Lumină dulce, clară,

O, maică prea curată

Şi pururea fecioară,

Marie!

(Mihai Eminescu)

Vom ţine minte întotdeauna pe Ioan Paul al II-lea recitând, în româneşte, la Roma şi în Bucureşti, Rugăciune – către Maica Domnului – de Mihai Eminescu.

„Mâine mă voi duce în România. E prima dată când merg într-o ţară în care creştinii sunt în majoritate ortodocşi.” (6 mai 1999). În avion: „Noi am declanşat cearta, nu avem noi acum dreptul să stabilim pacea” (1). (Toate ziarele centrale româneşti au publicat discursurile papale şi patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt luat citatele atunci când sunt menţionate alte surse).

Adresându-se iarăşi, la întoarcere, credincioşilor din Piaţa San Pietro, în 12 mai 1999, Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea , înainte de a-şi rosti, încă o dată în româneşte, „bucuria pentru întâlnirile de neuitat trăite în Bucureşti”, a sintetizat, în şapte puncte, luminile vizitei sale în România, ca după „planul lui Dumnezeu”, în „Grădina Maicii Domnului”: „Gândindu-mă la situaţia politică existentă până nu cu mulţi ani în urmă, cum să nu văd în acest eveniment un semn elocvent al lucrării lui Dumnezeu în istorie? A prevedea o vizită a Papei ar fi fost atunci cu totul de negândit, dar Domnul, care călăuzeşte paşii oamenilor, a făcut posibil ceea ce din punct de vedere uman părea irealizabil”; „Amintind că, după o răspândită tradiţie populară, România este numită „Grădina Maicii Domnului”, aş dori să o rog pe Sfânta Fecioară, în această lună care îi este dedicată, să înteţească în sufletul creştinilor dorinţa deplinei unităţi, pentru ca împreună să fie ferment evanghelic. O rog pe Maria ca iubitul popor român să crească în valorile spirituale şi morale, pe care se fundamentează orice societate pe dimensiunea omului şi atentă faţă de binele comun. Ţie, cerească Mamă a Speranţei, îţi încredinţez mai ales familiile şi tinerii, care sunt viitorul iubitului popor al României”.  Harul divin-omenesc învăluie, în mai dreaptă, înaltă judecată, identificarea şi recunoaşterea ortodoxiei româneşti: „Cu acest pelerinaj am dorit să aduc un omagiu poporului român şi rădăcinilor sale creştine, coborând, conform tradiţiei, din lucrarea evanghelizatoare a Apostolului Andrei, fratele lui Simon Petru”; „Recurgând la izvoarele sale culturale şi spirituale autentice, România a moştenit cultură şi valori atât de la civilizaţia latină – cum atestă limba însăşi – cât şi de la cea bizantină”; „Naţiunea română s-a născut o dată cu evanghelizarea şi în Evanghelie va găsi lumina şi puterea de a-şi împlini vocaţia de a fi punct de confluenţă a păcii în Europa următorului mileniu.”

În mesajul trimis de către Prea Fericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Sanctităţii Sale Papei Benedict al XVI-lea, se spune: „Relaţiile dintre Bisericile noastre au cunoscut , în ultima perioadă, o înflorire deosebită, graţie deschiderii ecumenice a Papei Ioan Paul al II-lea, predecesorul Sanctităţii Voastre.(…) Păstrând vii în amintirea noastră dragostea, preţuirea şi respectul manifestate faţă de ţara noastră – pe care Papa Ioan Paul al II-lea a numit-o ’Grădina Maicii Domnului’ – ne exprimăm nădejdea că Sanctitatea Voastră, ca unul ce aţi fost apropiat colaborator al său, veţi păstra şi sprijini acest dialog, întru împlinirea dorinţei noastre comune de realizare a unităţii depline a Bisericii” (2).

„Planul lui Dumnezeu”

Acesta este titlul unei cărţi-decalog a fostului Papă, tradusă şi în româneşte, pe care studenţii de la Facultatea de Teologie-Litere a Universitatăţii „Valahia” din Târgovişte şi-au apropriat-o.  „Prin cuvintele Papei, prin lungul drum al anilor pe care i-a parcurs, el a reuşit să ne ofere nouă, românilor, şi mai ales tinerilor, un mod de cunoaştere a sinelui. Noaptea întunecată a sufletului – „la noche oscura del alma” (Juan de la Cruz) – trebuie învinsă, pentru că Dumnezeu e cu noi”.

Supravieţuind atentatului asupra sa din 13 mai 1981, Ioan Paul al II-lea a mărturisit: „Sunt din nou îndatorat Sfintei Fecioare… Pot eu oare să uit că evenimentul din Piaţa Sf. Petru a avut loc exact în ziua şi la ora când s-a arătat prima dată Maica lui Hristos sărmanilor copilaşi, moment ce este sărbătorit de peste şaizeci de ani la Fatima, în Portugalia? În acea zi…i-am simţit extraordinara protecţie maternă, care s-a dovedit a fi mai puternică decât glonţul ucigaş.” (3).

Nancy Reagan, la moartea Papei, în aprilie 2005, i-a glorificat împreună, pe Papă şi pe Ronald Reagan: „ au fost foarte asemănători…actori…iubeau natura…sporturile, împărtăşeau titlul de Mare Comunicator…aveau un minunat simţ al humorului… când Ronnie a fost împuşcat în ’81, Papa a fost împuşcat în ’81… au fost foarte, foarte asemănători. Şi-au încrucişat multe cărări”. (4).

În 20 decembrie 1989, în faţa a 600 pelerini, Papa, de sub aureola sfinţeniei, va da îndemn  de supravieţuire „tuturor cetăţenilor dragului popor român”, după ce cu o zi înainte gloanţele regimului comunist făcuseră victime în Timişoara. (5). Căderea comunismului „ a fost ca şi cum Hristos a dorit să descopere că limita impusă răului, al cărui artizan şi victimă este omul, este, în definitiv, Milostivirea Sa Dumnezeiască” (6).

La 8 mai 1999, în Palatul Patriarhal din Bucureşti, discursurile celor doi Întâistătători de Biserci, urmaşul Apostolului Petru şi urmaşul Apostolului Andrei, au început prin aceeaşi invocare a dumnezeirii: „Dacă astăzi ne întâlnim, aceasta se datoreşte unui plan de iubire al Sfintei Treimi, care, în ajunul Marelui Jubileu, a voit ca noi, succesorii acelor apostoli, să putem rechema în memorie acea reîntâlnire” – Ioan Paul al II-lea; „întâlnirea de astăzi este vrerea Tatălui şi lucrarea Duhului Sfânt”; „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul să ne bucurăm” – P.F. Patriarh Teoctist. Mass-media au  generalizat, aproape, o astfel de percepţie. „Toţi românii, dar şi străinii au simţit ca un dar al lui Dumnezeu rugăciunea comună a celor două Biserici.” – P. S. Gherasim, Episcopul Râmnicului. „ ’Iubiţi-vă unul pe altul, după cum Dumnezeu vă iubeşte pe fiecare dintre voi’ – mă însoţeşte acest îndemn al Maicii Tereza. În puterea iubirii acesteia, care este mai întâi a Sfintei Treimi şi pe urmă a noastră, în iubirea Învierii sale ne rugăm în aceste zile zbuciumate, sub acoperământul Maicii Domnului, pe care deoptrivă o cinstim” – Ioan Alexandru, (7). „Am putea oare înţelege până la capăt miracolul eliberării popoarelor din Europa răsăriteană, dimpreună cu toate urmările lor, ilustru simbolizate azi de prezenţa Sanctităţii Voastre, fără un plan divin?” – Emil Constantinescu, preşedintele României.

„Dumnezeu a vrut ca eu să devin preot”, Dumnezeu a vrut ca Papa Ioan Paul al II-lea să vină în „România noastră”, cum ar fi numit-o cel al cărui nume, Voytila, e asociat cu cel de Voicilă (8), cel care a sanctificat pe Ieremia Valahul.

„Grădina Maicii Domnului”

„Cuvântul se face grădină, după asemănarea raiului” – Sfântul Grigorie de Nyssa.

„Arborele vieţii ascuns în mijlocul Edenului a crescut în Maria. Ieşit din ea, şi-a întins umbra asupra universului şi şi-a răspândit fructele la cele mai îndepărtate ca şi la cele mai apropiate popoare.” (9).

Ioan Paul al II-lea, Rugă către ocrotitorii Europei:

O, Sfinţilor Chiril şi Metodiu,

care-n asprul apostolat misionar

aţi rămas profund ataşaţi

de Biserica din Constantinopol

şi de Sediul Roman al lui Petru:

faceţi ca Bisericile surori,

Biserica Catolică şi cea Ortodoxă,

depăşind prin iubire de Dumnezeu şi adevăr

elementele de dezbinare

să poată ajunge-n curând

la mult dorita unificare! (10)

Maria – „Mama astrului care nu apune niciodată”, „zorii zilei mistice”, „răsăritul soarelui gloriei” -, ne arată Orientale lumen, pe Hristos (11). „Rugămu-ne-ndurărilor, /Luceafărului mărilor” (Eminescu), a recitat, eufonic, Papa Ioan Paul al II-lea, cumva separat, în eterul sfinţeniei poetice .Între teologia divinizării a Sfântului Atanasie cel Mare şi a Sfântului Irineu – „Dumnezeu s-a făcut Om pentru ca omul să se îndumnezeiască” – şi încarnarea Evangheliei în culturile native evanghelizate de Sfinţii Chiril şi Metodiu, ortodoxia românească se va fi regăsind în genericul Răsărit Creştin, în cele două mari  capitole şi subcapitolele lor –  „Cunoaşterea Răsăritului Creştin. O experienţă a credinţei” („Evanghelie, Biserici şi Cultură”, „Între memorie şi aşteptare”, „Monasticismul ca model al vieţii baptismale”, „Între Cuvânt şi Euharistie”, „O liturghie pentru tot omul şi pentru tot cosmosul”, „O privire limpede spre descoperirea de sine”, „Un părinte în Spirit”, „Comuniune şi serviciu”, „O persoană în relaţie” „O linişte adoratoare”) şi „De la cunoaştere la întâlnire” („Experienţele unităţii”, „Întâlnirea unuia cu celălalt, cunoştinţa unuia cu celălalt, lucrul împreună”, „Călătoria împreună spre Orientale Lumen”).

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999), care se află, ecumenic, în continuitate cu abrogarea, la 6 decembrie 1965, de către Papa Paul al VI-lea şi Patriarhul Ecumenic Athenagoras I, a excomunicărilor reciproce din 1054, deschide  capitolul identificării şi recunoaşterii universale a Ortodoxiei române, prin chiar cuvântul pontifical, după  ce făcuse aceasta patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului (1995), ca punte, ca liant între Europa Răsăriteană şi cea Occidentală. În contextul în care Patriarhate mai vechi, cum ar fi cele de la Constantinopol, Atena sau Moscova, au evitat astfel de momente, Ioachim Navarro Valls, autoritate de la Vatican, apreciază cele două momente liturgice din Bucureşti ca reprezentând un pas important spre refacerea unităţii creştine, iar  ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului, a precizat, prin presă: „România este o ţară cu o ortodoxie care nu este influenţată de spiritualitatea elenă şi slavonă. România este o ţară cu o spiritualitate şi un creştinism latin, care o apropie de romano-catolicism. Ortodoxia românească era cea mai îndreptăţită şi îndatorată să întreţină cu Sfântul Părinte o relaţie concretizată printr-o vizită”. Văzută din interior  ortodoxia română are aceste  aspecte esenţiale, sintetizate de ÎPS Nifon Mihăiţă, arhiepiscopul Târgoviştei:  „caracterul structural al sintaxei dintre cultul ortodox şi cultura latină, aceasta, graţie concomitenţei dintre etnogeneză şi ecleziogeneză; etosul şi civilizaţia ortodoxă română sunt inspirate, înainte de orice, de comunitatea care se adună pentru ’cina mistică’, trimisă să practice apoi propria ei ’liturghie’, în arena socială şi politică; receptarea creatoare şi inventivă a tradiţiei diacronice, graţie unei şcoli de teologie remarcabile. Cei mai mari teologi din Estul Europei, din perioada contemporană (1949-1989), se aflau la Bucureşti şi la Sibiu; determinarea de a juca un rol mai important în Mişcarea Ecumenică, propunând concepte semnificative în domeniul iconomiei, al reconcilierii în Europa, al ecumenismului local” (12). Acelaşi autor detaliază aspectele teologice inedite ale reuniunii şi dialogul ecumenic al celor doi primaţi, chiar dacă „n-au fost pecetluite de comuniunea euharistică” – dar „timpul de o mai mare comuniune se apropie”. „Vom trece acel prag cu martirii noştri, cu toţi cei care şi-au dat viaţa pentru credinţă: ortodocşi, catolici, anglicani, protestanţi. Dintotdeauna, sângele martirilor este sămânţa generatoare de noi credincioşi în Hristos”, a spus Papa. În viziunea Papei, „vestirea Evangheliei şi renaşterea în Sfintele Taine, prelungite în slujirea fraţior” este „prima calitate pe care omenirea o aşteaptă de la voi”, iar „această sarcină coincide cu tradiţia voastră atât de bogată în exemple care au ştiut să unească o viaţă profundă în Hristos cu o slujire generoasă a celor nevoiaşi, angajare pasionată în studiu, cu o neobosită preocupare pastorală”.(13).

 „Există mulţi sfinţi printre români, dar nimeni nu i-a căutat”, scria la 1686, mitropolitul moldovean Dosoftei (14). Papa Ioan Paul al II-lea a căutat sfinţii din Grădina Maicii Domnului, unde şi plantele se numesc, prevalent, după fiinţa ei – „Mâna Maicii Domnului”, „Părul Maicii Domnului”, „Părul Sfintei Maria”, „Poalele Maicii Domnului”: „Cum e cunoscut, potrivit tradiţiei, credinţa a fost purtată în aceste ţinuturi de fratele lui Petru, Apostolul Andrei, care a pecetluit neobosita sa operă misionară prin martiriul său petrecut la Patras. Alţi martori de seamă ai Evangheliei, ca Sava Gotul, Nicetas de Remesiana – provenind din Aquilea – şi Laurenţiu de Novae i-au continuat lucrarea, iar în timpul persecuţiilor din primele veacuri, cete de creştini au suferit martiriul: sunt martiri daco-romani, precum Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos, prin al căror sacrificiu s-a înrădăcinat profund credinţa creştină în pământul vostru”; „Mă gândesc la Sfântul Ioan Cassian şi la Dionisie Exiguul, care au contribuit la transmiterea comorilor spirituale şi canonice ale Orientului grec Occidentului latin; apoi, mult mai târziu, la Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt,’un adevărat atlet al credinţei creştine’, cum l-a numit Papa Sixt al IV-lea, şi la numeroşi alţi slujitori ai evangheliei, între care Domnitorul şi martirul Constantin Brâncoveanu, iar mai recent, numeroşi martiri şi mărturisitori ai credinţei din secolul XX”; „Românie, Ţară-punte între Orient şi Occident, punct de răscruce între Europa Orientală şi cea Orientală, Românie, pe care tradiţia o numeşte cu frumosul titlu de ’Grădina Maicii Domnului’, vin la tine în numele lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Preasfintei Fecioare Maria. În pragul unui nou mileniu, întemeiază-ţi viitorul mai departe pe stânca tare a Evangheliei. Cu ajutorul lui Hristos vei fi protagonista unei noi perioade de entuziasm şi curaj. Vei fi naţiune prosperă, pământ roditor de bine, popor solidar şi făcător de pace. Dumnezeu să te ocrotească şi să te binecuvânteze mereu” (16). Puţine publicaţii au relatat tragedia – martirică? – a lui Cătălin Vidu, căzut de pe schela unde se urcase spre a-l vedea mai bine pe Papă  (17).

Note bibliografice

• Toate ziarele centrale româneşti au publicat discursurile papale şi patriarhale din zilele de 7-9 mai 1999, de unde sunt luate citatele prezente, atunci când nu sunt menţionate alte surse.
• În Adevărul, 23-24 aprilie, 2005, p.1).
• Apud Jaroslav Pelikan, Fecioara Maria de-a lungul secolelor, Humanitas, p.184
• În Aldine, 8 aprilie 2005, p. 1.
• Bernard Lecomte, La verite l’emportera toujours sur le mensonge. Comme le pape a vaincue le communisme, citat în : Nicolae Mareş, Ioan Paul al II-lea. Papă pentru mileniul al III-lea, Hiparion, 2001, p.25.
• Ioan Paul al II-lea, Memoria e identita, Rizzoli, Milano, 2005, p. 70, citat de prof. Norberto Gonzales Gaitano într-un interviu publica de ziarul Ziua, 15 aprilie 2005, p.3.
• În România liberă, 8 mai 1999, p. 8.
• „Rădăcină valahă?” de Nicolae Mareş, în România literară, 5-11 mai 1999, p.20-21; de asemenea, cartea lui Ion Coja România şi Papa Ioan Paul al II-lea, lansată în timpul vizitei.
• Din Imne Mariei, apud Mitropolit Nicolae Corneanu, Credinţă şi viaţă, Dacia , 2001, p. 54.

(10)Din Rugăciuni, Ed. Piemme, 1993, tr. Teodor Capotă, Steaua, mai-iunie1999,

       p.20.

(11)Cf. Scrisoarea apostolică Orientale lumen a lui Ioan Paul al II-lea, marcând

       centenarul cele intitulate Orientalium dignitas, a papei Leon al III-lea.

(12)ÎPS Nifon Mihăiţă, Misiologie creştină, Editura ASA, Târgovişte, 2002, p. 252.

(13)Op.cit., cap. VI „Sensul ecumenic al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România,

205. 2004-205.

(14)Apud dr. Antonie Plămădeală, Mitropolitul Ardealului, Tradiţie şi libertate în

       spiritualitatea ortodoxă, Pronostic SRL, 1996, p.270.

(15)Cf. Doru Radosav, Sentimentul religios la români, Dacia, 1971, p. 301.

(16)„România luminată (7-9 mai 1999). Din cuvintele adresate nouă de Papa Ioan

       Paul al II-lea în cursul vizitei sale în România”, în Aldine, 8 aprilie 2005, p.4. În

       timpul vizitei, Aldine a publicat şi… „Testamentul lui Petru cel Mare”.

(17)Cf. Cotidianul, 9 mai 1999, p. 3.