări – furiș – Câtumai Cavalerii

umplând Miezul Nopții de Zvonuri și Ierburi…

…oricât se umbriră și-și feriră Herburi

latră Câini :  Cap-Lumii-Pline-de-Mizerii !

***

 

10-ÎMPOVĂRĂRI INECHITABILE

 

…să mor Bătrân – Bolnav – Sărac și Supărat…

nu-Ți pare ? – …cam cu multe m-ai împovărat !

uită-Te – Doamne – peste Gard de Jar :

sigur vedea-vei – și pe-acolo – Alt Măgar !

**

 

11-STRAI-DE-GĂZDUIRE

 

nu mi-am făcut – nicicând – Răgaz să-mbrac o Stea :

îmbătrânesc – pentru că m-oglindii – mereu – în Apa Rea…

nu mi-a-aruncat  – nimeni – nicicând – vre o Privire :

oricare Văgăună – deci – poate să-mi deie : Strai-de-Găzduire !

***

 

12-STAU OCHI ÎN OCHI CU MOARTEA

 

stau ochi în ochi cu Moartea : crezi că-mi mai arde-acuma

de Politețuri vane – de Jocur’le cu Spumă ?

retrage-te – privește și ia Învățătură

cum Focul dintre Vorbe-mi se stinge chiar în Gură…

***

 

13-PREGĂTEȘTE-TE

 

îndură ce-i de îndurat – dar pregătește-te de Moarte :

veni-va Ceasul când Lumina – Demnitatea  –  fi-vor sparte !

nu aștepta – ca un Nătâng – Nădejdea să te-nvie

ci-adună-ți – harnic și pe-ascuns – OTRAVA : LIBERAREA DE SCLAVIE !

***

 

14-GESTUL DEMNITĂȚILOR REGALE

 

nu a ucide : A TE SINUCIDE – e Gestul Demnităților Regale :

înlături Zeii Crimei – Furtul Libertății :  pornești spre Lumi Reale !

nu mai scobi-n Granitul Nesimțirii – nu poți ajunge-n Lună :

vijelios – eroic – aruncă-te-n Tăișul de Sabie Străbună !

***

 

15-ELEGANȚA CLIPEI

 

e  Toamnă : Sărbătoare în Palatul Morții !

tu ești Mesean – Dănțuitor…. – …orice-ți dictează Sorții…

dar Eleganța Clipei rămâne în Vecie :

Grup Statuar – așteaptă Noi Lumi – ce VOR să vie !

***

 

16-LUTUL

 

ce s-a ales de Viața mea ? – ce-am făptuit în Lut ?

…o Coasă-a fulgerat prin Iarbă – și totul a căzut…

…uitat de Oameni și de mine – bănănăiesc spre-o Zare :

dar de n-am plămădit eu Lutul – el tot îmi schimbă-Nfățișare…

***

                 

17-FĂRĂ NUME

 

aștepți – aștepți – o Șansă ori un Rost :

adu-ți aminte – totuși – că ești Prost…

n-ai apucat să furi  – ”la liber” – Stea – Dolari – un Soare

deci nu ai dobândit măcar un nume : ești… ”clasă muncitoare” !

***

 

18-CONVORBIRE CU TIMPUL

 

și ce dac-ai trecut și pe la mine – Timp Nătâng ?

nu-ți ies Cadavrele – la număr ? – eu să te plâng ?

în Viața-mi – n-a fost Zi să nu o umplu de Semințe :

după ce-i șterge Numărul la Casa-mi – din ele înflori-vor Invincibile Dorințe !

***

 

19-LUCRARE SFÂNTĂ

 

răzbi în mine Toamna Cea Vicleană

s-a așezat în mine – ca în Strană…

i-oi răsturna – în cap – mii de Altară

și – iaca !  – -oi face – iară – Primăvară !

***

 

20-SCANDALIZAT

 

nu-mi place să trăiesc ? – tu minți – Fecior de Târfă !

când v-am umplut Casa de Flori – a fost doar Bârfă ?

și când am deșertat – ‘preună –  drept în Suflet – Vinuri Scumpe

și Zâne-am sărutat pe gură…? – …ia vezi : la Mincinoși Limba se rumpe !

***

 

21-REPROȘ ȘI PROMISIUNE

 

ai tropăit prin mine-o Viață – nesimțit

și-n orice Clipă-mi arătai Oglinda !

dar – Timpule – eu o să-ți dau cu flit :

Rai plicticos prefer ! – …decât a te răbda : Osânda !

***

 

22-ANTICIPĂRI

 

e Toamnă – dar eu simt a Primăvară

nu Moartea e Stăpână – ci AFARĂ :

adică – Libertatea de-a cânta – cu sòții

tot despre Viață – despre Moartea Morții !

***

 

23-DEMNITATE NECESARĂ

 

Demn – în fața Morții – cazi ca un Oștean !

(…chit că Războirea-ți fu…c-un Leuștean !)…

…Lumea-a fost o Piesă – ai jucat-o bine :

fă – la fel – în ”alte” – chiar de-s tot…Latrine !

***

 

24-TIMPUL :  NEPUTINȚA UMANĂ

 

Șontâc-Șontâc – când aștept Veste Mare ;

de m-odihnesc – îți cresc Mii de Picioare  !

…nu pot cuprinde – cu Simțuri în Risipă

Tot Universu’ – -ntr-o SUPREMĂ CLIPĂ !

***

25-STĂPÂN ÎN STUPINĂ

 

un Ochi Vulturesc – Voce de Tunet și Duh de Vântoasă

și vei ține Preajma-ți – pururi – Sănătoasă !

nu clinti din Piscuri  – lasă Nori să vină :

vei rămâne – astfel – STĂPÂN ÎN STUPINĂ !

***

 

26-FALS AN NOU

 

trec Alaiuri – cu Buhaiuri – Timpul să îl schimbe…

Timpul – însă – se ferește de Vulgare-Atingeri…

la Poarta din Miezul Nopții – Ceasu-și strâmbă Limbe :

Timpul s-a întors – în Cercuri – ca – iar – să se plimbe !

***

 

27-EVADARE

 

ne faci în ciudă – faci cu ”sâcul” – tu – Timp Abrupt – Nemernic :

dar noi fugi-vom pe Fereastră :  nu te vrem Vistiernic !

de pe Fereastră – vei privi într-un Palat de Stele

cum Sclavii tăi –  iarăși – sunt Sfinți – feriți de-a’ tale Rele !

***

 

28-GRAVE DEFICIENȚE DEMIURGICE

 

Corola de Crin : INIMA ! – -mbrățișând  –  Sămânță : doar Mintea… :

Sămânța va crește  – solitar îngâmfată – sfărmând Orice Punte  – scuipând Rugămintea…

…Momeală Eternă-i Iubirea ! – Sărutul – în veci : Tortùri și Călăul…

…din Bezne de Styx – resemnat melancolic – îmi aud Tri-Dulăul…

***

 

29-FRIVOLI

 

”fiecare moare singur” – un Adevăr verificat :

unul de beat – altul de frică să nu moară… – …”pe uscat”…

…prin Ceața deasă fâlfâie o Cioară – un Sol Uitat :

frivoli –  continuăm Programul ”Crime-n Premieră” :  tot s-or găsi Proști la Arat !

***

 

30-NU TRECEȚI LA DUȘMAN : TIMPU-A RĂMAS LA POARTĂ

 

nu treceți la Dușman : Timpu-a rămas la Poartă

iar Crist tot ‘cearcă – pe Abac – Lumini de Soartă…

,,,,Grădina-i Zugrăvită de Maeștrii-n Duhu-Nfometării :

lin plâng de Mila Frumuseții – că nu o văd Plebeii Cuvântării…

***

 

31-TIMP STERP

 

nu mai pot cuceri un Castel – nu mai pot salva o Domniță

dar pot să mor de Ziua mea : oricum – tot e ceva – cu Codiță…

…Copiii – peste Ani  : ”Tata și-a spart Ochelarii – și-a murit de Ziua lui !”

…Orice Zi  :  Deșirare-i de-Orfane Corăbii  – fără Rost și Gălbui !

***

 

32-RUBAIYATUL-DOINĂ

 

Foaie Galbenă de Nuc – făr’ de Tovarăș – mă duc  :

mă duc pe la Trecători – căci acolo-nveți să mori

Munții-s Înfășați cu Ceață – eu mă sui : aici nu-i Viață…

las în urmă Domni și Doamne : pentru ei sunt alte Toamne !

***

 

33-RESEMNARE

 

Domne și Domnițe Moi – dar de Soi

eu mă fac – curând – un Sloi – și Moroi

n-a fost Vară de Vărat – fie Iarnă de-nghețat

am să prind – din Zbor – o Lume – și mi-oi ține-o tot în Glume…!

***

 

34-GENEROS

 

nu vă dau din Vestea mea

că-i prea mult Năcaz în ea

dar vă dau Vadră de Vin

să vedeți că Raiu-i plin !

***

 

35-NU TRECE TIMPUL

 

închis în Casă-ntâmpinai mulțimi de Zori de Ziuă

pe Zmei – Morari – pe Feți-Frumoși – fărâm ‘n-aceeași  Piuă..

….nu trece Timpul – ci-și ia Zborul – la mine – din Cocoașă

o Lighioană Necioplită – cari țipă chiar din Fașă…

***

 

36-CORĂBII BARBARE

 

văzui – iar – Corăbii Barbare – venind spre Cetatea-mi de Vise :

pe nimeni nu las ca să-mi prade o Lume de Mii Paradise !

nu-i Vreme de Dragosti – și Timpul  nu-i Dulce : de vrei Stăpâniri de Mătase

luptă – ucide – și Clipa și Timpul ! – aduse de-Aceste Cuirase !

***

  Continue reading „Adrian BOTEZ: RUBAIYATE DACO-VALAHE” →

Galina MARTEA: ,,Constelații Diamantine” în contextul Zilei Naționale a României

Numărul 12(124)/2020 al revistei de cultură universală Constelații Diamantine a ieșit de sub tipar în contextul Zilei naționale a României. Cu o frumoasă prezență în stațiul cultural românesc, apariție lunară editată sub egida Ligii Scriitorilor Români și a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, revista Constelații Diamantine se prezintă ca un veritabil promotor al valorilor literare românești, redactorul șef al acesteia fiind neobosita și talentata scriitoare Doina Drăguț. Fiind în al XI-lea an de activitate, cuprinsul revistei în cauză abordează, ca de fiecare dată, descrieri de diverse tipuri literare, analize și cronici cu aspecte concrete din viaţa și activitatea iluștrilor scriitorilor români de pretutindeni și nu numai, cât și a scriitorilor din lumea universală; cu ştiri despre acţiunile clasei intelectuale (scriitori, savanţi, pictori etc.) atât din cadrul ţării, cât şi din afara ei; cu noutăţi permanente despre apariţiile editoriale din ţară și străinătate; respectiv și informaţii despre cultura şi literatura din spaţiul universal al omenirii. Constelații Diamantine este o valoare aparte pentru colectivitatea și cultură românească, deoarece, în nenumărate rânduri, este prezentă la ordinea zilei cu noutăți despre viaţa şi activitatea literară a celor mai de vază personalităţi ai neamului.

În acest număr al revistei sunt prezenți autori români din întreaga lume, dar și scriitori de diverse origini care, la rândul lor, valorifică în mod distinct conţinuturi pertinente creaţiei literare, – totul fiind o lumină evolutivă pentru om şi societate. Astfel, în paginile revistei regăsim eseuri și aprecieri foarte interesante despre existența și activitatea literară a marilor scriitori români clasici și contemporani: – în pagina 5 a revistei scriitorul Nicolae Mareș ne relatează despre „Tudor Vianu și Blaga III”; în pagina 12 Constantin Miu ne vorbește despre „Raportul arhaic modern în proza lui V. Voiculescu”; în pagina 14 scriitorul Mihai Caba scrie despre „Dosoftei, înaintemergătorul”; în pagina 16 scriitoarea Doina Drăguț prezintă poeme cu viziuni filozofice ce se suprapun cu meditația cosmologică; în pagina 17 Galina Martea ne vorbește despre „Ziua națională a României la a 30-a aniversare – importanță și necesitate” și în pagina 3 despre „Cultura națională în limitele obscurantismului”; în pagina 18 scriitorul Al.Florin Țene scrie despre „Fenomenul globalizării și pericolul dispariției neamurilor”; în pagina 19 Vavila Popovici se pronunță asupra fenomenului „Filozofia, Religia, Știința, Politica – David Hume (XIX)”; în pagina 22 Dragoș Niculescu scrie despre „Nae Ionescu și școala sa (IX)”; în pagina 24 Janet Nică se pronunță la aspectul „Râsul bate plânsul”; în pagina 25 Ion Popescu Brădiceni scrie despre talentata scriitoare Doina Drăguț „Zbor până la cuib (Doina Drăguț și găsirea drumului propriu) – eseostudiu”; cât și mulți alți scriitori precum Livia Ciupercă (pag.27), M.D.Gaftoneanu (pag.28), Iulian Chivu (pag.30), Ionel Popa (pag.35), Octavian Mihalcea (pag.38), Cezarina Adamescu (pag.39), Daniel Ioniță (pag.42), Irina Lucia Mihalca (pag.43), George Petrovai (44), Daniel Marian (50), alții, care ne descriu lucruri destul de interesante despre arta și cultura literară a clasicismului și contemporaneității.

Continue reading „Galina MARTEA: ,,Constelații Diamantine” în contextul Zilei Naționale a României” →

Al. Florin ȚENE: Revista „Cuvânt argeșean” pagini de istorie literară contemporană

Mi-a parvenit nr.15, octombrie 2020, al revistei CUVÂNT ARGEȘEAN, editată de Filiala Argeș a Ligii Scriitorilor, publicație care de mai bine de doi ani, coordonată de regretatul scriitor Nicolae Cosmescu, și președintele filialei  Adrian Mitroi, scrie pagini autentice de istorie literară contemporană. Deschizând revista mi-a venit în minte aforismul lui Franz Kafka: „Literatura este toporul pentru marea îngheţată din noi”, în această epidemie.

Revista se deschide cu un editorial, la „Rubrica președintelui”, semnat de Adrian Mitroi, text închinat recentului deces al scriitorului Nicolae Cosmescu, scriitor, membru fondator al filialei Argeș a Ligii Scriitorilor, moderatorul “Cenaclului armonii argeșene” și redactorul șef al revistei de care facem vorbire.

la pagina 3 descoperim eseul scriitorului polivalent Al.Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor, intitulat “Viitorul omenirii va consta în coeziunea dintre țări pe afinități culturale “, urmat de analiza pertinentă a lui Vasile Ghițescu despre “ Umanismul lui Ion Creangă“

Poemele Cristinei Onofre, pseudonimul poetei Christine Bernadette Rousseau sunt oglinzi concave prin care autoarea privește trecutul înaintașilor săi. Mai semnează în revistă poezii autentice și scrise cu talent:Nicolae Braniște, Constantin Teodor Craifaleanu semnează un interesant ciclu de catrene pandemice, Ion Alexandru- Dâmbovnic un grupaj de poezii clasice, Vasile Munteanu continuă călătoria spirituală prin istoria Europei, apoi publică  un amplu poem dedicat colegului său urcat la Cer, Nicolae Cosmescu. La Alexandru Boroiu remarc poemul clasic în spiritul eminescian, intitulat “Scenariul 3 “, Simona Vasilescu semnează un grupaj de poezii frisonate de un eu vibrând sensibilitate pe harfa sufletului, textul semnat de Pușa Chiriță își cercetează profundul egou pentru “pacea minții. “ Poezia patriotică de Alexandru Oprea  îmi amintește de poezia lui Păunescu, însă autenticitatea versurilor lui Alexandru Oprea fac o incursiune exhaustivă în istorie. Constantin Samoilă merge pe aceași linie în poezia sa cu colegul de mai sus. Gânduri de amurg frisonează grupajul de versuri semnat de Liliana Nanu, iar poeziile semnate de Ramona Enache, Ovidiu Ștefan Ciucă, Dorina Mihai Moise,k Elena Maria Duță, Bogdana Simionescu, Marius Ionescu, Denisa Coroja, Daniela Chițescu, Mihaela Bujor și Miruna Avram ne conving că în filiala Argeși a Ligii Scriitorilor se găsesc poeți autentici ce scriu istoria literaturii contemporane.Iar eseurile lui Ovidiu Ștefan Ciucă și Mihai Moise sunt adevărate arpegii vibrând cultură.

Continue reading „Al. Florin ȚENE: Revista „Cuvânt argeșean” pagini de istorie literară contemporană” →

Adrian BOTEZ: DESPRE NEAM ȘI POPOR

1-DESPRE NEAM ȘI POPOR (rubaiyate-catrene DACO-VALAHE)

1 Decembrie 2020

 

MOTTO :

”POPORUL ARDE-VA –  MINUNI !  –  PE-ACELAȘI RUG CU NEAMUL!”

 

 

1-NEAM ȘI POPOR

 

Neam : Steaua din Cer Betlehemic : Crist nicicând nu greșește :

jos –  pe Pământ – în Oglinzi Blestemate – Poporul-Cădere-de-Neam  – se târăște…

Martir-Popor  – spre Steaua-Sinea-i-Neam pornește… –  …va fi Sărbătoare-n tot Ramul :

POPORUL ARDE-VA –  MINUNI !  –  PE-ACELAȘI RUG CU NEAMUL !

***

 

2-FACERE DE CLOPOT – PENTRU VESTIREA PRIMEJDIILOR  NEAMULUI TĂU

 

faci  Clopot de Vestire – în Primejdii – pentru Neamul tău :

dar când  Clocotirea de Metal Topit (Furnale spre Zenit)

vrei să nu se crape-ntr-un Glas Dogit – AMESTECI SÂNGELE-ȚI JERTFIT :

ABIA-ATUNCI  VUIEȘTE – PLIN-DEPLIN  – IUBIREA-ȚI – ARZÂND – ÎN SUNET – ORICE RĂU !

***

 

3-AMĂRÂT POPOR ROMÂN

 

amărât Popor Român – prins în  Nod de Vânturi

ce Belele-ai pătimit – nici Drac’ n-are-n Gânduri…

…ți-au golit Vampirii vâna – de te pleci spre Luturi :

Soare când – iar – va veni – vei lua Lumea-n șuturi !

***

4-COMPENSAȚIA DUHULUI

 

n-ai vrut să fiu – în viața-mi –  Erou  – și nici Martir

dar Neamul-Epopee  îl ridicai la Ceruri   (cu tot cu Cimitir !) :

am Duhul – pururi –  alături de cei Drepți – în Sfinte Bătălii

și sângerez cu Crist –Mistic-Zadarnic -pe Gòlgote Pustii !

***

 

 

 

5-BLESTEM

 

nu mai simțiți înțepături – în Inimi – când Patriei îi merge rău

când tot Străinul ce o calcă-i devine Diavol și Călău…

cei ce n-aud Pământul Sfânt cum geme – nu aibă parte de Mormânt :

cum Câinii-n Șanț să moară  – Nesimțiții : fără Lumină – neștiuți de Gând !

***

 

6-UITARE VINOVATĂ

 

Cuvântul ”PATRIE” nu spune – azi – nimica – nimănui

deși Pământul Sfânt – doar – vă ține în Lumină

deși Străbunii – prefăcuți în Holde – Izvoare de Ființă sunt – ORICUI !

…dar ați uitat să-ngenunchiați în Rugă : Sărut spre Sânge-Rădăcină !

***

 

7-NERECUNOȘTINȚĂ

 

dar cine sunteți voi – fără de Patria-Lumină ?

o Pleavă fără Rost – împrăștiată – de-orice Vânt – în Tină !

…plecați – veniți – parcă nu într-o Casă v-ați născut

parcă nu un Anume Pământ v-a plămădit  –  V-A VRUT !

***

 

8-PROMISIUNE TRĂDĂTORILOR DE ȚARĂ

 

Trădători de Viță Veche au pus Țara la pământ :

Haite de Străini ne calcă – ne sfâșie – rând pe rând…

Sânge de Păduchi – Hiene ! –… pe voi – Primii-o să vă Cânt !

….pe Rudă și pe Sămânță – pe Toți !  – v-oi băga-n Mormânt !

***

 

9-CA UN CÂINE

 

ca un Câine – bătut pe ruptelea și pe nedrept

atâta mă sălbăticii – că nici Străbunul Lup nu-mi ține piept !

vouă –  ce mi-ați stâlcit Făptura Sfintei Patrii – vânzând-o-n Piață

v-oi rupe Jugulara – crunt ! – să vă deșert de Viață !

***

 

10–POPOR BIZAR

 

de ce mergi în Genunchi – și plângi – Popor Român – Bizar ?

în fața ta nu este Crist : doar Pulberi de Zadar !

nu te-nchina – înfrânt de Bezne – la Monștrii Zării

cât timp ai – în Altar : Străbunii Sfinți – Lumini Martire – Munții Mării !

***

 

 

 

11–EU MOR

 

nu se vede Vârf-de-Dor : Norii-s deși – Ochii mă dor

de când tot privesc la Țara ce mi-i Patrie… : eu mor

dar Privirile-mi Arzânde le-oi lăsa în acest Plai :

să nu jinduiți la Ceruri – la Luminile din Rai…!

***

 

12-PATRIA NU-I PĂMÂNT :  SÂNGE-I DE CRIȘTI

 

să nu lași Turmele să treacă peste Holde :

nici Dumnezeu nu lasă Furi să-i spargă Bolte !

să nu lași Cal Străin să-ți ia Pământul pe Copite !

PATRIA NU-I PĂMÂNT  :    SÂNGE-I DE CRIȘTI : LUMINI CRESC PE MORMINTE !

***

 

13-”AȘA-I ERA ÎN KARMĂ”…

 

cu Nasu-n Spuza Catastrofei – dorm  – dulce – Sinistrații :

toți – îngălați – tâmpiți de Lene – -elefantin  – pe Guri emit Vibrații…

Părinți și-ar frige – Frați și-ar frige – numai să-i lași să doarmă :

ce dac-o Patrie  dispare ? – …”așa-i era în Karmă”…

***

 

14-LABORATOR DE PATRII

 

nu vă grăbiți – cât mai încet mișcați din Mădulare :

e vorba – doar – de Patrii Demodate – de Strămoșești Hotare…

…lozinci vetuste : ”pământul plămădit din Sânge”… – …mânca Rahat în Carte !

…azi nu-i de-actualitate : -n Laborator  –  obținem Glii…Prefabricate !

***

 

15-A PUTEA  ȘI A VREA

 

mergeam prin Șanț – și mă mânjeam de Zoaie :

de un’ s-aduc – eu –  Patriei Uscate – -o Ploaie ?

…dar să-i păzești Hotarele – de Hoarde – ca la Anul

să avem Grâul nost’ – …de plouă :  …cumva  –  îți strică Planul ?!

***

 

16-”POLITICAL CORRECTNESS” ȘI SARMIZEGETUSA

 

pupăm Dosuri de Negri – că strigă – -n Cor – U. E.-ul ?

ne spânzurăm – ”political correctness” – dac’ ei ne dau W. C.-ul ?

…avem Patrie Sfântă – Jungherul Sfânt de DAC :

la Sarmizegetuza n-au murit Imbecilii – gătiți în Negru Frac !!!

***

 

 

17-TRĂDĂTORUL TOT N-OBOSI  –  DE  A FI SPÂNZURAT !

 

abia se mai ține câte-o Frunză Galbenă-n Ram :

Patria mea – Nevăzută – se vinde – -Astăzi – la Kilogram…

au obosit și Hoții – Sărmanii – de-atâta furat…

…păcat : TRĂDĂTORUL TOT N-OBOSI – DE  A FI SPÂNZURAT !

***

 

18-PROBLEMĂ SPINOASĂ A COPIILOR

 

cândva – priveai Copil Nevinovat : ”Frumosule ! – să nu-l deoache Mama !”

acum : ”oar’ ce-Asasin va crește  –  sub  Chipu-i ? –  …cum se va coace Poama ?

ce Trădător se-ascunde – în Ochii ăști – Albaștri

cari va lăsa o Țară – plină doar de Sihaștri ?”

***

 

19-ULTIMA SOLUȚIE

 

Patrie-a Mândrei Pajuri Voivodale

ajuns-ai – azi –  în Cârje – cerșind la Venetici !

un Foc s-aducă Crist – peste Haznale :

mai bine Facle-Aprinse – decât Scârboși Limbrici !

***

 

20-ACOL’ S-ASCUNDE POPORUL RUGĂTOR !

 

o Viață-mi petrecui în Munți : ACOL’ S-ASCUNDE POPORUL RUGĂTOR !

de-i vreo Nădejde – pentru Patrie – de Spor

Acolo veți afla-o – la Focur’ le de Stâne

urmând – și-Acum – în Duh de Mândri Zei – Crezuri Bătrâne !

***

 

21-ÎN RĂZBOI

 

Bombe  Atomice – DACO-VALAHE  :  Sfintele Cântece !

Armuri și-Ambrazuri :  Duhuri-Strămoși  –  de-a Pururi Lunatice !

…nu mai dați târcoale pe l-ale noastre Hotare și Gânduri :

veți ajunge să facem – din voi – Mărețe Cocini de Scânduri !

***

Continue reading „Adrian BOTEZ: DESPRE NEAM ȘI POPOR” →

Al. Florin ȚENE: „Cavalerul nebuniei străbate literatura Europei“

Scriitorii europeni, vrând-nevrând, îl caută pe Don Quijote ca erou al viselor lor pe motiv că nu-i o fiinţă reală, ci un om de ficţiune şi de acţiune, mai real decât toţi scriitorii. Un om ficţiune plecat să preschimbe zarea finită din La Mancha cu orizonturi nesfârşite, o fiinţă imortalizată pe drumul veşnicilor căutări.

Prozatorii şi poeţii europeni, din toate timpurile, conştienţi sau inconştienţi, l-au căutat pe înţeleptul Quijote în viitor, ca o căutare a speranţei, a visului veşnic neîmplinit, pe care îl găsim în poemele şi prozele acestora. Îl caută pe „Cavalerul nebuniei” în viitor, dar pentru aceasta, ei îl descoperă în trecut. În căutarea lor, cheamă la o nemaivăzută cruciadă însoţită de muzica sferelor, călăuzită de „steaua cea strălucitoare şi sonoră”  care-o încuviinţează de pe cer şi le spune calea. Aşa cum o fac poeţii: Johann Wolfgang von Goethe („Suferinţele tânărului Werther” sau „Prometeu”), George Gordon Byron („Pelerinajul lui Childe Harold”, „Manfred” sau „Cain”), prozatorii Giuseppe Antonio Borgese („Rube” şi „Furtună în neant”), etc.

Scriitorii şi poeţii europeni nu visează, precum Don Quijote pentru Sancho Panza la ocârmuirea unei insule, ci la ocârmuirea propriului lor suflet, regăsirea înăuntru a unui  Don Quijote interior, dar numai după ce-l regăsesc pe acela din afară. Fără să-şi propună o cruciadă în căutarea acestui personaj, scriitorii europeni din toate timpurile au pornit această cruciadă a „morilor de vânt”. Participarea acestora la cruciadă conferă o demnitate unică, uriaşă: conştiinţa de sine a quijotismului. Pe care o găsim şi la Feodor Mihailovici Dostoievski în „Amintiri din casa morţilor” (unde descoperim noul proces de analiză psihologică din perspectiva interiorului uman).

Nu are rost să ne întrebăm ce a lăsat Don Quijote culturii. Fiindcă acest „fenomen” ne-a lăsat o întreagă metodă, o complexă epistemologie, o întreagă estetică, o întreagă logică, o întreagă religie mai ales, adică o întreagă economie a eternului şi a divinului, o întreagă speranţă în absurdul raţional, pe care le găsim sub diferite forme în literatura şi filozofia europeană. Moştenitoare a înzestrării cosmice lăsate de „Cavalerul nebuniei”, sau cum i se mai spune „Cavalerul tristei figuri”, cultura europeană încă nu şi-a asumat cum se cuvine legatul. Poeţii, ca Eminescu, Sorescu, Nichita Stănescu, Persida Rugu, Ionuț Țene, Victor Măruțoiu, Felix Sima, Adrian Popescu Pierre Louys, Johan Christoph Friedrich Schiller, Johann Cristian Holderlin, sau prozatorii Henry Rene Albert Maupassant, Lo-Johansson, Arno Holz, Jean Francois Marmontel, Anton Holban, Gib I. Mihăescu, Ion Lăncrăjan, Adrian Țion, Dan Drăgan, Constantin Zărnescu, Ștefan Dumitrescu  etc, prin operele lor sunt sclavi ai timpului, se forţează să dau o realitate de timp prezent viitorului sau trecutului, şi nu au intuiţia eternului, pentru că îl caută în timp, în Istorie şi nu în ei însuşi.

Constat că  fântânile nemărginirii care susură în scrisul lui Cervantes au secat în operele scriitorilor europeni. Că existenţa diurnă a nenumăraţilor Sancho se scaldă în apele impure ale mărginirii şi resemnării, că lumea dezbinată într-o Europă ce se crede unită, în loc de o confrerie a iubirii şi a curajului, domneşte o confrerie a fricii şi a urii. Vârsta de aur, magnifica vârstă a convieţuirii în bună pace între litere şi politică, e departe de a se întrupa. Scriitorii europeni, prin cruciada lor literară, doresc ca omul conştient şi mândru de zestrea quijotească, să-l hotărască să şi-o revendice, să-l înveţe să o merite, pentru ca astfel să se înalţe ca om.

Atitudinea lui Valery este atitudinea unui om singur care se luptă cu „morile de vânt”. El se raportează la dificultăţile gândirii şi ale creaţiei ca şi cum ar fi singurul chemat să dea seama de ele. Tensiunea care îl consumă, în acelaşi timp provocată şi suportată, e tensiunea între propria-i fiinţă şi gândirea proprie: „Ceea ce gândesc îmi ascund de ceea ce sunt”. Impas gnoseologic sau act  al luptei „cu morile de vânt”? tentaţia lui Valery este acea de a voi să dea seama numai prin lupta cu sine despre tot şi de a încerca s-o facă fără să se dea cu totul în ceva, neresemnându-se să fie „ceva, indiferent ce”. El poartă masca „cavalerului tristei nebunii“, asemeni lui Teste – fantoma născută din lupta „morilor de vânt”, ca inutilitate a vieţii într-o societate ce nu-l înţelege.

Tradiţia raţionalistă, anchilozată în contemplarea omului ca fiinţă raţională, împiedică întâlnirea  cu „Cavalerul Nebuniei”. S-a spus că raţiunea îl deosebeşte pe om de animal. Eu spun asemeni lui Unamuno că ceea ce-l distinge e mai mult sentimental decât raţiunea.

La Bacovia această luptă cu „morile de vânt“ surprinde prin aparenta abandonare a metafizicului şi persiflarea filosofiei, suspectată de neputinţa descifrării condiţiei umane şi a misterului cosmic. Omul, pentru autorul volumului „Plumb”, este damnat să repete, cu fiecare generaţie, acelaşi traseu circular. Ea se instituie ca iluzionare inutilă ori ca luptă cu „morilor de vânt”, ca un „dicţionar” pe care se poate „adormi uitat”, înainte de a se ajunge la un gând salvator.

Continue reading „Al. Florin ȚENE: „Cavalerul nebuniei străbate literatura Europei“” →

Paul LEIBOVICI: Dan Pagis

Poet și cercetător literar al poeziei ebraice din perioada renașterii. S-a născut în orașul RĂDĂUȚI din Bucovina-România pe data de 16 octombrie 1930. La vârsta de 4 ani ,după ce a rămas orfan de mamă, care se îmbolnăvise, a fost crescut de bunici. –familia Auslander. În 1940 odată cu cedarea Bucovinei –Uniunii Sovietice – ,evreii din Bucovina și Basarabia au fost evacuați –în condiții neumane, respectiv au fost urcați în vagoane de marfă, fără a avea posibilitatea de a lua cu ei decât un rucksac sau o valiză cu cele strict necesare. Pe data de 13 oct.1941 ultimii 4000 de evrei au fost transportați la Atacki  și de acolo în Transnistria.  Dan, rămase în seama bunicilor de la o vîrstă fragedă, deoarece tatăl său emigrase în Palestina încă în anul 1939. După eliberarea din lagărele Transnistriei bunicii cu micul Dan s-au întors în România. În 1946 Dan  a emigrat singur în cadrul Emigrației tineretului –Aliat Ha-Noar,, în Eretz Israel. Legătura cu tatăl său a fost dificilă. Tănărul Dan a intrat în kibuțul Gad integrîndu-se în acest mediu. Apoi, a învățat la Seminarul kibuțurilor. Ca absolvent –educator a intrat în învățămînt. A fost mai  întîi învățător. După absolvirea Seminarului kibuțurilor,ca profesor a predat la Kiriat Gad. În 1956 se mută la Ierusalim și studiază la Universitatea Ebraică. A predat ca profesor la Gimnaziul Rehavia. În 1976 devine profesor în cadrul Univesității din Ierusalim și cercetător al poeziei ebraice din Evul Mediu…Primele sale poezii le-a publicat în  1949 și mai apoi în 1956. Toate aceste versuri de început au apărut în ziarele și revistele acelor ani. Dar, prima carte ,,ȘAON haȚEL,, (Ceasul din umbră)  în care a selectat o parte din operele sale a cunoscut lumina tiparului în 1959 .Pe parcursul anilor au cunoscut versurile sale noi apariții prin cele șase cărții. După fiecare carte , cronicari   au  analizat  , la vremea sa,mănunchiul de poezii,în revistele vremii. Dan Pagis avînd o formație intelectuală și cunoscînd cîteva limbi germana, franceza și engleza-fapt care i-a permis și  abordarea profesiei  de traducător și redactor. O ultimă carte a sa a apărut în 1991- Lucrarea conține numeroase versuri din arhiva personală cît și fragmente de proză.  O preocupare deosebită a poetului a fost perioada,,CATASTROFEI HOLOCAUSTULUI,,a anilor cînd evreii –nu numai din Bucovina ,Basarabia ,ci și din unele țări din Europa precum Ungaria,Polonia au fost măcelăriți fie în Camerele de gazare,îngropați de vii în urma nenumăratelor boli infecțioase, a lipsei de hrană elementată (Transnistria). Unul din primele sale versuri în care se reflectă suferințele celor evacuați ,,Scris cu creioane pe vagon,, a apărut în 1970. Trebuie subliniat faptul, aceste versuri ,prin puternicul lor mesaj au fost alese de a străjuii pe Andarta de la YAD VA ȘEM din Ierusalim. Le vom găsi deasemenea pe Andarta fostului lagăr de la Bîltzi. În cartea,, Poetul cu cerneală secretă,, vom citi versuri tăioase,precum ,,Nopți sigilate/În fumul tăios,de oțel/ în rătăcirea pescărușilor,fără țintă/la răspîndirea bărcilor negre. Amintim lectorilor, poetul se referă la trecerea forțată a Nistrului, unde și-au găsit pieirea numeroși deportați. În alte versuri ,,Fabricantul de arme,, exprimările sunt tăioase,, Aruncat ca un instrument în lingura războaielor/ Și tot ce-am trăit încet/ S-a dărămat.  Menționez în mod deosebit,,Poetul cu ceneală secretă ,,în care poezia ,,ULTIMA rugăciune a lui Saul,, este sguduitoare prin imaginile adînci ,influențînd cutremurător, lectorii. ,,Portretele poeților,, în curs de apariție la editura ,,Bialik,, în care cronicara face o analiză substanțială –comparativă a poeților de origine romînă Paul Celan și Dan Pagis. Cu mulți ani înainte ,pe cînd la un seminar al Universității din Ierusalim au participat  cei doi poeți de origină romînă-amintiți mai sus- la care li s-a alăturat scriitorul și cronicarul Iehuda Amihai. Ceea ce a determinat-o ,în ultimă instanță a scrie despre Dan PAGIS șI Celan a fost mediul,educația primită de aceștea în anii 20.Ambii au fost educați în limba germană-ani 20 a secolului trecut. Ambii au părăsit Romînia după perioada fascistă. Celan poposind o perioadă în Germania, după care s-a stabilit în Franța, iar Pagis a fost educat și s-a integrat în mediul israelian. De altfel, cu prilejul vizitei lui Celan la Ierusalim, s-a constatat că limba ebraică nu ia fost străină. Ambii scriitori au primit o educație religioasă, în vremea copilăriei. În ceea ce privește activitatea educativă a lui Pagis, e demn de menționat perioada cînd a fost cercetător al ,,copilăriei poeziei ebraice (PIUT) și a predat la catedra ,,literatura ebraică primitivă,, a Universității în paralel cu literatura Baroc. De altfel, chiar în școlile din Germania sunt analizate unele poezii ale lui Pagis ,în special cele care se referă la perioada holocaustului .Poezia sa,,Lovitura de moarte(Pogaat mavet)-textul a fost tradus pe note muzicale ,iar în unele școli a devenit foarte cunoscut. Împreună cu versurile amintite mai sus,,,,Scris cu creionul pe vagon și semnat,, au devenit foarte cunoscute în școlile din Germania. Continue reading „Paul LEIBOVICI: Dan Pagis” →