Radu BOTIȘ: Între simbol și joacă

La începutul anului 2018 am avut deosebita bucurie să lecturez un volum de teatru pentru copii și tineret „Reuniune“, autor Ana-Cristina Popescu din Caransebeş, apărut la finalul anului 2017, la Editura InfoRapArt, Galați.

Volumul cuprinde douăzeci și șase de piese de teatru. Unele pornesc de la jocurile copilăriei, ca de exemplu „Unde să mă ascund?“, de la jocul ascunsa, pe urmă ajunge să surprindă complexele unor personaje, traumele lor, copii fiind, și încercarea lor de a le depăși. Grasu, complexat datorită aspectului său fizic, dar și pentru faptul că rămâne mereu ultimul la joc, se ascude în spatele unei sobe pentru a nu fi găsit. Acolo adoarme și este căutat de personaje precum „Dragostea“, „Timpul“ și chiar „Death“, moartea, de care se ascunde, le evită, până ce „Death“ îi șoptește că a murit și el se trezește din vis datorită colegilor ce-l găsesc în spatele sobei. Visul acesta îl va ajuta să se schimbe. Alte piese de teatru au ca punct de plecare unele povești ale copilăriei, ca de exemplu „Fata babei se mărită“, respectând tradițiile și obiceiurile populare de nuntă, dar totodată încercând să vindece personajul anunțat încă din titlu, de lăcomie. Sunt și piese de teatru ce prezintă momente din viața unor sfinți, ca de exemplu „Sfântul Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiți“, secvențe din Sfânta Scriptură „Cândva, în noaptea sfântă“, „Magii“, „De Paște“, „Înfricoșata judecată“, încărcate de învățături. Frumusețea limbii române este elogiată în piese de teatru precum „Să iubim limba strămoșească“, piesă în care un personaj se lovește la tot pasul de englezisme, sau în „Balul verbelor“ ori chiar „Fazan“, piesă de teatru ce pornește de la un joc al copilăriei și ajunge să arate frumusețea, melodicitatea cuvintelor limbii române. Se poate observa că piesele de teatru, cu toate că sunt destinate copiilor și tinerilor, sunt încărcate de simboluri.

Continue reading „Radu BOTIȘ: Între simbol și joacă” →

ABERMAN Berthold-Tellu: Tu ești toreador? Nu! Eu sunt Isidor

„Se pare că omul nu ar trebui să-şi piardă niciodată speranţa. A nădăjdui, a se aştepta la mai bine, chiar dacă şansele sunt minime. Suntem puşi de multe ori în situaţia de a ne afla faţâ-n faţă cu o singură şansă. Chiar de ar fi unica, trebue încercată.

Frica este un sentiment de mari temeri pe când teama este doar acel sentiment de nelinişte. . . Este foarte greu a ţi-o exprima prin cuvinte şi adesea, prin trăsăturile feţei e suficientă. . . Nenumărate au fost glumele, bine sau rău intenţionate, atribuite evreului. Evreul în lume a suferit multe umilinţe, „FRICA LUI” a ajuns proverbială în ciuda faptelor că în nenumărate situaţii a dovedit contrariul. Ce ar fi putut face? Nu-şi avea locul lui, ţara lui, obligaţi a trăii în exil. Anul 1492 prin regina Isabela a Spaniei a fost încercarea de a pune în practică „SOLUŢIA FINALĂ” de mai târziu prin expulzarea evreilor din Spania.

Nimeni şi nimic nu a putut dovedi că frica a fost caracteristică numai evreului în lume, dar că arma lui a fost întotdeauna înţelepciunea, da! Ea l-a ajutat în parcurgerea istoriei rezistând umilinţei, luptând, nu întotdeauna şi reuşind spre a dovedi realitatea, de a învinge prejudecăţile. Cea mai bună dovadă este azi că, odată cu dispariţia condiţionărilor istorice, a dispărut şi „proverbiala frică a evreilor”! Faptul că Israelul are astăzi una dintre cele mai puternice şi mai eficiente armate din lume este un exemplu concludent. . . ” [Imaginea evreului în cultura română- Andrei Oişteanu]

***

…Totul părea a decurge minunat. Zborul era anunţat că va lua sfârşit la ora. . . când. . . . Fericiţi, după o aşteptare dureros de lungă ce părea fără de sfârşit, implicând numeroase suferinţe. Au primit aprobarea de plecare din ţară punând capât sacrificiilor, multor generaţii, de a se reîntoarce în „ŢARA SFÂNTĂ”. Erau tineri, entuziaşti, frumoşi, cu o suficientă pregătire pentru viaţă, ce-i drept teoretică, dar ferm convinşi a reîncepe o viaţă nouă – nu atât îndestulătoare privind alimentaţia, cât ajungerea la înfăptuirea unui ideal. Să nu mai fie priviţi ca nişte străini ci în ţara lor, păstrând obiceiurile, rugându-se, vorbind în limba lor, făcând totul ca urmaşii lor să aibe o viaţă fericită, ca oameni liberi din toate punctele de vedere. Vor uita ceea ce a fost rău purtând în suflete amintirile bune, prietenii, ţara unde au venit pe lume. Făceau parte din rândurile „Poporului ales” şi erau mândrii de acest fapt. Doreau ca şi ei să fie aleşi pentru o viaţă mai bună că prea mulţi şi-au dat tributul pentru a îngrăşa pământurile celor ce nu-i doreau. Lipsiţi de drepturi, avându-le uneori limitate ca urmare a dovezilor de ataşament ţării în care au trăit, contribuind, de multe ori cu averea supremă – viaţa. Nu se simţeau a fi egali cu ceilalţi cu toate că dovediseră. Chiar dacă nu difereau cu nimic de cei din jur. Ba mai mult, fiecare a luat anumite trăsături caracteristice locului şi oamenilor printre care au trăit.

Aţipiseră, Isidor alături de prietenul de-o viaţă, Iţic, cu totul întâmplător purtând numele eroului dintotdeauna al evreului din glumele atât de răspândite în lume. Se iubeau ca nişte fraţi. De mici copii împârtăşiseră binele şi răul, în banca la şcoală dar şi permanent în restul timpului. Îşi reaminteau cu drag de legământul lor prietenesc pentru toată viaţa făcut atunci când s-au apărat din răsputeri, la o înverşunată luptă între două echipe de footbal ale claselor paralele, găsiţi în final vinovaţi de colegi de înfrângerea suferită. Au încasat-o, s-au apărat, au dat şi ei dar au fost învinşi de numărul adversarilor.

– Ce ne facem Iţic?

– Ne apărăm cât putem şi o ştergem! Fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă!

Fiecare pe alt drum, sau reîntâlnit acasă.

– Dacă vom fi întotdeauna împreună, să ştii că ne vom descurca.

– Isidor răspunse: Cum putem noi să jurăm pentru prietenie? La ei e mai simplu; se fac fraţi de cruce. Dar noi? Ei bine, noi vom jura pe amintirea bunicilor noştrii că în viaţă, de-o fi unuia bine şi celuilalt rău, ne vom ajuta şi nu vom uita că am fost cândva egali…

De la această întâmplare au trecut mulţi ani. Au crescut, se maturizaseră, s-au înscris la „Şomer Haţair”, organizaţie sionistă a tinerilor evrei care printre alte activităţi pregăteau tinerii pentru plecarea lor în noua-vechea lor ţară. Învăţau din secretele muncii agricole, fete şi băieţi deprindeau dansuri populare, cântece, jucau hore, ascultau conferinţe, visau la viitor.

Iţic, uităndu-se la vecinul de scaun, vechiul lui prieten, desprinse pe faţa lui un zâmbet. Precis visa ca şi el la vechile şi nenumăratele amintiri din copilărie. Şi ce frumos era. Exista şi o altă organizaţie, „Gordonia”, dar lor li s-a părut mai aproape de ce le plăcea aici, la „Şomer Haţair”. Şi ce frumos era. Cântau în grup, înlănţuiţi, fete şi băieţi încinşi într-o horă îndrăcită:

„Peste munţi şi peste văi,

Trece o căruţă. . .

Şi din toate fetele,

Care-i mai drăguţă?”

Continue reading „ABERMAN Berthold-Tellu: Tu ești toreador? Nu! Eu sunt Isidor” →

Dan-Obogeanu Gheorghe: Amintiri din viaţă – Anna Nora Rotaru ,,pe urma paşilor pierduţi’’

,,Pe urma paşilor pierduți” este în primul rând un volum de excepție. Nu este o metaforă sau o laudă, ci o constatare pe care o face un cititor care e interesat sa pătrundă în universul acestui volum. Fiecare poezie se înfăţişează ca o constelaţie de lumini care strălucesc prin spiritualitate și decență…prin îndemânare autoarei de a-și exprima sentimentele sale.

Avem în față o înşiruire de stări şi trăiri, legate între ele de momente apăsătoare în care tristețea este una nobilă, iar fericirea deloc exaltată. Autoarea ne prezintă lungul drum al existenței sale şi al devenirii, de la un copil cu un motănel în brațe la copilul mai mare peste care au cernit anii în mod nemilos. Aş crede că timpul stă în loc şi o așteaptă, fiindcă viața nu se lasă în mâna unui destin implacabil…opoziția dintre stările omului are un liant al spiritualității. Lectura nu este deloc simplă, fiindcă îţi trebuie multă inimă ca să poți cuprinde un întreg logic şi unul epopeic. Găsim o întrepătrundere a două vechi și glorioase influențe culturale: cea primară de acasă, din Moldova strămoșească şi cea elenistică din țara de adopție.

Nora Rotaru Papadimitriou a trăit şi a ars cumplit în focul Conştiinţei, a studiat şi a fost un autodidact onest și pasionat. Îmbinarea cuvintelor cu muzica şi pictura se evidențiază în poezia sa, un mozaic de imagini, muzicalitate şi idei…un compendiu spiritual complex şi plin de energie superioară. Găsim ,,Mireasa de gutui” în care puritatea se îmbină cu spiritualitatea autoarei…seva pământului dă rod bun într-un pom care uneşte lutul cu văzduhul. Răsfoind acest volum ne oprim la paşii mărunți care măsoară anotimpurile în curgerea lor duioasă şi neiertătoare, nu înseamnă această trecere decat devenirea Omului din pruncie, prin ucenicie, spre Veşnicie.

Clepsidra cerne lin…,,un pumn de nisip”…lungul drum al cunoașterii şi regăsirii Sinelui în vibrația celestă şi dorința de nemurire…o altă perspectivă dată de o privire în largul Marii Egee…a eposului antic în constituția lui primordială. ,,Paşi de fiecare zi”…viața înseamnă etapele logicii…mersul sigur prin pustiul în care un suflet plânge…se roagă şi nu renunță…oare cât mai rabdă Soarta sub piciorul îngreunat de iubire?!

În ,,Tărâmul poveştilor” se înțelege analogia poveştii ,,Alice în Ţara Minunilor’’…în forța proprie a Norei Rotaru identificăm parcursul ei de la farmecul copilăriei până la maturizarea ei spirituală. Regretului pierderii celor dragi şi dorul de acasă, autoarea le contrapune gândirea matură şi asumarea identității sale…o reprezentare a noilor trăiri. ,,Timpul meu e și timpul tău”….împărțirea timpului și a iubirii…generozitate şi dragoste…cat de frumos poate un om să ofere! Ne ducem catre o bătrânețe amară, regretul înobilat în haina croită din Spaţiu-Timp…un poem cu accente cosmogonice. Aici vedem puterea şi slăbiciunea trupului…arderea…culoarea şi dragostea de viaţă. ,,Pe fruntea sufletului meu”…crezul autoarei în divinitatea sa…trecerea lină și consecventă către un altfel de anotimp.

Ca o concluzie personală, a unui cititor avizat, acest volum este o esență tare de spiritualitate care a adunat şi sedimentat Cuvântul în forma cea mai pură. O alta dimensiune a artei…Arta de a trăi frumos! Această carte este o bijuterie frumos meşterită, are în compoziţia ei parfumul pământului ars de ploi şi inundat de lacrimi, un Cer senin din care s-a revelat claritatea şi limpezimea gândurilor. O recomand cu plăcere cititorilor, fiind o frumoasă lecţie de viață !

———————-

Dan-Gheorghe OBOGEANU

4 mai, 2018

Ionuț CARAGEA: Constantin Frosin la ora bilanțului

Recunoașterile lui Constantin Frosin, pe plan internațional, sunt marcate de cifra 3: trei mari recunoașteri europene, și anume : Medalia Parlamentului European (primita o dată cu Eugen SIMION și Marin Sorescu, în 1995), Premiul European de Poezie POESIAS (acum se numește VIRGILE) în 2003 și Premiul European de Traduceri HORACE, în 2018.

Două Ordine naționale franceze i-au acordat 3 grade : l’Ordre des Arts et des Lettres l-a făcut Cavaler în 2000 și l-a promovat Ofițer în 2009, iar l’Ordre des Palmes Académiques l-a făcut direct Ofițer în 2004.

Situația se schimbă când e vorba de Medaliile de Aur, care sunt 4. Iată-le: 1999 – Medalia de Aur a Academiei Internaţionale din Luteţia (Lutèce); 2009 – Medalia de Aur a Meritului şi Devotamentului Francez; 2010 – Medalia de Aur pentru Literatură, Societatea Autorilor și Poeților din Francofonie; 2012 – Medalia de Aur a Renaşterii Franceze (decret semnat de Simone VEIL).

Tot 4 sunt și Academiile al căror membru este: 1991 – Membru titular al Academiei Francofone (Paris – Chambéry); 2001 – Membru al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere (la invitaţia domnului Raymond Daudel, de l’Institut); 2012 – Membru și Doctor of Honour of the Balkan Academy of Sciences, New Culture and sustainable Development „Denis Jersov”; 2012 – Membru al Academiei de Științe a Federației Ruse.

A obținut și 3 Mari Premii: 1999 – Marele Premiu al Academiei Francofone (Grand Prix de l’Académie Francophone); 1999 – Marele Premiu pentru Literatură al Institutului Italian de Cultură, Neapole; 2011 – Grand Prix de Poésie SAPF (Société des Auteurs et Poètes de la Francophonie).

Cea mai importantă recunoaștere ca Profesor și Cercetător este obținută în 2015 – Diploma de Excelență acordată de European Business Assembly și Oxford Academic Union, pentru titlul de (Best) SCIENTIST OF THE YEAR 2014, domeniul Filologie. Nu mai puțin important este și titlul de PROFESOR EMERIT, acordat de Universitatea Danubius.

E mult, e puțin? Unii spun că nu ajunge o viață de om pentru a obține toate aceste premii și recunoașteri, venite în urma unei activități literare remarcabile: 43 cărți de autor, cca 200 cărți traduse, includerea în cca 100 antologii străine și publicarea în peste 700 numere de revistă cu poezie, eseu și traduceri…

Să ne bucurăm, așadar, că suntem contemporani cu un scriitor și un traducător care merită și aprecierea noastră, a tuturor românilor, nu numai a francezilor sau a altor nații. Chiar dacă nimeni nu este profet în țara lui, cu siguranță că există mulți oameni de valoare și mulți prieteni care să îi ofere lui Constantin Frosin un loc în inimile lor. Fiindcă, dincolo de toate recompensele, aprecierile sufletești sunt cele mai importante.

IONUȚ CARAGEA

INAUGURAREA FONDULUI DE INDIANISTICĂ „GEORGE ANCA”

Vineri, 4 mai 2018, ora 11.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea

va avea loc evenimentul de inaugurare a

Fondului de indianistică „George Anca”

Program

Cuvântul de deschidere al conf. univ. dr. Remus Grigorescu, managerul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” Vâlcea
Mesajul domnului Partha Ray, consilier șef al Cancelariei Ambasadei Indiei la București
Alocuțiuni ale oficialităților prezente la eveniment
„George Anca, din nouri de eres: schiță de portret” – videoproiecție documentară realizată de Flori Ghiță, bibliotecar
Cuvântul donatorului – prof. univ. dr. George Anca
Prezentarea donației: Daniela Dobre, bibliotecar

Biblioteca Pedagogica Nationala

Asociatia Culturala Romano-Indiana

St. Zalomit nr. 12, Bucuresti – 70714

Romania

Letter of Invitation

To: Professor Satya VRAT

Mrs. Satya VRAT

New Delhi

Dear Mr. And Mrs. Satya VRAT,

This is to invite you, between 22^nd September to 12^th October 2001, in Romania according to the program we established in the last few months including the receiving of Doctor Honoris Causa award granted by the University of Oradea on 1^st October 2001 to Professor Satya VRAT and lectures by the same in Bucharest, Ramnicu Valcea, Sibiu, Oradea.

Your visit may increase the interest in the culture of both countries.

Looking forward to meeting you in Romania,

Yours sincerely,

Dr. George Anca

General Director – National Pedagogical Library

President – Romanian-Indian Cultural Association

George Anca

SATYA VRAT SHASTRI IN ROMANIA

Excerpts from Sanskritorium chitrakavya record by George Anca

we will be waiting for Satya tomorrow and two weeks we would be satieted by Sanskrit

visvamahakavyam ko aham who is where I came from what my name is what I do in this world where I’m stationed what my aim is what my importance is what my status is that my own self is unknown to me has landed me in a gather the situation from Veda you Almighty give us all that is good and auspicious take away from us everything that is bad and unassailable

from Upanishads gods defend me I sayng truth satyam I bow to goddess

Saraswati in white clothes with book and the vein in hand inborn genius coupled with complete learning pratibha competing with viutpatti hari ananta harikatha ananta Lord is endless his story too is endless

I was with three honorary doctorates Dyal Shankar Sharma Gaston Mialaret Satyavrat Shastri

en Vogue Monastery of the Holy Cross Museum of the Land of Criss tomorrow Cave of the Bears Sunday at the Cathedral comes the Romanian President Monday at the State Theater opening of the academic year granting the title of doctor honoris causa meal with the students Mother Pavelida copy of Râmeţi the first monastery of nuns in Bihor

mahakavyas & bible political creation Indan saints Marina and Irina or Romanians Oprea Miclaus from Cioara venerable Sofronie Sava Brancovici St Onufrie is that with beard upto earth sermon on the mountain Sanskrit’s loss Byzantine painting Panini’s mother Daksi

rarely kidnapped woman in Panchatantra lion tiering deer three quarters of poetics and shivism coming from Kashmir and daughter of Ravana the queen of fish after breaking down his bridge in the nights as Manole the wall falls in love with Hanuman has the santa race to him in Thai sringara episode nonexistent in Valmiki or Tulsidas sanskritizing in Oradea

bracelet with 33 berries the years of Christ the Queen of Thai in the stone of Siam turned into Sanskrit your birthday in the cave of bears balloos of stallagmites stallactites let it be a fourth on stone on water let sing to mute immensity of labyrinth

dalla picolezza della provincia la solitudine non ci sono piu

Lal Bahadur Shastri as prime minister gave up all committee presidencies except Sanskrit Nehru regretted he did not know Sanskrit or Indira but loved it more than anything even no more to be loved without knowing most of the panditts I know by heart the mantras appropriate to the events of birth wedding death etc. without understanding the meaning

Lal passed daily Ganga by swimming to reach the school being poor and as prime minister obedience to connoisseurs

you leave ten things for the table one hundred for bathing a thousand for sleeping a lack for seeing the meters sardoulavikridita the play of a tiger 19 syllabes upajati a combination of indravajra and upendravajra 11 syllables some keep the dictionary and a kind of Sanskrit vocabulary 75 percent with modern touch I think in Sanskrit Rin Cris I keep them unchanged from now on

submarnamasia gold fish in Thai Rameshvara with squirrels blessed with stripes by Rama of wabi house I made my soul of earthen pits and burning roal simplicity unfolds its threads of steaming tea on bamboo mats walls of my soul are roads leading to the house wabi Japanese house for tea ceremony

Iadolina Valley of Hell Bihar wilderness Jahnsi dwarf mountains ruins sanctuary of the dacoits and Phulan Devi mantra has the healing property particular mantras how treated Tagore in Balaton essence of dharma priest in caves the path followed by big people karma is inscrutable dharma is difficult to say crocus to dead in bottomless lake

I asked of Vâlcea that it had not reached Byzantium what was by whom he hid some dance knowledge
Satya and the others underneath peaks resculpturing the same avatar on renunciation to forest poetry

Hungary is like Punjab does not have anyone who to beat then alone predictions that India gets superpower not to say the wishfulness of asking me what plus-marks I give to Romania India

Ungaria e ca Punjabul n-are cu cine se bate atunci singură de ţi-am afla sosie ca lui Bhumibol de i te vei adresa fiicei predictions că India ajunge superputere a nu se spune wishfulness de m-ai întrebat ce plus-marks dau României şi Indiei

yours from yours everlasting happy church with moon the black eagle to the healing of my soul and body amen you have gifted me I have seen the true light save your people with the heavenly spirit

white pink lilies poem by Bartrihari as madhukara bee imprinted by evening in the lotus flower had dreamed how night passes to morning sun rises and beauty of lotus opens will shine and how she was thinking so the elephant stepped up the lotus cantilena in the North poetry is only revelation cantilena

drindiri bongiorno figli miei dormito bene ecco i vostri fratelloni brutto ladracio uno chi perde ride amo anziani e detesto i giovanni cheerful under shawl inviting me to tea I’m not tea drinker

Satya directind from Moliere ogni cosa a sua tempo drin diri drin diri miei soldini io sono don Arpagone sono amico del papa dona Elvira velesqueziana brutta schifosa mamography mantra Saraswati bhagavati Sanskrit directing how to steal a revolution a country near Durga Temple opposite the Jain Temple

the guard service asks you to be as short as you can otherwise cutting the microphone Ifrim on Satya Cretu on seco tamasha he sits at the corner guerra password che fa paura bruttissima yellow blue president and three roses patos Santa simplicitas in the rhythm of ceau-ceau-ceau

June 10th in Senat dhc Satya Vrat comme s’y j’etait Satya in Bangalore not to attract the illusion of karma

I have been talking tens of years in Sanskrit school, and courses with you and the association and the retreat that I’m preparing for you to be just ambitious
Satya Vrat have a lot of talk with Iliescu one said good to come to Romania the other that great happiness to see him in India the password is Sanskrit Panini to Saussure what Sergiu foniatru atharva yajur Romanian-Indian next to Oradea Satya’s Râmnic passed as Tagore’s Bucharest

aham tatvam ayam you are my father holy North holy Usha I with Satya and Usha sahahi kantha slowly with the cassoc

princess Thai in 1986 Bihar Gridrakuta Hill almost 10 o’clock very hot all we were hitting fast path to the hill Buddha daily climbed and ambassador MN Verma you royal highness too stiff very suggestively then princess became serious we are buddhist we follow in the footsteps of the Buddha what preached

o Arjuna son of Pashthu in any way will call me people in that way I will show myself to them the people follow in all ways my way all the rivers find their place in the same sea prayers gone to all gods will go to God

Arjuna thinks of the greatest secret I shared you and do as you like not to trust in those who have flesh or teeth or nails or poison to be seen even by nuns from Prislop the porch of white virgin in black

secular India how would the ashram not get money from state Sanskrit Poems on Lord Christ Sanskrit Literature on Christianity a sun take us bad to give us good white Saraswati like kunda worshiped by Brahma Vishnu Mahesha

the October miracle on the sixth day of remembrance of the Holy Apostle Thomas, proclaiming the word of God to Midian to Persians and Indians, was imprisoned by Smideu the king stabbed with the spears still living the Apostle

the time of man gets shorter but we faithful lovers are still alive in direct communion with those deceased god of dead and alive ones do not weep our parents but our sins out haunted Satya I pushed him for anoint the wafer finished he took a leftover peanut the priest made him a cross on the forehead with God’s help

prithvi bhumi mata the whole earth is our mother atharva the earth is the mother I am the son of the earth potter kumbhakara India China bhai-bhai 1962 betrayed fierce Nehru paralyzed at the cost of life now who wants to die who to live two weeks under Eminescu facsimil mss sanscrit apud Bopp

no mistake greet the great personality this is really a feast to the eyes hard will believe future generations that so people could live in flesh and bones so can i say Satya vrat Shastri about Eminescu is the happiest day of my life I will talk much about this man to be known in India

it’s Satya to Pune to be a fairy tale about how we are and what the subject has raised us is the existence of dharmic disappearance a samsara

shell to heaven
hell with thousands
good by Râmnic
Sanskrit Antim
Pann in Panchatantra
Usha would sprint our
spirit in the saddle
here to rise
samsara thought
Magdalena does not suffer any more
the tongue which is called shabda
to fight with Arjuna
male sanskrit and moon

EDUCAŢIA TERŢIARĂ ÎN INDIA

Cazul limbii române

REZUMAT

În contextul datelor sintetice despre educaţia terţiară şi viaţa academică din India, se exemplifică reintrarea în atenţie şi cercetare a unor teme româno-indiene, prin introducerea studiilor româneşti la Universitatea din Delhi, în 1977. Se invederează, astfel, că predarea limbii, literaturii şi culturii române a fructificat şi în traducerea unor opere precum Mioriţa, Meşterul Manole, Luceafărul. Poate în replică la sinonimia indiană între educaţia terţiară şi tehnică, se propune o nouă paradigmă româno-indiană, întemeiată pe tehnică şi spiritualitate. Comparativ, se anexează un proiect (draft) de predare a limbii române la Universitatea din Beijing.

Cuvinte-cheie: educaţie terţiară, India, limba română, Eminescu.

ABSTRACT

In context of data on tertiary education and academic life in India, it is exempified the reentering in attention and research of some Romanian-Indian themes, through introduction of Romanian studies at Delhi University, in 1977. Thus, it is made clear how the teaching of Romanian language, literature and culture frutified also in translations of works like Little Lamb, Master Builder Manole, Evening Star. As if answering Indian synonimy between tertiatry education and technique, a new Romanian-Indian paradigme, based on technique and spirituality, is proposed. Comparatively, a Romanian teaching project (draft) for Beijing University is included.

Key-words: tertiary education, India, Romanian language, Eminescu.

Spre o superputere a cunoaşterii (1)

„This could be you” – Universitatea din Delhi „ai putea fi tu”, îşi atrage faimoasa vidyalaya potenţialii studenţi într-un clip pe YouTube.. Faimoasă, pentru noi, întrucât, picătură în ocean, „we have been it”, aici introducându-se, în 1977 (2), ca a noua limbă de studiu, româna, în Department of Continue reading „INAUGURAREA FONDULUI DE INDIANISTICĂ „GEORGE ANCA”” →

Vergil COJOCARU-COVER: Ioana Stuparu – scriitoare – olteancă din Mârșani, Dolj

În cartea de poezii „Cântând pe o rază astrală”, poeta Ioana Stuparu cântă în versuri, ca o hoinară voioasă şi frumoasa creaţie a lui Dumnezeu, minunăţiile vieţii, căutări de împlinit, necunoscute ce trebuie cunoscute, într-o activitate continuă şi neobositoare, cu plăcerea omului inteligent, educat şi instruit. Pentru a realiza şi a aşterne pe hârtie cu pixul, frumuseţi, dorinţe, împliniri, are nevoie de timp – preţiosul dar dat de Dumnezeu oamenilor – prin frumoasa rugă în versuri: „Chiar poarta de Rai de mă strigă, îi spun că mai am de cântat, că lanţul vieţii mai cere-o verigă”.

Cu toţii avem credinţa în cineva puternic şi blând, care ne iubeşte şi ocroteşte. De aici dorinţa şi puterea noastră în a crea ceva frumos şi viu, care să placă şi să ajute oamenilor.

Scriitoarea Ioana Stuparu cu elan, talent şi abnegaţie a străpuns zidul mucegăit al uitării, reuşind în scris să aducă la plăcute trăiri minunatele amintiri.

Dumnezeu a ajutat-o să devină scriitoare, lucru înfăptuit în sufletul Ioanei Stuparu, pe treptele Teatrului Naţional din Bucureşti, când odată cu prima carte i s-a arătat dumneaei, sădindu-i în gând alte cărţi, etalon anume scriitoricesc al judeţului Dolj şi nu numai.

Versurile şi proza Ioanei Stuparu sunt aşternute pe hârtie cu aurul minţii sale creatoare de frumos şi sentimente delicate, sincere, absorbante, care au scrijelit în trupul şi sufletul său flămând şi gingaş, fântână de aur preacurat, care se revarsă cu dărnicie şi îmbelşugare peste mulţimea iubitorilor de artă.

Cărţile sale sunt începutul unui moment de triumf, care cu timpul vor deveni un recunoscut monument pentru artă şi cuvânt, provocare importantă selectată şi provocatoare pentru gândire şi inteligenţă.

Cu timpul şi cu ajutorul cărţilor ce vor veni marca IOANA STUPARU, scriitoarea va putea fi socotită o emblemă etalon în viaţa culturală contemporană, şi de viitor, un complex nume hărăzit pentru complexe activităţi legate de divinitate. Înscrisurile Ioanei Stuparu lasă impresia unei fericite înfricoşătoare realităţi, devenită idee – frângerea timpului în trecut, viitor, prezent şi că existenţa omului în aer pe o rază astrală este mai sigură, dorită de noi ce locuim pe pământul nesigur şi bântuit de rele.

Opera scrisă de Ioana Stuparu este ca o mirare pentru unii cititori, îndemn în urma căruia scriitoarea şi poeta va îndrăzni mai profund într-un respect şi apreciere din partea generaţiilor ce vor veni. Creația literară a autoarei suscită un mare interes printre colegi şi cititori, pentru râul de gândire şi experienţe scriitoriceşti, ce va străbate viitorul ca un ecou interminabil.

——————————-

Pictor Prof. Vergil COJOCARU-COVER

5 septembrie 2017, Bucureşti

Elena ARMENESCU: Copacul (pomul) sacru – confidentul și tămăduitorul oamenilor

Înainte de a vorbi despre romanul scris de Ioana Stuparu, intitulat „Cireşul spovedaniei” consider necesară readucerea aminte a unor credinţe arhaice. Din timpuri străvechi există credinţa că există copaci sacri cu puteri magice vindecătoare. Ei se găsesc aproape în fiecare cultură şi perioadă istorică. Sunt văzuţi ca un dar sacru făcut de către mama Pământ pentru ca oamenii să se poată însănătoşi atunci când cred în puterea copacilor, aşa cum cred şi în puterea de vindecare a plantelor a naturii în general. Astfel, de pildă în Europa (lăsând la o parte India, Africa unde copacul considerat a fi sacru este copacul căsătoriei şi al fertilităţii) se regăsesc credinţe conform cărora copacii ar avea puteri vindecătoare. Marii înţelepţi ai celţilor – preoţii druizi – ca de altfel şi călugării creştini – trăiau în adâncul pădurii, nu pentru a se îndepărta de societate, ci pentru că trăind în mijlocul naturii, puteau să o exploreze în profunzime. Ei au observat cum mistreţii scurmă pământul în căutarea ghindei, fructul stejarului, fructul înţelepciunii, după simbolistica celtică şi dădeau exemplu că tot astfel şi ei, driuzii răscolesc natura pe toate cele 3 planuri: fizic, sufletesc şi spiritual, ca să-i înţeleagă Legile.

Plinius asocia cuvântul „druid”, cu cuvântul „drus”, care înseamnă „stejar” în greaca veche. Analogia este foarte plauzibilă având în vedere respectul pe care-l purtau celţii acestui copac, simbol al înţelepciunii şi puterii, calităţi de care orice druid trebuia să beneficieze. Stejarul pare să fi fost considerat arbore sacru în multe tradiţii culturale, reprezentând calităţile Divinităţii Supreme. Tot el este simbolul longevităţii şi înălţimii în plan fizic, al eternităţii şi măreţiei în plan spiritual, şi prin excelenţă simbolul Axis Mundi, atât la celţi cât şi la greci.

Înafara stejarului mai sunt şi alţi arbori consideraţi sacri, dar mă voi opri asupra cireşului – ales de Ioana, a nucului – pomul sub care am copilărit eu, la care adaug mesteacănul pe care-l iubesc pentru coaja lui albă care sugerează puritate aşa cum sunt ei caracterizaţi în literatura esoterică.

Mesteacănul – este şi el unul magic, iar spiritul său ne poate conecta la tărâmurile elementarilor. Spiritul său este foarte vechi şi este uneori cunoscut sub numele de „doamna pădurilor”.

Nucul – Spiritul acestui copac deţine cunoaşterea valurilor schimbării. El ne poate învăţa cum să le recunoaştem şi cum să le folosim pe acestea, poate să ne deschidă noi perspective asupra vieţii. Spiritul nucului are de asemenea înţelepciunea asupra misterelor morţii şi renaşterii şi ne poate învăţa cum să le aplicăm în modul specific al fiecăruia. Este o poartă către tărâmul zânelor ce poate produce schimbări şi iniţia procesul de renaştere a fiinţei.

Continue reading „Elena ARMENESCU: Copacul (pomul) sacru – confidentul și tămăduitorul oamenilor” →

Dan TEODORESCU: Nina Cuciuc – O strălucită contesă a Iașului !

Pe doamna prof. univ. dr. Nina Cuciuc am cunoscut-o la Cercul Militar din Iaşi, acolo unde au avut loc alegerile în cadrul Ligii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi-Moldova.

După dezbateri „furtunoase”, în primăvara anului 2018, mai precis pe 16 martie, eu am fost ales vicepreşedintele asociaţiei culturale ieşene, după ce am refuzat să candidez pentru postul de preşedinte, iar doamna Nina Cuciuc a încântat pe toată lumea cu un suberb recital muzical în limba franceză, de pe marea scenă a sălii de spectacole.

Mi-am dat imediat seama de imensul talent muzical pe care îl are doamna Nina Cuciuc şi i-am propus să participe la alte două spectacole artistice, prima dată la lansarea cărţii mele „Eseuri cu balonul oval”, din 20 aprilie şi a doua oară la spectacolul „Armonii Europene”, din 10 mai 2018, de la clubul CFR Iaşi de la Râpa Galbenă, în cadrul Cenaclului „George Topîrceanu”.

Pe 20 aprilie 2018, la Hotelul Moldova din Iaşi, doamna Nina Cuciuc a susţinut un superb recital muzical de şansonete franţuzeşti şi a fost îndelung aplaudată de cei peste 80 oameni prezenţi la manifestare, printre ei fiind mulţi scriitori, jurnalişti şi sportivi renumiţi.

Cu siguranţă că, pe 10 mai, la clubul CFR Iaşi, va fi aceeaşi atmosferă de sărbătoare la recitalul artistic al doamnei Nina Cuciuc, cea care, preferă să i se spună doar doamna Cuciuc şi mai puţin.. Nina, pentru că ea nu vrea să aibă nici o “legătură” cu prenumele fostei prime doamne a României de după Revoluţie!

Pentru cei care nu ştiu, dar vor afla acum, doamna Cuciuc este şi eroina unei cărţi aniversare – „Nina CUCIUC sau simfonia interferenţelor academico-artistice”, acolo unde semnează oameni de mare calibru din lumea academică şi culturală românească, precum Rodica GHIURU, Anna BONDARENCO, Maria GUZUN, Ana GUȚU, Ion DUMBRĂVEANU, Ion GUȚU, Elena PRUS, Angelica AFRĂSÎNEI, Monica HUSARU.
Mai sunt sintezele privind lucrările ştiinţifice ale profesorului Nina Cuciuc, semnate de Maria PAVEL, Sanda-Maria ARDELEANU, Anca-Maria RUSU, Valentina AGRIGOROAIEI, Ioan LOBIUC, Ion DUMBRĂVEANU, Petru ROȘCA, Alexandra MACAROV, Simion RĂILEANU, Petruța SPÎNU.

După un bogat capitol cu studii de autor, în cartea mai sus menţionată şi tipărită în 2015 la Editura Contour, urmează „Universul muzical al Ninei Cuciuc”, acolo unde semnează binecunoscuţii Nicolae CREȚU, Aurora CIUCĂ, Ion ȚĂRANU, Constantin FLORESCU, Daniel (JITARU) DOSOFTEI, Alexandru G. ȘERBAN, Petronela DĂNCEANU. Se menţionează şi faptul că Nina Cuciuc este fondatoarea Muzeului „Angela Moldovan” de la Cercul Militar din Dealul Copoului, acolo unde, la inaugurarea lui a fost prezent şi marele actor Florin Piersic.

* Un “CV” impresionant

Nina Cuciuc este ieşeancă, iar oamenii de bine din străvechea capitală culturală, academică şi spirituală a Moldovei şi României se mândresc cu reuşitele domniei-sale. Doamna Cuciuc este conferenţiar universitar doctor la Facultatea Mihail Kogălniceanu” din Iaşi şi mulţi ani a fost decanul Facultăţii de Drept. În prezent, ea este Directorul Departamentului Drept Privat și Științe Umaniste, din cadrul Facultăţii de Drept, dar mai este şi profesor universitar asociat la Universitatea „Ion Creangă” din Chişinău, în Republica Moldova.

Pregătirea artistică a făcut-o la Şcoala Populară de Arte din Iaşi, la clasa profesorului Titel POPOVICI. Vom derula în continuare reperele artistice din activitatea doamnei Nina Cuciuc: Continue reading „Dan TEODORESCU: Nina Cuciuc – O strălucită contesă a Iașului !” →

Prof.Traian D. Lazăr: Identitate

Ca „locuitor” al arhivelor statului și ale diverselor instituții, am constatat, după 1989, o adevărată și mirabilă invazie a unor „cercetători” dornici de informații și acte.

Faptul era, în majoritatea cazurilor, efectul legilor de retrocedare a bunurilor confiscate de regimul democrat-popular.

În mai puține cazuri, cercetătorii urmăreau obiectivul de a descoperi și publica mărturii despre păstrarea sau afirmarea identității personale/familiale sau comunitare. În acest context au apărut în multe zone ale țării monografii dedicate unor persoane, instituții, localități și evenimente.

Printre scrierile meritorii de această natură se numără studiul monografic alcătuit de prof Mircea Botiș și preot Radu Botiș, Ulmeni-Maramureș, Editura Enesis, Baia Mare, 2011.

Volumul prinde în cele 271 de pagini, însoțite de consistente imagini foto, identitatea orașului Ulmeni din Maramureș. Pe coperta a patra se află o utilă și interesantă prezentare a C.V-ului profesional-științific al autorilor.

Aflăm astfel că prof Mircea Botiș, absolvent al Facultății de istorie-filozofie de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și al masteratului „Elite politice” la Facultatea de Istorie și Patrimoniu „Nicolae Lupu” din Sibiu, este un profesionist de clasă atestat prin rezultatele elevilor săi la faza națională a olimpiadei de istorie, prin diploma pentru contribuție deosebită obținută la Concursul de eseuri „Gânduri, idei, sentimente despre Holocaust” și ca organizator la Concursul de Iudaism și Istoria Evreilor desfășurat la Sibiu în 2007.

Radu Botiș este un „sacerdot în cuvânt, în slujire și-n inimă”, un „condei” prezent în redacțiile și colaborator al revistelor din țară și străinătate: Starpress, Dor de Dor, Murmur, Agero-Stutgart, RomanianVIP – SUA, Nou Horizont-Spania, Observatorul-Toronto. Strâns legat de activitatea culturală din zona ce constituie tema monografiei, Radu Boțiș este editorul și fondatorul revistelor Glas comun, Slova creștină și al suplimentului Slova copiilor, precum și președintele fondator al Asociației cultural creștine umanitare Ars Vivat al cărui program de activitate și realizări este prezentat și în monografie.

Autorii tratează cu competență și dăruire – pentru că sunt locuitori ai zonei- identitatea fizico-geografică a localității aparținând spațiului mioritic evocat de Blaga. Spațiul geografic al orașului Ulmeni este prezentat în principalele lui caracteristici și componente: perimetrul, suprafața, relieful, punctele reprezentative, solul, clima, altitudinea, hidrografia, fenomenele atmosferice, resursele biogeografice (păduri, faună cinegetică și piscicolă), demografia, căreia i se consacră un capitol separat.

Identitatea demografică, spun autorii, poartă amprenta istoriei așezării și a spațiului fizico – geografic al zonei. Orașul Ulmeni este o așezare ale cărei rădăcini se află în vechea Dacie și în Dacia romană, când era cunoscută sub numele Bodava. Atestată documentar din 1405, când purta numele Silimeghiu (Sylelmed), metamorfozat în diferite variante, localitatea a luat numele Ulmeni din 1926.
În evul mediu, localitatea s-a aflat în proprietatea voievozilor Balc și Dragoș și a urmașilor acestora. Din punct de vedere politic, așezarea s-a aflat în zona de interferență dintre Principatul autonom al Transilvaniei și regatul Ungariei, trecând apoi sub dominația Imperiului Habsburgic, devenit din 1867 Imperiul Austro-Ungar, destrămat în 1918, prin lupta pentru independență a națiunilor componente. La 1 decembrie 1918, românii din Transilvania, inclusiv locuitorii comunei Ulmeni, au decis unirea la România. Dictatul de la Viena-1940, a impus României cedarea către Ungaria a părții de nord-est a Transilvaniei. Zona Ulmeniului a intrat temporar în stăpânirea Ungariei, dar din toamna anului 1944, a revenit la România. Interesați în prezentarea Ulmeniului, fără a-l izola de satele din jur, autorii adaugă referințe legate și de identitatea acestora.

Autorii prezintă evoluția demografică a localității Ulmeni sub aspect numeric, al structurii de vârstă, sex, etnic, social, onomastic, de stare civilă și militară. Prezentată cronologic, evoluția demografică atestă existența continuă a unei majorități etnice românești. În structura religioasă a populației se subliniază că majoritatea o constituie aderenții bisericii unite Romei.
Continue reading „Prof.Traian D. Lazăr: Identitate” →

Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866-1947 (6)

CONSTITUȚIA DIN 1866 (II)

Constituţia din 1866, în ciuda limitărilor, reprezenta un succes evident pentru adepţii modernizării rapide a României, un mare pas înainte pe linia înnoirii şi propăşirii ei. Prin proclamarea principiilor sistemului constituţional, prin evidenţierea principiului separaţiei puterilor, al responsabilităţii ministeriale, prin enunţarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, tânărul stat român se alinia ţărilor înaintate ale vremii. Unele stipulaţii reflectau procese în devenire, grăbind ritmul evoluţiei, ea n-a fost elaborată pentru o etapă anume, ci anticipa împliniri fundamentale, prin afirmarea suveranităţii naţionale şi ignorarea suzeranităţii otomane, devenea statutul fundamental al unei ţări libere.

Astfel, primul titlu al Constituţiei afirma dreptul noului stat de a purta denumirea conferită de locuitorii acestuia şi, prin respingerea oricărei intenţii separatiste, se enunţa principiul unităţii naţionale. În cel dintâi articol se menţiona: ,,Principatele Unite Române constituie un singur stat indivizibil, sub denumirea de România. Teritoriul statului era considerat ,,inalienabil” şi se specifica (art. 23): ,,nicio trupă străină nu va putea fi admisă în serviciul statului, nici ocupa teritoriul României, nici trece prin el, decât în puterea unei anumite legi”.

Al doilea titlu, ,,Despre drepturile românilor”, ce cuprindea 26 articole, era aşezat în fruntea Constituţiei, iar conţinutul lui reflecta concepţiile radicalilor. Aceste drepturi fundamentale erau: libertatea individuală, a conştiinţei, a instrucţiei, a presei (era interzisă reînfiinţarea cenzurii sau perceperea de cauţiuni de la ziarişti), de întrunire şi asociere, egalitatea înaintea legilor, a impozitelor şi a sarcinilor publice, admisibilitatea în funcţiile publice, civile şi militare, dreptul de petiţionare, secretul corespondenţei, inviolabilitatea proprietăţii (exproprierile erau acceptate numai ,,pentru cauză de utilitate publică” şi cu ,,o dreaptă şi prealabilă despăgubire”). Drepturile erau garantate tuturor cetăţenilor ţării; era reafirmată desfiinţarea privilegiilor şi monopolurilor, neadmiterea titlurilor de nobleţe străine, nerecunoaşterea existenţei unei aristocraţii (acceptată cu resemnare de conservatori), ţăranilor li se garanta posesiunea asupra loturilor obţinute prin reformă, iar moşierilor expropriaţi li se garantau despăgubirile cuvenite.

Al treilea titlu al Constituţiei avea în vedere organizarea statului, art. 31 specifica: ,,toate puterile statului emană de la naţiune”. În virtutea principiului separaţiei puterilor, puterea legislativă era exercitată de domn (principe) şi de Reprezentanţa naţională, bicamerală, alcătuită din Camera Deputaţilor şi Senat. Însă se preciza, pentru a asigura echilibrul, că ,,orice lege cere învoirea a câtor trele ramuri ale puterii legiuitoare”. Sancţionarea oricărei legi era precedată (condiţionată) de discutarea şi votarea ei de majoritate, deopotrivă, de către Camera Deputaţilor şi Senat. Dreptul de iniţiativă legislativă îl deţineau principele şi cele două Camere. Puterea executivă era acordată principelui, care o exercita prin intermediul miniştrilor (guvernului), după dictonul: regele conduce, dar nu guvernează. Limitele puterii principelui erau stabilite prin articolul 92, care specifica că ,,niciun act al domnului nu poate avea tărie dacă nu va fi contrasemnat de un ministru”. Cea de-a treia putere în stat, judecătorească, era exercitată ,,în numele domnului” de către ,,curţi şi tribunale”.

Constituţia din 1866 avea ca element de noutate trecerea de la domnia electivă la cea ereditară, de la domnul pământean la principele străin. Astfel, articolul 82 proclama nominal ca principe ereditar al României pe Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, el şi urmaşii săi, ,,în linie coborâtoare directă şi legitimă…, din bărbat în bărbat, prin ordinul de primogenitură şi cu exclusiunea perpetuă a femeilor şi a coborâtorilor lor”. Articolul 83 lăsa deschisă eventualitatea unei succesiuni a principelui prin fraţii săi şi descendenţii lor. La accederea pe tron, principele trebuia să presteze jurământul de credinţă, prin care se obliga ,,a păzi Constituţiunea şi legile poporului român, de a menţine drepturile lui naţionale şi integritatea teritoriului” României. Conform legii fundamentale, principele avea ca atribuţii principale să sancţioneze şi să promulge legile, beneficiind în această privinţă de dreptul de veto, să numească şi să revoce miniştrii, să amnistieze ,,în materie politică” şi să acorde iertare ori micşorare a pedepselor ,,în materii criminale”, în acelaşi timp, se stipula că i se interzicea ,,a interveni prin niciun mod în administrarea justiţiei”, era oprit de a crea o funcţie publică altfel decât în virtutea unei legi, întocmea regulamentele (prin intermediul miniştrilor săi), dar fără ,,să poată vreodată modifica sau suspenda legile”, nici de a ,,scuti” pe cineva de ,,executarea” lor.

Continue reading „Ioan POPOIU – Afirmarea unei naţiuni: România 1866-1947 (6)” →