Tudor PETCU: Destinul familiei Wurmbrand

Richard Wurmbrand s-a născut în 1909 într-o familie de evrei bucureşteni. În 1938 se converteşte la creştinism, la scurt timp convertindu-se şi soţia sa, Sabina. Wurmbrand devine secretarul Misiunii Bisericii Anglicane pentru evrei din Bucureşti.

A fost arestat de mai multe ori pentru perioade scurte de timp în timpul regimului antonescian. Tot în această perioadă, ca urmare a măsurilor cu caracter antisemit, familia soţiei sale a fost deportată într-un lagăr din Transnistria unde a şi dispărut. Însă mulţi alţi evrei au fost ajutaţi de către Wurmbrand, sprijinit de unii preoţi romano-catolici şi chiar de Patriarhia ortodoxă, să scape de muncile obligatorii sau de internarea în lagăre.

La 29 februarie 1948, Wurmbrand era arestat pentru prima dată în perioada comunistă. Condamnat la 20 de ani sub acuzaţia de “înaltă trădare” a fost eliberat după opt ani şi jumătate, în 1956. Soţia sa, Sabina a fost şi ea arestată în 1951 şi trimisă pentru trei ani în închisoare fără să fi avut parte de un proces, perioadă urmată de alţi ani de arest la domiciliu. La 16 februarie 1959 Wurmbrand este din nou arestat fiind eliberat abia în 1964.

Datorită restricţiilor şi presiunilor la care este supus după eliberare (în cele din urmă i se anulează şi autorizaţia de a predica) este nevoit, împreună cu familia, să părăsească ţara în decembrie 1965. Răscumpărat de o organizaţie creştină norvegiană pentru suma de 10.000 de dolari, achitată statului român, şi ajuns în lumea liberă, şi-a făcut o datorie de onoare din a arăta faţa monstruoasă a comunismului. Astfel, la 6 mai 1966 a fost audiat de un Comitet al Senatului Statelor Unite ale Americii, în calitate de martor al tratamentului aplicat deţinuţilor politici în România. Textul mărturiei lui a fost cel mai bine vândut document al guvernului american timp de trei ani. Această audiere a fost urmată de numeroase interviuri, conferinţe sau emisiuni televizate, în multe dintre oraşele americane.

În 1967, înfiinţează organizaţia “Vocea martirilor” pentru a ajuta cu aceeaşi energie şi consacrare până la sfârşitul vieţii (17 februarie 2001) pe creştinii persecutaţi din întreaga lume comunistă.

Documentul de față l-am primit în urma corespondenței mele cu Mihai Wurmbrand, fiul lui Richard Wurmbrand.

—————————–

Tudor PETCU

București

Continue reading „Tudor PETCU: Destinul familiei Wurmbrand” →

Pr. Sebastian Cătălin HOGEA: Creștinismul black friday

Creștinismul parvenit al multor zilieri duhovnicești pare molipsitor, chiar pandemic. Pus pe mesele întinse, mediatic- manipulatoare, își arată disponibilitatea de a fi devorat de căutătorii de chilipiruri spirituale, de genul ¨black friday¨.

Puțin și bun, în accepțiunea multora, acest gen de ¨hrană¨ plină de euri, satisface grobian doar momentul, asemeni vorbei de odinioară a latinilor ¨Carpe Diem¨(¨Trăiește clipa¨), uitând că omul nu este al clipei, ci al veșniciei.

Puținul căutat, nu este întotdeauna substitutul esenței ce se păstrează în dozele mici ale existenței autentice. Clar că la mijloc este o amăgire, dar cine mai are timp să stea să analizeze diferența?!

Pentru omul născut azi, trăit azi, dormit și mâncat azi, ziua de mâine este un pas istoric demn de orizontul nedefinit. Este prea mult pentru cineva căruia vrabia din mână i se pare un trofeu extrem de valoros în comparație cu cioara de pe gardul vecinului bolnav de autism spiritual.

Această formă de cedare galopantă a personalității individuale în favoarea unei arhitecturi comunitare cartilaginoasă, nu osoasă, înseamnă dezvoltarea ¨omului temporal¨(al momentului), diferit de cel atemporal (în afara spațiului și a timpului).

Omul încredințat că poate sparge ziua de mâine prin voință și credință este marele pariu cu atemporalitatea. Dar greu. Greu de tot, când la mijloc este libertatea de conștiință.

Prin urmare, Cel care a făcut posibilă atemporalitatea, Hristos, Mântuitorul nostru, prin Jertfa Sa de pe Golgota, actuală și astăzi în fiecare Sf. Liturghie săvârșită, mai are de așteptat, până a fi înțeles, acceptat și urmat pe calea cea strâmtă a Adevărului și a Vieții.

O tempora, o more.

——————————–

Pr. Sebastian Cătălin HOGEA

Craiova

Noiembrie 2020

Foto: Internet

ZAMFIR ANGHEL DAN: Civilizația pietrei topite

Sunt foarte multe teorii despre apariţia vieţii pe Terra şi dacă le studiezi cu atenţie, aproape toate, au la bază fire dominant logice, ştiinţifice. Ele te duc însă, mai degrabă la idei despre cum ar fi putut să apară viaţa în univers. Logic, şi pe pământ, că şi el face parte din univers. Puţine speculează însă, răspunsul la cauza unei întrebări.

De ce toate condiţiile proceselor expuse în teorii, nu se repetă şi azi, pe Terra, să zicem?

Să vedem şi noi, azi, pe viu, cum apare un om negru, un om blond, un om oacheș din maimuță. Cum fără sămânță apare un pom, un fruct, o frunză, aşa din neanat, ca apariţie primordială, să zicem.

Poate nu ştim noi; undeva, în univers, probabil ele sunt active şi acţioneaă ca la începuturi

Dar, strict referindu-ne la planeta Pământ observăm că sunt acelaşi substanţe, aceleaşi procese chimice, aceleaşi maimuţe, acelaşi creator, creatoare; omul însă şi întregul regn animal, vegetal, fungii, se reproduc prin acelaşi proces cuantic, contactual sexual cunoscut.

De ce niciuna din minunile descrise în teorii nu se arată spre a fi şi noi martori la măcar una dintre ele acum?

Probabil există un timp biologic astral specific fiecărui regn, fiecărui spațiu-timp, iar al nostru, al pământenilor, s a consumat cu milioane de ani în urmă.

Dar, dacă ne-am referi strict la om, să zicem;Teoria cu maimuţa e clar că este o poveste drăguţă.

De ce nu mai încearcă natura, nimeni, să facă din maimuţă un om ?

Evident, din cauza poveştii. Că maimuţe sunt, slavă domnului, omul încă nu le a exterminat. Ar ieşi toţi oamenii negri atunci şi ce s-ar face cei albi, cei galbeni, blonzii sau piele roşii, mă întreb ?

Explicaţia divină e şi mai fabuloasă. Paradoxal, în ea s-ar putea ascunde un mic adevăr pe care cei ce o promovează parcă îl evită şi ne dau doar ce le convine lor.

-Deci; fecioara rămâne gravidă cu ,,unul de sus,, .În ce mod, nu explică, ne lasă să înţelegem noi, muritorii că, altfel de cum facem noi prin contact sexual.

Poate de cum fac alte civilizaţii, alţii de sus, prin contact vizual, întrepătrunderi electromangnetice ,,,,şi asta evită ei să ne spună?

Deocamdată, ce ştim sigur este că, oamenii se reproduc prin contact sexual şi mai nou prin laboratoare dar folosind cam acelaşi material didactic.

Dar spre a avea loc acel contact sexual, oamenii mai întăi trebuie să existe ei ca entitate şi apoi apare procesul.

De ce noi, cei de azi şi cei de acum câteva mii de ani nu mai avem revelaţii ale începutului iniţial? Deocamdată nu ştim

Dar să cercetăm înainte de a crede mai avem ,încă , voie şi drept la întrebări.

Să se fi produs acest fenomen în alt spaţiu, în alt timp, pe alte planete, în alte galaxii, mult mai evoluate şi din ei să fi apărut ,,oamenii-iniţiali?

Or fi acei Zei, sau chiar cei aduşi de potop?. Nu, că în potop sunt numai oameni albi, capre, iepuri şi câteva verze.

Uneori mă întreb, de ce pe noi nu ne şochează evidenţele simple?

De ce ne lăsăm aşa duşi de nas de nişte poveşti atât de simple pe care toate religiile ni le toarnă în suflete şi în urechi, iar noi, indiferent de nivelul nostru de educaţie şi cunoştiinşţe, le credem sau, uneori, ne facem că le credem?

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Civilizația pietrei topite” →

Al. Florin ȚENE: Lucrări de la Secțiunea de Comunicări istorice de la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr “din Avrig

Revoluția de la 1989 în viziunea profesorilor și elevilor

În urmă cu ceva timp am primit de la domnul profesor dr. Petre Din , așa cum îi este obiceiul de mulți ani, să-mi trimită cărțile pe care le scrie sau coordonează. Acum mi-a trimis volumul “Revoluția de la 1989 retrospective istorice “ , lucrare editată de dânsul în cadrul catedrei de Istorie și Socio Umane de la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr “din Avrig.De fiecare dată am scris despre acestea fiindcă autorul, de care facem vorbire, este tipul adevăratului dascăl de provincie care luminează cu știința sa nu numai învățăceii ci și cititorii cărților sale.

Cartea tipărită la Editura Napoca Star, Cluj-Napoca, 2020, am primit-o cu următoarea dedicație: “Domnului Președinte al Ligii Scriitorilor din România, Alexandru Florin Țene, avem deosebita onoare să vă dăruim acest volum ca o expresie a sentimentelor de aleasă prețuire pe care le nutrim față de implicarea Dumneavoastră în promovarea actului cultural din România și pentru prodigioasa activitate culturală pe care o desfășurați în spațiu public intern și internațional. Cu toată gratitudinea și recunoștință, ss Din Petre, Sibiu, 2XI.2020.“

Volumul se deschide cu prefața semnată de directorul Liceului Teoretic “Gheorghe Lazăr din Avrig profesorul Emilian Marius Novac, care, printre altele, subliniază: “Acum la 30 de ani de la acest istoric an 1989, acest grup de profesori au transmis în volum o frântură din evenimentele cunoscute și trăite, o viziune proprie despre revoluție și un îndemn la lectură, la cunoașterea istoriei contemporane. “ Aceste rânduri din Prefață le regăsim și într-un fragment mai mare pe ultima copertă a cărții.În continuare, editorul volumului, Petre Din, în “Cuvânt înainte”ne atrage atenția asupra faptului “că Sesiunea de Comunicări istorice de la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr “Avrig, din data de 18 decembrie 2019, este o formă de atașament față de valorile promovate de Revoluția din Decembrie 1989, dar și un factor de coeziune și de aderență atât la identitatea națională, cât și la cea europeană.“

Un interesant studiu publică profesorul Emilian Marius Novac, intitulat “Revoluția de la 1989 în contextual european “, în care contribuția lui Mihai Gorbaciov nu este de neglijat la amplele reforme denumite perestroika, care practic au contribuit la căderea imperiului sovietic. Nu este uitată intensa activitate desfășurată de papa Ioan Paul al II-lea care a susținut mișcarea anticomunistă din Polonia.

“30 de ani de la revoluție “ semnat de prof.ing.Marcel Luca este, practice, un jurnal obiectiv al zilelor revoluției, punând accent pe măcelul, așa zișilor teroriști, și starea de haos instaurată pe întreg teritoriul românesc.

Preotul, lector universitar dr. Emanuel P. Tăvală în lucrarea sa “Să luăm aminte… “dezvoltă un eseu în care, prin comparație, evidențiază similitudinile evenimentelor din 1600 și cele 1918, inclusiv din 1989, care sunt clipe astrale ale românilor și al României.

Despre dimensiunea spiritual-simbolică a evenimentelor din decembrie 1989 scrie cu mult patos preotul Vasile Gafton, înserând reflecții pertinente după aproape un sfert de veac de la acea cotitură în istoria neamului românesc. Lucrarea este structurată în șase diviziuni și o concluzie, dezvoltându-se ca un studiu socio-politic despre nemulțumirea generală a românilor al regimului comunist-criminal.

Cunoscutul publicist și teolog cu care mă întâlnesc în diferite publicații, Stelian Gomboș publică în acest volum o retrospectivă ale celor 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 și un interviu cu regretatul, profesor, istoric și academician Florin Constantiniu despre revoluționarii de atunci și clasa politică, concluzionând: “ Anii 1989-2011 vor fi considerați o perioadă de declin, clasa politică și poporul român împărțind, în egală măsură, responsabilitatea pentru această tristă realitate.“

Profesoara Marineta Popa dezvoltă fenomenul înlocuirii dictaturii de până în decembrie 1989 cu libertatea și democrația.

Un studiu amplu și interesant este “Revoluția din jurul Catedralei Ortodoxe “ semnat de Mara Alexandra Hulpe, Maria Alexandra Hulpe și prof..Costel Neacșu, cunoscut scriitor din Sărmașu, județul Mureș. Practic acest studiu este o frescă sângeroasă a evenimentelor din Timișoara cu participarea unor preoți, inclusiv o listă cu lozincile strigate de revoluționarii din orașul de pe Bega.

Contribuția sibienilor la Revoluția din 1989 este abordată de Paula-Cristina Muntean, având coordonator pe profesorul Marcel Luca. Sunt amintiți victimile revoluției de pe străzile Sibiului, execuția Ceaușeștilor în ziua de Crăciun și concluzionând cu analiza lumii libere și democratică, după 30 de ani,

Despre anul marii schimbări din spațiul carpato-danubiano-pontic scriu Darius-Dumitru Gavrilă și Denisa Giorgiana Iagăru, în coordonarea profesorului Octavian Marcele Luca, iar Continue reading „Al. Florin ȚENE: Lucrări de la Secțiunea de Comunicări istorice de la Liceul Teoretic “Gheorghe Lazăr “din Avrig” →

Ionuț ȚENE: Nagorno Karabakh este Arţakh, un teritoriu străvechi armean, pavăză împotriva islamismului!

Puţini cunosc istoria celebrei enclave armene din cadrul Azerbaidjanului, de sorginte turcică şi islamică. Enclava autonomă Nagorno Karabakh este un străvechi teritoriu istoric armean de circa 15.500 km2 din Atlasul Aşkharhatuyţ din secolul VI d.H. El face parte din Armenia Mare şi a fost ocupat de numeroase ori de persani sau popoarele turcice. Este o zonă muntoasă cam cât judeţele Cluj şi Sălaj, foarte stâncoasă şi acoperită de tufe. De aici provine denumirea armeană de Arţakh a enclavei, care însemană „vreascuri”. De altfel şi denumirea azero-turcă Karabakh însemană tot „vreascuri”. Iar Nagorno este o denumire rusească ce înseamnă „munte”. În traducere liberă ar fi „vreascurile de la munte”. De altfel prin 1960 un scriitor sovietic şi dizident Vasili Grossman a scris că cea mai interesantă amintire a lăsat-o piatra specială în Arţakh. După revoluţia bolşevică, IV Stalin ca şi comisar al naţionalităţilor a învrăjbit de fapt minorităţile. A inclus Arţakh în Azerbaidjan ca enclavă armeană. Era clasica politică sovietică „dezbină şi stăpâneşte”. Regiunea Karabakhul de Munte a fost înfiinţată de către liderii sovietici în 1923, în părţile muntoase ale provinciei istorice Karabah. Este de notat în acest sens că s-a ales o suprafaţă semnificativ redusă (4.400 km2), cu concentraţie maximă a populaţiei armene, care a lăsat în afara regiunii autonome, suprafeţe largi locuite preponderent de către armeni. Aceste teritorii restante au fost incluse în diverse alte raioane atribuite Azerbaidjanului sovietic pentru a înlătura ideea populaţiei locale armene de apartenenţă la aceeaşi unitate administrativă şi istorică şi a-i diminua impactul electoral şi coeziunea, expunând-o unui proces de deznaţionalizare. Asta, după ce iniţial Biroul Caucazian al Partidului comunist sovietic lăsase pe 4 iulie 1920 Karabakhul în cadrul Armeniei sovietice. Dar noaptea, pe 5 iulie, IV Stalin hotărăşte ca această regiune să devină enclavă în RSS Azerbaidjan, regiune cu o populaţie de 94 la sută armeni, care rapid au fost supuşi deznaţionalizării. Pe 7 iulie 1923, Arţakhul armean devine o enclavă autonomă fără graniţă cu Armenia istorică. Armenii din regiunea controlată de azeri în Nakhijevan au fost supuşi unei politici de deznaţionalizare şi genocid etnic. În 1963, circa 2500 de armeni cer lui Hruşciov unirea Karabakhului cu RSS Armenia, lucru refuzat de liderul sovietic. În toamna lui 1987, în plina eră de glasnost, peste 75.000 de armeni semnează pentru unirea Karabakhului cu Armenia.

În capiala Arţakhului, frumosul oraş Stepanakert, armenii ise pe stradă şi intră în conflict cu autorităţile azere şi militarii sovietici. A fost primul conflict etnic al URSS de mare intensitate. La Erevan armenii scandează „O naţiune, o republică” şi „Karabakhul este al armenilor”. În februarie 1989 are loc greva generală şi se înfiinţează Comitetul de eliberare Karabakh. Azerii sprijiniţi de armata sovietică ripostează. Are loc pogromul de la Şumgrait, unde 200 de armeni sunt ucişi în bătaie de civili azeri, fapt ce le-a amintit armenilor de bătălia de la Sardarapat, din epoca cumplitului genocid turc, dintre anii 1915 -1919. Armenii formează trupe de autoapărare şi ocupă teritorii foste armene din Azerbaidjan creând un coridor cu Armenia. Pe 2 septembrie 1991, armenii din Karabakh şi districtul Şahumian declară Republica Karabakhul de Munte, care este confirmată printr-un referendum în decembrie 1991. devine oficial republica Arţakh nerecunoscută internaţional. Azerbaidjanul declară război enclavei care durează până în 1994. Armeni din Occident şi mai ales din SUA, conduşi de americanul armean Monte Melkonian vin în Karabakh şi luptă împotriva azerilor sprijiniţi de mujahedini afgani. Monte Melkonian devine locotenent-colonel al trupelor paramilitare reuşind să înfrângă în lupte eroice islamiştii azeri. Este considerat erou al Armeniei. Melkonian spunea presei internaţionale: „dacă pierdem Arţakhul, vom întoarce ultima pagină a istoriei noastre”. Pe 12 iunie 1993, comandantul Monte Melkonian cade cu arma în mână în bătălia de la Aghdam. Este înmormântat cu funeralii naţionale şi i se fac busturi de bronz în întreaga Armenie. Azerii pierd 20.000 de soldaţi şi civili şi în 1994 cer armistiţiu. Un milion de azeri se refugiază. ONU condamnă tertoriile istorice armene din Azerbaidjan ocupate de armeni. Pe 27 septembrie 2020, azerii cu sprijinul Turciei atacă poziţiile armene din Arţakh ucigând femei şi copii. Armenii ripostează susţinând că, prin acest război de autoapărare: ” ei apără Europa creştină şi democratică, în prima linie, împotriva islamului şi totalitarismului”.

Ionuţ Ţene

ZAMFIR ANGHEL DAN: Inventarea unei planete (relocarea)

În mod greșit specia umană caută o planetă pentru relocare.

Planeta nu trebuie căutată, ci inventată.

Dacă universul celular de care aparţii nu are o planetă de rezervă pe care să te poţi muta la nevoie spre a locui ca umanoid definit de ADNul specific, atunci trebuie să o inventezi.

Stabilind constantele determinante ale viului adaptat pe o planetă cu atmosferă şi gravitaţie începi căutarea pornind de la necesităţi.

Ca să te deplasezi în spaţiul astral nu trebuie să arzi un anumit tip de combustibil ci să foloseşti forţa gravitaţională ondulatorie electro-magnetică emisă de fiecare astru la care vrei să ajungi sau a celor întâlnite în traiectorie. Adică să profităm de ce a descoperit Newton acum cîteva sute de ani și de ce a perfecționat Einstein= LEGEA ATRACȚIEI UNIVERSALE. Păi, dacă este lege universală, înseamnă că ea funcționează și pe pămînt.

Dacă Luna, acest satelit al planetei noastre, prin undele sale gravitaționale are putere să învingă cîmpul magnetic al pămîntului , gravitația terestră și să ridice și să coboare nivelul mărilor și al oceanelor de la sute de mii de km,,,de ce nu am încerca să captăm forța acestor unde gravitaționale și să mișcăm noi corpurile astrale sau navele noastre interstelare?

Să folosim aceaste forțe ca mijloc de propulsie interspațială. Sau ca să înlocuim motoarele cu ardere internă, bateriile care propulsează azi motrica terestră, folosindu-ne de legea atracției universale.

Nava interstelară poate fi propulsată folosindu-se de forţa de atracţie a fiecărui corp stelar activ.

Este suficientă conectarea prin senzorii gravitaţionali la forţa de atracţie a unei planete, stele, galaxii pentru a te deplasa exact cu viteza forţei sale de atracţie.

Pentru aceasta însă, trebuie să cunoşti poziţia exactă a fiecărui corp, forţa lui de atracţie, vectorii cîmpului gravitațional, unghiul de interferenţă şi reflexia tranzitorie.

Modalităţile de contact se fac prin captarea undelor gravitaţionale ale corpului contactat.

Este nevoie ca nava spaţială să fie dotată cu o inteligenţă cuantică ce poate recrea în timp util modulul corpului stelar INVERSAT a cărui forţă gravitaţională vrem să o folosim prin atracţie şi respingere.

Pentru realizarea mişcării, Modulul Inteligenţei Cuantice trebuie să realizeze POLII GRAVITAȚIONALI OPUȘI corpului stelar accesat.

În momentul schimbării acestor poli începe propulsia navei folosind atracţia, sau respeingerea undelor gravitaţionale emise de corpul respectiv.

Forţa şi viteza de deplasare se menţin prin modificarea unghiurilor de sens.

Unghiul de înclinare directă, dă cantitatea de energie solicitată.

Dacă vrem viteză maximă, ceea ce nu prea este indicat, unghiul trebuie să fie 0, ca o perpendiculară pe corpul astral respectiv.

Modificarea căderii unghilui determină viteza şi direcţia de deplasare universală dorită.

Trebuiesc căutate un spaţiu, sau mai multe, care să corespundă, cât de cât, condiţiilor de existenţă ale viului bazat pe atmosferă şi gravitaţie.

Dacă nu se găsesc în universul celular existent, se caută în altul, sau pot fi folosite spaţii asemănătoare, unde condiţiile pot fi recreate.

Exemplu: dacă este un corp adecvat, dar îngheţat, sau cu prea multă gheaţă carbonică, sau termică, prea îndepărtat de o sursă stelară, sau fără atmosferă şi gravitaţie, toate acestea pot fi recreate dacă se reuşeşte să se intre în substanţa legilor lor universale de care sunt guvernate ondulatoriu.

În cel mai nefericit caz, se poate decomprima şi o bilă spaţială, cu toate riscurile asumate.

Gustul fructelor proaspete poate da un indiciu despre un corp măsurat, chiar dacă nu are spectru, ci doar o mişcare constantă în jurul lui şi al orbitei pe care a fost încadrat.

Când este înlocuit de un gust al materiilor solide, arse de tot, atunci poate fi declaşată o căutare aleatorie.

Dacă rapoartele primare trimise de pe Modulul de căutare sugerează că ar conţine toate elementele necesare supravieţuirii viului cunoscut, dar temperatura lui depăşeşte minusul absolut şi este tot un semn de gheaţă târzie, este un indiciu că a fost stabilizat în sistemul universal celular respectiv, nu de mult timp.

În primul rând trebuie reorientat către o stea cu o energie ondulatorie foarte puternică.

Apoi capetele carbonice ale modulului cuantic inteligent trebuie să coreleze forţele gravitaţionale ale mai multor corpuri cereşti din apropierea lui pentru a căuta să-i schimbe structura.

Trebuie ţinut cont de faptul că forţele centrifuge şi forţele centripete iniţiale i-au stabilit o anumită viteză, un anumit loc pe o traiectorie stabilă aranjându-i componentele masei în anumite poziţii.

În acest caz forţele lui interiore se vor opune constat, de aceea trebuesc folosite forţele gravitaţionale ale corpurilor din apropierea lui, chiar dacă acestea nu îl influenţează direct.

Când se activează impulsul iniţial de subminare cuantică poate fi folosită şi forţa gravitaţională a unei galaxii cu condiţia să fie orientată spre centrul undelor gravitaţionale emise de astrul poziţionat pe unghiul asimetric al navei care determină corelarea.

Este necesară atragerea în van a unui astru de zăpadă carbonică, la un unghi similar poziţiei unui astru teluric.

Extrem viteaza galatică trebuie orientată spre toate corpurile participante în sens unic.

Imediat trebuie schimbat sensul unei comete deţinătoare de spori spre a se întâlni cu aştrii incluşi în program într-un unghi gravitaţional stabilit în cadranul stelar.

Lacrima universului trebuie turnată doar după ce conglomeratul a fost stabilizat la o anumită viteză, pe o anumită traiectorie, apoi se începe stabilizarea masei cunatice.

Se aşteaptă patru stadii universale de treceri, fiecare respectând ciclul vital al necesităţilor pentru ca embrionul primordial să poatî încolți.

Când undeva, într-o depărtare nedefinită, cam la a şaptea trecere apare un bol albăstrui încadrat în nuanţe de alb franjurat, să ştiţi că acolo se află o planetă în formare, deja şi însămânţarea cuantică a reuşit.

Modulul central poate să îi stabilească coordonatele printr-o parabolă a timpului în curs de măsurare.

Înregistrarea coordonatelor emise este strict necesară spre a şti exact ce a reieșit şi cu ce se va lucra.

Dacă corpul măsurat se află într-un braţ de unghi sferic, aparent imobil, foloseşte o mişcare aleatorie determinată de o structură în plin proces de formare, se știe că a intrat în forma incipientă a mişcării quantumului entanglemnet şi începe să depindă de restul gazelor folosite în proces.

Nu are încă miezul format pentru că îi lipseşte hidrogenul şi heliul spre a deveni un corp viu.

Încă este dominat de zăpada carbonică aşezată pe poli şi trebuie urgent atrasă o stea neutronică, o stea de potasiu înflorit şi corpul de calcar activ spre a înlătura desechilibrul cuantic de gaz.

Următoarea etapă a subminării cuantice trebuie să includă atragerea unui teluric complex, aflat la o distanţă eficientă de o sursă de energie stabilă, apoi cometa să fie asamblată de Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Inventarea unei planete (relocarea)” →

ZAMFIR ANGHEL DAN: Teorie

Este posibil ca speciile umanoide apărute pe Terra:

Africa, Mesopotamia, Egiptul, India, China, Amerindienii, Polinezieinii, Aborigenii, Nordicii- să fi locuit iniţial pe alte planete din universul nostru celular sau poate chiar din alt univers, mă întreb?

Modificarile poziționale ale planetei pe care locuiau, consumarea resurselor energetice care le asigurau existența spațială sau poate chiar comportamentul lor existențial să îi fi dus la părăsirea acelui spaţiu astral şi la venirea lor pe următoarea planetă pe care se putea locui-Planeta Pământ?

De ce nu ?

Îşi aduc cu ei forma trupului, a chipului, culoarea pielii şi a părului, limba şi obiceiurile, cunoştinţele pe care le-au putut stoca, seminţele şi ADNul fiecărui animal specific planetei lor.

Distanţa venirii, ca timp geologic astral de succesiune nu o cunoaștem.

Ca timp biologic de succesiune umanoidă este de minim 2000-4000 de ani, în funcţie de data astrală la care planetele lor, cred, au dispărut, sau nu au mai avut condiţii pentru întreținerea vieții .

Să urmărim împreună care, credem, că a fost prima planetă care a avut iniţial condiţii propice vieţii, așa cum o știm noi azi specifică planetei noastre. În ce poziţie era ea acum 20000- 40000 de ani, mai exact.

Să luăm procesul invers. Acum aceste condiţii prielnice vieţii; de distanţă, orientare, poziţie în sistemul nostru solar, este deţinut de Planeta Pământ.

Prima dată este posibil să fi fost deţinută de o planetă aflată în Norul Oort.

Acolo, la granița sistemului nostru solar, se zice că există un câmp de resturi telurice şi gheaţă rămase după crearea planetelor şi că ar fi sursa cometelor mari, cu perioadă lungă de existenţă spaţială.

Ori, cometele sunt, sigur, o sursă a vieţii. Ele deţin microbi, gheaţă şi probabil elementele iniţiale ale viului.

De ce nu ar fi resturile de la o planetă care iniţial a susţinut viaţa, mă întreb ?

Este cunoscut faptul că universul este în continuă schimbare, el însuşi fiind un organism viu- din moment ce însăşi viaţa provine din structura lui.

Ce azi are o anumită poziţie, o anumită structură în univers, mâine dinamica universală o poate modifica în timpul astral cuvenit.

Timpul geologic, faţă de punctul iniţial, peste o măsură astrală, poate avea altă poziţie, altă structură în univers.

Oamenii de ştiinţă ştiu exact unde s-a aflat Planeta Pământ acum un număr universal de măsură. Ce poziţie avea față de soare, faţă de alte planete, în sistemul solar şi al galaxiei. Logic, pot afla aceste date şi despre alte corpuri cereşti din sistemul nostru solar.

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Teorie” →

Al. Florin ȚENE: Fenomenul globalizării pericolul dispariței neamurilor. Un agent deosebit de important în procesul de integrare al străinilor este reprezentat de mass media.

În Biblie capitolul Geneza 22:18 se consfințește: ”Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânța ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!“.

În această lumenă al acestui verset voi dezbate problema fenomenului globalizării, prin faptul că după ce-l de-al Doilea Război Mondial s-a obseravt că acest fenomen a devenit în zilele noastre o realitate. Napoleon POP*

Globalizarea a devenit un fenomen studiat de economiști și sociologi din întreaga lume, fiind dictonul principal al specialiătilor în management, lozinca jurnaliștilor și politicienilor din întreaga lume. Globalizarea desemnează o gamă largă de schimbări și interdependențe economice, ideologice, tehnologice și culturale. Schimbările economice se referă în principal la internaționalizarea producției, creterea rapidă a mobilității capitalului, dezvoltarea corporațiilor transnaționale, precum și adâncirea și intensificarea interdependențelor economice la nivel mondial. Manifestările economice ale globalizării includ reorganizarea spațială a producției, dezvoltarea piețelor financiare, distribuirea de bunuri de consum fungibile în diverse țări și mișcări masive de populație. În concepția anglo – saxonă, globalizarea reflectă tendința întreprinderilor de a-i stabili unități de producție în întreaga lume, adică oriunde piața este suficient de mare pentru a permite economii de a se dezvolta. Aceasta conduce la creșterea numărului și a mărimii întreprinderilor multinaționale. Trăstura de bază a globalizrii rezidă în faptul că bunurile, serviciile, capitalul, munca, ideile sunt transferate pe plan internațional prin intermediul întreprinderilor. În concepția continentală, globalizarea reprezintă un proces recent care constă în realizarea unei piețe de dimensiuni mondiale, în condițiile nivelării trebuințelor consumatorilor, standardizării produselor și dezvoltării firmelor, al comunicațiilor și al mass-mediei. Firmele interesate de fenomenul globalizrii sunt caracterizate printr-o structură elastică, dinamică și un conținut tehnologic înalt. Concurența acerbă de pe piață le pune în situația reexaminării frecvente a planurilor lor strategice pentru a nu se găsi în situația de a fi excluse de pe piață. Făr îndoială globalizarea nu se referă numai la activitatea firmelor și la fluxurile lor comerciale. Ea include și la globalizarea financiară, care a provocat schimbri semnificative în structura economiei mondiale.

Însă globalizarea este un fenomen care extompează sau anulează unele tradiții ale neamurilor, reduce folosirea limbilor vorbite până în prezent, predominând engleza, franceza și germană, limbi impuse populațiilor din teritoriile cucerite și făcute colonii.Apoi aceste limbii s-au impus prin literatură, educație și acum folosite în comunicațiile internaționale..

În acest proces, paradoxal, imigranții încearcă să-și impună religia și tradițiile populației majoritare.Nici decum nu sunt asimilate.Avem exemplul romilor în România, a bulgarilor de la noi și a lipovenilor (ruși ), a turcilor din Germania etc. Migrația este abordată ca un proces care trebuie gestionat și nu ca o problemă care trebuie rezolvată, obiectivul principal fiind acela de a maximiza efectele pozitive și a limita efectele negative ale acestui fenomen. Migrația poate contribui semnificativ la schimbul cultural, dezvoltarea economică și progres. Integrarea imigranților din state terțe constituie una dintre cele mai importante provocări la care Europa și, deci și România, trebuie să ofere răspunsuri eficiente întrucât, existența unor politici imigraționiste de succes este imposibilă în lipsa politicilor de integrare ale imigranților. Prin urmare, integrarea reprezintă un punct central al unei politici comprehensive de gestionare a fenomenului imigrației.

Pericolul este că mulsumanii extremiști doresc să impună condițiile lor religioase, cultural or, obiceiurilor țărilor din care provin, populațiilor majoritare, recurgând la terorism.. Pe termen mediu şi lung demersurile în vederea integrării sunt considerate ca fiind un proces de durată, este necesar ca atât imigranții, cât și întreaga societate românească să fie bine informață şi pe deplin conștientizată asupra tuturor aspectelor relevante ale imigraţiei şi integrării, fie că ne referim la acestea din punct de vedere legal, economic, social sau cultural precum şi asupra responsabilităţilor ce le revin în cadrul acestui efort comun. Doar într-o societate informată, în care presa de orice gen are un rol foarte important ,cuprinzând deopotrivă societatea , imigranți şi specialişti pregătiţi în domeniu, informaţi şi capabili să-şi asume într-un mod activ rolul în societatea gazdă, pot fi combătute stereotipurile şi prejudecăţile care conduc la atitudini discriminatorii și la marginalizarea socială a imigranților. Participarea și implicarea imigranților în procesul de elaborare și dezvoltare de politici publice pot constitui un mecanism eficient prin care este îndeplinit obiectivul de coerență a cadrului de reglementare la nivel instituțional și de politici. În acest mod experiența imigranților servește ca ghid și punct de plecare în construirea politicilor publice și a cadrului instituțional la nivel central și local. Integrarea nu se face într-o societate statică, imigranții se inserează într-o societate fluidă, dinamică, într-o continuă schimbare.

Continue reading „Al. Florin ȚENE: Fenomenul globalizării pericolul dispariței neamurilor. Un agent deosebit de important în procesul de integrare al străinilor este reprezentat de mass media.” →

Tudor PETCU: Estetica la Platon și Aristotel

În primul rand, atunci cand vorbim despre estetică, ar trebui să luăm în considerare idea de frumos pentru că frumosul în sine reprezintă specificul esteticii ca disciplină.

În general, în ceea ce priverște estetica, s-au formulat mai multe teorii, fiecare dintre ele încercand să explice ce este frumosul și ce este uratul. Cu alte cuvinte, frumosul și uratul sunt principalele categorii estetice. Desigur, întrebarea care se pune este următoarea: putem noi spune cu certitudine ce este frumos ș ice este urat? Pană la urmă ceea ce este frumos pentru mine poate fi urat pentru celălalt și invers. Astfel, ne putem da seama de o realitate foarte importantă: atata vreme cat vorbim despre etetică și dorim să cercetăm un asemenea domeniu, principalul aspect cu care ne confruntăm este subiectivismul.

Într-adevăr, a încerca să definești concret o categorie a frumosului și o categorie a uratului ține foarte mult de gradul nostru de subiectivism pentru că, în general, fiecare dintre noi este subiectiv, adică fiecare are propriul gust. Inclusiv din punct de vedere esthetic avem gusturi care ne diferențiază unii de ceilalți, prin urmare, din pounctul meu de vedere întrebarea cea mai justificată nu ar fi doar ce este estetica? sau ce este frumosul și ce este uratul? ci în primul rand cum pot gandi frumosul și cum pot gandi uratul?

Este foarte să înțelegem ca cele două categorii estetice invocate sunt concepte pure, deci estetica în sine este o disciplină conceptuală.

Evident, acum ne putem pune următoarea întrebare: ce este un concept? De fapt, ar trebui sa pornim de la aceasta întrebare pentru a putea vorbi ulterior despre conceptul de frumos.

Fara a dori să insist prea mult acestui aspect și în ciuda faptului că pot fi date multe răspunsuri, s-are putea afirma următorul lucru: conceptul este o teorie. Adică, atunci cand problematizăm ceva, ne întrebăm cu privire la un anumit aspect și discutăm despre el, teoretizăm și acesta devine automat un concept. Altfel spus, demersul la care recurgem în încercarea noastră de înțelegere este acela al conceptualizării.

Ținand cont de tot ceea ce s-a specificat pana acum, următorul pas este raportarea la conceptul de frumos și la felul în care acesta a fost perceput de diferiți ganditori.

Istoria filosofiei, sau mai coerct spus a esteticii abundă în teorii și puncte de vedere care de care mai interesante, astfel încat se poate spune că frumos este una dintre marile preocupări și interogații filosofice asemenea binelui, Ființei, adevărului sau libertății.

Este normal să fie așa din moment ce frumosul ca atare este un orizont general, adică abstract, ceea ce înseamnă că frumosul în calitatea lui de categorie poate cuprinde mai multe segmente, de exemplu: comportamentul uman, grija acordată celuilalt, mesajul pe care îl transmitem printr-o anumită activitate pe care o desfășurăm, mai ales din punct de vedere artistic, etc.

Spun asmenea lucruri, gandindu-mă mai cu seamă la poetul și matematicianul Ion Barbu pentru care era foarte important grija fața de mesajul pe care un scriitor îl transmite cititorilor sai. Altfel spus, există și o estetică morală în interiorul căreia se regăsește și frumosul.

Însă, independent de ce la afirmate mai sus, cel mai interes îl prezintă frumosul artistic. Principalul instrument de lucru al artei este frumosul ca rezultat direct al unei creații.

Ținand cont de o asemenea realitate, am putea să ne concentrăm atenția asupra rolului și impactului pe care le poate avea frumosul artistic asupra noastră. În primul rand, atunci cand vedem de exmplu o pictură frumoasă sau o sculptură frumoasă, rămanem uimiți, adică avem un sentiment de profundă admirație față de creația respective. Vorbim așadar de rolul și impactul emotional al frumosului artistic în viața noastră.

Apoi, o creație frumoasă ne determină să ne punem o serie de întrebări cu privire la mesajul pe care artistul respectiv a vrut să ni-l transmită, cu alte cuvinte, frumosul artistic ajunge să fie învăluit de o aura de mister. Nu întamplător am fi îndreptățiți să spunem că cea mai importantă caracteristică a frumosului artistic și, pană la urmă, a frumosului în general, este misterul. În definitiv, a înțeles cineva cu adevărat ce a vrut să spună Leonardo Da Vinci cu Cina cea de taină, poate cea mai mare capodoperă a Renașterii italiene?

Nu în ultimul rand, întalnirea noastră cu o creație artistică ieșită din comun ne face să ne întrebăm dacă propriul ei frumos coincide cu frumosul nostru, cu felul în care noi îl percepem, îl Continue reading „Tudor PETCU: Estetica la Platon și Aristotel” →

Al. Florin ȚENE: Raportul dintre subiect și obiect în munca de ziarist

În munca de documentare a ziaristului se stabilește o relație între subict și obiect, o relație de intercondiționare de natură informațională și practică.

Informația este , defapt, cunoștințele pe care le posedă subiectul, este o premise a activității practice-în realitate cadrul obiectiv în care se instituie circuitul informațional dintre obiect și subiect. Realitatea percepută de jurnalist sunt exprimate și păstrate prin intermediul limajului și al scrisului pe pagini de ziare, reviste cărți, benzi de magnetofon și stykuri. Ziaristul le structurează în funcție de gradul de abstractizare și interes, instituindu-se o dialectică complex între concret și abstract, în funcție de structurile lor logice, în sintetice și analitice, în funcție de ponderea perceptivului și raționalului, în empirice și teoretice, iar în funcție de locul lor în procesul de cunoaștere, în a priori și a posteriori.

Raportul dintre subiect și obiect presupune o idee structurată, însestrată cu structure psihice și logico-lingvistice, cu anumite cunoștințe prealabile și capacități, de a face investigații și de a spori informația pe care o deține. În acest context, cunoștințele nu sunt simple copii al obiectului real, ci sunt o reproducere și o construcția a acesteia. Conștiința ziaristului nu numai că reflectă lumea obiectivă, o influențează prin creeare.

Concluzionez, cunoașterea sau relația cognitive dintre subiect și obiect depinde de mai mulți factori, acestea sunt:natura, structura obiectului sau al fenomenului cunoașterii, el poate fi material și ideal, structurile psihice și logic-lingvistice ale subiectului, cadrul în care se instituie raportul dintre subiect și obiect, felul (informație, reporatj, investigație etc ), bogăția și nivelul informației pe care o deține subiectul (ziaristul, reporterul, scriitorul ), scopurile urmărite de subiect (relatarea cât mai corectă, ținând cond de deontologia ziaristului ), mijloacele folosite (ziarul, revista, radioul, televiziunea, internetul ) pentru a-l atinge. Continue reading „Al. Florin ȚENE: Raportul dintre subiect și obiect în munca de ziarist” →