Prof.univ.dr.Anton ILICA: Întoarcerea lui Radu Gyr din cruciadă

Roman semnat de Al. Florin Țene[1]

 

Al. Florin ȚENE se află la al patrulea roman, despre viața unor scriitori români văzută ”între realitate și poveste”: Gib Mihăescu, Ion Minulescu, Alexandru Macedonski și, iată, Radu Gyr. Sunt biografii romanțate în care ”scriitorul polivalent” cu 84 de cărți publicate reconstituie, într-un mod original, viața și activitatea scriitorilor pomeniți mai sus. Sub titlul ”Întoarcerea din cruciadă”, preluat de la un poem, Al. Florin Țene romanțează viața poetului Radu Gyr, unul dintre cei mai controversați scriitori, a cărui activitate publică (și politică) este legată de mișcarea legionară din perioada interbelică. Prefațatorul romanului, Ionuț Țene, amintește că, prin 1968, tânărul critic literar Nicolae Manolescu includea într-o antologie de poezie română modernă căteva poeme de Radu Gyr, pentru care cele două volume antologice au fost retrase din circuitul public și distruse, nu înainte ca vreo câteva sute de exemplare să fie vândute. A fost un prim semnal că liricele sale (ex.”Ridică-te Gheorghe, ridică-te, Ioane”) merită atenția literaturii române contemporane. Prefațatorul susține că Radu Gyr ”este un poet major al secolului XX, a cărui operă literară trebuie reconsiderată și analizată în cheia comenatriului critic și literar, nu ideologic”. Totodată ”versurile nu erau de salon și nici cu metafore de bibliotecă, ci plămădite cu sânge și multă suferință”. Gyr e ”poetul universului concentraționar”, definind ”poezia creștină autentică și universală”. Cu toate aceste corecte aprecieri, liricele lui Radu Gyr devin cunoscute public abia în jurul anilor 2000.

Romanul dedicat poetului legionar prezintă ”realitatea”, în sensul în care Radu Gyr a publicat vreo zece volume antum (Liniști din schituri, Cerbul de lumină, Cununi uscate, Poeme de război ș.a.), precum și alte volume postume, cum ar fi Crucea din stepă, Poezii din închisori, Poezii, I – III, Sângele temniței stigmate, Ultimele poeme. Scriitorul s-a născut în 1905, la Câmpulung Muscel, a fost universitar, demnitar politic în guvern legionar, adept al lui Corneliu Zelea Codreanu, autorul Imnului Gărzii de Fier și ideolog al acesteia, împreună cu Nae Ionescu. A făcut închisoare mai mult de jumătate din anii vieții, dar moare acasă, în 1975, fiind înmormântat în Cimitirul Bellu catolic din București. Cele de mai sus le aflăm din cartea lui Al. Florin Țene, al cărui stil de biografiere înlesnește accesul cititorului spre activitatea spectaculoasă, dinamică și complexă a unui intelectual și creator din generația lui Mircea Eliade, Lucian Blaga, Petre Țuțea, Nichifor Crainic sau Alexandru Sahia.

Viața lui Radu Gyr ”între realitate și poveste”, subtitrează autorul! Câtă realitate și câtă poveste se regăsește în romanul ”Întoarcerea din Cruciadă”? Croșetarea ”poveștii” în jurul ”realității” constituie schema de îmbinare a adevărului cu imaginația, ceea ce ar motiva un cititor onest să despartă cele două fire narative pentru înțelegere. Autorul respectă adevărul despre viața și activitatea scriitorului Radu Gyr, dar îl ambalează într-o haină imaginativă, pentru atractivitate și pentru culoare beletristică. Impresia mea este că partea imaginativă se configurează în relatarea (foarte frumoasă și elegantă a vieții de familie, prin care ponderează emoționalitatea romanului), a dragostei pentru Flora, soția sa, pentru Simona, fiica lor. Secvențele de intimitate sunt o insulă de fericire și împlinire afectivă, cărora Al. Florin Țene le întreține tonusul optimist, prin arta dialogului, a relatării și a încrustării în semantica vieții a valorilor sentimentale, a nobleții certificată de virtute. Entuziamul vieții private umple clipele de fericire, atât de potrivite pentru echilibrarea presiunii politice alimentată de neliniști și nesiguranțe. Viața publică era amprentată de puternice pasiuni politice și de orgolii pătimașe. Împreună cu alți intelectuali, Radu Gyr îmbracă verdele legionar, implicându-se într-un proces complex de declinare a politicilor vremii și de conjugare a politicienilor, angajați în ”modernizarea” democratică a actului de conducere. În acest proces, se intersectează personalități cunoscute de la N. Iorga la Carol al II-lea, de la Madgearu la Codreanu, de la Antonescu la Sima, dar și Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Ion Pillat, Ion Barbu, Petre Țuțea, Valeriu Anania, Nae Ionescu, M. Sebastian, Dumitru Stăniloae, Constantin Noica. Scriitorul Al. Florin Țenea construiește narația pe o altă perspectivă de analiză a vieții politice și a interferenței acesteia cu activitatea literară. Bazându-se pe citate selectate, romancierul apreciază că ”mișcarea legionară își are temeiuri naționale și ortodoxiste”, iar poetul Radu Gyr – ”un poet patriot desăvâșit”, ”un mare intelectual”, ”cântărețul oficial al Gărzii de Fier”, ”cel mai mare poet român, după Eminescu”, ”poetul neamului românesc”, ceea ce nu exclude impresia de exagerări.

Continue reading „Prof.univ.dr.Anton ILICA: Întoarcerea lui Radu Gyr din cruciadă” →

Melania RUSU CARAGIOIU: Antologie -Gânduri

O NOUĂ ANTOLOGIE:

,,GÂNDURI IMORTALIZARE ÎN BĂTAIA PENIȚEI”, 2020

Volum coordonat de Ana Cristina Popescu

Activitatea Scriitoarei jurnaliste, Profesoara Ana Cristina Popescu, în literatură a început spontan , aș spune în termenii de azi, sub un adevărat impuls genetic al activității dârze și înzestrat literare a plaiului cărășean. Sau în alți termeni sub impulsul informației supraabundente a istoriei și literaturii din acest colț de țară- Banatul , atât de închingat și asuprit secole de-a rândul sub stăpânirea austro-ungară și otomană.

Sub acea ploaie de informații rămase de la bunii și străbunii noștri din partea locului, informații orale, tradiționale, folklor, manuscrise, tipărituri, memorii către ,,.împăratul”, sau mai noi, începând cu monografiile localităților și continuând cu cercetări care au dăruit Academiei Române mari literați, este ușor de înțeles acel inc spre literatură din partea intelectualilor din Bazinul Caransebeș și împejurimile sale

Lista personalităților bănățene făuritori de cultură, istorie și literatură este impresionantă și ea ilustrează împotrivirea la asuprirea impusă românilor, victoria finală și mândria de a arăta lumii calitățile românului, Pe fiecare filă a acestei istorii apar nume care au lăsat urme de devotament și eroism. Vreau aci să amintesc nume mai cunoscute, precum Iosif Alboni, Ionucă, ofițer rezervist în armata austro-ungară, nepotul lui Ioan Pop Reteganu, George Adam, Gabriel Ivul, n.1619, Mihai Halici, n.1643, Stoica de Hațeg, n.1751, Paul Iorgovici, Petre Lupul, (Lupulov), Un întreg cin de preoți ortodoxi sau romano-catolici, și toată tinerimea erudită din Banat care au colaborat la înfăptuirea nucleului de cultură bănățeană.

Reîntorcându-ne la Antologia de față găsim o mare și impresionantă varietate de materiale, enumerând: ,,Referate” – concluzii din cercetare, semnate de scriitorii Andrușa R. Vătuiu, ,,Eminescu la Orșova”; Marinela Panțîru, ,,…Oțelul Roșu- Monografie”; Ana Cristina Popescu, ,,Din tiparnițele presei codrene și chiorene”; Romulus Frâncu, ,, Generalul Moise Groza”; ,,Istoricul vechii Biserici din cimitirul Parohirei Băuțarul inferior”, ,,Micromonografia Parohiei Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, Băuțarul inferior-Protopopiatul Caransebeș,

Capitolul didactic este impresionant prin creația tinerelor lăstre bănățene, copii și adolescenți talentați, care promit o nouă generație de scriitori, mulți dintre aceștia având deja un palmares de lauri câștigați la olimpiade școlare sau la diferite concursuri de creație literară, poezie, proză sau chiar piese de teatru. Amintesc, cu drag, numele lor: Adriana Radu, Dariana Nedelcu, Alina Ioana Vasile, Dariana Agnes Mezdrea, Adina Roi, Gherhard Negru, Denisa Maria Pintilie, Andrei Romanuc, Alexandru Lăcătuș, Iulia Alexandra Vasile, Ligia Schipor, Lucas Radu., Melisa Montoi ( teatru), Daria -Maria Solymoși, Mircea Barbu, Daniel Ștef, Aly Titel-Lifa, Naumi Adam, Salomi Hadasa Gyaraki, Mario Mihăilă, Bogdan Mihai, Ovidiu Ștefoni, Raluca Tău, Francesca Știca, Andrada Brîndușa Keszeg, Eliana Păduraru, Melisa Montoi ( eseu). Costi Dragu, Denisa Bachmațchi, Ariadna Buda, Robert Ciucă, Ariana Maria Grad, Andrada Brândușa Keszeg (poezie). În acest mare capitol acordat tinererlor talente găsim o mare varietate de nume, adică acel binecuvântat conglomerat al etniilor care trăiesc împreună cu noi în perfectă înțelegre și conlucrare , ca făcând parte intergantă din națiunea română, cu aceeleași drepturi , obligații și dăruire Acest aspect cooperant face parte din marea calitate a românilor bănățeni, din toate timpurile, muncind, trăind în pace, colaborând cu fiecare persoană localnică, indiferent de etnie. Mai observăm mâna profesorului de limba română, Ana Cristina Popescu, sufletul care imprimă copiilor bogăția sufletească interioară, ocupații sănătoase pentru timpul liber, dragostea de a scrie în limba română. Tot profesorul este acela care clădește personalitatea unui copil, personalitate atât de necesară în viața fiecărui om.

Răsfoind, citind în contunuare, ne oprim la pagini de filozofie,   pagini de poezie, pagini de realizări largi ale pătrunderii culturii române în actualitatea contemporană monadială și amintite și aci- legate de Asociația Liga Scriitorilor Români, Președinte, Al. Florin Țene, sau de Revista internațională STARPRESS- România-Canada-USA, Director Ligya Diaconescu,

Ne vom opri asupra creațiilor autorilor din: ,,Eseuri”, autori, Ioan Andreica, Bianca Meteș, Mădălina Doman, Adrian Crânganu, Lucia Elena Mihalca, Ion Turnea. ,,Evenimente”, Angela Panțîru, Ana Cristina Popescu. ,,Cercetare”: Sonia Berger, Andrușa F. Vătuiu, Ana Cristina Popescu, Lucia Elena Popa, Diana-Corina Cherșa, Romulus Frîncu. ,,Cronica de carte”, Marinela Panțîru, Melania Rusu Caragioiu, Ana Cristina Popescu, Lucia Elena Popa, Radu Botiș, Ion Turnea. ,,Poezie”: Ioan Andreica, Luca Cipolla, Irina Lucia Mihalca, Vasile Dan Marchiș. ,,Didactica”: Simona Petronela Mîțu. ,,Foileton”: Diana-Corina Cherșa,

Continue reading „Melania RUSU CARAGIOIU: Antologie -Gânduri” →

Al. Florin ŢENE: Memoria clipei în călătoriile scriitoarei Elena Trifan – pagini de etnografie în însemnări de reporter

Cartea, recent apărută, intitulată “Sărbători, tradiții, în România – Însemnări de reporter “ semnată de Elena Trifan, având o prefață de prof.dr.Niculina Bercea, de la colegiul “Ion Luca Caragiale” din Ploiești, ca și autoarea, este un evantai policrom, precum niște “cinerame ale comunității noastre spre care vin tinerii pentru schimbul de taine și preluarea ștafetei “(.dr.Niculia Bercea ).

Volumul, având 473 pagini cuprinde 47 de reportaje, structurate în două capitole, intitulate: I- Sărbători religioase și II-Sărbători laice, încheindu-se cu “Elena Trifan și demersal inițiatic-Ana Maria Banu “, Nota editorului și Nota autorului.

Citind cartea Elenei Trifan mi-am adus aminte de ce spunea Tudor Arghezi că “reportajul este o stare sufletească”, fapt ce m-au convins, în acest sens, paginile acestui interesant volum, ce se constituie într-o ladă de zestre a spiritualității românești. Esențialul acestor reportaje despre sărbătorile religioase de la Pietroșani, Olănești, Comanca din județul Vâlcea, Parepa-Rușani etc, esențialul nu-l mai căutăm în afara celor scrise, ci în opera însăși. Astfel se face o revenire la text care postulează o lectură atentă și o interpretare întemeiată ferm numai, sau în primul rând, pe datele textului scris cu mare empatie.

Reportajele nu sunt scrise în afara trăirilor autoarei, Elena Trifan este imlicit în mijlocul celor relatate, eul acesteia vibrează alături de evenimentele religioase la care a participat.

Reportajele Elenei Trifan au un epic fluent și cu o rară dicțiune limpede, textele sale curg precum lentoarea de fluviu gigant a lui Sadoveanu: istorii a unor ritualuri ortodoxe, boboteaza, sărbătoarea Sfântului Anton Schimbarea la Față, Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului, sau sărbători laice, cum ar fi Târgul Mărțișoarelor la Muzeul Satului din București, Hora costumelor la Pietrari din județul Vâlcea etc. Reportajele sunt tablouri în tușă impecabilă stârnind o memorie activă, epos romanesc în unele situații, având perpetuă mișcare in largo, care redă amploarea importanței tradițiilor despre care scrie. Autoarea a închipuit un stil insolit, bizuit pe o voce omniscientă. Geografiile relațiunii sunt de preferință a orizontului deschis: “Boboteaza, Sărbătoarea Sfințirii apelor și a cailor la Pietroșani, județul Continue reading „Al. Florin ŢENE: Memoria clipei în călătoriile scriitoarei Elena Trifan – pagini de etnografie în însemnări de reporter” →

Al. Florin ŢENE: O carte originală de istore literară semnată de Nicolae Danciu Petniceanu

La editura Legart din Timișoara, 2020, a apărut o interesantă carte intitulată“ Nașul lui Eminescu“ semnată de cunoscutul scriitor, promotor cultural și eminescolog Nicolae Danciu Petniceanu.

Volumul este structurat în 8 capitole, după cum urmează: Cap.1-Revista “Familia “, apariție inedită, Cap.2-Revista “Familia”-Iosif Vulcan, Cap.3-Revista „Familia” și Eminescu, Cap.4-Disputa seculară privind data nașterii și locul nașterii poetului național, Cap.5-Ramuri din arborele genealogic Grozescu, Cap.6- Mihai Eminescu și Societatea”Sorin Titel “, Cap.7- Simpozion Eminescu, festin literar și Cap.8-Iconografie, pune un mare accent pe un personaj mai puțin amintit în istoriile noastre literare. Este vorba de Iulian Grozescu din Comloșul-Mare, al popii Nica, absolvent de drept care înpreună cu Iosif Vulcan au pus bazele cunoscutei reviste “Familia”, În paginile căreia a debutat Mihai Eminescu ca poet pe 25 februarie 1866, cu poemul „De-aş avea“. Prima poezie semnată de Eminescu a fost primită cu entuziasm de către directorul revistei, Iosif Vulcan, care i-a şi schimbat numele din Eminovici în Eminescu. Era perioada când revista ajunsese în București prin domnișoara Constanța Duncă, Iași, Herculane, Craiova, Constanța, Galați, Sibiu, Cluj, Orșova, Lipova, Foeni, Mehadia, Iablanița etc.

Prin strădania lui Iosif Vulcan și Iulian Grozescu, redactor al revistei, “Familia” a fost trimisă și unor personalități, precum domnitorului Cuza, lui Costa-Foru, rectorul Universității din București, Aron Pumnul la Cernăuți, lui Titu Maiorescu, Costache Negruzzi, Timotei Cipariu, mitropolitul Andrei Șaguna și episcopului Ioan Popasu din Caransebeș.

“Revista “Familia” ajunsese încă de la cel dintâi număr în școala de la Cernăuți a domnului professor Arune Pumnul, care de îndată făcuse abonament.“( …)

Fișele biobibliografice din subcapitolul “Note“ ale personalităților care au contribuit din plin la editarea, răspândirea și publicarea de materiale în revista “Familia” ne face cunoscute date importante despre aceste adevărate suflete de români care au menținut flacăra aprinsă a culturii române în Ardeal.Printre acestea sunt: Iosif Vulcan născut în Holod la 19 martie 1841, Iulian Grozescu născut la 20 iunie 1839 în comuna bănățeană Comloșu Mare, George Ardeleanu născut la Timișoara în martie 1837, Nicolae Coșariu ziarist bănățean născut la 20 septembrie 1842 în Chizătău-Timiș- Pavel Rotariu, născut în Dragșina-Timiș- în 1840, și mulți alții.

În Capitolul 2 autorul Nicolae Danciu Petniceanu ne spune că redacția revistei “Familia” era în strada Leopold nr.18 din Pesta. În redacție lucrau doi gazetari:Iosif Vulcan și Iuliu Grozescu, iar pe manșeta revistei se menționa: Iosif Vulcan –“ Propretariu, redactoru respundiatoriu și editoriu.“Despre Iulian Grozescu nu se face nicio mențiune. În volumul “Prin Timișoara de altădată “de Aurel Cosma-junior, apărut la Editura Facla, Timișoara, 1977, sunt scrise multe date despre “Iulian Grozescu, precum calitatea sa de “prim redactor” , adică redactor șef, la “Familia” lui Iosif Vulcan”. Se spune în carte de avocatul ziarist Aurel Cosma-junior(1901-1983 ) că acesta a cunoscuto pe Emilia Lungu –Puhallo (1901-1983 ), nepoata lui Iulian Grozescu și că acesta îl cunoscuse pe Mihai Eminescu, în vara anului 1868.

În Capitolul 3 sunt publicate poeziile lui Mihai Eminescu care au văzut lumina tiparului în paginile revistei “Familia “, sunt 19 poezii.Prima poezie a fost publicată la 25 februarie, în anul II, nr.6, 1866 și se numește “De-aș avea… “, iar ultima poezie publicată este “Din noaptea… “ anul XIT, nr.7 din 12.02.1884. Continue reading „Al. Florin ŢENE: O carte originală de istore literară semnată de Nicolae Danciu Petniceanu” →

Al. Florin ŢENE: O viață de scriitor, Dumitru Gălățan-Jieț, în slujba tradițiilor din Valea Jiului

De ani buni am primit din Petrila cărți semnate de Dumitru Gălățan-Jieț, majoritatea sunt adevărate fresce ale tradițioilor, obiceiurilor și ale portului popular din zona etnografică a momârlanilor.

La prima carte, pe care am primit-o, apărută în anul 2005, intitulată “Tradiții și obiceiuri în satele din Estul Văii Jiului “, care a văzut lumina tiparului la o editură din Petroșani., am scris o cronică, elogioasă.De atunci, cu toate că am primit de le doctoral Jieț mai toate volumele pe care le-a scris cu mult talent și spirit de cercetător, nu am mai scris nimic.Motive ar fi multe.

Iată că, zilele acestea am primit de la Dumitru Gălățan-Jieț un volum memorialistic, având ca titlu”Memoria cărților- 80 de ani, împreună cu momârlanii din Valea Jiului, “, apărut la Editura”Măiastra“, Târgu Jiu, 2020, Carte trimisă cu următorul autograf, care moralmente, m-a făcut să mă aplec asupra paginilor încărcate de amintiri, date și imagini semnificative: “O carte aniversară pentru dl.Al.Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor din România, în speranța că măcar în al 13-lea ceas își va adduce aminte și de scriitorii din Valea Jiului. Aceasta este cea de a 28-a carte a mea, prima fiind apărută în anul 2005.Cu respect.ss dr.Gălățan. “

Cunoscând aforismul lui Isaac Newton că : “Oamenii construiesc prea multe ziduri și nu destule poduri “, m-am conformat să citesc cu atenție volumul dăruit, și înainte de a scrie despre acesta, îi urez autorului la vârsta înțelepților ardeleni :La mulți ani! Sănătate și multă inspirație pentru a mai oferii cititorilor noi nestemate culturale.

Volumul se deschide cu o “Prefață” semnat de George Chirvasă, unde se subliniază: “Chiar dacă la prima vedere “Memoria cărților“ pare o carte de bilanț a activității scriitoricești a doctorului Dumitru Gălățan-Jieț “, urmată de cinci pagini și jumătate cu mărturisirea autorului care , la an aniversar, este pus “în fața unor retrăiri nostalgice a trecerii anilor, în care pe pagini imaginare îngălbenite, mai mult sau mai puțin ridate, apar oameni, fapte, împliniri, neîmpliniri, materializate în cazul de față în mii de pagini scrise. “

Prezenta carte, intitulată “ Memoria cărților“ cuprinde toate volumele publicate de autor, înserate în ordinea aparițiilor, fapt ce ne convinge că doctorul a fost și un harnic scriitor, dotat fiind cu talentul cercetătorului, dovadă sunt cele 27 de cărți publicate.Dragostea față de oamenii locului, fiind vorba despre momârlanii din zona Cimpei și al Petrilei, a făcut ca doctorul să scrie pagini memorabile despre obiceiurile, tradițiile, portul și folclorul acestora prin studii ednografice și cercetări pe teren.Evitând ceea ce scria Ralph Waldo Emerson: “Când te afli prea aproape de un munte, nu-i vezi înălțimea. “

Continue reading „Al. Florin ŢENE: O viață de scriitor, Dumitru Gălățan-Jieț, în slujba tradițiilor din Valea Jiului” →

Delia MUNTEAN: „Sonetele le las pe toate vouă”

       Sunt aproape opt veacuri de când, în Sicilia, Giacomo da Lentini, notar cu îndeletniciri artistice, făcea schimb de sonete cu starețul Tivoli, iubitor și el de poezie. Práctica, un fel de modă în cercurile literare ale vremii, era cunoscută sub denumirea de tenzone, cuvânt provenit din occitanul tenso („duel”, „tracțiune”). Ea fusese împrumutată de la trubadurii provensali și presupunea o discuție în versuri, pe teme amoroase, între doi poeți sau între un poet și o entitate imaginară, fiecare exprimându-și poziția prin mijloace retorice cât mai rafinate.

            La noi, cele dintâi sonete au fost tipărite în iunie 1829 în „Curierul românesc” al lui Ion Heliade Rădulescu (București) și în „Albina românească” (Iași), condusă de Gheorghe Asachi.

            Cum a evoluat această specie literară în Europa și în țara noastră, dar mai ales care sunt rigorile compunerii unei astfel de creații putem afla din preambulul lui Mihai Merticaru – poet, eseist și gazetar, născut la 20 iunie 1938 în satul Bețești, comuna Rediu, județul Neamț – la cel mai recent volum al său de versuri, Vis și abis (Editura Mușatinia,Roman, 2018).

            Nu intenționăm să zăbovim asupra paginilor respective, așezate sub titlul Sonetul – regele poeziei, ci să arătăm, cu plăcută surprindere, că, în ciuda vechimii și a încorsetărilor formale, în pofida schimbărilor de mentalitate și a tendinței actuale de a obține totul cât mai repede și cu mai puțină investiție de efort, categoria lirică amintită este încă în lucrare. Își păstrează aproape la fel de proaspete delicatețea și sprinteneala trubadurești, încântându-ne și astăzi prin melodicitate. Dacă stârnim un picuț definiția inițială, putem afirma că și acum sună bine această melodie scurtă. De-abia un ton, un sunet mic. Un sonnetto (cântecel).

            Un tenzone, discret retro, ne propune și Mihai Merticaru – unul dintre adepții fideli ai sonetului – în volumul de față. Partenerii convocați la duel, nu neapărat toți sonetișți (Sapho, Ovidiu, Saadi, Li Tai Pe, Pierre de Ronsard, Omar Khayyam, Dante Alighieri, Francesco Petrarca, William Shakespeare, Alexandr Pușkin ș.a., iar pe teren românesc: Mihai Eminescu, Nicolae Dabija, Theodor Damian), își exprimă poziția în mottoul textelor, urmând ca poetul nemțean să-și etaleze propriile argumente legate de tematica aleasă, mizând atât pe backgroundul cultural, cât și pe experiența personală.

Sunt puse la bătaie tehnici mai mult ori mai puțin subtile de exprimare a ideii, în registre emoționale și lingvistice dintre cele mai diverse. La ordinea zilei se află femeia și problema amoroasă (Sonetul ochilor tăi, Sonetul unei povești, Sonetul unui portret, Sonetul unui dar, Sonetul tămăduirii, Sonetul regretelor, Sonetul lui Eros ș.a.), însă întâlnim o serie de linkuri ce vizează condiția creatorului (Sonetul unei pasiuni, Sonetul poetului urgisit, Sonetul muzei ambițioase, Sonetul unui timonier, Sonetul creatorului), timpul (Sonetul copilăriei, Sonetul satului natal, Sonetul tinereții), moartea (Sonet bacovian, Sonetul compensației, Sonetul despărțirii, Sonet-testament), politica și societatea vremii (Sonetul țăranului român, Sonetul bărbăției, Sonetul decăderii, Sonetul românului).

Speculațiile pe marginea acestor teme poartă trubadurul de la biologic la spiritual, de la relaxare la tensiune. De la vis la abis. Atari tendințe (false opoziții) se articulează într-un ansamblu imaginativ amprentat de subiectivitate, poetul fiind regăsibil – în egală măsură – ca autor, regizor, actor, sufleur, spectator sau comentator. Sunt tot atâtea funcții ale celui care (se) visează, activate într-o misterioasă pendulare între conștient și inconștient.

Ipostazele lirice implicate trădează luminile și umbrele identității auctoriale, fluxurile și refluxurile propriului destin, dorințele (împlinite sau refulate), acomodarea cu vremile, anxietatea provocată de trecere. Rolurile acestea capătă așadar încărcătură emoțională, convertindu-se în modalități de comunicare cu sinele. Visul construit împreună pălește treptat, alunecă spre abis, un fel de punct terminus, o „șireată umbră” (Sonetul unui stoic) către care se îndreaptă inexorabil și ființa poetului: „Dinspre prezent înspre eternitate, / Unde cea brună mireasă mă cheamă // Monstruoasa tăcere să n-o detest, / Miezul cuvântului cu aldine / Să mă soarbă, că-n zadar e vreun protest. // (Nu-mi rămâne decât să privesc spre vest) / Acum, nimic nu mai vreau pentru mine / Doar clipa și cupa să-mi fie pline!” (Sonetul compensației).

Continue reading „Delia MUNTEAN: „Sonetele le las pe toate vouă”” →

Marcu – Mihail DELEANU: Luna eminesciană

După ce publicase, în anul 2000, volumul Lumină de lună. Universul selenar în opera lui Mihai Eminescu, ne promisese o continuare. Dar Daniela Văleanu ne-a purtat o vreme în lumea poveștilor, a legendelor geografice ˗ legende repovestite, îmbrăcate în haina stilizată a literaturii, autoarea încercând să redea toate variantele existente despre locurile cele mai frumoase din țara noastră.

Ca și în cazul volumului despre opera lui Mihai Eminescu, cele trei volume de legende apărute ulterior au la bază o bibliografie vastă, cuprinzând atât cărți în formatul clasic, cât și informații de pe internet. Cărțile sale ne-au purtat, începând cu anul 2002, pe diverse cărări din toată țara, pătrunzând întâi în lumea minunatelor Plaiuri românești în legende. Ca o continuare firească, volumele următoare ˗ Din legendele Munților Apuseni, apărut la scurtă vreme după aceea și, anul trecut,  Plaiuri din Banat în legende ˗, au devenit prelungiri și aprofundări ale primei cărți. După cum mărturisește însăși autoarea, cărțile sale sunt menite “să ne poarte pe tărâmuri de legendă, în vremurile de odinioară, încercând să prezinte o altă faţetă, mai puţin știută, a meleagurilor românești, atât de frumoase şi atât de puţin cunoscute uneori”, de care Daniela Văleanu s-a legat sufletește, încă din copilărie, de pe când asculta poveștile pe care i le spunea mama, cu glasul ei duios. Se pare că legendele au fascinat-o cel mai mult, cu lumea lor fantastică, şi totuşi, reală, a povestirilor care, pornind de la un sâmbure de adevăr, încearcă să explice fapte, întâmplări, originea unor ţinuturi sau momente istorice. Le-a rescris, dându-le o formă literară, păstrând firul povestirilor aflate despre originea unor denumiri geografice, fiind o sursă bogată de informaţii toponimice, etnografice, meteorologice, mitologice sau istorice.

Iată că, la început de an 2020, Daniela Văleanu se ține de promisiune și vine cu un nou studio: Universul selenar în opera lui Mihai Eminescu, abordând un univers aparte, o temă universală, care capătă o puternică notă specific eminesciană, autoarea reliefând aspecte esențiale, adunate laolaltă.

Pe coperta 4 a volumului, regăsim cuvintele Magistrului G. I. Tohăneanu: “Universul selenar în opera lui Mihai Eminescu este alcătuită după un plan minuţios, respectat cu stricteţe şi îmbogăţit, conform părerilor autorizate, ce păstrează “lamura” gândirii poetice eminesciene. (…) cunoscând setea de frumos şi adevăr şi posibilitatea de a le exprima a autoarei, fac afirmaţia că, în toată bibliografia eminesciană, contribuţia Danielei Văleanu este un unicat, învederând toate disponibilităţile creatoare ale celei care l-a redactat (…). Lucrare de curaj şi de orientare ştiinţifică, corespunde cerinţelor tagmei şi se impune, ca o contribuţie dintre cele mai valoroase, la cercetarea operei eminesciene. Îi salut cu entuziasm existenţa.”

Universul selenar în opera lui Mihai Eminescu se adaugă firesc și necesar exegezelor eminesciene, în general, interpretărilor stlistice ale operei sale. Prin cercetarea aceasta, autoarea îmbogățește contribuțiile școlii timișorene de stilistică și poetică. Componentă esențială a universului poetic eminescian, pesajul selenar este remarcat și comentat de toți exegeții poeziei și prozei lui Eminescu, în treacăt sau în capitol distinct. Tocmai de aceea, risipite în bogata bibliografie eminesciană, diversele trimiteri la universal selenar eminescian se cuveneau sintetizate într-un demers riguros, precum al Danielei Văleanu. Scopul (nedeclarat) și cel dintâi al acestui volum constă în această sinteză, care pune în valoare și corectează, mai exact spus completează, când este cazul, ceea ce s-a scris până acum despre lună și despre universal selenar eminescian.

Continue reading „Marcu – Mihail DELEANU: Luna eminesciană” →

Ioan Viorel BOLDUREANU: Plai și legendă în proza Danielei Văleanu

(Daniela Văleanu, Plaiuri din Banat în legende, Ed. Mirton, Timișoara, 2018)

 

Modalitatea prozaistică a Danielei Văleanu este o componentă semnificativă, prin care se întruchipează un sincretism sui generis, întrucâtva sincopat, dar de o anume expresivitate și concretețe descriptivă și evocatoare.

Tipologic și tematic înrudite, cele trei volumașe ale ciclului – Plaiuri românești în legende (2002), Din legendele Munților Apuseni (2003) și Plaiuri din Banat în legende (2018) se circumscriu caracterizării introductive. Inspirate discret și nesupărător de repere prestigioase (cu valențe paideice) din literatura noastră, precum Alexandru Vlahuță, Calistrat Hogaș, Gala Galaction, ori de nume de referință din bibliografia etnografico-geografică românească (Tony Brill, Nicoleta Coatu), cel de-al treilea volum pe care îl recenzăm aici se particularizează, în cazul Banatului, prin cel puțin două mari nume: Nicolae Stoica de Hațeg, cronicarul – povestaș al legendarului și spectaculosului Banat montan și Lucian Costin, folcloristul și etnologul inconfundabilelor baladelor-legende bănățene.

Despre cartea aceasta – cea din 2018 – autoarea însăși scrie, încă de la începutul Cuvântului înainte, că e destinată a ne purta pe tărâmuri de legendă; are, așadar, o menire paideică (cel puțin implicită). Înlăuntrul unei asemenea meniri – firească și însemnată în sine – și în consonanță cu profesia dar, mai ales cu vocația de dascăl a autoarei, ca prozatoare, încadrarea tipologică încercată mai sus se particularizează.

În sâmbure, dar și cu câteva semne bine prevestitoare, percepem faptul prin care (sau din care) Daniela Văleanu este dotată cu ceva ce s-ar putea numi bun instinct și chiar o anumită memorie de prozator; fapt căruia – deocamdată – autoarea îi spune (cărturărește și convențional) „bibliografia vastă”, în care se ghicesc elemente de geografie fizică și umană, etnografie, folclor, istorie orală și locală. Astfel că astă prielnică privință, înghiocată încă – precum tocmai arătasem mai sus – se vădește (peisagistic și legendar) în „cazul Banat”, prin proporțiile metaforico-simbolice planetar recunoscutei sale unicități: Cascada Bigăr, „declarată cea mai frumoasă din lume” (pp 36-38), precum afirmă autoarea în descrierea natural-geografică, întărind o întruchipare sincretică arătată mai sus, prin repovestirea celei mai frumoase legende folclorice a locului, desigur într-o variantă accesibilă unei plaje largi de cititori.

Continue reading „Ioan Viorel BOLDUREANU: Plai și legendă în proza Danielei Văleanu” →

Livius Petru BERCEA: Atotputernica Selene

(Însemnări despre: Daniela Văleanu, Universul selenar în opera lui Mihai Eminescu, Ed. Mirton, Timișoara, 2020)

 

      Cu volumul de față, de peste 200 de pagini, profesoara timișoreană Daniela Văleanu adaugă bibliografiei despre Eminescu un comentariu valoros și semnificativ din perspectiva receptării critice a operei poetului național. De altfel, prima mea observație ar trebui să vizeze bibliografia de la sfârșitul cărții: din 136 de titluri (între ele, 6 sunt volumele operei lui Eminescu din care s-a excerptat materialul ilustrativ), 70 (deci mai bine de jumătate) sunt doar cărți despre Eminescu. E doar o parte (fizică) a imensului interes pe care l-a deșteptat opera sa…  A doua observație trebuie să aibă în vedere titlul cărții de față: prin modul în care l-a formulat autoarea, el devine cuprinzător pentru toate aspectele pe care autoarea le-a avut în vedere când a supus comentariului motivul Selenei în opera lui Eminescu (y compris atât poezia, cât și proza și fragmentele de teatru). De la peisajul selenar la simbolismul extraordinar de ramificat al astrului nocturn, totul (cu numeroase contexte exemplificatoare) – în fond toate aspectele pe care le poate sugera prezența termenului în operă – sunt luate în considerare. Pentru o mai corectă apreciere, mi se pare util să fac apel la structura volumului. După o scurtă introducere în personalitatea și opera lui Eminescu (cca. 3 pagini), e discutat mai amănunțit motivul lunii, ca  specific romantismului (e adusă în discuție – parțial, dar cu precădere – contribuția  culturii europene), concluzionându-se că  luna „comoară aprinsă în noapte se pare” (p. 50, citatul e din Diamantul Nordului), expresie ce prefigurează investigațiile amănunțite care urmează. În următoarele 12 capitole ale cărții sunt evidențiate (și probate, prin citate sugestive, relevante) accepțiile (de obicei, simbolice) pe care luna le cunoaște în contextul operei lui Eminescu. Titlurile înseși ale capitolelor sugerează diversitatea acestor accepții, conducând spre concluzia că luna se așază, în context eminescian, ca un topos, care dă esență romantică acestei opere. De la peisaj selenar (legat mai mult de natura concretă, fizică) – cadru preferat de Eminescu, la simbolistică nuanțată, complexă, multiplă, totul este așezat sub lupa criticului literar, dar în egală măsură a semioticianului și stilisticianului Daniela Văleanu. Pentru că volumul de față nu comentează motivul anunțat dintr-o perspectivă singulară (a criticii literare), ci aduce în discuție, de cele mai multe ori (v., mai ales, capitolele Luna și apele, Unificare și țesătură, Eternul feminin) prolificul semantism al termenului (de multe ori potențat de context) și numeroasele îmbinări figurative în care îl putem găsi. Aș avea o observație: discutarea (și calificarea) strofei din poezia Și dacă… (pag. 139, în volumul de față) Continue reading „Livius Petru BERCEA: Atotputernica Selene” →

Daniel LUCA: Mihai Eminescu și motivul selenar

              Daniela Văleanu este doctor în filologie, titlu obținut la Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara, iar dintre cărțile sale menționăm aici Lumină de lună. Universul selenar în opera lui Mihai Eminescu (2000), Plaiuri românești în legende (2002), Din legendele munților Apuseni (2003), Plaiuri din Banat în legende  (2018).

             În volumul Universul selenar în opera lui Mihai Eminescu (Editura Mirton, Timișoara, 2020), Daniela Văleanu observă că luna este un motiv romantic și universal, încărcat de simboluri și semnificații, pornind de la concepția lui Gilbert Durand, care vorbea „despre regimul diurn al imaginii, în opoziție cu regimul nocturn, considerând că prin negare se constituie afirmarea” (p. 10).

            Se poate constata, în ceea ce privește luna, o legătură între mituri, poezia greacă, romană și cea romantică, simbolismul lunar fiind practic infinit („Căci luna a fost adorată tocmai pentru forța imensă concentrată în ea, pentru vitalitatea ei inepuizabilă”, p. 28), iar despre influența lunii în poezia lui Eminescu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga afirma: „Poet selenar prin excelență, Eminescu a acordat straniului  element ceresc un loc precumpănitor în opera sa și a scos în repetate rânduri efecte deosebite de cadru și atmosferă din folosirea perspectivei lunare” (p. 25).

            Autoarea scoate în evidență unele aspecte precumpănitoare în ceea ce privește motivul selenar în opera lui Mihai Eminescu.

Bunăoară, noaptea e luminoasă, și nu întunecoasă: „Universul nocturn eminescian nu este macabru, nici întunecos, este feeric și senin, mirific și luminos (…)” (p. 35), iar luna activează energia interioară a omului: „… expresie a conștiinței, a energiei și a cunoașterii” (p. 36), exemplificând cu Călin-file din poveste ori Memento mori (unde nocturnul chiar se transformă în diurn). Astfel, luna permite și eliberarea conștiinței de sine, magnetizând realul („eroului i se dezvăluie profunda conștiință de sine și simpla închipuire se transmută în realitate ontologică”, p. 187; v. Mureșanu, Scrisoarea I).

            Luna e un spațiu ireal, fiind o planetă a „desprinderii de realitate, un spațiu pur, ieșit din timp și istorie” (p. 62). Viața lunii este asemănătoare cu a omului („Întreaga «istorie» a lunii este asemănătoare cu viața omului, care sfârșește cu moarte” – p. 133), iar timpul mitic („marele Timp”) e echivalat cu timpul selenar („un timp-limită și un timp oprit întru reversibilitate” – p. 135), luna fiind, așadar, o emblemă a timpului sacru, spațiul fiind invers proporțional cu timpul, după cum constată D. Popovici („Ideea spațiului infinit de mare își găsește însă – în poezia Stelele-n cer, n.n. – un corelat în ideea timpului infinit de mic”, p. 137). Se poate vorbi și de un timp emotiv, un timp al trăirii, unul al amintirii, un timp pământesc („al unor clipe discontinue”, p. 141). Timpul își află rezonanța în lumina lunii („lumina lunară devine însăși substanța timpului”, p. 144). Ca o concluzie, „luna atotputernică, efigie a timpului  veșnic” (p. 149). Dar forța selenară își pune amprenta și asupra istoriei, însemnând ciclicitate, caducitate („Egipetul și Dacia își vor derula sub lună treptele creșterii și descreșterii”, p. 150). Continue reading „Daniel LUCA: Mihai Eminescu și motivul selenar” →