Suntem nevoiţi să recunoaştem că romanul epistolar este o apariţie mai puţin obişnuită în peisajul creaţiei literare. Oricum, în condiţiile actuale când pana, stiloul şi chiar popularul pix tind să devină exponate de muzeu vom întâlni din ce în ce mai rar această formă de exerciţiu literar. Aceasta este şi cauza care mă face să zăbovesc puţin în istoria genului.
Cu subiectivităţile de rigoare, se pare că, în cultura occidentală, este considerat ca fiind deschizător de drumuri în respectiva nişă povestea de iubire a cuplului Abelard şi Heloise inclusă în Roman de la Rose în 1230, deşi la titlu mai concurează şi Scrisorile unei călugăriţe portugheze a Mariannei Alcoforado din 1667, unde apar, cu un curaj de-a dreptul nebunesc pentru acele vremuri, secvenţe de un tulburător erotism sau poate romanul Scrisori de dragoste ale unui nobil către sora sa semnat de Aphra Behn (pseudonim) în 1684. Dar vremea triumfului pentru acest gen de scrieri este secolul al XVII-lea când apar nume precum Samuel Richardson (Pamela, Clarissa), Montesquieu (Scrisori persane), Goethe, Jean Jacques Rousseau şi, desigur, Choderlos de Laclos, autorul Legăturilor periculoase cele care ne-au fascinat şi pe noi prin anii şaizeci, deşi nu prea am înţeles de ce. Poate ne aşteptam la altceva sau poate traducerea mediocră a afectat calitatea poveştilor… Acum se pot aminti în cadrul genului şi nume mari, precum Dostoievski, Wilkie Collins ori Bram Stoker, mult mai cunoscut ca autor al romanului de groază Dracula.
Contemporaneitatea, definită aşa pentru perioada secolului al XX-lea aduce şi ea o multitudine de nume, unele chiar de primă mărime precum: Amos Oz, Vladimir Nabocov, Stephen King sau John Barth ori Daniel Keyes, cel care a scris Flori pentru Algernon, Luis Lopez Nieves (Inima lui Voltaire), Carl Steadman (Două singurătăţi), Rob Wittig (Tovarăşi la tristeţe) şi mulţi alţii.
Poate este bine să înţelegem şi faptul că dezvoltarea unor ramuri ale ştiinţelor moderne, precum mecanica cuantică ori nanotehnologiile ar fi fost mult mai lentă dacă nu am fi avut acces la corespondenţele savanţilor vremii. Sigur, mijloacele moderne de comunicare sunt mult mai rapide şi, culmea, mai ieftine, favorizând răspândirea cunoştinţelor şi transformând nu doar natura comunicaţiei, ci chiar ritmul cunoaşterii ştiinţifice cu implicaţii majore în dezvoltarea nivelului de civilizaţie şi confort. Cu toate acestea, farmecul şi chiar fascinaţia stilului epistolar păstrează încă acest gen de creaţie, în zona interesului public.
Nu voi trece însă de subiect fără să aduc în discuţie situaţia romanului epistolar din Extremul Orient acolo unde timpul acestor creaţii are alte coordonate. Spre regretul meu nu cunosc nimic pe această temă din spaţiul cultural chinezesc, însă numele curtezanei imperiale Sei Shonagon (966-1017 sau 1025) impune prin popularitatea eseurilor sale adunate în Cartea cu perne, o superbă colecţie de bârfe, poezie, observaţii sau chiar plângeri adresate instanţelor vremii. Scrierea este mai degrabă un fel de jurnal, însă fiind scrisă la persoana întâi toate cele peste două sute de capitole (numite intrări) pot fi considerate epistole. Uimitoare este şi circulaţia acesteia sub formă de manuscris mai bine de şapte veacuri, editată fiind doar secolul al XVII-lea. O evoluţie care arată cu forţa argumentului cât de preţuit este totuşi romanul epistolar.
Continue reading „Mihai BATOG-BUJENIȚĂ: Iubirea ca măsură a vieții”
Poeta Mioara Oprișan, de a cărei carte facem vorbire în aceste pagini, are o activitate în domeniul literaturii destul de bogată.
În viziunea lui Valeriu Valegvi (Marșul nucilor pe mare, Editura Princeps Multimedia, Iași, 2019), toamna este atât anotimp, cât și o vârstă a omului, aceea a maturității depline, când se poate descoperi pe sine, dar și o vârstă apropae de „zbor”, de părăsirea acestei lumi („Devii pe zi ce trece / o pasăre cu zborul întors / spre înăuntru / te uimesc plăsmuirile clipei” – E toamnă).
În recenzia publicată despre Întoarcerea din cruciadă. Viața poetului Radu Gyr între realitate și poveste (Editura Casa cărții de știință, Cluj-Napoca, 2020), romanul lui Al. Florin Țene, pomeneam metaforic despre ”floricelele” folosite ca ingrediente pentru aromarea textului și incitarea la o lectură multinevalară. Acestea erau ”buclele” informaționale suplimentare, care se dezvoltau în jurul biografiei narative și care, aparent, n-aveau vreo legătură implicită cu viața și activitatea poetului Radu Gyr. Este vorba de uciderea lui Eminescu, viața lui Zelea Codreanu, moartea agresivă a lui Iorga, abdicarea forțată a lui Cuza și alte câteva. (Cuvântul floricele” l-am preluat din limbajul unui prieten, cu care am schiat pe ghețarul Stella Ronda (cu 52 km de coborâre), propunându-mi să ne abatem ”într-o floricea”, adică să ne relaxăm schiind pe pârtii suplimentare deviate de la traseul principal).
Cu oarecare vreme în urmă, l-am cunoscut pe poetul Nicolae Vălăreanu Sârbu la una din întâlnirile pe care scriitorul Ioan Romeo Roşiianu le organizează sub genericul „Prietenii literare”. A fost o bucurie pentru mine să și citesc apoi din creația Domniei Sale.
O NOUĂ ANTOLOGIE:
Cartea, recent apărută, intitulată “Sărbători, tradiții, în România – Însemnări de reporter “ semnată de Elena Trifan, având o prefață de prof.dr.Niculina Bercea, de la colegiul “Ion Luca Caragiale” din Ploiești, ca și autoarea, este un evantai policrom, precum niște “cinerame ale comunității noastre spre care vin tinerii pentru schimbul de taine și preluarea ștafetei “(.dr.Niculia Bercea ).
La editura Legart din Timișoara, 2020, a apărut o interesantă carte intitulată“ Nașul lui Eminescu“ semnată de cunoscutul scriitor, promotor cultural și eminescolog Nicolae Danciu Petniceanu.
De ani buni am primit din Petrila cărți semnate de Dumitru Gălățan-Jieț, majoritatea sunt adevărate fresce ale tradițioilor, obiceiurilor și ale portului popular din zona etnografică a momârlanilor.