Categorie: Centenarul Marii Uniri

Camelia CRISTEA: Aici e România!

Aici e România!

 

Veniţi acasă! Aici e… România!
Albastrul cerului e mai senin,
În codrii se aude ciocârlia
Şi-n vârf de munte izvoare susurând.

Iar când viorile încep să cânte,
Baladele în corzi de inimi se topesc
Şi plânge neamul românesc,
În doinele ce încă mai jelesc!

Coloana este totuşi infinită
Şi stă Brâncuşi alăturea de ea,
La masa tăcerilor ascultă
Vorbele ce-s spuse în nopţi fără de stea.

Şi-n stihuri au pulsat emoţii,
Din leagăn, până la mormânt,
La ţărm de mare însuşi Eminescu
Ascultă valu-n şoapte suspinând.

E-atâta dor aici, iubire, dar şi jale,
Pământul sfânt să îl păstrăm,
Credinţa sfeşnic de nădejde să ne fie
Români uniţi în jurul gliei să ne adunăm !

—————————–

Camelia CRISTEA

București

 1 Decembrie, 2018

Silvia URLIH: Lăsați-mă să fiu român!

LĂSAȚI-MĂ SĂ FIU ROMÂN !

 

Când
viață am primit
de la Dumnezeire,
știam
că sunt român în România mea…
anii au curs
peste a mea trezire,
dar corbi
cu ciocuri negre
se-nfruptă iar din ea.

Când
primii pași m-au dus
spre școala vieții,
știam
că România
este casa noastră,
dar văd
cum unii-i fură zorii dimineții
și îi sădește pentru ei
în glastră.

Când
fiului i-am pus în mână
cartea,
știam
că doar aici
își va croi un drum.
Vă cer acum :
lăsa-ții libertatea!
nu îi prefaceți visele
în scrum!

Când
mi-am clădit o casă
și un nume,
știam
că România mi-este viitorul.
Vă cer :
Lăsați-mi țara
și al ei renume!
Nu îi striviți onoarea,
nu-mi rupeți tricolorul !

Acum
când în priviri am frunze ofilite,
și nu știu
câte ramuri în palme-mi mai rămân,
vă cer :
nu vă ascundeți în searbăde cuvinte,
și vă mai cer:
LĂSAȚI-MĂ SĂ FIU ROMÂN !

—————————

Silvia URLIH

1 Decembrie, 2018

Gheorghe LUCHIAN: Mândrie

MÂNDRIE

 

Hai suflete, triumfă. Îți rotunjești comoara.
Poți să te simți în tine, că te-ai ajuns. Fudul;
Au curs spre tine banii, din zori și până seara
Ca râul înspre fluviu dar parcă nu-i destul.

Ți-a mers din plin și astăzi; desfată-te avar
Rotește-n jur privirea zâmbind superior.
Ți se lărgește contul(desigur, cel bancar)
Și planurile tale, se-ntrec amețitor.

Îți vei schimba mașina, cu alta mai grozavă
La vilă, mai adaugi un corp și o terasă…
Iar ambarcațiunea, e mică și firavă
S-ar cuveni o alta, oricum, mai spațioasă.

Ți-ai petrecut vacanțe oriunde-ai vrut în țară;
Ai colindat la munte, la mare și la șes
E timpul să se știe, de tine, și-n afară
Alege Monte Carlo. Ori…poate ai ales?

Obții chiar doctoratul în ce ți-ai fi dorit
Fără o zi, la cursuri, să fi și tu prezent;
Politica, îți face cu ochiul? Ai găsit
Prilejul de- ajunge, direct în parlament

Acolo? trai neneacă. Faci legi cum îți convine.
Te deranjează „strada”? Poți s-o ignori firește
Dacă se-ngroașă gluma, jandarmeria vine
Și știe să te facă să taci precum un pește

Avem o țară mândră în prag de centenar;
Avem guvern celebru, cu sânge mult…în vână
Atâta doar, că vorba-i, cu izul ei murdar
Măcelărește liber, voit…limba română.

——————————–

Gheorghe LUCHIAN

Florești

30 noiembrie, 2018

ZAMFIR ANGHEL DAN: Poeme

FRUMOASA BASARABIE

 

Lasă-mă să-ți pot trece Prutul
înotând prin valurile patimilor tale,
Basarabeanco.
Să-ţi ating malurile
când pajiştile pe unde îţi umblă mersul blajin
sunt copleşite de flori şi miresme
în care tu
îţi ascunzi fructul splendorii
rătăcind mintea celui ce se pierde în suspin.

Nu ştiu să înot aşa bine
şi risc să mă înec cu sărutul primului val învolburat din dăruirile tale,
să mă pierd în adâncurile nedesluşite
din formele săpate adânc
în şuvoaiele care-ţi curg pe coline.

Ce se va alege atunci de miresme
sau de apele trecut între vaduri,
o să aflăm amândoi întinşi peste pajişti
când o să stăm contopiţi în aleanuri,
striviţi de îmbrăţişări,
necontrolat prinşi în vărtejul abandonării totale.

Lasă-mă să trec de apele ce ne înconjoară,
Basarabeanco,
să pot ajunge la înălţimea fructului tău,
golul din aripi să nu mă mai doară,
depărtarea să o acopăr cu mâna întinsă
spre gândul tău de dorinţă învinsă
înotând să ajung,
dor,
strivit între patimi
gând,
veşnic rămas între pleoape
neînchise când sărutăm
descătuşarea noastră din ape.

 

NORDUL BUCOVINEI

 

Un tărâm al uitării,
pe umeri purtat,
azi,
doar de oamenii locului,
în viaţă ţinut de limba strămoşilor
ancorată în obiceiuri şi munci ancestrale.

Secat de sperantă,
împietrit într-o aşteptare ce prea mult aşteaptă
parcă nimic nicicând nu mai vine
ceva
şi pe aicea să treacă.

Un praf selenar
amestecat în şuviţe de fumuri
pluteşte deasupra Obcinelor despădurite
şi această pâlcă nedumerită
stă ca o placă de ciment
apasănd oamenii în gănduri nedefinite,
umbrind cu răceala din pietrele ei
sensuri şi mituri despre îndepărtări fericite.

Păduri sfârtecate de hoţii de lemne
încet
dar sigur rămân o amintire a numelui
de loc purtat din vecie.

Care din noi aţi mai fost
cu gândul măcar sau cu vorba
pe Ştefan Cel Mare să-l reîntâlniţi
rătăcind prin Codrii Cosminului?

Sau în şcoala unde EMIN s-a înălţat
să intraţi smerind Banca în care EL
a învăţat să moară de tânăr?
………………………………….
Toţi i-am uitat pe oamenii aceea
ce merg pe un drum şi nu ştiu unde ajunge,
stau într-o casa neştiind cine vine
iar să îi ridice
în Kazastan sau în Siberia să îi arunce.

Noi cei de dincoace
pe oamenii aceea, i-am auzit Limba Romana vorbind ?

Noi cei rămaşi între arcuri si cerc
spunem doar:“nu mi-e foame”

EI,
Spun aşa
delicat
“mie nu mi-e a mânca”
Semn ca de aici a baut Eminescu
licoarea Limbii Romane
si dupa lungi experimente lingvistice
a ajuns “La steaua care a rasarit’
………………………………………
Oare câte mii de ani ii trebuie luminii
să ajungă pe aceste meleaguri
pentru ca oamenii aceea
sa-şi aducă acasă fii plecaţi în oşti străine,
prin Codrii Cosminului cântul şi jocul lor să răsune,
să-şi poarte nestingheriţi portul
mândrii pe caii lor să alerge la umbra fagilor,
lumii s-arate vorbele lor
păstrate în sfinţenie
la un hotar
imaginar ?

——————————

ZAMFIR ANGHEL DAN

1 Decembrie, 2018

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Poeme” →

Sofia Doina GAVRILĂ: Între noi

Între noi

 

Între noi este atâta tăcere,
Încât și noaptea a amuțit,
Între noi este atâta durere
Și-atâta dor neîmpărtășit…

Între noi, doar îngeri cântă
Și luna privește cu mirare,
Bătăile inimii, ea le ascultă,
Cum se unesc din depărtare.

Între noi este doar infinitul
Și cerul înalt cu mii de stele,
Soarele cu întreg răsăritul
Și gândurile noastre rebele…

Între noi se trec anotimpuri
Ierni grele și veri secetoase,
Mor în crisalide mii de fluturi
Frângându-și aripile de mătase.

Între noi doar raze de lumină
Mai străbat întunericul nopții,
Cerul ne absolvă de orice vină
Răstignindu-ne pe crucea sorții.

Între noi este doar un cuvânt
Un blestem sau un legământ…

—————————–

Sofia Doina GAVRILĂ

1 Decembrie, 2o18

Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU !!

Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU !!

 

Doamne,
soarele și-a adunat tot jarul
și e-n geamul meu,
tăcut și-n tremur,
de emoție, la văzându-mi-Te,
și cum ne stăm de vorbă …
și câtă bucurie soarele,
că totul este o pustie a tăcerii,
susurul Șoaptei Tale lăsându-Se prelins
dinspre mine-nspre neterminare …
și câtă, Necuprinderea Ta !
… mă chinuiam să simt zarva din smerenie,
dar eram atât de înghesuit în mine …
strângerile de inimă erau atât de dense
și atât de puternice că sângele,
Doamne,
sângele se temea să mă mai calce ….
și,
care pe unde,,
globulele, perechi perechi în alb și roș,
îngenuncheau,
a rugă !
iată cum firul de mărțișor, o, Doamne,
deodată cu Tine !
mă pătrunsese că toată ființa mea eram un munte
de roș-alb …
treceți batalioane !
audeam Soarele,
și toată pofta de viață mă cuprindea
de nu mai aveam loc în mine …
atâta bucurie mi-ai adus azi Doamne
și fie ca ruga mea din această dimineață
să mi Te poarte în Slavă peste toate lumile
care și-Te trec prin închinare,
Amin !
Doamne,
UNULne este acolo, unde ne-ai vroit TU !
și ne străuim să purtăm în tot pasul Frumosul Dumnezeirii Tale,
Îți mulțumim, Doamne
și ne iartă că putem atât de puțin …
dă-ne Binecuvâtarea Ta, Doamne
și ne miluiește pre noi cu Mila Ta,
Cea Mare și Sfântă,
Amin !!

DUMNEZEU E TOTDEAUNA BUN !
ÎNTOTDEAUNA !!
Nimic și Niciodată fără DUMNEZEU !!

Amin !!

————————————-

Marta Polixenia MATEI – Mărțișor,
Marin BEȘCUCĂ,
Dumbrava Roșie

30 noiembrie, 2018

 

Emma POENARIU SERAFIN: Țara mea cu doruri multe

Țara mea cu doruri multe, azi te-ai îmbrăcat în ie,
Râurile-ți curg ciupaguri, peste trupu-ți României .
Sânii tai bogați din dealuri alăptează vechi păduri,
Oameni harnici cu minți limpezi şi credențele-n scripturi.

Ți-ai cusut Dunărea poale, cu opinci din bob de grâu,
Mureşul de cingătoare , ai uitat că-ți este râu.
Oltul sirele din şorțul , proaspăt curs din dimineți ,
Ca zăpadă mântuirii…ninsă de prin alte vieți.

Părul tău, bogat, pădure, verde frunză de stejar ,
Viile prinse de dealuri, coapte ni le-ai dat în dar.
Cardurile de mioare ,cu toți câinii ciobănești ,
Când te prind de cingătoare, României, dragă – mi ești !

Laptele din buza stânii, l-ai înfășurat pe poale ,
Ți-ai strâns toți Carpații falnici, peste brațe zvelte,goale.
În deseaga din spinare, porți câmpiile mănoase ,
Borangic ți-ai prins în plete, firelor din Deltă, groase.

Trupul tău din Munții Rodnei poartă urmele de daci,
Ochi la Sarmizegetusa, iar în şagă ciuda-mi faci.
Ochii tăi, negri cărbune, i-ai înmiresmat pe Jiu,
Suflet rupt din trup fecioară, ca-n Săliște, la Sibiu.

De te-oi prinde-n tinda porții, îmi vărs cartea de povești ,
României jună primă, parcă tot mai dragă-mi ești!

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

30 noiembrie, 2018

Alexandra GĂLUȘCĂ: Colț de suflet (poeme)

Țara mea, România

 

România-i țara unde suntem acasă,
Unde floarea ne-mbată cu parfum,
Aici iarba-i mai verde şi mai grasă
Crescând chiar şi la margine de drum

În țara mea cântă cu dor privighetori,
Pe ramuri înfrunzite şi leagăne celeste,
Din suflet izvorâte în clipele din zori
Cu voci de îngeri intr-o țară de poveste

România-i îmbrătisată de valurile mării
Ascunsă-n undele ei este chiar iubirea,
Răsăritul sărută cu drag marginea zării
În zborul pescăruşilor se simte adierea

În tara mea vezi lanul zâmbind în auriu
E locul unde Domnul a sfințit pământul,
Cerul speranțelor noastre aici e azuriu
Şi muntele a colorat în verde veşmântul

România-i țara teilor cu flori de parfum
Salcâmii amețitori îşi iau seva din Dunăre,
Frunza-n codru cântă pe cărări de drum,
Nucul umbros rodeşte în triluri de pasăre

România-i țara mea frumoasă şi bogată,
Cu doina ce-ți mângâie sufleul la greu,
Şi de apele vii ce-ți dau viață-i irigată,
Aici sa trăiesc binecuvântată de Dumnezeu

 

Colț de suflet

 

Te-ai cuibărit la mine-n suflet,
Dragoste şi bucurie să-mi dai
Mă mângâi cu al tău zâmbet,
Îmi sădeşti minunat colț de rai

Cu tine-n inimă, suflet şi gând,
Orice furtună pot ca să-nfrunt,
Pe curcubeul tuului alergând,
Cu mrejele iubirii mă confrunt

Te-ai cuibărit la mine-n suflet,
Într-o oază verde de ape şi flori,
Mă străpungi cu raza-ți violet,
Să-ți scriu versuri îmi dai fiori

Te voi cuceri poezii-ți scriind,
Cu dulce sărutare te-oi alinta,
Nu vreau să te pierd nicicând
Şi melodii de dor îți voi cânta

Continue reading „Alexandra GĂLUȘCĂ: Colț de suflet (poeme)” →