Mihai EMINESCU: „Hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi”

Însemnare pe fila unui Ceaslov din biblioteca Mănăstirii Neamț: „L-am spovedit astăzi pe domnul Mihai Eminescu. Era senin, am putut sta de vorbă cu el cam un ceas și apoi l-am împărtășit”.

„Betleemul” prunciei poetului nepereche, binecuvântatul ținut al Botoșanilor, și către viața acestui „geniu sorbit de Dumnezeu din popor cum soarbe soarele un nour din marea de amar”.

De-a lungul timpului s-au scris multe despre Eminescu. Nu știm dacă Eminescu va mai prezenta același interes pentru viitorime. Oare se va mai vărsa cerneală pe sute de pagini, ca și până acum, despre poetul nepereche? Oare va mai prezenta Eminescu interes? Oare vor mai fi români care să-l citească, să-i recite măiestritele stihuri și cărora să le vibreze sufletul când numele său va fi pomenit? Va mai sta Eminescu multă vreme în manualele școlare? Dar în vitrinele librăriilor și în sufletele românilor? Să nădăjduim că da, că Eminescu nu va fi uitat și că „aducerile aminte îl vor troieni cu drag” cât va fi suflare românească pe aceste vechi plaiuri românești. Revendicat de anumite curente literare, de oareșicare mișcări politice, Eminescu ne aparține tuturor, chiar și nouă, cinului monahal.

De ce? Pentru că neîntrecutul bard a iubit foarte mult viața cenobitică. Era fascinat de viețuirea din mănăstiri, de rugăciunea șoptită, de tihna patriarhală din așezările noastre călugărești. Nu-mi propun să fac aici exegeze și nici să concurez cu ele. Voiesc doar să trec în revistă tangențele poetului cu lumea monahală.

Mama lui, Raluca Jurașcu, provenea dintr-o familie profund religioasă, cu nouă copii, dintre care cinci s-au călugărit: trei fete la Mănăstirea Agafton, monahiile Fevronia, Sofia și Olimpiada. Ultima dintre ele a fost vreme de cinci ani stareță la această mănăstire. Doi frați de-ai Ralucăi au devenit călugări: monahul Calinic și arhimandritul Ioachim Jurașcu (în unele adnotări apare cu numele de Iachint sau Jachift).

Sunt însemnări multe despre clipele petrecute de Eminescu la Agafton. Meditație, rugăciuni, participare la pravila călugărească; toate și-au pus amprenta asupra formării spirituale a viitorului poet. Se pare că una din mătușile sale, maica Fevronia, s-a atașat mai mult de nepot, participând chiar și la botezul acestuia. Bunicul din partea mamei, Iorgu Jurașcu, a construit la Agafton două case pentru progeniturile sale călugărite. O altă soră de-a Ralucăi, căsătorită, se pare că a purtat același dor neostoit după viața monahală, de vreme ce una din fiicele ei a fost îndemnată să ia drumul mănăstirii la o vârstă fragedă. Aceasta a fost crescută de măicuțele rude din obștea Agaftonului, devenind o călugăriță plină de râvnă, primind îngerescul chip cu numele de Xenia. Monahia Xenia Velisarie și mătușile ei, schimonahiile Fevronia, Safta și Olimpiada au fost trecute în Patericul românesc datorită vieții lor curate și râvnei pentru credință. Despre viața celor doi călugări din familia Jurașcu nu se știe mai nimic. Monahul Calinic și Arhimandritul Ioachim / Iachint / Jachift Jurașcu probabil că au viețuit la una din mănăstirile de călugări din Moldova, cel din urmă fiind stareț. Ar fi interesant de știut unde s-au nevoit și unde sunt înmormântați.

Eminescu a fost dus de Creangă la spovedit și la împărtășit

Revenind la vizitele junelui Eminescu la Agafton, Gala Galaction a surprins meșteșugit importanța acestei așezări monastice în devenirea spirituală a lui Eminescu: „…Eminescu, copil de patru, de zece, de paisprezece ani… a venit, de nenumărate ori, întâi cu părinţii şi, apoi, singur sau întovărăşit de fraţi şi de prieteni, ca să vadă pe Maica Fevronia şi să cerceteze mănăstirea din codri. Eminescu a coborât din Botoşani pe aceste cărări care descurcă poienile înflorite, vâlcelele mascate cu trandafiri sălbatici şi umbra stejarilor bătrâni şi s-a urcat la schitul cenuşiu şi plin de pace. La Mănăstirea Agafton a cunoscut Eminescu întâia oară cenobitismul creştin-ortodox şi pravilele lui şi toată trista lui Frumuseţe”.

Viața neuitatului poet s-a întâlnit ciclic cu mediul monahal. Să ne amintim de vizitele sale la Mănăstirea Văratic. Academiciana Zoe Dumitrescu-Bușulenga, și ea oaspete vremelnic al frumoasei chinovii nemțene, a publicat mai multe materiale în care făcea referire la un act care spune clar că o modestă casă monahală era închiriată, începând cu anul 1874, de Mihai Eminescu de la proprietara sa, monahia Asinefta Ermoghin. Veronica Micle era găzduită de monahia Eufrosina Popescu, o rudă de-a sa, iar iubitul ei, vizitând-o la Văratic, își închiria câteva zile căsuța măicuței Asinefta. De asemenea, scriitoarea consemnează chiar numele unei maici bătrâne, care l-a cunoscut pe Eminescu. Monahia Pelaghia și-l amintea în anii săi de sfârșit, venind verile la căsuța de sub codru, stând visător la o fereastră, iar uneori primea vizita bunului său amic, Ion Creangă. Îi vedea pe cei doi ieșind diminețile din casă și pornind la plimbare, stihuitorul cu părul răvășit, pășind moale, purtând un sacou albastru de șiac, iar pe Creangă cu mustață și barbă, îmbrăcat într-o haină neagră, aspră, de postav, așa cum poarta unii călugări de la munte. Și mai spunea maica Pelaghia un lucru foarte important: că Eminescu a fost dus de Creangă la spovedit și la împărtășit. Îl cunoscuse ea însăși pe preotul care a oficiat sfântul sacrament.

În timpul viețuirii sale la București, botoșăneanul ilustru a tânjit foarte mult după pacea mănăstirilor moldave și după viața monahală de aici. Atât de mult, încât și-ar fi dorit el însuși să devină călugăr. De unde știm de această intenție? Din cercetările eminescologului Theodor Codreanu. Într-un articol excepțional, intitulat Sacrificiul eminescian: călugărirea, moartea şi mântuirea lui Eminescu, aflăm că poetul îi spunea unui amic de-al său prin 1882: „..știi ce, dragul meu, hai să demisionăm, tu de la Românul, eu de la Timpul, şi hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi. La mănăstire, în chiliile solitare, să scriem letopiseţe în cari să înşirăm tot ce îndură nenorocitul neam românesc, pentru ca să se ştie cât amar a suferit românul cât a trăit pe acest pământ”.

O, ce călugăr, ar fi fost Eminescu! Ce scrieri profunde ar fi plămădit în tihna unei chilii! Ce stareț, ce egumen nu și l-ar fi dorit pe Eminescu monah în obștea vreunei chinovii? Sau poate că nu! Depinde cât și câți l-ar fi înțeles.

Viața lui Eminescu la Mănăstirea Neamț

În împrejurări nu chiar fericite poetul a ajuns să locuiască la mănăstire. Aflându-se într-o stânjenitoare suferință, Mihai Eminescu a fost internat între 9 noiembrie 1886 şi 10 aprilie 1887 în bolnița Mănăstirii Neamț. „A stat destulă vreme şi la M-rea Neamţ, unde, nu e vorbă, era tratat mai omeneşte decât ceilalţi bolnavi” scrie G. Călinescu. În registrul bolniţei era consemnat: „Mihai Eminescu de 34 de ani, ortodox, român, profesiune liberă, din urbea Iaşi, diagnostic: delirium tremens.”

Continue reading „Mihai EMINESCU: „Hai să ne călugărim, căci nu suntem făcuţi să trăim între lupi”” →

Ben TODICĂ: Vasilica Grigoraș la ceas aniversar

*Vasilica Grigoraş m-a strigat: “băiet din Iezar vin-acasă!” şi m-a pescuit dintre oceanele Indian şi Pacific unde mă pierdusem. Eu uitasem de Vaslui. Devenisem un pod cu scânduri lipsă, greu de trecut, o devărată provocare pentru drumeţul povestirilor mele. După ce Vasilica l-a parcurs cu atentie, impresionată de cele trăite în lumea mea mioritică, a fost convinsă că podul merita să fie trecut de tot românul curios şi interesat să se bucure de plaiurile mele întinse şi pline de dor.  Aşa ca Vasilica a hotărăt să-l întărească şi chiar să defrişeze alături de mine pădurile întinse şi necunoscute ale imaginaţiei. Sigur a fost iubirea lui Dumnezeu şi dragostea ei frăţească pentru puiul de român din exil.

Azi pot fi mândru că Vasilica, sora mea literară, este mâna mea dreaptă în tot ce public. Fără ea nu aş fi cunoscut şi trăit atâtea momente fericite, nu aş fi avut cărti tipărite şi nu m-aş fi împlinit artistic şi spiritual.

 

La Multi ani! Ben Todica, Australia

30 mai, 2018

 

Foto: Doina Constanța SPILCA

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a V-a)

   „ <<Never again>> nu este o expresie care se potriveşte doar pentru protecţia evreilor de un nou holocaust. Ea s-ar potrivi la fel de bine tuturor situaţiilor în care popoarele sunt agresate, chiar în numele unei democraţii care există mai mult în teorie şi insuficient în practică.” (CORVIN LUPU)

 

   Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat dumnezeieşte pe noi fiii Săi creştini ortodocşi să avem dragoste întru Dumnezeu, întru noi înşine, întru aproapele-semenul nostru care face fapte bineplăcute Atotcreatorului şi apoi să iubim şi vrăjmaşul. Ştiind că acest lucru, cu vrăjmaşul ţine doar de puterea dumnezeiască, pe care o capătă doar Martirii şi Sfinţii, nouă celorlaţi nemuritori ne-a înlesnit putinţa prin a nu-l urâ, a nu-i urâ pe vrăjmaşi. Adică să ne rugăm pentru el, ei, ca întorcându-se la Adevăr, la Frumos, la Libertate, la Lumină, la Dragoste, la Cer, la Dumnezeu deci, să-L cunoască, să-L iubească, să se bucure întru El şi întru noi cei care i-am răbdat.

   Această împreună lucrare de fapt se integrează sensului unui tratat autentic despre viaţa reală creştină în care se răsfrâng comunităţii, comuniunea tuturor criteriilor, factorilor, ideilor, răspunderilor şi condiţiilor vieţii creştine în arealul ei dacic ortodox.

   Sinergia acestor lucruri şi fenomene cereşti şi pământeşti dă putinţă Omului să scrie ori o Epistolă a Dragostei dumnezeeşti, ori un Mic tratat de iubire pământeană.

   Practic se pun idee peste idee, rugă peste rugă, raţiune peste raţiune, iertare peste iertare, cruce peste cruce, bucurie peste bucurie, adevăr peste adevăr, libertate peste libertate, dreptate peste dreptate, iubire peste iubire,  frumos peste frumos, împlinire peste împlinire, adică piatră pe piatră pentru a se înălţa edificiul Omului în datul divin al firescului său de purtător al Icoanei Atotcreatorului.

   Numai aşa se reface Omul întru Chipul Creatorului Hristos, pornind cu paşi siguri alături de celălalt pe drumul Asemănării. Altfel nu se poate!

   Nu poate să pună unul ideea şi celălalt s-o ardă!

   Nu poate să pună unul rugăciunea şi celălalt blestemul!

   Nu poate să pună unul raţiunea şi celălalt demenţa!

   Nu poate să pună unul iertarea şi celălalt acuzarea!

   Nu poate să pună unul Crucea şi celălalt Golgota!

   Nu poate să pună unul bucuria şi celălalt necazul!

   Nu poate să pună unul adevărul şi celălalt minciuna!

   Nu poate să pună unul libertatea şi celălalt sclavia!

   Nu poate să pună unul dreptatea şi celălalt înşelarea!

   Nu poate să pună unul iubirea şi celălalt trădarea!

   Nu poate să pună unul frumuseţea şi celălalt bestia!

   Nu poate să pună unul viaţa şi celălalt moartea!

   Puterea absolută a lui Dumnezeu este egală şi duală: Dragoste şi Adevăr.

   Celelalte însuşiri divine se circumscriu egal celor două autorităţi dumnezeeşti.

   Deci, să nu se mai creadă că doar creştinului ortodox îi este scris să ierte totul!

   Cine a scornit această neghiobie e un mişel, iar cine a acceptat-o e un laş.

   Sigur că poţi folosi în contextul binecuvântării lui Dumnezeu răul prefăcându-l în bine. Dar noi nu mulţumim vrăjmaşilor pentru acest fapt, pentru răul făcut, ci Lui şi numai lui Dumnezeu!

   Taina Iertării creştine în practica liturgică a Ortodoxiei se aplică doar răului recunoscut, mărturisit de cel care l-a înfăptuit. Altfel nu se poate. Concilierea, comuniunea se face doar între persoanele prezente care consimt la îndreptare.

   Nu se cuvine ca victima să-şi ierte călăul în absenţa acestuia, fiindcă deşi se poate din partea jertfitorului creştin, vrăjmaşul nu are nici o portiţă de îndreptare.

   Vrăjmaşul nu se poate considera „binefăcătorul” victimei fiindcă aceasta a ajuns erou, martir ori muceniţă. Este vitală întâlnirea celor două persoane, cel bun şi cel rău pentru a se întregi ajutorului lui Dumnezeu. „Unde sunt doi adunaţi în numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor”, spune Mântuitorul Hristos. Comuniune în Trinitate.

   Faptul că Mişcarea Sionistă cu toate protocoalele ei, cu toate directivele ei, cu toţi profeţii ei atei şi cu toate sistemele lor totalitare au dat Cerului zeci de milioane de martiri şi sfinţi, ţine de puterea primă a lui Dumnezeu, Iubirea.

   Dar cu puterea cealaltă a Adevărului cum rămâne?

   Cine o scrie? Cine o subscrie? Cine o transcrie? Cine o prescrie?

   Dumnezeu prin Adevăr acordă Iubirea, dar numai prin Iubire ne acordă Adevărul!

   Faptul că zecile de milioane de creştini puşi de atei în situaţia lepădării de Hristos au ales Crucea, nu înseamnă că le-aţi facilitat Învierea! Mântuirea!

   Dacă pe pământ Răul iudeilor sionişti se prescrie imediat, în cer niciodată!

 

Capitolul XIX: <<…Pentru a răpi crimei politice faima ei de faptă vitejească, o vom pune înaintea judecătorilor pe aceeaşi treaptă cu furtul, omorul şi orice altă nelegiuire mârşavă şi josnică…Noi ne-am propus (şi cred că am izbutit) să împiedicăm pe creştini de a lupta în acest fel împotriva uneltirilor răzvrătitoare. În acest scop, prin presă, în cuvântările noastre publicate în manuale de istorie bine alcătuite, am făcut reclamă pentru aşa zisa jertfire de sine făcută de către cei răzvrătiţi în vederea binelui obştesc.Această reclamă a mărit numărul liberalilor şi a aruncat mii de creştini în rândurile turmei noastre.>>

 

   Dacă nu se îngăduie un lucru se încurajează altul. Dacă nu se îngăduie îmbunătăţirea stării poporului se încurajează obrăznicia demagogică a politicului.

   Dacă nu se îngăduie răzvrătiri se încurajează nemulţumirile. Dacă nu se îngăduie prosperitatea unui popor se încurajează corupţia. Dacă nu se îngăduie îndreptarea firească a lucrurilor se încurajează strîmbătăţile dăunătoare. Dacă nu se îngăduie Tradiţia în conştiinţa creştină se încurajează liberul arbitru: liberalismul, progresismul, radicalismul, socialismul, comunismul, democraţia, anarhia în sânul ortodoxiei, iar dincolo în sfera fariseică conservatorismul cel mai riguros.

   Nu se poate ecraniza scena Intrării împărăteşti în Ierusalim a lui Iisus, prin poporul creştin sub ipostasa asinului docil, util şi cârpit cu toiagul de către iudeu.

   Deşi, s-a „premiat” de mult această scenă la toate festivalurile toleranţei creştine.

   Creştinul nu numai că a renunţat la entitatea de Păstor, dar a căzut şi din treapta de oaie devenind dobitoc care schelălăie să primească cuvenitul os.

   Privită prin binoclul Ocultei crima politică se pune pe talerul indulgenţei cuvenite, faptul se denaturează, circumstanţele atenuante iau proporţii covârşitoare prin presa dirijată în acest sens, astfel că vinovatul ajunge în cele din urmă martir.

 

                                Directiva nr. 19

   „… Pentru a şterge aura de vitejie a crimei politice, îi vom pune pe aceştia (pe criminalii politici) la acelaşi nivel cu cei vinovaţi de furt, cu delicvenţii şi infractorii de drept comun etc. Prin aceste metode, trebuie să-i împiedicăm pe creştini să se mai ocupe de chestiuni politice. Deocamdată, am popularizat prin presă şi prin conferinţele ţinute de noi martiriul pe care l-au îndurat rebelii pentru binele public. Această publicitate a sporit rândurile liberalilor şi a adus mii de creştini în rândurile turmei noastre.”

   Capitolul XX: <<…Crizele economice ale creştinilor au fost produse de noi, cu singurul scop de a retrage banii din circulaţie…Vom dovedi necesitatea reformelor noastre prin încurcătura la care au ajuns creştinii din pricina dezordinelor financiare de pe vremea lor…Fiecare împrumut dovedeşte slăbiciunea statului şi neînţelegerea drepturilor sale. Împrumuturile, ca şi spada lui Damocles, atârnă deasupra capetelor guvernatorilor, care în loc să ia ceea ce trebuie de la supuşii lor, printr-un impozit vremelnic, vin cu mâna întinsă să ceară pomană de la bancherii noştri.>>

 

   Uşurinţa cu care se pot declanşa crizele economice depinde cât de repede şi cât de mult încap intreprinderile şi bogăţiile naturale, vitale ale unui stat: industrie, agricultură, mediu, mine de aur, transporturi, bănci, cărbune, petrol, capitalul autohton în capitalul iudaic şi politica externă în politica mondială francmasonică.

   Îndată ce finanţele statului respectiv sunt acaparate de cei „aleşi”, ţara se înjugă de la sine la carul vrăjmaşului. Marionetele politice presupuse a fi creştine devin „Paieţele” din „Teatrul lui Ţăndărică”, iar sforile sunt trase cu măiestrie artistică din Lojele somptuoase de către cei care deja conduc lumea ce s-a predat nevoită.

   Criza economică majoră este declanşată prin speculă, iar mijlocul cel mai eficient al speculei este Bursa care este controlată în totalitate de aceeaşi bancheri ai lumii. Prin Bursă se hotărăşte viaţa economică a unui stat şi apoi a celorlalte instituţii fundamentale ale Naţiei creştine: Familia, Şcoala, Sănătatea, Biserica, Armata etc.

 

                                Directiva nr. 20

    „…Am mai provocat şi vom mai provoca şi în viitor crize economice în scopul de a acapara de pe piaţă aurul aflat în circulaţie…Orice credit (datorie) făcut de stat demonstrează slăbiciunea statului respectiv şi o neînţelegere a drepturilor pe care acesta le are. Creditele atârnă ca o sabie a lui Damocles deasupra capetelor guvenanţilor care, în loc să obţină ce este necesar pentru depăşirea crizei prin impozite temporare de la cetăţenii lor, vin cu mâinile întinse să cerşească de la bancherii noştri.”

 

   Capitolul XXI: <<…Când ne vom urca pe tronul lumii, toate aceste învârteli financiare vor fi desfiinţate fără a lăsa vreo urmă, deoarece ele corespund intereselor noastre; vom desfiinţa de asemenea toate bursele de efecte publice, deoarece noi nu vom îngădui ca prestigiul puterii să ne fie clătinat prin variaţia preţurilor valorilor… Vom înlocui bursele prin nişte mari aşezăminte de credit special, a căror menire va fi de a taxa valorile industriale după vederile guvernului. Aceste aşezăminte vor fi în stare să arunce zilnic pe piaţă valori de câte cinci sute de milioane. În acest fel toate întreprinderile industriale vor depinde de noi. Vă puteţi închipui ce putere câştigăm prin aceasta?>>

 

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a V-a)” →

Ionel BOTA: Irina Lucia Mihalca – prezentare pentru secțiunea din antologia „Cercul Poeților”, volumul II, Editura Colorama, Cluj-Napoca

Revanșa eului liric marchează, dincolo de fardarea unei realități căreia i se explorează marota identității, o încremenire în semn. În semnul duratei, mai cu seamă, fiindcă retragerile nu diseminează nostalgii, cum destui cred și din păcate cred că așa trebuie să se exprime în scrisul literar, ci ascund posibile deschideri simbolice. La Irina Lucia Mihalca, lumina e zidire lirică, majestate ființială, punct și contrapunct. Asemeni dansului fotogramelor pe ecranul-iluzie freudian, totul alunecă într-un parcurs ascendent, viziunile sunt ficțiuni, fascinație și deopotrivă experimentări. Dar sinele pozitiv e și în esența lucrurilor, ele se pot reinventa, memoria ne conține, perversă e numai minciuna realității. Poezia aceasta încalcă, am zice că programat, scenariul spectacolului din real, pune voalul pudibonderiei acolo unde nu mai este nevoie decât de depășirea mesageriei idealităților, ea, idealitatea inspiră un alt miracol ( „Străbaţi furtuna deşertului în căutatea celei care/ ţi-a răscolit visele noapte de noapte,/ cascadă curgând/ în carnaţia coapselor/ răsucite din unda de dragoste.”), poveste de dragoste fără sfârșit. Blazonul acestei poezii pare să fie iubirea, viața e o simplă diatribă, doar dragostea e frisonul fonognomonic. Nu există rateuri în acest imagism de efecte, trama ideatică fiind și ea un proiect vizionar. Demitizările, mereu surprinzând incasant zona acestor confesiuni abisale despre „construcția” universului din sentimente și emoții, aur ființial, soare și surâs, sunt parte dintr-un discurs interogativ bine pus la punct. Reveriile convertesc meditația în vis frenetic, eul evocă, uneori emoțional-sarcastic, până și memoria puberă, filiera clasicizantă e însă foarte bine voalată și modernitatea acestei lirici arată o prospețime de invidiat între candidații de promoție la un podium al celor mai buni dintre cei mai buni. Autoarea este protagonista unui metadiscurs iar metaforizarea e mai degrabă concentraționară. Inconfundabilă, însă, pare poetica subsumabilă, stilul pulsează aluvionări de imaginar, asimilări în interiorul discursului. Totul înseamnă un elaborat anti-utopic, polifoniile consacră un happening de răscumpărări ale ființei în relația cu universalul. Continue reading „Ionel BOTA: Irina Lucia Mihalca – prezentare pentru secțiunea din antologia „Cercul Poeților”, volumul II, Editura Colorama, Cluj-Napoca” →

„Simţul ce se numeşte patriotism”

                   SITUAŢIA DIN ARDEAL

de Mihai Eminescu [12 martie 1883]

 

I.P.S.S. mitropolitul românilor răsăriteni din Ardeal şi Ţara Ungurească, d. Miron Românul, a adresat protoiereilor din arhidieceză o circulară. Ea opreşte pe cler de-a lua parte la adunările populare cari protestează cu atâta legitimitate în contra proiectului de lege al cărui scop e maghiarizarea institutelor secundare române de învăţământ.

Înainte de toate mărturisim că nu discutăm motivul care-a putut împinge pe prelat la răspândirea acestei circulare. Ştiam că, din nenorocire, mitropolitul românilor prea e o persoană oficială pentru a se putea sustrage de la influenţa guvernamentală şi nici nu se poate pretinde ca orice mitropolit să fie ca Şaguna, care punea ordine ministeriale ungureşti ad acta, fără a le ‘nvrednici măcar de-un răspuns şi care, când dreptatea era în partea poporului său, o susţinea în contra a orice şi a oricui. Se prea poate aşadar ca circulara aceasta să fie comandată de la Pesta, de unde i s-a şi administrat mitropolitului, prin ziare ungureşti, ameninţări de trimitere la mănăstire.

Ceea ce ni se pare însă straniu în această circulară şi lucru la care nu ne-am fi aşteptat este tendenţa pe care I.P.S. Sa binevoieşte a o atribui adunărilor populare, tendenţă substituită, care dă circulării caracterul unei denunţări aproape.

Mai întâi se zice că adunările „au un caracter politic”.

Daca e neapărat de-a li se atribui un asemenea caracter, am întreba de când românii în ţara lor proprie şi strămoşească au căzut, prin vro sentenţă judiciară, sub interdicţiune politică, de când li s-a detras numai lor liberul exerciţiu al dreptului întrunirilor, garantat chiar de-o Constituţie ca cea ungară, în cari să poată discuta liberi şi neîmpiedecaţi atentatul făcut asupra limbii, naţionalităţii şi bisericii lor de cătră reprezentanţii minorităţii populaţiunii din ţară?

Conducătorii – mai zice circulara – se pun pe teorii cari eschid simţul ce se numeşte patriotism şi eschid respectul cătră bazele actuale ale dreptului public… Din partea inteligenţei i se dă poporului în mod ostentativ impuls într-o direcţiune care trece marginile loialităţii…

Simţul ce se numeşte patriotism poate să se fi eschizând; simţul ce este patriotism după cum [î]l înţelege toată lumea – escepţie făcând de maghiari – nu sufere fără ‘ndoială nici o scădere prin manifestări. Căci poate fi cineva bun patriot şi rău maghiar – lucrurile nu au a face una cu alta – şi, viceversa, poate fi cineva fanatic maghiar şi rău patriot, ceea ce maghiarii sunt în genere. Patriot e omul care contribuie la bunăstarea şi înflorirea tuturor elementelor din ţara sa; prin ridicarea simultană a tuturor, patria se ridică. Maghiarii, din contra, văd idealul lor de stat în ruinarea naţiunilor conlocuitoare, în apăsarea lor intelectuală; ei atentează la cel mai de căpetenie instrument de cultură al unui popor, la limba lui, pentru a-i impune în schimb idiomul ocult al unei mici şi izolate rase, idiom cu forme organice fino – tartare, cu lexicon slavonesc. Radical deosebit în structură de câteşitrele grupurile mari de limbi europene, acest idiom prezintă dificultăţile unei limbi moarte fără a prezenta nici unul din foloasele ei. Cine ştie limba română are calea deschisă la tezaurul intelectual al limbilor romanice moderne, are în fine cheia la limba latină, la civilizaţiunea antică. Cine ştie ungureşte nu ştie nimic decât ungureşte, un idiom nefolositor, purtat de o literatură săracă, de-o cultură ştiinţifică înapoiată, care nu deschide nici o poartă în Europa şi – în treacăt vorbind – nici în restul lumii. Cu învăţarea acestui idiom milioane de oameni cheltuiesc un enorm echivalent de putere intelectuală… cu ce folos? Evident că nici unul.

Se esclude respectul către bazele actuale ale dreptului public..?

Continue reading „„Simţul ce se numeşte patriotism”” →

George ANCA: Eminescu aluziv

            Mihai Sadoveanu cu lumina vine de la răsărit tocmai când India se eliberează de englezi România e ocupată de ruşi Mihai Eminescu este interzis mutilat ceea ce s-a reprodus în anii 90 pe canale de aceeaşi teapă

            Inorogul şi oceanul lui Lucian Blaga –  “Eu nu strivesc corola de minuni a lumii” –  Lumină lină de Tudor Arghezi – la Eminescu,  nonviolentă e Rugăciunea unui dac, sau ahimsa finalului din Călin (Kali/dasa) –  “Mai e-n tot universul o stea plină de pace,/ Netulburată vecinic de ură, de război”?

            Zricha Vaswani, înapoi pe pământ indian, a deschis, parcă altfel, ochii asupra scripturilor supreme ale vechii-noii Indii, aşternând un du-te-vino între Odă – Katha Upanishad, Glossa – Sutta Nipata, Rugăciunea unui dac – Rig-Veda, Scrisoarea I – Rig-Veda, Luceafărul – Srimad Bhagavad Gita, Kamadeva – Sakuntala, Mortua est – Budha-Karita. Ciudat, sau asemănător, doctoranzii români, petrecuţi hindus, se vădesc mai adânc submerşi indianităţii, poate încă un argument al afinităţilor româno-indiene. N-am curaj să stilizez aparenta regăsire, la ei, a românismului prin indianism (universitar).

             Yatindra Tiwari  a rămas fascinat,   de Heliade (tradcător al Legilor lui Manu sau Tirukural), anume de eufonia stelară a laptelui, în “Zburătorul”.

Între Roma şi Tomis, între cer şi pământ, între Trachina şi Tracia, glasul alcionilor, fii ai luceafărului ubicuu şi etern, îngână pe Ovidiu.

 

mâine de mai vieţuia

doina-şi eminescia

ca românii ce târziu

doina zor eminesciu

 

am mai stat în Washington

pe bănci de lemn din Eminescu

 

din sângele asasinaţilor şi tu

Tahar Djaut la 39 d’ani

 

dă crima omoară-mă

astfel să-ţi  mulţumesc

îmi prenumăr răchita

pluralului eminescian

văduva lui Eminescu

în gura lui Călinescu

am fi putut vorbi mai

mult despre Kalidasa

două egaluri viduşaka

lui Creangă punând Eminescu tilaka

Eminescu în Mexico în inimă

la mijloc New-York-ul încrimină

Creangă Hanuman

 la Eminescu în Coran

iar la bojdeucă Al Rahimi

Rama Crist Eminescu

plănuiam clănuiam tlănuiam

faraonul Tla d’Eminescu

Eminescu să mă omoare

 prioritate româno-indiană

 

L-am uitat pe Creangă, de-am spus, dacă Bucureştiul e mormântul lui Eminescu, Eminescu îi aduce învierea. Zi de zi, spusesem.

            Ultima dată îmi istorisise năvala ataşatului cultural şi apoi a ambasadorului rus la ambasada română să-l urecheze pe ţigan că publicasem Doina lui Eminescu, de l-am crezut, acum, c-a primit două telefoane anonime, crede că de la comandorul peremist de aviaţie în retragere, de beau la Măgura, vizavi de bordelul buncăr neştiut nici de poliţie, cum că la mine la bibliotecă se vorbeşte prea mult englezeşte şi eu nu ştiu că limba oficială e româna?

  1. N-are decât tiparul să înnegrească toată zăpada, niciun liliac alb. Alb fără teritoriu. Căldura vine de la sângele şi respiraţia persoanelor. Tot ce auzi e înjurătură. Înjurătura frigului. Gaz în Bhopal. Mâini calde. Mâini îngheţate. Cum nu-i era frig lui Milarepa, aşa să nu-mi fie nici mie. Iarna asta îmi moare copilul. Fumatul, sursă de căldură. La dumneavoastră e cel mai frig. Furnica albă Moby Dick. Eminescu gol. Timpul se va preface în Vinod. Te-ai schimbat mult, foarte mult, dumneavoastră nu v-aţi schimbat. De înţeles că-s interzis. Cine n-o fi? Puiule, să te fereşti de adjective.

            Doamnă, acţiunea se petrece în Marseille. Peste un sfert de oră e miezul nopţii. Pot spune lucruri frumoase, dar ar trebui, probabil, spuse şi lucruri interesante. Secretara comitetului ar fi fost aspru scuturată pentru programul Eminescu al bibliotecii politehnice. Teroare, i se pare lui Nansi. Dragoş a citit o poezie din taică-său. Am băut ţuică şi vin. Amitei i-am fumat o BT. Nana, că nu m-am uitat la ea, că de ce am amestecat şi grecii – se şi intimidase când i-a vorbit Har Dev Bhalla.

            În copilărie te pasionează animalele, la tinereţe oamenii, bătrân dumnezeu. Muzica se aude dinainte de naştere şi după moarte cu condiţia să ai ureche. Istrate o numise muză, ţinea de scara mecanicului punând becuri, balconetul şi caleaşca, sarmale de nucă, le-am ghicit norocul în Eminescu, pentru Irina Dumnezeu şi om, pentru Romeo Împărat şi proletar, îţi ghicesc şi eu a zis el deschizând la Mănuşa, în sanscrită manushi e femeie, le-am spus.

  1. Românul nu ştie să urască. Bine c-am găsit şi eu un loc unde încă n-ai fost, mi-a fost foarte greu să-l găsesc, dar oricum cred că trebuie să ajungi aici să înfiinţezi o filială a Academiei

M . Eminescu, prin acutul lui simţ poetic, mi se pare un seychelois avant la lettre.

            Florenţa paşaport lămâie mirodonize crize Eminescu new-age clacsoane cercei Cristoase Shiva Parvati ţeasta spinilor ce rău încredinţat genom shinto păzit de maimuţe în gât cu Fuji chinezeşte cu dao da.

Vikingi pe vikingi, pe briţi friţi celţi daci. Victoria icter. Surorile neveste musulmanului. Eminescu între Valhalla şi Vede. Nici zvastika nici valkiria – gender-ul e ca holocaust-ul. Personaj, cnut, din tine – îi e foame şi-şi sfâşie manuscrisul – hagi rupea din el în contra-arhipelag. Interdicţie profunzimii. Fuga pozei. Răcit – înotul în fiord.

Concertele vibrau indianitate iluzionantă chihlimbarului fiordiu două trei ceasuri pe măcel de animale cu istorie omenească aimless ori în Bremen fractal poundian Câmpulungul piatră Dan Barbilian cnutul Mureşene nehamsunian echo Eminescu soldat căpitan.

Welcome to your home in Oslo. His portrait is no on banknote. An equestrian statue born in Lom Vaga/Vogo. Max von Sydow plays Hamsun. Hansen: if you want to meet idiots go to Norway.

Goma în coma românismului, cnutului, rândunea cu timp apă de timpan, şi uite aşa plecai în nord căptuşit de ţipetele urechilor până deasupra fiordului Oslo, se puse, timpule, copilul islamului tău imigrat, şi unde nu asurzi motoarele, nu se înfometă de semilună, ăilalţi frustraţi de gelozia campionului precum Dănilă, un institut Eminescu, timpule, treacă de la tine, pilă duşmanilor, alta se bâţâie crezându-se în New York, staţi, norvegieni, românaşi, dusă-i Plevna, plecă şi-oi mai scrie naşa vreme, surato, grabă mătuşa lene, licuritura minutarului din scris şi statuile sub secundar, o estetică necomparaţie, izvorâtă dintr-un fiord de-o fi îngheţând umbra schiorului.

Je le donne Eminescu en sanscrite en echange de leurs oeuvres. Donosteea nu Noosteea, cu stea să stea voosteea, a cause d’Eminescu. Prolog de sine, căutam subiectul piesei, gene despletite, treaba actului, acatistului, n-o mai poreclesc, de-ar învia actele – o reconstituire aruncată la hazard, sticlă în mare, cocoş în Tihuţa, cu poveste-vânători altcând împuşcată.

Harald nu şi-a tăiat părul, iubito, până n-a învins duşmanul şi nu a unit Norvegia. Pe Arald, copilul zburdalnic, i l-ai cerut just lui Arald, şi acum. Vorbeai numai tu, şi atunci, smulgându-l cu îmbrăţişarea. Cum, strigoaică, i-ai fi dat naştere strigoi din iubirea lui, tot cuplu viking-dunărean (Eminescu, Strigoii,1876), halucinaţie văduvei Alving, în fiord (Ibsen, Strigoii, 1881), în perifrastic arhipelag (Kabanelis, Iakovos: Ibsenland, translated by Marjorie Chambers, Athens 2001). Văduvul avar se unise cu strigoaica dacă din aceeaşi dragoste de la început. De ce s-o fi mutând grecul din vatra trgediei în tema sifilisului? Helena mai să-l violeze pe pastor, retro (voi ce să mai jucaţi, mai bine aţi încerca în norvegiană).

Mihai Eminescu: „Limbajul cel lunecos al diplomaţiei, care îmblânzeşte toate expresiile c-o artă stilistică rară, nu e făcut pentru a ne lumina asupra cestiunei – sed relata referro.” (România şi cestiunea Orientului).

Nordul din amintire o mai ţine visele petrecute în raza lui, Odin, Gynt, Eminescu, calotele au în gând noi fiorduri pentru neomeniri din nevise. Verdland, Kanya Kumari, pier 3. La chiesa ha bisogna di santi. Nessuno mai ha visto dio. Băiat tânăr, 20 de ani, satisfac orice fantezie doamnelor. Nu omori berbecul pentru un purice, nu dai foc pădurii să fugă lupul. Stalin a renunţat la Grecia, pentru englezi. Maniu ar fi văzut Transilvania o Elveţie. Go-Mo-Jo şi-a renegat opera. Numai cine cântă se mântuie.

 

Şi nu te temi că glasul tău

Va-ndulci veşnicia cea amară

A mării!

 

Am venit pe jos de la slujbă. Mai de dimineaţă, mă rugase un adjunct să-i dau o carte a şefului său, ministrul, şi venisem acasă în Mercedes negru, şi aşa aveam impresia că s-au înmulţit. Ai un tic nou, „de fel”, îmi place. Cald în film, frig în cameră. E o ceaţă care te cheamă aici. Speram că voi scrie la piesa Norul. L-am vizitat pe Mihai Velcescu aseară, era singur, a apărut şi Tăbăraş. S-a certat (M.V.) cu socrii. Ca tine. Că nu lucrează. I-am tot spus că-l iau în bojdeucă oricând cum l-a luat Creangă pe Eminescu. Aşa era aseară.

Sângele curăţeşte de orice păcat. Sângele lui Isus Hristos. 13: gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtişagurile, lăcomiile, vicleşugurile, înşelăciunile, faptele de ruşine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia. 13 000 primirăm numai în Bucureşti, de Arhangheli. Lumânări la vii şi morţi, pe Icoanei, şi lui Mihai Eminescu, la intersecţie. Pastorul, altfel, trimisese la Cronici, la Roboam, nu spune tu, s-o spună el. Triburi emigrate în India şi venite în Balkani, azi supărând Italia.

Vă aduceţi aminte, dacă n-ar fi decât o prepoziţie, s-ar putea spune că întru este un sistem de filosofie. Caz din cădere, cazanie. Când nu te vede nimeni, încă nu se cade să faci de nefăcutul. Goethe? Petrecere, cumpăt, întruchipare, mai ales împieliţare şi ba. Eminescu ştie să vorbească filosofic şi ştie să vorbească româneşte.

 

Durga blondă, eminesciană, în colonia bengaleză a Delhiului,

brună totuşi în Shiva Mandir şi Asur nemaiangrez, tot întunecat,

Kali, Kali, maha Kali, o, Durga, pumni de petale aruncate până la cele braţe ale dumnezeiţei, Lakşmi şi Ganeş în stânga, Saraswati cu un sitar şi Kartikeya-Apollo, focul din vas arzându-ne palmele de trei ori şi ni le ducem unii după alţii netezindu-ne părul şi capetele, supraritual mamele la copii

(Eminescu, în miez de pâine). Nişte chestii contează mai ales când te sprijini pe ele până la ultimul punct, până la gravitaţie – îţi dai seama ce bine m-aş fi înţeles cu Eminescu – frumoasă sunt, bucovineancă sunt, materialistă nu, exact ce-i trebuia. Nu-ţi rezistă nici morţii, mai ales dacă sunt argonauţi. Dr. Iason, te rog deranjează-te şi mănâncă.

––––––––––

Dr. George ANCA

Bucureşti

25 mai, 2018

Eleonora SCHIPOR: Crasna Bucovinei ne-a adunat din nou

          Iarăși am venit la Crasna. La Crasna lui Ilie Motrescu. Pentru mine, cea mai mare comună românească din Nordul Bucovinei, se asociază în primul rând cu numele regretatului poet crăsnean Ilie Motrescu. Ceremoniile la care am fost prezentă începând cu anul 2001 până în prezent, la Crasna, au fost legate de numele poetului-martir.

          De această dată sala de festivități a gimnaziului din Crasna ne-a adunat pentru a prezenta invitaților, dar și gazdelor o nouă carte despre această frumoasă localitate de la poale de munte, mai bine zis despre tradițiile ei folclorice. Cartea aparține fratelui mai mic al poetului, regretatului profesor Nicolae Motrescu.

          După ce a scos la lumina tiparului alte două cărți despre Crasna, cu același titlu «Crasna Bucovinei», publicistică și folclor, dar și o carte despre biserica Sfânta Treime, pe când era în viață, iată că la 10 ani de la trecerea sa în neființă a apărut «Crasna Bucovinei (3), Folclor». A muncit mult draga sa soră Maria pentru ca cartea fratelui să vadă lumina tiparului. Foarte bine a spus în prefață ziaristul Nicolae Șapcă «… De câteva ori m-a rugat să înțeleg că toate meritele sunt ale fratelui. Am înțeles. Dar e lesne de înțeles și faptul, că dacă regretații Nicolae, Ilie, Ștefan, toți oameni de vază în istoria Crasnei și a Bucovinei și care mult prea devreme au plecat dintre noi nu ar fi avut o asemenea soră, cum le-a dat-o și le-o ține Dumnezeu pe Maria, multe lucruri inițiate de ei au fi fost date uitării…»

          Câteva cuvinte despre recent apăruta carte. Pe cele 260  de pagini vom găsi mai întâi tradiții și obiceiuri de nuntă, însoțite de fotografii, multe de epocă,

          O serie de informatori populari din Crasna vor fi prezenți cu cântece, strigături, povești, scenete, poezii, amintiri… Printre ei se numără  – Veronica Percic, Axânica Grozavu, Ion Ursache, Anghelina Pleșca, Tanasă Gherman, Marcu Gherman și alții.

          Avem un capitol în care este descris păstoritul în Crasna, cu fotografii ale bacilor și ciobanilor la stână.

          Spre finele cărții vom găsi «Gulagul Aniței Istrate»  (în detalii), relatare amară, din vremea deportărilor staliniste, dar și câteva cântece vechi puse pe note muzicale.

          Cartea de față a văzut lumina tiparului la editura «DrukArt» din Cernăuți. Sistematizarea și redactarea textelor aparțin Mariei Motrescu-Popescu și subsemnatei, lectura Marinei Șapca, paginarea și tehnoredactarea Elenei Ovaciuc, culegerea computerizată Marianei Motrescu.  Cuvântul de însoțire îi aparține ziaristului și poetului, redactorului șef al ziarului «Monitorul de Hliboca» Nicolae Șapcă. Doamna Maria Motrescu-Popescu aduce sincere mulțumiri unor persoane pentru sprijinul financiar acordat la tipărirea cărții, printre care se numără domnul Laurențiu Dragomir din București, nepoților săi Nicolae și Mihai Lașcu, familiei Marina și Nicolae Șapcă.

          Referitor la ceremonia la care a fost prezentată recent apăruta carte a regretatului patriot și crăsnean Nicolae Motrescu, aș vrea să spun că a fost pregătită la un nivel înalt.

          Din sala frumos amenajată în stil popular a gimnaziului crăsnean a lipsit din motive de sănătate vrednica doamnă Maria Motrescu-Popescu, cea pe care fiecare dintre noi am pomenit-o doar la superlativ, cea căreia îi aparține efortul și munca, sârguința și dorința de a vedea cartea fratelui Nicolae tipărită. Bunul Dumnezeu i-a ajutat să-și vadă visul împlinit.

          Prezenți la manifestarea în cauză au fost invitații de onoare printre care se numără Consulul Consulatului General al României la Cernăuți, domnul Edmond Neagoe, redactorul șef al ziarului «Zorile Bucovinei», domnul Nicolae Toma, soții Marina și Nicolae Șapcă din Hliboca,  directorul ș. m. Pătrăuții de Jos, Ion Zmoșu, subsemnata, fiul doamnei Maria, Vasile Popescu, nepoți de-ai familiei Motrescu, familia Marina și Petru David, care și-au adus o contribuție nemijlocită la pregătirea manifestării date, gazda manifestării în cauză, directorul gimnaziului d. Ștefan Mitric, rude ale familiei, profesori, preoți, intelectuali, elevi, săteni.

          În cuvântările lor invitații și localnicii s-au referit la viața și opera, la importanța creației familiei Motrescu pentru Crasna, dar și pentru Bucovina întreagă. Au fost pomeniți pe rând poetul și ziaristul Ilie Motrescu, publicistul, poetul, activistul Ștefan Motrescu, profesorul, publicistul, omul de cultură Nicolae Motrescu, profesoara, publicista, activista Maria Motrescu-Popescu, profesorul, fostul director de școală din Moldova, fratele geamăn al regretatuli Nicolae Motrescu, Grigore, dar și ceilalți frați, vestiți gospodari și cojocari din Crasna. Nepotul regretatului Ștefan Motrescu, Alexandru a povetit pe scurt istoria familiei Motrescu. Manifestarea a fost moderată de învățătoarea Mariana Motrescu, ajutată la mijloacele tehnice de colegii săi.

          Bineînțeles s-au referit toți și la creația vrednicului crăsnean Nicolae Motrescu, la cartea recent apărută, la importanța ei pentru prezent și generațiile viitoare. O mică expoziție cu fotografia autorului, cu cele trei cărți apărute, cu o candelă, a fost expusă în fața scenei. În alt colț al scenei  a mai fost pregătită o expoziție vastă cu cărțile tuturor Motreștilor, cât și cele dedicate lor.

          Pe ecranul multimedia am urmărit secvențe despre obiceiurile din Crasna, despre opera fraților Motrescu, un fragment de nuntă din partea locului, unele dintre personaje fiind prezente în sală.

          Sub îndrumarea profesorilor locali, elevii de la gimnaziu au prezentat câteva fragmente de folclor crăsnean, au recitat, au cântat la fluier și pian. Grupa de dansatori în frumoase costume naționale au prezentat o serie de dansuri populare.

          Sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestei acțiuni comemorative. Sperăm că suita de manifestări de comemorare și prezentare de carte începută la baștină va continua și în alte localități. Doamne ajută!

———————————

Eleonora SCHIPOR

Pătrăuţii de Jos, Bucovina de Nord

23 mai, 2018

Victor COBZAC: Român la mine-acasă

ROMÂN  LA  MINE-ACASĂ

Despre limbă, despre neam,
Despre Țara mea frumoasă,
Vreau să cânt… putere am:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre cerul plin de Soare,
Despre-un dor ce mă apasă,
Vreau să strig… în gura mare:
– Sunt român la mine-acasă!

Despre Mama mea și Tata,
Despre prispă, stâlp de casă,
Zile-n șir să afirm sunt gata:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre oameni, despre glie,
Soarta mea, pe hartă ștearsă,
Toată lumea… vreau să știe:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre sfinte… trei culori,
Nu-i îmbinare mai frumoasă,
Cer albastru, Soare, Sânge:
– Românești… la mine-acasă!

Despre frați, surori, nepoți,
Strânși… în jurul la o masă,
Veseli, pe-o sprânceană, toți:
– Sunt români… la ei acasă!

––––––––––

Victor COBZAC (VicCo)

Chişinău

27 martie 2018

 

 

*Pictorul, poetul Victor COBZAC s-a născut la 6 septembrie 1950 în orașul Ungheni. A absolvit Şcoala de Arte Plastice de la Chișinău în 1975 şi Institutul de Arte Plastice „V. Surikov” din Moscova (1981). Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din Moldova din anul 1989.  A îmbinat permanent activitatea de creaţie cu cea didactică, activînd la Şcoala-internat de Arte Plastice „I. Vieru” (Chișinău, 1981-1988), la Liceul „M. Eliade” şi Universitatea Tehnică din Moldova (1990-2008).

A organizat diverse expoziţii personale la Chișinău (1996, 1999, 2010) şi în România (Satu Mare, 1997), expunînd şi în cadrul celor internaţionale (Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Moscova, Strasbourg, Budapesta, Bruxelles), începînd cu anul 1976. Realizează picturi de factură tradiţională, îmbinată cu forme non-figurative.

Expoziții:

Personale – Chișinău (1996, 1999), România (Satu Mare, 1997);

De grup – Iași, București, Bacău, Galați;

Republicane – începînd din 1976;

În străinătate – Moscova, Budapeste, Strasbourg, Bruxelles ș. a.

Achiziții: în colecții de stat și particulare din R.M., România, Germania, S.U.A., Italia, Rusia, Bulgaria.

Distincții: Diplomă la concursul Peisaj și natură statică (1978), Diploma de Onoare a Academiei Europene de Artă, Bruxelles (1997), Diplomă, Premiul III la expoziția M. Eminescu, Chișinău (1999).

Un reportaj despre activitatea pictorului Victor Cobzac este scris de Victoria Colesnic pentru ziarul Timpul. Ce crede artistul despre pictură, citiți aici articolul în întregime.

Surse:

COBZAC, Victor: [notă biogr.] În: COLESNIC, Iurie. Colegiul Republican de Arte Plastice Alexandru Plămădeală. Chișinău: Museum, 2008, pp. 64-65.

Pictorul Victor Cobzac [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.moldovenii.md/md/people/216

COLESNIC, Victoria. Victor Cobzac, omul ce mânuiește pensula, arătătorul și cuvântul [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.timpul.md/articol/reportaj-victor-cobzac-omul-ce-manuiete-pensula-aratatorul-i-cuvantul-45400.html

Sursa imaginii: http://www.timpul.md

 

Marin BEȘCUCĂ: Ceva dintr-un suspin (poeme)

UN RADICAL-ACID DINTR-O METAFORĂ

 POTCOVITĂ DE UN DIFTONG

 

… chiar aiurea gândurile din plin de dimineață,
chiar aiurea …
se lăsaseră din mine unduiri anacronice secundei în care cineva se autoinvitase-n abur …
focul mârâia și,
destul de încins, nisipul împrăștia un aer aladin …
totul se părea fermecat !
încercam oroarea de a nu-mi conveni nimic,
cu toate astea,
cu toate astea …
Profesorul încă stă înghesuit de faptul clipei
și-mi e un dor nebun de prețiozitățile lui …
de partea cealaltă,
Domnul Trandafir știe cum să stea sub avatarurile brazdei,
de unde simte mirificul seminței,
totul curge Magister, dar încerc o stavilă din mine,
pentru mine !
fără să aduc atingere cuiva,
firul de praf mă știe
și recurge la imensitatea de albastru a nepătrunsului,
nepătrunsul mi-a încercat în câteva rânduri răbdările,
dar,
încercările mele sunt atât de meticulos artizanate că,
nicio arhitectură-n durabil nu-mi poate frânge gândul …
și gândul mă împarte cu lumi din celălat capăt al lumii noastre care mi se pare de cam prea multă vreme bătută de reconversia valutelor …
am ce am cu timpul meu !
nu mai avem orașe veci !
avem orașe sterpe, clonate atlantidian, iar acolo,
ocolind Țara de Foc, l-am găsit pe Andre …
i-am lăsat doar poleiul gândului
și m-am întors la bătrânul meu oraș,
atât de bătrân că Cetatea încă vorbește românește !
eu pare că vorbesc tot mai puțin
din moment ce atât de puțini vin să citească un radical acid dintr-o metaforă potcovită de un diftong …
ha-ha !
n-am mai fost la teatru de la Revoluție,
dar teatrul ei mi-a fost în ajuns pentru suta mea de kilograme pe care am împlinit-desplinit-o de ceva însemnări …
chirurgia plastică s-a oprit acolo, satul Acela,
al iubirii !
szebezenizat de polenizarea cu izul sângelui de câine …
ah tu, Ștefane !
câtă auroră ți-am însăilat peste Repede ce ne trece și ne și întrece, că mâine de după un mâine acătării ne vom scobi după un biftec și moleculele de fetească ni se vor părea meteoriții veniți să ne anunțe apocalipsa …
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Ceva dintr-un suspin (poeme)” →

Radu BOTIȘ: Colocvii Internaționale Interdisciplinare ”Nicolae Steinhardt”. Memorialistica Marii Uniri

COLOCVIILE INTERNAŢIONALE INTERDISCIPLINARE

„NICOLAE STEINHARDT”
ediţia a III-a
Memorialistica Marii Uniri
8-9 iunie 2018
Baia Mare

 

PROGRAM
ORGANIZATOR
Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare

COORDONATORI:

Prof.dr. Daniela Sitar-Tăut, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare
Prof.dr. Maria-Alina Dorle, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare
Lector univ. dr. Oana Ursache, Universitatea din Granada, coordonator implementare proiect în Diaspora

PARTENERI

– Consiliul Județean Maramureș
– Școala Doctorală de Științe Umaniste din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca
–  Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca
– Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş
-Lectoratul Român de la Universitatea din Granada, Spania
– Asociația Traian din Cordoba
– Federația Asociațiilor de Români din Andaluzia
– Editura Actaeon Books Baia Mare
– Muzeul de Istorie şi Arheologie Maramureș
– Reprezentanța Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca
– Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Baia Mare
– Asociația de părinți a „Colegiului Național Vasile Lucaciu” Baia Mare
– Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”
– Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus

PARTENERI MEDIA/ PARTENERI EXTERNI

Polemici (București/Memphis), Antilethe. Revista pentru rememorarea exilului românesc (Craiova), Australianul (Australia), Clipa (SUA), Mioriţa (SUA), Radio PRO DIASPORA (Germania), Confluenţe literare (Bucureşti), Gazeta românească (Italia), Inforoes (Spania), Graiul Maramureșului, Informația Zilei de Maramureș

COMITET ȘTIINȚIFIC

Prof. univ. dr. George Achim, Școala Doctorală de Științe Umaniste, Universității Tehnică din Cluj-Napoca
Prof. univ. dr. Mihaela Albu, Universitatea din Craiova, CUDTS
Dr. Dan Anghelescu, Uniunea Scriitorilor din România
CS III Flori Bălănescu, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română București
Conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare
Conf. univ. dr. Maria Crina Bud, Universitatea York, Canada
Conf. univ. dr. Nina Corcinschi, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangăˮ, Chișinău
Prof. univ. dr. Bogdan Crețu, Universitatea „Al. I. Cuza Iașiˮ, Institutul de Filologie Română „A. Philippideˮ, Academia Română, Iași
Conf. univ. dr. hab. Aliona Grati, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
Doc. Ph. Dr. Peter Kopecký, Csc, Facultatea de Filosofie a Universitatii Constantin Filosoful din Nitra, Slovacia
CS III, dr., Viorella Manolache, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, București
Lector dr. Florinel-Ionel Oprescu, Universität Wien, Institut für Romanistik
Doc. Ph. Dr. Jana Páleníková, CSc, Filosofická fakulta UK, Bratislava
Lector univ. dr. Oana Ursache, Universitatea din Granada
Ph. Dr. Libuša Vajdová, CSc., Ústav svetovey literatýry SAV, Bratislava

Vineri, 8 iunie 2018
Orele 9-10.30
Sala Maramureș a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”

DESCHIDEREA LUCRĂRILOR COLOCVIILOR
CUVÂNT DE SALUT din partea conducerii
Consiliului Județean Maramureș
Facultății de Litere – Centrul Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca
Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş
Colegiului Național „Vasile Lucaciu”, Baia Mare

PRELEGERI ÎN PLEN

Prof. univ. dr. George ACHIM, Director Școala Doctorală de Științe Umaniste, Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Poezia carceralului comunist românesc.
Conf. univ. dr. Gheorghe Mihai BÂRLEA, Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord din Baia Mare din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Despre natura interioară a libertății
Orele 10:30-11:00 – Pauză de cafea
Orele 11:00 – 13:30

ACTIVITATE PE SECŢIUNI

LITERATURĂ (1)
Sala Maramureș
MEMORIALISTICIA ÎNCHISORILOR. LITERATURA DIASPOREI ŞI A DISIDENŢEI. CULTURA ROMÂNĂ DIN AFARA GRANIȚELOR
Moderator: prof. univ. dr. George ACHIM

1. CS III, dr., Viorella MANOLACHE, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, București, A patra soluţie (apud Steinhardt şi Orwell).
2. Prof. univ. dr. Horea PORUMB, Université Paris 13, Presupuse amintiri ale unui presupus refugiat politic.
3. Lector univ. dr. Iulian BĂICUȘ, Departamentul de Studii Literare, Facultatea de Litere, Universitatea din București, Nicolae Steinhardt despre poetica romanului polițist.
4. Dr. Dan ANGHELESCU, Uniunea Scriitorilor din România, București, Vintilă Horia: Poetul și Poezia sa.
5. Prof. univ. dr. Mihaela ALBU, Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Drobeta Turnu Severin, Mărturii despre absurdul şi tragismul închisorilor comuniste dezvăluite de scriitoarea Oana Orlea.
6. Prof. dr. Dorle Alina, Universul carceral in romanele lui Dragoș Protopopescu, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare
Orele 15:00– 18:00
Sala Maramureș

Secțiunea Literatură (2)
Moderator: Lector univ. dr. Iulian BĂICUȘ

1. Prof. dr. Delia MUNTEAN, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Matei Vișniec – Dezordinea preventivă.
2. Libuše VALENTOVÁ, Facultatea de Litere, Universitatea Carolină, Praga, Privirea lui Virgil Ierunca.
3. Prof. dr. Monica D. CÂNDEA, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, Baia Mare, Sanda Stolojan, Jurnal din exilul parizian.
4. Alexandru BUICAN – Polemici. Jurnal de exil 1988-1991, București/New York.
5. Prof. Mihaela BUDE, Nicu Steinhardt și „Școala” de la Mănăstirea Rohia, Școala Gimnazială Cupșeni.
6. Conf. univ. dr. Nina CORCINSCHI, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangăˮ, Chișinău, Eugenia Bulat, mărturisiri lirice din (auto)exil.
7. Manuela PINTEA, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Între întuneric și lumină. Lena Constante.
8. Doc. Ph. Dr. Jana Páleníková, CSc, Filosofická fakulta UK, Bratislava
9. Ph. Dr. Libuša Vajdová, CSc., Ústav svetovey literatýry SAV, Bratislava
SALA TITULESCU – orele 11:00 – 13:30

II. Secțiunea Socio-umane (1)
Fenomenologia torturii. Victime şi torţionari. Lupta de rezistenţă în afara universului concentraționar. Deţinutul român ca tip uman – Memorialistica Marii Uniri
MODERATOR: conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea

1. CS III Flori BĂLĂNESCU, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română București, Chestiunea identității la Paul Goma (O chestiune recurentă de Centenarul Unirii).
2. Radu Sergiu RUBA, Uniunea Scriitorilor din România, București, Cum l-am cunoscut pe Paul Goma.
3. Conf. univ. dr. hab. Aliona GRATI, Publicistica lui Paul Goma, Institutul de Filologie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei
4. Prof. dr. Marioara COSMA, Liceul Tehnologic Agricol ,,Alexiu Berinde”, Seini, Monica Lovinescu – Discursul ficțional. ,,Cuvântul din cuvinte”.
5. Doc. Ph. Dr. Peter KOPECKÝ, Csc, Momentul românesc „Decembrie 1989” sau o introducere diletantă pentru un documentar la nivel amator, Facultatea de Filosofie a Universitatii Constantin Filosoful din Nitra, Slovacia.
6. Prof. Adriana MĂIMĂSCU, Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, Focșani, Nicolae Steinhardt –Jurnalul unui supraviețuitor.
7. Prof.dr. Petronela MUREȘAN, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare
8. Sorina-Maria VICTORIA, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, Alexandru Paleologu – Scenarii de supraviețuire: carcera văzută în cheie ludică.
SALA TITULESCU Orele 15:00– 18:00

II. Secțiunea Socio-umane (2)

Fenomenologia torturii. Victime şi torţionari. Lupta de rezistenţă în afara universului concentraționar. Deţinutul român ca tip uman – Memorialistica Marii Uniri
MODERATOR: CS III, dr., Viorella Manolache

1. Prof. dr. Maria Daniela ANDRASCIUC, prof. dr. Gheorghe ANDRASCIUC, Victima în oglinda torționarului. Exerciții de conservare a demnității umane, Colegiul Național „Dragos Vodă”, Sighetu Marmației.
2. Prof. drd. Andrei Claudiu DIPŞE, Etica represiunii intelectualităţii în comunismul românesc, Colegiul Economic „Pintea Viteazul” Cavnic, Maramureş/ Şcoala doctorală de Ştiinţe Umaniste, Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord – Baia Mare, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca.
3. Prof. Ramona JITARU, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, General Gheorghe Garoescu, Jurnal de front, vise de iubire. 14 august 1916 – 28 septembrie 1918.
4. Prof. Mircea BOTIȘ, pr. Radu BOTIȘ, Muzeul de Istorie şi Arheologie Maramureș. Activitatea desfãșuratã de cãtre preotul Vasile Lucaciu în America în scopul realizãrii Marii Unitãţi Naţionale.
5. Teresia Bolchiș TĂTARU, Germania/Augsburg, Marea UNIRE, dulce ca mierea și amară ca fierea.
6. Prof. dr. Ancuța Maria COZA, Școala Gimnazială „Ioan Slavici”, Tăuții de Sus, Maramureș, Romanul unui „Soljeniţîn român” – Ostinato.
7. Prof. dr. Ionuț CHIRA, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare, Titlu rezervat
8. Dr. Mirel GIURGIU, Istoria și activitatea „Bibliotecii si Institutului Roman” de la Freiburg, Kehl -Germania de Sud-Vest
Ora18:00

Închiderea lucrărilor colocviilor
Prof.dr. prof. dr. Daniela SITAR-TĂUT, Paul Goma – Anamneza amneziei. Despre neajunsul de a fi român printre români, Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare

SPONSORI
– Consiliul Județean Maramureș
– Asociația de părinți a „Colegiului Național Vasile Lucaciu” Baia Mare
– Revista „Nord Literar”
– Prof.dr. Ancuța Coza, prof. dr. Monica D. Cândea, prof. Claudia Bilașco

Mulțumim scriitorilor și editurilor care ne-au oferit cărți: George Achim, Mihaela Albu, Lászlo Alexandru, Dan Anghelescu, Flori Bălănescu, Gheorghe Mihai Bârlea, Ioan Botiș, Florica Bud, Nicolae Bud, Alexandru Buican, Alexandru Cistelecan, Constantin Ciucă, Carmen Dărăbuș, Horvat Săluc, Marian Ilea, Ramona Jitaru, Viorella Manolache, Irina Petraș, Lorena Stuparu, George Tei, Radu Țuculescu